Tag: trader

  • A reuşit să păcălească bursa şi să câştige 50 de milioane de dolari, dar s-a lăsat apoi păcălit de alţii şi a pierdut tot

    Una dintre tranzacţiile sale ieşea în evidenţă: fusese operată în dimineaţa zilei de 26 mai 2010, atunci când indicele dow jones industrial average căzuse, timp de câteva minute, cu aproape 1.000 de puncte.

    Cauţiunea a fost stabilită la 6,3 milioane de dolari; suma pare uriaşă, dar registrele companiei deţinute de Navinder Sarao arătau faptul că el câştigase în jur de 50 de milioane de dolari în cei cinci ani anteriori. Toată lumea se aştepta ca traderul să ajungă acasă în câteva ore, dar lucrurile au luat o altă întorsătură. Sarao nu a putut plăti cauţiunea, fiindcă majoritatea averii sale era formată din investiţii şi conturi offshore.

    Avocaţii au găsit totuşi o soluţie: dacă procuratura accepta o reducere a cauţiunii până la 50.000 de lire sterline, ei se angajau să caute banii dispăruţi de-a lungul anilor.

    Trecerea în revistă a investiţiilor realizate în perioada 2005-2015, zeci de interviuri şi mii de documente au scos la iveală un alt aspect: Navinder Sarao, traderul savant acuzat de sabotarea pieţelor financiare din dormitorul său, ar fi fost chiar el victima unor înşelătorii care l-au lăsat fără niciun ban.

    Sarao nu a comentat niciodată aceste lucruri, dar avocaţii săi au descris situaţia în felul următor: „Pe scurt, el are abilităţi extraordinare în ceea ce priveşte recunoaşterea unor trenduri, şi cu siguranţă unele de matematică, dar are şi o serie de limite în ceea ce priveşte zona socială”.

    UN TRADER STRĂLUCIT

    Cariera lui Navinder Singh Sarao a început în anul 2002 la Futex, o companie din centrul Londrei care oferea un birou traderilor începători, cerând în schimb chiar şi 50% din profitul acestora. „A fost evident încă de la început că Nav avea să devină un trader legendar”, a declarat Paolo Rossi, preşedintele Futex, într-un interviu acordat celor de la Bloomberg la scurt timp după arestarea lui Sarao. „Avea potenţialul să devină unul dintre cei mai buni din lume.”

    Însă banii serioşi au început să vină în 2008, atunci când Sarao a părăsit Futex. Între iunie 2008 şi iunie 2009, sumele deţinute de el au crescut de la 461.000 de lire sterline la 14,9 milioane de lire sterline. În acelaşi an, Sarao a angajat un programator pe care l-a însărcinat cu dezvoltarea unui software pe care autorităţile îl consideră „un mijloc de a înşela piaţa”.
    Foştii săi colegi vorbesc despre hainele sale ieftine sau reticenţa în a cheltui bani pe maşini sau ceasuri. Dorinţa sa aproape obsesivă de a păstra banii şi de a-şi creşte averea este vizibilă şi în modul în care Sarao şi-a condus businessul; căutând o metodă a micşora valoarea taxelor pe care trebuia să le plătească, el a intrat în contact cu John Dupont, director la acea vreme în cadrul companiei Montpelier Tax Consultants.

    Dupont, un bărbat în jur de treizeci şi ceva de ani, aborda potenţiali clienţi promiţându-le că îi poate scuti de plata unor taxe. Traderii independenţi erau printre cele mai bune ţinte, pentru că erau predispuşi unui nivel ridicat de risc. Iar Sarao, un visător cu un talent incredibil de a face bani, era victima ideală.
    În 2009, urmând sfaturile celor de la Montpelier Tax Consultants, Sarao a intrat într-o schemă complicată, bazată de eliminarea dividendelor, care ar fi trebuit să rezulte într-o scădere considerabilă a taxelor ce trebuia plătite. Mulţumit de rezultatele iniţiale, traderul a decis să continue parteneriatul cu John Dupont.

    Undeva în anul 2012, Dupont i l-a prezentat lui Sarao pe Jesus Alejandro Garcia Alvarez, un mexican în căutare de investitori pentru compania sa, IXE Group. Garcia s-a prezentat drept moştenitor al unei familii de miliardari cu afaceri în mai multe ţări. Stabilit în Zürich de câţiva ani, Garcia lucrase intens pentru a-şi construi o reputaţie.
    Garcia prezenta IXE ca o companie destinată celor cu foarte mulţi bani, oferind o gamă largă de servicii – de la evaluarea bunurilor până la consultanţă în ceea ce priveşte alegerea unei şcoli private.

    Mai multe ziare din Elveţia au scris despre Garcia, prezentându-l ca un tânăr ce făcea valuri în elita de business a oraşului Zürich; o publicaţie l-a inclus chiar pe lista anuală a celor mai înstăriţi afacerişti. Într-o anumită ocazie, mexicanul a fost invitat la Bloomberg TV pentru a discuta despre agrobusiness, managementul averii şi capital investiţional. Un alt interviu a avut loc în compania celor de la CNBC, unde Garcia a vorbit despre noua „goană după aur”, în acest caz fiind vorba despre litiu.

  • Cine sunt bancherii care au măsluit cel mai important număr din lume

    Hayes a fost trezit în zori, în apartamentul său, de un apel telefonic primit de la şeful său. Acesta îi cerea să ajungă la biroul imediat. În New York, Lehman Brothers se prăbuşea spre faliment. La biroul lui, Hayes privea cum lumea procesa ştirile şi intra în panică. Cu deschiderea fiecărei burse, piaţa financiară se tranforma într-o mare de roşu. Fiecare investitor căuta cu disperare să scape de active. În astfel de momente, Hayes intra într-o stare asemănătoare inconştienţei, procesând rapid valul de informaţii adus de monitoare şi calculând cea mai bună cale de ieşire.

    Hayes era un fenomen la UBS, unul dintre cei mai buni specuialişti în derivate ai băncii. Până atunci, criza financiară în formare a fost ceva bun pentru el. Haosul i-a oferit oportunitatea să cumpere ieftin de la cei disperaţi să iasă de pe burse şi să vândă ridicat celor câţiva ghinionişti obligaţi să tranzacţioneze. În timp ce majoritatea dealerilor se îndreptau spre tuşă de frică, Hayes, cu un apetit aparent nelimitat pentru risc, a rămas în teren. Avea 28 de ani, iar în acel an ar fi trebui să câştige peste 70 de milioane de dolari.

    Acum risca să piardă totul. Trebuia să se retragă din fiecare tranzacţie făcută cu Lehman, şi, mai grav, pariase enorm pe faptul că în zilele următoare ratele de dobândă vor rămâne la fel. Colapsul Lehman Brothers, a patra cea mai mare bancă de investiţii din SUA, ar forţa cu siguranţă rate, barometre ale riscului, să sară în sus. În cartea sa de tranzacţionare, o rată conta mai mult decât oricare alta: rata interbancară de la Londra, sau Libor, de referinţă pentru active financiare şi împrumuturi de 350.000 de miliarde de dolari din întreaga lume. Pentru traderi ca Hayes, acest număr era Sfântul Graal. Şi, cu doi ani mai devreme descoperise cum s-o manipuleze.

    Libor era stabilită de un comitet ales al celor mai mari bănci din lume. Rata măsura cât costă împrumuturile reciproce ale băncilor. În fiecare dimineaţă, fiecare bancă prezenta o estimare, se făcea media, iar rezultatul era publicat la amiază. Procedeul era repetat în formule pentru diferite valute, precum şi pentru intervale diferite de timp, variind de la peste noapte la un an. Cât timp a fost  junior trader la Londra, Hayes ajunsese să cunoască mai multe dintre cele 16 persoane responsabile cu transmiterea estimărilor băncii lor lor pentru rata în yeni.

    Brokerii sunt intermediarii în lumea finanţelor, facilitând tranzacţiile dintre traderii diferitelor bănci. Dacă un trader vrea să cumpere sau să vândă, teoretic el ar putea suna la toate băncile pentru a obţine un preţ. Cu greu un dolar îşi schimbă posesorii pe pieţele de cash şi de fără ca un broker să intermedieze afacerea şi să-şi ia partea sa. În opaca, descentralizata piaţă a derivatelor, brokerii sunt în epicentrul fluxului de informaţii. Ei au astfel poziţii puternice. Numai ei pot obţine o imagine completă a ceea ce fac toate băncile. În timp ce brokerii nu au avut nici un rol oficial în stabilirea Libor, cei de la bănci care stabilesc ratele s-au bazat pe ei pentru informaţii despre unde este tranzacţionat cash-ul.

    Cei mai mulţi traderi se uită la brokeri ca la cetăţeni de clasa a doua. Hayes le-a recunoscut valoarea; a văzut ceea ce altfel nu a putut fi văzut. Pasiunea lui aproape intimă pentru numere, sângele rece, setea de risc şi obiceiurile sale neobişnuite erau mai mult decât ticuri profesionale. Hayes a fost diagnosticat cu sindromul Asperger abia în 2015, când avea 35 de ani, dar colegii săi, mulţi dintre ei operatori pricepuţi veniţi din şcoli celebre, îi aminteau de multe ori lui Hayes că nu era ca ei. L-au numit „Rain Man”.

    Când s-a deschis bursa de la Londra, decesul Lehman era deja oficial. De fiecare dată când una dintre băncile care stabileau Libor suna şi îi cerea părerea cu privire la direcţia pe care ar trebui s-o ia rata, brokerul spunea – ceea ce este incredibil, având în vedere vestea despre catastrofa din SUA – că este probabil ca rata să scadă. O fi Libor o rată importantă, dar aşa era stabilită înţelegerea între personaje care puteau fi, în funcţie de zi, indiferente, optimiste sau speriate. Când a verificat mai târziu în acea noapte cifrele oficiale, Hayes a văzut cu uşurare că Libor în yeni a scăzut.

    În următoarele trei zile a stat mai mult la birou, supravieţuind cu doar trei ore de somn pe noapte. Pe măsură ce piaţa era zdruncinată de convulsii, profitul şi pierderile sale au sărit de la minus 20 de milioane de dolari la plus 8 milioane de dolari în doar câteva ore, însă Hayes avea încă un as în mânecă. ICAP, cea mai mare firmă de brokeraj interdealer din lume, trimitea prin e-mailul „predicţii Libor” în fiecare zi, la 7 dimineaţa, oamenilor de la băncile responsabile pentru stabilirea Libor. Hayes a trimis un mesaj unui insider de la ICAP şi i-a cerut să facă predicţiile mai mici. În tot acest haos, Libor era singurul lucru asupra căruia avea oarece control, cel puţin aşa credea Hayes. Şi-a mobilizat reţeaua la maximum, oferind brokerilor săi plăţi suplimentare pentru colaborare şi cerând favoruri băncilor din întreaga lume.

    Pentru a nu ştiu câta oară de la colapsul Lehman, Hayes şi-a contactat brokerii de la Londra. „Trebuie să fii cât mai discret posibil, bine?”, i-a cerut printr-un SMS unuia dintre ei. „Te voi plăti, ştii, cu 50.000 de dolari, 100.000 de dolari. Orice ai vrea, bine?”

    „Bine”, a spus brokerul. „Eu îmi ţin cuvântul”, l-a asigurat Hayes.

    ch.

  • Încă o INSOLVENŢĂ zguduie piaţa. Începe furtuna pentru una dintre cele mai mari companii din România

    Una dintre cele mai puternice afaceri din România, un business de peste 300 de milioane de euro, şi-a cerut la începutul acestei săptămâni insolvenţa.

    Analiştii din piaţă spun că furtuna abia începe. „Jucătorii s-au expus la multe riscuri“, este de părere Ion Lungu,.

    Mai mult, piaţa i-a determinat la comportamente riscante, mulţi dintre traderi alegând să-şi joace norocul pe platforma spot a bursei OPCOM.

    Încă o INSOLVENŢĂ zguduie piaţa. Începe furtuna pentru una dintre cele mai mari companii din România 

  • Incursiune în istoria Vitol, cel mai mare trader de petrol din lume: ambiţie, oportunism, scandal şi curaj

    În cei 50 de ani de existenţă, Vitol a ajuns cel mai mare trader de petrol independent din lume. A flirtat cu falimentul, a făcut afaceri cu regimuri controversate şi s-a împotmolit în scandaluri. Dar niciodată n-a raportat pierderi anuale. Şi s-a ferit constant de publicitate.

    Din interviuri şi informaţii culese din sute de pagini din documente fiscale şi judiciare, Bloomberg reconstruieşte istoria unui gigant al industriei petroliere.  

    Nici chiar pentru Ian Taylor această călătorie de afaceri nu a fost una obişnuită. În cariera sa de aproape 40 de ani din domeniul petrolului, englezul educat la Oxford a nimerit în tot felul de puncte fierbinţi de pe glob – din Teheran şi Bagdad până în Caracas şi Lagos. Însă destinaţia de acum, Benghazi, din Libia, are ceva diferit: oraşul este devastat de un război civil. Tot ce are de făcut pentru a-şi aminti în ce s-a băgat este să se uite pe gemuleţul avionului privat. Câteva sute de metri dedesubt, o dronă a NATO supraveghează aeronava. Taylor, CEO-ul Vitol Group, şi-ar dori ca în locul robotului zburător să vadă un avion de vânătoare clasic, cu pilot şi tot tacâmul.

    Este începutul anului 2011. Forţele care se revoltă contra dictaturii de 42 de ani a colonelului Muammar Gaddafi tocmai au preluat controlul oraşului şi au format propriul guvern. Întâlnirea cu această adunătură de foşti oficiali militari şi politicieni locali a fost uşor de realizat, însă dacă cineva putea ajunge la o înţelegere cu ei, acesta nu poate fi decât Vitol, se gândeşte Taylor. Cu câteva săptămâni mai devreme, unul dintre locotenenţii săi, Christopher Bake, a primit o solicitare din Doha. După cum a explicat un intermediar, ministrul petrolului din Qatar voia să ştie dacă Vitol ar fi dispus să furnizeze combustibil rebelilor libieni susţinuţi de Qatar. Vitol avea la dispoziţie doar câteva ore pentru a răspunde.

    Bake, aflat în Dubai, a indicat interesul Vitol în „aproximativ patru minute”. Apoi a luat legătura cu colegii săi, dintre care cei mai mulţi lucrau în Londra, pentru a construi o propunere fermă. Vitol, i-a explicat rapid Bake intermediarului, acceptă provocarea. Faptul că echipa a putut avansa atât de rapid cu o astfel de afacere – într-o zonă devastată de un război sângeros – spune enorm de multe despre cultura companiei. Aşa cum poate confirma oricine este implicat în afaceri cu petrol, Vitol este un oportunist agil şi înfometat, întotdeauna pregătit să atace. 

    Acum, cu acest avion, Taylor şi Bake, care arată ca un bodyguard datorită aspectului de jucător de rugby, se duc să încheie afacerea. Însă există o problemă. Rebelii nu au bani. Vitol îşi va primi plata în petrol. Guvernele occidentale au aprobat tacit aranjamentul, deşi în afară de drona de sub avion nu există niciun sprijin oficial. Dacă ceva nu merge bine, Taylor este pe cont propriu. Şi compania sa la fel. Cei doi se ţin bine în timp ce aeronava se zguduie din cauza manevrelor de aterizare. Riscul ca trupele lui Gaddafi să tragă în aeronavă au făcut imposibilă o aterizare convenţională, astfel că pilotul coboară rapid aparatul printr-o serie de viraje ameţitoare.

    În 2011, centrul oraşului Benghazi, o colecţie obosită de construcţii din anii 1970 în jurul unei lagune urât mirositoare, era un loc cu mult mai periculos decât este înfăţişat acum în fimul „13 Hours: The Secret Soldiers of Benghazi”, marca Hollywood, despre atacul care l-a ucis în 2012 pe ambasadorul american din Libia J. Christopher Stevens. La începuturile războiului civil, Benghazi era un oraş în care aproape fiecare bărbat, şi adesea şi copiii, purta câte un Kalaşnikov, iar restul populaţiei trăia sub ameninţarea constantă a ofensivei trupelor lui Gaddafi.

    Vitol a acceptat afacerea, iar lucrurile au luat-o razna în doar câteva zile. Deşi au promis că vor păstra secretul, rebelii au anunţat că au găsit pe cineva căruia să-i vândă petrol. Ca răspuns, trupele lui Gaddafi au aruncat imediat în aer un oleoduct important. Fără petrol, Vitol nu putea fi plătit. Cu toate acestea, compania şi-a onorat angajamentele. În lunile care au urmat, navele-cisternă au livrat încărcătură după încărcătură – benzină, motorină şi păcură – în estul Libiei. „Combustibilul de la Vitol era foarte important pentru armată”, povesteşte Abdeljalil Mayuf, reprezentant al Arabian Gulf Oil din Benghazi, companie controlată de rebeli. Rebelii l-au înlăturat în cele din urmă de la putere pe Gaddafi şi după ce luptele au încetat, Vitol şi-a primit petrolul. La un moment dat, când toată lumea aştepta repornirea producţiei, suma datorată de guvernul format de rebeli era de peste un miliard de dolari.

    Cinci ani mai târziu, Taylor, acum în vârstă de 60 de ani, îşi aminteşte de afacerea Benghazi la un mic dejun în staţia londoneză St. Pancras. La ora 9:18 A.M. are tren spre Paris – spre o altă oportunitate de afaceri. Va merge cu Eurostar. „A fost o afacere care, sincer să fiu, a căpătat o amploare mai mare decât ar fi trebuit”, spune el.

  • Cel mai mare trader indepedent: “Preţul petrolului ar putea să nu mai depăşească niciodată 100 de dolari pe baril”

    În cadrul unui interviu acordat celor de la Bloomberg, CEO-ul Vitol Group Ian Taylor a explicat că preţul petrolului va rămâne sub valoarea de 60 de dolari pe baril pentru o lungă perioadă de timp. “E greu de crezut că vom vedea o scădere dramatică a preţului. Trebuie să luăm în calcul şi varianta că preţul pe baril nu va mai depăşi niciodată pragul de 100 de dolari”, a explicat şeful celui mai mare trader independent de petrol din lume.

    Preţul petrolului Brent, care este cel de referinţă pe pieţele din Europa, a ajuns la 140 de dolari în 2008 înainte de a se prăbuşi la valoarea de 45 de dolari în mai puţin de 12 luni. A urmat apoi o noua creştere şi o stagnare în jurul valorii de 100 de dolari până în anul 2014.

    DIn vara lui 2014, un cumul de factori au dus la scăderea preţului pe baril până la 28 de dolari, iar în prezent valoarea se situează între 32 şi 35 de dolari.

    În vreme ce producătorii din zona de energie au fost puternic loviţi de criza petrolului, cele mai multe firme de trading au realizat profituri uriaşe în ultimii ani.

  • Povestea afaceristului care “a spart” Banca Angliei

    Soros s-a născut la Budapesta în 1930, fiu al unui avocat ce fusese prizonier în timpul primului război mondial. A emigrat în 1947 în Anglia, unde a urmat cursurile London School of Economics, obţinând o diplomă şi, ulterior, titlul de doctor în filosofie. În 1956 Soros s-a mutat la New York, unde a lucrat ca trader şi ca analist. Planul era să locuiască în Statele Unite timp de cinci ani, să strângă 500.000 de dolari şi să se întoarcă în Anglia pentru a porni o afacere. Însă în timpul petrecut în America, Soros a decis să devină investitor, convins că a dezvoltat o teorie care îi va aduce o marjă mare de profit.

    În 1967, First Eagle Funds i-a dat ocazia să conducă un fond de investiţii offshore, iar rezultatele bune i-au permis ca în 1970 să înfiinţeze Soros Management Fund. A urmat o perioadă în care Soros, bazându-se în primul rând pe speculaţii bursiere, a reuşit să strângă zeci de miliarde de dolari.

    Episodul care l-a adus în lumina reflectoarelor pe George Soros s-a petrecut în 1992, atunci când omul de afaceri a pariat împotriva lirei sterline, vânzând echivalentul a zece miliarde de dolari într-o singură zi. În doar câteva zile lira sterlină s-a depreciat puternic, aducându-i lui Soros un profit de peste un miliard de dolari şi porecla „Omul care a spart Banca Angliei“.

    Soros este un filantrop activ încă din anii ’70, finanţând organizaţii din Africa de Sud care ajutau studenţii de culoare să urmeze cursurile universităţilor. El a finanţat de asemenea promovarea unor mesaje împotriva violenţei în state din centrul şi sud-estul Europei, în special după destrămarea URSS. Până în prezent, Soros a donat către acţiuni caritabile peste 7 miliarde de dolari.

    Într-un interviu acordat celor de la The Washington Post în 2003, George Soros a spus că obiectivul său principal este înlăturarea din funcţie a preşedintelui american George W. Bush. „Dacă cineva îmi garantează înlăturarea lui, aş fi dispus să renunţ la toată averea mea.“ În cadrul alegerilor din 2004, el a donat zeci de milioane de dolari organizaţiilor democrate.

    George Soros are cinci copii din două căsnicii anterioare şi este în prezent căsătorit cu Tomiko Bolton. El a publicat zeci de cărţi şi articole, fiind considerat unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din lume.

  • Hidroelectrica a vândut marţi energie de 13,45 milioane de lei pe bursa de electricitate OPCOM

     “Hidroelectrica a vândut către Fidelis Energy un pachet de 71,2 GWh, cu livrare începând din 26 martie 2014, până pe 21 martie 2015. Valoarea contractului este de 13,45 milioane lei, iar preţul unitar este de 188,95 lei/MWh”, potrivit unui comunicat al producătorului de energie.

    Hidroelectrica a înregistrat în 2013 un profit record, de 910 milioane de lei. În 2012, compania a raportat pierderi de 170 milioane de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băncile JPMorgan şi Goldman Sachs, acuzate de manipularea preţurilor aluminiului în SUA

     Plângerea a fost depusă de către compania Master Screens din Florida, care utilizează aluminiu în cantităţi mari.

    Băncile, alături de cel mai mare trader de mărfuri din lume şi una dintre cele mai mari burse de tranzacţionare a metalelor, sunt acuzate de conspiraţie în vederea manipulării preţurilor prin reţinerea de stocuri uriaşe de aluminiu în depozite situate în zona Detroit, Michigan şi de încălcarea legislaţiei federale în domeniul concurenţei.

    Goldman Sachs a fost dată în judecată săptămâna trecută de o companie din Michigan pentru nereguli similare.

    “Prin interpunerea într-o industrie sănătoasă, care produce bunuri de larg consum, degradarea severă a funcţionalităţii acesteia şi distribuirea largă a unor costuri în propriul beneficiu, Goldman Sachs şi JPMorgan se încadrează în descrierea arhetipului parazitului pe piaţă”, potrivit plângerii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tinmar-Ind, traderul de energie cu afaceri de 311 milioane euro, devine proprietarul celui mai mare parc solar

    Tinmar-Ind, cea mai mare companie privată de comerţ cu energie, cu un business de peste 311 milioane de euro anul trecut, controlată de omul de afaceri Augustin Oancea, a finalizat lucrările la un proiect solar de 18,5 MW amplasat în comuna Bucşani, din judeţul Giurgiu.
     
    Potrivit informaţiilor din piaţă şi rapoartelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), investiţia într-un megawatt într-un proiect solar porneşte de la 1,3 milioane de euro şi ajunge până la 1,8 milioane de euro. Astfel, proiectul Tinmar-Ind are o valoare de circa 28 de milioane de euro, acesta fiind cel mai mare parc solar funcţional în acest moment din România.
     
     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 13.06.2013
     

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Cine sunt samsarii de petrol, cereale sau metale la nivel mondial

    CONDUSĂ DE CARISMATICUL AFACERIST BRITANIC IAN TAYLOR, Vitol cumpără petrol unde găseşte mai ieftin şi îl vinde cui plăteşte mai mult. Marjele de profit sunt subţiri, însă trebuie avut în vedere că sunt raportate la venituri uriaşe şi împărţite într-un anturaj restrâns de acţionari şi investitori.

    Afacerile companiei au crescut la 303 miliarde de dolari în 2012, faţă de 297 mld. dolari în anul anterior, şi cu 45% mai mult decât în 2005. Volumul de petrol şi produse petroliere care a trecut anul trecut pe la traderii grupului a scăzut de la 272 milioane de tone la 260 milioane de tone, însă compania a reuşit să compenseze declinul prin creşterea afacerilor cu gaze naturale.

    Vitol deţine 200 de tancuri petroliere şi are facilităţi de depozitare pe cinci continente. Într-un interviu acordat recent revistei Fortune, Ian Taylor a vorbit cu oarecare modestie despre rezultatele companiei în 2012, acuzând condiţiile dificile de piaţă. Principalul obstacol pentru profiturile companiei? Diferenţele reduse dintre preţurile petrolului practicate în diverse regiuni ale lumii, situaţie neplăcută pentru un business care mizează tocmai pe aceste marje. “Piaţa a fost foarte congestionată. Nu a oferit prea multe oportunităţi”, a spus şeful Vitol.

    Compania speră să obţină în acest an un avantaj prin acordul încheiat recent cu grupul rus Rosneft, controlat de stat, cel mai mare producător de petrol din Rusia. Vitol şi Glencore International, cel mai mare trader de materii prime din lume, înregistrat de asemenea în Elveţia, au ajutat Rosneft să obţină o finanţare de 10 miliarde de dolari pentru achiziţia companiei TNK-BP.

    Traderii au obţinut în schimb contracte de livrare de petrol pe termen lung, asigurându-şi materie primă la preţuri preferenţiale.Ascensiunea economică a Chinei, Indiei şi Braziliei, însoţită de urbanizare şi industrializare, a determinat în ultimul deceniu creşterea puternică a cererii pentru materii prime, de la minereuri, metale şi combustibili la alimente. Afacerile clubului restrâns al traderilor de mărfuri au înflorit, depăşind 1.100 miliarde de dolari pe an.

    Cele mai mari cinci companii de profil au desfăşurat în 2010 afaceri de peste 600 miliarde de dolari, aproape cât veniturile celor mai mari companii financiare şi peste vânzările cumulate ale celor mai mari companii din IT&C.

    TRADERII DE MĂRFURI FAC AFACERI DE OBICEI DIN JURISDICŢII CU O FISCALIZARE REDUSĂ, precum Elveţia, iar cele mai multe astfel de companii acumulează poziţii speculative de miliarde de dolari pe diverse materii prime sau îşi utilizează forţa financiară ca pe o pârghie pentru a strânge stocuri uriaşe în depozite, creând perioade de “secetă” pe piaţă pentru a împinge preţurile în sus.

    În timp ce autorităţile din SUA şi Uniunea Europeană fac eforturi pentru a sancţiona băncile şi fondurile de hedging care fac speculă cu materii prime, marile case de trading îşi văd nestingherite de treabă. Majoritatea nu sunt listate la bursă şi îşi fac afacerile discret, căutând să nu atragă atenţia.Unele sunt afaceri de familie, altele sunt asocieri între investitori puternici, dar toate păstrează tăcerea şi sunt relativ necunoscute în afara industriei energiei şi materiilor prime. Iar pentru că tranzacţionează bunuri concrete şi nu instrumente financiare, activitatea lor este dificil de reglementat.

    Afacerile au mers ca pe roate în ultimii ani, permiţând acestor grupuri să îşi extindă aria de influenţă. Cele mai mari case de trading, precum Glencore, au început să cumpere pe bandă rulantă minele care produc materia primă, vapoarele care o transportă în lume, depozitele sau silozurile unde staţionează marfa şi conductele prin care se scurge spre consumatori. Cu o putere financiară greu de rivalizat, o reţea extinsă de relaţii în industrie şi politică şi un nivel avansat de cunoaştere a mediului în care operează, marii traderi au devenit brokeri de putere, îndeosebi în regiuni aflate în dezvoltare din Asia, America Latină sau Africa. Sunt în acelaşi timp o rotiţă a mecanismului şi o forţă care schimbă regulile sistemului.