Tag: expozitie

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 2-8 septembrie

    4.09
    Comisia Europeană lansează o nouă legislaţie pentru reglementarea pieţei bancare

    4.09
    Eurostat difuzează datele despre cifra de afaceri în servicii în UE şi zona euro în T2

    4-8.09
    Turneul de box Centura de Aur (Pavilionul Expoziţional Constanţa)

    4.09
    Eurostat publică a doua estimare privind PIB ţărilor membre UE în T2

    5.09
    Reuniunea Consiliului Băncii Centrale Europene (Frankfurt)

    5-6.09
    Reuniunea G20 (Sankt-Petersburg)

    5-8.09
    Cirque du Soleil – Alegria (Romexpo, Bucureşti)

    până la 8.09
    Expoziţia “Flori de mină din Maramureş” (Muzeul Satului, Bucureşti)

    până la 15.10
    Expoziţia “1913. Al Doilea Război Balcanic şi Pacea de la Bucureşti” (Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti)

  • Primul portret din istorie al unui cobai (FOTO)

    Lucrarea, care va fi putea fi văzută de public în cadrul unei expoziţii dedicate reginei Elisabeta I ce se va deschide în octombrie la National Portrait Gallery din Londra, a fost pictată prin jurul anului 1580 şi înfăţişează trei copii, doi băieţi şi o fetiţă care stă între cei doi şi ţine în braţe un cobai, informează The Telegraph.

    Animalul era pe atunci recent introdus în Europa de negustorii spanioli ce veneau din America de Sud şi a fost în cele din urmă adoptat de familii înstărite pe post de animal de companie exotic.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 19-25 august

    19.08
    Roots Revival Romania la Săpânţa şi Bucureşti – şapte muzicieni din şapte ţări (Sala Radio, Bucureşti)

    20-31.08
    Festivalul de teatru independent Undercloud (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti)

    20.08
    Eurostat anunţă datele privind producţia în construcţii în luna iunie pentru UE şi zona euro

    20.08-1.09
    Expoziţia “Mărginimea Sibiului” (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti)

    22-24.08
    Zilele Europene de comemorare a victimelor nazismului, ale stalinismului şi ale tuturor regimurilor totalitare

    22-24.08
    European Alpbach Forum 2013 (Alpbach, Austria)

    23-25.08
    Focus Festival 2013 – indie, alternativ şi electro (Sibiu)

    8.08-15.10
    Expoziţia “1913. Al Doilea Război Balcanic şi Pacea de la Bucureşti” (Muzeul Naţional de Istorie, Bucureşti)

  • Ciuliţi urechile şi veţi auzi arta (VIDEO)

    Curentul artei sonore a luat avânt în ultimii douăzeci de ani, iar în prezent pare că a ajuns în sfârşit popular în rândul publicului larg, scrie The New York Times.

    “Arta sonoră pune la îndoială felul în care percepem ceea ce auzim”, spune Barbara London, curator în cadrul Muzeului de Artă Modernă din New York, unde tocmai s-a deschis prima expoziţie exclusiv sonoră a muzeului, ce cuprinde de la înregistrări de clopote până la sunete din Cernobîl.  

    În septembrie, şi Muzeul Metropolitan din New York va găzdui o astfel de expoziţie. Instalaţia Forty Part Motet a artistei canadiene Janet Cardiff cuprinde 40 de difuzoare plasate în cerc, prin intermediul cărora se poate asculta lucrarea corală “Spem in alium” compusă în secolul al XVI-lea de Thomas Tallis. Impresionant este faptul că dacă stai lângă un difuzor sau altul, poţi auzi separat fiecare voce umană cu fragilitatea ei, iar dacă te plasezi în mijlocul cercului, asculţi opera impunătoare, ce se revarsă cu forţa celor 40 de voci unite.  

    Artista Susan Philipsz îşi va expune instalaţia “Day is Done” pe Governors Island din New York, o insulă folosită în trecut în scop militar, unde vor fi instalate patru difuzoare pe faţada unei barăci. În fiecare seară, timp de o oră, din difuzoare se va auzi sunetul de goarnă.

    Philipsz spune că la un moment dat, după încheierea unui test de funcţionare a instalaţiei sonore, cei prezenţi au auzit un sunet familiar şi au crezut că era încă pornită înregistrarea. “De fapt era vorba de sirena unui vapor din depărtare”. Arta se confundă cu realitatea.

    Tristan Perich, Microtonal Wall:

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 12-18 august

    13.08
    Eurostat difuzează datele privind producţia industrială în UE şi zona euro în luna iunie

    14.08
    INSSE anunţă evoluţia PIB în T2 (date estimate – semnal)

    16.08
    Festivalul “Classics for Pleasure” (Piaţa Mare, Sibiu)

    16.08
    Eurostat publică situaţia comerţului exterior în UE şi zona euro în luna iunie

    16-24.08
    Festivalul de fotografie şi film/video “Vama sub lumini de Oscar” (Vama Veche)

    16.08
    Banca Centrală Europeană difuzează datele privind balanţa de plăţi a zonei euro în iunie

    18.08
    Festivalul folcloric internaţional “Hora la Prislop” (Pasul Prislop Borşa)

    până la 8.09
    Expoziţia “Flori de mină din Maramureş (Muzeul Satului, Bucureşti)

    până la 20.10
    Expoziţia “Războinici şi poeţi, actori şi femei frumoase. Gravuri de Utagawa Kuniyoshi” (MNAR, Bucureşti)
     

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 5-11 august

    5.08
    Şedinţa Consiliului de politică monetară al BNR

    5-11.08
    ARTmania Festival, cu Within Temptation, Lacrimosa, Haggard, Deine Lakaien (Sibiu)

    7.08
    INSSE anunţă indicii valorici ai cifrei de afaceri şi ai comenzilor noi în industrie pentru luna iunie

    9-10.08
    The Mission Dance Weekend (plaja Hanul Piraţilor din Năvodari)

    10-11.08
    Festivalul Summer Well 2013, cu The Vaccines, The Courteneers, The xx, Suede (Domeniul Ştirbey, Buftea)

    10-11.08
    Turneul Mix Music Evo 2013, cu Andra, Proconsul, Connect-R, Deepcentral (Cluj-Napoca)

    până la 10.08
    Tabăra de creaţie “Vara pe uliţă” (Muzeul Satului Dimitrie Gusti, Bucureşti)

    până la 18.08
    Expoziţia “Fluturi tropicali vii” (Muzeul Naţional Grigore Antipa, Bucureşti)

    până la 8.09
    Expoziţie “Donaţia familiei Victoria, Diana şi George Tzipoia către Primăria Municipiului Bucureşti” (Muzeul Ţăranuui Român, Bucureşti)

  • Jaf hollywoodian: cum să furi bijuterii de 136 de milioane dolari într-un minut de sub nasul agenţilor de securitate

    Se consideră că suspectul a acţionat sigur. A purtat o eşarfă, cagula şi mănuşi şi  i-a ameninţat cu o armă pe cei prezenţi – doi vânzători, trei agenţi de securitate şi pe managerul expoziţiei, a luat bijuteriile şi a fugit pe o  stradă perpendiculară cu o pungă plincă cu inele, cercei şi pandantive valoroase. În fuga lui, o parte dintre acestea s-au pierdut pe stradă.

    Jaful propriu-zis a durat aproximativ un minut, potrivit celor care investighează cazul. Bijuteriile făceau parte dintr-o expoziţie de vară numită “Extraordinary Diamonds” a casei de bijuterii Leviev, deţinută de miliardarul israelian Lev Leviev şi care ar fi trebuit să ţină până la sfârşitul lunii august.

    Tâlhăria de pe riviera franceză poate fi asemănată cu un scenariu de film hollywoodian. De fapt, chiar a fost subiectul unui film regizat de Alfred Hitchcock – „Cum să prinzi un hoţ”. 
    Carlton – hotelul unde s-a petrecut jaful – este destinat oamenilor bogaţi şi celebrităţilor. Jaful a eclipsat celalte două jafuri de bijuterii din ultimul deceniu: în 2008, hoţi îmbrăcaţi în femei au furat inele, coliere şi ceasuri de lux de la un magazin Harry Winston din Paris, estimate la 108 milioane dolari şi pe cel de la Centrul Diamantelor Antwerp din Belgia estimat la 100 de milioane dolari.

    Iata lista celor mai mari jafuri din istorie:

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 29 iulie – 4 august

    31.07
    Concert Sting (Romexpo, Bucureşti)

    31.07
    Concert “Valentin Gheorghiu şi invitaţii săi” (Ateneul Român, Bucureşti)

    1.08
    INSSE anunţă statistica turismului pe primele şase luni

    1.08
    Reuniunea Consiliului BCE (Frankfurt)

    1-3.08
    Maraton Festival 2013 (Pădurea Măgura,între Bacău şi Oneşti)

    2.08
    INSSE anunţă cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul pe primele şase luni

    1-4.08
    Festivalul Folk You! Florian Pittiş (Vama Veche)

    4.08
    Concert Joe Cocker (Sala Palatului, Bucureşti)

    4.08
    Călătorie prin Univers – prezentare de planetariu (Observatorul Astronomic, Bucureşti)

    până la 25.08
    Expoziţia “Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” (MNAR, Bucureşti)

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 15-21 iulie

    18.07
    Reuniunea Consiliului de guvernare al Băncii Centrale Europene (Frankfurt)

    18-21.07
    Festivalul Peninsula 2013 (Valea Gârbăului, Cluj-Napoca)

    19-21.07
    Târgul Meşterilor Populari, ediţia a XX-a (Parcul N. Bălcescu, Oradea)

    20-21.07
    Târgul de fete de pe Muntele Găina (com. Avram Iancu, jud. Alba)

    2.07-28.07
    Expoziţia “Ada Kaleh, insula visului şi a uitării” (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti)

    până la 31.07
    Expoziţia “Fluturi tropicali vii” (Muzeul Antipa, Bucureşti)

    până la 4.08
    Expoziţie de artă chineză contemporană (MNAC, Bucureşti)

    până la 22.09
    Expoziţia “Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului” (MNAR, Bucureşti)

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 8-14 iulie

    8.07
    INSSE anunţă cifra de afaceri în comerţ şi servicii pentru populaţie în primele cinci luni

    8.07
    Reuniunea Eurogroup a liderilor din zona euro (Bruxelles)

    9.07
    Reuniunea Ecofin a miniştrilor de finanţe din UE (Bruxelles)

    10.07
    INSSE publică statistica privind comerţul exterior al României în luna mai

    10.07
    Comisia Europeană lansează un pachet de investiţii în cercetare şi inovaţie

    12-13.07
    Fusion Festival 2013 – muzică electronică (Barajul Gura Rîului, jud. Sibiu)

    12.07
    Eurostat anunţă datele privind producţia industrială în UE şi zona euro în luna mai

    12-13.07
    Ghost Gathering Fest (Parcul Herăstrău, Bucureşti)

    13.07
    ShortsUP Marele Picnic – seară de scurtmetraje (Grădina Botanică, Bucureşti)

    4-14.07
    Expoziţia “Living the dream – cea mai veche comunitate românească din SUA” (MŢR, Bucureşti)