Tag: munte

  • Peştera unică din România unde aurul „picură” din pereţi

    Peştera a fost cercetată încă din anii 1930, însă nu în mod speologic şi ştiinţific, zona fiind cotrobăită de căutătorii de comori. Legendane povesteşte că în peşteră picură aur, iar găleţile se umplu cu acest material preţios din şapte în şapte ani.

    În deceniile următoare, iubitorii şi pasionaţii de drumeţii au cercetat unele porţiuni din Galeria Activa, unde au descoperit un craniu de Ursus Spelaeus (mamifer dispărut în ultima glaciaţiune), care a fost predat muzeului din Cluj.

    Cercetări mai aprofundate au fost făcute din 1961 de tehnicianul arhitect Buslig Lajos împreună cu Romfeld Ákos junior; din această perioadă a fost începută o cercetare sistematică a arealului carstic în mod speologic. În anul 1965, după o muncă dificilă, s-a reuşit intrarea în Galeria Principală (etajul superior – Galeria Fosilă) prin truda Cercului de Speologi amatori “Banyai Janos”, fiind executată prima hartă topografică.

  • Satul din Transilvania unde soarele răsare de două ori

    Localitatea Rimetea este cunoscut drept satul desprins din istorie datorită arhitecturii unice şi peisajului mirific care se desprinde cât vezi cu ochii. Dacă încă nu ai vizitat acest sat uimitor, nu ezita să faci acest lucru.
     
    La Rimetea, soare răsare de două ori. Aşa spun legendele locului. Că întâi apare timid, în primele ore ale dimineţii, iar apoi, ascuns după Colţii Trascăului, se ridică pentru a doua oară, deasupra unui sat locuit încă din vremea romanilor, conform observator.tv.
     
    Din istorie pare desprins tot locul. Pe uliţa cea mare, un bătrân se îndreaptă agale spre casele albe cu ferestre verzi sau maronii. În satul dintre munţi, timpul pare încremenit. La propriu. Pe vremea comuniştilor, s-a dat ordin ca nimic să nu mai fie construit şi nimic să nu fie distrus.
     
  • Se întoarce iarna. Ploi şi ninsori de vineri până duminică seara. Care sunt zonele afectate

    De vineri de la ora 20.00 şi până sâmbătă la ora 20.00, vremea se va răci şi va ploua în cea mai mare parte a ţării.

    În regiunile sud-vestice şi sudice, precum şi la munte, cantităţile de apă vor ajunge la 15 – 20 l/mp.

    Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zona de munte vor predomina ninsorile şi se va depune un strat nou de zăpadă.

    În Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi.

    Local şi temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h, iar în zona montană înaltă va spulbera zăpada.

  • Informare de ninsori şi viscol la munte; ploi, vânt puternic şi polei în restul regiunilor

    Meteorologii avertizează cî, în intervalul menţionat, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, vor fi precipitaţii moderate cantitativ şi se vor cumula local 10…15 l/mp şi pe arii restrânse peste 25 l/mp.

    La munte şi în Maramureş vor predomina ninsorile şi, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, în Munţii Apuseni şi la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, se va depune strat nou, consistent de zăpadă.

    În Crişana şi Transilvania se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei.

    Temporar vântul va avea intensificări în zona de munte, cu viteze de 50…60 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea. Intensificări ale vântului se vor semnala şi în restul teritoriului, local şi temporar cu viteze de 50…60 km/h.

    Informarea meteo expiră miercuri, 22 februarie, la ora 10.00.

  • Primul sat turistic din România. Ce comori se găsesc aici

    În 1960 Şirnea a fost declarat primul sat turistic din România, iar în prezent acolo se întâmplă o mulţime de evenimente interesante precum Focul lui Sumedru, care are loc în fiecare an în 25 octombrie. Atunci copiii din sat se îmbracă în portul popular specific locului, fac un foc mare şi dansează în jurul lui.
     
    Ce mai poţi vizita daca ajunci în Şirnea? Parcul Naţional Piatra Craiului, Prăpastiile Zărneştilor, Cheile Moieciului, Peştera şi Cheile Dâmbovicioara, Peştera cu lilieci din satul Peştera, Barajul Pecineagu şi Lacul Vidraru.
     
    Pensiunile agroturistice din zonă au oferte pentru toate buzunarele. Astfel, pentru o noapte de cazare preţurile încep de la 50 de lei şi pot ajunge până la 100 de lei.
     
  • Restaurantele cu cele mai uimitoare privelişti din lume – GALERIE FOTO

    Restaurant Le 3842, Aiguille du Midi, Franţa

    Situat la 3.842 de metri deasupra nivelului mării, pe vârful Mont Blanc (Chamonix) se află Restaurant Le 3842, un restaurant cu specific franţuzesc ce oferă o privelişte incomparabilă a munţilor din împrejurimi. Locul izolat poate fi accesat doar cu o telecabină, iar în jurul său nu mai există nimic altceva. 

    El Diablo, Timanfaya National Park, Spania

    La restaurantul cu specific barbecue El Diablo, situat în Parcul Naţional Timanfaya, Lanzarote, vizitatorii au oportunitatea de a se bucura de o masă lângă un vulcan. Înainte de a mânca, aceştia pot face şi turul vulcanului, care a devenit inactiv din 1824. 

    The Green Dragon Inn, Matamata, Noua Zeelandă

    Restaurantul este situat în imediata vecinătate a spaţiului unde a fost filmată seria Hobbitul. În jur nu întâlneşti nimic altceva decât terenuri agricole, până când ajungi la locul cu pricina. Acolo eşti brusc transferat în alt peisaj, în lumea hobbiţilor, unde iarba de un verde luxuriant se reflectă uşor în largul apelor.

    Suhail, Abu Dhabi, UAE

    Restaurantul în aer liber, care oferă o privelişte asupra pantelor blânde ale deşertului arab, serveşte mâncare la cea mai bună calitate, inclusiv carne provenind din întreaga lume. Experienţa este una completă doar atunci când prinzi aici şi apusul soarelui.

    Piz Gloria, Lauterbrunnen, Elveţia

    Acest restaurant a devenit cunoscut datorită apariţiei sale în filmul James Bond, în 1969. După filmări, locaţia s-a transformat într-un restaurant şi acum reprezintă un punct de atracţie pentru turişti, în principal pentru pasionaţii sporturilor de iarnă.

    Ithaa Undersea Restaurant, Rangali Island, Maldive

    Ithaa Undersea Restaurant aflat în resortul Conrad din Maldive este, probabil, cel mai cunoscut restaurant subacvatic din lume. A primit nominalizarea de „cel mai frumos restaurant din lume” din partea ziarului New York Daily. Punctul de atracţie constă în faptul că oaspeţii au posibilitatea de a-şi lua masa înconjuraţi de creaturile oceanului, fără a-i atinge nicio picătură de apă.

    Faviken, Jarpen, Suedia

    După părerea unora, acesta este cel mai bun restaurant din lume. Situat în Jarpen, la o oră de zbor de Stockhom, acesta este total înconjurat de natură. În apropiere există un lac şi, în rest, pădure fără sfârşit. Din fericire, dacă vrei să înnoptezi aici, există şi camere unde poţi rămâne.

    Stratosfare, Queenstown, Noua Zeelandă

    Restaurantul Stratosfare oferă o privelişte incredibilă asupra oraşului Queenstown şi asupra lacului Wakatipu. Cu toate că priveliştea este spectaculoasă în timpul zilei, este cu mult mai frumoasă la apus de soare. Şi, datorită designului restaurantului, fiecare masă are se bucură de peisajul deosebit.