Tag: teritoriu

  • Bursa din Jamaica a devenit cea mai performantă bursă de acţiuni din lume

    Undeva în Marea Caraibilor, cea mai performantă bursă de acţiuni din lume funcţionează foarte diferit faţă de Wall Street. Nimeni nu se plânge cu privire la fondurile gigant de hedging care influenţează preţurile acţiunilor sau de traderii care încearcă să facă pariuri de tip short, pentru că niciuna din aceste categorii nu există aici.

    Tranzacţionarea înainte de deschiderea şedinţei sau după închiderea acesteia sunt de asemenea un mit aici, încât bursa din Jamaica tranzacţionează doar trei ore şi jumătate pe zi, potrivit Bloomberg.

    Practic, piaţa aceasta nu este pregătită pentru efervescenţa din birourile de tranzacţionare de la New York sau Londra. Nu încă, cel puţin. Nu există nicio acţiune jamaicană inclusă în ETF-urile americane, nici măcar în cele care urmăresc pieţe de frontieră precum Kazahstan, Sri Lanka şi Vietnam – cele mai emergente dintre pieţele emergente. Cu toate acestea, randamentele bursei din Jamaica sunt de tipul celor care ar putea convinge un investitor global să se aventureze în Marea Caraibilor, mai ales în contextul în care furtuna de pe pieţele bursiere de la finalul anului trecut a răvăşit portofoliile multor investitori.

    Doar în 2018 principalul indice bursier a crescut cu 29%, aceasta fiind cea mai mare creştere dintre toţi cei 94 de indici bursieri naţionali urmăriţi de experţii de la Bloomberg.
    Supraperformanţa bursei jamaicane în ultimii cinci ani este evidenţiată de un rezultat şi mai uluitor: bursa din Jamaica a crescut cu aproape 300%, o creştere de cinci ori mai mare faţă de următorul cel mai performant indice urmărit de publicaţie şi de şapte ori mai mare decât S&P 500.
    Cum pot fi însă explicate aceste creşteri exponenţiale? Un miracol economic pe care întreaga lume l-a trecut cu vederea? Nu chiar. Creşterea reală din Jamaica este în medie sub 1% pentru ultimii cinci ani şi ar trebui să se situeze la circa 1,7% pentru 2018.
    Zona de bull market este în principiu o perspectivă matematică, încât nu este nevoie de investiţii masive în termeni absoluţi pentru a genera un boom într-o piaţă minusculă. Valoarea totală a celor 37 de companii incluse în indicele principal din Jamaica se situează sub 11 miliarde dolari, adică de cinci ori mai puţin decât capitalizarea de piaţă a companiei Tesla, spre exemplu.
    Cu toate acestea, supraperformanţa bursei din Jamaica este şi rezultatul unui efort sincronizat al autorităţilor de a reinventa Kingstonul drept un hub financiar, în timp ce guvernul încearcă să îşi reducă datoria locală ce a aruncat ţara în pragul colapsului economic în urmă cu un deceniu.
    „Cu siguranţă, capitalul se duce oriunde se simte confortabil”, spune Paul Simpson, bancher şi investitor în vârstă de 36 ani din Kingston. „Dacă vedem capital care vine aici, înseamnă că oamenii se simt confortabil”.

    Industria financiară din Jamaica este concentrată în principal în vecinătăţile Kingstonului – care nu se aseamănă deloc cu imaginea care domină percepţia globală atunci când oamenii se gândesc la Jamaica. Reporterul de la Bloomberg notează că acei turişti care petrec nonstop sau locurile foarte sărace precum Trench Town nu mai sunt atât de vizibile cum erau până acum. În schimb, au apărut reprezentanţe ale unor giganţi precum Audi şi Porsche, precum şi câteva cafenele Starbucks care vând cafea din boabe măcinate chiar în apropierea locaţiilor.
    În ultimul deceniu, activele din sectorul financiar jamaican s-au triplat, iar numărul instituţiilor financiare din ţară a crescut de opt ori, potrivit cifrelor de la Fondul Monetar Internaţional. Mai mult, în timp ce Kingston apare în mod regulat pe lista globală a celor mai periculoase oraşe, Banca Mondială a situat capitala Jamaicăi pe locul şase în privinţa celui mai facil oraş în care poţi porni un business.
    „Dacă aş putea ţine un megafon prin care să le strig investitorilor că acesta este momentul, aş face-o”, spune economistul Uma Ramakrishnan, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în Jamaica.

    Unii investitori au primit deja mesajul. Compania chineză Jiuquan Iron & Steel plănuieşte o investiţie de 6 miliarde de dolari în teritoriu pentru a extinde capacitatea de producţie de aluminiu printr-o fabrică şi pentru a construi încă un parc industrial. Mai mult, numărul investitorilor jamaicani care deţin conturi de brokeraj a crescut de la sub 5% la peste 10% în ultimul deceniu.

    Însă chiar şi pentru investitorii care aud strigătul economistului Uma Ramakrishnan există câteva limitări enorme de luat în calcul, începând cu dimensiunea minusculă a pieţei de acţiuni. Numărul de acţiuni deschise pentru public este însă şi mai mic, încât multe companii sunt deţinute majoritar de către conglomerate, în special de investitori străini care îşi fac intrarea în piaţa de capital din Jamaica.
    NCB Financial Group, cea mai mare bancă din ţară, care reprezintă aproape o treime din întreaga valoare a bursei în termeni absoluţi, este deţinută pe jumătate de miliardarul jamaiano-canadian Michael Lee-Chin. Scotia Group Jamaica, a doua cea mai mare companie de pe bursă, este deţinută în mare parte de Bank of Nova Scotia.

    Este un fenomen comun pe bursa jamaicană ca anumite acţiuni să nu aibă volum deloc pentru zile sau chiar săptămâni la rând. În orice moment sunt privite graficele bursiere din Jamaica, se poate observa că numărul acţiunilor netranzacţionate îl depăşeşte pe cel al acţiunilor vândute sau cumpărate.

    Marlene Street Forrest, managing director al bursei, a declarat pentru publicaţia americană că este familiarizată cu toate criticile aduse la adresa sectorului financiar jamaican, însă lucrează pas cu pas spre îmbunătăţirea situaţiei.
    Mai întâi, timpul pentru încheierea unei tranzacţii a fost scurtat de la trei zile la două zile pentru a se conforma standardelor internaţionale. Mai mult, bursa se pregăteşte să introducă şi alte instrumente cu care investitorii din pieţe mai mari sunt obişnuiţi, precum conturile marjă care permit investiţii cu bani împrumutaţi sau posibilitatea de short, pentru a paria pe scăderea preţurilor. Însă Street Forrest consideră că nu există niciun motiv momentan să extindă programul de tranzacţionare dacă cererea din partea investitorilor nu există încă. „Vrem să ne asigurăm că suntem pregătiţi înainte să facem o mutare”, spune ea.

    Street Forrest spune că deja se pregăteşte pentru 20 de listări noi doar anul acesta, printre care şi listarea furnizorului de energie deţinut de stat Wigton Windfarm, ca parte a unui efort de privatizare, precum şi a altor companii mici care vin pe piaţa secundară – o piaţă chiar şi mai mică şi mai puţin lichidă decât indicele principal.

    Bursa a fost creată în urmă cu 50 de ani de Edward Seaga, un jamaican educat la Harvard care şi-a început caeriera ca producător muzical în anii ’60. Mai târziu el a intrat în politică şi a fost numit ministru de finanţe. În anii ’70, Seaga a condus Partidul Muncitoresc din Jamaica, devenind rivalul capitalist al liderului socialist Michael Manley – care muta Kingstonul mai aproape de Havana, Cuba, decât de Washington.
    Probabil aportul cel mai mare în dezvoltarea bursei din Jamaica l-a avut efortul sincronizat de a scăpa de povara datoriei guvernamentale, un proiect care nu a venit fără costuri pentru poporul jamaican. Pentru mult timp, singurul mod evident în care puteai obţine profit în Jamaica era să creditezi ţara. În lumina crizei financiare bancare din anii ’90 şi a crizei globale din deceniul anterior, datoria guvernamentală a crescut cu 145% faţă de economie.
    Dobânzile plătite pe titlurile de stat au înghiţit mai mult de jumătate din veniturile guvernamentale, blocând proiecte importante de investiţii sociale şi proiecte de infrastructură. Jamaica avea totuşi un istoric impecabil la plată, însă criza din 2008 a ameninţat acest demers, încât pilonii principali de dezvoltare, printre care turismul şi exporturile de bauxită şi de aluminiu, au început să se diminueze.
    Ratingurile ţării au fost reduse, dolarul jamaican s-a prăbuşit, iar dobânzile cerute de investitori pe titlurile de stat pe termen scurt au sărit la un nivel cutremurător de 25%. Pentru ajutor, Jamaica s-a întors către FMI, cu care a avut o relaţie disfuncţională în ultimele cinci decenii.
    Printr-o strategie denumită iniţial „un experiment unic”, FMI a reuşit să restructureze o parte din datoria ţării şi, cu ajutor de la Banca Mondială, din 2010 încoace cifrele cu privire la economia jamaicană arată din ce în ce mai bine. Şomajul a atins un minim record de 8,4% în 2018, dolarul jamaican a rămas relativ stabil în ultimii doi ani, după decenii întregi de depreceiere, iar inflaţia a scăzut de la peste 9% la sub 4% în ultimii cinci ani.
    Banca centrală chiar se laudă cu rezultatul actual, distribuind pe contul de Twitter al instituţiei un video muzical cu versurile „Inflaţia redusă şi stabilă reprezintă pentru economie linia de bass din muzica reggae”.

  • Ryanair va anula vineri 150 de zboruri de pe teritoriul Europei

    Greva din cele şase ţări va afecta peste 30.000 de pasageri. La nivel european, cele 150 de zboruri anulate reprezintă aproximativ 8% din totalul zborurilor programate vineri.

    Compania aeriană a transmis că „regretă sincer aceste întreruperi inutile ale transportului aerian”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poliţia a descoperit o plantaţie de canabis, pe o insulă din Delta Dunării. I-ar aparţine unui politician

    Agenţii poliţiei şi grănicerii ucrainei au descoperit la începutul lunii august, pe o insulă de pe raza satului Câşliţa din regiunea Izmail, în partea ucraineană a Deltei Dunării o plantaţie de canabis întinsă pe 2 hectare, potrivit Dumskaia.

    Când au intervenit poliţiştii, pe câmp era un tractor care strângea recolta, dar şi un paznic înarmat.

    Plantele deja cultivate au fost distruse de poliţie. Se estimează că pe plantaţie erau în jur de 75.000 de plante de canabis.

    Terenul aparţinea unei cooperative agricole, condusă de un politician local din Ucraina. Este vorba despre Anatolii Cerednicenko, reprezentant al partidului „Blocul Opoziţiei” (pro-rus, succesorul Partidului Regiunilor al lui Ianukovici) în Consiliul Regional al regiunii Odessa.

    Pe un teren al aceleiaşi cooperative a fost găsită şi în septembrie 2017 o plantaţie de canabis, întinsă pe 1 hectar şi jumătate. Ancheta în dosarul respectiv nu a fost încă finalizată. Cei găsiţi vinovaţi riscă de la 3 la 7 ani după gratii pentru producţie şi trafic de droguri.

  • Cel mai nou pământ românesc. Întins cât Bucureştiul, dar accesul este interzis

    Cel mai nou pâmânt românesc oferă peisaje care îţi taie respiraţia. Totuşi, cel puţin pentru moment, locuirea acestui teritoriu şi simpla vizitare a lui sunt interzise.

    Guvernul României a interzis popularea insulei Sacalin, un teritoriu de 21.410 hectare (cam de dimensiunea capitalei ţării, Bucureşti) din Marea Neagră.

    Principalul scop al acestei măsuri este protejarea păsărilor rare care cuibăresc aici (229 de specii). Şi flora este una deosebită, sute de plante rare putând fi întâlnite în acest loc, relatează one.ro.

    Locuirea insulei a fost interzisă de autorităţile române încă din 1938.

    Insula Sacalin s-a format în urmă cu aproximativ 150 de ani. Iniţial, erau două insule, Sacalinu Mare şi Sacalinu Mic, însă, în timp, cele două s-au unit şi formează acum un teritoriu compact de peste 210 kilometri pătraţi.

    Insula se află în Marea Neagră, la mică distanţă de coasta românească, în dreptul braţului Sfântu Gheorghe al Deltei Dunării.

    Pe insula Sacalin se regăsesc cele mai mari colonii de chire de mare şi pelicani creţi, insula fiind principala zonă de cuibărit, hrănire şi iernare a acestor specii. În apele din proximitate se găsesc peşti rari, sturioni, dar şi plante rare, cum ar fi varza de mare şi canarul bălţii.

    Insula românească nu trebuie confundată cu insula Sahalin, cea mai mare insulă rusească, situată în nordul oceanului Pacific.

  • MTS anunţă că salariile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2019

    “Ministerul Tineretului şi Sportului anunţă că nici una dintre unităţile din teritoriu nu şi-a întrerupt activitatea în urma grevei generale anunţată pentru astăzi de către conducerea Sindicatului Naţional Sport şi Tineret. De asemenea, activitatea sportivă a loturilor şi echipelor naţionale nu a fost deloc afectată şi se desfăşoară în condiţii normale. Cifra de aproape 4.000 de grevişti anunţată de conducerea SNST nu poate fi reală, din simplul motiv că MTS are doar 2998 angajaţi.Mai mult, MTS a solicitat unităţilor din teritoriu date exacte ale situaţiilor locale şi, din informaţiile centralizate până la această oră, dintre cei 2998 de angajaţi, doar aproximativ 200 se află în grevă, (deci un procent de 7% din nr total al salariaţilor), situaţie care nu mai poate fi asimilată cu termenul de „grevă generală”, potrivit unui comunicat de presă al ministerului Tineretului şi Sportului, remis miercuri MEDIAFAX.

    Potrivit MTS, nici cei aproximativ 200 de salariaţi aflaţi în grevă nu au depus solicitări către directorii de unităţi, cu 48 de ore înainte, ci doar au semnat nişte tabele de adeziune.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul italian de interne Matteo Salvini a fost declarat persona non grata pe teritoriul unei insule spaniole

    Moţiunea, care a fost înaintată de partidul de stânga Podemos şi de formaţiunea politică Més per Mallorca, a fost aprobată de autorităţile locale.

    Politicienii din insula Mallorca au criticat “afirmaţiile şi politicile teribile şi revoltătoare” ale lui Salvini, care a luat măsuri pentru a bloca intrarea imigranţilor în porturile din Italia.

    Aurora Ribot, o purtătoare de cuvânt a partidului Podemos, a declarat pentru presa locală că politica şi retorarica lui Salvini “promovează xenofobia şi nerespectarea vieţii umane şi a demnităţii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Armata israeliană a bombardat poziţii militare din Siria ca ripostă la un atac cu obuze

    Obuze lansate din Siria în schimburile de focuri dintre armata siriană şi insurgenţi au căzut vineri pe frontiera Israelului.

    În replică, armata israeliană a bombardat poziţii militare ale armatei siriene.

    Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a subliniat că Israelul va rămâne în continuare neimplicat în războiul civil din Siria.

  • Xi Jinping: China nu va renunţa la „niciun centimetru din teritoriul său” din Oceanul Pacific

    „Poziţia noastră este fermă şi clară în ceea ce priveşte suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei”, a declarat Xi. „Orice centimetru de teritoriu moştenit de la strămoşii noştri nu poate fi pierdut, mai ales că nu vrem nimic de la alte ţări”, a adăugat acesta.

    Întâlnirea dintre Mattis şi Jinping are loc în contextul în care relaţiile dintre Washington şi Beijing sunt deteriorate de tensiunile în continuă creştere, atât din cauza unui posibil război comercial, cât şi din cauza suspiciunii în ceea ce priveşte activitatea militară a celor două ţări..

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă descoperire de excepţie în România la marginea unui râu. Elucidează o parte ASCUNSĂ din istoria noastră

    O echipă internaţională de cercetători, condusă de dr. Zoltán Csiki – Sava de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, a descoperit şi a descris o nouă specie de mamifer preistoric, care a fost contemporan cu dinozaurii pitici din Transilvania, se arată într-un comunicat remis Descoperă de reprezentanţii Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.
     
    Din echipa de cercetare au mai făcut parte paleontologi renumiţi la nivel mondial, printre care Mátyás Vremir de la Societatea Muzeului Transilvan din Cluj-Napoca, Stephen Brusatte de la Universitatea din Edinburgh (Marea Britanie), respectiv Meng Jin şi Mark Norell de la Muzeul de Istorie Naturală a Americii din New York. 
     
    Noua specie de mamifer, cu o vechime de 68 de milioane de ani, a fost identificată pe baza unui schelet parţial descoperit într-un sit de pe teritoriul Geoparcului UNESCO.
     
    ”La Litovoi studiile au început din 2014, când a fost descoperit specimenul respectiv (iunie 2014). Mai întâi a urmat prepararea, scanarea prin microtomografie computerizată, apoi studiul propriu-zis al specimenului şi al imaginilor digitale din tomograf”, a declarat  conf. univ. dr. ing. Zoltán Csiki – Sava (Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti) pentru Descoperă.
     
  • Este preşedintele ţării, dar nu are voie să intre in propria ţară: situaţie uimitoare aproape de graniţele României

    Aţi auzit, probabil, de Liberland: este vorba de un teritoriu situat între Croaţia şi Serbia, pe malul vestic al Dunării, care pe unele hărţi este numit „Gornja Siga”. Când fosta Iugoslavie s-a divizat în noi ţări, acest mic teritoriu a fost practic uitat. Nici Croaţia şi nici Serbia nu l-au revendicat, aşa că Liberland a devenit practic „no man’s land” (teritoriul nimănui). Un grup de patru oameni a decis să-l revendice şi să-l transforme într-un stat.

    Liberland are propriul site, un drapel şi o stemă. Limbile oficiale sunt ceha şi engleza. Republica este deja foarte populară pe internet, după ce Jedlicka a lansat o campanie pentru a găsi 5.000 de cetăţeni. Până acum, peste 160.000 de persoane au depus cereri, pe site-ul Liberland, pentru cetăţenie. Cu o suprafaţă de aproximativ şapte kilometri pătraţi, Liberland ar fi cel mai mic stat suveran din lume după Vatican şi Monaco.

    Actualul preşedinte al Liberlandului este politicianul eurosceptic Vit Jedlicka, în vârstă de 31 de ani, membru al Partidului Conservator al Cetăţenilor Liberi din Republica Cehă. Jedlicka a lipsit de la primele alegeri prezidenţiale din Liberland, dar cu toate acestea a fost ales de ceilalţi doi membri fondatori, dintre care unul este chiar iubita acestuia, care a devenit astfel primă doamnă.

    Problema este că însuşi preşedintele nu are cum ajunge în propria ţară. Deşi nici Croaţia şi nici Serbia nu exercită dreptul de suveranitate asupra teritoriului, niciunul dintre state nu permite accestul acolo. De vrea să participe în carne şi oase la diverse conferinţe ale Libertanienilor din toată lumea, ieşirea din propria ţară-întoarcerea devin imposibile. Vit a fost arestat chiar atunci când a vrut să reintre în Liberland. El trăieşte în Republica Cehă, separat de prietena lui.

    Momentan, Jedlicka încearcă să rezolve problema pe cale diplomatică: fosta lui funcţie îi permite să deschidă câteva uşi, iar asta îi dă speranţe că, la un moment dat, cineva va recunoaşte micul stat Liberland.