Medic român către mama unui bebeluş de trei luni internat în spital: “De acum să vă gândiţi de două ori înainte să mergeţi la spital cu copilul. Există riscul să plecaţi cu tot felul de bacterii”.
„Sfatul”, venit chiar din partea unui medic de spital, care trata un copil de infecţie severă, contaminat în spital cu Klebsiella în urină şi Norovirus în scaun arată adevărata dramă a sistemului de sănătate românesc. Unde este normalitatea unei ţări în care pacientul aflat în stare gravă trebuie să se gândească de două ori înainte de a apela la serviciile medicilor din spital? Şi ce facem, noi pacienţii, după ce ne gândim de două ori? Unde mergem?
Termenul de infecţie nosocomială este deja familiar în teorie şi da, părinţii se gândesc de două ori înainte să se interneze cu copilul (dar cum medicul pediatru de familie nu face consultaţie la domiciliu şi cum la privat se găsesc tot mai greu locuri libere în regim de urgenţă), părinţii se grăbesc spre spre cea mai apropiată cameră de gardă.
“Am fost internată cu copilul cu infecţie urinară şi am plecat cu Rotavirus”, “Am plecat cu rotavirus după o internare cu pneumonie”, sunt doar câteva din mesajele postate pe reţelele de socializare de părinţii care au trecut prin spitalele de copii din Bucureşti.
Doar că puţine sunt cazurile raportate de spitale.
Datele de la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii din Spitale (ANMCS): doar 256 de spitale de stat şi private din cele 635 de unităţi au raportat nerespectarea măsurilor pentru combaterea infecţiilor din spitale ca fiind cel mai frecvent incident.
Domnule ministru al sănătăţii, cu tot respectul, dar până la coronavirus este nevoie de un plan de acţiune pentru infecţiile intraspitaliceşti, care sunt aici de prea mulţi ani! Şi mai este de luptat cu această abordare cum că pacientul vine cu toate bacteriile şi viruşii de acasă, asfel spitalul nu raportează problemele, implicit nu ia nicio măsură pentru combaterea infecţiilor. Aşa asigurăm copiilor acces la cele mai bune condiţii şi servicii medicale?
Domnule ministru al sănătăţii, pe când o conferinţă în care să prezentaţi planul de acţiune pentru a limita îmbolnăvirea copiilor noştri cu bacteriile şi infecţiile din spitalele de stat? Când vom vedea condiţii salubre, măsuri pentru combaterea infecţiilor intraspitaliceşti, personal medical care să respecte protocolul de curăţenie şi dezinfecţie?
Este de admirat preocuparea legată de coronavirus şi că aţi solicitat specialiştilor în sănătate publică pregătirea unor măsuri, dar realitatea din “teren” arată că ar trebui să ne temem de bacteriile şi infecţiile pe care le putem contracta din spitalele de stat. Şi mai ales să ne temem pentru sănătatea copiilor pentru că spitalele de stat de copii sunt pline de astfel de bacterii din ce în ce mai rezistente la antibiotice.
În continuare statisticile arată că România înregistrează cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor din Uniunea Europenă, cu o rată a mortalităţii de două ori mai mare decât media UE (datele unui raport al Organizaţiei Salvaţi Copiii, realizat împreună cu Avocatul Poporului).
Până la coronavirus veniţi cu măsuri pentru infecţiile intraspitaliceşti, de fapt faceţi un plan de acţiune pentru reformarea întregului sistem public de sănătate. Părinţii ajung în spitalele de stat cu copii pentru că nu există ambulatorii de stat, pentru că medicii din spitalele publice fug la consultaţii la privat după ora prânzului (câţi părinţi îşi permit să plătească 200 de lei pentru o consultaţie?). “Sistemul privat şi de stat coexistă”, dar cum coexistă când dacă ajungi la un spital public de copii după ora 15 pentru o ecografie abdominală eşti trimis cu ambulanţa la un spital de urgenţă de copii pentru că nu mai găseşti niciun medic să efectueze investigaţia? “Suntem spital clinic, nu de urgenţă, după ora 15 nu mai este medic să facă ecografie, mergeţi la Grigore Alexandescu”. Cum coexistă când după ora prânzului zeci de pacienţi din spital rămân în grija unui singur medic de gardă pentru că ceilalţi au plecat să consulte la cabinete private?
Domnule ministru al sănătăţii, mergeţi pe “teren”, puteţi să începeţi chiar cu spitalele de copii, şi organizaţi o conferinţă în care să spuneţi ce plan de acţiune aveţi pentru a asigura copiilor noştri acces la cele mai bune servicii medicale.