Tag: Stroe

  • Evenimentul care se concentrează pe crearea relaţiilor de business între antreprenoare

    Printre cele care vor împărtăşi din experienţa lor se numără Doina Cepalis (proprietar Te-Rox Prod), Ruxandra Hurezeanu (fondator Ivatherm), Mihaela Stroe (coach), Lorena Buhnici (antreprenor online, Cavaleria.ro), Loredana Preda (fondator Noblesse Group), Raluca Radu (country manager ANSWEAR), Maria Nadolu (instructor hatha yoga), Andreea şi Silvia Stefanuca (proprietari Conac Polizu), Alina Dumitru (PR manager ZEPTER). În cadrul evenimentului cei prezenţi vor participa atât la workshop-uri informaţionale construite în jurul expertizei profesorilor, cât şi activitati recreative. 

    „4 din 7 zile sunt plecată din ţara. Am parteneri de business în peste 50 de ţări. Pare plăcut din afară, dar nu a fost uşor să construiesc relaţii şi să le câştig încrederea. Veneam dintr-o ţară cu grad mare de risc, şi am obţinut totuşi credite de milioane de euro. E necesar să fii o prezenţă agreabilă, să vorbeşti fluent limbi străine, să fii diplomat şi să ţi se simtă personalitatea. Nu m-am dus niciodată umilă să cuceresc pieţe externe”, spune Doina Cepalis, proprietar Te-Rox Prod. 

  • Dan Stroe, fost director la ANAF, acuzat că ar fi primit mită alături de Sorin Blejnar, pus sub control judiciar

    Potrivit unor surse judiciar, Dan Stroe, iniţial de negăsit, a fost audiat în secret în urmă cu două săptămâni în dosarul în care Sorin Blejnar este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă. Dan Stroe a fost pus sub control judiciar pe o perioadă şi 60 de zile şi are interdicţia de a părăsi ţara.

    Potrivit motivării Tribanalului Prahova, dată în cazul arestării preventive a lui Sorin Blejnar, Dan Stroe are caliatea de suspect în dosar .

    “Deşi nu face obiectul prezentei propuneri de arestare preventivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază în sensul că din probatoriul administrat există suspiciunea rezonabilă că suspectul S.D. a săvîrşit infracţiunea de luare de luare de mită, această faptă fiind în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul B.S. Săvîrşirea infracţiunii de către suspectul S.D. rezultă din declaraţiile martorilor şi din proba cu înscrisuri, administrată în cauză”, se arată în motivarea instanţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Stroe: Infrastructura, o băşcălie naţională; autostrada Piteşti-Sibiu nu este doar pentru Dacia

    “Infrastructura este o batjocură, este o băşcălie naţională. Dacă până acum câtva timp îmi exprimam neîncrederea că vestita autostradă Piteşti-Sibiu, care nu este a Daciei, este a României, va fi finalizată în 2020, astăzi nu mai cred nici că va fi finalizată în 2025. Este inadmisibil ce se întâmplă, ca o ţară să fie tratată cu atâta indiferenţă, în condiţiile în care 85% din finanţare este asigurată prin fonduri ale Uniunii Europene. Eu aş face o licitaţie, aş alege un prestator care să facă şi studiul de fezabilitate, dar şi proiectarea”, a spus Stroe.

    Constantin Stroe a afirmat că în ciuda banilor disponibili de la Uniunea Europeană pentru autostrada Piteşti – Sibiu, reprezentanţii CNADNR nu au făcut nici măcar măsurătorile necesare pentru construirea acesteia.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • România produce cele mai ieftine maşini comparativ cu ţările vecine. De ce are Dacia avantajul că produce un brand care se confundă cu ţara de origine

    Miza industriei auto creşte constant la nivel mondial, în contextul în care o uzină auto poate atrage zeci de alte investiţii ale producătorilor de componente, salarii peste medie şi o contribuţie importantă la PIB-ul şi la exporturile unei ţări. Auto-mobile Dacia a reuşit în 2013 o cifră de afaceri record de 4,16 miliarde de euro, care i-a asigurat prima poziţie în topul companiilor româneşti după cifra de afaceri, situaţie care cel mai probabil se va repeta şi pentru rezultatele din 2014, în condiţiile în care businessul companiei a urcat cu 2% în primele şase luni ale anului trecut.

    Întrebarea recurentă a industriei rămâne însă: de ce România a atras până acum numai asamblarea unor automobile cu preţuri de cel mult 20.000 de euro, cele mai scumpe fiind Dacia Duster şi Ford B-Max la Craiova? În regiune, atât în Ungaria, cât şi în Cehia sau Slovacia, deja se produc maşini ce depăşesc 100.000 de euro şi sunt sau vor fi asamblate parţial automobile care ajung la 200.000 de euro (precum Porsche Cayenne şi viitorul Bentley Bentayga în Slovacia sau automobile Audi şi Mercedes-Benz în Ungaria).

    „Ceea ce contează cu adevărat pentru viabilitatea industriei auto nu este «sonoritatea» mărcilor şi preţul ridicat al pro-duselor, ci competitivitatea acestora reflectată de marja operaţională realizată, bazată la rândul ei pe raportul calitate/preţ şi pe adaptabilitatea gamelor de produse la cerinţele în evoluţie ale pieţei globale. În acest context trebuie să remarc fap-tul că marca Dacia a fost mult mai puţin afectată de criza economică pe care am traversat-o în comparaţie cu mărcile din clase superioare pe care le-aţi enunţat“, este de părere Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Auto-mobile din România şi membru în consiliul de administraţie al Automobile Dacia, dar totodată şi cel mai longeviv executiv român din industria auto.

    În opinia lui Constantin Stroe, României „nu i-ar fi lipsit nimic să producă, în loc de Dacia Duster, Touareg, dacă Volks-wagen ar fi decis să investească în România în acest scop. Eu mă bucur că fabricăm Duster la Mioveni şi apreciez sincer acest autoturism, care da multă satisfacţie. Suntem mândri că am reconstruit şi am impus atenţiei pe pieţele din vest marca noastră, Dacia, cu nimic mai prejos decât ungurii care montează Audi şi Mercedes, sau de slovacii care montează Touareg sau Bentley“.

    În 2014, cifra de afaceri în întreg sectorul de componente şi accesorii auto naţional a fost de 12,56 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 8% faţă de 2013. Trebuie făcută precizarea că, pentru a evalua evoluţia economică a sectorului de componente, în accepţiunea lui extinsă (cea folosită şi de ACEA – Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile), ACAROM cumulează datele statistice disponibile pentru grupa CAEN „componente şi accesorii auto“, cu datele extrase din bilanţurile publicate de Ministerul Finanţelor Publice referitoare la componente care intră în structura automobilelor, dar sunt încadrate statistic în alte grupe CAEN: anvelope, cablaje, baterii, piese din mase plastice şi cau-ciuc. Creşterea de anul trecut s-a bazat pe componente auto mai complexe şi cu valoare adăugată mai mare decât în anii precedenţi. „În acest context, o contribuţie la creşterea înregistrată o are Star Transmission Sebeş-Cugir, filială românea-scă a concernului Daimler, unde în 2014 a fost pusă în funcţiune linia de ansamblare a cutiilor de viteze 7-DC şi a început construcţia halelor industriale din noul proiect NAG 3 care va avea ca rezultat în 2016, în materie de produs, cutia de viteze automată 9G-Tronic cu nouă viteze, probabil cea mai modernă cutie de viteze din lume“, a spus Constantin Stroe.

    n 2014, s-au investit deja la Star Transmission 69 milioane de euro din cele 300 de milioane de euro, cât valorează nouă investiţie făcută de Daimler. Cifra de afaceri a companiei a crescut de la 37,5 milioane de euro în 2013 la 57,2 milioane de euro în 2014, după datele companiei, iar numărul de salariaţi a ajuns la 1.500 în cele două uzine.
    „În creşterile cifrei de afaceri pentru componentele auto se face simţit şi efectul altor investiţii noi, cum sunt cele ale lui Continental, Bosch, Lisa Dräxlmaier etc. Alte investiţii noi sau extinderi de capacităţi, aflate acum în derulare, vor influenţa pozitiv cifrele din 2015 şi 2016“, explică preşedintele ACAROM.

    El a subliniat că „este un lucru bine cunoscut că investiţiile străine directe sunt de mai bine de 15 ani vectorul principal de dezvoltare a sectorului de componente auto din România. Trebuie remarcat că sectorul de componente auto reprezintă aproape 70% din producţia auto naţională şi cam acelaşi procent din exportul realizat de industria auto în 2014. Chiar în componenţa lui statistică limitată, prezentată mai sus, exportul auto are o pondere de peste 23% în exportul total al României“.

  • A lăsat resursele umane pentru marketing, iar acum controlează o echipă de 37 de oameni

    “Personal, cred că succesul şi performanţa ţin mai mult de perseverenţă şi dorinţa de învăţare. Deşi statistic o realitate, discuţiile despre discriminarea de gen pot uşor aluneca în clişee care mai mult înalţă bariere de stereotipuri decât ajută. Ca femeie care mi-am construit cariera cu pasiune şi deschidere către provocări, cred cu convingere că putem ajuta mai mult generaţiile următoare vorbind deschis despre alegerile noastre, oferind exemple tangibile, fie că sunt succese sau eşecuri“, spune Natalia Stroe.

    Ea conduce echipa de marketing a Coca-Cola Hellenic, 37 de oameni, şi împreună cu echipa creează şi implementează planuri de marketing, deţinând funcţia actuală de aproape un an.

    Are 39 de ani şi povesteşte că a început să lucreze din anul doi de facultate, căutând să cunoască „de cât mai devreme partea practică a celor învăţate în mediul academic“. A absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţion-ale, ASE, apoi o serie de cursuri de specialitate la diferite centre de pregatire.

    Din 2004 s-a alăturat The Coca-Cola Company, cu responsabilităţi crescânde în management, strategie de marketing şi coordonare a portofoliului extins de branduri, pentru mai multe ţări din zona Europei de Sud-Est.

    Natalia Stroe consideră că în cariera sa cea mai mare reuşită, „nu numai ca profesionist, ci şi ca mamă“, este campania Dorna „Grijă pentru copii“. În doi ani, prin această campanie compania a contribuit la dotarea a 30 de maternităţi cu echipamente necesare îngrijirii copiilor născuţi prematur.

  • Stroe, Dacia: Negocierea cu sindicatul, la final. S-a acceptat o creşterere rezonabilă a salariilor

     “Am tot respectul pentru angajaţii Dacia. Cred în înţelepciunea şi în terminarea acestei negocieri prelungite, probabil chiar în cursul acestei săptămâni, dacă nu cealaltă”, a spus Stroe la conferinţa “Cheie, contact, sales – Cum relansăm industria auto din România?”, organizată luni de Ziarul Financiar, răspunzând unei întrebări privind ameninţările cu care se confruntă producţia auto din România.

    El a afirmat că, în timp ce la Dacia operatorii au încasat anul trecut un salariu mediu brut de 4.428 lei la operatori, nivelul consemnat în economia naţională a fost 2.224 lei, iar pe ramura de profil s-a situat la 2.682 lei.

    “Păi domnule când ai aşa un ecart, trebuie să fii înţelept. Sigur, în spatele acestor negocieri sunt şi alte, mă rog, tactici, cum vreţi s-o luaţi. Cred că vor accepta un program şi au acceptat o creştere rezonabilă, ţinând seama şi de inflaţia de anul trecut”, a spus reprezentantul Dacia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Stroe, ACAROM: Doi furnizori auto vest-europeni pregătesc investiţii de 75-80 mil. euro în România

     “Valoarea celor două posibile investiţii nu este spectaculoasă, se ridică la aproximativ 75-80 milioane (euro, n.r.), dar vor avea piaţă. Ei caută asocieri cu producători naţionali care n-au tehnică, locurile de muncă se ridică la aproximativ 170. Nu trebuie să întoarcem spatele la aşa ceva. Acestea sunt flori rare care apar în ultimul timp în industria auto din România”, a declarat Stroe la conferinţa “Cheie, contact, sales – Cum relansăm industria auto din România?”, organizată luni de Ziarul Financiar.

    Cele două companii sunt vest-europene, a precizat Stroe, fără să ofere detalii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capricornul nemâncat care a distrus o jumătate de ţară. Perlele politice ale săptămânii

    “D-na Mariana Câmpeanu ar fi trebuit să fie demisă înainte de a fi pusă, pentru că ea a validat toate măsurile populiste ale lui Ponta” – Vasile Blaga, liderul PDL

    “Voi demisiona doar dacă şi Băsescu îşi dă demisia” – premierul Victor Ponta, întrebat dacă va da curs cererii lui Crin Antonescu de a părăsi şefia Guvernului

    “PNL nu este decât jumătate a răului care aproape a distrus o ţară” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul FC

    “Vă aud cum vorbiţi despre lupta împotriva lui Traian Băsescu, dar nu aţi luptat niciodată împotriva lui” – Cristina Pocora, purtător de cuvânt al PNL, acuzându-l pe Victor Ponta că nu denunţă pactul de coabitare‬

    “Vreau ca românii să ştie că, în această ţară, a rămas cine să lupte cu regimul falimentar şi periculos al lui Traian Băsescu” – ministrul Dan Şova despre PSD

    “Nici nu mai am alte ambiţii decât ca PNL să nu se întoarcă în vremuri grele de acum 10-15 ani, la 7 procente, la 10 procente” – Radu Stroe, vicepreşedintele PNL

    “Aş vrea un proiect care să fie proiectul de unitate naţională a românilor în jurul unui obiectiv. (…) Nu e prima dată când o spun, dar eu sunt perseverent, sunt Capricorn” – Călin Popescu-Tăriceanu, ex-PNL

  • Fac poze când gătesc şi lucru manual în timpul mandatului. Perlele politice ale săptămânii

    “Îmi iau şorţ de bucătărie, fac poze când gătesc, aia cu croşetatul nu, dar o să fac împletituri, făceam la lucru manual ştergare din foaie de porumb şi mai ştiu să fac breloc de chei din plastic” – deputatul PDL Cezar Preda despre viitoarea lui pagină de Facebook

    “Mă gândeam, ca să fim siguri că ne promulgă legile, să le autentificăm la notariatul Ioanei Băsescu, ca să nu le mai blocheze” – premierul Victor Ponta, explicând că pregăteşte o sesiune parlamentară pentru revotarea legilor blocate de preşedinte

    “Aceşti oameni au în loc de cap un televizor şi în loc de inimă un portofel” – Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL, despre Victor Ponta şi Crin Antonescu

    “E ca şi cum PSD, PNL şi Antena 3 au fost scoşi din UE” – Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidenţial, despre conţinutul raportului MCV privind România

    “Demiterea unui secretar de stat nu este puţin lucru” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre faptul că ministrul liberal Radu Stroe rămâne în funcţie, dar în schimb a fost demis secretarul de stat liberal Cătălin Chiper în urma accidentului aviatic din Apuseni