Tag: suveranitate

  • Ucraina face apel la SUA şi Marea Britanie să îi garanteze suveranitatea

     Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia au fost garanţii independenţei Ucrainei, în Memorandumul de la Budapesta, semnat în 1994, în schimbul renunţării sale la armele nucleare, după prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, din care făcea parte.

    Rezoluţia cere ţărilor garante să-şi “confirme angajamentele” faţă de Ucraina şi să lanseze “consultări imediate cu (ea) în vederea diminuării tensiunii”.

    Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a fost convocat la ora locală 11.00 (şi ora României), pe tema situaţiei din crimeea, a anunţat preşedintele interimar Oleksandr Turcin, la tribuna Parlamentului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele Unite ale Europei sau Statele Unite ale Germaniei?

    A venit apoi, zilele trecute, cancelarul Angela Merkel, care a pledat pentru o uniune politică şi fiscală în Europa, construită pas cu pas, prin cedare de suveranitate, în jurul Bruxellesului şi al unui grup de state cărora să li se ralieze ulterior şi celelalte, în funcţie de posibilităţi şi de voinţă politică.

    Exemplul spaţiului Schengen şi cel al uniunii monetare europene, ambele forme de uniuni subsumate UE, dar care nu cuprind toate statele UE, au fost folosite de Merkel pentru a da o idee despre ceea ce ar urma să fie “Europa cu două viteze” pe care o imaginează. Angela Merkel a vrut astfel să evite eventualele critici atrase de faptul că vorbeşte atât de clar despre ideea de centralizare a puterii în Europa, cu Germania şi statele nordice în chip de nucleu (sau mai bine zis locomotivă) al deciziilor.

  • De ce ard steagul german protestatarii din Atena (VIDEO)

    Mai concret, Reichenbach va coordona realizarea a ceea ce FMI şi UE cer Greciei – accelerarea privatizării, restructurarea sistemului fiscal, deschiderea pieţei muncii, restructurarea pieţei de energie şi a sistemului sanitar.

    Reichenbach este considerat de grecii revoltaţi un simbol al distrugerii suveranităţii ţării lor: presa elenă l-a poreclit, cu o aluzie la regimul nazist, “Al Treilea Reichenbach”, iar pe YouTube a apărut inclusiv un clip în care mai mulţi protestatari incendiază un steag german.

    În urmă cu câteva zile, surse de la vârful UE au declarat agenţiei Reuters că unele dintre ţările zonei euro (Germania, Olanda, Austria şi Finlanda) vor ca echipa condusă de Reichenbach să primească atribuţii suplimentare mult mai mari de coordonare a privatizărilor din Grecia şi a reformei din sectorul public. Propunerea, respinsă de oficialii UE, care o consideră o ştirbire evidentă a suveranităţii Greciei, avea ca scop să le ofere creditorilor Greciei garanţii suplimentare că ţara va face rost de bani suficient de repede pentru a-şi putea plăti datoriile şi a se împrumuta mai departe.

  • Băsescu vrea Statele Unite ale Europei: Fără cedarea de suveranitate, Europa nu va mai fi o putere

    “Numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o putere economică şi militară. (…) Altfel, Europa va rămâne o carte de istorie a lumii, în care vei putea citi despre cele mai sofisticate culturi”, a avertizat Traian Băsescu. Şeful statului a apreciat că viitorul Uniunii Europene ca structură politică de forţă este “incert” dacă nu se iau “deciziile care trebuie luate pentru funcţionarea UE”. El a susţinut necesitatea realizării “Statelor Unite ale Europei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La Chisinau, Marian Lupu vorbeste tot pe limba lui Voronin

    Pachetul de aranjamente politico-legale cu Moldova trebuie sa
    fie similar cu cel semnat de Romania cu alte state vecine, a atras
    atentia Lupu, intr-o interventie care aminteste pana la virgula de
    atitudinea fostului regim condus de Vladimir Voronin fata de
    relatiile cu Bucurestiul.

    Partidul Comunistilor (PCRM) insista de mai multi ani ca
    autoritatile de la Chisinau sa semneze un tratat de baza cu Romania
    si a acuzat Bucurestiul ca mentine o relatie de “ambiguitate” in
    ceea ce priveste suveranitatea si independenta Republicii Moldova.
    La inceputul anului trecut, presedintele Traian Basescu, aflat
    intr-o vizita la Chisinau, a declarat ca Romania nu va semna
    niciodata un astfel de act.