Avându-l în spate pe Andrei Boncea, cel care a produs şi California Dreamin’, The Wanderers încearcă ceva destul de curajos: să folosească brandul Transilvaniei pentru a aduce în prim-plan o poveste de groază fără vampiri.
Bazându-se pe un scenariu semnat Octav Gheorghe, regizorul Dragoş Buligă a reuşit, spun eu, să scoată publicul din zona de confort şi să îl aducă în mijlocul poveştii, prezentând o atmosferă gri, aproape întunecată, marcată de întâmplări neobişnuite.
Distribuţia este una excelentă, avându-i în prim plan pe Armand Assante, Lior Ashkenazi şi Branko Djuric. De remarcat au fost şi interpretările semnate de Raluca Aprodu şi Oana Marcu; Răzvan Vasilescu îşi face treaba excelent, aşa cum de altfel ne-a obişnuit.
Scenele de umor au punctat bine, dar cred că s-ar fi putut umbla ceva mai mult la ordinea în care ele şi-au făcut apariţia în poveste. Nu vreau să critic prea mult filmul, pentru că efortul celor implicaţi merită toată admiraţia; aşa cum spunea
şi Andrei Boncea, nimeni nu poate reuşi o capodoperă de la prima încercare.
Revenind la umor, nu cred că folosirea unui astfel de moment la începutul filmului a fost cea mai inspirată idee. Un horror trebuie să te prindă din primele momente, trebuie să debuteze cu o ancoră care să definească ceea ce vei urmări în următoarele ore; majoritatea regizorilor preferă să slăbească ritmul după ce s-au asigurat că interesul spectatorilor e la cote ridicate.
Un alt element care pentru mine nu a fost chiar în ordine este asocierea, în momentele tensionate, dintre vizual şi auditiv. Intuiesc intenţia producătorilor, dar reţeta clasică a secvenţelor de sunet care intensifică efectul de groază din imagini e una ce rareori dă greş.
Interesant este că The Wanderers se apropie mult mai mult de un horror tradiţional în a doua parte, fiind din ce în ce mai bun spre final.
În concluzie, vă recomand sincer să mergeţi la cinema pentru a urmări The Wanderers, chiar nu sunteţi neapărat iubitori ai genului. Trebuie să înţelegem că cinematografia românească a început să iasă din zona filmelor despre comunism sau urmări ale comunismului, iar acest lucru trebuie susţinut de spectatori.
Dacă astfel de filme nu vor avea succes, finanţatorii se vor gândi de mai multe ori înainte de a da undă verde unor asemenea proiecte. Nu vorbesc aici doar de filme fantasy sau horror, ci de multe alte genuri (singurele excepţii fiind comediile)care până acum, din varii motive, nu au găsit susţinere între producătorii români. Nota de mai jos nu reflectă numai calitatea filmului, ci şi este acordată şi pentru curajul celor care s-au implicat în acest proiect.
NOTĂ: 8/10