Tag: SUPERMAN

  • De ce acest om a fost plătit cu 80 milioane de dolari că să nu facă nimic

    John Peters nu este un nume foarte cunoscut publicului larg, însă le spune ceva oamenilor de la Hollywood. Peters a începutca frizer, iar acum este producător de filme şi are la activ pelicule precum Caddyshack, Batman, Superman Returns sau Man of Steel. Însă pentru ultimele două filme nu a lucrat nici măcar un minut şi cu toate astea a primit 80 de milioane de dolari, scrie The Hollywood Reporter.

    De fapt, nici măcar nu a fost lăsat să fie prezent la filmările pentru “Man of Steel” deoarece Christopher Nolan a interzis acest lucru.

    “Am dreptul la 7,5% din încasări. Împreună cele două filme au făcut mai mult de un miliard de dolari”, a mărturisit Peters într-un interviu pentru The Hollywood Reporter.

    Cum a ajuns Peters să obţină această sumă?

    În anii 90, după ce a participat la realizarea filmelor “Batman” şi “Batman Returns”, a încercat să producă un film numit “Superman Lives” pentru care Nicolas Cage trebuia să interpreteze rolul principal, iar Tim Burton trebuia să regizeze. Scenariul a fost scris de către Kevin Smith care a mărturisit că Peters a insistat ca Superman să nu zboare în film şi să se bată cu paianjen uriaş. Filmul nu s-a realizat niciodată, dar John Peters a obţinut un procent din veniturile următoarelor filme din seria Superman.

  • De ce acest om a fost plătit cu 80 milioane de dolari că să nu facă nimic

    John Peters nu este un nume foarte cunoscut publicului larg, însă le spune ceva oamenilor de la Hollywood. Peters a începutca frizer, iar acum este producător de filme şi are la activ pelicule precum Caddyshack, Batman, Superman Returns sau Man of Steel. Însă pentru ultimele două filme nu a lucrat nici măcar un minut şi cu toate astea a primit 80 de milioane de dolari, scrie The Hollywood Reporter.

    De fapt, nici măcar nu a fost lăsat să fie prezent la filmările pentru “Man of Steel” deoarece Christopher Nolan a interzis acest lucru.

    “Am dreptul la 7,5% din încasări. Împreună cele două filme au făcut mai mult de un miliard de dolari”, a mărturisit Peters într-un interviu pentru The Hollywood Reporter.

    Cum a ajuns Peters să obţină această sumă?

    În anii 90, după ce a participat la realizarea filmelor “Batman” şi “Batman Returns”, a încercat să producă un film numit “Superman Lives” pentru care Nicolas Cage trebuia să interpreteze rolul principal, iar Tim Burton trebuia să regizeze. Scenariul a fost scris de către Kevin Smith care a mărturisit că Peters a insistat ca Superman să nu zboare în film şi să se bată cu paianjen uriaş. Filmul nu s-a realizat niciodată, dar John Peters a obţinut un procent din veniturile următoarelor filme din seria Superman.

  • Povestea corporatistului transformat în Superman. A lăsat fotoliul de bancher pentru curse de 560 de kilometri la -50 de grade Celsius

    Acum a ridicat ştacheta şi se pregăteşte pentru două noi curse „nebune, nebune, nebune“, create pentru oameni care vor să arate că imposibilul este doar un cuvânt, din ce în ce mai mic, din ce în ce mai slab.

    Cei mai mulţi nici nu ştiu ce este un ultra-triatlon cunoscut şi ca Iron Man, iar dintre cei care ştiu, puţini sunt aceia care nu consideră o misiune imposibilă să înoţi 3,8 kilometri, să pedalezi 180 de kilometri şi să alergi un maraton (42,195 kilometri). După cum îi spune şi numele, trebuie să ai o rezistenţă de fier. Pentru Andrei Roşu o astfel de cursă a fost doar începutul.

    Apoi, el a alergat un triplu şi un cvintuplu ultratriatlon şi se pregăteşte anul acesta pentru un deca ultra-triatlon, respectiv echivalentul a zece Iron Man-uri. „O să fac asta în toamnă, însă ţelul este setat din 2013.“

    Până în toamnă însă, fostul corporatist devenit coach şi speaker motivaţional are de terminat însă o altă cursă, Ultra 6633, considerată cea mai dificilă din lume, după cum spune chiar el. Numele îi vine de la coordonatele Cercului Polar, unde se va şi desfăşura.

    „În luna martie voi participa la cursa 6633 Ultra. Voi merge astfel în nordul Canadei şi va trebui să alerg 560 de kilometri într-o zonă unde temperatura coboară de regulă la -50 de grade Celsius, iar vântul suflă cu până la 100 de kilometri pe oră”

    Citiţi continuarea pe www.da.zf.ro

  • Ce filme de milioane de dolari cu supereroi apar în următorii ani

    Pe scurt, în următorii şase ani peste 40 de filme bazate pe superoi Marvel şi DC Entertainment vor apărea pe ecrane. DC Entertainment, care are în portofoliu nume grele, precum Superman, Batman sau Wonder Woman tocai a anunţat un calendar ambiţios, dintre care sunt de remarcat zece filme cu supereroi (dar nu putem ocoli nici trei filme bazate pe caractere Lego şi nici alte trei derivate din istoria lui Harry Potter). Cele zece filme sunt “Batman v Superman: Dawn of Justice”, regia Zack Snyder (2016),    “Suicide Squad”, regizat de David Ayer (2016), “Wonder Woman” (2017), “Justice League Part One”, Zack Snyder, cu Ben Affleck, Henry Cavill şi Amy Adams (2017), “The Flash” (2018), “Aquaman”, cu Jason Momoa (2018), “Shazam” (2019), “Justice League Part Two” directed by Zack Snyder (2019), “Cyborg”, cu Ray Fisher (2020), “Green Lantern” (2020).

    Rivalii de la Marvel pregătesc pentru 2015 “Avengers” (mai), “Fantastic Four” (iunie) şi Ant-Man (iulie), în 2016 “Captain America 3” (martie), “X-Man Apocalypse” (mai) şi “Sinister Six” în noiembrie, la care se adaugă un proiect care nu a primit încă nume; în 2017 “Wolverine 2”, “Fantastic Four 2” şi “Guardians of the Galaxy 2” şi “Venom Carnege” vor lovi ecranele, alături de un alt proiect nenumit încă şi de un soi de Spider-Woman; 2018 va fi anul “Spiderr-Man 3” şi al altor patru proiecte neprecizate încă. Obosiţi, în 2019 Marvel va lansa un singur proiect, nenumit până acum.

    Pe lângă aceste proiecte care au căpătat cel puţin o dată de lansate, mai suint de aşteptat o serie de reacţii ale altor studiouri – Sony, Fox, plus apariţia unor surprize care să crească numărul filmelor la 40.

    Pe ce se bazează acest program pe car eîl putem numi, puţin eufemistic, ambiţios? Pe încasările generoase de care s-au bucurat proiectele de până acum. Din 2004 până în prezent Marvel a adunat, cu şase filme, peste 5,8 miliarde de dolari: The Avengers – 1,5 miliarde, Iron Man 3 – 1,215 miliarde, Spiderman 3 – 890 milioane, Spiderman 2 – 783 de milioane , The Amazing Spider-Man – 757 milioane şi Captain America:The Winter Soldier – 714 milioane dolari.

    Chiar dacă nu se ridică la nivelul Marvel, cei de la DC nu stau nici ei rău: The dark Knight Rises a realizat încasări de 1,084 miliarde dolari, The Dark Knight de 1,994 miliarde, Man of Steel de 668 milioane dolari, Superman Returns de 391 milioane, Batman Begins — 374 milioane şi Green Lantern 219 milioane.

  • O copie rară a primei reviste cu Superman, vândută cu 3,2 milioane de dolari într-o licitaţie online

    Licitaţia pentru această copie a revistei Action Comics N°1, în care a debutat super-eroul Superman, în 1938, s-a încheiat duminică seară. Preţul final al tranzacţiei a fost de 3.207.852 de dolari.

    Revista, extrem de bine conservată, a fost pusă în vânzare de Darren Adams, proprietarul companiei Pristine Comics, care o achiziţionase în urmă cu câţiva ani într-o licitaţie privată.

    Scoaterea la licitaţie a “Graalului revistelor de benzi desenate” a stârnit deja un interes uriaş în rândul internauţilor, întrucât publicaţia în cauză este originală, fiind una dintre cele 50 de copii nerestaurate care au supravieţuit până în zilele noastre.

    O altă copie a aceluiaşi număr, la fel de bine conservată, a fost vândută cu 2,1 milioane de dolari în 2011. Până duminică, acea publicaţie deţinea recordul de preţ pentru cea mai scumpă revistă de benzi desenate vândută vreodată pe plan mondial.

    Un procent din suma finală a tranzacţiei de duminică seară va fi donat Fundaţiei Christopher & Dana Reeve, care sprijină cercetările medicale din domeniul accidentelor şi vătămărilor de la nivelul măduvei spinării. Actorul Christopher Reeve, unul dintre interpreţii de marcă ai personajului Superman pe marele ecran, a suferit o astfel de accidentare, care l-a obligat să trăiască până la sfârşitul vieţii într-un cărucior cu rotile.

  • Ce vedem la cinema: “Man of Steel: Eroul” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Un băiat descoperă că are puteri extraordinare şi că nu este de pe planeta noastră. Tânărul se aventurează să afle de unde provine şi cu ce misiune a fost trimis aici. Mai întâi trebuie să iasă la iveală eroul din el, ca să salveze lumea de la pieire şi să devină simbolul speranţei pentru întreagă omenire.
     
    În rolul jurnalistei Lois Lane o găsim pe Amy Adams, nominalizată de patru ori la Oscar, iar Laurence Fishburne, cu o nominalizare la Oscar, este redactorul-şef Perry White. Părinţii adoptivi ai lui Clark, Martha şi Jonathan Kent, sunt interpretaţi de Diane Lane şi Kevin Costner, câştigătorul unui Premiu Oscar.
     
    Duşmanii supereroului sunt alţi doi supravieţuitori kriptonieni: generalul Zod, interpretat de Michael Shannon, nominalizat la Oscar şi partenera acestuia, Faora, interpretată de Antje Traue. Tot de pe planeta lui Superman mai vin mama eroului Lara Lor-Van, jucată de Ayelet Zurer şi tatăl acestuia, Jor-El, interpretat de Russell Crowe, deţinătorul unui Premiu Oscar.

    Ce vedem la cinema: “Man of Steel: Eroul” (GALERIE FOTO)
     
    În completarea distribuţiei mai apar Christopher Meloni în rolul colonelului Hardy, Harry Lennix ca generalul Swanwick, Michael Kelly ca Steve Lombard şi Richard Schiff ca doctorul Emil Hamilton.
     
    Filmul “Man of Steel: Eroul” este produs de Charles Roven, Christopher Nolan, Emma Thomas şi Deborah Snyder. Scenariul este semnat de David S. Goyer, după o poveste de Goyer şi Nolan, bazată pe celebrele personaje Superman create de Jerry Siegel şi Joe Shuster şi publicate de DC Entertainment. Thoman Tull, Lloyd Phillips şi Jon Peters sunt producători executivi.
     
    Echipa cu care a lucrat Zack Snyder la realizarea filmului este formată din directorul de imagine Amir Mokri, scenograful Alex McDowell, editorul David Brenner şi designerul de costume James Acheson, multiplu nominalizat la Oscar şi designerul de costume Michael Wilkinson. Coloana sonoră este semnată de Hans Zimmer (“Regele Leu”, “Începutul”).
     
    Warner Bros. Picture prezintă, în asociere cu Legendary Pictures, filmul “Man of Steel: Eroul”, o producţie Syncopy Production, regizată de Zack Snyder. Filmul va putea fi urmărit în premieră, din 21 iunie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Arta (Sibiu), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Oneşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Palace (Oradea), Cinema Twins (Ploieşti), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).
     

  • Filmele pe care nu trebuie să le ratezi în primăvara aceasta – GALERIE FOTO

    Filmele pe care nu trebuie să le ratezi în primăvara aceasta – GALERIE FOTO

    Acest lucru s-ar putea schimba în curând, odată cu intrarea în cinematografe a filmului Iron Man 3, cu care a debutat sezonul de vară al filmelor.  Există multe alte motive pentru care cinefilii să se entuziasmeze în noul sezon: Marele Gatsby cu Leondardo DiCaprio în rolul protagonistului, adaptarea după Superman-Man of Steel sau  continuarea Star Trek, Star Trek: Into Darkness. Oferta de filme recent lansate sau care vor apărea în curând este bogată şi pentru toate gusturile.

     

  • Supereroii care au cucerit lumea (GALERIE FOTO)

    “Tatăl” personajelor de benzi desenate (comic books) este, fără îndoială, Superman, imaginat de Jerry Siegel şi Joe Shuster în 1932. Ei au vândut drepturile de folosire a personajului către casa de editură Detective Comics (DC Comics) în 1938, după care Superman a căpătat viaţă proprie în seriale de radio, programe TV, seriale de benzi desenate din ziare şi jocuri video. În 1978, Superman a căpătat statutul de vedetă internaţională, odată cu filmul cu acelaşi nume, avându-l în rolul principal pe Christopher Reeve. Clark Kent / Superman este înfăţişat ca un extraterestru de pe planeta Krypton, rătăcit pe Pământ şi care îşi foloseşte puterile supraomeneşti în slujba binelui.

    La momentul ieşirii sale pe piaţă, filmul a generat încasări de 300,2 milioane de dolari la nivel global, devenind al şaselea cel mai bine vândut film din istorie şi cel mai de succes al casei Warner Bros. Ulterior au fost lansate patru sequel-uri, cel mai recent fiind “Superman Returns” din 2006, cu Brandon Routh în rolul principal. Filmul a marcat un nou record pentru Warner Bros, cu încasări de 391 milioane de dolari la nivel mondial, devenind al nouălea în ierarhia celor mai bine vândute filme.

    Casa de editură Marvel Comics se află acum în centrul atenţiei graţie vedetelor din “The Avengers” – Thor, Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye şi Black Widow, însă revenirea vine după un eşec comercial: “Ghost Rider: Spirit of Vengeance”, sequel-ul de anul trecut al lui “Ghost Rider” din 2007 cu Nicholas Cage, a generat încasări de numai 45 de milioane de dolari, fiind considerat un eşec de box-office.

    Hulk din “The Avengers”, jucat de Mark Ruffalo, are deja la activ câteva încarnări de succes. Edward Norton a fost geniul transformat într-un uriaş monstru verde în versiunea din 2008 a lui “The Incredible Hulk”, iar Eric Bana a fost eroul versiunii din 2003. Ambele filme au fost succese de box-office, cu încasări în SUA de 55,4 milioane de dolari, respectiv 62,1 milioane.

    Iron Man, la rândul său, apărut ca personaj de bandă desenată în 1963, a ajuns vedetă de film în filmul cu acelaşi nume din 2008, în interpretarea lui Robert Downey Jr., care a adus încasări de 318 milioane de dolari în SUA şi 570 milioane de dolari pe plan mondial. Seria a continuat cu “Iron Man 2″ în 2010”, “The Avengers” din 2012 şi un “Iron Man 3” planificat pentru 2013.

    Tot benzile desenate ale Marvel Comics sunt la originea celor patru filme din seria “X-Men”. Cel mai nou, “X-Men Origins: Wolverine” (2009), centrat pe povestea supereroului Wolverine, interpretat de Hugh Jackman, a avut un buget de 150 de milioane de dolari şi a adus încasări globale de peste 348 milioane de dolari.

    Alte personaje de benzi desenate recent transpuse pe ecran sunt John Carter din filmul cu acelaşi nume, interpretat de Taylor Kitsch, Batman, care se întoarce pe ecrane în iulie în “The Dark Knight Rises”, cu Christian Bale, şi Omul-Păianjen, interpretat de Andrew Garfield în “The Amazing Spider-Man”, cu premiera tot în iulie.

    Sursa foto: ibtimes.com

  • Cum faci jumătate de miliard din Hannah Montana, Superman, Cars şi Spiderman

    “Pentru jucătorii multinaţionali, România reprezintă una dintre cele mai mari pieţe din Europa unde trebuie să fie prezenţi”, spun reprezentanţii companiei de cercetare de piaţă Euromonitor. Piaţa de jucării din România ar putea să aibă o creştere anuală de 14% în perioada 2010-2015, fiind astfel statul din Europa Centrală şi de Est cu cea mai rapidă creştere, potrivit unui studiu al Euromonitor. Acest potenţial a fost simţit de mulţi oameni de afaceri, care au mizat pe nevoia de jucării şi jocuri a copiilor pentru a-şi deschide magazine de profil. Unul dintre aceştia este Lorand Szarvadi, fondatorul, directorul executiv şi acţionarul Domo Retail, al doilea jucător din piaţa de electronice, electrocasnice şi produse IT. El mizează şi în acest an pe expansiunea retailerului de jucării Toyplex, care a ajuns la 19 unităţi la nivel naţional. Ultimul magazin al companiei Toy Concept, care operează reţeaua Toyplex, a fost deschis în acest an în Botoşani Shopping Center. Reţeaua, în cadrul căreia Szarvadi este acţionar minoritar, mai deţine magazine în Bucureşti (5) şi în mai multe oraşe din ţară, precum Constanţa, Piteşti, Ploieşti sau Oradea.

    Szarvadi anunţa la jumătatea anului trecut că va miza pe expansiunea reţelei de jucării pentru că avea încredere în potenţialul pieţei. Omul de afaceri care a fondat retailerul de electronice si electrocasnice Domo a investit în businessul cu jucării în 2008, ultimul an de boom economic. Deşi consumul a scăzut în fiecare din următorii trei ani, omul de afaceri a continuat să investească în Toyplex, conceput ca un supermarket de jucării, targetul principal fiind copiii din segmentul de vârstă de 3-7 ani.

    Iar retailerii încearcă să se uite mai departe de păpuşile Barbie sau maşinuţele cu telecomandă, către produse care să atragă în magazine şi pe părinţii interesaţi de educaţia copiilor. “Pe piaţa locală am observat un trend crescător al vânzărilor în cazul jucăriilor educative, creative. De asemenea, tot mai mulţi cumpără licenţe, respectiv jucării Disney, Cars sau chiar Spiderman, în condiţiile în care filmul urmează să iasă în acest an”, spune Flaviu Pastor, directorul de marketing şi relaţii publice al lanţului Diverta, controlat de omul de afaceri Octavian Radu. Lanţul de librării, care numără mai multe zeci de unităţi, a intrat în insolvenţă în 2010, pe fondul scăderii consumului şi a contextului economic dificil. Reprezentantul Diverta mai spune că vânzările de jucării în cadrul lanţului vor creşte în acest an cu 3-6%, în ritm cu piaţa. “Vrem să aducem în magazine produsele în tendinţe, pentru că românii nu se uită doar la preţ, ci caută produsele potrivite pentru copiii lor, care să fie şi de calitate. În această industrie cea mai importantă este siguranţa copilului. Preţul nu este definitoriu”, crede Flaviu Pastor.

    Mircea Bivolaru, directorul general al companiei de distribuţie jucării Smart Toys, spune la rândul său că achiziţia unei jucării este de fapt o investiţie în propriul copil. “Jucăriile au rol educativ, nu sunt doar o metodă pentru divertismentul copilului timp de câteva ore.” El spune că românii ar trebui să adopte această mentalitate şi să meargă pe urmele unor ţări occidentale precum Anglia, care se află pe primul loc în topul nivelului de educaţie.

    Mircea Bivolaru mai spune că, cel mai des, când vine vorba de achiziţia de jucării, românii merg în hipermarketuri. “Când merg la cumpărături românii preferă să cumpere din magazinele cu ofertă bogată. Vor să cumpere toate produsele de care au nevoie din acelaşi loc. Mai mult, magazinele specializate nu sunt prea multe pe piaţa locală.”

  • Superman renunta la cetatenia americana. Ce l-a suparat pe super-erou?

    “Vreau sa ma adresez Natiunilor Unite penrtru a le informa ca
    intentionez sa renunt la cetatenia americana. M-am saturat ca
    numele si actiunile mele sa fie folosite ca instrumente de politica
    externa”, a declarat Superman, intr-o poveste scrisa de David S.
    Goyer.

    Superman, ultimul supravietuitor al planetei Krypton, a aparut
    pentru prima oara in Action Comics #1 in 1938. Povestea lui incepe
    din momentul in care era doar un copil. Dupa ce creste, ajunge sa
    apere adevarul, justitia si spiritul american. Daca Superman va
    renunta insa la cetatentie, atunci va trebuie sa-si schimbe
    motto-ul.

    In episodul in care Superman isi anunta planurile de a renunta
    la cetatenie, eroul apare sustinand un grup de protestatari din
    Teheran. Este a doua oara cand DC Comics, publisherul Action
    Comics, utilizeaza nume din viata reala. Pana acum, in loc de New
    York era folosita denumirea Metropolis (resedinta lui Superman) si
    Gotham City (resedinta lui Batman). De asemenea, presedintele
    Statelor Unite ale Americii a fost inlocuit de Lex Luthor, dusmanul
    lui Superman.

    Prima oara cand au mai fost folosite nume reale a fost intr-un
    episod din Batman, realizat in 1988, cand Joker il ucide pe Robin,
    fapta pentru care primeste din partea Iranului distinctia de
    ambasador al Iranului in Statele Unite.

    Iranul inca nu a avut nicio reactie la ultimul epidosd in care
    este invocat, insa este, cu siguranta, unul dintre cele mai
    controversate episoade ale seriei, potrivit CNN.