Tag: evenimente

  • Bloomberg: Trei evenimente ce pot determina volatilitatea pieţei în această săptămână

    Investitorii care caută o revenire a volatilităţii pieţei ar putea vedea o oportunitate în această săptămână, riscurile geopolitice fiind în creştere, informează Bloomberg.

    Decizia unei alianţe formată din patru ţări, condusă de Arabia Saudită de a rupe legăturile diplomatice cu Qatar, este doar primul semnal din săptămâna plină de evenimente care ar putea determina mişcări mari pe pieţele mai largi, completând o listă tot mai mare cu puncte fierbinţi, care include situaţia din Peninsula Coreeană şi cel mai recent scandal politic din Brazilia (fostul deputat brazilian Rodrigo Rocha Loures, consilier şi prieten apropiat al preşedintelui Michel Temer, a fost arestat recent în locuinţa sa din Brazilia, în cadrul unei anchete anticorupţie care îl vizează şi pe şeful statului), arată Bloomberg.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apa românească băută de vedetele de la Cannes. S-au băut 20.000 de sticle pe toată durata festivalului

    Pe toată durata festivalului, între 17 şi 28 mai, mii de persoane prezente la aceste petreceri au consumat în jur de 20.000 de sticle de Aur’a.

    Pe toată perioada Festivalului de Film de la Cannes, serile au fost animate de petreceri private, cu DJ şi entertainari, evenimente mondene la care au participat vedete de toate genurile, de la actori şi până la scriitori, jurnalişti, prezentatori de TV de marcă, regizori, sportivi etc. Apa românească Aur’a, lansată anul trecut pe piaţă de o companie deţinută de doi oameni de afaceri timişoreni, a fost prezentă la toate petrecerile organizate de agenţia de evenimente Sandra&CO pe Croazetă.

    La aceste evenimente au participat, timp de 11 zile, mii de persoane. Petrecerile începeau la 9 seara, se animau în jur de miezul nopţii şi se încheiau în zori, în jur de 6 dimineaţa. Tineri, bătrâni, femei şi bărbaţi, de la actori, actriţe, regizori, scenarişti şi tot ce mai poate însemna lumea filmului, manechine şi manechini, promotori de artă, artişti plastici, cântăreţi, jurnalişti, bloggeri, oameni de afaceri, reprezentaţi de companii, stilişti şi scriitori au consumat la aceste petreceri în jur de 20.000 de sticle de apă plată românească.

    “Aur’a a reuşit sa ajungă în anturajul oamenilor care, de cele mai multe ori, dau tonul în modă şi arta. Organizatorilor le-a plăcut foarte mult produsul şi şi l-au dorit, pentru că se potriveşte foarte bine cu ideea de glamour, cea care defineşte întregul festival. Este important ca lumea să cunoască această apă, sa o vadă, pentru ca apoi să o caute. Partenerii noştri din Franţa vor şti, cu siguranţă, să scoată maximum din această întâmplare fericită cu prezenţa Aur’a la Cannes. Suntem convinşi că efectele nu vor întârzia să apară”, a declarat Horaţiu Rada, manager general Aur’a Mineral Water.

    Înainte de a fi prezentă la celebrul festival de film, Aur’a se exporta deja în Franţa. Apa a ajuns deja şi în China, ţările Arabe, Cehia, Slovacia, Polonia, Benelux, Germania şi Coasta de Fildeş. În România, apa poate fi găsită în zona magazinelor naturiste, dar şi în hoteluri şi restaurante. Apa se adresează, în primul rând, celor care apreciază un produs natural, deosebit prin conţinut, dar şi acelora care îşi doresc altceva, inedit şi, nu în ultimul rând, celor care caută luxul.

    Pe 26 mai, Aur’a a fost prezentă şi la gala de caritate IRA Franţa – Africa organizată de Academia Prinţesei Grace de Monaco, cu ocazia Grand Prix-ului de la Monaco, ediţia 75. Acest eveniment reuneşte nu doar lumea bună din Monte Carlo, ci şi vedetele care participă la etapa de Formula 1. “Putem spera că Sebastian Vettel şi ceilalţi sportivi au savurat apa din Munţii Banatului la această gală”, a mai spus Horaţiu Rada.

  • Apa românească băută de vedetele de la Cannes. S-au băut 20.000 de sticle pe toată durata festivalului

    Actorii, regizorii, oamenii de afaceri şi toţi cei care au participat la petrecerile private care au animat cel mai important festival de film din Eurorpa, organizate de cea mai renumită agenţie de evenimente pe Coasta de Azur, au băut apa românească Aur’a, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.  Pe toată durata festivalului, între 17 şi 28 mai, mii de persoane prezente la aceste petreceri au consumat în jur de 20.000 de sticle de Aur’a.

    Pe toată perioada Festivalului de Film de la Cannes, serile au fost animate de petreceri private, cu DJ şi entertainari, evenimente mondene la care au participat vedete de toate genurile, de la actori şi până la scriitori, jurnalişti, prezentatori de TV de marcă, regizori, sportivi etc. Apa românească Aur’a, lansată anul trecut pe piaţă de o companie deţinută de doi oameni de afaceri timişoreni, a fost prezentă la toate petrecerile organizate de agenţia de evenimente Sandra&CO pe Croazetă.

    La aceste evenimente au participat, timp de 11 zile, mii de persoane. Petrecerile începeau la 9 seara, se animau în jur de miezul nopţii şi se încheiau în zori, în jur de 6 dimineaţa. Tineri, bătrâni, femei şi bărbaţi, de la actori, actriţe, regizori, scenarişti şi tot ce mai poate însemna lumea filmului, manechine şi manechini, promotori de artă, artişti plastici, cântăreţi, jurnalişti, bloggeri, oameni de afaceri, reprezentaţi de companii, stilişti şi scriitori au consumat la aceste petreceri în jur de 20.000 de sticle de apă plată românească.

    “Aur’a a reuşit sa ajungă în anturajul oamenilor care, de cele mai multe ori, dau tonul în modă şi arta. Organizatorilor le-a plăcut foarte mult produsul şi şi l-au dorit, pentru că se potriveşte foarte bine cu ideea de glamour, cea care defineşte întregul festival. Este important ca lumea să cunoască această apă, sa o vadă, pentru ca apoi să o caute. Partenerii noştri din Franţa vor şti, cu siguranţă, să scoată maximum din această întâmplare fericită cu prezenţa Aur’a la Cannes. Suntem convinşi că efectele nu vor întârzia să apară”, a declarat Horaţiu Rada, manager general Aur’a Mineral Water.

    Înainte de a fi prezentă la celebrul festival de film, Aur’a se exporta deja în Franţa. Apa a ajuns deja şi în China, ţările Arabe, Cehia, Slovacia, Polonia, Benelux, Germania şi Coasta de Fildeş. În România, apa poate fi găsită în zona magazinelor naturiste, dar şi în hoteluri şi restaurante. Apa se adresează, în primul rând, celor care apreciază un produs natural, deosebit prin conţinut, dar şi acelora care îşi doresc altceva, inedit şi, nu în ultimul rând, celor care caută luxul.

    Pe 26 mai, Aur’a a fost prezentă şi la gala de caritate IRA Franţa – Africa organizată de Academia Prinţesei Grace de Monaco, cu ocazia Grand Prix-ului de la Monaco, ediţia 75. Acest eveniment reuneşte nu doar lumea bună din Monte Carlo, ci şi vedetele care participă la etapa de Formula 1. “Putem spera că Sebastian Vettel şi ceilalţi sportivi au savurat apa din Munţii Banatului la această gală”, a mai spus Horaţiu Rada.

  • Fără Asfalt organizează cinci evenimente sportive şi lansează concursul Adventure Race

    Triatlonul Fără Asfalt la mare, ajuns la a opta ediţie, deschide sezonul competiţional pe 3 iunie, în weekend-ul de Rusalii şi propune un traseu care traversează rezervaţiile naturale 2 Mai – Vama Veche şi Hagieni – Albeşti. Competiţia de înot, ciclism şi alergare oferă un număr maxim de 800 de locuri pentru înscrieri. Traseul nu are dificultăţi tehnice, iar în cursă se poate înscrie oricine a început să descopere turele cu bicicleta în natură, alergarea de plăcere sau antrenamentele de înot. Participanţii se pot înscrie şi în echipe de ştafetă.

    A treia ediţie a Aquathlon-ului pentru copii va avea loc pe 4 iunie, pe plaja mare din 2 Mai. Probele cursei sunt accesibile oricărui copil între 7 şi 14 ani care ştie să înoate. Distanţele variază în funcţie de categoria de vârstă şi sunt de 50 m sau 150 m la înot şi de 400 m sau 800 m la alergare. Evenimentul este sponsorizat de „School Friendly” şi face parte din programul 140 de bătăi pe minut al Fundaţiei eMAG şi suţinut de Tinmar. Toate cele 200 de locuri pentru copii au fost ocupate. 

    „Credem că deprinderea de a face mişcare în mod organizat şi susţinut trebuie să fie o componentă importantă în procesul de formare a copiilor. Ne dorim să aducem cât mai mulţi copii aproape de sport, în felul acesta vor învăţa să-şi canalizeze corect energia debordantă şi vor reuşi mai uşor să se autodepăşească şi să-şi facă mulţi prieteni în lumea reală”, spune Tudor Vlad, coordonatorul proiectului Fără Asfalt.

    Următorul eveniment din acest sezon va avea loc pe 15 iulie, când este programată o nouă ediţie a Cupei Hamsia, concurs de înot în ape deschise, care se desfăşoară într-o atmosferă prietenoasă şi are un concept mai puţin întâlnit pentru acest gen de competiţie. Cupa Hamsia propune înotul în mare pe distanţe de 5.000 m sau de 1.500 m, pe un traseu în linie dreaptă între Vama Veche şi 2 Mai, astfel încât cursa să poată fi parcursă în forţă de către cei competitivi sau într-o abordare relaxată, ca o călătorie înot într-o zonă specială, de către înotătorii amatori. 

    Anul acesta Fără Asfalt lansează o nouă invitaţie amatorilor de ture în natură: concursul de aventură Fără Asfalt (Adventure Race). Acest eveniment li se adresează celor care sunt antrenaţi pentru ture de mountain-biking  şi de trekking sau alergare montană şi doresc să-şi depăşească limitele într-un concurs la care pot participa doar în echipe de câte patru membri. Cursa se va ţine în zona Munţilor Ciucaş, va fi organizată în parteneriat cu Ciucaş X3 şi propune trasee lungi şi provocatoare de 90 km mountain-biking, 70 km alergare montană, vâslit pe lac, escaladă şi rapel, timpul limită pentru finalizarea probelor fiind de 54 de ore. La cursele de tip Adventure Race  traseele sunt nemarcate şi trec prin zone mai puţin turistice, orientarea şi buna sincronizare cu echipa fiind elemente cheie pentru a ajunge cu succes la linia de finish.

    Sezonul competiţiilor se va încheia pe 19 august cu triatlonul Fără Asfalt la munte, în zona Ceraşu-Slon, Prahova, în apropierea staţiunii Cheia. Proba de înot va avea loc în apa limpede a lacului Măneciu, traseul de bicicletă se desfăşoară pe drumuri forestiere şi pe malul Telejănelului până la Cascada Schinda, iar proba de alergare va avea loc pe culmea dealurilor care urcă spre Tabla Buţii. Evenimentul face parte din circuitul de Cross Triathlon al FRTRI dar păstrează conceptul de „întâlnire între prieteni la triatlon”. Organizatorii vor amenaja din nou camping pe Plaiul Slonului şi, după cursă, îi vor invita pe participanţi la Sarmale Party.

    „La Fără Asfalt, ne dorim ca, pe lângă concurs, evenimentele pe care le organizăm să fie un prilej de întâlnire cu natura, o ieşire din cadrul comun şi ocazia de a descoperi locuri noi şi alţi oameni care împărtăşesc aceleaşi pasiuni.

    Ne propunem, în plus, să îi încurajăm pe participanţi şi pe susţinătorii lor să descopere un ritm de viaţă echilibrat prin practicarea sportului în natură. Suntem convinşi că mişcarea practicată astfel îi oferă citadinului un reper important în căutările sale şi este reţeta de succes pentru o dezvoltare personală şi profesională durabilă şi bine calibrată. Potrivit unui sondaj pe care l-am realizat în rândul participanţilor la triatlon, aproape 8 din 10 respondenţi au observat că practicarea sportului le influenţează pozitiv dezvoltarea pe plan personal şi profesional”, adaugă Tudor Vlad.

  • Cum arată acum prima soţie a lui HAGI

    Nunta cu Lena Celnicu a fost unul dintre cele mai importante evenimente care au avut loc în 1990, după Revoluţie. Mariajul celor doi nu a durat mult, după câteva luni de la căsătorie, aceştia au decis să se despartă.

    În 1995, Gică Hagi, considerat cel mai mare fotbalist român, s-a recăsătorit cu Marilena Vlahbei, cu care are doi copii. Leni, fosta soţie a lui Hagi, şi-a refăcut şi ea viaţa, căsătorindu-se în 2004 cu Ovidiu.

    Vedeţi imagini pe www.one.ro

  • Cel mai tare oraş din România? Zilele oraşului: 100 de evenimente în 30 de locuri timp de 4 zile!

    Pe Facebook, primarul Emil Boc a postat un video cu mesajul: „În mai puţin de 2 săptămîni încep Zilele Clujului! Peste 100 de evenimente în 30 de locuri din oraş vor avea loc în perioada 25 – 28 mai 2017 la Cluj-Napoca.

    Pe Facebook,Zilele Clujului a scris: „Festivalul de suflet al clujenilor, care a devenit deja o tradiţie în inima Transilvaniei şi care dă viaţă oraşului la fiecare sfârşit de mai, ajunge la cea de-a VII-a ediţie!

    Zilele Clujului deschide sezonul marilor festivaluri clujene, aducând împreună toate categoriile de vârstă prin diversitatea evenimentelor din program.

    “Oraşul se conectează” – tema ediţiei 2017 a Zilelor Clujului

    Municipiul Cluj-Napoca reuneşte oameni talentaţi, cu idei inovatoare, proiecte îndrazneţe şi rezultate pe măsură. Acestea fiind doar câteva elemente care ne-au adus mai aproape unii de alţii, dar şi de Europa. Pornind de la această premisă, tema ediţiei 2017 este “Clujul se conectează / Connectig Cluj” – o cupolă care permite multă creativitate, descoperire, schimbare şi îmbinare.

    Pe parcursul celor 7 ani, festivalul a crescut armonios, reuşind să atingă un public extrem de larg şi acelaşi timp, un standard de calitate ce reflectă oraşul căreia îi este dedicat – conectat, creativ, dinamic, multicultural.

    Elementul cheie al acestei evoluţii a fost – şi rămâne – implicarea comunităţii. An de an, din ce în ce mai multi clujeni, persoane de toate vârstele, ONG-uri, instituţii şi companii se alătură echipei Primariei şi se implică în mod activ în crearea unui eveniment deosebit, al nostru.

  • Cum a ajuns un actor de stradă să câştige peste 2 miliarde de dolari

    El a pariat tot ce avea atunci când a decis să aducă o trupă de circ din Quebec la Festivalul de Arte din Los Angeles, în 1987. Pariul său s-a dovedit însă a fi unul câştigător, iar trupa adusă de Laliberte a devenit faimoasa Cirque du Soleil.

    Astăzi, Guy Laliberte este CEO al Cirque, jucător profesionist de poker şi turist în spaţiu. El are o avere estimată la 2,5 miliarde de dolari.

    Show-urile celor de la Cirque du Soleil necesită o pregătire îndelungată, iar eforturile logistice sunt uriaşe, ceea ce înseamnă că şi riscurile sunt mari. Tocmai de aceea, artiştii sunt cunoscuţi pentru  poliţele de asigurare complexă care să le ofere acoperire în cazul celor mai neprevăzute evenimente. Spre exemplu, pentru concertele din România, asiguratorii au creat o poliţă specială care acoperă evenimente multiple şi riscuri diferenţiate, astfel încât să ofere acoperirea de care organizatorul avea nevoie.

    Poliţa includea, printre altele, şi riscurile către terţi, daunele rezultate în urma folosirii focurilor de artificii, daune care pot apărea în aranjarea decorului, eventualele pagube rezultate din  încurajarea participării publicului, pagube provocate ca urmare a folosirii structurilor de scaune temporare sau cele cauzate de acte de acrobaţie şi, desigur, o componentă de protecţie a spectatorilor.

  • Ce bonusuri acordă companiile în acest an: Tichete cadou de Ziua Copilului, de Ziua Bancherului, a Energeticianului sau a Contabilului

    Pe lângă sărbătorile de Paşte şi Crăciun, când zeci de mii de companii oferă salariaţilor tichete şi carduri cadou, numeroase companii aleg să îşi motiveze angajaţii de 1 Iunie – Ziua Copilului. Companiile mai acordă angajaţilor tichete cadou şi cu ocazii mai puţin uzuale, cum ar fi Ziua Bancherului (4 iunie),  Ziua Energeticianului (20 iulie), Ziua Petrolistului (8 septembrie), Ziua Inginerului Român (14 septembrie),  Ziua Naţională a Contabilului (21 septembrie) sau chiar Ziua Naţională a României (1 decembrie).

    „Remarcăm o tendinţă clara din partea angajatorilor de a puncta cu un plus de fast momentele speciale din viaţa profesională, precum aniversările companiilor sau chiar aniversările şi momentele speciale din viaţa personală a angajaţilor, oferindu-le tichete sau carduri cadou. Avantajele sunt atât de natură financiară, respectiv scutiri de taxe sociale salariale şi patronale, căt şi de natură logistică, tichetele şi cardurile cadou fiind foarte simplu de comandat şi utilizat în orice companie, de orice dimensiune sau domeniu de activitate. În plus, tichetele şi cardurile cadou scot din anonimat orice eveniment sărbătorit de companii, asociind un gest memorabil şi de impact bonusurilor oferite”,  spune Dana Sintejudean, director general adjunct al Edenred România.

    Tichetele cadou oferite salariaţilor de 1 iunie în beneficiul angajaţilor şi al copiilor minori sunt deductibile şi scutite de taxe şi impozite atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi, în limita sumei de 150 de lei per beneficiar. De 1 iunie, pot beneficia de tichete cadou atât copiii minori ai angajaţilor, cât şi angajaţii înşişi. Astfel, un angajat care are doi copii minori poate primi tichete cadou în valoare totală de 450 lei, scutite de taxe sociale şi de impozitul pe venit. Pentru companiile angajatoare, tichetele cadou acordate salariaţilor sunt deductibile în limita a 5% de la calculul impozitului pe profit.

    Conform analizelor Edenred România, cea mai mare companie emitentă de tichete şi carduri de beneficii pentru salariaţi, câteva mii de companii vor acorda angajatilor tichete cadou de 1 iunie în acest an, în creştere cu aproximativ 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    „Estimăm că trendul deja marcat, de a oferi angajaţilor tichete şi carduri cadou ca bonus cu diverse ocazii speciale, va continua pe tot parcursul anului 2017. Tichetele şi cardurile cadou sunt preferate de angajaţi şi angajatori în locul cadourilor în numerar sau în natură, acestea din urmă fiind impersonale, lipsite de memorabilitate şi greu de gestionat din punct de vedere logistic. De asemenea, un cadou clasic poate să nu fie pe placul angajaţilor. În schimb, tichetele şi cardurile cadou oferă libertatea de alegere a cadoului dorit dintr-o varietate de produse şi servicii” , adaugă Dana Sintejudean, Edenred România.

    Tichetele şi cardurile cadou pot fi cheltuite pentru a cumpăra orice tip de produse, de la îmbrăcăminte, bijuterii, cosmetice, cărţi, IT & electronice, accesorii, decoraţiuni, bricolaj, articole de sport, până la produse alimentare din cea mai mare reţea de magazine partenere. Tichetele cadou de la Edenred sunt acceptate pe întreg teritoriul ţării de peste 65.000 de comercianţi parteneri. Cardurile cadou Compliments® pot fi cheltuite în peste 7.000 magazine de toate tipurile.

  • Protestele din România nu mai sunt suficiente. Avem nevoie de acţiuni concrete

    Sunt de acord cu mişcările de stradă, atât timp cât ele sunt paşnice, dar în cazul nostru rezultatele par a se lăsa prea mult aşteptate. Sigur, protestele au reuşit să împiedice trecerea sau intrarea în vigoare a unor acte normative importante, dar părea evident că e doar o problemă de timp până când acestea îşi vor găsi o altă formă într-un alt act.

    Răspunsul nu e protestul, ci oferirea unor alte soluţii. În mod democratic, evident, pentru că sistemul reprezentativităţii este singurul care ne mai ţine la suprafaţă.

    Corupţia, mita şi toate problemele care macină România au o singură sursă: banii. Un stat sănătos e un stat care produce bani. Şi cei mai potriviţi să conducă economia unui asemenea stat sunt oamenii din business.

    Franţa oferă un exemplu bun prin Emmanuel Macron: deşi nu e un candidat plăcut de prea multă lume – ca dovadă şi rezultatul obţinut în primul tur al alegerilor, de doar 24% – este totuşi candidatul preferat de toată lumea. De unde vine Macron? Din mediul privat, fiind un fost bancher. Este un cvasipolitician de 39 de ani care nu a mai participat niciodată la alegeri. Şi nu e vorba de alegeri prezidenţiale, ci de alegeri de orice fel; Macron a deţinut un portofoliu în guvern, dar e o funcţie pe care a fost numit. Acestea fiind spuse, Macron are prima şansă de a deveni preşedintele Franţei.

    Vorbind de o republică prezidenţială, şi nu parlamentară, aşa cum e cazul României, Macron va deţine întrega putere în Hexagon.

    Spun că e un exemplu bun pentru că şi România ar avea nevoie de oameni veniţi din mediul privat. Nu de tehnocraţi, adică politicieni neafiliaţi unui partid, ci de oameni de afaceri care să îşi asume posturi cheie în sistemul administrativ.

    Sigur, e riscant să laşi un salariu bun pe unul de la stat, dar până la urmă cred că s-ar găsi oameni dispuşi să participe la ridicarea României.

    Problema devine, evident, cum ar putea ajunge aceşti oameni să fie numiţi în funcţii decizionale.

    Şi mă întorc astfel la Macron şi la mişcarea sa politică, En Marche!, fondată în aprilie 2016. În 12 luni, partidul de centru-stânga a reuşit să dea principalul candidat la alegerile prezidenţiale. Ca o scurtă paranteză, numele oficial al partidului e mai mult decât elocvent: Asociaţia pentru Reînnoirea Vieţii Politice.

    Se poate, aşadar, ca un partid oarecum conservator, născut din aceeaşi mişcare antisistem care bântuie Europa şi lumea întreagă de vreo doi ani, să se impună pe scena politică a uneia dintre cele mai performante ţări.

    De ce nu se poate replica acest sistem şi la noi? De ce singurul partid care s-a putut organiza este condus de oameni care nu au putut trasa o agendă economică logică, apelând la fostul guvern condus de Dacian Cioloş?

    De ce nu îşi poate nimeni asuma, în mod deschis, ideea de a implica oamenii de afaceri în conducerea de zi cu zi a ţării?

    Un răspuns e evident: pentru că oamenii din business nu sunt extrem de populari, iar asta înseamnă voturi în minus. Oamenii din business nu sunt dispuşi să intre în dezbateri aprinse, în scandaluri, iar asta înseamnă voturi în minus. Oamenii din business evită iresponsabilitatea şi promisiunile care nu pot fi acoperite, iar asta înseamnă şi mai multe voturi în minus.

    Îşi mai găseşte loc şi eternul argument că oamenii de afaceri nu au experienţă politică. E adevărat, dar mă îndoiesc sincer că cineva are nevoie de o diplomă în ştiinţe politice ca să conducă un minister. E mult mai important să îţi alegi echipa potrivită, iar asta e o condiţie pe care orice om de succes în afaceri o poate bifa.

    E timpul, poate, ca lucrurile să se schimbe; e timpul ca oamenii care au reuşit să ridice o afacere să ajute la readucerea României pe traiectoria corectă. 

    În cele din urmă, protestele sunt doar o reacţie, nu şi o soluţie.