Tag: STREAMING

  • Pe urmele Netflix: Serviciul de streaming Disney+ a atras peste 28 milioane de abonaţi în doar trei luni

    Platforma de streaming Disney+ a înregistrat 28,6 milioane de abonaţi de când a fost lansată în luna noiembrie a anului trecut. Serviciul costă în prezent 6,99 dolari şi urmăreşte să devină unul dintre principalii competitori ai Netflix în anii care urmează, potrivit BBC.

    În prezent, platforma are acelaşi număr de abonaţi ca Hulu, celălalt serviciu de streaming al grupului Disney care a fost lansat în 2007, ceea ce înseamnă că numărul propus de abonaţi Disney+ pentru 2024, de 60 până la 90 milioane, este cât se poate de realist.

    „Lansarea Disney+ a înregistrat un succes extraordinar, depăşindu-ne până şi cele mai mari aşteptări”, a declarat Bob Iger, preşedintele şi directorul executiv al companiei.

    Disney şi-a anunţat investitorii că veniturile din următorul trimestru ar putea înregistra scăderi drastice, de 300 mil. dolari, în urma închiderii parcurilor de distracţie din China. Suma ia în calcul faptul că epidemia de coronavirus va închide resorturile din Shanghai şi Hong Kong pe o perioadă de două luni.

    Dinsey a anunţat în 2017 crearea propriului serviciu de streaming, într-o încercare de a combate numărul în declin al audienţelor tradiţionale care se orientează spre mediul online. La scurt timp după, compania anunţa achiziţionarea imperiului lui Rupert Murdoch – 21st Century Fox – pentru 71 de miliarde de dolari.

    Următoarea prioritate a companiei este expansiunea pe plan internaţional. Serviciul este valabil în prezent în cinci ţări – Statele Unite, Canada, Olanda, Australia şi Noua Zeelandă – şi urmăreşte să se lanseze luna viitoare în Europa de Vest, punându-se accent pe lansarea din Marea Britanie. Cel mai probabil, platforma va fi lansată în România la sfârşitul anului curent sau la începutul lui 2021.

    În primele zile ale anului, banca engleză Barclays evalua sectorul de streaming din cadrul Disney la 108 miliarde de dolari, acţiunile companiei crescând cu 6% de când a lansat platforma Disney+ în urmă cu aproape trei luni.

    Disney are în prezent o capitalizare de piaţă de 255 miliarde de dolari, în timp ce Netflix se situează în dreptul sumei de 160 miliarde de dolari.

  • Jay-Z şi-a lansat propriul serviciu de streaming muzical, Tidal, în prezenţa a 16 cântăreţi celebri

    Ambiţiosul debut al rapperului şi producătorului Jay-Z în industria serviciilor de streaming muzical, considerată o mare surpriză de specialiştii în domeniu, s-a produs luni seară, la un eveniment organizat la James A. Farley Post Office din Herald Square, New York, informează hollywoodreporter.com.

    Tidal şi WiMP, cele două servicii muzicale deţinute de compania suedeză Aspiro, pe care Jay-Z a achiziţionat-o în luna ianuarie cu 56 milioane de dolari, va difuza în streaming single-urile şi albumele unor artişti de seamă, începând chiar cu Jay-Z, şi continuând cu soţia sa, Beyonce, Rihanna, Kanye West, Jack White, Arcade Fire, Drake, Usher, Nicki Minaj, Coldplay, Alicia Keys, Calvin Harris, Daft Punkt, deadmau5, Jason Aldean, J. Cole şi Madonna.

    Numele acestor cântăreţi au fost anunţate înainte ca ei să urce pe scenă şi să fie prezentaţi în calitate de coacţionari ai companiei Tidal, care a devenit astfel primul serviciu muzical online deţinut exclusiv de artişti, dorind să concureze astfel cu alte companii de profil precum Spotify şi Pandora, acuzate adeseori că nu îi recompensează în mod echitabil pe muzicienii ale căror piese le difuzează.

    Într-o dispută devenită de notorietate, cântăreaţa Taylor Swift şi-a retras toate piesele de pe Spotify în 2014 din cauza neînţelegerilor pe care le-a avut cu administratorii acestui serviciu muzical în legătură cu termenii financiari ai contractului lor.

    Noul serviciu a devenit funcţional la miezul nopţii pe coasta de est americană. În acel moment, toţi muzicienii care deţin acţiuni în serviciul Tidal şi-au modificat fotografiile de profil de pe Twitter, colorându-le în turcoaz şi publicând hashtag-ul #TIDALforall. Adiţional, proprietarii noului serviciu muzical au anunţat şi primul partener comercial al acestuia – compania de telefonie mobilă Sprint.

    “Oamenii nu mai respectă muzica şi devalorizează ceea ce înseamnă ea de fapt”, a declarat rapperul Jay-Z pentru revista Billboard. “Oamenii au impresia că muzica este gratuită, însă sunt dispuşi să plătească 6 dolari pentru o sticlă cu apă plată. Poţi totuşi să bei apă, gratuit, de la robinet şi este vorba de apă bună. Însă lor li se pare OK să plătească pentru ea. Cam asta e impresia actuală”, a adăugat el.

    La rândul ei, cântăreaţa Alicia Keys a declarat: “Scopul nostru este unul simplu. Vrem să creăm un serviciu mai bun şi să oferim o experienţă mai bună atât pentru fani cât şi pentru artişti. Credem cu adevărat că e în interesul fiecăruia – fani, artişti şi industria muzicală în ansamblul ei – să conservăm valoarea muzicii şi să ne asigurăm că vom avea o industrie sănătoasă şi robustă în anii care vor veni”.

    Tidal nu oferă o versiune gratuită a serviciului său. Versiunea sa audio standard (Tidal Premium) este disponibilă la tariful de 9,99 dolari pe lună, iar versiunea sa audio high-definition (Tidal HiFi) este disponibilă la tariful de 19,99 dolari pe lună. Ambele versiuni pot fi încercate în mod gratuit de internauţi, timp de 30 de zile, după care aceştia trebuie să opteze pentru unul dintre cele două abonamente.

    Tidal va concura în domeniul serviciilor de streaming muzical cu plată cu Spotify şi cu viitorul serviciu al grupului Apple – care a cumpărat recent Beats Music -, ce va fi lansat în vara acestui an.

    Potrivit revistei Variety, Spotify are deja 15 milioane de abonaţi pe plan mondial şi este urmat în acest top de serviciul Deezer, clasat pe locul al doilea, cu 6 milioane de utilizatori unici.

    Deocamdată, Tidal a ajuns în prima zi după lansare la 540.000 de abonaţi.

    Tidal deţine un catalog muzical de peste 25 milioane de piese, 75.000 de videoclipuri muzicale şi numeroase articole şi editoriale pe teme muzicale. Serviciul este disponibil pe dispozitivele mobile cu sisteme de operare iOS şi Android, dar şi pe browsere de internet şi pe diverse playere muzicale instalate pe PC-uri clasice. Tidal, disponibil deja la lansare în 30 de ţări, asigură o calitate a streaming-ului de patru ori mai mare decât aceea oferită de serviciile concurente, potrivit reprezentanţilor săi.

  • Postul Nickelodeon va lansa un serviciu de streaming cu plată pentru copii

    Acest serviciu cu plată pentru dispozitive mobile va fi disponibil pe produsele grupului Apple – iPhone, iPad şi iPod – cu ecran tactil.

    Destinată copiilor preşcolari, noua aplicaţie, care va fi complet lipsită de reclame, va difuza multe seriale, precum “Blue’s Clues”, “Little Bear” şi “Miss Spider’s Sunny Patch Friends”. Noul serviciu va difuza şi muzică şi programe video educaţionale.

    Noggin va funcţiona ca un complement pentru aplicaţia Nick Jr., care difuzează deja streaming-uri video live, dar şi episoade, la cerere, care sunt disponibile pentru abonaţii postului Nickelodeon.

    Nickelodeon a anunţat că se află în discuţii cu distribuitorii de posturi TV cu plată cu scopul de a oferi serviciul Noggin ca un supliment premium pentru abonaţii acestora.

  • Postul Nickelodeon va lansa un serviciu de streaming cu plată pentru copii

    Acest serviciu cu plată pentru dispozitive mobile va fi disponibil pe produsele grupului Apple – iPhone, iPad şi iPod – cu ecran tactil.

    Destinată copiilor preşcolari, noua aplicaţie, care va fi complet lipsită de reclame, va difuza multe seriale, precum “Blue’s Clues”, “Little Bear” şi “Miss Spider’s Sunny Patch Friends”. Noul serviciu va difuza şi muzică şi programe video educaţionale.

    Noggin va funcţiona ca un complement pentru aplicaţia Nick Jr., care difuzează deja streaming-uri video live, dar şi episoade, la cerere, care sunt disponibile pentru abonaţii postului Nickelodeon.

    Nickelodeon a anunţat că se află în discuţii cu distribuitorii de posturi TV cu plată cu scopul de a oferi serviciul Noggin ca un supliment premium pentru abonaţii acestora.