Tag: cumparare

  • De’Longhi a cumpărat o uzină în Satu Mare. „Ajungem la trei fabrici în România şi creăm aici triunghiul de aur“. Compania are un proiect de investiţii la Satu Mare de circa 28 mil. euro, din care jumătate e ajutor de stat

    Producătorul de electro­casnice De’Longhi din Italia a cumpărat o uzină în Satu Mare şi va dezvolta aici o nouă fabrică unde vor fi realizate espressoare de cafea. Compania mai are două unităţi de producţie pe plan local, la Jucu în Cluj şi la Salonta în Bihor.

    „De’Longhi România a achizi­ţionat în februarie 2022 o uzină la Satu Mare. Nu exista nicio companie activă acolo. E vorba de o clădire industrială de 50.000 mp pe care o pregătim acum pentru producţie, producţie ce va debuta începând cu 2023. Capacitatea de producţie va fi dedicată maşinilor automate de cafea sub brandul De’Longhi“, spune Carmen Petcu, general mana­ger al De’Longhi România.

    Pentru a dezvolta noua fabrică, De’Longhi va investi circa 28 mil. euro, din care jumătate de sumă este ajutor de stat, arată datele oficiale. Pentru acest proiect vor fi angajaţi 375 de oameni.

    „Acest proces ne va permite fabricarea în România†a gamelor “connected” de maşini de cafea. Ajutorul de stat e dedicat acestei etape de automatizare, digitalizare, upgrade de tehnologie.“

     

  • Statul se bate cu băncile pe dobânzi: Din 2 mai românii pot investi în titluri de stat Tezaur la randamente care ajung până la 6,15% pe an

    Ministerul Finanţelor lansează o nouă sesiune de cumpărare a titlurilor de stat Tezaur, începând de luni, 2 mai.

    Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu, sunt în formă dematerializată, au maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 5,5% şi 6,15%.

    În perioada 2-26 mai, titlurile de stat pot fi cumpărate online numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Totodată, între 2-27 mai, titlurile de stat pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului.

    În paralel, titlurile de stat pot fi cumpărate prin Compania Naţională Poşta Română între 2-26 mai, în mediul urban, şi 2-25 mai în mediul rural.

    Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

    De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

    Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

    Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

    Anul trecut mai mult de 114 mii de români au investit peste 5 miliarde lei în titlurile Tezaur.

     

  • Uniunea Europeană îl avertizează pe Elon Musk: Noile reguli privind moderarea conţinutului Twitter ar putea duce la interzicerea platformei în Europa

    Unul dintre cei mai importanţi parlamentari ai Uniunii Europene l-a avertizat Elon Musk cu privire la preluarea Twitter, scrie Business Insider.

    Twitter a acceptat luni oferta lui Elon Musk de a cumpăra compania cu 44 de miliarde de dolari. Miliardarul a declarat public că interesul său pentru cumpărarea platformei de socializare îşi are rădăcinile în ideea sa de „libertate de exprimare”.

    Musk s-a descris anterior ca fiind un „absolutist al libertăţii de exprimare”, comentariile sale lăsând personalul Twitter şi publicul să se întrebe în ce măsură platforma se va schimba după achiziţie.

    Comisarul UE, Thierry Breton, l-a avertizat pe Musk cu privire la planurile sale de relaxare a regulilor Twitter: “Primim pe toată lumea cu braţele deschise. Suntem deschişi, dar în condiţiile noastre. Domnului Musk îi putem spune atât: ‘Există reguli. Eşti binevenit, dar acestea sunt regulile noastre. Nu regulile tale se vor aplica aici’”, a declarat Breton pentru FT.

    Breton a fost una dintre forţele motrice din spatele Digital Services Act, un nou pachet de legislaţie UE care a fost adoptat sâmbătă, introducând legi mai stricte cu privire la modul în care giganţii tehnologiei moderează conţinutul pe platformele lor.

    Potrivit lui Breton, consiliul de administraţie al Twitter va trebui să respecte legile europene cu privire la aspecte precum moderarea, transparenţa şi discursul instigator la ură.

    Breton a spus că dacă Twitter nu se conformează, UE ar putea amenda compania cu 6% din veniturile sale anuale sau chiar i-ar putea interzice în totalitate să opereze în Europa.

    Pe lângă faptul că stipulează modul în care companiile controlează conţinutul ilegal şi dăunător, DSA conţine o legislaţie care va forţa companiile de tehnologie să-şi deschidă algoritmii pentru supraveghere.

    Musk a scris pe Twitter cu o lună înainte de a cumpăra compania, spunând că algoritmul Twitter „trebuie să fie open source” – ceea ce înseamnă că va fi disponibil public pentru examinare.

    Breton şi-a reiterat avertismentul către Musk într-un tweet. „Fie că este vorba de maşini sau de reţele sociale, orice companie care operează în Europa trebuie să respecte regulile noastre”.

    “Domnul Musk ştie bine acest lucru. Este familiarizat cu regulile europene privind autovehiculele şi se va adapta rapid la Digital Services Act”, a adăugat Breton.

  • (P) 5 sfaturi pentru cumpărarea unei maşini de spălat rufe

    Sunteţi pregătiţi pentru o maşină de spălat nouă? Având în vedere că este o investiţie majoră cu care veţi trăi ani de zile, ar fi bine să vă înarmaţi cu câteva informaţii înainte de a cumpăra.

    Iată sfaturile şi tacticile de cumpărare noastre pentru a vă ajuta să faceţi cea mai bună alegere.

    Nu vă orientaţi doar către cel mai nou model

    Instinctul dvs. poate fi să cumpăraţi doar cele mai noi modele. La urma urmei, acestea au cea mai nouă tehnologie pentru a vă curăţa hainele, nu-i aşa? Nu neapărat.

    Modelele de maşină de spalat rufe sunt vândute de obicei pentru o perioadă de trei până la cinci ani, iar pe măsură ce trec anii, preţurile scad. Dar modelele puţin mai vechi au adesea aceleaşi caracteristici ca şi modelele mai noi şi îndeplinesc aceleaşi standarde pentru eficienţa apei şi a energiei.

    S-ar putea să trebuiască să faceţi ceva săpături, totuşi, pentru a găsi modele mai vechi în magazine. Acest lucru se datorează faptului că comercianţii cu amănuntul au tendinţa de a expune maşinile de spălat mai noi, mai scumpe, în faţă sau la capătul culoarului, şi de a muta modelele mai vechi în locuri mai puţin vizibile.

    Poate fi şi mai dificil să găsiţi modele mai vechi online. Prin urmare, mersul în magazine – în timp ce luaţi măsurile de siguranţă adecvate, inclusiv purtarea unei măşti şi practicarea distanţei sociale – este cea mai bună opţiune.

    Nu vă lăsaţi tentat de preţurile foarte mici

    Maşinile de spălat cu încărcare superioară cu agitator sunt, de obicei, cel mai ieftin tip de maşină de spălat. Dar am constatat că modelele care costă mai puţin obţin de obicei calificative mediocre sau mai slabe în majoritatea testelor de maşini de spălat, şi sunt şi destul de zgomotoase.

    Dacă puteţi cheltui puţin mai mult, veţi găsi mai multe opţiuni şi o performanţă generală mai bună. Acelaşi sfat este valabil şi pentru maşinile HE cu încărcare superioară care costă mai puţin.

    Sunteţi capabil să vă extindeţi bugetul? Puteţi obţine un aparat cu încărcare frontală care oferă o curăţare de top. (Multe dintre cele mai bune performanţe în testele de spălare sunt maşini cu încărcare frontală).

    Maşinile cu încărcare frontală sunt, de obicei, cel mai scump tip de maşină de spălat. Dar, în ultimii ani, producătorii au introdus modele de masini de spalat cu uscator care au preţuri care concurează cu cele cu încărcare superioară.

    Modelele exclusiviste nu sunt atât de exclusiviste

    Un comerciant cu amănuntul de tip big-box poate promova o maşină de spălat ca fiind exclusivă şi o poate expune în mod proeminent, dar doar pentru că o maşină de spălat rufe este exclusivă nu înseamnă că este semnificativ diferită de concurenţii săi.

    Un producător nu face o maşină de spălat rufe complet diferită pentru un singur retailer, dar va face modificări minore, cum ar fi adăugarea unui ciclu sau două. Dar, deoarece comercianţii cu amănuntul – nu producătorii – au ultimul cuvânt în ceea ce priveşte preţul unui produs, este posibil să vedeţi mai des maşini de spălat exclusive la reducere.

    Pentru a obţine cea mai bună ofertă pentru practic aceeaşi maşină de spălat rufe, verificaţi preţurile modelelor exclusive ale diferiţilor comercianţi cu amănuntul. Veţi şti că maşinile sunt comparabile dacă numerele de model sunt foarte asemănătoare.

    Aveţi mult mai multe opţiuni decât albul

    Producătorii continuă să adauge culori la gamele lor de maşini de spălat cu uscător. Puteţi obţine o maşină de spălat care este albastru safir, şampanie sau negru inoxidabil. Şi toţi marii producători oferă maşini de spălat rufe de culoare gri închis, o aluzie la aspectul de oţel inoxidabil. Pentru un inox adevărat, va trebui să cheltuiţi ceva mai mult.

    Nu veţi găsi fiecare opţiune de culoare în magazine, dar este uşor să verificaţi selecţia de culori a unui model online pe site-urile web ale producătorului sau ale comercianţilor cu amănuntul. Majoritatea modelelor de maşini de spălat rufe sunt albe, dar puteţi căuta folosind numărul de model al maşinii de spălat care vă interesează pentru a vedea dacă sunt disponibile şi alte culori.

    Bugetul pentru caracteristici extra

    Nu toate maşinile de spălat rufe vin cu furtunuri pentru instalare, iar dacă achiziţionaţi un uscător asortat, de obicei va trebui să cumpăraţi un kit de ventilaţie. Clienţii ar trebui să fie conştienţi că acestea sunt costuri suplimentare atunci când îşi fac bugetul.

    Dacă vă stivuiţi maşina de spălat şi uscătorul cu încărcare frontală, veţi avea nevoie de un kit de stivuire specific pentru set. Doriţi ca vechea dumneavoastră maşină de spălat să fie transportată? Pregătiţi-vă să plătiţi o taxă şi pentru asta, deşi unele magazine includ transportul în preţul de livrare, aşa că întrebaţi pentru detalii. Şi nu vă fie teamă să negociaţi.

    Multe maşini sunt mai late, mai adânci sau mai înalte decât cele fabricate cu un deceniu în urmă. Iar o capacitate mai mare a maşinii de spălat înseamnă că puteţi face încărcături mai mari, ceea ce este util, având în vedere că durează mai mult timp pentru a face o încărcătură în maşinile de spălat din ziua de azi, care au un consum redus de apă.

    Dar reţineţi: modelele mai noi de maşini de spălat ar putea fi mai late decât cele standard de şi cu câţiva centimetri mai înalte sau mai adânci, aşa că este important să vă măsuraţi spaţiul. Alocaţi cel puţin 15 cm în spatele maşinii de spălat pentru racordurile de apă şi un centimetru între maşina de spălat şi uscător.

    De asemenea, asiguraţi-vă că măsuraţi uşile şi holurile pentru a vedea dacă noua dumneavoastră maşină de spălat poate trece prin ele. Spre deosebire de frigidere sau cuptoare, maşinile de spălat şi uscătoarele nu devin semnificativ mai înguste, în cazul în care alegeţi să dezasamblaţi uşa de la unitate pentru a o manevra printr-o uşă.

  • BREAKING. Elon Musk se oferă să cumpere Twitter pentru 41 de miliarde de dolari. Acţiunile companiei cresc cu 12% în premarket

    Elon Musk, cel mai bogat om din lume, s-a oferit să cumpere grupul de social media Twitter pentru 41 de miliarde de dolari, la câteva zile după ce miliardarul a refuzat un loc în boardul companiei, scrie agenţia de ştiri Reuters.

    Oferta lansată de Musk ajunge la un preţ de 54,2 dolari per acţiune, care reprezintă o creştere de 38% faţă de preţul şedinţei din 1 aprilie, ultima sesiune de tranzacţionare înainte ca CEO-ul Tesla să achiziţioneze un pachet la peste 9% la gigantul fondat de Jack Dorsey.

    La ora redactării ştirii, acţiunile Twitter se apreciau cu 12% în premarket.

    „De când am efectuat investiţia, am realizat că firma nu va prospera şi nici nu servi actuala imperativă socială în forma sa de acum. Twitter trebuie să fie transformată din postura de companie privată”, a scris Musk într-o scrisoare adresată preşedintelui Twitter, Bret Taylor.

    Săptămâna aceasta, Musk a declarat că a renunţat la planul de a ocupa un loc în boardul Twitter, cu scurt timp înainte de începerea mandatului propriu-zis. Decizia ar fi împiedicat o potenţială preluare a companiei.

    „Suma propusă este cea mai bună ofertă şi reprezintă oferta mea finală. Dacă nu va fi acceptată, îmi voi reevalua poziţia de acţionar”, spune Musk.

    Înaintea şedinţei de tranzacţionare de pe Wall Street din 14 aprilie, care începe la 16:30, ora României, Twitter ajungea la o valoare de piaţă de 36,7 miliarde de dolari.

     

     

  • O tranzacţie surpriză între doi dintre cei mai puternici antreprenori locali: Fondatorii Dedeman cumpără o participaţie minoritară în cadrul grupului Farmacia Tei

    Fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, fondatorii retailerului de bricolaj Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială locală după cifra de afaceri, cumpără un pachet minoritar de acţiuni în cadrul grupului format din Farmacia Tei şi Bebe Tei. Vânzătorul este Roxana Maftei, antreprenoarea care a dezvoltat acest business, unul dintre cele mai dinamice de pe piaţa locală. Lanţul de farmacii Tei a finalizat anul trecut cu afaceri de 872 milioane de lei, în creştere cu 16% faţă de anul anterior, potrivit oficialilor companiei.

    Pentru 2022 compania şi-a propus o creştere de 20% a cifrei de afaceri. Farmacia Tei cuprinde cinci magazine în Capitală şi unu în Constanta. Lanţul va continua extinderea şi în acest an, fiind programate noi deschideri în Bucuresti, dar şi în provincie. Şi afacerile Bebe Tei au crescut anul trecut cu 17,8%, până la 444 milioane de lei, potrivit oficialilor companiei.

    Cele două părţi nu au făcut publică valoarea tranzacţiei.

    În ediţia din 2021 a anuarului Top 100 cele mai valoroase companii din România, compania Farmacia Tei SRL era evaluată la 200 mil. euro, plus 32%. Evaluarea ia în calcul rezultatele pe 2020, deci între timp valoarea e posibil să fi crescut ţinând cont de rezultatele pe anul trecut. Totodată, nu e inclus aici businessul Bebe Tei.

    Dedeman este liderul retailului de bricolaj, cu aproape 60 de magazine şi o cifră de afaceri de 9,1 miliarde de lei în 2020. Fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl au construit în jurul Dedeman cel mai puternic grup antreprenorial românesc, dar şi cea mai profitabilă companie mare din regiunea Europei de Sud-Est.

  • Surpriză: Daniel Dines cumpără 10% din RodBun, companie care şi-a majorat afacerile cu 56% în 2021 la 640 mil. lei, de la fondatorii companiei. Pregătire pentru listare la Bursa de la Bucureşti

    Daniel Dines, CEO şi cofondator al UiPath, a achiziţionat prin intermediul Ice Vulcan Properties, vehicul de investiţii pe care îl deţine, un pachet de 9,57% din RodBun, unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul agricol românesc, de la fondatorii companiei, Alexandru Iancu şi Daniel Munteanu. În urma tranzacţiei, a cărei valoare nu a fost dezvăluită, cei doi antreprenori rămân cu un pachet de 44,27% fiecare.

    O participaţie suplimentară de 0,23% din acţiunile RodBun a fost achiziţionată, ca parte din aceeaşi tranzacţie, de Ionuţ Sas, VP Tax la UiPath la nivel global, potrivit unui comunicat de presă.

    „Suntem bucuroşi să anunţăm prima noastră tranzacţie în sectorul agricol românesc prin investiţia în RodBun. Credem cu tărie că viitorul agriculturii se bazează pe cercetare, inovare, digitalizare şi sustenabilitate.  Prin realizarea de investiţii inteligente în această direcţie, România are potenţialul de a deveni unul dintre jucătorii-cheie din Europa în sectorul agricol.  RodBun este o companie unică pe piaţa locală, reprezentând unul dintre pionierii digitalizării agriculturii româneşti. Cunoaştem importanţa strategică a regiunii agricole a Mării Negre la nivel global, precum şi rolul vital al fermierilor în lumea de azi şi de mâine, mai ales în contextul încălzirii globale. Din acest motiv, am ales să investim într-o companie care are potenţialul de a contribui la realizarea unor sisteme alimentare mai reziliente şi eficiente, inclusiv în contexte de criză.  Opţiunea pentru RodBun provine din dorinţa noastră de a sprijini activ planurile strategice ale antreprenorilor români de a deveni jucători regionali semnificativi”, spune Daniel Dines.

    Cele mai recente date financiare de la MFP, cele de la final de 2021, arată afaceri de 640 mil. lei pentru RodBun şi un profit net de 38,5 mil. lei.

    Parteneriatul dintre Ice Vulcan Properties Ltd şi RodBun ia în considerare şi o potenţială listare a companiei la Bursa de Valori Bucureşti. Pentru a îndeplini criteriile de guvernanţă corporativă impuse de piaţa de capital, RodBun va numi un Consiliu de Administraţie în cadrul căruia Ionuţ Sas va fi propus pentru o poziţie de membru iar Daniel Dines va fi invitat permanent. Prin intermediul Ice Vulcan Properties, Dines este acţionar şi la One United Properties.

    „Rodbun împlineşte chiar în aceste zile douăzeci de ani de existenţă. Intrăm în acest parteneriat considerând că el asigură o sinteză între experienţa şi infrastructura noastră vastă pe piaţa agro din România, pe de o parte, şi viziunea globală a echipei lui Daniel Dines, bazată pe excelenţa în tehnologie, pe de altă parte. Ne uneşte interesul comun pentru cercetare şi inovaţie. Suntem convinşi, de altfel, că investiţiile în soluţiile tehnologice adaptate la noua realitate climatică vor deveni diferenţiatorul nostru în acest sector competitiv şi fragmentat. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu Daniel Dines şi Ionut Sas în procesul de transformare a RodBun într-un jucător regional semnificativ, care va influenţa decisiv sectorul agricol românesc”, spune Daniel Muntean, co-fondator al RodBun Grup S.A.

    Compania deţine 4 fabrici de seminţe, exploataţii agricole pentru multiplicarea de sămânţă, bază genetică pentru culturile de porumb, floarea soarelui, grâu, lucernă, mazăre, soia, triticale, dar şi o reţea logistică extinsă– atât pentru transport şi depozitare de inputuri agricole, cât şi pentru depozitarea de cereale. RodBun operează un lanţ de 40 de magazine agricole destinate micului fermier tradiţional (sub brandul Fitofarmacia RodBun).

    Compania distribuie inputuri agricole (seminţe, pesticide, îngrăşăminte), oferă consultanţă agricolă şi soluţii tehnologice complete şi asigură servicii de preluare a recoltei din câmp.

    Tranzacţia a fost facilitată de firma de avocatură DLA Piper.

     ​

     

  • După un deceniu de creştere foarte bună, piaţa imobiliară rezidenţială este atacată acum din toate părţile: Războiul din Ucraina a dus la scăderea cererii, dobânzile cresc, salariile nu mai cresc peste inflaţie iar puterea de cumpărare scade, investiţia imobiliară s-ar putea să nu mai fie aşa de rentabilă

    Din 2012 încoace, piaţa imobiliară rezidenţială a avut o perioadă extraordinară după căderea înregistrată în urma crizei financiare din 2008:

    • Preţurile au scăzut cu 30-50% faţă de vârful din vara lui 2008

    • Salariile au început să crească, iar sectorul IT a adus pe piaţă o clasă foarte bună de cumpărători, având în vedere salariile din această industrie.

    • Dobânzile la lei au scăzut datorită reducerii inflaţiei, ceea ce a făcut ca împrumuturile în lei să fie rentabile, spre deosebire de perioada anterioară, când creditele în franci elveţieni şi în euro păreau mult mai rentabile datorită dobânzilor mai reduse.

    • Cursul leu/euro s-a stabilizat, creşterea anuală fiind sub creşterea inflaţiei, ceea ce a mărit puterea de cumpărare, atât în lei, cât mai ales în euro.

    • Creşterea salariilor şi reducerea preţurilor la apartamente a însemnat scăderea numărului de ani în care poţi să-ţi plăteşti un apartament, de la 30 de ani în august 2008, la 15 ani în 2015, şi la 8 ani în 2019.

    • Scăderea dobânzilor la euro şi la lei dacă îţi ţii banii la bancă a făcut ca investiţia în achiziţia unui apartament, pentru a-l închiria apoi, să devină mai rentabilă decât un depozit bancar – 5-6% randament la euro, fără o eventuală creştere a preţului apartamentului, versus o dobândă bancară de 0-1% la euro.

    • Scăderea preţurilor terenurilor, dar şi reducerea preţurilor la materialele de construcţii, a avut ca rezultat obţinerea unui preţ de construcţie şi de vânzare destul de bun, care era rentabil atât pentru dezvoltator, cât şi pentru cumpărător, ca să nu mai vorbim de un investitor care achiziţiona mai multe apartamente pentru a le închiria.

    • Creşterea economică din România era susţinută, ceea ce deschidea noi orizonturi pentru toată lumea.

    Pe acest fond, în care condiţiile pieţei erau extraordinare, băncile au dat credite ipotecare şi imobiliare din ce în ce mai multe, acesta fiind principalul produs de creştere pentru sistemul bancar, mai ales că dobânda de referinţă a devenit leul, odată cu scăderea dobânzilor la lei, ceea a redus substanţial riscul valutar, atât pentru bănci, cât şi pentru clienţi.

    Acum, după 10 ani, piaţa imobiliară rezidenţială intră într-o criză destul de mare, fiind atacată de toate lebedele negre în acelaşi timp, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

    În criza COVID vânzările au crescut pentru că cererea a rămas solidă, dobânzile chiar au scăzut, singura problemă fiind cea legată de lipsa de chiriaşi şi, implicit, de reducerea chiriilor.

    Cine voia să-şi cumpere un apartament avea condiţii bune, nu era niciun fel de inflaţie, puterea de cumpărare era în creştere pe fondul majorărilor salariale şi stabilităţii cursului valutar leu-euro.

    De la mijlocul anului trecut, condiţiile au început să se schimbe – creşterea preţurilor la energie, creşterea inflaţiei.

    Dar nimeni nu a prevăzut ceea ce urma să se întâmple în numai câteva luni.

    1. După ce Rusia a atacat militar Ucraina, pe 24 februarie, interesul cumpărătorilor pentru achiziţia unui apartament sau a unei case pentru a locui acolo, sau pentru a o închiria, s-a redus dramatic. Telefoanele nu au mai sunat la dezvoltatori, iar la întrebarea „Când veţi reveni pentru a discuta despre o posibilă achiziţie?” răspunsul este „Când se termină războiul!”.

    2. Cererea de credite ipotecare şi imobiliare a scăzut cu 30-50% imediat după începutul războiului. Băncile vor să dea în continuare credite, dar cererea nu mai este ca anul trecut, când a fost cel mai bun an de credite ipotecare şi imobiliare pentru sectorul bancar.

    3. Dobânzile la lei sunt în creştere – acum nu se vede pentru că IRCC este încă la un nivel scăzut, 1,8% pentru T2, dar în T3 va fi 2,6%, iar în T4 va fi 3,5-4%. În T1/2023 s-ar putea să ajungă şi la 4-5%, iar dacă adăugăm marja băncii, de 2%, dintr-o dată avem o dobândă de 6-7%.

    4. Creşterea preţurilor la utilităţi, creşterea preţurilor la produsele alimentare, creşterea preţurilor la alte bunuri şi servicii, creşterea inflaţiei şi probabilitatea de a rămâne la un nivel de 8-10%, dacă nu chiar mai mult, o perioadă mai lungă de timp, reduce substanţial puterea de cumpărare şi, în final, suma disponibilă pentru a lua şi a plăti un credit ipotecar.

    5. Salariile nu vor creşte la nivelul inflaţiei iar creşterile la utilităţi şi la celelalte produse va începe să se vadă.

    6. Odată cu creşterea dobânzilor la lei şi cu creşterea preţurilor apartamentelor (toată lumea vrea preţuri mai mari pentru că şi inflaţia este mai mare), investiţia imobiliară rezidenţială s-ar putea să nu mai fie rentabilă, cel puţin din perspectiva randamentului chiriei. Dobânzile la lei la depozite au ajuns la 5% pe an, iar pe fondul stabilităţii cursului valutar leu-euro, rezultă un câştig de 5% la euro, care nu mai poate fi obţinut pe piaţa imobiliară. Creşterea preţurilor dar rămânerea pe loc a chiriei înseamnă un randament mult mai redus, iar, comparat cu scăderea dobânzilor, rezultatul este total diferit faţă de ce era până acum.

    7. Chiriile nu vor creşte în acelaşi ritm, fie cu creşterea preţurilor apartamentelor, fie cu creşterea inflaţiei, pentru că nu există cerere suficientă – după criza COVID nu toată lumea  a revenit în oraşele unde sunt companiile la care lucrează, turismul încă este redus, scăderea puterii de cumpărare prin creşterea inflaţiei şi creşterea tutror produselor, îi va determina pe cei care voiau să stea în oraşele mari să se întoarcă în oraşele natale. Dacă salariile nu cresc la nivelul inflaţiei, scăderea puterii de cumpărare nu le va permite plata chiriei şi să rămână în oraşele mari.

    8. Creşterea preţurilor la materiale de construcţii, creşterea preţurilor la toate utilităţile, creşterea preţurilor la terenuri, va aduce pe piaţă apartamente cu preţuri mult mai mari. Vom vedea dacă aceste preţuri vor putea fi plătite de cumpărători având în vedere schimbarea condiţiilor din piaţă.

    9. Războiul din Ucraina şi faptul că suntem la graniţă cu acest conflict militar, reduce interesul investitorilor de a cumpăra pachete întregi de apartamente, o operaţiune care susţinea cererea.

    10. Chiar dacă cumpărătorii, mai ales cei care vor să locuiască, au nişte bani puşi deoparte şi ar putea să plătească un avans, şi chiar preţuri mai mari, teama de viitor este mult mai puternică, având în vedere că tot mai multă lume vorbeşte despre criză.

    11. De la o creştere economică susţinută, acum ne confruntăm cu o reducere substanţială a perspectivelor de creştere economică, de la 4,5% prognozele au scăzut la 2%, dar cel mai probabil ne vom duce spre o creştere economică zero, dacă nu chiar vom intra pe minus. Economia României, ca de altfel toate economiile, se confruntă cu creşterile de preţuri, creşterea dobânzilor, reducerea unor pieţe de desfacere, schimbările geopolitice – de la globalizare ne îndreptăm spre deglobalizare.

    În aceste condiţii, piaţa imobiliară rezidenţială se va confrunta cu prima criză majoră după un deceniu de linişte.

    Chiar dacă preţurile din România sunt mici comparativ cu ceea ce este în regiune, schimbarea condiţiilor poate da piaţa peste cap.

    Să vedem cum va ieşi după atacul tuturor lebedelor negre posibile.

  • Ipocrizie de dictator. Putin a vorbit într-un discurs „despre valorile universale ale tuturor ruşilor”, îmbrăcat într-o jachetă a unui brand vestic, pentru care un rus de rând trebuie să muncească 2 ani pentru a şi-o permite. Ce ar putea simboliza acest lucru

    Una dintre cele mai recente controverse legate de războiul din Ucraina se referă la parka Loro Piana purtată de Putin într-o adunare pe Stadionul Olimpic din Moscova. În timp ce ataca Vestul într-un discurs public „despre valorile universale ale tuturor ruşilor”, purta o jachetă de designer de 12.000 de euro. Nu este prima dată, în perioada acestui război, dar şi în istorie, per ansamblu, când un brand celebru a fost purtat de cineva aflat de partea greşită a conflictului.

    În acelaşi timp în care pare că ai săi cetăţeni se întorc la sărăcia sovietică, liderul rus a lăudat succesul „operaţiunii militare” care a bombardat spitale, şcoli şi case, purtând, în mod paradoxal, o jachetă Loro Piana în valoare de 1,5 milioane de ruble, echivalentul a peste 12.000 de euro. În 2021, venitul mediu anual al ruşilor a fost de 678.000 de ruble, cam jumătate decât costul jachetei lui Putin, după cum relatează presa internaţională. În mod ironic, Loro Piana, parte a grupului LVMH, se numără printre brandurile care s-au retras rapid din Rusia în luna martie şi donează milioane de euro pentru refugiaţii ucraineni.

    Nu este prima dată, în perioada acestui război, dar şi în istorie, când un brand celebru a fost purtat de cineva aflat de partea greşită a conflictului. Potrivit publicaţiei de fashion NSS Mag, la finalul lunii februarie, Ramzan Kadyriv, liderul regiunii Cecenia şi un criminal responsabil de numeroase decese şi torturi, a ţinut un discurs purtând o pereche de cizme Monolith de la Prada.

    De asemenea, recent, în timp ce numeroase state europene au îngheţat activele oligarhilor ruşi din Vest, presa a atras atenţia asupra numeroşilor moştenitori multimilionari care se află într-o vacanţă perpetuuă, orbitând în jurul guvernului rus. Publicul este surprins de faptul că aceşti politicieni şi ultrabogaţi ai lumii, în ciuda faptului că se declară distanţaţi de filosofia de viaţă capitalistă, cumpără bunuri de lux.

    Adevărul este însă că toţi oligarhii şi tiranii din istorie au stârnit discuţii în ceea ce priveşte alegerile lor vestimentare. Soţia dictatorului filipinez Ferdinand Marcos, Imelda Marcos, avea 1.060 de perechi de pantofi de diferite branduri, iar Teodorin Obiang, fiul preşedintelui Guineei Ecuatoriale ar fi cheltuit 80.000 de dolari la Gucci şi 50.000 de dolari la Dolce & Gabbana într-o singură zi, atunci când a vizitat Statele Unite, potrivit Reuters.

    De la pătura violet care îl acoperea din cap până în picioare pe Gaddafi, până la deux-pièces-urile în stil militar ale lui Kim Jong-un, ochelarii Ray-ban şi pantofii cu platformă, pălăriile din piele de leopard ale lui Mobutu, hainele din lână turcească ale lui Saddam Hussein şi salopeta de revoluţionar a lui Fidel Castro, pare evident că liderii autocraţi atrag atenţia prin stilul lor vestimentar. „Cu siguranţă nu ar purta ceva în care nu ar vrea să fie omorâţi”, observau jurnaliştii publicaţiei americane National Post, într-un articol mai vechi.

    Potrivit lui Peter York, autorul „Dictator Style: LifeStyle of the World’s Most Colorful Despots”, principiul vestimentar pe care se bazează dictatorii lumii este să nu arate precum alţi oameni. „Este vorba despre un look individualist şi ierarhic care spune – Eu sunt şeful”. York sublinia în acelaşi articol că prin înţelegerea felului în care dictatorii se îmbracă, putem înţelege felul în care ei operează.

    „Alegerile stilistice ale dictatorilor sunt în concordanţă cu alegerile lor interioare: Voi impresiona şi voi intimida.” York este de părere că moda este antitetică totuşi felului în care un dictator îşi alege stilul: „Dacă te predai fashionului, înseamnă că te predai altor principii. (Desigur, dacă dictatorii nu sunt interesaţi de urmărirea legilor internaţionale, cu siguranţă nu le va păsa de regulile fashionului – ce spune despre alegerea liderului rus – care pare ataşat totuşi de brandurile occidentale?)

    Când a fost întrebat despre stilul lui Obama într-un interviu pentru publicaţia Slate, în vremea în care acesta era preşedinte, criticul fashion Simon Doonan a remarcat: „Singurii politicieni stilaţi sunt dictatorii”. El a explicat cum nu există loc pentru stil într-o democraţie, deoarece politicienii trebuie să fie persoane altruiste, devotate oricăror altor aspecte decât vanitatea. Majoritatea politicienilor poartă, aşadar, costume terne, în timp ce tiranii lumii au propriile stiluri.

    York adăuga că dictatorii sunt foarte conştienţi în legătură cu simbolismul hainelor pe care le poartă. Hitler, de pildă, simboliza mişcarea fascistă cu un stil vestimentar degrabă ciudat, militar, căruia i-a adăugat coafura distinctă şi mustaţa recognoscibilă.

    De cealaltă parte, brandurile pare că sunt atrase în discuţia politică vrând-nevrând prin alegerile vestimentare ale clienţilor. Potrivit unor surse variate, parka lui Putin a fost cumpărată în 2013, deşi Pier Luigi Loro Piana a declarat presei că „nu ştim de când datează această achiziţie”.

    Brandul s-a confruntat cu clasica furtună  de comentarii de la activiştii din social media, care au acuzat asociaţia Loro Piana într-un mod complet arbitrar. Pier Luigi Loro Piana s-a distanţat de Putin printr-un mesaj clar: „Suntem absolut împotriva acestui război şi în niciun caz nu considerăm potrivit faptul că preşedintele rus a decis să apară public îmbrăcat într-un produs high-end în timp ce ruşii trec prin dificultăţi economice din cauza sancţiunilor. (…) Ne-am regăsit în faţa unei publicităţi care cu siguranţă nu a fost plăcută în timp ce în realitate noi îi ajutăm pe oamenii din Ucraina”.

    Pare ciudat că un brand trebuie să se justifice în social media pentru că un autocrat a cumpărat, în urmă cu câţiva ani, unul dintre produsele sale. Potrivit NSS Mag, aceste cheltuieli sunt judecate mai aspru de către public atunci când este vorba despre brandurile de fashion, dar sunt de înţeles când vine vorba despre alte bunuri de lux – nimeni nu este contrariat când vine vorba despre Rolexul lui Gaddafi sau de Patek Philippe-ul lui Saddam Hussein, la fel cum nimeni nu pare contrariat atunci când maşinile unor branduri de lux sunt confiscate de la reprezentanţii mafiei. „Aceleaşi valori liberale pe care Vestul le reprezintă permit ca într-o piaţă liberă, clienţii lor să cumpere lucruri în măsura posibilităţilor fiecăruia dintre ei – inclusiv când vine vorba de autocraţii ruşi. Iar aceleaşi publicaţii care s-au declarat contrariate în legătură cu Loro Piana s-au revoltat şi în legătură cu pierderea de milioane de euro de la cheltuitorii ruşi de top, cei care veneau în Italia rezervând vacanţe de lux şi făcându-şi cumpărăturile pe Via del Corso, în Fashion districtul din Milano sau în Porto Cervo”, scriu reprezentanţii NSS Mag. La fel cum păcatele taţilor nu ar trebui să cadă asupra fiilor, păcatele clienţilor nu ar trebui să cadă asupra brandurilor. Pe scurt, întreaga discuţie duce la faptul că am ajuns la o situaţie culturală unde companiile multinaţionale care vând bunuri high-end se simt obligate să îşi exprime afilierile politice – climatul actual le forţează să se grăbească şi să ia o poziţie pe anumite probleme.

    „Dacă anumiţi dictatori au sau nu stil este ceva ce poate fi dezbătut – Milioanele pot cumpăra high-fashion, dar puterea absolută şi resursele nu pot cumpăra bunul gust. În mod cert, câteva dintre apariţiile lor publice pot fi considerate asalturi vizuale. Dar chiar şi atunci când apar în faţa publicului pentru a nega crimele de război, nu fiţi păcăliţi de victoriile lor sartoriale. În cele din urmă, diavolul se îmbracă de la Prada”, scriau jurnaliştii publicaţiei americane National Post în articolul citat. La fel ca şi moda, concluzia pare să fi revenit şi în ceea ce îl priveşte pe liderul rus.

    Loro Piana, un brand pentru elite nomade?

    Originară din nordul Italiei, din regiunea Trivero, familia Loro Piana a început să facă afaceri cu lână la începutul anilor 1800. În 1924, Pietro Loro Piana a fondat businessul Ing. Loro Piana & C., afacerea care există şi astăzi ca parte a grupului de bunuri de lux LVMH. Nepotul lui Pietro, Franco, a preluat businessul în 1941, iar după război, acesta a început să îşi câştige reputaţia de furnizor de lână premium şi caşmir pentru industria de fashion haute couture, atât în ţară, cât şi peste hotare. În anii 1970, Sergio şi Pier Luigi Loro Piana au preluat frâiele afacerii, diversificând-o în direcţia bunurilor de lux şi dezvoltând braţul de retail al acesteia. Acum, brandul este considerat unul dintre cei mai mari procesatori de caşmir şi se mândreşte cu faptul că foloseşte unele dintre cele mai rare materiale pe care lumea le oferă – caşmir de la iezii din China nordică şi Mongolia, Vicuña din Anzi, lână de Merino extra-fină din Australia şi Noua Zeelandă şi fibră de flori de lotus din Myanmar. Toate colecţiile companiei sunt făcute în Italia. „Clienţii noştri sunt reprezentaţi de elita globală nomadă”, spunea într-un interviu pentru Financial Times, în 2020, Fabio d’Angelantonio, CEO-ul  de atunci al companiei. „Dacă oamenii cumpără Loro Piana, fac acest lucru pentru că vor să se simtă ca parte a unui club, un club de connaisseurs. Sunt oameni care pot experimenta trei sezoane diferite şi patru fusuri orare în aceeaşi săptămână. Încep în Moscova, Beijing sau Londra şi pot încheia săptămâna în Ibiza, Gstaad sau St. Tropez”, a continuat el în acelaşi interviu. Brandul italienesc a vândut controlul afacerii grupului de bunuri de lux LVMH în 2013. LVMH a cumpărat 80% din  Loro Piana în schimbul a două miliarde de euro, lăsând 20% din afacere în mâinile celei de-a şasea generaţii de urmaşi ai dinastiei Piedmont. LVMH nu publică veniturile companiei pentru fiecare brand în parte, dar analiştii estimează că sub conducerea companiei franceze, vânzările aproape s-au dublat, până la peste 700 de milioane de euro în 2019.

  • Care este răspunsul la una dintre cele mai importante întrebări ale românilor: vom mai avea ce pune pe masă cu războiul la graniţă?

    Spectrul unei posibile crize alimentare pe fondul dezastrului provocat de ruşi în Ucraina, ţară cu importanţă strategică în fluxurile de hrană globale, dar mai ales frica de scumpiri accelerate, i-a înghesuit pe români în magazine, făcându-şi stocuri de alimente pentru luni de zile. Paradoxal, chiar acest comportament duce la scumpiri. Business MAGAZIN a încercat însă să livreze un răspuns bazat pe cifre la o întrebare cu un impact emoţional puternic: vom mai avea ce pune pe masă sau în raniţă cu războiul la graniţă?

    Cerealele, uleiul de floarea-soarelui, carnea de pasăre şi ouăle sunt cele mai importante produse din industria agroalimentară, alături de zahăr, carnea de porc, legumele şi fructele, ultimele având un potenţial de dezvoltare imens, dar nu şi resurse pe măsură. În contextul conflictului armat de la graniţa cu România, întrebarea ce a apărut recent pe buzele multora este: ce ulei mai punem pe masă dacă Ucraina, cel mai mare producător de floarea-soarelui din lume (28% din producţie), nu va mai putea planta în acest an?

    „În ceea ce priveşte uleiul din seminţe de floarea-soarelui, despre care s-a vorbit foarte mult în ultima vreme, datele statistice arată un export net de peste 100 de milioane de euro, care sunt balanţa unui export de 150 milioane de euro şi a unui import de 45 de milioane de euro. Valorile, atât pentru importuri, cât şi pentru exporturi, au oscilat în timp, însă balanţa exporturilor nete a fost pozitivă şi semnificativă în valoare în ultimii zece ani”, spune Bogdan Belciu, unul dintre cei mai cunoscuţi consultanţi de pe piaţa românească şi cofondator al companiei de consultanţă Valorem Business Advisors. Uleiul de seminţe de floarea-soarelui este principalul bun alimentar exportat de România în Uniunea Europeană, în valoare de 126 de milioane de euro în primele 11 luni din 2021, conform datelor de la INS.

    Mai mult, România este cel mai mare producător de floarea-soarelui din UE cu o producţie de 3 milioane de tone în anul agricol 2020-2021. Panica din România a început după ce în ţări precum Spania sau Turcia, care depind într-o măsură importantă de uleiul de floarea-soarelui din Ucraina oamenii au cumpărat în cantităţi mari şi, în Spania, de exemplu, unele lanţuri de supermarketuri au dat cu raţia. Astfel, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a anunţat recent că se constată o creştere a cererii pentru unele produse alimentare de bază neperisabile, comparativ cu perioade anterioare. Ei au afirmat că asigură o aprovizionare echilibrată pentru a evita risipa alimentară şi au menţionat că magazinele pot lua măsuri punctuale şi temporare de limitare a cantităţii comercializate pentru anumite produse, în scopul descurajării speculei precum şi asigurării aprovizionării întregii populaţii. „Creşterea galopantă a preţurilor, pe fondul unei inflaţii care nu dă semne de temperare şi a unor cazuri de «maximizare oportunistă a profiturilor» în acest context, sunt factori agravanţi. Este cert însă că raţiunea ar trebui să ne spună că şi în cazurile în care o creştere a preţurilor este iminentă, din diverse motive nu putem cumpără suficient de mult din niciun produs, astfel încât beneficiile unei suprastocări sunt limitate. Pentru anumite categorii sociale însă, orice economie de bani, în condiţiile în care puterea de cumpărare continuă să se erodeze vizibil, nu poate fi ignorată. După părerea mea, aceste situaţii sunt un semnal de alarmă care indică un risc semnificativ de scădere a consumului”, a menţionat Belciu.

    Totodată, mari producători – Bunge, Expur, Prutul, Global Grain International – au afirmat că pot asigura consumul, iar datele statistice arată că România produce uleiuri comestibile cu 60% mai mult decât consumă. „Cifra de afaceri a principalelor companii din sectorul de producţie a uleiului rafinat este semnificativă, primele cinci companii generând circa 900 de milioane de euro în 2020”, subliniază Belciu. De menţionat este că România a şi importat ulei din seminţe de floarea soarelui în primele 11 luni din 2021 în valoare de 33 de milioane de euro, dar Bogdan Belciu explică faptul că în orice categorie – chiar şi la cele unde România este net exportator – există un anumit procent de importuri. „Dacă în ceea ce priveşte uleiul de floarea soarelui, România este într-o poziţie favorabilă, situaţia este diferită la alte categorii de produse: zahăr, legume şi fructe şi carne de porc, unde producţia acoperă între 35% şi 70% din consum”, a menţionat Bogdan Belciu.


    Dacă în ceea ce priveşte uleiul de floarea soarelui, România este într-o poziţie favorabilă, situaţia este diferită la alte categorii de produse: zahăr, legume şi fructe şi carne de porc, unde producţia acoperă între 35% şi 70% din consum.
    Bogdan Belciu, cofondator al companiei de consultanţă Valorem Business Advisors


    În piaţa zahărului situaţia defavorabilă s-a accentuat în ultimii ani, după ce fabrică după fabrică au scos utilajele din priză şi au disponibilizat salariaţii, pe motiv că activitatea nu a mai fost rentabilă după liberalizarea pieţei şi eliminarea cotelor de zahăr începând din 2017 şi din cauza costurilor ridicate cu producţia. Astfel, România mai are două fabrici de zahăr faţă de peste 30 în urmă cu trei decenii şi acum importă de două ori mai mult zahăr decât produce. Anul acesta grupul francez Tereos de la Luduş, judeţul Mureş, care producea aproximativ 65.000 de tone de zahăr în fiecare an, a anunţat închiderea fabricii. În contextul închiderii, peste 150 de persoane rămân fără loc de muncă şi peste 300 de cultivatori de sfeclă de zahăr fără contracte. În prezent, România nu mai are nicio fabrică de zahăr cu capital românesc, ci doar două fabrici ale grupul austriac Agrana, producătorul brandurilor Mărgăritar şi Coroniţa. Fabricile sale se află în Roman, judeţul Neamţ şi în Buzău, judeţul Buzău. Astfel că în primele 11 luni din 2021 România a plătit circa 100 de milioane de euro să importe 212.000 de tone de zahăr din sfeclă de zahăr şi trestie de zahăr, de două ori mai mult decât produce, conform datelor de la INS. Comparativ, România a exportat zahăr de numai 13 milioane de euro, de 7,6 ori mai puţin. „Motivul producţiei mici în cazul zahărului este scăderea semnificativă a sfeclei de zahăr, coroborată cu preţul mai mic de procesare pentru zahărul produs din alte materii prime (de exemplu, trestie de zahăr – n.red)”, a explicat Belciu. Producţia de sfeclă de zahăr a scăzut din 1990 încoace de aproape cinci ori, de la 3,27 milioane de tone la 682.000 tone în 2020, arată datele de la INS. Spre comparaţie, România producea imediat după Revoluţie la fel de multă sfeclă de zahăr cum produce Rusia în prezent, această ţară fiind şi cel mai mare producător din lume, iar România situându-se în 2020 pe locul 31 la nivel mondial, potrivit FAO, Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură din cadrul ONU. Cu toate acestea, mai există un licăr de speranţă în piaţa zahărului, pentru că Best Achiziţii, companie care a cumpărat 60% din tot ce a însemnat fabrica de zahăr Bod – terenuri, locuinţe pentru angajaţi, dispensar – a anunţat recent că va redeschide unitatea de producţie din judeţul Braşov, închisă în urmă cu trei ani. Procesarea în fabrică ar urma să înceapă în acest an, realizând o producţie de 28.000 de tone de zahăr, potrivit reprezentanţilor firmei.

    „În cazul cărnii de porc, motivul scăderii producţiei este pesta porcină africană, unde România este printre ţările cele mai afectate din Europa”, susţine Bogdan Belciu. Virusul pestei porcine a intrat în România în 2017, iar eşecul autorităţilor de a gândi şi a aplica o strategie clară în eradicarea bolii, a dus la uciderea a sute de mii de animale şi efectivele s-au redus dramatic. Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, spunea recent că în 2021, numărul porcilor sacrificaţi în abatoarele din România din producţia internă a fost de 3,2 milioane de capete, faţă de 4,2 milioane de capete în 2016, deşi consumul s-a menţinut la acelaşi nivel, ceea ce înseamnă că importurile vor creşte semnificativ la nivelul întregului an. În primele 11 luni din 2021, cel mai importat aliment de către România a fost carnea de porc, de aproape 300.000 de tone, în valoare de peste jumătate de miliard de euro, conform datelor de la INS. Astfel, România îşi acoperă din producţia internă mai puţin de 30% din consum.


    Este cert ca raţiunea ar trebui să ne spună că şi în cazurile în care o creştere a preţurilor este iminentă, din diverse motive nu putem cumpără suficient de mult din niciun produs, astfel încât beneficiile unei suprastocări sunt limitate. Pentru anumite categorii sociale însă, orice economie de bani, în condiţiile în care puterea de cumpărare continuă să se erodeze vizibil, nu poate fi ignorată. După părerea mea, aceste situaţii sunt un semnal de alarmă care indică un risc semnificativ de scădere a consumului.
    Bogdan Belciu, cofondator al companiei de consultanţă Valorem Business Advisors


    Crescătorii de bovine şi porcine susţin că ei sunt cei mai vitregiţi, pentru că din cauza costurilor mari cu producţia lucrează în pierdere, iar lipsa de implicare a statului în zootehnie ar putea duce la închiderea multor ferme şi, implicit, la explozia importurilor de carne. Mai mult, este interesant faptul că România importă o cantitate dublă de carne de bovine congelată faţă de cantitatea de carne de bovine proaspătă, conform datelor de la INS. „Importăm multă carne de porcine şi de bovine, pentru că nu avem suficientă carne în ţară. Dacă producem tot în aceste condiţii mult timp, adică să creştem un purcel cu 50 de euro şi îl vindem pe bursă cu 24-25 de euro, vom lichida fermele, pentru că zootehnia nu poate funcţiona cu pierderi de la o zi la alta”, spune Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici, care cultivă cereale şi creşte câteva mii de bovine şi porcine.

    Antreprenorul precizează că preţul cerealelor – grâu şi porumb – este în prezent dublu faţă de acum un an, însă preţul de vânzare al carcasei de porc a rămas aproape neschimbat, în jurul valorii de 8 lei/kg. Astfel, pentru a creşte un porc de 100 kg, costul de producţie este mai mare cu 150 – 200 de lei decât preţul de vânzare, subliniază el. În data de 15 martie, Bursa paneuropeană EuroNext de la Paris se închisese cu preţul rapiţei la valoarea de 902,5 euro/tonă, apropiindu-se de preţul de vânzare al unor maşini second hand (care cântăreşte 2-3 tone). Preţul a crescut cu peste 30% în doar o lună din cauza războiului din Ucraina şi cu aproape 60% faţă de acum şase luni.

    În ceea ce priveşte grâul, preţul acestuia a ajuns la 386 euro/tonă, având un avans de 44% comparativ cu patru săptămâni în urmă şi, mergând mai în spate, este dublu faţă de acum trei ani, conform datelor EuroNext. Preţul porumbului, de asemenea, a crescut cu aproape 40% în doar o lună şi s-a situat la nivelul de 346 de euro/tonă, dar nivelul maxim atins de la izbucnirea conflictului a fost de 368,5 de euro/tonă. „Pe lângă costurile mari cu producţia, stăm cu sabia deasupra capului, căci vedem că în prezent peste 280.000 de porci sunt afectaţi de pestă porcină şi de cinci ani nimeni nu ia măsuri concrete să scăpăm de ea. Statul este un criminal care nu se implică şi, cel puţin la carnea de porc, o să ajungem să importăm 100% din cantitatea consumată, pentru că noi nu avem decât să închidem fermele când vedem că pe tovarăşul stat nu-l interesează situaţia”, a mai spus Muscă. 

    România a avut în 2020 un efectiv de 3,7 milioane de capete, iar producţia de carne de porc a fost de circa 390.000 de tone, la un consum mediu de 38 kg/cap de locuitor, arată datele de la INS. Peste 1,3 milioane de porci sunt crescuţi anual în România de grupul chinez Smithfield, China fiind recunoscută, de altfel, ca cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial. Principala ţară din care România importă carne este Germania, iar în perioada ianuarie – octombrie 2021 cantitatea importată a fost de aproape 100.000 de tone în valoare de 168 de milioane de euro, potrivit datelor de la INS.


    Importăm multă carne de porcine şi de bovine, pentru că nu avem suficientă carne în ţară. Dacă producem tot în aceste condiţii mult timp, adică să creştem un purcel cu 50 de euro şi îl vindem pe Bursă cu 24-25 de euro, vom lichida fermele, pentru că zootehnia nu poate funcţiona cu pierderi de la o zi la alta.
    Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici


    Cel mai mare importator de carne din 2021 a fost retailerul german Kaufland România, însă reprezentanţii INS nu au precizat cantitatea din motive de confidenţialitate. Pe următoarele poziţii se situează Recunoştinţa Prodcom Impex, companie ce face parte din grupul Cris-Tim, şi retailerul Metro Cash & Carry România. „Lacuna pentru legume şi fructe este fragmentarea producţiei şi lipsa unui mecanism eficient de colectare a acesteia”, susţine Bogdan Belciu. Astfel că, deşi România se află în primii zece producători de legume din UE, nu reuşeşte să-şi acopere consumul intern iarna, pentru că în spaţii protejate – sere şi solarii – se produce scump, iar promisiunile autorităţilor că vor investi în depozite regionale pentru fructe şi legume au rămas la stadiul de idee.

    Totodată, România este un producător important de cartofi, aflat în primii zece jucători din UE, dar suprafaţa cultivată şi producţia au scăzut în ultimii ani. Cele mai bogate producţii în sectorul agroalimentar al României sunt cea de cereale, de peste 34 de milioane de tone, un nivel record atins în anul agricol 2020-2021, unde intră şi porumbul (România este pe primul loc în UE), floarea-soarelui (primul loc în UE) şi grâul (locul 4 în UE), ouăle de găină, laptele, cartofii şi legumele, arată datele FAO. „Pentru a privi jumătatea plină a paharului, există un potenţial în mai multe sectoare economice din România ca urmare a blocării bruşte a activităţii economice din Ucraina şi din Rusia. Atât din punct de vedere al produselor agricole, cât şi din punct de vedere al produselor procesate, dar şi în alte sectoare economice la modul general, România are posibilitatea de a capta businessul care se mută din cele două locaţii afectate de război şi/sau de sancţiuni economice. Pentru a materializa aceasta oportunitate, este nevoie de o gândire strategică şi de o abordare susţinută”, consideră Bogran Belciu. El crede că executivii din toate industriile se confruntă cu problemele urgente legate de fracţionarea şi mai mare a lanţurilor de aprovizionare, de creşterea inflaţionistă a costurilor – cu impact în profitabilitatea pe termen scurt – şi de gestiunea resurselor umane. „Cei care găsesc timpul, resursele şi energia necesare pentru a explora oportunităţile care apar în acest context vor fi cei care vor ieşi învingători din această nouă criză”, a conchis Belciu.