Moş Crăciun ajunge în fiecare oraş însoţit de ajutoarele sale şi un alai de trei camioane Coca-Cola pline cu daruri. Jucării, băuturi răcoritoare şi alte cadouri vor fi oferite de personajele Caravanei lui Moş Crăciun.
“În fiecare an în apropierea sărbătorilor de iarnă, Coca-Cola îşi surprinde consumatorii şi partenerii într-un mod inedit. Iar pentru că Moş Crăciun este un personaj ce face parte din istoria Coca-Cola, Caravana îl aduce mai aproape de fiecare dintre noi”, a declarat Miruna Smeureanu, director de comunicare Coca-Cola România.
Tag: tara
-
Caravana lui Moş Crăciun, în drum prin ţară
-
Tradarea tarii este atunci cand o impovarezi cu datorii
Romania are un produs intern brut per capita de patru ori mai
mic decat al Greciei, adica 5.500 de euro, dar numai 1.700 de euro
datorie publica per capita.
Este uluitor cum o tara din zona euro, membra a OECD – Organizatia
tarilor cu economii dezvoltate – din 1981, a ajuns in situatia de
paria al finantelor mondiale, o sursa de instabilitate globala si
simbolul unui parcurs economic eronat.
Unde a gresit? Ce a fost deviat in drumul spre dezvoltare al unei
tari care a vrut modernizarea si intr-adevar s-a modernizat?
Cifrele arata ca acumularea datoriei statului intr-un ritm
nesustenabil, mult mai rapid decat cresterea PIB, a fost un virus
letal. Modernizarea a costat prea mult. Investitiile nu au fost
remuneratorii.
Grecia s-a indatorat cu 200 miliarde euro in ultimii 10 ani, adica
a imprumutat cate 20 miliarde de euro in plus pe an. La venituri
bugetare de 90 miliarde de euro in 2010, cheltuielile au fost de
114 miliarde de euro.
Diferenta de 24 de miliarde de euro inseamna datorie in plus.
Lectia Greciei este ca fiecare euro datorie nesustenabila de azi
inseamna un minus pentru cresterea economica de maine.
Recent, presedintele Traian Basescu a vorbit de o presupusa tradare
a Regelui Mihai in 1947, cand a abdicat. Istoria va judeca acel
moment.
Exemplul Greciei arata insa ca tradarea tarii inseamna indatorarea
fara limita, nesustenabila. Grecia este un exemplu de tradare a
elitelor.
In Romania exista fosti si actuali ministri sau secretari de stat
de la Finante care isi aroga un merit din faptul ca Romania “a
reusit” sa se imprumute de pe pietele externe.
Cu 5%, cu 7%, cu 4,7% dobanda. Mai bine decat Grecia, mai bine
decat Ungaria, mai bine decat Portugalia. Extraordinar.
De parca sa te imprumuti a devenit un merit, o performanta.
In acest timp, functionarii ANAF sunt inecati in hartii, de sus vin
circularele unde trebuie sa amplaseze xerox-urile diverselor
companii ale diversilor sefi din diverse directii chiar in sediile
agentiei.
Totul este politizat 100%, fiecare este omul lui cutare, absolventi
de facultate de 25 de ani sunt numiti in consilii de administratie
ale companiilor nationale pentru ca tatii lor sunt presedinti de
consilii judetene. Haitele au luat in stapanire companiile de stat,
consiliile de administratie si au facut ravagii.
Dar ce exemplu sa dai in jos, catre administratie, cand cei care
clameaza competenta sau competitia fac orice sa-si aranjeze rudele
si favoritii in posturi de stat?
Cine sa creada vointa de restructurare cand cei mai inalti oameni
din stat isi aranjeaza fiicele in posturi publice de
europarlamentari, cand cumnatii fostilor sau actualilor sefi de
partide conduc banci de stat sau sunt numiti in consilii de
supraveghere? Cine?
Toate acestea se deconteaza in datorii. Abia aici este
tradarea.Cititi mai multe
opinii ale lui Sorin Paslaru pe www.zf.ro -
Antonescu indeamna la masive miscari de protest: Romania nu e mosia pe care o imparte Basescu
“Cred ca declaratiile facute ieri (miercuri -n.r.) de
presedintele Romaniei trebuie sa ne faca sa reactionam. Eu ii
intreb pe politicienii responsabili ai Romaniei daca dansii cred ca
acesta e un presedinte care isi poate termina mandatul sau care
trebuie lasat sa il termine. Trebuie sa ne intrebam daca Traian
Basescu este in deplinatatea facultatilor sale politice si mintale
atunci cand face astfel de afirmatii”, a spus Crin Antonescu.Liderul PNL a spus ca nu vrea sa aiba un “schimb de injurii” cu
seful statului, dar ca, in opinia sa, afirmatiile sefului statului
referitoare la “ofertele” pe care le face catre UDMR legate de
impartirea administrativ-teritoriala sunt “inacceptabile”.
“De cand si de unde imparte o persoana teritorial aceasta tara cu
cineva? De cand poate face obiectul unui troc in interiorul unei
gasti numite coalitie de guvernare? Traian Basescu vorbeste despre
tara pe care o conduce ca despre o mosie pe care o imparte cu
cineva si refuza sa recunoasca ordinea constitutionala in Romania
si orice principiu democratic”, a afirmat Antonescu.Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Tiriac: Nu am folosit nimic din aceste imprumuturi de la FMI pentru a pune masina in miscare.
Omul de afaceri Ion Tiriac, probabil cel mai bogat roman, este
destul de rezervat in privinta afirmatiei categorice potrivit
careia economia romaneasca va iesi din criza la finalul primului
trimestru. El crede ca 2011 va fi ca 2010 si vom iesi din criza in
2012. Primele semne de iesire din criza vor fi revenirea increderii
in banci si reluarea creditarii.“Bancile au foarte multi bani in acest moment, chiar si in
Romania exista bani in banci, insa acestea sunt tot atat de
prudente sau hiperprudente ca nu stiu unde, cum, ce si cui sa-i mai
dea bani. Pe de alta parte, relatiile intre banci sunt aproape
inghetate pentru ca fiecare isi apara colacul de salvare”, a
mentionat Tiriac la emisiunea “Dupa 20 de ani” de la ProTV
(www.stirileprotv.ro/dupa20deani).Cititi mai multe pe www.zf.ro
-
Vintu avea interdictie de a parasi tara inca din 2009
Sorin Ovidiu Vintu avea interdictia de a parasi tara din 16
decembrie 2009. Si ceilalti doi arestati alaturi de Vantu in acest
dosar, Octavian Turcan si Alexandru Stoian, aveau interdictii
similare, primul din 7 decembrie 2009 iar cel de-al doilea din 11
decembrie 2009, masura fiind prelungita succesiv pana la momentul
punerii in miscare a actiunii penale impotriva celor trei, in
septembrie 2010.Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Care este concluzia firmei care face brandul de tara, dupa ce a cheltuit 400.000 de euro
Mai bine de 80% dintre turistii straini nu au idee ce le poate
oferi Romania. Cand vine vorba de stiri despre tara noastra, 100%
sunt negative. Sub aceste auspicii se lucreaza la noul brand de
tara, care ar trebui sa fie “puternic, robust si diferentiat fata
de altele”. “Daca nu gasim un element care sa diferentieze brandul
Romaniei de al altor tari, trebuie sa inventam unul. De urgenta”,
spune Eulogio Bordas, consultantul companiei THR la care Ministerul
Dezvoltarii Regionale si Turismului a apelat.
Cititi mai multe pe www.gandul.info -
Alicia si Esther in tara oglinzilor
FCC (Fomento de Construcciones y Contratas) este grupul de constructii mostenit in anii ’70 de surorile Koplowitz. Cu cele doua femei la conducere, FCC a devenit una dintre cele mai importante companii de constructii din lume, cu o cifra de afaceri anuala de 12 miliarde de euro.
Competitie constructiva
Drumul surorilor Koplowitz, Esther (56) si Alicia (54), este foarte asemanator. Au mostenit compania FCC, fondata in anii ’40 de tatal lor, Ernesto Koplowitz, un evreu de origine poloneza. Inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, acesta a fost nevoit sa fuga din tara natala pentru a scapa de persecutia nazista si a ales sa se refugieze in Spania. Pentru ca nu stapanea prea bine spaniola, dar limba germana era limba materna, Koplowitz s-a orientat inspirat spre marile corporatii germane prezente pe piata, cea mai importanta dintre acestea fiind furnizorul de energie AEG. A reusit in scurt timp sa-si formeze propria companie, pe care a dezvoltat-o pana in 1962, cand a incetat din viata. Mica firma de constructii devenise una dintre cele mai mari corporatii din Madrid si din peninsula.
Esther si Alicia au mostenit averea, dar au amanat putin responsabilitatea. Si-au continuat studiile de management si au preluat conducerea executiva a companiei abia in 1979. De atunci insa, au condus si au dezvoltat impreuna grupul. In 1997, Esther a cumparat cota de 28% a Aliciei pentru aproape 900.000 de euro. Povestea acestei vanzari si a distantarii celor doua surori a fost urmarita cu infrigurare de intreaga tara, paginile de Economie din periodicele spaniole devenind atractia maxima pentru cititori, in detrimentul tabloidelor.
Esther este in prezent presedinta unei fundatii ce ii poarta numele si care sustine batranii, persoanele cu handicap si minorii cu probleme de integrare in societate. In paralel, este membru in board-ul FCC si vice-presedinte al Portland Valderrivas Cement, alt important constructor din Spania. Are numeroase titluri de merit pentru actiunile sale de binefacere, dar si doua titluri nobiliare mostenite de la mama sa – Contesa de Pe?alver si Marchiza de Campo Florido.
La randul sau, Alicia este Marchiza de Bellavista si conduce doua fundatii de binefacere. Ambele surori au studiat la Scoala Franceza din Madrid si au absolvit Facultatea de Psihologie.Doua picaturi de apa
Chiar daca presa iberica puncteaza toate reusitele surorilor si le compara ca intr-un duel, acestea au negat mereu ca ar exista neintelegeri intre ele si se afiseaza impreuna la evenimentele mondene la care participa. Mai putine in ultima perioada. Dar echilibrul, atat in viata personala cat si in cea profesionala, este greu de pastrat. Cele doua surori ocupa primele doua pozitii in topurile celor mai bogate femei din Peninsula Iberica – Esther are o avere estimata la 4,1 miliarde de euro (5,6 mld. dolari), iar Alicia valoreaza 3,7 miliarde de euro (5 mld. dolari). Aceasta din urma si-a diversificat foarte mult investitiile, mizand pe real estate si petrol, insa cea mai importanta decizie de management a sa, dupa cum subliniaza si presa din Spania, este cooptarea intr-o functie executiva a lui Oscar Fanjul, fostul presedinte al Repsol, cea mai mare companie petroliera spaniola. Ajutata de acesta, ea lucreaza momentan la lansarea primului hedge fund din Spania.
Cele doua marchize “rivalizeaza” si prin fundatiile filantropice pe care le conduc, dar se completeaza foarte bine prin actiunile acestora, fiecare ajutand persoane din categorii diferite. Si asemanarile nu se opresc aici.
Surorile Koplowitz au fost maritate cu doi dintre mostenitorii unei familii de nobili cubanezi, ambele au divortat in acelasi an si au fiecare cate trei copii – trei fete pentru Esther si trei baieti pentru Alicia. Nici pasiunile nu reusesc sa le deosebeasca: atat Alicia, cat si Esther sunt mari iubitoare de arta. Alicia detine valoroase lucrari de Goya, Picasso, Modigliani sau Barcelo, iar Esther are la randul sau o colectie impresionanta. In 2001, peste 20 de picturi si sculpturi i-au fost sustrase din resedinta privata din Madrid, dar au fost ulterior recuperate.
In oglind+
Culoarea tenului si a parului, atat. Sunt singurele diferente dintre cele doua femei de afaceri. Esther este bruneta, cu tenul mai inchis la culoare, iar Alicia este blonda cu tenul deschis. Nicio alta diferenta majora nu mai exista intre surorile care au dus pana acum o existenta “in oglinda”.
De la scolile urmate si pana la sotii alesi, vietile celor doua aproape se confunda.
“Sotii Alberto”, asa cum ii numeste presa, erau verisori primari si mostenitori ai unei familii de nobili din Cuba. Ambele cupluri s-au casatorit in 1969 si au locuit o vreme in apartamente identice in aceeasi cladire de locuinte din centrul Madridului. “Los Albertos” au avut merite importante in dezvoltarea FCC; compania a fost impulsionata, ba chiar catapultata cu ajutorul lor pana pe primele locuri in industria spaniola de constructii. Din cauza infidelitatii sotilor, cele doua cupluri s-au destramat, iar Esther si Alicia au ajuns sa conduca singure afacerea familiei. Au ocupat prin rotatie functiile de presedinte si vicepresedinte al FCC, schimband anual locurile in ierarhie pana cand Esther a cumparat partea din afacere a Aliciei.
Chiar daca au pierdut initial 100.000 de euro, atat cat le-a costat “pensionarea” fostilor soti, au condus compania la o cifra de afaceri de peste 12 miliarde de euro, de 10 ori mai mare decat la momentul cand au preluat-o si averile lor au crescut constant in fiecare an.100 de milioane de euro recuperati
In august 2001, din resedinta madrilena a lui Esther au fost sustrase 20 de picturi si sculpturi de Goya, Pissarro si Foujita, piese care faceau parte si din patrimoniul national al Spaniei. La inceput au fost recuperate jumatate dintre operele de arta, evaluate la peste 50 de milioane de euro – una dintre cele mai mari recuperari de bunuri din istorie. Un an mai tarziu, politia spaniola ajutata de FBI a gasit si celelalte obiecte de arta intr-un apartament din Playa d’Aro, in nordul Spaniei.OBIECTIVE
Esther si-a propus sa dubleze vanzarile FCC la peste 20 de miliarde de euro. Ultima sa achizitie dintr-un sir de cinci companii cumparate in ultimii ani este WRG, companie britanica de colectare a deseurilor. Alicia va lansa cat de curand primul mare hedge fund al Spaniei, proiect pentru care l-a cooptat alaturi de ea pe unul dintre cei mai prolifici manageri spanioli – fostul presedinte Repsol, Oscar Fanjul.Cei mai bine imbracati antreprenori
Intr-un top alternativ al celor mai bogati oameni din lume, antreprenoarele ocupa primul loc la categoria “best dressed”, inaintea unor designeri ca Armani sau Ralph Lauren. Chiar daca afacerile in constructii sunt lipsite complet de glamour, acest lucru nu le-a impiedicat pe cele doua Koplowitz sa se afiseze intotdeauna in tinute deosebit de elegante.