Tag: tabere

  • Ţigara electronică: miracol pentru fumători sau bombă cu ceas pentru sănătatea publică?

    Bombardamentul informaţional dinspre ambele tabere face aproape imposibil pentru neiniţiaţi, pentru publicul larg, să-şi facă o părere obiectivă. Mai ales având în vedere că de ambele părţi ale baricadelor apar personalităţi eminente, cu credibilitate în zona sănătăţii publice.

    DIRECTORUL GENERAL AL ORGANIZAŢIEI MONDIALE A SĂNĂTĂŢII, MARGARET CHAN, a primit recent o scrisoare semnată de 100 de specialişti în sănătate publică şi medici, care cer forului internaţional să adopte reglementări serioase pe piaţa ţigărilor electronice şi avertizează că aceste produse ar putea fi un ”cal troian” al corporaţiilor din industria tutunului.

    Experţii cer OMS reglementarea e-ţigaretelor cu aceleaşi măsuri dure aplicate în cazul ţigărilor normale, precum şi interzicerea reclamelor şi a altor forme de promovare, cu argumentul că pentru moment nu există dovezi ştiinţifice privind siguranţa acestor dispozitive, dar şi modul în care fumătorii sunt ajutaţi să renunţe la acest viciu. De asemenea, cei 100 de specialişti cred că ţigările electronice ar putea reprezenta o strategie a industriei tutunului de a ocoli reglementările stricte aplicate în ceea ce priveşte reclamele sau fumatul în spaţii publice.

    SCRISOAREA A VENIT ÎNSĂ ÎN REPLICĂ LA O ALTĂ MĂRTURIE, PRIMITĂ CU CÂTEVA ZILE ÎNAINTE DE MARGARET CHAN DE LA 53 DE OAMENI DE ŞTIINŢĂ, CARE SUSŢIN CĂ REGLEMENTAREA E-ŢIGARETELOR LA FEL DE DUR PRECUM A ŢIGĂRILOR OBIŞNUITE AR PRIVA FUMĂTORII DE O MODALITATE INOVATOARE ŞI TOT MAI POPULARĂ DE A RENUNŢA LA VICIU. De asemenea, cred experţii, ţigările electronice reduc efectele negative produse de fumat, oferind consumatorilor posibilitatea de a-şi obţine doza de nicotină fără a se expune la substanţele chimice periculoase din ţigările obişnuite. Scrisoarea este semnată de profesori, medici şi specialişti în nicotină şi în politici de sănătate publică de la centre şi universităţi de renume, precum Johns Hopkins, Columbia University, Georgetown University, University College London, Sorbona, Universitatea din Geneva etc.

    DE CEALALTĂ PARTE, SCRISOAREA CARE SE LAUDĂ CU DE DOUĂ ORI MAI MULŢI SEMNATARI ESTE SPRIJINITĂ DE MEDICI ŞI EXPERŢI ÎN ONCOLOGIE, pediatrie, boli cardiovasculare şi specialişti în sănătate publică, printre care profesori de la Universitatea Harvard, Universitatea Federală din Rio de Janeiro, Colegiul Regal de Pediatrie din Marea Britanie, Universitatea Maastricht, Universitatea Stanford, Universitatea din Sydney, Spitalul Universitar din Lausanne şi alte şcoli înalte.

    PROFESORUL FRANK CHALOUPKA, DIRECTOR LA CENTRUL PENTRU POLITICI PUBLICE ÎN SĂNĂTATE DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII DIN ILLINOIS, crede că lansarea de vapori cu arome pentru ţigările electronice, precum căpşuni sau gumă de mestecat, sugerează că producătorii ţintesc copiii şi tinerii, deşi promovează produsele drept o modalitate de renunţare la fumat. Este posibil ca e-ţigaretele să ajute unii fumători să se lase, însă nu există încă dovezi concrete în acest sens, notează el.

    UN STUDIU RECENT AL PROFESORULUI ROBERT WEST DE LA UNIVERSITY COLLEGE LONDON RELEVĂ CĂ ŢIGĂRILE ELECTRONICE SUNT MAI EFICACE DECÂT TRATAMENTELE CU ÎNLOCUITORI DE NICOTINĂ ÎN PRIVINŢA RENUNŢĂRII LA FUMAT. West se numără printre semnatarii scrisorii care cere OMS să nu reglementeze dispozitivele pe bază de vapori.
    ”Orice politici publice vor fi recomandate fie de OMS, fie de alte instituţii, este de importanţă capitală să fie bazate pe o evaluare obiectivă a dovezilor ştiinţifice. Sunt îngrijorat că până în acest moment OMS nu a obţinut o astfel de evaluare”, a afirmat West.

    El precizează însă că semnalele de alarmă privind implicarea corporaţiilor producătoare de ţigări pe piaţa e-ţigaretelor sunt legitime.

    Comunitatea ştiinţifică se teme de o revenire, un ”comeback” al marilor companii producătoare de tutun, care sunt pe cale să devină cel mai mare jucător pe piaţa ţigărilor electronice. Companiile susţin că investiţiile pe această nişă reprezintă doar o încercare de diversificare, din moment ce afacerea de bază este supusă unor presiuni uriaşe prin reglementare strictă şi avertismente abundente privind efectele negative asupra sănătăţii.

    OMS pare să încline către tabăra proreglementare, în timp ce unele guverne au început deja să ceară sfatul organizaţiei în ceea ce priveşte ţigările electronice. OMS va discuta la întâlnirea din luna octombrie propunerea de a introduce ţigările electronice în anvelopa de reglementare şi control aplicată în cazul tutunului obişnuit. Totuşi, Derek Yach, fost director în cadrul OMS şi liderul proiectului care a condus la dezvoltarea reglementărilor antifumat, se numără printre semnatarii scrisorii care argumentează că ţigările electronice nu trebuie controlate atât de strict.

    LANSATE ÎN 2007, ŢIGĂRILE ELECTRONICE AU DEVENIT DEJA UN BUSINESS DE MILIARDE DE DOLARI, iar bugetele de promovare sunt de ordinul zecilor de milioane. Zeci de milioane de oameni din întreaga lume le-au încercat, marea majoritate fumători sau foşti fumători. Ţigara electronică arată ca un gadget şi are un aer aparte. Fumătorii spun că experienţa este una falsă, însă satisfăcătoare. Opiniile sunt polarizate atât în mediul academic, cât şi în rândul publicului larg. În final, doar dovezile ştiinţifice de netăgăduit vor aduce ordine în vacarm, iar studiile care există pe această temă sunt considerate insuficiente pentru a trage o concluzie clară.

  • Antreprenorul căruia i-a plăcut corporaţia

    Toată viaţa mea am lucrat în corporaţie şi îmi plac corporaţiile foarte mult, nu este tot timpul ideal să ai businessul propriu, nu este o lume doar cu roze cea a antreprenoriatului“, descrie Nicu Aleman experienţa de angajat în marile companii, prin comparaţie cu munca de antreprenor, pe care a ales să se concentreze în prezent.

    După mai bine de 12 ani petrecuţi în companii multinaţionale din domeniul IT atât în România cât şi în alte ţări din Europa, el a fondat în 2010, împreună cu un fost coleg de facultate, Horaţiu Cîrtiţă, compania Aleman Software Group, axată în prezent pe oferirea de servicii de consultanţă, software şi outsourcing. Aceasta a înregistrat anul trecut afaceri de 350.000 de euro, în creştere cu 30% faţă de 2014.

    Pentru anul în curs, Aleman previzionează o cifră de afaceri de 500.000 de euro, iar în acest ritm antreprenorul spune că milionul de euro nu este departe. În afară de biroul din Bucureşti, compania cu 11 angajaţi a deschis anul trecut şi un birou în  Sibiu, oraş ales prin prisma faptului că este locul de origine al lui Aleman, dar şi din raţiuni economice, pe seama posibilităţilor de recrutare din acest oraş. Afacerea este însă una naţională, concentrată în jurul marilor oraşe şi mai ales în Bucureşti, iar printre clienţii acesteia se numără firme precum Orange, Bittnet Systems, Advania, Monson Group.

    Veniturile companiei sunt generate mai ales de software-ul de tip customer relationship manager, Microsoft Dinamycs CRM, ce aduce 90% din venituri, cât şi de Enterprise Performance Management, un instrument de management al performanţei destinat mai ales organizaţiilor mari, cu departamente specializate pe managementul performanţei, ce aduce procentul minoritar din afacere, cât şi de training pentru implementarea de Microsoft Dynamics CRM.

    Anterior lansării în antreprenoriat, Nicu Aleman a lucrat în cadrul Microsoft timp de doi ani, cea mai recentă funcţie fiind cea partner account manager, timp de doi ani la Oracle, unde a evoluat până în funcţia de director al unui centru de presales pentru Europa de Vest, iar prima experienţă în cadrul unei multinaţionale a avut-o din poziţia de angajat al departamentului de call center al Orange (Dialog la vremea aceea), între 2001 şi 2004. „Dacă toată lumea fuge în prezent de call center, atunci erau vremuri în care toată lumea îşi dorea să lucreze în cadrul acestora, chiar şi acum îmi aduc aminte replica ce o foloseam la întâmpinrea clienţilor: «Dialog, bună ziua, sunt Nicu Aleman, cu ce vă pot ajuta?»“.

    Managing partner-ul de la Aleman Software Group spune că munca în cadrul acestui departament a fost o şcoală foarte bună, mai ales din punctul de vedere al relaţiei cu clienţii, la fel cum erau şi celelalte puţine call centere existente la vremea respectivă în România, cele din cadrul companiilor Vodafone (Connex) şi Zapp. El îşi aduce aminte de o întâmplare în care i-a replicat unui client, care se plângea că i-au fost „mâncate“ unităţile, că acestea nu se mănâncă, ci se consumă, iar în consecinţă a fost sancţionat de către team leaderul ce auzise discuţia, descoperind astfel necesitatea lipsei de aroganţă în relaţia cu clienţii.

    De altfel, Aleman descrie întreaga carieră în multinaţionale ca fiind mai ales una plăcută. „Eu nu am plecat din corporaţie fiindcă nu mi-a mai plăcut acolo sau pentru că am simţit că mă apasă corporatismul, am urcat pe scara ierarhică destul de bine.“ Dintre avantajele în cadrul unei mari companii enumeră accesul la resurse, siguranţa zilei de mâine – pe care nu o mai consideră total valabilă în condiţiile în care din ce în ce mai multe companii mari renunţă la o parte din angajaţii acestora –, cât şi partea de procedurizare, care „dacă nu este excesivă, chiar te ajută în diferite situaţii.“ El observă că firmelor antreprenoriale româneşti le lipseşte experienţa de procedurizare şi standardizare, chiar şi în cazul afacerilor mari de familie. „Ceea ce nu îmi lipseşte este partea de birocraţie, faptul că într-o corporaţie este mai greu să fii antreprenorial, deşi se foloseşte mult conceptul de intraprenor. Îţi propui să porneşti un proiect, dar nimeni nu îşi asumă să facă respectivul proiect, dacă se încearcă prea mult spun că trebuie respectate procedurile etc.“, povesteşte Aleman.

     

  • Manualul de sabotaj CIA, model pentru companii

    În 1944, organizaţia americană OSS (Office of Stategic Services), ce avea să devină ulterior CIA, a distribuit un “manual de sabotaj”; acesta era destinat celor care locuiau în statele care făceau parte din Axă dar erau simpatizanţi ai Aliaţilor, aşa cum sunt definite cele două tabere ce s-au înfruntat în al doilea război mondial.

    Numit “Ghidul simplu de sabotaj”, materialul a fost declasificat în 2008 şi este acum disponibil pe site-ul CIA. El oferă instrucţiuni prin care oamenii obişnuiţi să poată încetini producţia în fabrici, birouri şi linii de transport. Chiar dacă unele sfaturi nu mai pot fi aplicate astăzi, altele sunt surprinzător de actuale.

    Cei de la Business Insider au selectat o parte din aceste instrucţiuni, pe care le redăm în continuare.

    Pentru membri ai organizaţiilor:

    – insistaţi ca totul să se facă prin “canale” şi nu permiteţi să se treacă peste proceduri atunci când trebuie luată o decizie;
    – ţineţi discursuri de câte ori aveţi ocazia, vorbiţi mult şi ilustrând cu anecdote şi experienţe personale;
    – trimiteţi problemele către diverse comitete pentru a fi analizate şi studiate;
    – ridicaţi frecvent probleme irelevante;
    – readuceţi în discuţie decizii luate în cadrul unor şedinţe mai vechi;

    Pentru manageri:

    – atunci când repartizaţi munca, începeţi cu activităţile cele mai puţin importante. Asiguraţi-vă că sarcinile importante ajung la muncitori ineficienţi;
    – insistaţi asupra calităţii în privinţa unor sarcini neimportante şi trimiteţi înapoi produsele cu cele mai puţine erori;
    – pentru a scădea moralul tuturor, fiţi amabil doar cu angajaţii ineficienţi. Oferiţi acestora promovări nemeritate;
    – ţineţi întâlniri atunci când există multă treabă;
    – multiplicaţi numărul de proceduri existente în cazuri precum plata salariilor, asigurându-vă că sunt mai mulţi oameni care trebuie să aprobe decizii simple.

    Pentru angajaţi:

    – munciţi încet;
    – luaţi-vă cât de multe pauze puteţi;
    – executaţi sarcinile prost şi daţi vina pe echipamente, reproşând superiorilor că nu vă puteţi face treaba bine din cauza aparaturii;
    – nu transmiteţi cunoştinţele acumulate noilor angajaţi.

  • O româncă povesteşte cum a primit bani de la guvernul britanic pentru a porni o afacere la Londra

    „Pentru mine, mirajul Londrei a început încă de la 14 ani. Mama mea a fost profesoară de limba engleză şi a decis să transforme pasiunea într-un business şi a înfiinţat o afacere de familie, Shakespeare School. Încă de pe vremea când eram elevă mergeam în Anglia în summer school, erau tabere pentru adolescenţi şi tineri, iar eu eram liderul de grup. Stăteam câte două-trei săptămâni într-un campus universitar şi experimentam cultura de acolo, şi încă de-atunci mi-am setat ca obiectiv să mă întorc în Anglia, nu doar pentru două săptămâni, ci pentru studii.“

    Irina Alionte a studiat administrarea afacerilor la Warwick Business School, una dintre cele mai bune şcoli de business din Europa, şi a pornit afacerea Club Cardio, un concept care îmbină dansul şi sportul pentru a menţine forma fizică a participanţilor. „Am participat la un show de business, un fel de expoziţie care se organizează în fiecare an la Londra şi în cadrul căruia găseşti toate lucrurile de care ai nevoie ca să porneşti o afacere. Contabili, designeri de web, mentorat, investitori, seminarii de business, absolut orice îţi trebuie. Genul ăsta de evenimente lipseşte în România.“

    La seminar a intrat în contact cu cea mai mare organizaţie de mentoring din Marea Britanie, Rockstar Group, cu peste 80 de mentori care şi-au vândut fiecare afacerea, în medie, cu 18 milioane de euro. Alionte a avut ocazia să cunoască antreprenori cu experienţă care au crezut în ea şi astfel a primit finanţare şi îndrumare de la cea mai mare organizaţie de mentoring din Marea Britanie. Având susţinerea mentorilor, a reuşit să extindă conceptul de evenimente de fitness în mai multe oraşe din Anglia şi a primit premiul Best Business Growth după doar un an de la înfiinţarea afacerii.

    „Am decis să rămân în Londra, să încep businessul. Testasem deja ideea în campusul universităţii mele, şi, bazându-mă pe succesul pe care l-a avut, m-am dus cu ideea şi la alte universităţi. Am făcut evenimente în mai multe cluburi din Londra, printre care şi Pacha, apoi am contactat cel mai mare lanţ de cluburi din Marea Britanie. Am învăţat de la mentorii mei că cel mai bine este să testezi ideea şi să ceri feedback înainte să treci la acţiune“, spune Alionte. A luat legătura cu reprezentanţii Luminar Group, firmă care deţine peste 50 de cluburi în Marea Britanie, şi le-a propus să monetizeze spaţiile cluburilor la ore când în mod normal nu există nicio activitate. I-a scris direct CEO-ului şi a mizat pe faptul că acest gen de activitate va îmbunătăţi imaginea cluburilor pe fondul promovării unui stil de viaţă sănătos. A primit răspuns la mail în jumătate de oră, iar compania a trimis un membru al echipei la Londra pentru o întâlnire.

  • Tabere şcolare la centrele naţionale de fotbal de la Mogoşoaia şi Buftea

    “Pentru ca adolescenţii şi copiii să intre cât mai profund în contact cu fotbalul de performanţă, FRF va organiza tabere pentru copii în Centrele Naţionale Mogoşoaia şi Buftea. Aici vor beneficia de lecţii de fotbal, cursuri despre istoria fotbalului, medicină sportivă şi nutriţie, precum şi de întâlnirea cu fotbalişti din loturile naţionale care să le vorbească despre experienţa lor fotbalistică”, se menţionează în documentul amintit.

    Federaţia Română de Fotbal a elaborat “Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020”, cu obiective precise şi detaliate pe care promite să le pună în practică. Documentul ar urma să fie prezentat membrilor afiliaţi în următoarea şedinţă a Adunării Generale a FRF, din 30 martie.

    Planul realizat de FRF este structurat în jurul a cinci obiective strategice pentru perioada amintită: calificarea echipei naţionale la toate cele trei turnee finale CE 2016, CM 2018, CE 2020, creşterea substanţială a numărului de practicanţi şi de persoane implicate în fenomenul fotbalistic, dezvoltarea fotbalului feminin şi a futsalului (creşterea performanţei echipelor naţionale), construirea unei culturi organizaţionale care să devină suport pentru performanţa sportivă şi creşterea atractivităţii şi a vizibilităţii jocului de fotbal.

  • Ţigara electronică: miracol pentru fumători sau bombă cu ceas pentru sănătatea publică?

    Bombardamentul informaţional dinspre ambele tabere face aproape imposibil pentru neiniţiaţi, pentru publicul larg, să-şi facă o părere obiectivă. Mai ales având în vedere că de ambele părţi ale baricadelor apar personalităţi eminente, cu credibilitate în zona sănătăţii publice.

    DIRECTORUL GENERAL AL ORGANIZAŢIEI MONDIALE A SĂNĂTĂŢII, MARGARET CHAN, a primit recent o scrisoare semnată de 100 de specialişti în sănătate publică şi medici, care cer forului internaţional să adopte reglementări serioase pe piaţa ţigărilor electronice şi avertizează că aceste produse ar putea fi un ”cal troian” al corporaţiilor din industria tutunului.

    Experţii cer OMS reglementarea e-ţigaretelor cu aceleaşi măsuri dure aplicate în cazul ţigărilor normale, precum şi interzicerea reclamelor şi a altor forme de promovare, cu argumentul că pentru moment nu există dovezi ştiinţifice privind siguranţa acestor dispozitive, dar şi modul în care fumătorii sunt ajutaţi să renunţe la acest viciu. De asemenea, cei 100 de specialişti cred că ţigările electronice ar putea reprezenta o strategie a industriei tutunului de a ocoli reglementările stricte aplicate în ceea ce priveşte reclamele sau fumatul în spaţii publice.

    SCRISOAREA A VENIT ÎNSĂ ÎN REPLICĂ LA O ALTĂ MĂRTURIE, PRIMITĂ CU CÂTEVA ZILE ÎNAINTE DE MARGARET CHAN DE LA 53 DE OAMENI DE ŞTIINŢĂ, CARE SUSŢIN CĂ REGLEMENTAREA E-ŢIGARETELOR LA FEL DE DUR PRECUM A ŢIGĂRILOR OBIŞNUITE AR PRIVA FUMĂTORII DE O MODALITATE INOVATOARE ŞI TOT MAI POPULARĂ DE A RENUNŢA LA VICIU. De asemenea, cred experţii, ţigările electronice reduc efectele negative produse de fumat, oferind consumatorilor posibilitatea de a-şi obţine doza de nicotină fără a se expune la substanţele chimice periculoase din ţigările obişnuite. Scrisoarea este semnată de profesori, medici şi specialişti în nicotină şi în politici de sănătate publică de la centre şi universităţi de renume, precum Johns Hopkins, Columbia University, Georgetown University, University College London, Sorbona, Universitatea din Geneva etc.

    DE CEALALTĂ PARTE, SCRISOAREA CARE SE LAUDĂ CU DE DOUĂ ORI MAI MULŢI SEMNATARI ESTE SPRIJINITĂ DE MEDICI ŞI EXPERŢI ÎN ONCOLOGIE, pediatrie, boli cardiovasculare şi specialişti în sănătate publică, printre care profesori de la Universitatea Harvard, Universitatea Federală din Rio de Janeiro, Colegiul Regal de Pediatrie din Marea Britanie, Universitatea Maastricht, Universitatea Stanford, Universitatea din Sydney, Spitalul Universitar din Lausanne şi alte şcoli înalte.

    PROFESORUL FRANK CHALOUPKA, DIRECTOR LA CENTRUL PENTRU POLITICI PUBLICE ÎN SĂNĂTATE DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII DIN ILLINOIS, crede că lansarea de vapori cu arome pentru ţigările electronice, precum căpşuni sau gumă de mestecat, sugerează că producătorii ţintesc copiii şi tinerii, deşi promovează produsele drept o modalitate de renunţare la fumat. Este posibil ca e-ţigaretele să ajute unii fumători să se lase, însă nu există încă dovezi concrete în acest sens, notează el.

    UN STUDIU RECENT AL PROFESORULUI ROBERT WEST DE LA UNIVERSITY COLLEGE LONDON RELEVĂ CĂ ŢIGĂRILE ELECTRONICE SUNT MAI EFICACE DECÂT TRATAMENTELE CU ÎNLOCUITORI DE NICOTINĂ ÎN PRIVINŢA RENUNŢĂRII LA FUMAT. West se numără printre semnatarii scrisorii care cere OMS să nu reglementeze dispozitivele pe bază de vapori.
    ”Orice politici publice vor fi recomandate fie de OMS, fie de alte instituţii, este de importanţă capitală să fie bazate pe o evaluare obiectivă a dovezilor ştiinţifice. Sunt îngrijorat că până în acest moment OMS nu a obţinut o astfel de evaluare”, a afirmat West.

    El precizează însă că semnalele de alarmă privind implicarea corporaţiilor producătoare de ţigări pe piaţa e-ţigaretelor sunt legitime.

    Comunitatea ştiinţifică se teme de o revenire, un ”comeback” al marilor companii producătoare de tutun, care sunt pe cale să devină cel mai mare jucător pe piaţa ţigărilor electronice. Companiile susţin că investiţiile pe această nişă reprezintă doar o încercare de diversificare, din moment ce afacerea de bază este supusă unor presiuni uriaşe prin reglementare strictă şi avertismente abundente privind efectele negative asupra sănătăţii.

    OMS pare să încline către tabăra proreglementare, în timp ce unele guverne au început deja să ceară sfatul organizaţiei în ceea ce priveşte ţigările electronice. OMS va discuta la întâlnirea din luna octombrie propunerea de a introduce ţigările electronice în anvelopa de reglementare şi control aplicată în cazul tutunului obişnuit. Totuşi, Derek Yach, fost director în cadrul OMS şi liderul proiectului care a condus la dezvoltarea reglementărilor antifumat, se numără printre semnatarii scrisorii care argumentează că ţigările electronice nu trebuie controlate atât de strict.

    LANSATE ÎN 2007, ŢIGĂRILE ELECTRONICE AU DEVENIT DEJA UN BUSINESS DE MILIARDE DE DOLARI, iar bugetele de promovare sunt de ordinul zecilor de milioane. Zeci de milioane de oameni din întreaga lume le-au încercat, marea majoritate fumători sau foşti fumători. Ţigara electronică arată ca un gadget şi are un aer aparte. Fumătorii spun că experienţa este una falsă, însă satisfăcătoare. Opiniile sunt polarizate atât în mediul academic, cât şi în rândul publicului larg. În final, doar dovezile ştiinţifice de netăgăduit vor aduce ordine în vacarm, iar studiile care există pe această temă sunt considerate insuficiente pentru a trage o concluzie clară.

  • RAPORT: Franţa a expulzat în 2013 de două ori mai mulţi romi decât anul predecent

     Potrivit studiului, în 2013 autorităţile au desfiinţat 165 de tabere din cele 400 înregistrate în Franţa, expulzând 19.380 de persoane, faţă de 9.404 în 2012, când au fost desfiinţate 97 de tabere, şi 8.455 în 2011.

    În plus, au avut loc 22 de evacuări în urma unor incendii, fiind afectate 2.157 de persoane.

    Aproximativ 17.000 de romi, în principal din România sau Bulgaria, trăiesc în tabere ilegale, potrivit statisticilor oficiale.

    Numărul expulzărilor este ridicat deoarece unele persoane au fost strămutate în mai multe rânduri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Washingtonul a introdus pe lista americană cu lideri terorişti un islamist egiptean

     Departamentul de Stat i-a desemnat totodată ca “terorişti internaţionali” pe toţi membrii reţelei create de Jamal, care a învăţat tehnici de fabricare a bombelor în tabere de antrenament aparţinând Al-Qaida în Afganistan în anii ’80.

    Jamal a revenit în Egipt în anii ’90, devenind un şef militar în cadrul Jihadului Islamic Egiptean, o grupare armată care a fost condusă ulterior de către Ayman al-Zawahiri, în prezent conducătorul reţelei teroriste Al-Qaida, după eliminarea lui Osama ben Laden.

    Jamal a fost arestat în mai multe rânduri de către autorităţile egiptene, însă la eliberarea sa, în 2010, acesta nu a ezitat să îşi creeze propria reţea islamistă – care îi poartă numele – şi să “înfiinţeze mai multe tabere teroriste de anternament în Egipt şi în Libia”, afirmă Departamentul de Stat într-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INUNDAŢIILE DIN MYANMAR: Trei morţi şi peste 30.000 de persoane evacuate

     Cel mai afectat este statul Karen, la froniera cu Thailanda, unde au fost evacuate aroximativ 33.500 de persoane, adăpostite în 79 de tabere, a precizat cotidianul New Light of Myanmar, evocând moartea a trei persoane şi dispariţia uneia.

    În statul Mon, peste 4.500 de persoane au fost evacuate în 34 de tabere, a adăugat ziarul. Însă “imediat ce apele au început să se retragă”, unelepersoane au început să se întoarcă acasă.

    De asemenea, alunecări de teren au avariat drumuri, iar 245 de şcoli au fost închise.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport: Aproximativ 4.000 de romi, evacuaţi din tabere din Franţa la începutul lui 2013

     Douăzeci şi opt de tabere de nomazi, în care locuiau 2.873 de persoane, au fost evacuate de forţele de ordine în primul trimestru al acestui an, potrivit unui studiu realizat de Philippe Goossens, din cadrul Asociaţiei europene pentru apărarea drepturilor omului (AEDO).

    Cifrele sunt în creştere comparativ cu primul trimestru al anului 2012 (1.582 de persoane).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro