Carrefour România, al treilea retailer ca dimensiune de pe piaţa locală potrivit datelor aferente anului 2011, a transformat în Carrefour Express-Angst două magazine de proximitate ale producătorului de mezeluri Angst, companie cu care a semnat un parteneriat în a doua parte a anului 2011. Magazinele transformate în franciza Carrefour Express-Angst sunt cele din Capitală din zona Drumul Taberei şi Obor. Prin remodelarea celor două magazine, numărul unităţilor de retail ale Angst transformate sub brandul Carrefour Express-Angst a ajuns la 12, potrivit informaţiilor disponibile. În total producătorul de mezeluri Angst, unul dintre primii zece jucători de pe această piaţă, deţine o reţea de retail de 27 de unităţi în Capitală şi în Sinaia. Retailerul Carrefour are în România 108 magazine din care 24 de hipermarketuri, 65 de supermarket-uri şi 19 magazine de proximitate.
Tag: Carrefour
-
Povestea miliardarilor nevăzuţi care hrănesc milioane de români
OTTO BEISHEIM
VÂRSTĂ: 89 de ani.
AVERE (FORBES): 3,3 miliarde dolari.
SURSĂ AVERE: retail, a fondat grupul Metro A.G.
Drumul germanului Otto Beisheim către lumea miliardarilor lumii începe în 1964, când a fondat alături de familiile Schmidt-Ruthenbeck şi Haniel grupul german de comerţ Metro A.G., unul dintre cele mai mari din Europa, cu afaceri de 66,7 mld. euro anul trecut. Unul dintre miliardarii discreţi ai Germaniei şi ai lumii, Beisheim a fost puţin vizibil în reviste şi ziare, fie ele şi de specialitate.
Astfel, informaţiile legate de viaţa sa sunt limitate. După cel de-al Doilea Război Mondial – la care a luat parte înrolându-se în armata lui Hitler, potrivit unor informaţii din presa germană care nu au fost însă niciodată confirmate de miliardar – Otto Beisheim a fost director general al unei companii din domeniul electricităţii. Ulterior, a pus bazele propriului său business, grupul Metro A.G. pe care l-a şi condus din poziţia de director executiv. În timpul şefiei sale grupul german a ajuns unul dintre cele mai puternice la nivel european.
Beisheim controlează astăzi 10% din totalul acţiunilor grupului de comerţ care deţine în portofoliu lanţurile Metro Cash & Carry, Real (hipermarketuri), Media Markt şi Saturn (electrocasnice) şi Galeria Kaufhof (centre comerciale). În ultimii ani omul de afaceri a decis să vândă treptat din acţiunile deţinute în cadrul grupului de comerţ, atenţia sa orientându-se spre alte domenii.
Astăzi, miliardarul administrează Beisheim Holding Schweiz AG, care investeşte în companii de IT şi tehnologie. El mai deţine Beisheim Center, un complex de apartamente, clădiri de birouri şi două hoteluri de cinci stele (Ritz-Carlton şi Marriott) în Berlin.Pasiunea sa pentru case nu se limitează doar în a le construi, miliardarul deţinând proprietăţi în Elveţia, Franţa (Paris) şi Germania (Rottach-Egern).
Germanul este de asemenea un cunoscut filantrop, el finanţând mai multe grădiniţe şi cluburi sportive. Tot el a finanţat în urmă cu circa 20 de ani o şcoală de management care astăzi îi poartă numele, WHU – Otto Beisheim School of Management.ACŢIONARI METRO AG: Familiile Haniel and Schmidt-Ruthenbeck (50,01%), Otto Beisheim (9,97%), Acţiuni libere la tranzacţionare (40,02%).
METRO A.G. ÎN ROMÂNIA: 32 de magazine Metro. -
Afirmaţie neaşteptată a şefului Carrefour: Românului îi place să facă shopping mai mult decât oricărui european
“Evoluţia consumului în România a fost în 2012 mai bună decât media europeană. Mai mult, continui să cred însă că piaţa locală are potenţial pe termen lung.” Francezul, venit în România în primăvara lui 2011, adaugă că deşi preţul rămâne principalul factor care influenţează procesul de achiziţie, comportamentul de consum s-a schimbat. “Înainte de criză românii voiau să cumpere produse din afară. Acum, în contextul crizei financiare, vor să susţină economia locală şi cumpără mai multe produse fabricate în România.” El mai spune că românii au plăcerea shoppingului, astfel că lor le place să meargă la cumpărături mai mult decât oricărui alt european. În acest context Carrefour continuă cu expansiunea după ce anul trecut a deschis 21 de supermarketuri, circa 20 de magazine de proximitate şi un centru comercial în parteneriat cu dezvoltatorul imobiliar NEPI. “Mergem înainte cu dezvoltarea reţelei în acelaşi ritm ca în ultimii ani. Deschidem diferite formate de magazine în funcţie de nevoile românilor, inclusiv hipermarketuri.” Pe piaţa locală grupul deţine 24 de hipermarketuri (a fost închisă unitatea din Arad după închiderea mallului în care era amplasată), 65 de supermarketuri şi 21 de magazine de proximitate. În 2011 – ultimul an pentru care există informaţii – Carrefour a obţinut afaceri de 1,07 mld. euro.
-
Povestea lui François Melchior de Polignac, francezul care conduce imperiul Carrefour din România
“Este o adevărată efervescenţă în România: proiecte noi, idei noi; nu te plictiseşti nicio secundă…”
Actualul director general al Carrefour România, care i-a urmat în funcţie lui Patrice Lespagnol, este al patrulea şef al companiei pe plan local. Melchior de Polignac este absolvent al Haute École de Commerce de Paris (1994) şi are un master în relaţii internaţionale la Universitatea Cambridge din UK (1995). El şi-a început cariera la L’Oréal în Italia, unde a lucrat vreme de doi ani, iar între 1997 şi 2000 s-a angajat la The Boston Consulting Group. În urmă cu mai bine de 12 ani s-a alăturat grupului Carrefour şi a parcurs mai multe trepte în cadrul ierarhiei. Anterior mandatului de conducere din România a fost responsabil – între 2009 şi 2011 – “de unul dintre principalele programe de transformare a grupului”, conform declaraţiilor oficiale.
La numai câteva luni de la venirea sa în ţară, reuşise să vadă toate spaţiile Carrefour, deopotrivă super şi hipermarketuri. De regulă îşi începe programul de lucru la ora opt dimineaţă, când are o întâlnire la unul dintre magazine; pe parcursul întregii zile are şedinţe, alte vizite în magazine, întâlniri şi îşi încheie treaba la ora 21.00. “Real life happens in the store (pulsul poate fi luat doar în magazine). Acolo trebuie să fii”, declara Melchior de Polignac pentru Ziarul Financiar.
Carrefour are în prezent 24 de hipermarket-uri Carrefour, 59 de supermarket-uri Carrefour Market şi 9 magazine de proximitate Carrefour Express. La jumătatea lunii noiembrie este planificată deschiderea Ploieşti Shopping City, un proiect dezvoltat de retailerul francez în parteneriat cu NEPI. Vânzările companiei în România au crescut anul trecut cu 4,8%, la 1,184 miliarde euro (include TVA), datorită extinderii reţelei.
Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

-
Carrefour a rebranduit reţeaua Aliment Murfatlar şi atacă piaţa din Constanţa cu cinci supermarketuri noi
Cele cinci magazin noi au suprafeţe de vânzare cuprinse între 300 şi 400 de metri pătraţi şi patru sau cinci case de marcat fiecare. Prin aceste magazine Carrefour va comercializa o gamă de 4.500 de produse. Francezii mai au în Constanţa un hipermarket, în cadrul centrului comercial TOM.
-
Tranzacţia anului ar putea fi semnată joi: Real pleacă din România, în timp ce Auchan ajunge în topul hipermarketurilor, lângă Kaufland şi Carrefour
Familia Mulliez, una dintre cele mai bogate din Franţa, va cumpăra operaţiunile germanilor de la Real de pe pieţele din Polonia, România, Rusia şi Ucraina, în total aproape 100 de hipermarketuri, dintre care un sfert se află în România. Această tranzacţie i-ar putea aduce pe francezi pe podiumul reţelelor de hipermarketuri, alături de Kaufland şi Carrefour, companii cu un rulaj anual de peste un miliard de euro. Potrivit informaţiilor ZF, conducerile locale ale celor două companii sunt în expectativă în prezent: grupul Auchan aşteaptă inclusiv o “infuzie” importantă de personal dinspre Real, în timp ce reprezentanţii Real sunt greu de găsit când vine vorba de luarea unor decizii importante în numele companiei germane. Real şi Auchan au intrat pe piaţa locală în acelaşi an, în 2006, dar în timp ce germanii au avut o politică mult mai agresivă de expansiune, francezii au fost mult mai prudenţi. Astfel, în timp ce Real a deschis 25 de hipermarketuri şi în acest an a ajuns în situaţia de a închide o unitate, la Timişoara, Auchan are în prezent o reţea de zece hipermarketuri şi pregăteşte pentru următoarea perioadă un nou magazin, în cartierul bucureştean Crângaşi.
-
Şi Carrefour se înscrie în cursă de Black Friday
“Avem 10 zile de Black Friday. Clienţii Carrefour se pot bucura de reduceri de până la 50% la electronice – televizoare, tablete şi laptop-uri – dar şi electrocasnice şi aparate foto,” se arată într-un comunicat al companiei.
Promoţia este comunicată printr-o campanie media, derulată pe principalele staţii Tv si radio, dar şi prin mesaje adaptate pentru presa naţională.Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată din România şi-a continuat şi în acest an tendinţa descendentă. Valoarea pieţei în al doilea trimestru al acestui an a fost cu 2,5% sub cea din perioada similară a anului trecut, conform studiului GfK Temax România, GfK Retail and Technology.
Retailerul francez are pe piaţa locală 24 de hipermarketuri, 60 supermarketuri Carrefour Market şi 12 magazine de proximitate Carrefour Express.
-
Carrefour vinde operaţiunile din Columbia pentru două miliarde de euro
Tranzacţia este în linie cu strategia Carrefour de a se concentra pe ţările în care deţine sau vrea să-şi dezvolte o poziţie între primii jucători de pe piaţă, se arată într-un comunicat al celui mai mare retailer european.
Carrefour operează în Columbia 72 de hipermarketuri, 16 magazine şi 4 unităţi de tip cash-and-carry.
Vânzările nete ale diviziei din Columbia, excluzând combustibilii, au totalizat 1,5 miliarde de euro în perioada de 12 luni încheiată la sfârşitul lunii iunie.
Cele două părţi se aşteaptă ca tranzacţia să fie finalizată până la sfârşitul anului.
Cencosud are operaţiuni în Argentina, Brazilia, Chile, Columbia şi Peru. Fără această tranzacţie, deţine o reţea de 684 supermarketuri, 81 de magazine de bricoloaj, 25 de centre comerciale şi 35 de magazine. Numărul angajaţilor este de circa 140.00
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Reţeaua de supermarketuri Carrefour ajunge la 59 de spaţii
Noul spaţiu are o gamă de aproximativ 6.000 de produse, dintre care peste 1.000 articole marca proprie Carrefour. Pe rafturi se regăsesc şi produse dietetice şi bio. Magazinul are patru case de marcat şi 35 angajaţi. “Ne angajăm să fie un maxim de trei clienţi la o casă, prin deschiderea unei case suplimentare, dacă este cazul”, declară Andreea Mihai, director de marketing al Carrefour România.
În România, grupul Carrefour are 59 de supermarketuri, şapte francize şi 24 de hypermarketuri.Vânzările Carrefour în România au crescut anul trecut cu 4,8%, la 1,184 miliarde euro (include TVA), datorită extinderii reţelei de magazine.În segmentul supermarketurilor, ple plan local operează şi reţele precum Mega Image, Billa, Profi şi lanţuri deţinute de companii cu activităţi de producţie, precum Angst, CrisTim, Agricola, CarmOlimp sau Ana şi Cornel.
-
Carrefour deschide supermarketul nr. 57
Noul spaţiu Carrefour Market din cartierul Berceni are un spaţiu de vânzare de aproximativ 660 mp şi o gamă de aproximativ 6.000 de produse, dintre care peste 1.000 articole marca proprie Carrefour. Magazinul are şase case de marcat şi 60 angajaţi. “Ne angajăm să fie un maxim de trei clienţi la o casă, prin deschiderea unei case suplimentare, dacă este cazul”, declară Andreea Mihai, director de marketing al Carrefour România.
În România, grupul Carrefour are 57 de supermarketuri, opt francize şi 25 de hypermarketuri. Vânzările Carrefour în România au crescut anul trecut cu 4,8%, la 1,184 miliarde euro (include TVA), datorită extinderii reţelei de magazine. În segmentul supermarketurilor, ple plan local operează şi reţele precum Mega Image, Billa, Profi şi lanţuri deţinute de companii cu activităţi de producţie, precum Angst, CrisTim, Agricola, CarmOlimp sau Ana şi Cornel.