Tag: locuinta

  • Povestea ceasornicarului român ce face adevărate opere de artă. A creat peste 100 de ceasuri în doi ani – GALERIE FOTO

    Primul ceas Augustin a fost gata acum 2 ani, de Crăciun, după o muncă de 4 ani. Watchmaker-ul a învăţat singur, pentru că în breaslă şi educaţia este exclusivistă. Pentru partea tehnică a fost autodidact, iar pentru cea artistică l-au ajutat studiile de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, dar şi cele de Arhitectură Peisageră de la Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti.
     
    „Nu am avut în spate o familie de ceasornicari. Pur şi simplu am văzut ceasuri pe net care aveau aşa o abordare mai artistică. Mi-am acordat câteva ore să văd despre ce este vorba. Mi-a plăcut foarte mult şi m-am ţinut de el până am reuşit.  Mi-a luat patru ani să fac primul cadran de ceas. Acum poate să îmi ia 3 sau 4 zile. Asta înseamnă că ştiu de unde să încep şi unde să termin. Atunci când targ o linie pe o schiţă, trebuie să ştiu exact şi soluţia tehnică a acelei linii: este şansţ, este tăietură, este altă piesă pentru linie… Aceasta este partea mai grea, găsirea soluţiei tehnice exact din mometul în care desenez…. Mereu mi se rupe sufletul când pleacă un ceas de la mine. Mereu spun că acel model o să mi-l fac şi mie. Nu cred că există cel mai drag ceas. Cred că există povestea din spatele fiecărui ceas şi reacţia clienţilor.” mărturiseşte Augustin.
     
    În 2 ani, aproximativ 100 de cadrane de ceas au ieşit din mânile sale. Carcasele sunt nemţeşti, iar mecanismee elveţiene, de cea mai înaltă calitate. Pentru curele apelează la un alt meşter artist, care manufacturează curele din materiale exotice: piton, aligator, pisică de mare,  şi struţ.  Spune că ceasurie sale nu sunt pentru cei cu bani, ci pentru cei educaţi: „. 99% din clienţii au un nivel de educaţie foarte ridicat. Pentru că eu vând un statut spiritual, nu un statut financiar. ( … ) Augustin este un brand acum, mai ales pentru cei care sunt pasionaţi de ceasuri. Am  comenzi din străintate, dar multe comenzi vin de la noi. Şi parcă mie mai drag să fac ceasuri românilor, decât celor de afară.”
     
  • Ce trebuie să faceţi ca să vindeţi o locuinţă la un preţ mai mare

    Primul dintre acestea este să vopsiţi fiecare încăpere într-o altă culoare. Astfel, spre exemplu, cea mai potrivită nuanţă pentru baie este albastrul, iar acest mic detaliu ar putea creşte pretul locuintei cu suma de 5.440 de dolari, scrie Rador.
     
    Casele în care băile sunt vopsite în culorile albastru deschis sau verde pal se vând peste aşteptări, indică o analiză efectuată de site-ul bulgăresc de imobiliare Zіllоw. Studiul ia în calcul peste 32.000 de imobile vândute, comparând preţurile de vânzare ale unor locuinţe în care băile aveau culorile albastru sau verde şi altele, cu pereţii vopsiţi în alb.
     
    Nu numai nuanţa băii influenţeaza creşterea preţului unei case. Dining room-urile în nuanţe mai închise pot mări preţul de vânzare al locuinţei cu circa 1.925 de dolari, în timp ce dormitoarele cu pereţii vopsiţi în bleu pot creşte tariful cu 1.809 dolari.
     
  • Oraşul unde-ţi poţi încălzi locuinţa navigând pe internet

    În Stockholm, Suedia, casele se încălzesc cu energie care altfel ar fi fost pierdută. Cum e posibil? Prin utilizarea căldurii emanate de servere.

    Apa rece trece prin conductele din centrele de date pentru ca serverele să fie răcite. Apa, în timp ce trece prin conducte, se încălzeşte, iar apoi aceasta este folosită pentru a încălzi locuinţele suedezilor.

    Cele mai multe centre de date din lume nu sunt foarte prietenoase cu mediul înconjurător. Potrivit ultimilor estimări, centrele de date consumă la fel de multă energie precum industria aeriană, iar energia folosită de centre s-ar tripla în următorii trei ani. Totuşi, aceste clădiri, şi căldura emanată, ar putea transforma oraşele. Doar un centru de date de 10 megawaţi poate oferi suficientă căldură pentru a încălzi 20.000 de apartamente, potrivit inhabitat.com

    În plus, în Stockholm s-a construit o fabrică de căldură şi electricitate ce funcţionează cu deşeuri biologice găsite în pădure. (Fun fact: 69% din teritoriul Suediei este acoperit de păduri, fiind a 15-ea ţară din lume la acest capitol. Teritoriul Surinamului, o ţară din nordul Americii de Sud, este acoperit în proporţie de 95% de copaci).

    Mai mult, în Gara Centrala din Stockholm, suedezii au implementat un sistem prin care căldura generată de corpurile umane este stocată şi folosită pentru a putea încălzi clădirea de lângă.

    Obiectivul oraşului Stockholm este să nu mai folosească combustibili fostili până în 2040.

  • Oraşul unde-ţi poţi încălzi locuinţa navigând pe internet

    În Stockholm, Suedia, casele se încălzesc cu energie care altfel ar fi fost pierdută. Cum e posibil? Prin utilizarea căldurii emanate de servere.

    Apa rece trece prin conductele din centrele de date pentru ca serverele să fie răcite. Apa, în timp ce trece prin conducte, se încălzeşte, iar apoi aceasta este folosită pentru a încălzi locuinţele suedezilor.

    Cele mai multe centre de date din lume nu sunt foarte prietenoase cu mediul înconjurător. Potrivit ultimilor estimări, centrele de date consumă la fel de multă energie precum industria aeriană, iar energia folosită de centre s-ar tripla în următorii trei ani. Totuşi, aceste clădiri, şi căldura emanată, ar putea transforma oraşele. Doar un centru de date de 10 megawaţi poate oferi suficientă căldură pentru a încălzi 20.000 de apartamente, potrivit inhabitat.com

    În plus, în Stockholm s-a construit o fabrică de căldură şi electricitate ce funcţionează cu deşeuri biologice găsite în pădure. (Fun fact: 69% din teritoriul Suediei este acoperit de păduri, fiind a 15-ea ţară din lume la acest capitol. Teritoriul Surinamului, o ţară din nordul Americii de Sud, este acoperit în proporţie de 95% de copaci).

    Mai mult, în Gara Centrala din Stockholm, suedezii au implementat un sistem prin care căldura generată de corpurile umane este stocată şi folosită pentru a putea încălzi clădirea de lângă.

    Obiectivul oraşului Stockholm este să nu mai folosească combustibili fostili până în 2040.

  • Vezi cât costă apartamentul deţinut de fiica lui Victor Ciorbea în New York

    Fiica Avocatului Poporului deţine un apartament de lux în celebrul cartier din New York, Manhattan, împreună cu soţul său. Locuinţa este evaluată la o sumă fabuloasă .

    Apartamentul are o suprafaţă de 98 de metri pătraţi şi este estimat pe site-urile de imobiliare la 750.000 de dolari.

    Vezi cum arata fiica lui Ciorbea pe www.one.ro

  • Philips Lighting şi Renault colaborează pentru pentru modelul Symbioz, automobilul interconectat cu locuinţa

    Parcat în casa inteligentă, modelul Symbioz poate fi  folosit ca o cameră suplimentară, confortabilă, mobilată şi modulară. Interiorul maşinii a fost inspirat de design-ul unei sufragerii. Maşina se conectează şi interacţionează cu toate dispozitivele şi aparatele din casă, fiind un spaţiu ideal pentru lucru sau pentru relaxare. Sistemul său de operare este afişat controlând sistemul de iluminat inteligent al locuinţei. 

    „Symbioz este cu adevărat un proiect unic care ne-a permis să lucrăm cu proiectanţi, designeri, ingineri, academicieni, arhitecţi, start-up-uri şi sociologi pentru a redefini graniţele dintre experienţa clienţilor, tehnologie şi design, cu scopul de a crea o experienţă completă. Viziunea pe care o împărtăşim cu Philips Lighting ne permite ca, prin intermediul iluminatului, să întărim conexiunea dintre locuinţă şi maşină”, spune Laurens van den Acker, Senior Vice President, Corporate Design.

    Casa are încorporat sistemul de iluminat Philips HUE în hol şi bucătărie, care porneşte automat înainte ca maşina să ajungă pe aleea casei. Când Renault Symbioz este parcată, luminile se aprind automat în casă datorită soluţiilor  Phillips Luminous Surfaces, pentru a crea o atmosferă primitoare. De asemenea, o platformă specială poate ridica maşina până la primul etaj al casei. Cilindrul central care înconjoară platforma este aprins cu 5.368 de lumini dinamice Philips Colour Kinetics iW Flex,  care îşi schimbă culoarea pentru a ilustra conectivitatea dintre maşină şi casă (de exemplu, atunci când autovehiculul se încarcă sau este în aşteptare)

    “Această colaborare cu Renault ilustrează perfect modul în care iluminatul conectat cu LED-uri este conceput pentru a interacţiona cu diferite platforme şi dispozitive, cu scopul de a simplifica şi a îmbunătăţi viaţa oamenilor”, explică Pierre-Yves Panis, Chief Design Officer în cadrul Philips Lighting.

     

  • Povestea familiei care locuieşte de trei ani pe o bancă într-un colţ de stradă. Au refuzat şi un apartament

    Cei doi au rămas fără adăpost din decembrie 2014, când au fost evacuaţi din apartamentul în care trăiau în Tooting. Se spune că un deces familial şi spitalizări îndelungate le-au îngreunat traiul, astfel încât au ajuns în stradă. Autorităţile locale au încercat să le ofere o locuinţă în sud-vestul Londeri, care, în mod normal, costă cira 1.500 de dolari pe lună, însă cei doi au refuzat categoric.

    De obicei, ambii se trezesc în jurul orelor 10.30 şi după jumătate de oră iau micul dejun, ce constă înstr-un senviş cu miere. În timpul zilei, mama, în jurul vârstei de 60 de ani, vorbeşte cu trecătorii, iar fiul, ce are în jur de 20 de ani, stă lângă ea pe bancă. Locuitorii din zonă le oferă, adesea, alimente şi apă. Când se lasă seara, cei doi se înveles cu o prelată şi cu pături pentru a se încălzi şi îşi aşează obiectele sub bancă.

    Conform surselor Daily Mail, atât organizaţiile de caritate, cât şi membrii familiei lor, poliţia sau oamenii din comunitatea locală din Somalia nu au reuşit să-i determine să părăsească acel loc. Cea mai recentă oferă pe care au primit-o a fost o locuinţă cu două paturi, bucătărie şi baie complet utilate, ce costa, în condiţii normale, circa 1.500 de lire pe lună; cei doi au refuzat, însă, oferta, preferând să rămână pe străzi.

    „De când a apărut această problemă, am încercat în mod repetat să colaborăm cu ei, dar aceste eforturi au fost respinse. Nimeni nu a fost în stare să-i convingă să vină de pe străzi”, a declarat un reprezentant al autorităţilor locale. 

  • Un arhitect s-a mutat într-o fabrică de ciment. Ce a făcut la interior o să te uimească – GALERIE FOTO

    Ce a făcut la interior este de-a dreptul uimitor. Ani de zile a durat renovarea şi nici azi nu este încă terminată. Construcţia păstrează aspectul unei fabrici de ciment, însă interiorul a fost transformat într-un spaţiu de locuit modern, iar exteriorul este “împânzit” cu vegetaţie.

  • O familie din Norvegia a lăsat un cerşetor român în casa lor timp de o luna cât au fost plecaţi în concediu. Ce au găsit în casa la întoarce i-a lăsat fără cuvinte

    Timp de o lună, cuplul de norvegieni a călătorit prin America Latină şi i-au lăsat românului cheile de la casă. La întoarcere, aceştia au găsit o locuinţă mai curată decât la plecare, iar bărbatul le cumpărase, din banii câştigaţi pe stradă, un covoraş pentru baie, decoraţiuni de Crăciun şi câteva ghivece de flori, potrivit presei norvegiene.

    Deşi apropiaţii lor au încercat să le explice în ce pericol se pun încredinţându-i străinului care nici nu le vorbeşte limba locuinţa şi toate bunurile din ea, aceştia au vrut să facă un gest frumos de sărbători şi l-au lăsat pe Bandac să stea în casa lor în luna decembrie. Problema comunicării a fost rezolvată printr-o aplicaţie de traducere de pe un telefon mobil, scrie Gândul.info

    Povestea lui Ioan Bandac, bărbatul de 51 de ani care cerşeşte în oraşul norvegian Tromso pentru a plăti educaţia celor doi fii ai săi din România, i-a impresionat pe cei doi tineri. Prientenii norvegienilor Knut şi Alexa Belandria au încercat să îi convingă de faptul că gestul lor i-ar putea lăsa fără lucrurile din casă. Tinerii norvegieni, care obişnuiesc să călătorească mult, au spus că în timpul deplasărilor au fost găzduiţi, de multe ori, de străini.

    Ei au vrut să facă un gest frumos de sărbători, aşa că au lăsat cheile casei unui cerşetor cu care nici măcar nu vorbesc aceeaşi limbă. Românul a comunicat cu norvegienii printr-o aplicaţie de traducere de pe telefonul mobil.Alexa a declarat emoţionată că “acest om nu are nimic, dar totuşi dăruieşte atât de mult!”. La rândul său, Knut a spus că este o lecţie de viaţă.Bătrânul a petrecut aproape o lună în apartamentul norvegienilor, în timp ce aceştia au mers în Venezuela, ţara de origine a tinerei Alexa Belandria.

    “Visez cu ochii deschişi! Numai ale mele, gratis toate! Extraordinar!”, a declarat Ioan Bandac.I-au lăsat frigiderul plin şi cheile de la casă, l-au învăţat să folosească maşina de spălat şi televizorul, după care au plecat. În lipsa lor, cerşetorul român a făcut curat şi le-a cumpărat câteva mici atenţii. 

    Românul a murit în 2014 şi a fost îngropat în ţara natală după ce mai mulţi norvegieni au donat bani pentru ca trupul acestuia să poată fi adus în ţară.

  • Dezastru în Paradis: un nou uragan devastează insulele din Caraibe

    “Am pierdut tot ce banii pot cumpăra şi înlocui. Cea mai mare frică a mea este că ne vom trezi cu ştiri despre rănirea gravă a unor persoane, cu posibile decese, ca urmare a alunecărilor de teren cauzate de ploile persistente. Mâine dimineaţă vom porni la drum în căutarea răniţilor şi a celor prinşi între dărâmături. Vântul a smuls acoperişurile de pe aproape fiecare casă. Prioritatea mea este acum salvarea celor prinşi şi asigurarea asistenţei medicale. Vom avea nevoie de ajutor de toate felurile … Dominica are nevoie de sprijin din partea prietenilor, de elicoptere pentru a traversa ţară şi a stabili ce este nevoie”, a spus Roosevelt Skerrit.

    Premierul insulei a anunţat prin intermediul contului de Facebook că locuinţa sa a suferit pagube însemnate, fiind inundată după ce acoperişul a fost smuls de vântul puternic.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro