BusinessMagazin

Tag: legatura

  • Situaţia curselor TAROM Bucuresti – Bruxelles de astăzi

    Compania TAROM informează că,  din cauza situaţiei de criză de pe aeroportul din Bruxelles zborul TAROM RO373 cu destinaţia Bruxelles, prevăzut să decoleze astăzi 22 martie 2016 la ora 16.50, se anulează.

    Aeronava B737 – 700 a companiei TAROM, cu număr de zbor  RO 371 care a decolat de la Bucureşti la ora 07.20, cu destinaţia Bruxelles,  având la bord un număr de 83 de pasageri  a fost redirecţionată către aeroportul din Amsterdam.

    Compania este în permanentă  legatură cu reprezentanţii Ambasadei României la Haga  în vederea asigurării suportului necesar pentru pasagerii şi cetăţenii români.

     

  • Cum a prins Adrian Ghenie drum liber în lumea artei

    Deşi estimat la o sumă cuprinsă între 500.000 şi 770.000 de euro, „The Sunflowers in 1937“, un ulei pe pânză realizat de Adrian Ghenie în 2014, s-a vândut la o valoare de patru ori mai mare. Cei de la Quartz au notat că „pictorul român, intrând în faza de mijloc a carierei sale, continuă să stabilească la licitaţii preţuri de ordinul milioanelor“. Precedentul record al artistului român a fost înregistrat în iulie 2014, când lucrarea sa „The Fake Rothko“ a fost vândută cu 1,77 milioane de euro, tot la o licitaţie organizată de Sotheby’s, la Londra.

    Licitaţia de la Sotheby’s vine la scurt timp după ce Gerhard Richter, cel mai valoros artist din Europa, a denunţat preţurile excesive la care a ajuns piaţa tablourilor, numind acest fapt chiar un fel de „cult al personalităţii“. În cadrul unui interviu acordat publicaţiei Die Zeit, pictorul de 82 de ani a spus că preţurile exagerate plătite pentru operele sale la licitaţii stau dovadă pentru „cât de nebunesc s-a dezvoltat piaţa de artă“, fiind de părere că lucrările nu mai au nicio legătură cu eticheta ataşată. În martie 2015, tabloul său „Abstraktes Bild“ s-a vândut pentru 46,3 milioane de dolari, iar pictorul s-a arătat uimit de succesul operei sale din 1986: „Sunt şocat de preţuri, chiar dacă pentru mine acestea sunt veşti bune. Piaţa de artă a ajuns la nişte valori mult prea mari, iar pentru mine asta e la fel de greu de înţeles ca limba chineză sau ca legile fizicii“.

    Licitaţia din februarie de la Sotheby’s pare cumva să confirme cele declarate de Richter, valoarea tranzacţiilor fiind în scădere cu 44% faţă de anul trecut. „Vedeta“ licitaţiei ar fi trebuit să fie chiar un tablou abstract semnat de Richter, dar acesta a fost retras de la vânzare. Motivul ar fi fost, susţin cei de la Quartz, că dealerul s-a aşteptat la o sumă mult sub cerinţele sale. Surpriza a venit însă de la Adrian Ghenie, Sotheby’s reuşind să vândă tabloul său din 2014 unui colecţionar chinez la o sumă mult peste estimări. Cum a ajuns însă pictorul de 39 de ani să salveze o licitaţie atât de importantă?

    Adrian Ghenie nu ar fi reuşit niciodată să vândă în România un tablou cu aproape 4 milioane de euro; pictori români de renume nu s-au apropiat niciodată de astfel de sume. De altfel, înainte de Ghenie, recordul îl deţinea Nicolae Grigorescu cu a sa „Ţărăncuţă odihnindu-se”, tablou cumpărat în 2011 cu suma de 270.000 de euro. Occidentul pare însă să îi priască lui Ghenie, Berlinul reprezentând cea mai importantă comunitate de artişti din Europa şi, probabil, din întreaga lume.

    Adrian Ghenie s-a născut în 1977 în Baia Mare, a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi a locuit atât în ţară cât şi la Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană. El a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind principalul reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

    Tabloul său „Regele“ a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată, tabloul „Dr. Mengele 2“ a fost vândut pentru 140.747 de euro la licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby’s, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.

    Adrian Ghenie a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

    Pictorul este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou“. Printre fanii artistului s-ar număra, potrivit celor de la artnet.com, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

    În iunie 2014, casa de licitaţii Sotheby’s a vândut lucrarea lui Ghenie „The Fake Rothko“ cu suma de 1,778 milioane de euro. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic. În luna octombrie, Christie’s şi Sotheby’s au pus în vânzare şase lucrări, acoperind astfel toată perioada de creaţie a artistului român. Cele mai de success lucrări au fost „Blue Rain“, la licitaţia de la Christie’s, adjudecată pentru suma de 650.000 de euro, în vreme ce la Sotheby’s „Duchamp’s Funeral“ a fost adjudecat pentru suma de 1.285.300 de euro.

    În urma acestei licitaţii, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român. Articolul în cauză prezenta diverse momente din viaţa lui Ghenie, mai ales din perioada copilăriei, cum ar fi amintiri despre bunica sa care aducea animalele în casă în timpul iernii sau despre tatăl său.

    Adrian Ghenie este fără îndoială unul dintre cei mai talentaţi pictori români din generaţia sa, dar renumele l-a câştigat pe meleaguri străine. Pentru a vă putea ilustra mai bine acest aspect, am comparat pagina de Wikipedia în limba română a lui Adrian Ghenie cu cea în limba engleză. Descrierea pictorului numără 253 de cuvinte în limba română şi 1.038 de cuvinte în limba engleză. Acest lucru arată, deşi într-un mod destul de necizelat, că pictorul se bucură de mai multă recunoaştere peste hotare. Are legătură, desigur, şi cu mărimea pieţei de artă din România şi mai ales cu puterea de cumpărare a colecţionarilor.

  • BuzzFeed, compania media care face legătura dintre curcanii vii şi atleţi

    Pentru Jonah Peretti haosul înseamnă creativitate. Prea multă ordine sufocă talentul, iar cu talent şi creativitate el şi-a transformat compania dintr-o afacere plictisitoare într-un colos al digital media cu 79 de milioane de utilizatori în fiecare lună.  Dacă îl întrebi pe Peretti, CEO-ul BuzzFeed, despre ce l-a influenţat, răspunsul ar suna ca un articol cu care compania sa ar încerca să şocheze piaţa, unul cu titlul: „Cele trei referinţe istorice care-ţi explică ce înseamnă BuzzFeed te vor face să spui «Hai să-mi ă$â@…!»“, scrie revista Fast Company.

    Peretti povesteşte despre o companie legendară înfiinţată în urmă cu mai mult de 100 de ani, Paramount Pictures, care deţinea propriul studio de producţie, propriile vedete şi propriul canal de distribuţie sub forma unui lanţ de cinematografe. „Acestea le-au permis să se adapteze şi să se schimbe odată cu piaţa“, spune el.

    Peretti mai are o fascinaţie, pentru CNN şi pentru modul în care Ted Turner, fondatorul, a condus un post TV de ştiri care emitea nonstop, dar la o fracţiune din costurile altor reţele, pentru că se ajuta de transmisia prin satelit şi de tehnologia televiziunii prin cablu.
    Apoi, mai este şi Jay Z. La începutul anilor 1990, spune Peretti, care a crescut în Oakland, California, şi a învăţat în şcollie de acolo, „singura muzică era muzica negrilor“. Versurile erau pline de fală – mai multe albume vândute însemnau mai mulţi bani şi mai multă opulenţă strălucitoare. Mai târziu, când Peretti, acum în vârstă de 42 de ani, s-a împrietenit cu oameni care îndrăgeau formaţii de indie rock, el a observat la ei „o ciudăţenie. Dacă le plăcea o formaţie se duceau după ea la toate spectacolele, dar dacă aceasta câştiga un contract cu o casă de discuri, spuneau: «Nu-mi mai place »“.

    O atitudine similară o aveau şi bloggerii, care au o relaţie „profund chinuită“ cu popularitatea. Media mainstream este cumva întruchiparea răului, este vândută. Peretti nu a avut această frustrare. „Cu BuzzFeed întotdeauna mă simţeam liber să merg cât mai sus, s-o facem să crească cât un gigant“, spune el.

    Senzaţia nu poate rezona decât cu versurile lui Jay-Hova (aluzie la Iehova, rapperul Jay spunând despre sine că este dumnezeul muzicii de gen): „Sunt atât de mult înaintea vremurilor mele încât sunt pe cale să încep o viaţă nouă / Priviţi în urma voastră, vă voi întrece de două ori“.

    La fel ca Paramount în urmă cu un secol, BuzzFeed şi-a clădit succesul deţinând toate elementele unui business media modern: o echipă internaţională de ştiri, propriul studio de producţie video, operaţiuni informatice sofisticate şi propria agenţie de publicitate. Aşa cum Ted Turner a folosit televiziunea prin cablu înainte ca aceasta să devină populară, Peretti a forţat BuzzFeed să-şi modeleze conţinutul pe „talia“ fiecărul canal social în dezvoltare, de la Snapchat, aplicaţie de mesagerie foto şi video, la Pinterest, tot o afacere de photo sharing.
    Iar BuzzFeed se extinde global, din Marea Britanie în Brazilia, din India în Mexic, Germania şi mai departe în Australia. Multe din aceste transformări s-au produs în ultimii doi ani. Această reţea cândva „de plictiseală la muncă“, aşa cum a descris-o chiar Peretti, a pornit ca simplu site web american. La sfârşitul anului 2014, Peretti a intuit că oamenii nu vor renunţa la aplicaţiile lor de social media şi de aceea a schimbat drastic strategia companiei: în loc să încerce să atragă privirile asupra propriului site, aşa cum fac cei mai mulţi publisheri, BuzzFeed publică texte originale, poze şi conţinut video direct acolo unde audienţa îşi petrece timpul, pe 30 de platforme globale diferite, de la Facebook la reţeaua rusească de socializare VK şi Telegram. În loc să scrie un articol definitiv şi să-l publice pe fiecare platformă (standardul pentru businessul media), BuzzFeed croieşte conţinut specific pentru reţeaua şi audienţa la care acesta ajunge.

    Care este rezultatul? Pe toate platformele pe care publică materiale compania generează cinci milioane de afişări – jumătate din conţinut video, o afacere care nici nu exista în urmă cu doi ani. Traficul de pe site s-a menţinut – 80 de milioane de utilizatori în SUA în fiecare lună, ceea ce pune BuzzFeed înaintea The New York Times, chiar dacă până la 75% din conţinutul BuzzFeed este acum publicat pe alte situri.

     

  • Cum să începi o afacere pe YouTube

    Înainte de a porni cu canal de YouTube, pune-ţi următoarele întrebări:

    1. De ce vrei să începi un canal de YouTube?
    2. Despre ce vrei să vorbeşti sau ce vrei să prezinţi în clipurile tale?
    3. Ce tip de audienţă vrei să atragi?
    4. Ce alţi vloggeri ţintesc acelaşi public ţintă?
    5. Cât de des vrei să publici clipuri?
    6. Cum îţi vei realiza, din punct de vedere tehnic, clipurile?
    7. Cât de mult timp vrei să petreci pentru a lucra la canalul tău de YouTube?

    Dacă eşti convins că ideea e potrivită pentru tine, atunci trebuie să urmezi următorii paşi: 

    PASUL 1: Creează un nou cont Google. Chiar dacă ai deja o adresă personală de Gmail, e mai bine să foloseşti un cont nou pentru canalul tău YouTube. În primă fază acesta va fi şi numele canalului tău, dar îl poţi schimba ulterior.
    PASUL 2: Contul tău de Google este şi contul de YouTube, aşa că te poţi conecta şi îţi poţi personaliza profilul. Este important să adaugi o imagine de profil şi date de contact, astfel încât lumea să poată lua legătura cu tine.
    PASUL 3: Completează cu atenţie câmpul destinat descrierii canalului, pentru că e important ca lumea să înţeleagă ce fel de clipuri ar putea găsi la tine.
    PASUL 4: Începe să încarci clipuri. Este important, mai ales la început, să generezi cât mai mult conţinut, astfel încât userii să rămână interesaţi de canalul tău.
    PASUL 6: Distribuie clipurile tale şi pe alte canale de social media, precum reţelele de socializare. Acest lucru îţi va genera mai multe vizualizări şi îţi poate aduce şi mai mulţi abonaţi.
    PASUL 7: Lucrează la editarea clipurilor, pentru că în timp va trebui să o faci mult mai bine şi mult mai repede decât la început. Încearcă să foloseşti programe profesionale, precum Adobe Premier.
    PASUL 8: Dacă ai deja un număr semnificativ de vizualizări, poţi să începi să câştigi bani de pe urma canalului tău. Pentru a face asta, trebuie să le permiţi celor de la YouTube să afişeze reclame pe contul tău prin sistemul AdSense. Pentru a verifica dacă eşti eligibil, citeşte criteriile de monetizare video ale YouTube, disponibile pe pagina de suport.
    PASUL 9: Pe lângă încasările de la Google, poţi genera venituri importante din plasarea de produse sau realizarea unor clipuri pentru anumite companii. Ia legătura cu agenţiile de advertising şi prezintă-le ceea ce faci.

    Sfaturi utile:

    Primele secunde ale unui clip sunt extrem de importante  – e perioada în care cei care deschid clipul vor decide dacă merită să îl urmărească până la capăt. Pentru căutare, YouTube foloseşte un algoritm prin care afişează pe o poziţie mai bună videoclipurile urmărite integral decât cele vizionate doar pentru câteva secunde.

    Spune o poveste – orice clip, indiferent că e vorba de un sketch sau un tutorial pentru instalarea unui sistem de operare, trebuie să spună o poveste. Ai nevoie de un început, un mijloc şi o concluzie.

  • Cum a minţit Metrorex publicul în legătură cu eliminarea cartelei de 62 de călătorii

    Metrorex a eliminat anul trecut popularul abonament de 62 de călătorii motivând că bucureştenii sunt nemulţumiţi de faptul că  nu mai ştiau câte călătorii aveau.

    “Abonamentul lunar cu 62 de calatorii se elimina ca urmare a numeroaselor nemultumiri exprimate de publicul calator.”, se arata în comunicatul Metrorex “S.C. Metrorex S.A. a analizat petiţiile şi propune eliminarea acestui titlu de călătorie”.

    Numai că ieri, 9 februarie, Marin Aldea, directorul general interimar Metrorex, a declarat într-un interviu pentru agenţia de ştiri Agerpres “Este adevărat că acest titlu de călătorie era foarte utilizat şi benefic pentru călători şi am analizat mult până să luăm decizia de a scoate din portofoliu cartela de 62 de călătorii. Decizia a fost pur economică.”

    Mai mult de atât acesta a mai spus că : “În jur de 35-40% dintre călători îl foloseau, deci un procentaj destul de mare, în detrimentul abonamentului lunar, care aproape dispăruse din paleta noastră de oferte — ajunsese la un procentaj de utilizare de 2-3%.”.

    “din variantele luate în calcul am constatat că pentru a nu scoate din uz cartela de 62 de călătorii ar fi trebuit să măresc preţul şi la titlul ăsta şi la abonament cu mai mult faţă de cât a fost modificat. Văzând cum stau lucrurile, a fost aleasă varianta aceasta, de eliminare a cartelei de 62 de călătorii, care nu a fost bine primită în rândul călătorilor, dar poate nici nu s-a înţeles că nu am avut altă soluţie.”, a mai spus Marin Aldea în interviul acordat Agerpres.

    “Decizia a fost să scoatem cartela, iar abonamentul nu l-am mai mărit cu 10 lei, ci doar cu 5 lei. Soluţia a funcţionat din punct de vedere economic. Că au mai existat nemulţumiri…bănuiam că vor exista.”, a încheiat el 

  • Unde s-au dus banii cu care s-au plătit prin SMS biletele de tramvai

    Ştiţi unde s-au dus banii cu care aţi plătit biletul de tramvai sau autobuz prin SMS? Nici directorii de la şase regii de transport din ţară nu ştiu! Firma care intermedia legătura cu operatorii de telefonie mobilă a intrat în insolvenţă şi nu a mai plătit facturi de sute de mii de lei, scrie digi24.ro

    Metoda plăţii prin SMS a unei călătorii era foarte simplă: ori de câte ori un călător achita un bilet cu telefonul mobil, banii ajungeau în conturile unei firme intermediare.

    După ce îşi reţinea o parte din sumă, aceasta trebuia să vireze companiei de transport local contravaloarea călătoriei.

    În România există mai multe companii care gestionează sisteme de plată prin SMS, dar cea care a câştigat licitaţia pentru intermedierea plăţilor Simplus Invest SRL, din Bucureşti, care oferă astfel de soluţii din 2002. Aceasta a câştigat licitaţiile organizate în mai multe oraşe, dar la sfârşitul anului trecut a intrat în insolvenţă, după ce au acumulat datorii de peste 8 milioane de lei.

    În schimb, autorităţile din Iaşi au abandonat complet plata prin SMS a călătoriilor.

    560.000 de lei a fost gaura lăsată în bugetul Regiei Autonome de Transport Public Iaşi de firma care a intermediat plăţile biletelor prin SMS în perioada iunie 2014 – ianuarie 2015. Compania de transport a oprit sistemul de plată anul trecut în februarie şi a mers în instanţă ca să recupereze datoria. Abia în noiembrie a încasat o parte din bani.

    Citiţi mai multe pe www.digi24.ro

  • Lider în ţara buldoexcavatoarelor

    Liviu Neagu a fost primul angajat al Bergerat Monnoyeur în România, în anul 1991. După mai bine de 24 de ani de dezvoltare a pieţei şi de vândut buldoexcavatoare şi alte utilaje cu nume complicate, Liviu Neagu este convins de legătura indestructibilă dintre calitatea guvernării şi predictibilitatea mediului de business. În ultimii ani, s-a vehiculat intens ideea că mediul de business se poate dezvolta independent de politic şi că multe dintre investiţiile care s-au făcut în România pot acţiona independent de deciziile guvernanţilor. Dacă sunt unele segmente de piaţă în care cererea cu oferta s-au reglat (cum este cazul outsourcingului sau al lohnului), industriile de anvergură au nevoie de ceea ce Liviu Neagu numeşte viziune.

    Managerul care conduce vânzările utilajelor CAT în România, dar şi ADUC (Asociaţia Distribuitorilor de Utilaje de Construcţii) crede că ceea ce se întâmplă acum pe piaţa utilajelor are strictă legătură nu numai cu starea economică a Europei, dar mai ales cu lipsa de viziune a guvernelor care au condus până acum România. „Piaţa construcţiilor e un domeniu ciudat. Sunt realizări, în oraşele mari s-au făcut schimbări, dar foarte încet şi nu sunt duse până la capăt. Chiar dacă o parte din transformare a avut loc, ea nu este completă. Din păcate însă, calitatea pieţei construcţiilor şi viziunea din spatele ei sunt primele care se văd. Dacă ai autostrăzi, dacă ai parcări, dacă ai parcuri de birouri, dacă e frumos.“

    Piaţa construcţiilor a fost în creştere în 2015, anul fiind considerat cel mai bun de la debutul crizei economice încoace; creşterea s-a bazat însă aproape exclusiv pe investiţiile private, lucrările de infrastructură întârziind încă să genereze un avans important pentru această piaţă. În primele şapte luni ale acestui an, datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că volumul lucrărilor de construcţii a crescut în total cu 11,6%, în contextul în care clădirile nerezidenţiale au înregistrat un plus de 17,7%, cele rezidenţiale – o creştere cu 11,5%, în timp ce construcţiile inginereşti, sau de infrastructură, au consemnat un plus de doar 2,4%.

    Efectul creşterii pieţei s-a văzut imediat şi în excelurile lui Liviu Neagu: piaţa de utilaje a crescut anul acesta cu 20% şi a ajuns până la 1.600 utilaje noi vândute – „Chiar dacă este cel mai bun an de după criză, suntem încă la jumătate faţă de ceea ce se întâmpla în perioada de vârf a pieţei (în anul 2008 s-au vândut 3.400 de utilaje noi). Problema nu este însă că nu se vând la fel de multe utilaje, pentru că trebuie să ne obişnuim cu noile date de piaţă, cu realitatea. Problema este că nu se vând utilaje pentru că România nu e pe harta investiţiilor mari şi pentru că nici măcar utilajele existente în piaţă nu lucrează la capacitate – un utilaj lucrează în medie 2.000 de ore pe an la nivel mondial, or în România media este sub 1.000 de ore“.

    Cifrele nu arată ca în vremurile bune, dar ar fi arătat şi mai prost dacă nu ar fi fost active subvenţiile din exerciţiul bugetar 2007-2013, pentru care România a avut o perioadă de graţie de doi ani. „Subvenţiile au aceelerat mult achiziţia de utilaje, ceea ce e bine pentru că este nevoie în piaţă de utilaje de construcţii, dar pe de altă parte ar trebui să le dăm şi de lucru“, spune Liviu Neagu, care precizează că impactul achiziţiilor pe baza subvenţiilor europene a fost undeva la 45% din piaţa totală de utilaje a acestui an, iar în tot acest exerciţiu bugetar subvenţiile au însemnat între 40 şi 70% din piaţă. Două treimi din utilajele vândute fac parte din brandurile  premium: Caterpillar, Komatsu, Volvo, Wirtgen, Liebherr sau Aman. Cumpărătorii sunt, conform lui Liviu Neagu, în proporţie de 90% companii româneşti, „oameni care au pornit cu un copiator şi vânzând telefoane mobile şi au făcut mai târziu construcţii, sau firme care au lucrat proiecte mici şi vor să se extindă“. 

    Din cele 1.600 de utilaje vândute anul acesta, 25% au plecat către clienţi de la Bergerat Monnoyeur, grup care va atinge astfel afaceri de 50 de milioane de euro în 2015. Bergerat Monnoyeur face parte din grupul Monnoyeur, care este prezent în România prin patru companii cu afaceri toate estimate pentru 2015 de 170 milioane de euro. Dintre acestea, cel mai mare business îl aduce IPSO (dealer oficial al tractoarelor John Deer şi axat în general pe utilaje agricole), care va atinge afaceri de 110 milioane de euro la finalul acestui an. Din grup mai fac parte Sitech şi Energia, specializate pe noi tehnologii, respectiv pe energie (motoare, power systems, cogenerare, energii convenţionale şi neconvenţionale). „Ca grup, suntem prezenţi doar în domenii cheie: agricultura, energia, construcţiile şi noile tehnologii. Suntem mereu prezenţi în acele segmente pe care le considerăm calde. În tot ceea ce facem, suntem lideri de piaţă, pentru că sloganul nostru este «game changers» şi trebuie să fim mereu capabili să schimbăm regulile jocului, să dăm un nou sens businessului în care activăm. Aceasta este cerinţa acţionarilor şi avem sistematic şedinţe în care ei ne cer să le dăm idei, să analizăm trenduri sau să le prezentăm studii de caz pe care să le exporte şi în alte ţări“, spune Liviu Neagu, care consideră că viziunea pe care grupul a avut-o pentru România (şi nu numai) i-a făcut lideri de piaţă.

    Managerul povesteşte că Bergerat Monnoyeur a intrat pe piaţa din România la începutul anilor ’90, când utilajele de construcţii erau un lux pentru o piaţă care trecea prin schimbări masive. „În primii 10 ani, nu s-a vândut nimic sau aproape nimic; era însă vorba de o strategie pe termen lung, era o piaţă care în sine se construia şi trebuia să fim aici, să avem răbdare, să educăm piaţa. Eu am fost primul angajat. În primii zece ani, vorbeam numai la viitor despre planurile şi vânzările de aici. Atunci, îi spuneam unui potenţial client că un Caterpillar costa cam 100.000 de dolari şi el îmi spunea că echivalentul rusesc al acelui utilaj era cam 10.000 de dolari. Cum să dea de zece ori mai mult? Dar lucrurile s-au schimbat. E nevoie de viziune şi proiecte pe termen lung. Este ceea ce se întâmplă în ţările foarte dezvoltate sau în ţările mai puţin dezvoltate, dar bogate, cum este China. Ne trebuie viziune nu ca să vindem utilaje, ci ca să putem lăsa ceva în urmă.“ 

    Pentru strategie însă, „e nevoie de jucători de şah care să vadă 20-30 de mutări înainte“, crede Liviu Neagu, care nu vrea să intre în politică, dar şi-ar oferi serviciile într-un grup de strategie care să ofere consultanţă guvernului. Unul dintre primele sfaturi pe care le-ar da ar fi ca statul să dea drumul la lucrările mari, de anvergură, care ar pune România pe harta marilor proiecte şi care ar impulsiona toate pieţele conexe. Ar impulsiona, desigur, şi vânzările de utilaje şi poate, astfel, România nu ar mai fi ţara unde vânzările de utilaje sunt dominate autoritar (cu 40% din vânzări) de buldoexcavator, utilajul multifuncţional pe care cunoscătorii îl numesc maşina săracului, deşi costă de la 60.000 de euro în sus. „Este o maşină polivalentă, dar nu este o maşină de productivitate. Când o ţară vinde predominant buldoexcavatoare, denotă că nu derulează proiecte mari. În alte ţări, utilajele de productivitate ajung să depăşească piaţa BSP“, explică Liviu Neagu. 

    Pentru 2016, directorul Bergerat Monnoyeur este optimist-realist-rezervat. Vorbeşte despre o creştere de 5% faţă de 2015, când vânzările au crescut cu 20% faţă de 2014, dar vorbeşte şi despre faptul că va fi primul an fără subvenţii şi încă nu poate estima ce efect va avea acest lucru asupra pieţei, indiferent de trendul pe care merge aceasta.


     

  • Opinie Lavinia Raşca: Cui i-e frică de antreprenoriat?

    Sunt puternic motivate să facă pasul către antreprenoriat: fie pentru că au sentimentul că nu se mai pot dezvolta profesional, fie pentru că se simt înregimentate de reguli şi proceduri sau nu le mai place relaţia cu şefii sau atmosfera de lucru. Doresc să fie independente atunci când iau decizii. Unele şi-au descoperit sau şi-au redescoperit pasiuni şi vor să li se dedice, ceea ce e foarte dificil sau aproape imposibil atâta vreme cât lucrează pentru alţii de dimineaţă până seara.

    Nu este pentru prima oară când am astfel de întâlniri. Şi de fapt constat în ultimul timp o nelinişte la mulţi manageri, femei şi bărbaţi în jur de patruzeci de ani, care doresc să facă, profesional vorbind, ceva al lor, în care să-şi valorifice competenţele acumulate.

    Doamnele cu care am discutat doreau să afle sau să valideze lucruri despre care mai auziseră: cum să fie, ce să facă şi la ce să se gândească atunci când fac marele salt, din postul sigur şi bine plătit pe care îl ocupă într-un rol total nou, pe care nu şi-l pot imagina foarte clar. Aveau dubii sau temeri? Cu siguranţă: pluteau prin aer unele îndoieli şi oarecari emoţii. Au pus unele dintre întrebările care le frământă, în legătură cu altele s-au lămurit în timpul discuţiilor.

    M-am bucurat să le văd entuziaste şi foarte atente, atunci când mi-am început intervenţia spunând că antreprenoriatul este mai mult decât lansarea unei afaceri. Că reprezintă capacitatea unor persoane de a valorifica o oportunitate pe care au observat-o şi o consideră potrivită, indiferent dacă au sau nu resursele necesare. Mi-au spus că această definiţie (îi aparţine lui Howard Stevenson) este foarte utilă şi le dă curaj, întărindu-le credinţa că succesul depinde în primul rând de calitatea omului care iniţiază procesul de lansare a unei afaceri şi abia apoi de alţi factori.

    Ce bine mi-a părut să aud acest lucru! Nu de puţine ori, când am folosit-o, am fost tratată cu scepticism, sau chiar cu sarcasm şi etichetată ca teoretică şi nerealistă. Îmi aduc  aminte comentarii de genul: „Ce utopie! Fără bani? Imposibil!” sau „Cu bani, orice este posibil!”. După atâţia ani de practică, pot spune liniştită că definiţia aceasta, acceptată de foarte mulţi dintre cei care se ocupă de antreprenoriat în lumea largă, este adevărată. Că un antreprenor bun ştie şi reuşeşte să atragă resursele de care are nevoie.

    Prin „antreprenor bun” înţeleg că a ales să valorifice o oportunitate potrivită pentru el şi pentru piaţă (am arătat în alte articole ce înseamnă o oportunitate potrivită şi că este competent, încrezător în forţele proprii, implicat şi de încredere).

    Ca să fie aşa şi să realizeze aceste lucruri, este bine ca orice persoană să pornească la drum în antreprenoriat întrebându-se: „Ce-mi place? Ce ştiu? Pe cine ştiu (cunosc)?”.

    Arthur Rock, unul dintre părinţii capitalului de risc american, spunea că atunci când lua în calcul posibilitatea de a investi într-o afacere, urmărea ca antreprenorul să fie excelent, chiar dacă oportunitatea pe care o valorifica prin intermediul afacerii sale nu era foarte strălucită şi era atent să nu cumva să fie invers – o oportunitate strălucită, dar un antreprenor de mâna a doua. Când planurile de afaceri i se păreau interesante, avea discuţii îndelungate cu candidaţii la finanţare, pentru a afla ce i-a mobilizat şi cum au reuşit să ajungă la rezultatele din momentul respectiv. Voia să ştie cum îşi rezolvau problemele, cum se descurcau în situaţii noi, cum atrăgeau resursele necesare pentru atingerea obiectivelor, ce echipe conduceau şi alte astfel de lucruri. Pe scurt, dorea să afle care le erau competenţele – adică ce cunoştinţe, aptitudini şi atitudini aveau.

    În literatura de specialitate şi, normal, în viaţa de zi cu zi sunt dezbateri aprinse pe următoarea temă: „sunt competenţele necesare în antreprenoriat înnăscute, sau pot fi deprinse prin practică şi prin studiu?“. Eu cred că este vorba despre combinaţii între cele două categorii, în proporţii care diferă foarte mult de la un caz la altul. Sunt binevenite voinţa neclintită, pasiunea, perseverenţa, curiozitatea, creativitatea, spiritul practic, aptitudinile sociale, competenţele de business. Talente ca acestea pot fi înnăscute, dar se dobândesc sau se dezvoltă prin studiu şi exerciţiu. Eu cred că citarea continuă şi generalizată a unor exemple răsunătoare de succes de tipul Bill Gates şi Steve Jobs lasă impresia că antreprenoriatul e apanajul unor chemaţi ai sorţii, puţini la număr, persoane cu totul şi cu totul deosebite. Acest lucru îi descurajează pe mulţi. Mai este apoi acreditată, prin tot felul de articole şi discursuri motivaţionale dubitabile, ideea că acest tip de antreprenori-eroi nici măcar nu şi‑au finalizat studiile, care oricum nu sunt necesare, cu atât mai puţin – se spune –, în România. Şi că e bine să te apuci de antreprenoriat în tinereţe, altfel şansele scad foarte mult.

    Am o ştire – ca să folosesc o expresie la modă: în general, chiar dacă au întrerupt oficial studiile, cei mai sus numiţi şi mulţi alţii asemenea lor au învăţat toată viaţa, în diferite moduri, dar foarte serios. Pe de altă parte, cercetările arată că majoritatea antreprenorilor dinamici, din ramurile de vârf, au la bază studii solide şi că o bună parte a tinerilor declară că preferă să dobândească mai întâi experienţă în companii mari şi de abia apoi să pornească pe cont propriu.

    Şi încă o ştire: Arthur Rock, despre care am scris mai înainte, spunea: „Nu există un stil antreprenorial mai bun ca altul. Important mi se pare ca antreprenorul să aibă stil“. Eu aş adăuga că nu am văzut acelaşi stil la doi antreprenori. Stilul este o combinaţie de motivaţie şi competenţe, în cele trei dimensiuni ale lor (ca să utilizez modelul lui Pablo Cardona, de la IESE Business School, care consider că le clasifică foarte clar):

    • personale: creativitate, hotărâre neclintită, perseverenţă, integritate, echilibru emoţional, simţ autocritic, modestie;

    • interpersonale – comunicare, carismă, delegare, respect;

    • de business – viziune, gestionarea resurselor, negociere, crearea unei reţele de relaţii cu persoane-cheie.

    Cu diferite ocazii în care am vorbit despre succes antreprenorial, am mai primit un comentariu din public. „Succesul este imposibil fără corupţie şi noroc“. Sunt total împotriva primei ipoteze – legătura dintre succes şi corupţie. Corupţia poate conduce uneori spre rezultate efemere, dar acestea nu pot fi asimilate succesului, în schimb, într‑un fel sau altul, conduce către un sfârşit lamentabil. Însă sunt de acord că succesul este foarte important în afaceri.

    Numai că, aşa cum spunea Robin Chase, o bine cunoscută antreprenoare americană, „norocul apare atunci când oportunitatea întâlneşte pregătirea”. Dacă tot am ajuns aici, aş aduce în discuţie încă un factor de succes: relaţiile pe care antreprenorul e bine să le aibă. Relaţii cu specialişti care să-i dea sfaturi bune, fără să le ceară bani sau mulţi bani. Relaţii cu cei ce le pot deveni parteneri şi angajaţi. Este vorba de încredere şi respect reciproc. De aceea este atât de importantă întrebarea: „Pe cine cunosc?”. Şi tot de aceea este important ca cei din jur să fie convinşi că antreprenorul este „de încredere”.

    ÎN LOC DE ÎNCHEIERE. În timp ce puneam punct şi mă pregăteam să trimit articolul către redacţie, a sunat telefonul. Era una dintre doamnele despre care am povestit. „Lavinia – aud –, ai avea timp să te uiţi peste planul meu de afaceri?” „Sigur – răspund. Cu ce scop l-ai scris? Cauţi finanţare?” „Nu. Vreau să mă asigur că m-am gândit corect, la lucrurile importante.” Ce coincidenţă! Mi se pare că se leagă foarte bine de ceea ce am scris. Concluzia? Nu vă fie frică de antreprenoriat!

  • Să nu ne culpabilizăm. Să nu ne iluzionăm?

    Înainte de orice, un sfat: una dintre cauzele care au făcut posibilă tragedia din Colectiv este lipsa unor cursuri de pregătire a insului pentru viaţa în jungla urbană. Nu este vorba aici să ne transformăm în paranoici, îmbrăcaţi în armuri şi trăind în cazemate, preocupaţi de securitatea personală; pe de altă parte, am ascultat cel puţin două mărturii, a unui coleg de muncă şi a unei fete de 17 ani care au scăpat din club pentru că s-au dovedit prudenţi. Tânăra s-a ferit cât a putut, a profitat de mişcarea mulţimii şi, important, şi-a ţinut respiraţia în momentul apariţiei fumului toxic. Oraşul moderm se poate dovedi o capcană mortală de multe ori, pentru spectatori, pentru pietoni, pentru şoferi, pentru locatari, pentru corporatişti sau pentru persoane cu probleme; este bine să vă obişnuiţi copilul cu simpla acţiune de a suna la 112 de la o vârstă cât mai fragedă, dar şi cu câteva măsuri elementare de protecţie în cazul unui cutremur, pentru că e bine să ne aducem aminte că locuim într-o zonă seismică, al unui incendiu sau al unui conflict. Sigur că hazardul sau ticăloşia ne pot pune în continuare în pericol, oricât de atenţi am fi, dar este bine să facem, să încercăm să facem tot ce ţine de noi, personal. Şi nu gândiţi niciodată „mie nu mi se poate întâmpla“.

    Să ne întoarcem la subiectele noastre. Culpabilizarea. De ce să ne învinovăţim? Niciun român de bună-credinţă nu a acceptat senin corupţia, impostura, minciuna, şi oamenii de bună-credinţă au acţionat cum şi cu ce le stătea la îndemână – la vot, ieşind în stradă, vorbind la emisiuni televizate sau la întâlniri cu politicieni, reclamând, scriind pe bloguri sau pe Facebook, manifestând. Puţine au fost ediţiile Business Magazin, din cele 541 de până acum, care să nu vorbească depre corupţie, impostură sau minciună. Problema este a celor cu obrazul atât de gros încât nu au simţit împunsăturile.

    Pe de altă parte, să nu ne iluzionăm. Strada cere o schimbare profundă a mediului politic, guvernare de tehnocraţi, partide noi, figuri noi, cinste, corectitudine, dedicaţie. Şi îmi aduc aminte de o declaraţie a unui ambasador britanic, în urmă cu 10 ani, depre corupţie: „În apele politicii româneşti există nu numai peşti, ci şi reptile periculoase, care este crocodilul. Singurul lucru de care îi este frică crocodilului este ca apa în care trăieşte să fie curăţată. Atunci el ar deveni vizibil şi vulnerabil“. Declaraţia a fost valabilă şi în urmă cu un deceniu, şi este cât se poate de valabilă şi acum. Iar recentele anchete luminează doar frânturi, feliuţe dintr-un întreg întunecat al corupţiei şi furtului de dimensiuni uriaşe.

    O schimbare aşa cum o cere strada – scriu acest text joi, 5 noiembrie – este posibilă, dar eforturile ar fi uriaşe, ar urma o perioadă cât se poate de nesigură, iar finalul este incert. Să explic: am putea avea o toamnă românească, o revoluţie de catifea. În ipoteza greu de crezut că domnii Iohannis, Dragnea, Blaga şi alţii ar accepta aşa ceva, românii va trebui să decidă spre ce formă de guvernământ se îndreaptă, iar o adunare constituantă ar putea pune bazele noii forme de guvernare.

    Este SF curat, pentru că îmi aduc aminte cum a fost după revoluţia din 1989. Sper, sau cel puţin mi se pare mai fezabil ca politicienii actuali să înţeleagă în cele din urmă că ei trebuie să se schimbe, să îşi primenească partidele şi să îşi deschidă ochii, urechile şi minţile. Tehnologia, reţelele sociale, comunicaţiile rapide au introdus în jocul politic mulţimea, strada, societatea civilă, care se poate acum mobiliza, poate analiza şi se poate hotărî mult mai repede. Ceauşescu şi-a făcut-o, într-un fel, cu mâna lui în momentul în care a adunat zeci de mii de oameni în piaţă, pentru a le da 100 de lei. Politicienii noştri au zecile de mii de inşi adunate în permanenţă şi trebuie să decidă acum ce oferă oamenilor; echivalentul sutei lui Ceauşescu sau ceea ce oamenii îşi doresc cu adevărat. Şi să suporte consecinţele.
     

  • Profitul Nissan Motor Corporation a crecut cu aproape 40%

    Profitul Nissan Motor Corporation a crecut cu 37.4% în ultimele şase luni. Compania a şi-a revizuit prognoza în legătură cu vânzările de maşini până în martie 2016, astfel numărul de vehicule a crescut la 5.5 milioane cu 3,4% mai mult decât au prognozat anul trecut, potrivit BBC.

    Venitul net înregistrat pentru trimestrul al doilea a fost de 2,7 miliarde de dolari.

    Reprezentanţii Nissan au declarat că au vândut 2,62 de milioane de autoturisme la nivel global în şase luni, o creştere de 1,3% faţă de anul trecut.  Deşi creşterea economică a încetinit în China, vânzările maşinilor Nissan au crescut cu 9,5%.

    “Nissan a înregistrat o creştere solidă a veniturilor şi o profitabilitate îmbunătăţită în prima jumătate a anului fiscal, creştere determinată de cererea tot mai mare de vehicule Nissan în America de Nord şi o revenire a cereri în Europa de Vest,”, a declarat Calos Ghosn, directorul executiv, Nissan.