BusinessMagazin

Tag: Washington

  • Cum a ajuns politica americană să fie modelată de o alianţă a ginerilor

    Unul dintre prinţi, ministrul finanţelor din Turcia, este ginerele preşedintelui său cu atitudini autoritare şi supraveghează relaţia ţării sale cu Statele Unite, scrie The New York Times. Un altul este ginerele unui magnat turc. Acesta a devenit partener de afaceri al Organizaţiei Trump, iar în prezent face lobby pentru Turcia la administraţia Trump. Iar al treilea prinţ este Jared Kushner, care ca ginere şi consilier de top al preşedintelui Trump are un portofoliu de politică externă foarte vag, dar extins. Lucrând atât individual, cât şi în tandem, cei trei bărbaţi au dezvoltat o linie de comunicare informală, de generaţie următoare, între Trump şi omologul turc al acestuia, preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care la numai câteva săptămâni de la declanşarea ofensivei militare turce în nordul Siriei contra kurzilor, aliaţi tradiţionali ai americanilor, a fost primit în vizită la Casa Albă.

    Vizita a avut loc într-un moment în care Trump era ţinta criticilor bipartite din partea Congresului pentru o serie de poziţii favorabile lui Erdogan. Legăturile dintre cei trei bărbaţi arată cum conexiunile informale şi deseori nevăzute dintre cei doi preşedinţi au ajutat la modelarea politicii americane
    într-una dintre cele mai instabile părţi ale lumii.
    Erdogan a prezis într-un interviu televizat în acest an că un dialog privat între Berat Albayrak, ginerele său şi ministrul finanţelor, şi Jared Kushner va pune în curând „pe traseul normal” relaţiile tensionate dintre Washington şi Ankara. „Podul funcţionează bine în acest mod“, a spus Erdogan.  „Diplomaţia prin poarta din spate”, şi-a descris Albayrak legăturile cu Kushner.Politica lui Trump faţă de Turcia i-a încurcat pe colegii republicani din Congres ai acestuia pe mai multe fronturi. Preşedintele şi-a surprins de două ori propriii consilieri, o dată convenind în timpul convorbirilor telefonice cu Erdogan să retragă trupele americane din nordul Siriei şi a doua oară, la începutul lunii octombrie, când şi-a pus în practică promisiunea făcând loc forţelor turce să atace luptători kurzi sprijiniţi de SUA.

    Criticii spun că administraţia Trump a împiedicat aplicarea unei  pedepse mai dure unei bănci turceşti controlate de stat care nu a respectat sancţiunile americane împotriva Iranului. De asemenea, Trump a amânat impunerea de sancţiuni împotriva Turciei, membru al NATO, pentru instalarea sistemelor de apărare antirachetă cumpărate de la Rusia.
    Vorbind recent la o prezentare găzduită de Morgan Stanley, John R. Bolton, fost consilier de securitatei naţională, a spus că Trump confundă adesea relaţiile personale cu relaţiile naţionale atunci când vine vorba de stabilirea politicii. El a menţionat ca exemplu reticenţa preşedintelui de a-l înfrunta pe Erdogan cu impunerea de sancţiuni Turciei pentru achiziţionarea de arme ruseşti.
    În ceea ce priveşte rachetele ruseşti, sancţiunile bancare şi alte chestiuni, Erdogan şi-a folosit atât ginerele cât şi pe partenerul de afaceri turc al lui Trump, Mehmet Ali Yalcindag, ca emisari la administraţia americană. Uneori legăturile au fost făcute de Kushner, spun oficiali turci şi documente publice. În aprilie, spre exemplu, Albayrak a venit la Washington pentru o conferinţă organizată de Yalcindag la Trump International Hotel. În mijlocul evenimentului, Kushner l-a chemat pe Albayrak la o întâlnire improvizată în Biroul Oval, unde Albayrak l-a presat cu succes pe Trump să retragă sancţiunile împotriva Turciei pentru cumpărarea de arme ruseşti. Ambii lideri par să favorizeze conexiunile de familie sau de afaceri pe post de canale de comunicare, în parte, deoarece amândoi împărtăşesc suspiciunea că agenţiile propriilor guverne ar putea conspira împotriva lor. Termenul de „stat profund”, de fapt, a apărut pentru prima dată în Turcia cu zeci de ani în urmă, cu mult timp înainte de deveni o modă printre susţinătorii lui Trump, iar consilierii lui Erdogan spun că acesta l-a câştigat pe Trump insistând pe luptele lor comune împotriva unor astfel de forţe înrădăcinate în interiorul guvernelor lor. „SUA au o ordine cu rădăcini adânci pe care o putem numi stat profund – bineînţeles că obstrucţionează”, a declarat Erdogan în primăvara acestui an, exprimându-şi speranţele că ginerii vor crea o „punte”. „Aceste obstacole sunt una dintre problemele noastre principale.”
    Turcia nu este singurul caz în care Trump a avut în politica externă o abordare informală, de tipul de la familie la familie. Kushner, de exemplu, a jucat un rol în gestionarea relaţiilor cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman din Arabia Saudită, conducătorul de facto şi fiul preferat al regelui. „Trump înlocuieşte relaţiile formale între naţiuni în mai multe cazuri cu relaţii familie-familie sau relaţii acolit-acolit”, spune Eric S. Edelman, fost secretar de apărare şi ambasador al Statelor Unite în Turcia în timpul administraţiei George W. Bush. „Cu siguranţă, Erdogan ar prefera acest tip de relaţie întrucât conduce un regim capitalist propriu”, a explicat Edelman. Erdogan şi Trump pot fi consideraţi cu greu parteneri naturali. Preşedintele turc este un campion al islamului politic care susţine adesea că Occidentul este în declin. Trump este un naţionalist feroce, care a denigrat de multe ori musulmanii şi în special pe islamiştii politici. Liderul american s-a aliat cu unii dintre cei mai mari duşmani ai lui Erdogan – inclusiv cu conducătorii Arabiei Saudite, Egiptului şi Emiratelor Arabe Unite, precum şi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
    Cu toate acestea, legăturile lui Trump cu Turcia au o istorie de mai bine de un deceniu, începând cu o invitaţie din partea lui Yalcindag de a face afaceri în Istanbul. Ginerele lui Yalcindag, magnatul Aydin Dogan, şi-a propus să construiască doi zgârie-nori şi un centru comercial. Yalcindag, acum în vârstă de 55 de ani, l-a convins pe Trump că afacerea de familie ar trebui să-şi găsească un partener internaţional. Yalcindag a negociat să folosească numele „CNN Turk” pentru reţeaua de televiziuni de ştiri a familiei şi a zburat la New York pentru a-l ispiti pe Trump să-şi împrumute numele turnurilor din Istanbul.

    Zgârie-norii, care s-au dat în folosinţă în 2012 sub numele Trump Towers Istanbul, plătesc Organizaţiei Trump doar o taxă de licenţă – 5-10 milioane de dolari pe an în primii ani de la deschidere şi până la 100.000 – 1 milion de dolari pe an în ultimii ani.
    Clădirile au fost primele turnuri rezidenţiale şi comerciale din Europa pe care a fost atârnat numele Trump şi ambele familii le-au considerat un succes. Erdogan, pe atunci prim-ministru, a tăiat panglica la ceremonia de inaugurare. Trump, fiica sa cea mai mare, Ivanka Trump, şi soţul ei, Kushner, au participat cu toţii la deschidere alături de Yalcindag, care a devenit prieten de familie.
    „Fiica mea iubeşte Turcia şi iubeşte Istanbulul şi i-a plăcut întotdeauna să vină aici, a fost aici de multe ori“, a spus Trump la ceremonia de la Istanbul. „Marele ei prieten este Mehmet”, a adăugat el, referindu-se la Yalcindag, despre care a spus că  „a făcut o muncă incredibilă”. El l-a lăudat pe Erdogan ca fiind „un om bun”, care este „foarte respectat în întreaga lume şi in Statele Unite”.
    În ultimul deceniu, Yalcindag s-a văzut cu Trump de cam trei-patru ori pe an, potrivit unei persoane apropiate familiei.
    Trump, în timp ce candida pentru funcţia de preşedinte, a recunoscut că relaţiile sale personale i-au influenţat atitudinea faţă de Turcia.
    Când Trump s-a angajat să interzică musulmanilor să intre în Statele Unite, Erdogan a solicitat pentru scurt timp eliminarea numelui Trump de pe turnurile din Istanbul, dar nu şi-a pus în practică ameninţarea.
    Consilierii lui Erdogan au presupus că Trump va pierde alegerile în 2016. Însă Yalcindag a zburat 10 ore pentru a fi alături de Trump şi familia sa la New York Hilton Midtown, în timp ce voturile erau numărate.
    Disperată să ajungă la preşedintele nou ales a doua zi, ambasada Turciei la Washington a apelat în cele din urmă la Yalcindag pentru numărul de telefon de la sediul echipei lui Trump – începutul noului rol al lui Yalcindag de relaţie de legătură cu Ankara. Erdogan îl cunoştea pe acesta din cercurile de afaceri turceşti, iar el a colaborat cu ginerele lui Erdogan la o campanie de influenţare a presei din Turcia. Pentru a întări legăturile cu familia Trump, Erdogan l-a numit pe Yalcindag ca preşedinte al unui grup de afaceri administrat de stat care face lobby la  Washington în numele guvernului de la Ankara.

    Preşedintele anterior al grupului, Ekim Alptekin, s-a pus rău cu procurorii americani plătind peste 500.000 de dolari firmei de consultanţă a generalului în retragere Michael T. Flynn, care a devenit primul consilier pentru securitate naţională al lui Trump. Procurorii au spus că Alptekin îl plăteşte pe Flynn pentru a face lobby la guvernul turc şi, în cele din urmă, l-au inculpat pentru că a încălcat regulile privind activitatea de lobby şi că a minţit anchetatorii. (Alptekin nu s-a întors în Statele Unite pentru proces.) Preluând după victoria lui Trump rolul de reprezentant al Consiliului de Afaceri Turco-American, organizaţie sponsorizată de stat, Yalcindag a început să călătorească frecvent la Washington. Consiliul şi-a organizat pentru prima dată conferinţele anuale la hotelul Trump din Washington, generând venituri de sute de mii de dolari pentru hotel în timp ce aducea în calitate de vorbitori pe cei mai buni oficiali ai administraţiei Trump.
    În timpul unei vizite din acest an, Yalcindag a făcut, de asemenea, opriri la Capitol Hill şi la Departamentul de Stat, dar nu doar pentru a face lobby în privinţa politicii comerciale, ci şi cu o serie de alte probleme.

    La o întrunire a Departamentului de Stat, agenda sa a inclus presiuni pentru extrădarea din Pennsylvania a clericului Fethullah Gulen, acuzat de Erdogan că a orchestrat tentativa de lovitură de stat împotriva sa din 2016; presiuni ca Statele Unite să soluţioneze fără zgomot cazul sancţiunilor împotriva băncii turce printr-o amendă limitată; presiuni pentru vânzarea de rachete Patriot pentru a reduce nevoia Turciei de alternative ruseşti şi de asemenea pentru o ocupaţie turcească a Siriei de Nord. Uneori, Yalcindag a ameninţat că Turcia s-ar putea apropia de Moscova. „Ar fi păcat să pierzi un aliat de lungă durată”, a spus el.
    Albayrak, în vârstă de 41 de ani, este adesea menţionat în Turcia pur şi simplu cu titlul de „mirele”.  Fiul unui jurnalist apropiat lui Erdogan, Albayrak a locuit la New York la începuturile carierei sale. El a obţinut o diplomă de afaceri la Universitatea Pace în timp ce lucra pentru divizia americană a unuia dintre cele mai mari conglomerate din Turcia, Calik Holding.
    S-a căsătorit cu fiica preşedintelui, Esra, în 2004 şi a fost numit director executiv al Calik trei ani mai târziu.
    În 2015, Erdogan l-a ajutat pe Albayrak, pe atunci de 37 de ani, să câştige un loc în Parlament şi l-a numit ministru al energiei. Însă influenţa lui Albayrak a crescut şi mai rapid după ce o facţiune de lideri militari a încercat o lovitură de stat împotriva lui Erdogan în iulie 2016. Albayrak s-a alăturat socrului său într-un avion care zbura în cerc peste Turcia în timp ce Erdogan îşi folosea iPhone-ul pentru a-şi aduna susţinătorii. (Un interviu în direct realizat prin FaceTime cu CNN Turk, fondat de Yalcindag, l-a ajutat să întoarcă norocul.)
    După ce a supravieţuit tentativei de lovitură de stat, Erdogan a răspuns prin eliminarea celor pe care-i considera duşmani şi prin reducerea la tăcere a disidenţilor. Albayrak a fost vârful de lance al campaniei.

    Ginerele a fost repede ridicat la rolul de ministru al finanţelor. Albayrak a căpătat atât de multă putere încât unii, inclusiv membri ai cabinetului, l-au descris drept premierul din umbră. El a ajutat la orchestrarea preluării unei mari părţi a presei de ştiri din Turcia, din care o mare parte este acum sub controlul fratelui său mai mic, Serhat Albayrak. (Ambii fraţi au lucrat îndeaproape cu Yalcindag.)
    În acelaşi timp, Berat Albayrak – care, spre deosebire de socrul său, vorbeşte fluent engleza – a preluat controlul relaţiilor cu Washingtonul.
    Printre misiunile sale a fost să obţină extrădarea lui Gulen, liderul religios învinovăţit de Erdogan că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016. În luna septembrie a acelui an, Albayrak s-a întâlnit cu Flynn la New York pentru a discuta o campanie pentru solicitarea extrădării lui Gulen în Turcia. Acest efort a condus la acuzaţii penale împotriva a două persoane prezente la şedinţă, Flynn şi Alptekin.
    În acelaşi timp, Departamentul de Justiţie a investigat a doua bancă de stat ca mărime din Turcia, Halkbank, pentru un efort uriaş, care a durat mai mulţi ani, de a ocoli sancţiunile SUA împotriva Iranului. Procurorii au spus că banca a transferat în Iran miliarde de dolari la schimb pentru petrol şi gaze.
    Erdogan şi Albayrak, spun anchetatorii americani, au aprobat personal schema de evitare a sancţiunilor chiar şi după ce oficialii din Statele Unite au arestat un comerciant de aur turco-iranian cu rol în această afacere. (Oficialii turci spun că guvernul lor a respins public sancţiunile asupra Iranului considerând că această politică americană nu este obligatorie pentru Turcia.)
    Pe măsură ce procurorii avansau cu cazul, Albayrak l-a presat pe secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, să nu impună noi pedepse asupra Halkbank.
    „Am avut o întâlnire pozitivă cu omologul nostru din SUA“, a spus Albayrak jurnaliştilor din Turcia după o discuţie cu Mnuchin la sfârşitul anului trecut. „Le-am spus că Halkbank nu a încălcat sancţiunile”, a adăugat el. „Avem aşteptări pozitive.”
    Erdogan a denunţat acuzaţiile împotriva băncii ca fiind o altă „tentativă de lovitură politică” împotriva sa şi i-a cerut lui Trump să închidă ancheta. În cea mai mare parte a anului 2019, banca a negociat cu Departamentul de Justiţie pentru a evita alte acuzaţii, efort care s-a încheiat în octombrie, pe fondul scandalului provocat de ofensiva turcă din nordul Siriei, când banca a fost pusă sub acuzare. Cei doi gineri prezidenţiali se cunosc cel puţin din 2018. În calitate de ministru al energiei, Albayrak a promovat legături economice mai strânse cu Israel şi, până în 2018, a vizitat Casa Albă pentru a discuta cu Kushner planuri de pace pentru Orientul Mijlociu. Cei doi s-au întâlnit din nou în februarie la Ankara. Kushner era în prima sa vizită oficială pentru a discuta despre Orientul Mijlociu cu Erdogan şi Albayrak. După aceea, Erdogan i-a cerut lui Kushner să participe la o a doua întâlnire cu Albayrak pentru a discuta despre comerţ, potrivit unei persoane implicate în negocieri.
    Kushner a pus atunci la cale o călătorie oficială de cinci zile în Turcia, în septembrie, pentru secretarul comerţului, Wilbur Ross, cu scopul de a promova comerţul extins, chiar dacă congresmenii de la Washington solicitau sancţiuni economice ca răspuns la achiziţia de către Turcia de arme ruseşti. O purtătoare de cuvânt a lui Ross a declarat că eforturile sale sunt „în aşteptare” după incursiunea turcă în Siria.

    Erdogan a salutat reuniunea din februarie a ginerilor ca fiind un posibil moment de cotitură. Cu toate acestea,  când Trump a pus public în discuţie eliminarea anumitor avantaje comerciale pentru Turcia din cauza achiziţionării de rachete ruseşti, Erdogan părea nedumerit.
    „Trump şi-a trimis ginerele în Turcia pentru a discuta despre relaţiile economice, l-am acceptat pe acest ginere, care s-a aşezat alături de ginerele nostru şi a vorbit în detaliu“, a spus Erdogan, sugerând că ameninţarea lui Trump a fost „o provocare pentru minte”.
    Până în aprilie, relaţiile s-au tensionat din nou, în parte în urma achiziţionării de către Turcia a sistemelor anti-rachete de la ruşi. Iar Erdogan era din ce în ce mai frustrat de rolul american în nordul Siriei, unde o forţă militară americană mică proteja o miliţie condusă de kurzi.
    Erdogan considera miliţia ca fiind o extensie a mişcării naţionaliste kurde din Turcia. El a vrut ca militarii turci să-i împingă departe de graniţă pe luptătorii kurzi. La o discuţie telefonică cu Erdogan în decembrie 2018, Trump a acceptat brusc să-şi retragă militarii şi să îi lase pe turci să preia controlul – doar pentru a reveni asupra deciziei sub presiunea Pentagonului.
    Pe acest fundal, cei trei gineri ar fi trebuit să participe la o conferinţă, în aprilie, la Washington, a grupului de afaceri sponsorizat de stat condus de Yalcindag.
    Albayrak venise pregătit să se întâlnească cu Mnuchin, dar Kushner a aranjat ca toţi trei să i se alăture lui Trump în Biroul Oval. Imagini ale întâlnirii l-au propulsat pe Albayrak mai sus pe scena politică de la Ankara, iar el le-a spus jurnaliştilor turci că Trump a arătat „înţelegere” cu privire la rachetele ruseşti.
    „A fost o reflexie a dragostei, iubirii şi sentimentelor calde reale ale domnului Trump, atât faţă de Turcia, cât şi de preşedintele nostru“, a spus Albayrak pentru CNN Turk după întâlnirea din Oficiul Oval. „Domnul Jared Kushner a acţionat cu căldură, a precizat Albayrak. Cei doi gineri au convenit să continue „diplomaţia pe poarta din spate, încercând să protejeze relaţia economică a celor două ţări“.
    Cu doar două săptămâni mai înainte, vicepreşedintele Mike Pence vizitase Ankara ducând cu el un avertisment sever că acceptarea rachetelor ruseşti ar putea declanşa o retrogradare a statutului Turciei în cadrul NATO.
    Când primele rachete ruseşti au ajuns în Turcia în iulie, Comitetul pentru relaţii externe din Senat a emis o declaraţie bipartită prin care i-a cerut lui Trump „să aplice pe deplin sancţiunile cerute de lege”. Secretarul de stat, Mike Pompeo, şi-a exprimat încrederea că sancţiunile vor fi aplicate.
    Însă un purtător de cuvânt al lui Erdogan a declarat presei turceşti că, după întâlnirea din Biroul Oval cu Albayrak, Trump s-a angajat să-şi folosească „puterea pentru a interveni în această problemă” şi să se opună sancţiunilor.
    Până la sfârşitul lui iulie, Trump părea să îşi îndeplinească acest angajament.
    „Avem o situaţie complicată”, a declarat Trump jurnaliştilor, repetând argumentul lui Erdogan potrivit căruia sub administraţia Obama Turciei „nu i s-a permis” să cumpere rachete Patriot americane în locul versiunii ruseşti.
    „Atunci, imediat ce el cumpără altceva, toată lumea spune: «O.K. Le poţi cumpăra»”, a explicat Trump, exprimând înţelegere pentru Ankara. „Nu aşa se fac afacerile.”
    Spre disperarea publică a multor republicani care solicitau sancţiuni, Trump le-a cerut în schimb republicanilor din Senat „flexibilitate”. El a subliniat că rachetele nu erau încă operaţionale şi a cerut timp pentru mai multe discuţii. (Trump a anulat vânzarea planificată a mai mult de 100 de avioane de vânătoare F-35 către Turcia, dar administraţia poartă discuţii continue despre primirea Turciei înapoi în programul F-35.)
    Apoi, în timpul unei convorbiri telefonice din 6 octombrie, Trump a acceptat din nou pe neaşteptate dorinţele preşedintelui turc, fiind de acord să scoată trupele americane din nordul Siriei, făcând astfel loc incursiunii turceşti împotriva forţelor kurde susţinute de americani.
    În faţa unei crize interne, Trump a ameninţat la un moment dat că va „distruge” economia Turciei, doar pentru a-şi retrage ameninţările cu o nouă rundă de sancţiuni, iar într-un final l-a invitat pe Erdogan la Casa Albă. Departamentul de Justiţie a depus acuzaţii penale împotriva Halkbank. Însă Departamentul Trezoreriei nu a impus penalităţi. Când Erdogan a aterizat luna aceasta la Washington, ginerele său a fost alături de el. Yalcindag îi aştepta.

  • Artă politică la Watergate

    Organizată de galeria newyorkeză Bortolami, expoziţia improvizată intitulată „Exodus” prezintă lucrări de artă conceptuală. Printre acestea se numără „Crying Games” de Josh Kline, o lucrare video care suprapune figuri de politicieni care au avut un rol în războiul împotriva terorismului pe trupuri de actori care plâng isteric şi-şi exprimă regretele, scrie Washington Post, un pix folosit la semnatul unui tratat de interzicere a testelor nucleare din 1963 ori un panou de gard de plasă, lucrare semnată Cady Noland, ce poartă titlul de „Institutional Field”. 

  • Rusia condamnă testul balistic efectuat de SUA, acuzând Washingtonul de amplificarea tensiunilor

    “Trebuie notat că testarea unui model avansat al rachetei Tomahawk a avut loc la doar 16 zile după retragerea SUA din Tratatul INF şi anularea acordului. Nu poate exista o confirmare mai clară a faptului că Statele Unite dezvoltă astfel de sisteme de mult timp şi că pregătirile pentru retragerea din acord au inclus activităţi de cercetare şi dezvoltare”, a declarat marţi Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea puştiului de 13 ani care la fiecare prăjitură pe care o vinde, donează una oamenilor săraci

    Un reportaj realizat de CNN îl prezintă pe Michael Platt, un băiat în vârstă de 13 ani caree oferă brioşe oamenilor străzii de câteva ori pe lună în cadrul unor adăposturi aflate în zona Washington. Potrivit CNN, el nu oferă doar prăjituri: este un amestec al pasiunilor sale – cofetăria şi lupta împotriva inegalităţii.

    „M-am gândit că era o modalitate uşoară de a construi o afacere din pasiunea ta. Ştiam că sunt mai norocos decât alţii, astfel că am vrut să ofer ceva înapoi”, a spus Michael.La doar 11 ani, a început afacerea Michaels Desserts. De fiecare dată când vinde o brioşă, oferă o alta săracilor şi o livrează el însuşi. Modelul de business înregistrează un profit modest – dar nu este vorba doar despre bani.”
    „Ştiu că o brioşă nu ţine de foame, dar toată lumea merită ceva dulce.”

    Preia comenzi prin Facebook şi prin intermediul Michaels Desserts. În fiecare lună, vinde aproximativ 100 de prăjituri, astfel că alte 100 de brioşe sunt oferite nevoiaşilor.Michael este asociat cu organizaţii guvernamentale precum No Kid Hungry în care studenţii sunt încurajaţi doneze 30 de dolari.
     

  • Cum se infiltreazã cleptocraţia rusească în America – partea I

    Publicaţia The Atlantic descrie pe larg efectele pe care această ignoranţă o are asupra politicului şi businessului american. Mai grav este că politicul şi businessul se împletesc acum la conducerea SUA mai mult ca niciodată.

    Timp de doi ani, la începutul anilor 1990, Richard Palmer a fost ofiţerul CIA detaşat la ambasada SUA din Moscova. Evenimentele care se desfăşurau în jurul său – colapsul Uniunii Sovietice şi ascensiunea Rusiei – au fost atât de haotice, traumatizante şi palpitante, încât cele mai multe au depăşit analizele făcute la rece. Din toate informaţiile care treceau prin biroul său, Palmer a dobândit o înţelegere clară a spiritului acelor vremuri. O mare parte din restul lumii striga de bucurie că istoria a căpătat o traiectorie frumoasă, spre pieţele libere şi spre democraţia liberală. Raportul lui Palmer despre evenimentele din Rusia a venit ca un baros. În toamna anului 1999, el a depus mărturie în faţa unei comisii a Congresului pentru a-i readuce cu picioarele pe pământ pe membrii acestuia şi pentru a-i avertiza cu privire la ceea ce avea să vină.

    Oficialii americani, credea Palmer, au judecat greşit Rusia. Washingtonul şi-a pus încrederea în elita noului regim; a crezut-o pe cuvânt atunci când şi-a exprimat angajamentul faţă de capitalismul democratic. Însă Palmer a văzut de aproape cum interconectarea tot mai mare a lumii – mai ales a finanţelor globale – ar putea fi folosită pentru rău. În timpul Războiului Rece, KGB-ul a devenit expert în înţelegerea căilor lăturalnice ale sistemului bancar din Occident, iar ofiţerii de spionaj au devenit maeştri în ceea ce priveşte transmiterea de cash către agenţii lor din străinătate. Acest talent a facilitat acumularea de noi averi. În zilele de agonie a URSS, Palmer privea cum vechii lui adversari din serviciile de informaţii sovietice deturnau fonduri de miliarde de la trezoreria statului lor spre conturi private din Europa şi din SUA. Acesta a fost unul dintre cele mai mari jafuri din istorie.

    Washingtonul şi-a făcut o poveste reconfortantă care a minimalizat importanţa acestei erupţii de cleptomanie: aceştia erau răufăcători din afara sistemului şi oportunişti necinstiţi care se grăbeau să exploateze slăbiciunea noului stat. Această situaţie l-a înfuriat pe Palmer. El a vrut să trezească Congresul, să-l facă să-şi dea seama că hoţii erau chiar elita care conducea fiecare colţ al sistemului. „Pentru ca SUA să fie unde Rusia este astăzi“, a explicat el în faţa comisiei Congresului, „ar avea o corupţie masivă la care să ia parte majoritatea membrilor Congresului, precum şi departamentele de justiţie şi trezorerie şi agenţi ai FBI, CIA, DIA, IRS, poliţia federală, patrulele de frontieră, ofiţeri de poliţie locali, Rezerva Federală, Curtea Supremă de Justiţie.“ În mărturia sa, Palmer l-a menţionat chiar pe primul-ministru al Rusiei, recent instalat şi puţin cunoscut (pe care l-a numit în mod eronat Boris Putin), acuzându-l că „ajută la prădarea Rusiei“.

    Statele Unite, a subliniat Palmer, au devenit un complice în acest jaf. Aprecierea lui era nemiloasă. Vestul ar fi putut respinge sumele furate; ar fi putut opri fluxurile de bani către firme paravan şi paradisuri fiscale. În schimb, băncile occidentale şi-au etalat prada rusească adăpostită în seifurile lor. Furia lui Palmer se concentra pe provocarea unei introspecţii – şi pe alimentarea anxietăţii cu privire la pericolul pe care ascensiunea cleptocraţiei l-ar prezenta pentru Occident. La urma urmei, ruşii ar avea un interes puternic să-şi protejeze activele relocate. Ar dori să-şi protejeze aceste averi de politicienii americani moralizatori care ar putea să încerce să le confişte.

    Cu optsprezece ani inainte ca procurorul special Robert Mueller să înceapă investigaţia privind interferenţele externe în alegerile din SUA, Palmer a avertizat Congresul cu privire la donaţiile politice ruseşti către politicienii americani şi partidele politice făcute cu scopul de a obţine influenţă. Miza ar fi putut fi o contagiune sistemică: valorile ruseşti ar putea infecta şi apoi slăbi sistemele de apărare morală ale politicii şi afacerilor americane.

    Acest spion a fost un profet, iar el a vorbit într-un moment de cotitură al istoriei corupţiei mondiale. America nu şi-a putut permite să se amăgească presupunând că ar putea reprezenta un model de virtute, cu atât mai puţin să apară ca un spectator inocent. Cu toate acestea, atunci când Iegor Gaidar, un prim-ministru rus reformist din primele zile postcomuniste, a cerut Statelor Unite să ajute la găsirea miliardelor pe care KGB le ascunsese, Casa Albă a refuzat. „Ieşirile de capital sunt ieşiri de capital“ a fost modul în care un fost oficial al CIA a rezumat raţionamentul american pentru a rămâne în aşteptare. Însă acestea au fost ieşiri de capital la o scară fără precedent şi doar prologul unei epoci de furt excesiv. Când economistul Gabriel Zucman de la Berkeley a studiat problema în 2015, el a constatat că 52% din avuţia Rusiei era în afara ţării.

    Prăbuşirea comunismului în celelalte state postsovietice, împreună cu orientarea Chinei spre capitalism au adus aportul lor la averile cleptocratice care au fost duse în străinătate pentru păstrarea lor în siguranţă. Oficiali din întreaga lume au prădat întotdeauna bugetele ţărilor lor şi au acumulat averi din mită. Însă globalizarea bancară a făcut ca exportul banilor lor iliciţi să fie mult mai convenabil decât a fost înainte – ceea ce, desigur, a încurajat şi mai mult furtul. După o estimare, peste 1.000 de miliarde de dolari părăsesc acum ţările în curs de dezvoltare din întreaga lume în fiecare an sub formă de bani spălaţi şi evaziune fiscală.

    La fel ca în cazul Rusiei, o mare parte din această avere obţinută prin jaf se află în Statele Unite. New York, Los Angeles şi Miami s-au alăturat Londrei în grupul celor mai dorite destinaţii din lume pentru banii spălaţi. Acest boom a îmbogăţit elita americană care l-a făcut posibil – şi a degradat valorile politice şi sociale ale naţiunii americane în acest proces. În timp ce toţi ceilalţi lăudau naşterea unei lumi globalizate care va adopta cele mai bune valori ale Americii, Palmer a văzut pericolul opusului: ca valorile cleptocraţilor să devină ale Americii. Această viziune sumbră se apropie acum de împlinire.

    Contaminarea s-a răspândit remarcabil de rapid într-o ţară bântuită de la fondarea ei de pericolul corupţiei. Statele Unite au avut atacuri de conştiinţă pe drumul spre topul noii ordini globale – lucru consemnat de jurnalistul britanic Oliver Bullough în cartea sa „Pământul banilor: De ce hoţii şi escrocii guvernează lumea şi cum să le-o luăm înapoi“. În lunile care au urmat mărturiei lui Palmer, spiritul vremii a urmat direcţia arătată de el, cel puţin pentru un timp. Articolele de ziar din toamna anului 1999 au arătat cum miliarde de dolari din bani ruseşti, o parte dintre ele aparent având legături cu un presupus şef al crimei organizate, au aterizat la Bank of New York. Aceste sume au luat prin surprindere administraţia lui Bill Clinton, care a pregătit norme anti-spălare de bani mai dure, menite să întărească reglementările bancare. Însă administraţia se afla în ultimul an de guvernare, iar adoptarea oricărei legi noi ar fi necesitat un efort legislativ şi calmarea lobbyiştilor gălăgioşi, aşa că planurile au stagnat.

    Propunerile din epoca Clinton ar fi rămas o curiozitate nebăgată în seamă  în arhivele naţionale dacă Osama bin Laden nu ar fi atacat SUA. În zilele de după prăbuşirea turnurilor gemene, administraţia lui George W. Bush a cerut furios Washingtonului idei pe care să le înghesuie în proiectul de lege de 342 de pagini care avea să devină The Patriot Act. Un sentiment de panică naţională a creat pentru un moment o oportunitate pentru birocraţi să pună în practică planurile lăsate până atunci la păstrare. Titlul III din The Patriot Act, legea privind oprirea spălării banilor şi cea privind finanţarea terorismului, au fost promulgate la aproape o lună după 11 septembrie.

    Această secţiune a proiectului de lege a fost o realizare legislativă monumentală. Neabătuţi de norii de fum ai crizei, reprezentanţii marilor bănci au hărţuit Senatul, încercând să oprească schimbarea. Oficialii de la Citibank au intrat în conflicte verbale cu angajaţi ai Congresului în sala mare. Această furie reflectă forţa pe care o are Patriot Act. Dacă o bancă descoperă bani dubioşi transferaţi din străinătate, acum este obligată să raporteze transferul către guvern. De asemenea, banca ar putea face obiectul unor acuzaţii penale dacă nu a stabilit garanţii suficiente împotriva fluxului de cash ilegal. Nu e de mirare că băncile au luptat ferm împotriva impunerii unui număr atât de mare de reguli noi, ceea ce le-a obligat să-şi întărească diviziile de conformitate – şi, mai mult decât atât, le expune la pedepse scumpe pentru permisivitate.

    O mare parte din ceea ce a cerut Palmer a devenit brusc legea pământului. Însă cuibărită în Patriot Act stă lucrarea altor lobbyişti. Fiecare district de locuinţe din ţară are proprietăţi imobiliare, iar reprezentanţii grupurilor de interese pentru acest gen de afaceri au cerut scutirea de la monitorizarea tranzacţiilor străine dubioase la care obliga noua lege. Toţi au înfăţişat imagini cu mame din cartiere mărginaşe care înfig semne cu „De vânzare” pe peluze, uşor de păcălit de către cumpărători. Lobbyiştii au convins în cele din urmă Congresul să acorde industriei o scutire temporară de la obligaţia de a aplica noua lege.

    Scutirea s-a bazat pe o lacună legislativă – o oportunitate extraordinară de creştere pentru afaceri cu proprietăţile imobiliare scumpe. Cu toate zorzoanele noi cu care a fost împopoţonat sistemul financiar, străinii tot puteau cumpăra apartamente sau vile de lux în mod anonim şi cu uşurinţă, ascunzându-se în spatele companiilor paravan înfiinţate în state americane precum Delaware şi Nevada. Aceste state, alături de altele, au transformat înregistrarea companiilor fantomă într-o afacere extrem de profitabilă – şi era uimitor de simplu de făcut astfel de aranjamente în numele unui dictator, unui traficant de droguri sau unui oligarh. Potrivit Global Witness, un ONG anticorupţie din Londra fondat în 1993, achiziţionarea unui card de bibliotecă necesită mai multe proceduri de identificare în multe state decât crearea unei companii paravan anonime.

    O mare parte din banii care s-au strecurat în bănci înainte ca Patriot Act să devină lege erau acum folosiţi pentru a cumpăra proprietăţi. New York Times a descris fenomenul într-o serie de anchete publicate în 2015, numite Towers of Secrecy. Reporterii au descoperit că apartamentele din ultraluxosul Time Warner Center din Columbus Circle, Manhattan, erau deţinute de o constelaţie de cleptocraţi. Unul dintre aceste apartamente aparţinea familiei unui fost senator rus, ale cărui posibile legături cu crima organizată l-au împiedicat să intre în Canada în mod legal timp de câţiva ani. Un alt apartament de la acelaşi etaj a aparţinut unui om de afaceri grec care a fost arestat recent într-o  campanie împotriva corupţiei din guvern. Familia unui fost guvernator columbian, închis pentru că a profitat de funcţie pentru a se îmbogăţi, avea o locuinţă pe care nu o mai putea vizita.

    Aceşti locatari – şi toţi neagă că ar fi făcut ceva rău – au efectuat achiziţiile într-un mod care a devenit obişnuit. La nivel naţional, aproape jumătate din locuinţele în valoare de cel puţin 5 milioane de dolari, a constatat The Times, au fost cumpărate folosind companii paravan. Proporţia a fost mai mare în Los Angeles şi Manhattan (unde mai mult de 80% din vânzările Time Warner Center se încadrează în această descriere). După cum a arătat Departamentul de Trezorerie în 2017, aproape una din trei achiziţii imobiliare high-end pe care le monitorizează implică un individ pe care guvernul îl urmăreşte ca fiind „suspect“. Cu toate acestea, se face că prezenţa unui număr atât de mare de cumpărători obscuri nu a tulburat niciodată industria imobiliară sau, după caz, pe politicieni. În 2013, primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a întrebat: „Nu ar fi minunat dacă i-am convinge să se mute aici pe toţi miliardarii ruşi?“.

    Primirea călduroasă a creat o disonanţă ciudată în politica americană. Luaţi cazul magnatului aluminiului Oleg Deripaska, un personaj cu multiple apariţii în investigaţia privind intervenţia rusă în alegerile prezidenţiale din 2016. Departamentul de Stat, preocupat de conexiunile lui Deripaska cu crima organizată rusească (pe care acestea le-a negat), i-a limitat deplasările în Statele Unite ani de zile. Astfel de temeri nu au stat în calea obţinerii unui conac de 42,5 milioane de dolari în partea superioară a Manhattanului şi a unei alte proprietăţi în apropierea zonei în care sunt concentrate ambasadele şi misiunile diplomatice din Washington – Embassy Row.

    De-a lungul timpului, decalajul dintre intenţiile nobile ale Patriot Act şi realitatea murdară de pe piaţa imobiliară a devenit prea largă pentru a fi ignorată. În 2016, administraţia lui Barack Obama a testat un program pentru a aduce industria imobiliară în linie cu băncile, obligându-i pe brokeri să-i raporteze şi pe cumpărătorii străini. Programul, implementat mai întâi în Miami şi Manhattan, ar fi putut deveni scheletul unui regim de aplicare a legii cu adevărat robust. Dar apoi preşedinţia americană s-a schimbat, iar la putere a venit un baron imobiliar. Succesorului lui Obama i-a plăcut să vândă apartamente de lux cumpărătorilor străini anonimi – şi astfel s-ar putea ca acesta să fi devenit dependent de banii lor. (Sfârşitul primei părţi.)

  • Ce se întâmplă în lume: Statele Unite retrogradează statutul diplomatic al Uniunii Europene în Washington

    Uniunea Europeană a anunţat că guvernul american a retrogradat statutul diplomatic al blocului în Washington, potrivit BBC.

    Administraţia Trump nu a anunţat Uniunea Europeană cu privire la schimbare. Structura le-a cerut acum americanilor să explice decizia, a transmis Maja Kocijancic, purtător de cuvânt în cadrul UE.

    Schimbarea vine într-un moment în care tensiunile sunt la cote înalte din cauza conflictului comercial, Uniunea Europeană încercând să negocieze cu Trump pentru a-l convinge să nu implementeze tarife de 20% la toate maşinile importate din UE.

     

     

     

  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    Denise Restauri povesteşte pentru Forbes o experienţă de muncă care a marcat-o.

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Microsoft a construit căsuţe în copaci pentru angajaţii companiei de la sediul central din Redmond, Washington – VIDEO

    Una dintre căsuţe este inspirată de căsuţele de turtă dulce din povestirile lui Hans Christian Andersen. Cea mai înaltă structură este denumită “cuibul corbului”.

    Căsuţele au electricitate, Wi-Fi şi şemineu exterior pentru a menţine căldura.

    Reprezentanţii Microsoft spun că motivul pentru care au investit în aceste căsuţe este să îi scoată pe angajaţi din birouri. Mai mult, unele studii arată că munca în mijlocul naturii îmbunătăţeşte creativitatea, concentrarea şi chiar fericirea.

  • Microsoft a construit căsuţe în copaci pentru angajaţii companiei de la sediul central din Redmond, Washington – VIDEO

    Una dintre căsuţe este inspirată de căsuţele de turtă dulce din povestirile lui Hans Christian Andersen. Cea mai înaltă structură este denumită “cuibul corbului”.

    Căsuţele au electricitate, Wi-Fi şi şemineu exterior pentru a menţine căldura.

    Reprezentanţii Microsoft spun că motivul pentru care au investit în aceste căsuţe este să îi scoată pe angajaţi din birouri. Mai mult, unele studii arată că munca în mijlocul naturii îmbunătăţeşte creativitatea, concentrarea şi chiar fericirea.

  • Emily Ratajkowski a fost arestata in Washington! Motivul pentru care celebrul model a ajuns dupa gratii

    Celebrul model Emily Ratajkovski si actrita americana Amy Schumer s-au numarat printre cele 30 de persoane arestate in urma unui prostest care a avut loc in Washinghton.
     
    Protestul a fost organizat impotriva numirii unui personaj controversat in fruntea Curtii Supreme americane.
     
     
    Brett Kavanaugh, candidatul sustinut de Donald Trump, a fost acuzat in trecut de abuzuri sexuale, scrie sport.ro