BusinessMagazin

Tag: capitalistul saptamanii

  • Cum a apărut unul dintre cele mai faimoase alimente din lume pe care mulţi români îl consumă frecvent, produs într-un singur loc pe Glob

    El însuşi nu a văzut în businessul pe care l-a lansat o mare realizare, însă fiii antreprenorului Edmund  McIlhenny, fondatorul Tabasco, şi-au dat seama că stau pe o adevărată mină de aur. Ei au transformat sosul născut pentru a condimenta mâncarea fadă din vremuri de criză într-un brand cunoscut astăzi în toată lumea.

    Edmund McIlhenny s-a născut în anul 1815 în Hagerstown, Maryland, într-o familie scoţiano-irlandeză. La vârsta de 25 de ani s-a mutat în New Orleans, Louisiana, unde s-a angajat în industria panificaţiei. După o perioadă, cu ajutorul economiilor, a devenit proprietarul unei bănci. Pe 30 iunie 1859 s-a căsătorit cu Mary Eliza Avery, alături de care a avut opt copii. În timpul războiului civil, a fugit împreună cu rudele sale în Texas, unde a servit ca angajat civil în armata confederată, întâi ca funcţionar în biroul de comisariat, iar mai apoi ca agent financiar.

    Prăbuşirea economică a Sudului după înfrângerea suferită l-a ruinat pe McIlhenny, care locuia atunci cu socrii săi în casa acestora, aflată pe o plantaţie din insula Avery, Louisiana. Acolo, antreprenorul a început să se ocupe de grădina familiei, unde a cultivat o varietate de fructe şi legume. În urma unor reţete experimentale făcute timp de doi ani, pentru care a folosit ardeii crescuţi în prima recoltă, el a creat un sos iute şi concentrat, pe care l-a numit Tabasco. A ambalat primele sticle sigilate în ceară în 1868, motivaţia din spatele ideii de business fiind dorinţa antreprenorului de a condimenta mâncarea fadă din acele vremuri de criză. În 1870 el a patentat celebra reţetă de sos iute, pe care a început să îl ambaleze în sticle de două uncii, închise cu capac de plută şi imprimate cu un logo similar cu cel actual.

    Iniţial, el a vândut produsele la preţul de un dolar, de-a lungul Coastei Golfului, în New Orleans, Louisiana şi Texas. Până în anii ’70, reuşise să intre pe pieţe importante din New York, Philadelphia şi Boston, cu ajutorul unuia dintre cei mai mari producători ai secolului al XIX-lea, E. C. Hazard and Company. Antreprenorul a murit pe 25 noiembrie 1890. La acea dată, el nu considera producţia de Tabasco a companiei sale ca fiind ceva notabil, iar în autobiografia scrisă spre sfârşitul vieţii nici măcar nu a menţionat acest produs.

    Fiii săi au fost cei care au realizat, după moartea fondatorului, că dispuneau de o adevărată comoară culinară, aşa că au decis să valorifice potenţialul companiei, începând un amplu proces de extindere şi modernizare a liniilor de producţie. Sosul este produs şi astăzi tot în insula Avery, unde există singura fabrică a companiei. Aici se ambalează, zilnic, peste 700.000 de sticle de Tabasco. La peste un secol şi jumătate de la fondare, brandul e comercializat în aproape 200 de ţări şi teritorii, şi are vânzări anuale de circa 200 de milioane de euro.

  • Cum a apărut unul dintre cele mai faimoase alimente din lume, produs într-un singur loc pe Glob

    El însuşi nu a văzut în businessul pe care l-a lansat o mare realizare, însă fiii antreprenorului Edmund  McIlhenny, fondatorul Tabasco, şi-au dat seama că stau pe o adevărată mină de aur. Ei au transformat sosul născut pentru a condimenta mâncarea fadă din vremuri de criză într-un brand cunoscut astăzi în toată lumea.

    Edmund McIlhenny s-a născut în anul 1815 în Hagerstown, Maryland, într-o familie scoţiano-irlandeză. La vârsta de 25 de ani s-a mutat în New Orleans, Louisiana, unde s-a angajat în industria panificaţiei. După o perioadă, cu ajutorul economiilor, a devenit proprietarul unei bănci. Pe 30 iunie 1859 s-a căsătorit cu Mary Eliza Avery, alături de care a avut opt copii. În timpul războiului civil, a fugit împreună cu rudele sale în Texas, unde a servit ca angajat civil în armata confederată, întâi ca funcţionar în biroul de comisariat, iar mai apoi ca agent financiar. Prăbuşirea economică a Sudului după înfrângerea suferită l-a ruinat pe McIlhenny, care locuia atunci cu socrii săi în casa acestora, aflată pe o plantaţie din insula Avery, Louisiana. Acolo, antreprenorul a început să se ocupe de grădina familiei, unde a cultivat o varietate de fructe şi legume. În urma unor reţete experimentale făcute timp de doi ani, pentru care a folosit ardeii crescuţi în prima recoltă, el a creat un sos iute şi concentrat, pe care l-a numit Tabasco. A ambalat primele sticle sigilate în ceară în 1868, motivaţia din spatele ideii de business fiind dorinţa antreprenorului de a condimenta mâncarea fadă din acele vremuri de criză. În 1870 el a patentat celebra reţetă de sos iute, pe care a început să îl ambaleze în sticle de două uncii, închise cu capac de plută şi imprimate cu un logo similar cu cel actual. Iniţial, el a vândut produsele la preţul de un dolar, de-a lungul Coastei Golfului, în New Orleans, Louisiana şi Texas. Până în anii ’70, reuşise să intre pe pieţe importante din New York, Philadelphia şi Boston, cu ajutorul unuia dintre cei mai mari producători ai secolului al XIX-lea, E. C. Hazard and Company. Antreprenorul a murit pe 25 noiembrie 1890. La acea dată, el nu considera producţia de Tabasco a companiei sale ca fiind ceva notabil, iar în autobiografia scrisă spre sfârşitul vieţii nici măcar nu a menţionat acest produs. Fiii săi au fost cei care au realizat, după moartea fondatorului, că dispuneau de o adevărată comoară culinară, aşa că au decis să valorifice potenţialul companiei, începând un amplu proces de extindere şi modernizare a liniilor de producţie. Sosul este produs şi astăzi tot în insula Avery, unde există singura fabrică a companiei. Aici se ambalează, zilnic, peste 700.000 de sticle de Tabasco. La peste un secol şi jumătate de la fondare, brandul e comercializat în aproape 200 de ţări şi teritorii, şi are vânzări anuale de circa 200 de milioane de euro.

  • Cine se ascunde în spatele celebrelor instrumente muzicale Fender, folosite în concerte de unii dintre cei mai mari artişti ai lumii

    Povestea lui Clarence Leonidas Fender este strâns legată de unele dintre cele mai celebre nume ale muzicii, precum Jimi Hendrix, Eric Clapton sau trupa Nirvana. Ce au în comun? Chitarele electrice Fender, produse de compania cu acelaşi nume începând cu jumătatea secolului trecut şi aduse în concerte pe marile scene ale lumii.

    Clarence Leonidas „Leo” Fender s-a născut pe 10 august 1909, în Statele Unite, în familia lui Clarence Monte Fender şi a Harrietei Elvira Wood. Încă din copilărie a cântat la pian, iar mai târziu şi la saxofon, însă pentru ultimul nu a manifestat un interes special, fiind atras mai degrabă de instrumentele electronice.

    În adolescenţă a avut ocazia să îl asiste pe unchiul său, care deţinea un magazin cu piese auto şi electrice, învăţând de la acesta cum să construiască radiouri din piese provenite de la aparate stricate.

    Ulterior, fascinat de muzica auzită prin difuzoarele acestora, a început să repare singur aparate radio, într-un mic atelier amenajat în casa părinţilor săi.

    În 1928 a absolvit liceul Fullerton Union, fiind admis la Fullerton Junior College, unde a studiat contabilitate. În paralel a continuat să înveţe, de unul singur, şi electronică, fără a urma însă un curs autorizat în acest domeniu.

    După finalizarea colegiului s-a angajat ca livrator în compania Consolidated Ice and Cold Storage, în Anaheim. În timp ce lucra aici, a fost contactat de o trupă locală, care i-a cerut să proiecteze şase instalaţii de sonorizare adaptate spaţiilor cu public larg (public address system – PA). Deşi nu părea, acesta a fost de faptul punctul de cotitură în cariera sa.

    În 1933 Fender a întâlnit-o pe Esther Klosky, cu care s-a căsătorit un an mai târziu. A primit, tototdată, un post de contabil din partea California Highway Department într-un oraş din California. În doar şase luni el şi-a pierdut însă locul de muncă, pe fondul unor disponibilizări. În 1938, cu 600 de dolari luaţi cu împrumut, antreprenorul a pus bazele atelierului de reparaţii Fender Radio Service. Curând, diverşi artişti şi trupe au început să îl contacteze pentru proiectarea instalaţiilor de sonorizare şi diverse amplificatoare pentru chitarele acustice.

    În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Fender l-a întâlnit pe Clayton Orr „Doc“ Kauffman, un inventator care proiectase Vibrola, o componentă a instrumentelor acustice, şi l-a convins să pornească împreună un nou business. Aşa a luat naştere K&F Manufacturing Corporation. Kauffman s-a retras însă din afacere în 1946, aşa că antreprenorul a redenumit compania Fender Manufacturing, iar din 1947, Fender Electric Instrument Co. În ianuarie 1965 el a vândut compania către CBS. A cedat, totodată, frâiele atelierului de reparaţii radio unui vechi amic, Dale Hyatt. Alături de acesta şi de alt prieten, George Fullerton, a pornit, în 1979, un nou business – G&L Musical Products. În acelaşi an soţia sa a murit, iar antreprenorul s-a recăsătorit, un an mai târziu, cu Phyllis Fender. Un alt business pornit de el a fost compania Music Man. Bolnav de Parkinson, antreprenorul a murit pe 21 martie 1991. În 1992, Leo Fender a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame. Instrumentele sale au fost folosite de artişti celebri, precum Jimi Hendrix, Kurt Cobain şi Eric Clapton. În 2009 i-a fost acordat, in memoriam, un premiu Grammy pentru activitatea în industrie, iar un bulevard din Fullerton, California, a fost redenumit Fender Avenue, în onoarea sa.

    În pandemie, pe măsură ce oamenii au experimentat noi hobby-uri, vânzările companiei au crescut cu 17%, estimările veniturilor înregistrate la nivelul anului 2020 fiind de 700 de milioane de dolari, potrivit CNBC.

  • Povestea lui Julius Meinl, antreprenorul care a schimbat pentru totdeauna industria cafelei

    Metoda revoluţionară de prăjire a cafelei descoperită de antreprenorul Julius Meinl a schimbat pentru totdeauna această industrie, punând totodată şi bazele unei poveşti de business de succes, ajunsă astăzi la o istorie de peste un secol şi jumătate.

    Iulius Meinl s-a născut pe 10 aprilie 1824 în Kraslice, Cehia, în familia unui brutar profesionist, Franz Anton Meinl, şi a soţiei acestuia, Anna. După ce a lucrat, pentru o vreme, ca ucenic în magazinul de vopseluri din Praga al unchiului său, a hotărât să pornească propria afacere. În 1862 el a deschis un magazin de delicatese în cartierul Köllnerhofgasse din Viena. Aici vindea, printre altele, cacao, ceai, condimente, orez, zahăr, dar şi cafea proaspătă.

    Ulterior, antreprenorul s-a specializat în comercializarea cafelei, producând propriile amestecuri de boabe verzi, pe care cumpărătorii le puteau prăji acasă, pe aragaz. În 1877 Meinl a dezvoltat o metodă pentru prăjirea industrială a cafelei. Procesul consta în prăjirea cafelei fără ca boabele să intre în contact cu gazele emise de combustibil, permiţând păstrarea intactă a aromei, fără mirosuri adiacente.

    Această inovaţie a permis, pentru prima dată, vânzarea cafelei direct prăjite, punând totodată bazele dezvoltării corporative viitoare. În 1891 antreprenorul a deschis şi prima fabrică de prăjire a cafelei, iar primul sediu al afacerii a fost inaugurat trei ani mai târziu.

    Ulterior, managementul companiei s-a mutat chiar în casa fondatorului, proiectată de arhitectul Max Kroph. În luna februarie a anului 1913 antreprenorul a hotărât să cedeze frâiele businessului fiului său, Julius Meinl II, care a extins lanţul de cafenele în întregul Imperiu Austro-Ungar. Compania a ajuns, astfel, cel mai important producător de cafea prăjită din regiune, fiind, totodată, şi cel mai mare importator de cafea şi ceai al unei zone economice cu peste 50 de milioane de locuitori, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul oficial al brandului.

    Pe 24 decembrie 1914, în urma unei boli scurte, fondatorul a murit, la vârsta de 91 de ani. El a avut un fiu şi o fiică, Anna Floderer. Logoul companiei a fost creat, în 1924, de către designerul austriac Joseph Binder. Cea mai importantă unitate a afacerii a fost deschisă în 1950, aflându-se în funcţiune şi astăzi, la peste 70 de ani distanţă. În 2019, ultimul an pentru care există date disponibile, Julius Meinl a înregistrat venituri de 186 de milioane de euro. Brandul este prezent astăzi în peste 70 de ţări.

  • Povestea omului care a inventat unul dintre cele mai cunoscute produse din lume, pe care le folosesc şi majoritatea românilor

    Întreaga carieră a inventatorului şi antreprenorului Samuel Ruben a fost dedicată electrochimiei şi produselor născute din studiul acesteia. Cu peste 300 de brevete în portofoliu, a rămas cunoscut publicului larg mai ales prin prisma unui brand: Duracell.

    Samuel Ruben s-a născut pe 14 iulie 1900, în oraşul Harrison din statul american New Jersey, într-o familie evreiască. O perioadă a urmat studiile Institutului Politehnic din Brooklyn, dar a renunţat din cauza nivelului ridicat de stres. Avea să se întoarcă însă după câţiva ani în departamentul de cercetare. A avut, totodată, ocazia să asiste la o serie de cursuri susţinute la Columbia University de către Bergen Davis, care i-a devenit mentor.

    El şi-a început cariera în industria electronicelor odată cu obţinerea licenţei de operator radio. Ulterior, a pus bazele Ruben Laboratories, cu ajutorul unei finanţări primite din partea lui Malcolm Clephane, prin mijlocirea profesorului Davis. Şi-a mutat apoi laboratorul în New Rochelle, New York, unde a lucrat în următorii 60 de ani. De-a lungul vieţii el a obţinut peste 300 de brevete, în jur de 100 fiind invenţii proprii.

    În anii ’20 antreprenorul l-a întâlnit pe omul de afaceri Philip Mallory, care venise la atelierul său în căutarea unui echipament necesar pentru o serie de experimente. Realizând cât de profitabilă ar fi o colaborare, cei doi au decis să pornească propria afacere cu baterii, P. R. Mallory Company. Brandul Duracell (numele provenind de la termenii durable cell – celulă durabilă) a luat naştere în 1965. Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei, Duracell a jucat un rol important în momente cheie ale istoriei, inclusiv în misiunea Apollo 11, devenind „prima baterie care a ajuns pe lună”, dar şi prima baterie pentru care s-a făcut o reclamă TV. Logoul brandului, cunoscut astăzi în toată lumea, a apărut în 1973.

    Între anii 1918 şi 1921, Samuel Ruben a lucrat şi ca cercetător pentru Electrochemical Products Company. De-a lungul timpului, a scris mai multe cărţi, printre care „Handbook of the Elements” (Manualul elementelor) şi „The Founders of Electrochemistry” (Fondatorii electrochimiei). A obţinut, de asemenea, numeroase premii şi recunoaşteri, inclusiv mai multe titluri de doctor onorific, dar şi pe cel de Inventatorul Anului (1965) din partea George Washington University. Antreprenorul a murit pe
    16 iulie 1988. Începând cu anul 2016, brandul Duracell face parte din portofoliul gigantului Berkshire Hathaway şi are o echipă de circa 2.700 de angajaţi. În jur de 63 de baterii produse de companie sunt vândute în fiecare secundă, în întreaga lume.

  • Povestea omului care a inventat unul dintre cele mai cunoscute produse din lume, pe care le folosesc şi majoritatea românilor

    Întreaga carieră a inventatorului şi antreprenorului Samuel Ruben a fost dedicată electrochimiei şi produselor născute din studiul acesteia. Cu peste 300 de brevete în portofoliu, a rămas cunoscut publicului larg mai ales prin prisma unui brand: Duracell.

    Samuel Ruben s-a născut pe 14 iulie 1900, în oraşul Harrison din statul american New Jersey, într-o familie evreiască. O perioadă a urmat studiile Institutului Politehnic din Brooklyn, dar a renunţat din cauza nivelului ridicat de stres. Avea să se întoarcă însă după câţiva ani în departamentul de cercetare. A avut, totodată, ocazia să asiste la o serie de cursuri susţinute la Columbia University de către Bergen Davis, care i-a devenit mentor.

    El şi-a început cariera în industria electronicelor odată cu obţinerea licenţei de operator radio. Ulterior, a pus bazele Ruben Laboratories, cu ajutorul unei finanţări primite din partea lui Malcolm Clephane, prin mijlocirea profesorului Davis. Şi-a mutat apoi laboratorul în New Rochelle, New York, unde a lucrat în următorii 60 de ani. De-a lungul vieţii el a obţinut peste 300 de brevete, în jur de 100 fiind invenţii proprii.

    În anii ’20 antreprenorul l-a întâlnit pe omul de afaceri Philip Mallory, care venise la atelierul său în căutarea unui echipament necesar pentru o serie de experimente. Realizând cât de profitabilă ar fi o colaborare, cei doi au decis să pornească propria afacere cu baterii, P. R. Mallory Company. Brandul Duracell (numele provenind de la termenii durable cell – celulă durabilă) a luat naştere în 1965. Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei, Duracell a jucat un rol important în momente cheie ale istoriei, inclusiv în misiunea Apollo 11, devenind „prima baterie care a ajuns pe lună”, dar şi prima baterie pentru care s-a făcut o reclamă TV. Logoul brandului, cunoscut astăzi în toată lumea, a apărut în 1973.

    Între anii 1918 şi 1921, Samuel Ruben a lucrat şi ca cercetător pentru Electrochemical Products Company. De-a lungul timpului, a scris mai multe cărţi, printre care „Handbook of the Elements” (Manualul elementelor) şi „The Founders of Electrochemistry” (Fondatorii electrochimiei). A obţinut, de asemenea, numeroase premii şi recunoaşteri, inclusiv mai multe titluri de doctor onorific, dar şi pe cel de Inventatorul Anului (1965) din partea George Washington University. Antreprenorul a murit pe
    16 iulie 1988. Începând cu anul 2016, brandul Duracell face parte din portofoliul gigantului Berkshire Hathaway şi are o echipă de circa 2.700 de angajaţi. În jur de 63 de baterii produse de companie sunt vândute în fiecare secundă, în întreaga lume.

  • Desert de milioane. Cum a reuşit o companie să ajungă cunoscută în toată lumea datorită unui singur produs

    Testarea gastronomiei franţuzeşti nu poate lipsi dintr-o vizită în Oraşul Luminilor. Însă aceasta nu poate fi completă dacă nu încerci măcar unul dintre cele mai cunoscute deserturi franţuzeşti: macarons. Cel mai mare comerciant din Franţa al acestui produs este faimoasa casă Ladurée, fondată de antreprenorul Louis Ernest Ladurée în urmă cu aproape două secole

    Louis Ernest Ladurée s-a născut la Paris, pe 21 februarie 1836. Familia lui s-a ocupat, timp de mai multe generaţii, cu morăritul, meserie pe care şi antreprenorul a urmat-o timp de câţiva ani. În 1862 el a deschis o brutărie în arondismentul 16 din Paris, pe Rue Royale – Maison Ladurée. Alegerea locaţiei a fost norocoasă, deoarece în acelaşi an se deschidea, în apropiere, Opera Garnier, transformând zona într-unul dintre cele mai elegante districte comerciale ale Parisului. Şi astăzi, la aproape două secole distanţă, magazinul încă îşi întâmpină clienţii.

    În 1857 el s-a căsătorit cu Constance Jamin, alături de care a avut un fiu, Ernest, care s-a implicat la rândul său în afacerea familiei, şi două fiice gemene.

    În 1871, în urma unui incendiu, unitatea a ars, aşa că Ladurée a fost nevoit să reconsturiască brutăria, angajându-l pe un faimos artist al vremii, Jules Chéret, pentru a se ocupa de interior. Antreprenorul s-a folosit totodată de acest prilej pentru a îmbogăţi rafturile magazinului şi cu o gamă de produse de patiserie. Pictura realizată folosind tehnici asemănătoare celor folosite pentru Capela Sixtină pe tavanul noului magazin, întruchipând mici îngeri „patiseri”, a devenit identitatea grafică a companiei.

    Pe 13 iulie 1904 antreprenorul a murit, frâiele businessului fiind preluate de fiul său. Sub conducerea lui Ernest şi a soţiei sale, Jeanne Souchard, afacerea a prosperat, mai ales la ideea acesteia de a îmbina cafeaua pariziană cu produsele de patiserie vândute de companie într-una dintre primele case de ceai ale oraşului. În 1930 Pierre Desfontaines, vărul fondatorului, a deschis la etajul magazinului şi un mic salon, aducând totodată în portofoliu celebrii macarons. În prezent aceştia reprezintă cel mai vândut produs al companiei şi sunt fabricaţi într-o unitate de 9.000 de metri pătraţi.

    Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, brandul Ladurée este prezent astăzi în 50 de ţări, cu un număr de 85 de unităţi. Compania face parte din portofoliul grupului francez Holder, alături de branduri precum Château Blanc sau lanţul de patiserii Paul. Groupe Holder are venituri anuale de circa 1 miliard de dolari, 60% dintre ele fiind acoperite de vânzările de macarons. De altfel, compania asigură acest produs pentru cei mai mari trei comercianţi de macarons din Franţa: Ladurée, Paul şi McDonald’s.

  • Povestea actorului care a inventat unul dintre cele mai celebre branduri din lume, cu care a cucerit lumea. Invenţia sa ajunsese să deţină 90% din cota de piaţă globală

    Dacă Isaac Singer, fondatorul brandului cu acelaşi nume, nu ar fi renunţat la cariera de actor, poate că astăzi industria maşinilor de cusut ar fi avut un nume în minus în topul celor mai cunoscute companii de profil. Brevetul obţinut în urmă cu 170 de ani i-a adus însă antreprenorului un renume mondial, produsele Singer fiind folosite astăzi în toată lumea.

    Isaac Merritt Singer s-a născut pe 27 octombrie 1811, în Pittstown, Schaghticoke, New York. A fost al optulea copil al imigranţilor germani Adam şi Ruth Singer. La vârsta de 12 ani, după ce mama sa abandonase familia cu doi ani înainte, în urma divorţului de tatăl său, Singer a fugit de acasă, alăturându-se unei caravane de actori ambulanţi, Rochester Players.

    În 1839 antreprenorul a obţinut primul său patent, pentru o maşină de forat piatra, pe care a vândut-o pentru suma de 2.000 de dolari (peste 50.000 de dolari la valoarea de astăzi a monedei) către I&M Canal Building Company. Antreprenorul a folosit banii pentru a-şi consolida cariera de actor, formând o trupă numită „Merritt Players”, pe care a condus-o şi în care a jucat timp de câţiva ani.

    După aceea s-a reîntors la New York alături de soţia sa, Mary Ann, şi de cei opt copii. Aici a obţinut, pe 12 august 1851, un nou brevet pentru inventarea unei maşini de cusut cu un mecanism mult mai eficient faţă de cele existente pe piaţă la vremea aceea, dând astfel startul unui lung şir de inovaţii în domeniu. În acelaşi an a luat naştere compania I. M. Singer & Co., redenumită Singer Manufacturing Company în 1865, nume scurtat la Singer Company în 1963.

    În doar patru ani de la înfiinţare, Singer devenise cel mai răspândit brand de maşini de cusut la nivel internaţional, iar până în 1890 ajunsese deja la o cotă de piaţă globală de 90%, după ce, cu un an înainte, compania lansase şi primul model de maşină de cusut electrică.

    De-a lungul vieţii, Isaac Singer a avut mai multe soţii şi 24 de copii. Fondatorul a murit în 1875, lăsând în urma sa o moştenire de 13 milioane de dolari, averea hotărând să fie împărţită egal între copiii săi, excepţie făcând unul dintre fii, care rămăsese alături de fosta soţie a antreprenorului în urma divorţului părinţilor, şi care a primit doar 500 de dolari.

    În paralel cu utilizarea casnică în gospodăriile de pretutindeni, maşinile de cusut Singer au jucat un rol important şi în zona industrială, fiind folosite inclusiv în producerea echipamentelor militare precum paraşutele necesare în război, dar şi a celor medicale, ca măştile utilizate în pandemia de COVID-19 şi alte crize sanitare apărute de-a lungul timpului. Începând cu anul 2006 compania face parte din portofoliul SVP Worldwide, alături de două branduri importante în industrie: Husqvarna Viking şi PFAFF.

  • Povestea omului care a transformat un magazin moştenit de la tatăl sau într-un imperiu cu afaceri de miliarde de dolari si peste 13.000 de magazine

    Cu o viziune clară, Adriaan van Well a pus, chiar în timpul marii crize economice, bazele unei afaceri care a devenit, în mai puţin de un secol, unul dintre cei mai mari retaileri europeni. Astăzi, compania olandeză Spar a ajuns, de la un magazin deschis în 1932, la aproape 13.000 de unităţi răspândite în întreaga lume.

    Adriaan van Well s-a născut pe 24 decembrie 1898 în Haga, Olanda. Înainte de naşterea sa, bunicul lui, Antonius, deschisese un magazin în Zegwaart, în care comercializa băuturi alcoolice şi alimente, business moştenit de tatăl antreprenorului.

    În 1930, Adriaan van Well a preluat conducerea afacerii familiei, în plină criză economică, lumea traversând la acea vreme perioada cunoscută sub numele de Marea Depresie (1929-1933). Urmând exemplul companiilor din Statele Unite, el a lansat un program prin care proprietarii de magazine să poată colabora nu doar pentru achiziţia mărfii, dar şi pe zona de publicitate şi vânzări, cu scopul de a diminua costurile necesare în acest sens.

    Tehnica respectivă era slab conturată în Europa, iar antreprenorul găsise inspiraţia pentru a o aborda într-un articol publicat de economistul Johan Frederik ten Doesschate într-un ziar destinat angrosiştilor. În vara anului 1932, un număr de 16 comercianţi au fost de acord să se înscrie în planul său, luând astfel naştere, în oraşul Zegwaart, retailerul olandez DESPAR (un acronim al sloganului Door Eendrachtig Samenwerken Profiteren Allen Regelmatig, traducerea aproximativă fiind că totul funcţionează mai bine când se lucrează împreună). În anii următori, businessul avea să îşi schimbe numele în cel actual, Spar. Începând cu 1947, compania a lansat filiale şi în Belgia, Germania şi alte ţări europene.

    Antreprenorul a fost căsătorit cu Huberta van Well-Wubben, alături de care a avut şase fii şi o fiică. El a murit pe 19 august 1967.

    La acea dată, compania era deja activă în 15 ţări, iar fiul său a continuat expansiunea. Astfel, între 1960 şi 1980, după ce a acoperit mare parte din Europa, retailerul a ajuns şi pe pieţele din Asia şi Africa.

    Pe 24 iunie 2016, la aproape 50 de ani de la moartea antreprenorului, o stradă din oraşul olandez Zoetermeer a fost numită Adriaan van Well, în memoria sa.

    În 2019, Spar a înregistrat o cifră de afaceri de peste 37 de miliarde de euro. În prezent, compania deţine peste 13.000 de unităţi răspândite în aproape 50 de state şi are un număr de circa 370.000 de angajaţi la nivel global. Retailerul a fost activ şi pe piaţa locală cu un portofoliu de circa 20 de unităţi operate în sistem de franciză, însă în anul 2013 a intrat în insolvenţă.

  • Povestea lui Arthur Andersen, din a cărui companie, fondată în urmă cu peste un secol, s-a născut gigantul Accenture

    Cu o ambiţie de fier, Arthur Andersen a trecut peste toate greutăţile întâmpinate încă din adolescenţă şi a construit o companie aflată, cândva, în topul celor mai mari firme din lume, în industria sa. Rezultatul îl putem vedea şi astăzi, Accenture, compania născută din businessul fondat de Andersen, fiind o afacere cu venituri de aproape 45 de miliarde de dolari.

    Arthur Edward Andersen s-a născut pe 30 mai 1885 în Plano, Illinois, în familia lui Johan Wilhelm şi a Mariei Kathinka Andersen, care imigraseră cu patru ani înainte din Norvegia în Statele Unite.

    La vârsta de 16 ani, tânărul Andersen a fost nevoit să înveţe să îşi poarte singur de grijă, după ce părinţii săi au murit. În timpul zilei lucra full time ca livrator, iar seara mergea la cursuri. După un timp, a devenit fascinat de activitatea contabililor publici independenţi. În 1908 a absolvit Kellogg School din cadrul Northwestern University, cu o diplomă de licenţă în business, devenind totodată şi cel mai tânăr contabil public independent din stat.

    În 1913 a cumpărat, alături de Clarence DeLany, The Audit Company of Illinois, pentru a forma Andersen, DeLany & Co., care a devenit Arthur Andersen & Co. în 1918.

    Fondatorul a lucrat, de-a lungul timpului, şi ca lector (între anii 1909 şi 1912), profesor asistent (1912-1915) şi profesor (1915-1922) la Northwestern University, dar şi ca şef al departamentului de contabilitate. Andersen a fost, de asemenea, trezorier al Asociaţiei Istorice Norvegiano-Americane (1936-1942) şi director al State Bank & Trust Co. (Evanston, Illinois).

    Antreprenorul a murit pe 10 ianuarie 1947, iar la data morţii sale compania pe care o fondase devenise una dintre cele mai mari firme de contabilitate din lume.

    Leonard Spacek a fost cel care a preluat conducerea businessului. În 1953, Andersen a fost inclus în Accounting Hall of Fame.

    Între anii 1970 şi 1980, divizia de consultanţă a firmei a devenit din ce în ce mai importantă, crescând cu o rată mult mai accelerată decât divizia de contabilitate, audit şi fiscalitate. Această creştere disproporţionată şi convingerea partenerilor din divizia de consultanţă că nu primesc o parte echitabilă din profiturile firmei au creat neînţelegeri tot mai aprinse între cele două divizii.

    În 1989, Arthur Andersen şi Andersen Consulting au devenit unităţi separate ale Andersen Worldwide Société Coopérative. Cele două afaceri au parcurs cea mai mare parte a anilor ’90 într-o dispută amară. În august 2000, Andersen Consulting a devenit firmă independentă şi, sub interdicţia de a mai folosi numele Andersen, a început să opereze ca Accenture.

    Doi ani mai târziu, Arthur Andersen, care îşi schimbase numele în Andersen, a fost implicată în scandalul Enron (fiind acuzată că a distrus rezultatele auditului). Repercursiunile răsfrânte în reputaţia businessului au distrus compania, majoritatea firmelor din SUA prin care funcţiona fiind vândute către KPMG, Deloitte & Touche, Ernst & Young şi Grant Thornton LLP. Lista „The Big Five”, din care Andersen făcuse parte, a rămas cunoscută ca „The Big Four”, incluzând doar PwC, Deloitte, EY şi KPMG.

    În 2005, deşi a primit avizul de a relua operaţiunile, compania era deja, potrivit CNN, „aproape defunctă”, cu un număr de 200 de angajaţi, de la 28.000, cu trei ani înainte. A continuat să opereze însă sub numele de Andersen Tax.

    Astăzi, Accenture este un business cu venituri de peste 44 de miliarde de dolari. În piaţa locală, compania a înregistrat, în 2020, o cifră de afaceri netă de 497,6 de milioane de lei, potrivit datelor publice disponibile.