În film se poate observa şi reacţia întârziată a copilului de 2 ani, care în loc să-l ajute pe cel mic cere ajutorul celor din jur.
Primarul din Milano a fost impresionat de acţiunea tânărului şi vrea să îl cunoască pe acesta.
Tag: student
-
Cel mai bun student din România: „Din păcate, şi eu voi pleca din ţară”
„M-am gândit mult şi am decis că trebuie să plec din România. Sunt cuvintele pe care le auzim atât de des”, spune Sebastian Burduja, Preşedinte Fondator şi de Onoare LSRS, în deschiderea evenimentului.
Muzică clasică, ţinute elegante, mulţi tineri, nenumărate emoţii, rânduri de părinţi şi bunici emoţionaţi pentru copilul nominalizat pentru diverse distincţii, acestea erau primele observaţii care puteau fi făcute la intrarea în sala C.A. Rosetti.
Feţe tinere, pe care România le-ar putea vedea pentru ultima dată. Potenţial şi performanţe, adunate în suflete ambiţioase, care nu au de gând să intre în piaţa muncii din ţara noastră.
Toţi au căutat o şansă, şi toţi au găsit-o departe de casa părintească. Mai departe decât Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi sau Braşov, unii dintre ei chiar mai departe decât graniţele peninsulei Iberice, sau ale munţilor Urali. Majoritatea şi-au încercat norocul în diferite ţări europene precum Spania, Franţa, Germania, Cehia, Austria sau Elveţia, iar alţii în regiuni de pe tot mapamondul precum China, Israel, America Latină sau Noua Zeelandă.
Toţi cu un singur gând: viitorul.
LSRS ajută studenţi români care încearcă să ajungă la studii la diverse universităţi de top din lume, prin consiliere şi prin construirea unei structuri de într-ajutorare menite să ofere suport pentru studenţi. Liga colaborează şi cu alte organizaţii, printre care Erasmus, Fundaţia pentru SMURD sau Institutul Bancar.
-
Donald Trump acuză Coreea de Nord că l-a torturat pe studentul american Otto Warmbier
“Un interviu foarte bun la postul Fox News cu părinţii lui Otto Warmbier: 1994-2017. Otto a fost torturat extraordinar de mult de Coreea de Nord”, a transmis Donald Trump prin Twitter.
Este prima dată când un oficial american de rang înalt acuză Coreea de Nord în mod public că l-a torturat pe studentul Otto Warmbier, care fusese arestat la Phenian în ianuarie 2016.
Într-un interviu acordat postului tv Fox News, părinţii lui Otto Warmbier au acuzat Coreea de Nord că “l-a torturat şi l-a rănit intenţionat” pe fiul lor.
-
Povestea unui pescar care a reuşit să transforme 80 de dolari în ceva ce nimeni nu îşi imagina că este posibil
Nu s-a oprit din pescuit, iar astăzi este fondatorul şi acţionarul majoritar la Trident Seafoods. Averea sa este evaluată la cel puţin 1,1 miliarde de dolari potrivit Indexului Miliardarilor Bloomberg.
Unul dintre meritele sale este faptul că, în anii 80, a reuşit să convingă americanii să mănânce peşte Pollock, considerat la vremea aceea un peşte de clasă inferioară, la restaurantele fast-food. Totuşi, acesta a fost ajutat şi de către politicienii care au dat legi ce ţineau companiile străine de peşte din piaţa americană.
Astăzi compania sa este evaluată la 2,4 miliarde de dolari, iar Bundrant deţine 51% şi din 2013 fiul său Joe este CEO. Trident are 16 fabrici şi 41 de vase de pescuit.
Brudant nu ştia nimic despre peşte, doar că se puteau face bani din asta, a recunoscut fiul său. Brudant a făcut o pauză de studii şi s-a dus la Bristol Bay, Alaska, unde a dormit în port şi făcea joburi pentru oricine era dispus să-i dea un ban.
La câţiva ani după această experienţă, Budrant voia să înceapă un business în domeniu. S-a întâlnit cu doi pescari – Kaare Ness şi Mike Jacobson- cu care a construit o barcă de pescuit de peste 40 de metri. Bundrant a echipat barca cu echipamente de gătit şi de îngheţat astfel încât pescari să poată petrece mai mult timp pe apă, pescuind.
La început, pescarii lui pescuiau crab, dar valoarea acestuia a început să scadă când Budrant s-a reorientat către peştele Pollock, ce nu era mâncat în SUA, dar era foarte popular în Asia.
Primul client pentru peştele Pollock a fost lanţul de magazine Long John Silver, apoi au urmat şi McDonald’s, Burger King şi Costco, în căutarea unui peşte mai ieftin pentru sandvişurile lor.
-
Ce sumă a primit de la Google studentul care a deţinut domeniul google.com pentru 1 minut
Sanmay Ved, studentul care a deţinut domeniul de internet google.com pentru un minut, a primit 12.000 de dolari de la gigantul din Sillicon Valley, informează Boston Globe.
Tânărul căuta domenii libere pe Google Domains când a observant că google.com era disponibil. A plătit 12 dolari şi a intrat în posesia domeniului. Nu-I venea să creadă, comanda a fost verificată, plată efectuată şi chiar a primit un mail de confirmare a achiziţiei. A fost un moment de bucurie scurt. Un minut mai târziu, un alt mail a sosit în care era înştiinţat că achiziţia domeniului a fost anulată
Ved nu a cerut o recompense financiară pentru că a descoperit această vulnerabilitatea în sistem, dar Google i-a oferit o recompensă financiară chiar şi aşa. Suma ininţială a fost mai mica, dar cei de la Google au decis să dubleze suma când au aflat că Sanmay Ved a donat recompense către o asociaşie caritabilă.
-
Cum un pescar a transformat 80 de dolari într-o avere de invidiat
Nu s-a oprit din pescuit, iar astăzi este fondatorul şi acţionarul majoritar la Trident Seafoods. Averea sa este evaluată la cel puţin 1,1 miliarde de dolari potrivit Indexului Miliardarilor Bloomberg.
Unul dintre meritele sale este faptul că, în anii 80, a reuşit să convingă americanii să mănânce peşte Pollock, considerat la vremea aceea un peşte de clasă inferioară, la restaurantele fast-food. Totuşi, acesta a fost ajutat şi de către politicienii care au dat legi ce ţineau companiile străine de peşte din piaţa americană.Astăzi compania sa este evaluată la 2,4 miliarde de dolari, iar Bundrant deţine 51% şi din 2013 fiul său Joe este CEO. Trident are 16 fabrici şi 41 de vase de pescuit.
Brudant nu ştia nimic despre peşte, doar că se puteau face bani din asta, a recunoscut fiul său. Brudant a făcut o pauză de studii şi s-a dus la Bristol Bay, Alaska, unde a dormit în port şi făcea joburi pentru oricine era dispus să-i dea un ban.
La câţiva ani după această experienţă, Budrant voia să înceapă un business în domeniu. S-a întâlnit cu doi pescari – Kaare Ness şi Mike Jacobson- cu care a construit o barcă de pescuit de peste 40 de metri. Bundrant a echipat barca cu echipamente de gătit şi de îngheţat astfel încât pescari să poată petrece mai mult timp pe apă, pescuind.
La început, pescarii lui pescuiau crab, dar valoarea acestuia a început să scadă când Budrant s-a reorientat către peştele Pollock, ce nu era mâncat în SUA, dar era foarte popular în Asia.
Primul client pentru peştele Pollock a fost lanţul de magazine Long John Silver, apoi au urmat şi McDonald’s, Burger King şi Costco, în căutarea unui peşte mai ieftin pentru sandvişurile lor.
-
Omul care a salvat economia SUA şi, foarte probabil, pe cea mondială
Scott Sumner este autorul din spatele blogului The Money Illusion, o excelentă sursă de analiză prin care Sumner a început să publice o serie de materiale în care critica politicile monetare ale Statelor Unite. El a încercat, încă din 2009, să promoveze o politică de ţintire a PIB‑ului nominal.
Pe blog, Sumner explică procesul în termeni extrem de simpli: „Nu e vorba de inteligenţă, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri. Este nevoie de o ţintire progresivă, adică de setarea unei anumite creşteri pentru PIB-ul nominal şi pentru preţuri şi de intervenţie, atunci când creşterea respectivă nu se materializează. Astfel, dacă ai setat o creştere a PIB-ului nominal de 5% dar valoarea a crescut cu doar 4%, pentru anul următor stabileşti o creştere de 6%“.
Pentru a putea realiza cu succes aceste planuri, Sumner a propus metoda relaxării cantitative (QE), o politică monetară folosită în general de băncile centrale atunci când politica monetară standard nu mai este eficientă. Pe scurt, relaxarea cantitativă se referă la cumpărarea de bunuri de la bănci comerciale sau alte instituţii financiare pentru a le creşte valoarea şi pentru a injecta capital în respectivele instituţii.
Laudele la adresa lui Sumner au apărut la scurt timp după decizia din 2012 a lui Ben Bernanke, la acea vreme preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, de a introduce o nouă rundă de relaxare cantitativă. Decizie care a avut ca rezultat cumpărarea de către stat a unor bunuri în valoare de peste 40 de miliarde de dolari lunar, până când „pe piaţa muncii va resimţi o creştere considerabilă“.
Un adevărat curent economic s-a născut pe baza articolelor publicate de profesorul american: Ambrose Evans-Pritchard, editorul de business internaţional al publicaţiei The Daily Telegraph, l-a numit pe Sumner „eminenţa cenuşie“ a pieţelor monetare; în 2012, Chronicle of Higher Education l-a inclus în topul celor mai influenţi bloggeri pe economie, alături de Greg Mankiw de la Harvard University şi Paul Krugman de la Princeton. În acelaşi an, revista Foreign Policy l-a aşezat pe locul 15 în topul celor mai importanţi analişti economici din lume. În 2015, Scott Sumner a publicat cartea „Paradoxul lui Midas: O nouă privire asupra marii crize şi a instabilităţii economice“; volumul s-a transformat peste noapte în best-seller, aducându-i profesorului noi omagii.
Părerile asupra crizei financiare din Statele Unite nu sunt însă singurele care l-au făcut celebru pe Sumner; în 2013, el a realizat mai multe analize extrem de pertinente cu privire la situaţia economică a Germaniei. El a susţinut atunci că surplusul de cont curent al Germaniei nu avea legătură cu salariile. Profesorul de la Universitatea Bentley a dat ca exemplu economiile Olandei şi Elveţiei, care aveau surplusuri mari, chiar mai mari decât cele ale Germaniei dacă sunt raportate la populaţie; acestea erau de asemenea orientate spre exporturi, dar nu aveau salarii mici.
„Apoi, în Germania nu se moare de foame din cauza salariilor mici. Remuneraţiile sunt chiar mari în industriile exportatoare. Germania are surplusuri mari din aceleaşi motive ca şi alte ţări. Economiseşte mai mult în raport cu cât investeşte“, a scris el. Sumner nota că reformele germane din anii 2000 privind munca sunt un succes răsunător, cu toate că majoritatea criticilor au scos în evidenţă numărul mare de salarii foarte mici. Guvernul german are un sistem de protecţie socială vast cu multe subvenţii pentru salarii şi facilităţi pentru cei cu venituri mici.
„Cine are un viitor mai luminos, Germania, cu o rată a şomajului în rândul tinerilor de 7,7%, sau Grecia, cu o rată de 62%?“, se întreabă el retoric. Apoi, o Germanie mai sănătoasă trimite mai mulţi turişti în Grecia şi Spania şi cumpără mai multe produse de lux din Italia. „Dacă fiecare ţară ar încerca să-şi întărească pe cât de mult posibil economia, fără a-şi face griji pentru restul lumii, ne-ar fi mai bine. O lume cu 200 de Elveţii ar fi un loc mai bun decât cel în care trăim acum. Însă cele mai multe ţări nu ştiu care le este interesul. Aceasta este problema“, a concluzionat profesorul.
Chiar dacă este recunoscut drept unul dintre cei mai buni teoreticieni în domeniul economiei, Sumner se ţine departe de unul dintre cele mai importante aspecte ale lumii de azi: în departamentul de economie de la Universitatea Bentley el este cunoscut ca un „tehnofob“; profesorul şi-a cumpărat primul său telefon mobil de-abia în 2011.
„Nu e vorba de a fi inteligent, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri.“, Scott Sumner
-
Omul care a salvat economia SUA şi, foarte probabil, pe cea mondială
Scott Sumner este autorul din spatele blogului The Money Illusion, o excelentă sursă de analiză prin care Sumner a început să publice o serie de materiale în care critica politicile monetare ale Statelor Unite. El a încercat, încă din 2009, să promoveze o politică de ţintire a PIB‑ului nominal.
Pe blog, Sumner explică procesul în termeni extrem de simpli: „Nu e vorba de inteligenţă, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri. Este nevoie de o ţintire progresivă, adică de setarea unei anumite creşteri pentru PIB-ul nominal şi pentru preţuri şi de intervenţie, atunci când creşterea respectivă nu se materializează. Astfel, dacă ai setat o creştere a PIB-ului nominal de 5% dar valoarea a crescut cu doar 4%, pentru anul următor stabileşti o creştere de 6%“.
Pentru a putea realiza cu succes aceste planuri, Sumner a propus metoda relaxării cantitative (QE), o politică monetară folosită în general de băncile centrale atunci când politica monetară standard nu mai este eficientă. Pe scurt, relaxarea cantitativă se referă la cumpărarea de bunuri de la bănci comerciale sau alte instituţii financiare pentru a le creşte valoarea şi pentru a injecta capital în respectivele instituţii.
Laudele la adresa lui Sumner au apărut la scurt timp după decizia din 2012 a lui Ben Bernanke, la acea vreme preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, de a introduce o nouă rundă de relaxare cantitativă. Decizie care a avut ca rezultat cumpărarea de către stat a unor bunuri în valoare de peste 40 de miliarde de dolari lunar, până când „pe piaţa muncii va resimţi o creştere considerabilă“.
Un adevărat curent economic s-a născut pe baza articolelor publicate de profesorul american: Ambrose Evans-Pritchard, editorul de business internaţional al publicaţiei The Daily Telegraph, l-a numit pe Sumner „eminenţa cenuşie“ a pieţelor monetare; în 2012, Chronicle of Higher Education l-a inclus în topul celor mai influenţi bloggeri pe economie, alături de Greg Mankiw de la Harvard University şi Paul Krugman de la Princeton. În acelaşi an, revista Foreign Policy l-a aşezat pe locul 15 în topul celor mai importanţi analişti economici din lume. În 2015, Scott Sumner a publicat cartea „Paradoxul lui Midas: O nouă privire asupra marii crize şi a instabilităţii economice“; volumul s-a transformat peste noapte în best-seller, aducându-i profesorului noi omagii.
Părerile asupra crizei financiare din Statele Unite nu sunt însă singurele care l-au făcut celebru pe Sumner; în 2013, el a realizat mai multe analize extrem de pertinente cu privire la situaţia economică a Germaniei. El a susţinut atunci că surplusul de cont curent al Germaniei nu avea legătură cu salariile. Profesorul de la Universitatea Bentley a dat ca exemplu economiile Olandei şi Elveţiei, care aveau surplusuri mari, chiar mai mari decât cele ale Germaniei dacă sunt raportate la populaţie; acestea erau de asemenea orientate spre exporturi, dar nu aveau salarii mici.
„Apoi, în Germania nu se moare de foame din cauza salariilor mici. Remuneraţiile sunt chiar mari în industriile exportatoare. Germania are surplusuri mari din aceleaşi motive ca şi alte ţări. Economiseşte mai mult în raport cu cât investeşte“, a scris el. Sumner nota că reformele germane din anii 2000 privind munca sunt un succes răsunător, cu toate că majoritatea criticilor au scos în evidenţă numărul mare de salarii foarte mici. Guvernul german are un sistem de protecţie socială vast cu multe subvenţii pentru salarii şi facilităţi pentru cei cu venituri mici.
„Cine are un viitor mai luminos, Germania, cu o rată a şomajului în rândul tinerilor de 7,7%, sau Grecia, cu o rată de 62%?“, se întreabă el retoric. Apoi, o Germanie mai sănătoasă trimite mai mulţi turişti în Grecia şi Spania şi cumpără mai multe produse de lux din Italia. „Dacă fiecare ţară ar încerca să-şi întărească pe cât de mult posibil economia, fără a-şi face griji pentru restul lumii, ne-ar fi mai bine. O lume cu 200 de Elveţii ar fi un loc mai bun decât cel în care trăim acum. Însă cele mai multe ţări nu ştiu care le este interesul. Aceasta este problema“, a concluzionat profesorul.
Chiar dacă este recunoscut drept unul dintre cei mai buni teoreticieni în domeniul economiei, Sumner se ţine departe de unul dintre cele mai importante aspecte ale lumii de azi: în departamentul de economie de la Universitatea Bentley el este cunoscut ca un „tehnofob“; profesorul şi-a cumpărat primul său telefon mobil de-abia în 2011.
„Nu e vorba de a fi inteligent, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri.“, Scott Sumner
-
Povestea tânarului care a renunţat la biserică pentru a face prăjituri. La doar 24 de ani este unul dintre cei mai buni cofetari din România
„Îmi era dor de casă şi i-am rugat să mă lase să mai fac o prăjitură. Eu sunt familist şi am făcut prăjitura krantz, care îmi plăcea foarte mult”, povesteşte Flavian Dobre despre momentul hotărâtor, care avea să-i schimbe destinul. Era 2012 şi el avea o bursă, în istoria religiilor, în Norvegia, fiind student la teologie. „Un francez, bucătar, mi-a spus: tu ai talent mare, trebuie să te duci să studiezi, că tu faci prăjituri suuuuper. M-a luat valul. M-am întors acasă şi i-am spus tatălui meu: «Eu nu mai vreau să fac nicio facultate, vreau să mă fac cofetar»”.
Reacţia tatălui său a inclus deopotrivă uluirea şi refuzul; a încercat să îl convingă că menirea lui era legată de cariera de preot. „Dar nu am mai rezistat şi am plecat în Franţa, la Lenôtre École, cea mai mare şcoală de cofetari din lume, pe care am absolvit-o în nouă luni. Este un fel de universitate, e foarte greu să intri.” Pentru admitere, orice candidat trebuie să ducă un produs şi există un interviu de selecţie, iar candidatul trebuie să convingă evaluatorii că merită să fie primit. „Au văzut patosul meu, la 18 ani, cred că asta i-a convins”. Studiile de la această şcoală pot fi absolvite într-un interval cuprins între şapte luni şi doi ani şi jumătate; lui Flavian Dobre i-au fost de-ajuns nouă luni, „atât de îndârjit am fost să fac acest lucru”.
Întors în ţară, a deschis prima cofetărie la Buftea, cu o investiţie de 40-50.000 de euro, în 2012. Însă la inaugurare a fost dezamăgit, „pentru că eu făceam prăjituri la nivel hi-tech, nu-mi plac prostioarele”. Când a deschis cofetăria, povesteşte el, era coadă pe trei rânduri, a intrat toată lumea, s-au uitat cu toţii în vitrină şi au întrebat: „«Dar prăjituri nu aveţi?» A fost un şoc pentru mine. «N-ai amandină, savarină, diplomat, ecler». A trebuit să cobor ştacheta şi să fac prăjiturile pe care le mănâncă ei.”Apoi a plecat în Italia, la Academia de Design de Arte Culinare, pentru specializarea deserturi. Nu s-a oprit, ci s-a dus, iar, în Franţa, pentru alte cursuri de specializare, şi dă ca exemplu lecţiile despre torturi şi monoporţii. „Făceam module, pentru a mă specializa şi mai mult, iar apoi am hotărât să particip la concursuri. Pe vremea aceea, în timpul zilei aveam lecţii practice, iar de la 12 noaptea la 3 studiam”, povesteşte tânărul antreprenor despre intensitatea perioadei de studii.
La primul concurs la care a participat – Gastropan, la Braşov – a primit locul trei, şi spune acum că a fost foarte supărat. „Am avut cel mai scump tort de până atunci, un tort cu aur lichid“. În următorul an, în 2015, „am participat la toate categoriile şi am câştigat pentru fiecare locul întâi: cel mai bun cofetar din ţară, cea mai bună cofetărie, aşa că a trebuit să reprezint România la concursul internaţional de cofetărie, individual, la IBA, în München”. Îşi dorea să ia măcar o menţiune, fiind înscris la trei categorii de concurs; una dintre ele a fost ratată, pentru că pe drum spre München i s-a spart statuia de ciocolată pregătită, aşa că a rămas înscris la concursurile de torturi şi gust. Când a venit momentul premierii, se aştepta să audă că au câştigat francezii sau belgienii. „Strigau menţiunile şi mă gândeam: «N-am luat nici măcar o menţiune!» A strigat locul trei, apoi când au anunţat «Medalia de argint pentru România – Flavian Dobre», am leşinat. Franţa a luat locul 1. Am luat premiul, iar a doua zi era premierea pentru categoria de gust. Deja eram înfumurat.”
Tânărul a primit trofeul concursului la categoria decor, iar apoi lucrurile au început să se desfăşoare cu o viteză mai mare: „Deschisesem deja şi a doua cofetărie, în cartierul rezidenţial din Chitila, Rezidens. Apoi am deschis fabrica de prăjituri congelate, în Buftea, cu 70.000 de euro. Deja aveam experienţă şi nu am mai cumpărat utilaje noi, am făcut cea mai mare greşeală cumpărând utilaje noi”, susţine tânărul antreprenor. Şi explică: pierderea la utilaj este foarte mare, pentru că un cuptor cumpărat azi cu 20.000 de euro nu mai valorează mâine decât 7-8.000 de euro.
„Cu această experienţă şi ajutorul unor prieteni am reuşit să cumpăr o cameră frigorifică şi tot ce mai aveam nevoie.” Acum, în fabrică sunt produse toate prăjiturile, care apoi sunt congelate şi transportate la cofetării sau evenimente; „este o tehnică foarte nouă, nu ştiu dacă o folosesc măcar 2% dintre cofetăriile din România”, susţine Flavian Dobre. Tot el detaliază: produsul intră pe o bandă, într-un tunel, se congelează în decurs de 7 minute, la -40 de grade, ceea ce permite păstrarea prospeţimii produsului. Gustul şi calitatea se regăsesc în lichidul produsului, care nu se mai pierde; în plus, mor toţi microbii şi produsul se păstrează proaspăt şi tânăr tot timpul. Congelarea este făcută în şoc, iar particulele de apă nu îngheaţă, doar amorţesc. Particulele de apă au viaţă, au microorganisme. Prin congelarea treptată, un produs ajunge la -18 grade Celsius în opt ore, iar în acest timp particula moare, explică tânărul cofetar. „Cu tehnologia pe care o folosim noi, prăjitura se decongelează în cinci minute, arată impecabil şi poate fi mâncată imediat.”
„La începutul lunii februarie, tânărul antreprenor a deschis a treia cofetărie, în Pipera.
Până în martie anul trecut aveam doar cofetărie, fără patiserie şi brutărie. În mai am intrat şi în domeniul gelateriei artizanale. Luăm de pe piaţa românească doar laptele, în rest aducem totul din Italia. Această decizie ne-a mărit traficul.” Zilnic, în spaţiul din Buftea, care nu este un oraş mare şi are nouă cofetării, intră în jur de 150-200 de clienţi care cumpără, estimează Dobre. Valoarea medie a unui bon 35-40 de lei, cumpărătura minimă fiind de circa 15 lei. Costul unui kilogram de tort variază, însă cel mai adesea pentru producţie sunt necesari 40 de lei; la vânzare, preţul unui kilogram de tort ajunge între 70 de lei şi 500 de lei. „Ce are cel de 500 de lei pe kilogram? Începând cu ciocolată de origine, praline crocante, inserţii de fructe naturale obţinute numai din piureuri de fruct, glazuri oglindă, plus decorurile. De multe ori, la o prăjitură costul decorului este mai mare decât compoziţia. De multe ori nu face tortul cât face decorul. Torturile trebuie să arate impecabil, ca o machetă de plastic”, spune Flavian Dobre. Tot el povesteşte că pentru realizarea unui tort sunt necesare între 4 şi 5 ore, cea mai multă muncă fiind la decor, care durează mai mult de o oră.
-
Ce sumă a primit de la Google studentul care a deţinut domeniul google.com pentru 1 minut
Sanmay Ved, studentul care a deţinut domeniul de internet google.com pentru un minut, a primit 12.000 de dolari de la gigantul din Sillicon Valley, informează Boston Globe.
Tânărul căuta domenii libere pe Google Domains când a observant că google.com era disponibil. A plătit 12 dolari şi a intrat în posesia domeniului. Nu-I venea să creadă, comanda a fost verificată, plată efectuată şi chiar a primit un mail de confirmare a achiziţiei. A fost un moment de bucurie scurt. Un minut mai târziu, un alt mail a sosit în care era înştiinţat că achiziţia domeniului a fost anulată
Ved nu a cerut o recompense financiară pentru că a descoperit această vulnerabilitatea în sistem, dar Google i-a oferit o recompensă financiară chiar şi aşa. Suma ininţială a fost mai mica, dar cei de la Google au decis să dubleze suma când au aflat că Sanmay Ved a donat recompense către o asociaşie caritabilă.