Tag: adoptare

  • Cea mai aşteptată lege a fost ADOPTATĂ. Ce se intâmplă cu jobul clasic unde trebuie să stăm 8 ore pe zi la serviciu

    Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că adoptarea proiectul de lege privind reglementarea activităţii de telemuncă, de Camera Deputaţilor, permite oricărei persoane care lucrează pe calculator să facă acest lucru de acasă, precizând că ITM poate face verificari la domiciliu.

    „(Proiectul de Lege privind reglementarea activităţii de telemuncă-n.r.) este un proiect de lege foarte popular în Japonia. Legislaţia din Japonia a stat la baza legislaţiei din România. (…) am adoptat (în Camera Deputaţilor, for decizional-n.r.) şi noi astăzi această lege care a fost gândită de Guvernul României şi care se află în programul de guvernare. Practic, orice persoană care lucrează de pe calculator poate să o facă de acum înainte de acasă. Este pontat ca orice altă persoană care ar fi la serviciu, are contractul introdus în Revisal, are toate drepturile ca orice salariat, doar că lucrează de acasă”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la Parlament.

    Ministrul Muncii a afirmat că ITM poate să verifice dacă se respectă normele de securitate în muncă, precizând că „domiciliul se transformă într-un fel de birou”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dobânzile pentru creditele ipotecare şi de consum pot fi plafonate. Senatul a aprobat legea

    Propunerea legislativă, iniţiată se senatorul PNL, Daniel Zamfir, stabileşte regimul dobânzilor penalizatoare în raporturile juridice dintre consumatori şi profesionişti, inclusiv comercianţi, precum şi faptul că dobânda convenţională, atât cea remuneratorie, cât şi cea penalizatoare, plătibilă conform contractului de către consumator, nu poate depăşi cu de 2,5 ori mai mult dobânda de referinţă a Băncii Naţionale.

    Propunerea legislativă prevede că măsurile dispuse se aplică şi contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii.

    Potrivit unui amendament adoptat de Comisia de buget, Comisia economică şi Comisia juridică, „dobânda efectivă anuală privind contractile de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi contractele de credit pentru condumatori, nu poate depăşi: a) de mai mult de 2,5 ori dobânda legală, în cazul creditelor ipotecare sau imobiliare, astfel cum sunt acestea definite de Legea nr.90/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare; pentru evitarea oricărei confuzii, este credit ipotecar sau imobiliar orice credit contractat de consumatori pe o perioadă mai mare de 10 ani, garantat cu o ipotecă asupra imobilului cumpărat, construit, reabilitat, extins sau consolidat ori cu un alt imobil, proprietatea debitorului sau a unui terţ garant; b) 18% pe an, în cazul creditelor de consum; pentru evitarea oricărei confuzii, este credit de consum orice credit contractat de consumatori care nu îndeplineşte criteriile pentru a fi considerat credit ipotecar sau imobiliar”.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Legea plafonării dobânzilor a primit votul Senatului

    Proiectul, iniţiat de senatorul liberal Daniel Zamfir, n-a avut nici susţinerea şi nici voturile PNL, iar iniţiatorul s-a contrat, în direct, cu Iulian Dumitrescu, liderul de grup al PNL.

    Liderul de grup le-a reproşat iniţiatorilor că “dacă legea se va aplica, atunci vor fi luaţi banii din buzunarele românilor (…)” pentru că s-ar reduce şi dobânzile la depozite. În plus, ar fi favorizate marile companii, în detrimentul IMM-urile, scrie realitatea.net.

    Initiţiatorul proiectului i-a atras atenţia colegului liberal că nu a citit proiectul, pentru că altfel ar fi ştiut că legea nu se aplică IMM-urilor, ci doar persoanelor fizice, potrivit sursei citate.

    Proiectul de lege va ajunge zilele următoare la Camera Deputaţilor, acesta fiind for decizional.

  • Elevii din învăţământul preuniversitar vor beneficia de tarif redus cu 50% pentru transportul local

    Potrivit propunerii iniţiate de parlamentari PSD, elevii din învăţământul preuniversitar acrediat/autorizat vor beneficia de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun şi cu minimum 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film şi alte menifestări culturale.

    „Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic”, potrivit unui amendament adoptat de Comisia pentru învăţământ din Senat.

    În cazul acestui proiect, Senatul este for decizional.

  • O nouă lovitură pentru români. Ce trebuie să ştie cetăţenii pentru a putea evita primirea unei amezi de până la 1.500 de lei

    ”Un punct de pe ordinea de zi este întărirea statutului poliţiştilor. În cadrul şedinţei, prin acest proiect de lege, se propune modificarea şi completarea unor acte în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Este un lucru foarte important, pentru că, aşa cum ştim, în orice stat european educaţia, sănătatea şi siguranţa cetăţeanului sunt obiectivele prioritare. Este un proiect important şi pentru poliţişti, dar şi pentru cetăţeni. Asigură un echilibru efectiv între ceea ce înseamnă autoritatea poliţistului şi respectarea drepturilor cetăţeneşti”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei Executivului.
     
    Conform Vioricăi Dăncilă, principalul obiectiv fiind clarificarea perocedurilor de acţiune ale poliţiştilor, ceea ce va duce la încrederea cetăţenilor în oamenii legii.
     
    ”Poliţiştii au nevoie de un cadrul juridic care să îi protejeze dar în acelaşi timp şi de o autoritate mai mare în faţa celor care încalcă legea şi reguli clare de acţiune”, a mai spus premierul Dăncilă.
     
  • Dăncilă vorbeşte de concediile maternale: Reglementarea se impune, se pliază pe realitate

    „Da, va fi ordonanţă legată şi de concediile medicale (…) pentru că am căutat să avem cât mai bune soluţii. Am discutat cu ministrul Muncii, am discutat cu ministrul Finanţelor, reglementăm. Este normal să ne gândim şi la mămici, şi la cei cu concedii medicale. Deci astăzi vom aproba această Ordonanţă care efectiv se impune şi care se pliază pe realitate”, a declarat Dăncilă.

    Ea a negat faptul că această OUG ar avea un timp limitat de aplicare.

    „Nu are timp limitat, e până îi iunie pentru că noi vrem predictibilitate pentru orice lege. Şi atunci, pentru orice lege pe care vrem să o aplicăm, acordăm şase luni de zile în care putem să facem toate demersurile ca acea lege să nu afecteze pe cineva. Încercăm să reglementăm acum pentru mămici, de exemplu, cele care aşteaptă un copil – este normal ca să nu aplicăm legea care impunea pentru ultima lună, şi să aplicăm de acum aceste prevederi, să reglementăm lucrurile din mers”, a spus premierul.

  • Ministrul de Interne: Sporul de 40% pentru poliţişti nu s-a tăiat, el nu mai este legal

    „Interpretarea încetării de drept a aplicării acestui spor ca fiind o tăiere a salariilor, cauzată de aplicarea legii salarizării, este de fapt o manipulare. Acest spor nu a fost tăiat. El a fost acordat ca măsură fiscal-bugetară temporară până la 31 decembrie 2017. În acest moment, nu mai există baza legală pentru acordarea sa. De acest spor de 40% pentru perioada cât poliţiştii stăteau acasă dar ar fi putut fi chemaţi la muncă au beneficiat aproximativ 8.000 de poliţişti, din cei 127.000 de angajaţi ai ministerului. Acest spor s-a decis printr-un amendament susţinut în Parlament cu ocazia adoptării Legii de aprobare a ordonanţei nr 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, fiind valabil, evident, doar pentru anul trecut. Deci nu a fost introdus prin legea salarizării”, a afirmat Carmen Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MAI.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea privind declararea „Zilei Independenţei naţionale” pe 10 mai, adoptată tacit de Senat

    Iniţiatorul legii, senatorul ALDE Ion Hadârcă argumentează, în expunerea de motive, că pe 10 mai 1866 principele Carol, care părăsise Castelul Sigmaringen, a ajuns în Bucureşti şi la 10 mai 1877 Camerele reunite ale Parlamentului României au votat Declaraţia de Independenţă a României.

    „Prin adoptarea proiectului de lege propunem ca, la la 140 de ani de la Declararea de către Parlamentul României a independenţei naţionale a României, actualul Parlament să declare ziua de 10 mai drept <<Ziua independenţei naţionale>>”, se arată în documentul citat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ASF şi RAR au făcut anunţul care îi va afecta pe toţi proprietarii de maşini din România

    În cazul unei maşini care a suferit avarii grave se va suspenda ITP-ul, iar după efectuarea reparaţiilor va fi realizată o nouă verificare tehnică, informează ASF.

    Mai mult, atunci când se vor deplasa la staţia ITP, şoferii vor fi obligaţi să facă dovada devizului de reparaţie, urmând ca inspectorii RAR să verifice dacă atelierul de reparaţii unde s-a efectuat lucrarea are autorizaţie pentru asemenea activităţi.

    „Primul proiect se referă la efectuarea inspecţiilor tehnice de siguranţă pentru vehiculele cu avarii ale sistemelor de siguranţă rutieră. În Strategia pentru Siguranţa Rutieră, precum şi în Planul de implementare a acesteia, adoptate prin Hotărârea de Guvern nr. 755/2016, este prevăzută creşterea siguranţei rutiere prin îmbunătăţirea stării tehnice a parcului auto, iar una dintre măsuri presupune introducerea inspecţiei tehnice de siguranţă pentru repunerea în circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere majore.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Nu mai aveţi încredere în bitcoin? Primul mare serviciu de plăţi care a adoptat criptomoneda plănuieşte să renunţe la ea

    Printre argumentele companiei se numără faptul că utilizatorii de bitcoin privesc moneda digital mai mult ca pe un asset utilizat în trading, decât ca pe o monedă prin care să facă plăţi.

    În plus, din ce în ce mai puţin comercianţi vor să accepte criptomonede, adaugă compania.

    Comisioanele devin din ce în ce mai mare la fel ca şi durata unei tranzacţii, ca rezultat al fluctuaţiilor imense. Toate acestea au făcut bitcoin-ul să fie din ce în ce mai puţin atractiv, a transmis Stripe.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro