Tag: turisti

  • Continentul ascuns de sub Europa. ”Mulţi turişti îşi petrec vacanţele aici, fără să realizeze”

    Un continent ascuns a fost descoperit în mantaua Pământului, însă nu este vorba de legendara Atlantida.

    Intitulat Marea Adria, continentul era de mărimea Groenlandei şi s-a format acum 240 de milioane de ani, în perioada Trasicului Mijlociu.

    Marea Adria s-a desprins din Africa de Nord şi a fost îngropat sub Europa de Sud acum circa 140 de milioane de ani. „Uitaţi de Atlantida. Fără să realizeze, un număr mare de turişti îşi petrec vacanţele în fiecare an pe continentul pierdut al Marii Adria”, a afirmat Douwe van Hinsbergen, autorul principal al studiului şi profesor în tectonica plăcilor şi paleogeografie la Universitatea  Utrecht.

    Alături de o echipă internaţională, acesta a descoperit vechiul continent după ce a reconstruit evoluţia geologiei complexe a Mediteranei, din Spania până în Iran, care viza lanţuri muntoase şi mări scufundate. Cercetarea a fost publicată luna aceasta în revista Gondwana Research.
    Folosind un software de reconstrucţie a plăcilor tectonice, cercetătorii au decojit literalmente straturile din spate pentru a se întoarce în timp, când continentele au apărut mult diferit faţă de harta pe care o cunoaştem astăzi.

    „Din această hartă se poate vedea Marea Adria, dar şi alte blocuri continentale mai mici care sunt acum părţi din România, Nordul Turciei şi Armenia. Rămăşiţele deforamte ale câtorva kilometri din continentul pierdut pot fi acum văzute în lanţurile muntoase. Restul pieselor platoului continental, care au circa 100 de km grosime, se află sub mantaua Europei de Sud, putând fi detectate în valurile seismice la o adâncime de 1.500 de kilometri”, a afirmat Douwe van Hinsbergen, citat de CNN. 

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Decoraţiunile moldoveneşti care au cucerit turiştii străini

    Mirela Nechita, absolventă de Marketing, a lucrat timp de 12 ani la stat în domeniul comerţului, iar în 2004 a hotărât să facă o schimbare în viaţa sa, alegând să parieze pe un business prin care oferea servicii de transport. De-a lungul anilor, ea a mai dezvoltat afaceri precum un centru de sport şi întreţinere corporală, un magazin de flori şi decoraţiuni sau o firmă de mobilier şi materiale de construcţii, însă cel mai longeviv business, care i-a adus şi cele mai bune rezultate, este Natallia Decor.

    „Mi-am dorit să creez un business care să îmbine dinamica unui plan de afaceri cu bucuria de a redescoperi tezaurul moldovenesc de aici, din Valea Şomuzului, ţinutul sucevean în care m-am născut. Articolele Natallia Decor – perdele, cu­ver­­turi, prosoape de baie, huse pentru canapele, feţe de pernă, lenjerie sau alte accesorii textile – nasc acea emoţie a nostalgiei şi a dorului de casă”, povesteşte Mirela Nechita. În 2018, compania Natallia Decor a avut o cifră de afaceri de 100.000 de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice. În atelier, compania confecţionează produ­­se finite după tehnologia veche, adică prin tehnica cusutului manual, a ţesutului, cu materie primă adusă din străinătate. „Realizarea unui set de lenjerie de pat cu aplicaţii tradiţionale durează în jur de o zi”, explică antreprenoarea.

    Ea spune că românii plecaţi la muncă în străinătate vin vara acasă şi îşi doresc să îşi decoreze casele în cel mai pur stil moldovenesc.
    „A crescut interesul românilor pentru lucrurile autentice în detrimentul celor pur comerciale şi acum cred că încep să se vadă efectele maturizării noastre ca popor, din punctul de vedere al simţului estetic, al apetitului pentru calitate şi pentru lucru original. Cred cu tărie că preferinţa românilor pentru stilul tradiţional se va menţine şi va lua amploare în următorii ani.”

    Compania are şapte angajaţi, care pot produce săptămânal câteva sute de perdele. Pentru producţia de decoraţiuni, antreprenoarea colaborează cu o echipă de designeri orientată spre stilul rustic. Astfel, firma realizează şi produse unicat sau în serie mică.

    Obiectele de decor şi produsele textile sunt comercializate în propriul magazin al companiei, din Fălticeni. Pe lângă vânzarea din showroom, Natallia Decor colaborează şi cu parteneri precum Nugat, Cassa Rossa Textil, Dedeman, Ax Perpetuum, Brentina, Decoratex sau Marcon. În prezent, compania nu vinde în străinătate, însă în viitor reprezentanta firmei ia calcul înfiinţarea unor puncte de lucru în ţările limitrofe, Republica Moldova, Polonia şi Ucraina. Anul trecut, Mirela Nechita a pornit şi un proiect în domeniul turismului, „Turist în Dolheşti”, proiect-pilot axat pe turism rural în comuna Dolheşti. Ea spune că acesta a dovedit că are un potenţial şi că oamenii tânjesc să revină la rădăcini, la simplitate, în zone mai puţin circulate şi care şi-au păstrat autenticitatea.

    „În 2019 am primit mai multe grupuri de turişti străini, câteva sute în total, din ţări precum Franţa, Italia, Olanda, Germania, SUA, Venezuela, Spania, Danemarca, Australia şi Japonia. Au fost încântaţi de experienţa oferită, sunt foarte atraşi de ecoturism şi turismul cultural, gastronomic şi istoric pe care li-l propunem. Toţi străinii au rezonat într-un mod personal cu stilul arhitectonic tradiţional al caselor, cu savoarea bucatelor noastre cu ingrediente din gospodăriile oamenilor şi cu meşteşugurile ancestrale care încă se păstrează la noi”, susţine antreprenoarea.

    Ea aminteşte că turiştii au putut vizita şi mănăstirea Probota, una din cele mai vechi sihăstrii din Moldova, participând şi la evenimente cu datinile din zonă. O atracţie au fost şi textilele expuse în curţile şi gospodăriile dolheştenilor, de la cergi, ii, ştergare, macate, la năframe şi mici obiecte vestimentare croşetate. Iar unii dintre turişti au şi cumpărat astfel de produse.

    Compania a făcut un parteneriat cu Romanian Business Leaders, prin care au organizat o şcoală de vară pentru viitorii antreprenori şi un eveniment dedicat diasporei. „În decembrie 2018 am fost singura comună din Moldova distinsă cu un trofeu, la categoria Managementul Destinaţiei.”

    În viitor, Mirela Nechita îşi propune să atragă turişti în cât mai multe locaţii din regiune, să deschidă cel puţin o filială regională sau o microîntreprindere cu decora­ţiuni tradiţionale din Valea Şomuzului. „Intenţionez să organizez şi ateliere de creaţie ca o comple­tare a activităţii creative în şcoli. Îndrăznesc să sper că Natallia Decor va deveni un brand relevant la nivel regional, căci moldovenii au această abordare mai degrabă emoţională a conceptului de locuire. Cu proiectul Turist în Dolheşti, suntem în curs de acreditare de la Ministerul Turismului pentru mai multe unităţi de cazare din comună”, conchide Mirela Nechita.

  • Thomas Cook, cea mai veche agenţie de turism din lume, s-a prăbuşit în faliment, distrugând vacanţele a sute de mii de turişti

    Viitorul a 21.000 de angajaţi ai agenţiei rămâne incert, potrivit The Guardian. Falimentul Thomas Cook a dat startul celui mai mare proces de reptriere pe timp de pace din istoria moderna a Marii Britanii.

    Duminică, reprezentanţii companiei cu o vechime de 178 de ani au spus că nu văd altă soluţie decât falimentul, după ce negocierile între Thomas Cook şi acţionarii-cheie – privind recapitalizarea şi reorganizarea – au eşuat, determinând intrarea în „lichidare imediată”, transmite upi.com.

    Peter Frankhauser, CEO-ul Thomas Cook, şi-a cerut scuze faţă de angajaţi şi clienţi, spunând că prăbuşirea companiei reprezintă „un moment de profund regret”.

    Frankhauser a mai spus că firma de turism a fost aproape să semneze un contract pentru salvarea de la faliment, dar „o facilitate suplimentară”, necesară în ultimele zile, s-a dovedit a fi „insurmontabilă”.

    Autoritatea Britanică de Aviaţie Civilă a precizat că toate zborurile, vacanţele şi rezervările companiei au fost anulate şi „peste „150.000 de clienţi britanici ai Thomas Cook din întreaga lume au fost afectaţi, de două ori mai mult decât în cazul celor repatriaţi după falimentul Monarch Airlines”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Incă un loc superb care este distrus de TURISTI. Mai multe specii de animale si păsări de aici au ajuns să fie pe cale de dispariţie din cauza turismului

    Peste 40.000 de turişti vizitează, anual, Antarctica. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Barcelorna au descoperit că acest lucru are un impact devastator asupra faunei din regiune.
     
    Ei spun că populaţiile de pinguini şi de păsări din Antarctica ar putea fi distruse de turiştii care transmit bacterii pinguinilor şi altor specii.

    Oamenii de ştiinţă au analizat excrementele a peste 650 de păsări adulte între 2008 şi 2011, în patru locaţii diferite din oceanul Antarctic, şi au descoperit că o serie de agenţi patogeni care cauzează boli ar putea avea consecinţe devastatoare pentru toate speciile din Antarctica, dintre care unele sunt pe cale de dispariţie. Studiul a analizat tulpini de bacterii provenite de la oameni, inclusiv microbi rezistenţi la antibiotice si ADN-ul de la o bacterie care provoaca intoxicaţii alimentare.

    Cercetătorii de la Universitatea din Barcelona au descoperit o tulpină de salmonela care se găseşte de obicei la păsările care trăiesc în captivitate în zonele urbane. Campylobacter jejuni, o bacterie care se găseşte în produsele alimentare şi una dintre cele mai frecvente cauze de intoxicaţii alimentare în Europa şi Statele Unite, a fost detectată în excrementele speciilor analizate. Specialiştii au găsit, de asemenea, o formă de bacterie gastrointestinală numită Campylobacter lari, care a fost rezistentă la antibiotice precum ciprofloxacina şi enrofloxacina. Aceste antibiotice sunt utilizate în mod obişnuit în medicina umană şi veterinară, ceea ce sugerează că pinguinii au fost contaminaţi de oameni mai degrabă, decât de mediul natural.

    Printre speciile care s-au dovedit a fi infectate cu agenţi patogeni umani se numără speciile de pinguini macaroni, pinguinii regali şi pinguini gentoo. Pe lângă pinguini, au fost afectate şi o serie de specii de păsări marine.

    Autorii studiului notează că păsările şi oamenii din insulele izolate intră într-un contact din ce în ce mai mare, datorită centrelor de cercetare de acolo şi numărului tot mai mare de turişti. „Este rezonabil să credem că numărul crescut de turişti a sporit riscul de invazie patogenă”, a spus profesorul Jacob González-Sol de la Universitatea din Barcelona.

    „Până în prezent, Antarctica fusese singurul continent în care o astfel de boală nu fusese încă descoperită. Sunt necesare măsuri mai stricte de biosecuritate pentru a limita impactul uman în Antarctica”, a afirmat studiul. Profesorul González-Solis a menţionat că este posibil ca aceste păsări să fi luat bacterii de la păsări domestice din localităţi precum Falkland. Alte surse posibile includ croaziere turistice şi avanposturi de cercetare ştiinţifică. Turiştii sunt sfătuiţi să îşi igienizeze încălţămintea atunci când vizitează Antarctica pentru a ajuta la combaterea şanselor de răspândire a bolilor. Rezultatele complete ale studiului au fost publicate în revista Science of the Total Environment.

     

  • Turism rustic „perfect”: Turiştii dintr-o staţiune din România, nevoiţi să-şi scurteze sejurul deoarece au curent cu porţia

    Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, ca urmare a unor avarii la reţeaua de alimentare cu energie electrică, în staţiunea Poiana Mărului curentul este asigurat de către furnizor prin intermediul unui generator, de patru zile.

    „Avariile la reţeaua de alimentare nu sunt cauzate de fenomene meteo extreme. Generatorul a fost oprit pentru perioadele necesare alimentării cu combustibil. Teoretic, localnicii ar trebui să nu aibă curent doar câteva minute, timp în care este alimentat generatorul. Conform informaţiilor primite de la furnizorul de energie electrică, s-au întreprins deja demersuri pentru remedierea defecţiunilor. Se estimează că avaria va fi remediată până la sfârşitul zilei de 12 septembrie”, a informat ISU Caraş-Severin.

    Pe de altă parte, localnicii se plâng de faptul că în ultimele zile au avut energie electrică cu porţia, doar câteva ore pe zi. În aceste condiţii, administratorul unei pensiuni din zonă a spus că turiştii şi-au scurtat sejurul.

    „De patru zile este problema aceasta. Furnizorul de curent electric a lăsat în zonă un generator pe care uită să-l alimenteze cu motorină. Dimineaţa nu avem curent, la prânz nu avem, la fel se întâmplă şi la cină. Ieri (n.r. miercuri), nu am avut energie electrică de la 3.00 până la 11.00, apoi iar s-a luat, în condiţiile în care nu plouă, nu ninge. Ieri am fost în locaţia în care se află generatorul şi am scris pe el <Alimentează-mă>. (…) Astăzi, de la ora 6.00 nu avem curent. Ne pleacă turiştii, şi-au scurtat sejurul. Degeaba este zona frumoasă, dacă nu au condiţii să locuiască, nu pot să stea fără apă. Noi avem la pensiune un generator, dar nu poate face faţă, se încălzeşte şi atunci trebuie oprit. Este ceva penibil ce se întâmplă. Acum avem 20 de turişti din Polonia şi Cehia”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Maria Novacescu, administratorul unei pensiuni din Poiana Mărului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara invadată de oameni în vacanţă şi cât de rea este situaţia localnicilor care nu mai au unde să stea. Aici, numărul turiştilor este de 32 de ori mai mare decât cel al localnicilor

    Închirierile pe termen scurt, practicate în mod uzual de turişti, au dus la o lipsă a spaţiilor de cazare şi la creşterea chiriilor în mai multe locuri din lume.
     
    Efectele au fost în special resimţite pe insulele mici din Grecia, unde comunităţile locale sunt invadate, în timpul verii, de turişti, scriu cei de la BBC.
     
    Insula Paros are o populaţie de doar 13.000, în vreme ce numărul vizitatorilor – care creşte an de an – este de 32 de ori mai mare: 421.418 în 2017.
     
    Potrivit site-ului de analiză Inside Airbnb, există 2.435 spaţii de cazare pe insulă listate pe platforma de închirieri, 82,9% dintre acestea fiind case sau apartamente.
     
    Procentajul Grecilor deţinători de apartamente se ridică la 74%, una dintre cele mai ridicate rate din Europa. Este uzual ca o familie să deţină chiar mai multe proprietăţi, unele fiind destinate chiar închirierii.
     
    O situaţie similară este din Corfu, unde costul lunar al unui apartament cu două camere a crescut de la 200 de euro peste 500 de euro în doar 5 ani.
     
    Pe măsură ce platformele de închiriere precum Airbnb devin tot mai populare, localnicii care stau în chirie sunt rugaţi de proprietari să elibereze spaţiul pentru a putea fi listat. Căutarea unui nou apartament a devenit o problemă extrem, în condiţiile în care cererea depăşeşte cu mult oferta.
  • Care sunt cele mai vizitate capitale ale lumii în 2019 – VIDEO

    Cea mai căutată capitală este Londra, metropola Marii Britanii, urmată de Paris şi Amsterdam. Oraşele europene domină clasamentul, ocupând primele 7 poziţii în ierarhia atragerii turiştilor.
    Între capitalele ţărilor europene Bucureşti ocupă locul 28, fiind întrecut de Belfast, Cardiff şi Riga. La nivel mondial, Bucureştiul se află pe locul 61.

    Locul 1: Londra
    Locul 2: Paris
    Locul 3: Amsterdam
    Locul 4: Roma
    Locul 5: Berlin
    Locul 6: Madrid
    Locul 7: Praga
    Locul 8: Tokyo
    Locul 9: Copenhaga
    Locul 10: Bangkok

  • Oraşele sufocate de turişti. De ce tot mai multe ţări iau măsuri drastice pentru a-şi apăra cetăţenii de creşterea alarmantă a turismului – VIDEO

    Cu toate acestea, în unele oraşe care înregistrează un număr record de vizitatori, guvernele şi rezidenţii încep să se întrebe dacă nu cumva această creştere ar putea să facă mai mult rău decât bine. Cum fac însă faţă turismului tot mai accentuat unele dintre cele mai vizitate oraşe din lume şi ce măsuri iau autorităţile pentru a menţine un echilibru între bunăstarea rezidenţilor şi cea a turiştilor?

    Pentru a înţelege problemele cu care aceste oraşe s-ar putea confrunta în anii următori şi modul în care le-ar putea face faţă, Consiliul Mondial al Călătoriilor şi Turismului (WTTC), alături de reprezentanţii companiei imobiliare JLL, au realizat recent indexul Destination 2030, destinat măsurării gradului de pregătire privind turismul şi capacitatea oraşelor de a gestiona această creştere.

    Indicele măsoară 75 de indicatori – incluzând concentraţia de vizitatori, pregătirea urbană şi implicarea reprezentanţilor politici locali – pentru a determina provocările viitoare pentru 50 dintre marile oraşe ale lumii. În topul celor mai aglomerate oraşe datorită turismului se află Amsterdam, Praga sau San Francisco.

    Amsterdam

    Cu 18 milioane de vizitatori anul trecut dar cu o populaţie de sub 1 milion de persoane, Amsterdamul s-a confruntat în ultimii ani cu creşteri ale preţurilor din domeniul imobiliar, datorate în parte închirierilor pe termen scurt, cu supraaglomerarea străzilor, dar şi cu probleme legate de legile privind drogurile.

    Cu toate acestea, unii spun că imaginea nu este la fel de sumbră cum arată media. „În sfârşit, muzeele au buget suficient, iar întreprinderile mici prosperă”, a declarat Hanneke Vroegindeweij, co-fondatorul companiei private de turism Amsterdam Odyssey. “În 42 de ani din viaţa mea, nu am văzut niciodată oraşul atât de frumos”, continuă el.

    Asta nu înseamnă că nu sunt multe de făcut, iar guvernul olandez lucrează rapid la asta. Oraşul a interzis închirierile pe termen scurt prin site-uri ca Airbnb în anumite zone şi intenţionează să oprească ancorarea anumitor ambarcaţiuni la docuri. De asemenea, reprezentanţii oraşului au lucrat la direcţionarea turiştilor către alte oraşe olandeze, cum ar fi Zandvoort (la doar 40 km de centrul oraşului Amsterdam), redenumit „plaja Amsterdam” pentru a le oferi oamenilor sentimentul că este o destinaţie accesibilă.

    San Francisco

    Oraşul de coastă din California a fost întotdeauna o atracţie pentru turişti, cu emblematicul său pod Golden Gate şi cartierul Fisherman’s Wharf, dar boom-ul tehnologic de aici a supus resursele oraşului unor eforturi suplimentare, iar numărul turiştilor continuă să crească. Traficul este o altă problemă, mai ales că în San Francisco se află strada Lombard, cunoscută sub numele de „cea mai întortocheată stradă din lume”, cu viraje foarte abrupte.

    Kristine Dworkin, a cărei familie a trăit aici de generaţii întregi, povesteşte că „grupurile se opresc să-şi facă selfie-uri în partea de jos a străzii, aparent fără să le pese de maşinile care se apropie de ele. De asemenea, pietonii nu par să conştientizeze că locuinţele situate de-a lungul străzii Lombard sunt proprietate privată şi adesea intră în curţi.” Ca răspuns la reclamaţii, oraşul a aprobat recent un sistem de rezervare cu taxă, care ar putea intra în vigoare de anul următor.

    Lombard nu este singurul loc din San Francisco în care turiştii depăşesc un pic prea mult limita reşedinţelor private. Parcul Alamo Square din centrul oraşului este cunoscut pentru „Doamnele pictate”, case victoriene colorate, care datează din anii 1890 – şi mai faimoase pentru faptul că au reprezentat peisajul din deschiderea sitcomului Full House. Nici aici turiştii nu respectă intimitatea rezidenţilor, intrând în curţile locuitorilor pentru a se fotografia.

    Oraşul înregistrează mai mult de 9 miliarde de dolari de la turişti anual, astfel că oficialii acestuia lucrează la iniţiative pentru curăţarea altor părţi ale oraşului, pentru a-l face mai atractiv pentru vizitatori, cu speranţa că locuitorii vor primi puţin mai multă empatie şi respect din partea turiştilor.

    Praga

    Capitala Republicii Cehe – un oraş de doar 1,3 milioane de persoane – a atras anul trecut un număr record de 7,9 milioane de vizitatori. Majoritatea turiştilor nu părăsesc niciodată zona Praga 1, care cuprinde Oraşul Vechi, Malá Strana (Cartierul Mic) şi zona castelului, de unde şi efectele negative, în această parte a capitalei fiind o aglomeraţie de nedescris. „Este ruşinos că centrul a fost predat efectiv turiştilor, dar chiar şi acolo, localnicii pot găsi un refugiu şi o bere ieftină, în locuri cunoscute mai ales de studenţi”, spune Charlie Neville, originar din Londra, care a locuit o perioadă în Praga. „Ne bucurăm de o versiune mult mai puţin încărcată a Pragăi în cartiere precum Letná, grădina de bere cu una dintre cele mai bune privelişti ale oraşului, aleea Vinohrady mărginită de copaci, cartierul Karlin sau mai hipstărescul Vrsovice.”

    La fel ca la Amsterdam, biroul ceh de turism lucrează la direcţionarea turiştilor din capitală către alte oraşe. „Český Krumlov (un oraş castel boem aflat la 170 km sud de Praga) este deja împânzit de turişti veniţi în excursii de o zi, dar al doilea oraş al ţării, Brno, este o alternativă plăcută, fără prea mult turism, la fel ca Olomouc”, a menţionat Neville.

    Barcelona

    În ultimii ani, Barcelona s-a străduit să administreze numărul imens de turişti care se plimbă pe străzile sale însorite. Cu peste 30 de milioane de vizitatori anul trecut, turiştii depăşesc cu mult populaţia locală de 1,6 milioane, ceea ce pune presiuni asupra resurselor oraşului.

    „Turiştii mă deranjează când, de exemplu, un grup de opt sau mai mulţi iau autobuzul de cartier – un microbuz mic pe care vecinii îl folosesc pentru a merge spre casele lor, destinat în special persoane în vârstă şi familii cu copii sau cărucioare sau oameni cu pungi grele de cumpărături”, a declarat Marta Laurent Veciana, proprietara companiei de turism ForeverBarcelona.com, originară din Barcelona. De asemenea, grupurile turistice mari blochează deseori aparatele de validare a biletelor de metrou. „Lăsaţi cel puţin o maşină disponibilă pentru localnici, pentru a nu fi nevoiţi să aştepte până când întregul grup şi-a validat biletul pentru a intra.”

    De asemenea, fiind o destinaţie pe plajă, Barcelona poate atrage uneori turişti cu un comportament neplăcut. „Este într-adevăr enervant când vezi că turiştii aruncă gunoi pe străzi sau când îi vezi noaptea beţi, vomitând”, a spus María José Castro, care s-a mutat aici acum un an.

    Guvernul a lucrat în ultimii ani la iniţiative pentru reducerea acestor situaţii neplăcute, implementând recent un nou autobuz de la staţia de metrou Alfons X (L4, linia galbenă) până la Park Güell din Gaudi, gratuit cu achiziţionarea unui bilet pentru vizitarea parcului, şi a muncit pentru a transforma mai multe dintre străzile din jurul bazilicii Sagrada Família în străzi pietonale. De asemenea, au fost adoptate legi care restricţionează plimbările pe Segway şi cu bicicleta în anumite zone, departe de regiunile aglomerate, precum malul apei.

    Toronto

    Nu orice oraş vede numărul tot mai mare de vizitatori drept un lucru rău. „Personal, îmi place să văd mai mulţi oameni venind în oraşul nostru”, a spus Kyle Collier, fondatorul start-ului tehnologic Phaze, din Toronto. „Am locuit în Shanghai, China, aşa că, din punctul meu de vedere, Toronto are o mulţime de spaţiu.”

    În ciuda deschiderii locuitorilor faţă de turişti, problemele încep să apară. „Toronto se confruntă deja cu o penurie de locuinţe la preţuri accesibile. În special în centrul oraşului, acest lucru a fost exacerbat de apariţia închirierilor de locuinţe în regim Airbnb”, a declarat bloggerul Eric Wychopen, rezident în Toronto. „Este de asemenea cunoscut faptul că unii chiriaşi încă îşi închiriază ilegal proprietăţile”, adaugă el.

  • Încă un obiectiv turistic din România distrus de nepăsare. Cum a DISPĂRUT un simbol din Banat care atrăgea mii de turişti

    În timp ce în alte zone din ţară autorităţile fac orice pentru a-şi promova obiectivele turistice şi pentru a atrage turiştii, se pare că în Caraş Severin, autorităţile locale şi judeţene, nu mişcă nimic. Responsabilii cu turismul din Caras Severin, au reuşit să mai adauge încă o realizare negativă la multele pe care le are în judeţ. După dezastrul din Staţiunea Semenic ajunsă o ruină, Complexul Scorilo sau cabanele de pe marginea Lacului Secu distruse, acum s-a dărâmat şi ce a făcut natura.

    În mod natural, după suspendarea circulaţiei pe calea ferată Caransebeş – Oţelu Roşu, s-a format o replică a celebrului Tunel al Iubirii din Ukraina. Copacii au crescut de-o parte şi de alta a liniei ferate, iar aspectul era unul deosebit de frumos şi romantic. Câţiva tineri pasionaţi de fotografie, au realizat câteva fotografii, le-au pus pe site-urile de socializare şi aşa s-a născut un nou obiectiv turistic la nivel naţional şi european. Fiindcă vestea că în România, în Caras Severin intre Obreja şi Glimboca exista un loc aşa frumos, a ajuns până la Bruxelles devenind recomandare turistică.

    Parlamentul European a publicat pe o nouă listă Foursquare, care cuprinde 28 de „comori ascunse” ale Uniunii Europene (UE) care trebuie vizitate.

    Info – (Astfel, lista conţine lacul Morskie Oko din oraşul polonez Zakopane, Giant’s Causeway, un obiectiv ce constă în aproximativ 40.000 de coloane de bazalt interconectate, situat în partea de nord-est a Irlandei de Nord, insula Inishbofin din Irlanda, Rota Vicentina din Portugalia, Le Lac-d’Issarlès din Franţa, insula Samothraki din Grecia, castelul Gyula din Ungaria, buncărul sovietic secret din oraşul Līgatne din Letonia, plaja Lara din Turcia, muzeul Niedersulz din Austria, Louisiana Museum of Modern Art din Danemarca, castelul de nisip Lappeenranta Soikoon din Finlanda, plaja San Blas din insula Gozo, Lubenice din insula croată Cres, pădurea Hallerbos din Belgia, pădurea Kaleto din Bulgaria, Parcul Naţional Sarek din Suedia, oraşul Klaipėda din Lituania, calea ferată abandonată dintre oraşele Oţelul Roşu şi Caransebeş – Tunelul Iubirii, lacul Peipus situat la graniţa dintre Estonia şi Rusia, oraşul Erfurt din Germania, deşertul Tabernas din Spania, parcul naţional De Hoge Veluwe din Olanda, lacul Bled din Slovenia, peştera Belianska din Slovacia, muzeul Skoda din Republica Cehă, oraşul Assisi din Italia şi muzeul de istorie Bock din Luxembourg.)

     

    Vestea s-a dus şi în Caras Severin au sosit tot mai mulţi turişti din ţară şi din toată lumea, pentru a vedea această frumuseţe a naturii. Tot mai multe cupluri ajungeau aici pentru fotografii încărcate de romantism, s-au realizat albume de nuntă la Obreja, iar fotografii nu se mai saturau de această perlă naturală a Caraş-Severinului, scrie infocs.ro

  • 1.500 de turişti, inclusiv din România, sunt blocaţi de zile întregi pe insula Samothraki din Grecia

    Feribotul “SAOS II” care făcea legătura între insula Samothraki şi oraşul Alexandroupolis din Grecia continentală s-a defectat săptămâna trecută, iar nava trimisă să suplinească lipsa feribotului s-a stricat şi ea.

    Vestea a stârnit indignare şi panică printre turiştii care nu pot părăsi insula. Autorităţile au permis unor turişti să doarmă în clădiri ale administraţiei locale, iar unii turişti şi-au instalat corturi în apropierea portului.

    Printre ce aproximativ 1.500 de turişti blocaţi pe insulă se numără români, bulgari, sârbi, francezi, englezi şi italieni.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.