Căderea economică care va urma va fi cumplită, iar revenirea, chiar dacă va fi mai rapidă, nu va fi la acelaşi nivel de unde am lăsat-o.
În România, când scriu acest articol, marţi seara, 7 aprilie 2020, unul din patru angajaţi a fost trimis în şomaj tehnic, adică peste un milion de români experimentează acest model.
O parte dintre ei vor ajunge şi în şomajul tradiţional, pentru că firmele unde lucrau nu vor mai avea bani să-i ţină.
Deja sunt aproape 200.000 de angajaţi care au fost disponibilizaţi, care şi-au pierdut jobul cu totul.
Estimările indică faptul că în această criză economică România va depăşi 2 milioane de şomeri (în criza de acum zece ani s-au pierdut 700.000 de locuri de muncă): 1 milion de şomeri vor fi din forţa de muncă actuală, iar 1 milion de şomeri vor fi din românii care lucrau afară şi care nu vor mai avea unde să se întoarcă, pentru că economiile Italiei, Spaniei, Franţei, Germaniei, Marii Britanii etc. vor fi la fel de afectate.
Înainte de criză, România avea 4,2 milioane de angajaţi în companii, din care aproape 1 milion lucrau în multinaţionale, iar 3 milioane lucrau la cele 540.000 de microîntreprinderi, companii mici şi mijlocii.
Cel mai afectaţi vor fi cei care lucrează în aceste companii şi mai puţin cei care lucrează în multinaţionale sau la stat, unde pe lista de plată sunt 1,2 milioane de persoane, care se adaugă la cele 4 milioane din companii.
Companiile româneşti mici şi mijlocii, plus microîntreprinderile sunt slab capitalizate, trăiesc de pe o zi pe alta şi se bazează pe creditul furnizor, adică pe marfa pe care o primesc şi pe care o achită într-o perioadă mai lungă de timp.
Creditul furnizor este de trei ori mai mare decât creditul bancar, iar tot acest model blochează acum economia, având în vedere că toate firmele încearcă să ţină de bani şi să plătească cât mai târziu facturile.
În criza de acum zece ani, în România au murit peste 150.000 de companii.
Iar acum se estimează că va fi mai rău.
Ca să reziste, antreprenorii români, oamenii de afaceri, patronii vor trece la restructurări masive, vor tăia joburi din organigramă şi vor reduce salariile.
Cristian Hossu, unul din proprietarii companiei Universum, cel mai mare organizator de conferinţe şi târguri (după marile festivaluri Untold, Electric Castel, Summer Well, Neversea) şi care şi-a văzut businessul prăbuşit peste noapte, spune că discuţia nu este „cu cât se vor reduce salariile, ci dacă mai ai job sau nu”.
Nici înainte patronii români nu erau iubiţi, dar în această criză vor deveni extrem de urâţi.
Cei care lucrează în firmele româneşti private realizează că stau fără o plasă de siguranţă solidă, că firmele private româneşti sunt în bătaia vântului. Aşa că privirea se îndreaptă spre multinaţionale, adică firmele străine să vină cât mai repede şi să preia economia, varianta cea mai fericită, sau să vină statul şi să preia companiile private româneşti, ca să lucreze la stat.
Acest sentiment era prezent şi înainte, având în vedere că salariile în multinaţionale şi la companiile de stat erau mai mari decât în companiile private româneşti, iar acum va deveni şi mai acut.
Mai mult decât atât, există o plajă de angajaţi care sunt deja în partea a doua a vieţii, adică mai au 10-15 ani până la pensie şi realizează că viitorul nu mai este al lor, că nu prea au unde să se mişte, că nu pot s-o ia de la capăt şi că sunt puşi cu spatele la zid.
Toţi aceştia vor deveni o masă extrem de furioasă, care va vota pentru stat, pentru armată şi pentru o conducere centralizată, autoritară.
Capitalismul nu mai este o opţiune pentru ei şi nu vor mai crede în acest concept, în libera iniţiativă şi în posibilitatea de a face ceva pe cont propriu.
În aceste condiţii, întrebarea este: câţi patroni români vor supravieţui acestei crize şi câţi angajaţi vor mai dori să lucreze pentru ei?