Tag: transporturi

  • PMB respinge acuzaţiile Transporturilor: M5 poate fi pusă în funcţiune şi fără a întrerupe linia 41

    Din informaţiile comunicate de Metrorex reiese foarte clar că metroul poate fi pus în funcţiune pe noua magistrală şi fără a întrerupe circulaţia tramvaielor pe linia 41, arată un comunicat al Primăriei Capitalei, care respinge ferm afirmaţiile lansate de Ministerul Transporturilor

    „Primăria Capitalei respinge ferm afirmaţiile lansate în spaţiul public de Ministerul Transporturilor, care acuză pe nedrept STB că blochează finalizarea lucrărilor la magistrala Drumul Taberei – Eroilor. Contrar celor prezentate de Ministerul Transporturilor, Societatea are toată deschiderea pentru susţinerea proiectelor de infrastructură, finalizarea acestora fiind în beneficiul tuturor cetăţenilor”, arată un comunicat al Primăriei, care susţine că încercarea de a pasa vina pentru nefinalizarea lucrărilor la M5 de către Metrorex ascunde propria incompetenţă.

    Metrorex a solicitat STB să suspende timp de 10 zile circulaţia tramvaiului pe linia 41, pentru a realiza unele lucrări la suprafaţă. Solicitarea poate fi onorată de STB în luna octombrie, atunci când are loc recepţia pentru un nou lot de autobuze hibrid achiziţionate de Primăria Capitalei. Demersul pentru suspendarea liniei de tramvai presupune alocarea a minim 42 de autobuze, ţinând cont că este vorba despre o linie foarte solicitată, cu o capacitate de transport de aproximativ 200.000 de călători zilnic.

    În contextul pandemiei de coronavirus întregul parc circulant al STB SA este scos în traseu, astfel încât să ofere posibilitatea călătorilor să respecte distanţarea fizică.

    „Reamintim faptul că Metrorex nu a dat curs solicitării noastre de a ne sincroniza lucrările ce ar afecta circulaţia tramvaiului pe linia 41, pentru a reduce la maxim disconfortul celor care folosesc acest mijloc de transport. În anul 2019, linia de tramvai 41 a fost suspendată pe o perioada de două luni, timp în care Primăria Capitalei a derulat lucrări de construire a Pasajului Ciurel peste Şos. Virtuţii şi de reabilitare a Pasajului Grant. La acea dată, au fost trimise solicitări către reprezentanţii Metrorex pentru a executa lucrările de suprafaţă de la magistrala M5, în zona Drumul Taberei, în intervalul respectiv. Metrorex nu a dat curs acelei solicitări la momentul respectiv. Reiterăm faptul că interesul STB SA nu este acela de bloca proiectele menite să vină în ajutorul cetăţenilor şi Societatea consideră că prin eforturi conjugate pot fi găsite soluţii fiabile pentru finalizarea lucrărilor de infrastructură”, mai arată comunicatul PMB.

     

     

  • Transporturile acuză PMB de lipsă de înţelegere şi rea-voinţă în cazul lucrărilor la M5

    Şedinţele de lucru organizate la Primăria Bucureşti, căreia antreprenorii executanţi ai liniei de metrou M5 i-au cerut întreruperea circulaţiei liniei 41 pentru 10 zile, s-au lovit de lipsa de înţelegere şi de reaua-voinţă a reprezentanţilor PMB, arată  un comunicat al Ministerului Transporturilor. 

    Comunicatul spune că, dată fiind importanţa finalizării magistralei de metrou M5, antreprenorii Asocierii au solicitat, în nenumărate rânduri, sprijin Primăriei Municipiului Bucureşti, în speţă Societăţii de Transport Bucureşti (STB) pentru finalizarea lucrărilor Pasajului pietonal de la staţia Parc Drumul Taberei. În acest sens Asocierea Astaldi – FCC a cerut întreruperea circulaţiei Liniei 41, pentru 10 zile, la intersecţia strada Braşov cu b-dul Drumul Taberei.

    Deşi, în primă fază Primăria Bucureşti, prin STB, a comunicat antreprenorilor ca şi soluţie trimestrul IV al acestui an, ulterior au revenit asupra termenului pentru ca în final să comunice ca termen tot trimestrul IV.

    Şedinţele de lucru organizate la Primăria Bucureşti la care au participat toţi actorii importanţi ai acestei lucrări (Astaldi – FCC, Metrorex, Societatea de Transport Bucureşti, Direcţia Transporturi din PMB, consultantul şi subantreprenorii executanţi) s-au lovit de lipsa de înţelegere şi de reaua-voinţă a reprezentanţilor Primăriei Generale.

    Ministerul spune că lucrările aferente finalizării Magistralei de Metrou M5 vor continua conform graficelor asumate, atât de antreprenori, cât şi de către beneficiar.

    “Toţi factorii implicaţi în realizarea acestui important obiectiv pentru Bucureşti şi bucureşteni trebuie să înţeleagă necesitatea finalizării acestuia, dar şi beneficiile pe care le va produce noua magistrală de metrou din Drumul Taberei. Doamna Primar General, dacă este primarul întregului Bucureşti, trebuie să participe activ la finalizarea noii magistrale şi nu să meargă pe şantierele obiectivelor de investiţii care nu intră în atribuţiile domniei sale. Ştiu că doamna Primar General se află în plină campanie electorală şi ar fi trebuit ca această lucrare să fie una prioritară pentru administraţia pe care încă o conduce şi să se implice activ pentru locuitorii zonei. Acest obiectiv, deja foarte mult întârziat, reprezintă o prioritatea pentru ministerul pe care îl conduc şi de aceea am şi făcut apel public la dialog. O anunţ, şi pe această cale, pe doamna Firea că lucrările pentru finalizarea acestei magistrale merg înainte, cu sau fără sprijinul dânsei şi că darea în trafic a metroului, cu călători, se va face conform ultimelor termene asumate de către cei implicaţi. Interesul cetăţenilor Bucureştiului sunt pentru mine mult mai importante decât campania electorală în care se află unii sau alţii”, a declarat ministrul Lucian Bode.

  • MAI: Din 15 mai sunt permise unele zboruri, este menţinută interdicţia pentru zonele roşii

    Din 15 mai va fi permisă efectuarea zborurilor cu aeronave de stat, de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, aterizările tehnice necomerciale, precum şi zborurile efectuate de toţi operatorii aerieni prin curse charter, cu avizul autorităţilor

    Ministerul Afacerilor Interne a postat în transparenţă decizională propunerea privind setul de măsuri de prevenire şi control a virusului SARS-CoV-2, măsuri aplicabile după ridicarea stării de urgenţă, începând cu data de 15 mai 2020.

    Va fi menţinută suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre şi dinspre ţările din zona roşie de risc epidemiologic pe durată determinată, potrivit dispoziţiilor normelor internaţionale aplicabile.

    O altă măsură care va fi menţinută este suspendarea transportului rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru cursele efectuate către toate ţările din zona roşie de risc epidemiologic şi din acestea către România.

    Nu va fi permisă intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor.

    Va fi permisă, în schimb, intrarea pe teritoriul României a cetăţenilor străini şi apatrizilor care fac parte din următoarele categorii: 1. membri de familie ai cetăţenilor români; 2. membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România; 3. persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţile, ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit dreptului U.E.; 4. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent; 5. personal diplomatic sau consular, personal al organizaţiilor internaţionale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar; 6. pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare; 7. pasageri care călătoresc din motive imperative; 8. persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare.

  • Cum afectează coronavirusul economia Chinei: Transporturile au înregistrat scăderi de 36% şi au fost cheltuite 1,6 miliarde de dolari pentru îmbunătăţirea condiţiilor medicale

    O serie de date preliminarii arată gradul în care începe să afecteze epidemia de coronavirus economia Republicii Populare Chineze. În timpul unei conferinţe de presă de duminică, mai mulţi oficiali chinezi au subliniat faptul că virusul va rămâne o problemă în viitorul apropiat, potrivit CNBC.

    Impactul imediat a fost vizibil în numărul scăzut al persoanelor care circulă cu mijloacele de transport în comun. Într-un efort de prevenire a răspândirii virusului, guvernul a încurajat populaţia să rămână în casă, a anulat principalele evenimente publice şi a restricţionat călătoriile interne pentru zeci de milioane de persoane.

    Per ansamblu, călătoriile din ziua de sâmbătă, prima zi a Noului An Chinezesc, au scăzut cu 28,8% comparativ cu anul trecut, a declarat vicepremierul transporturilor din RPC. În plus, s-au înregistrat scăderi în:

    • Transportul aerian la nivel civil: 41,6%
    • Transportul feroviar: 41,5%
    • Transportul rutier: 25%

    În medie, transporturile au înregistrat scăderi de 36,03%

    Autorităţile chineze au început să impună amenzi adresate persoanelor care nu poartă măşti medicale în anumite spaţii publice. În plus, numărul de echipamente vitale, precum trusele medicale şi echipamentele de protecţie, este în prezent mult prea mic pentru a putea face faţă cererii. În Wuhan, oraşul unde a luat naştere virusul, sunt necesare circa 100.000 de echipamente de protecţie în fiecare zi, dar capacitatea zilnică de producţie nu trece de câteva zeci de mii.

    De asemenea, autorităţile au declarat ieri că, pentru a îmbunătăţi condiţiile din spitale, vor fi adăugate mai multe paturi şi se va atrage tot mai mult personal medical.

    Ministrul Finanţelor din China a declarat duminică că mai multe sectoare ale ministerelor de finanţe au cheltuit 1,6 miliarde dolari (11,2 miliarde yuani) prin subvenţii ce acoperă îngrijirile medicale, achiziţionarea de echipamente şi alte eforturi de combatere a epidemiei.

    Însă ultimele evoluţii indică faptul că disfuncţionalităţile activităţilor economice de zi cu zi pot reprezenta doar începutul unui situaţii pe termen lung.

    Autorităţile de la Beijing au declarat că şcolile publice, de la grădiniţe la universităţi, îşi vor amâna activitatea anului şcolar până la noi instrucţiuni. Potrivit calendarului Noului An Chinezesc, majoritatea cetăţenilor chinezi se vor întoarce la muncă începând cu data de 31 ianuare.

     

  • Orban: Dacă aş fi rămas ministru, se făcea şi Sibiu-Piteşti şi Comarnic-Braşov şi Centura Bucureşti

    Ludovic Orban a declarat că, în cazul în care ar fi rămas ministru la Transporturi, ar fi fost realizate autostrăzile Sibiu-Piteţi, Comarnic-Braşov şi Centura Bucureştiului. Acesta precizat că a pornit proiectele în timpul mandatului său, însă lucrurile nu au avansat nici după 11 ani.

    „Vă garantez că dacă aş fi rămas ministru, se făcea şi Sibiu-Piteşti şi Comarnic-Braşov şi autostrada de Centură a Bucureştiului, pentru că vă readuc aminte că toate aceste proiecte au pornit, s-au mişcat foarte repede faţă de cele pregătitoare, adoptasem indicatorii tehnico-economici, pregătisem documentaţiile de licitaţii, şi din păcate, iată că la 11 ani distanţă, suntem în acelaşi loc. La fel şi cu Tg Mureş-Iaşi-Unghieni, aş vrea să vă readuc aminte că sunt primul ministru al Transporturilor care am vorbit de această autostradă, care are o importanţă strategică şi care a şi demarat procedurile de realizare a contractelor de fezabilitate şi iată că şi acum, după 11 ani, am ajuns în aceeaşi situaţie.”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri, la ceremonia preluării de către Lucian Bode a mandatului la Ministerul Transporturilor.

    Liderul PNL a adăugat că anumite companii care deşi nu făceau performanţă, dar erau pe linia de plutire, acum se află într-o situaţie critică.

    „Eu nu pot să înţeleg, sincer, ce s-a întâmplat din 2014, astfel încât să ajungem acum, pe ultima sută de metri, la finalul anului 2019, să luăm nişte contarcte care ar fi trebuit semnate în urmă cu trei-patru ani de zile, şi astăzi ar fi trebuit să inaugurăm tronsoanele de autostradă, de cale ferată, să asigurăm navigabilitatea Dunării asigurată, să tăiem panglica la aeroportul, Compania Naţională a Aeroportului a cărei strategie de dezvoltare am adoptat-o în 2008 şi am ajuns în situaţia de a nu se face faţă la traficul de astăzi. Sigur că din păcate, companii care, erau nu zic făceau mega performanţă, dar erau pe linia de plutire, aveau profit operaţional, au ajuns în situaţie extrem de critică şi aici, ministrul va avea nişte provocări”, a completat premierul.

    Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor Lucian Bode a spus că îşi va asuma proiectele aflate în desfăşurare şi continuarea investiţiilor în limita programului de guvernare de un an de zile.

    În perioada 2007-2008, Ludovic Orban a fost ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu.

  • Lucian Bode: tronsonul M5 Drumul Taberei – Eroilor nu va putea fi recepţionat în acest an

    Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor Lucian Bode a declarat miercuri, în cadrul audierilor din Parlament, că îşi va asuma proiectele aflate în desfăşurare şi continuarea investiţiilor în limita programului de guvernare de un an de zile.

    “Principiul de bază al programului de guvernare este planificarea: planificarea proiectelor, planificarea bugetară şi planificarea resurselor umane. Dacă ar fi să ne referim la planificarea cheltuielilor: cheltuieli de mentenanţă, cheltuieli de investiţii şi pregătirea proiectelor pentru următorul exerciţiu financiar. În programul de guvernare ne propunem ca şi acţiuni redresarea şi stoparea declinului companiilor de stat din portofoliul transporturilor. Ca şi proiecte majore ne propunem realizarea programului de întreţinere curentă şi periodică de reparaţii pentru reţeaua terestră, rutieră şi feroviară”, a explicat Bode.

    Acesta a menţionat principalele obiective de infrastructură rutieră, feroviară şi intermodă, anunţând că lucrările la Magistrala 5 nu vor putea fi recepţionate anul acesta.

    “Ne-am asumat în programul de guvernare cele trei obiective majore: Sibiu – Piteşti, Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni. Conform deciziei CSAT, autostrada Comarnic – Braşov este un obiectiv strategic. În domeniul feroviar ne-am asumat liberalizarea transportului feroviar de călători, el este liberalizat, pachetul 4 pe interoperabilitate şi pe siguranţă trebuie transpus în legislaţia naţională pentru a oferi liber acces la piaţă. Ne asumăm să finalizăm obiective, termene şi investiţii pentru un an de guvernare. Ne asumăm să finalizăm Magistrala 5 pe tronsonul Drumul Taberei – Eroilor. (…) Din păcate, aşa cum arată lucrurile astăzi, acest obiectiv nu va putea fi recepţionat în anul 2019”, a spus Lucian Bode.

    Ministrul desemnat şi-a propus modernizarea CNAB şi limitarea pierderilor generate de compania aeriană Tarom. “Pe cele două componente majore CNAB şi Tarom, ne-am propus modernizarea aeroporturilor din Bucureşti, Timişoara şi Constanţa. Şi un program ambiţios de modernizarea al Companie de Administrare Aeroporturi Bucureşti. Tarom trebuie să redevină o companie orientată spre client. Ne propunem să reducem pierderile (…), pentru început vom efectua o analiză realistă asupra tuturor contractelor semnate de companie cu accent pe contractele de achiziţie ale aeronavelor în sistem leasing”, a adăugat acesta.

    Lucian Bode s-a referit şi la domeniul comnicaţiilor, explicând că va separa componenta de infrastructură de cea de digitalizare. “Nu separăm componenta de comunicaţii de componenta de societate informaţională. Noi separăm componenta de infrastructură de componenta de digitalizare. (…) Guvernul susţine înfiinţarea Autorităţii pentru Digitalizarea României. Lansarea licitaţiei pentru reţelele 5G respectând condiţiile memorandumului pentru combaterea riscurillor de securitate cibernetică generate de furnizorii 5 G semnat în 20 augutrs 2019 la Washington”, a mai spus ministrul desemnat.

    Despre situaţia actuală din infrastructură acesta a comentat că “dacă la nivel de proiectare, suntem campioni, suntem pe locul 128 în lume în ceeea ce priveşte km de autostradă, după Zimbabwe şi Gabon”.

     

  • Radu Berceanu, fost ministru al transporturilor, a adus încă 45 de vietnamezi să lucreze la compania AVI, ce produce piscine în Craiova

    Tot mai multe companii din sectorul producţiei şi din turism de pe piaţa locală au recrutat angajaţi din statele asiatice pentru a compensa deficitul de forţă de muncă din România.

    Radu Berceanu, fostul ministru al transporturilor, a adus 45 de vietnamezi să lucreze la firma AVI Piscine, care produce anual 300 de piscine, după ce, la finalul anului trecut angajase alte 45 de persoane din aceeaşi ţară în fabrica AVI din Craiova, activă în domeniul materialelor compozite, pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă.

    „Am adus vietnamezi şi la compania care produce piscine, în total am ajuns în Craiova la 90 de angajaţi din Vietnam. Am dat anunţuri de angajare peste tot pentru AVI Piscine, dar locurile au rămas neocupate, nu a venit ni­meni“, a spus pentru ZF Radu Berceanu, fostul ministru al transporturilor.

    Citiţi mai mult pe zfcorporate.ro.

  • Ministerul Transporturilor: Autostrada A8 beneficiază de fonduri în proiectul de buget

    „Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR a transmis către Ministerul Transporturilor textul propus pentru a fi inclus ca articol distinct în Legea Bugetului de Stat pentru anul 2019, în vederea asigurării bugetului pe anul 2019 aferent elaborării documentaţiilor tehnico – economice pentru obiectul de investiţie Autostrada Uniri – tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ, care este repartizat astfel: cedite de angajament 2019: 37.380 mii lei; credite bugetare 2019: 9.309 mii lei.

    În prezent, CNAIR SA a finalizat documentaţia de atribuire aferentă licitării contractului de servicii privind completarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ. Aceasta a fost transmisă către ANAP în vederea analizării şi validării, urmând publicarea anunţului de participare”, arată comunicatul ministerului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este Mircea Drăghici, propunerea PSD la Ministerul Transporturilor

    Drăghici a obţinut al treilea mandat consecutiv de deputat, la alegeri parlamentare din decembrie 2016.

    Potrivit CV-ului său, publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Mircea Drăghici este născut în Târgovişte şi a fost subprefect la Prectura Argeş, în perioada 2001-2004. Este membru fondator al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi cunoaşte limba engleză la nivel satisfăcător şi limba franceză bine.

    La capitolul aptitudini şi competenţe artistice / sportive, Drăghici a trecut pilot / copilot de raliuri şi campion naţional la rally Cupa Dacia Nova 1999. Între anii 2001-2006, acesta a fost preşedintele Crucea Roşie, filiala Argeş, iar între anii 1997-2001 a fost preşedintele Clubului Sportiv Naţional Auto. În ceea ce priveşte studiile, Drăghici a urmat cursurile Institului Politehnic Bucureşti, Facultatea de Subingineri, secţia Automobile – studii superioare, în perioada 1985-1989. Între anii 1991 şi 1996 a urmat cursurile Universităţii Piteşti, Facultatea de Inginerie, secţia Autovehicule Rutiere – studii superioare, obţinând apoi califarea de inginer.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În sfârşit! ”Drumul” din România pe care se va circula cu 160 km/h

    Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ovidiu Sîrbu (ALDE) a anunţat, joi, că linia de cale ferată Braşov-Simeria, pe care se va circula cu o viteză maximă de 160 km/h, va fi finalizată până la sfârşitul acestui an.

    Afirmaţia lui Ovidiu Sîrbu a fost făcută în contextul în care acesta se afla în vizită de lucru pe şantierul proiectului „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov- Simeria, parte componenă a Coridorului IV paneuropean pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h”, potrivit unui comunicat de presă al ALDE remis, joi, MEDIAFAX.

    “Dacă pe insfrastructura rutieră lucrurile nu se desfăşoară întotdeauna aşa cum ne-am dori, am avut supriza ca pe cei aproape 100 de kilometri de cale ferată de pe Coridorul IV paneuropean, între Sighişoara şi Coşlariu, să văd o mobilizare exemplară. Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov- Simeria, parte componentă a Coridorului IV paneuropean prevede ca circulaţia trenurilor să fie cu o viteză maximă de 160 km/h, pe porţiunea mai sus menţionată”, a declarat Ovidiu Sîrbu, conform sursei citate.

    Acesta a adăugat că a primit asigurări de la directorul general al CFR, Ion Gavrilă, că vor fi făcute eforturi ca până la finalul anului să se poată circula pe această porţiune de cale ferată.

    “Desigur, mulţi ar putea spune că nu e mare lucru în condiţiile în care trenurile din ţările occidentale circulă şi cu 300 km/h, însă trebuie să se facă diferenţa între trenurile de mare viteză şi cele convenţionale. Cele convenţionale au un standard european impus şi anume viteza maximă de 160 km/h, care este valabilă, spre exemplu şi în Franţa sau Germania. Mă bucur că domnul director general CFR Ion Gavrilă mi-a fost alături şi totodată că mi-au fost date asigurări că se fac eforturi ca până la sfârşitul anului să se poată circula pe această porţiune de cale ferată. În perioada următoare se va urmări evoluţia lucrărilor şi se vor efectua şi alte vizite pe şantiere”, a completat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor.

    Potrivit sursei citate, în cadrul lucrărilor au fost proiectate şi executate lucrări de terasamente, suprastructură, lucrări civile în staţii şi lucrări energoalimentare. Printre cele mai importante lucrări finalizate sunt podul în formă de arc peste râul Târnava Mare, cu o deschidere de 125 m; Tunelul Sighişoara în lungime de 401 m şi Tunelul Daneş în lungime de 969 m, cel mai lung tunel de cale ferată construit în România după 1989, care vor permite atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h pe o lungime cât mai mare a traseului Sighişoara; Atel şi podurile de peste Târnavă, aferente intervalului Mediaş- Copşa Mică.