Tag: vijelii

  • ALERTĂ METEO: Cod GALBEN de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în aproape toată ţara

    Potrivit ANM, în cea mai mare parte a zonei de munte, precum şi în Transilvania, în nordul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi vestul Dobrogei, apoi şi în Crişana, Banat şi Maramureş, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

    Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

    Avertizarea cod galben este valabilă până la ora 22.00.

    Tot până duminică, la ora 22.00 este valabilă şi o informare privind disconfortul termic, din cauza vremii călduroase, izolat caniculară în regiunile vestice şi sudice.

    Potrivit meteorologilor, la orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi cu precădere în zonele de câmpie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COD ROŞU de ploi torenţiale, vijelii şi grindină într-un judeţ din România. Mai multe localităţi, sub atenţionare ANM

    Potrivit ANM, se vor semnala grindină de dimensiunii mari şi medii, intensificări puternice ale vântului, vijelie, averse torenţiale care vor depăşi 50 l/mp, frecvente descărcări electrice.

    Localităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud vizate sunt Telciu, Târlişua, Spermezeu, Căianu Mic, Zagra şi Negrileşti.

    Avertizarea este valabilă până la ora 17.45.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Informare meteo de vremea rea. 32 de judeţe sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii

    ANM anunţă că începând de marţi, ora 10.00, până miercuri la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

    Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

    Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor şi serilor.

    De la ora 10.00, 32 de judeţe au intrat, total sau parţial, sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii. Avertizarea cod galben expiră marţi la ora 23.00 şi vizează judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Teleorman, Olt, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vrancea, Călăraşi şi Giurgiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Informare meteo de vremea rea. 32 de judeţe sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii

    ANM anunţă că începând de marţi, ora 10.00, până miercuri la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

    Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

    Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor şi serilor.

    De la ora 10.00, 32 de judeţe au intrat, total sau parţial, sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii. Avertizarea cod galben expiră marţi la ora 23.00 şi vizează judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Teleorman, Olt, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vrancea, Călăraşi şi Giurgiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ METEO: Cod GALBEN de ploi, vijelii şi grindină în 33 de judeţe şi în Capitală

    Potrivit ANM, de luni, de la ora 10.00, până marţi, la ora 23.00 vor fi perioade de instabilitate atmosferică în 33 de judeţe şi în Capitală.
     
    Astfel, în sudul, estul şi local în centrul ţării şi la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică.
     
    Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp.
     
  • ANM: Cod ROŞU de vijelii şi grindină de mari dimensiuni pentru două judeţe din ţară

    Potrivit ANM, în judeţele Vaslui şi Galaţi, mai multe localităţi sunt sub cod roşu de vijelii şi grindină.

    Astfel, în Vaslui este vorba de localităţile Murgeni, Fălciu, Vinderei, Epureni, Măluşteni, Şuletea, Găgeşti, Blăgeşti, iar în judeţul Galaţi, de localităţile Bereşti-Meria, Bereşti, Cavadineşti, Suceveni;

    În aceste zonă se vor semnala grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică, descărcări electrice frecvente, averse torenţiale ce vor cumula 40…50 l/mp

    Avertizarea este valabilă până la ora 14.40.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vremea în Capitală, atenţionare METEO în următoarele zile: Temperaturi de vară de 28 de grade, dar şi ploi şi vijelii

    Meteorologii anunţă că joi, vremea se va menţine caldă, dar şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza şi în a doua parte a nopţii când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 15-16 grade Celsius.

    Vineri, instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi posibil grindină. Probabilitatea pentru aceste fenomene va fi mai ridicată în a doua parte a zilei şi în cursul nopţii. Cantitatea estimată pentru acest interval este de 25-30 l/mp şi izolat posibil 40-50 l/mp. Temperatura maximă va fi de 26-28 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 15-16 grade Celsius.

    Şi, sâmbătă, vremea se va menţine instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate şi, mai ales în primele ore ale zilei şi, din nou, seara şi noaptea, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade Celsius, iar cea minimă de 15-16 grade Celsius.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revine vremea rea în Bucureşti. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală: ANM anunţă de joi ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii

    În ziua de miercuri, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara şi noaptea, dar probabilitatea de averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi redusă. Temperatura maximă va fi 29-30 de grade, iar cea minimă de 14-15 grade, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

    Potrivit meteorologilor, vremea va deveni instabilă începând de joi.

    „Cerul va avea înnorări temporar accentuate după-amiaza şi noaptea când vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi posibil grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar ca minimă va fi de 15…16 grade”, informează ANM.

    De asemenea, vineri, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi posibil grindină.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ploi torenţiale, vijelii şi posibil grindină în Capitală vineri, când vine Papa Francisc

    Meteorologii transmit că marţi şi miercuri, vremea va fi caldă, iar în cursul serilor şi la începutul nopţilor probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice – intensificări ale vântului, posibil vijelie, descărcări
    electrice şi averse, va fi în creştere.
     
    Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 30 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 şi 16 grade Celsius.
     
    Joi şi vineri însă, avertizează meteorologii, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi posibil grindină.
     
  • ANM: Cod GALBEN de ploi torenţiale, grindină şi vijelii, pentru 13 judeţe din ţară

    Potrivit informării meteo valabilă de luni ora 16.00 până miercuri ora 23.00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte.

    Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.

    Totodată, începând de luni, ora 18.00, până marţi la ora 6.00, ANM a emis cod galben pentru judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara.

    Luni seara şi în noaptea de luni spre marţi, instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în Banat, vestul şi nordul Olteniei, Crişana, Maramureş şi vestul Transilvaniei, unde vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro