BusinessMagazin

Tag: straini

  • Bucureştiul a ajuns mult mai internaţional decât ne dăm noi seama

    Ani de zile, chiar două decenii, când mergeam în străinătate în vacanţă în Grecia, în Italia, în Spania vedeam români care stăteau în faţa restaurantelor şi ne invitau înăuntru vorbindu-ne pe limba noastră. Grecii, italienii, spaniolii îi angajau pe conaţionalii noştri să ne invite în restaurantul lor.  Acum o lună, în Centrul Vechi, într-unul din restaurantele de pe Lipscani am văzut şi auzit un tânăr italian care îi invita pe italienii lui, în limba lor, să se aşeze pe terasa de care era el responsabil. Chiar dacă este o excepţie, un caz singular, cel puţin cel pe care l-am văzut eu, prezenţa unui italian în România angajat la o terasă de către un patron român să-i invite pe conaţionalii lui pe terasă arată că vremurile s-au schimbat, iar Bucureştiul a devenit un oraş care poate angaja şi alte naţionalităţi, mai mult decât asiatici. Puterea de cumpărare a Bucureştiului a crescut, iar acest lucru atrage şi va atrage italieni, spanioli, greci, francezi, englezi care să vină să lucreze aici, la terasele din Centrul Vechi, aşa cum merg românii să lucreze la terasele din Grecia, Italia, Spania etc. Bucureştiul s-a ridicat extraordinar în ultimul deceniu odată cu dublarea salariilor – salariul mediu în Bucureşti este de 6.000 de lei net, adică 1.200 de euro, faţă de 1.000 de euro cât este media naţională – cu deschiderea pieţei HoReCa, cu zonele de entertainment, cluburi etc. IT-ştii din Bucureşti un câştiguri care se duc spre 1.500 de euro la prima strigare şi 2.500 de euro net. Prezent la Meet the CEO la Business Magazin, Zdenek Romanek, un bancher slovac care a preluat acum doi ani poziţia de CEO al Raiffeisen Bank România, spune că prin venirea aici şi-a dat seama cât de internaţional este Bucureştiul, cât de cosmopolită este capitala României, dar nu numai aceasta, ci toată ţara. Uitaţi-vă ce este în weekend pe Calea Victoriei, când străzile sunt închise iar terasele sunt invadate de toată lumea. Alături de români, străinii se bucură de ceea ce văd în Bucureşti. De la distanţă, România este o ţară exotică, rămasă prizonieră imaginii lui Dracula. Când ajung aici, străinii îşi dau seama că este altceva. Dacă am avea facilităţi de spectacole – o sală mare de sport de 10.000 de locuri, o sală de concerte de peste 5.000 de locuri, o zonă de expoziţie unde s-ar putea face congrese internaţionale –, am putea câştiga enorm. Festivalul George Enescu este în top trei la nivel mondial, atrage cele mai mari orchestre simfonice ale lumii, dar Bucureştiul nu are o sală de concerte adecvată. Din 2000 încoace, PIB-ul a crescut de 10 ori, de la 35 de miliarde de euro la 350 de miliarde de euro, dar guvernele care au trecut pe la Palatul Vicoria, autorităţile locale nu au fost în stare să facă o sală de sport nouă şi nicio sală de concerte nouă, care nu ar costa mai mult de 100-150 de milioane de euro fiecare. Ca să nu mai vorbim de un proiect imobiliar unde să se facă o zonă de expoziţii şi de organizare de conferinţe. Organizarea de conferinţe de către multinaţionale este un business de miliarde de euro/dolari, din care nu luăm nimic. Hotelurile pe care le avem se plâng că în weekend este dezastru în Bucureşti, pentru că nu suntem o destinaţie pentru lumea corporatistă mondială deoarece nu avem facilităţi prin care să putem acomoda mii de participanţi din întreaga lume. Analiştii spun că turismul, călătoriile, entertainmentul câştigă teren în fiecare an în portofelul oamenilor şi de aceea toată lumea se luptă să-i atragă în ţara sau oraşul lor. Uitaţi-vă ce se întâmplă cu fenomenul Taylor Swift: oraşele şi ţările se bat să o aducă pe celebra cântăreaţă americană pe scena lor. Dar dincolo de zona de entertainment, cred că din ce în ce mai mulţi străini vor fi atraşi să lucreze aici, în România, şi nu numai celebrii muncitori asiatici.

    Bucureşti, Cluj, Timişoara sunt oraşe bune de muncă şi de living pentru corporatişti, dar nu numai pentru ai noştri, ci şi pentru cei din piaţa vestică. Salariile corporatiştilor s-au apropiat foarte mult de cele externe, dar România, prin principalele oraşe, oferă un cost al vieţii mai redus. Dacă am promova mai mult posibilitatea achiziţiei unui apartament în Bucureşti, în Cluj, în Timişoara, în Iaşi că este mult mai ieftin decât în oraşele occidentale, am avea câştig de cauză în faţa tinerilor occidentali. În ţările vestice piaţa muncii este mult mai strânsă şi mai dură, nu există o diferenţă atât de mare faţă de România, dar preţurile sunt mai bune aici. În Italia o chirie te costă între 500 şi 800 de euro, iar la Bucureşti, cu 500 de euro poţi să plăteşti o rată lunară pentru un apartament destul de bun, în timp ce în Vest cu o rată lunară de 500 de euro nu prea te poţi apropia de un apartament rezonabil. Până una-alta, să ne bucurăm de imaginea din weekend de pe Calea Victoriei, care înseamnă o fotografie mult mai bună faţă de acum 20 de ani.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Locul care se întinde pe o suprafaţă similară unei regiuni a României, dar care reuşeşte să atragă mult mai mulţi turişti străini decât destinaţiile româneşti

    Plaje întinse cu nisip fin sau stânci impunătoare, care pe alocuri adăpostesc peşteri ce aşteaptă să fie descoperite, ori istoria locului, care secole a fost cucerit de diferite civilizaţii, fiecare lăsând ceva în urmă, Ciprul are câte un pic pentru fiecare. Ciprul, cât o regiune a României, reuşeşte să atragă mai mulţi turişti străini decât destinaţiile româneşti. Cum reuşeşte insula să fie o destinaţie pentru fiecare tip de turist?

     

    Poţi să schiezi, iar la 50 de minute distanţă să faci plajă şi baie în mare” – este vorba pe care o spun mulţi ciprioţi cu un soi de mândrie când sunt întrebaţi despre propria lor ţară. În realitate, nu este doar o vorbă, ci chiar o realitate. Diversitatea de relief din Cipru le permite turiştilor autohtoni sau străini să schieze în Munţii Trodos şi la o distanţă de 50 de minute de mers cu maşina pot face o baie în Marea Mediterană. Staţiunile de schi sunt însă cunoscute în rândul localnicilor, străinii aleg Ciprul pentru plajă şi mare, dar insula oferă mai mult de atât. Cu o suprafaţă totală de 9.250 de kilometri pătraţi, cât o regiune din România, Ciprul adună în acelaşi loc istorie, cultură, mituri şi legende, gastronomie, natură, distracţie şi câte un pic pentru fiecare tip de turist. Ciprul a atras anul trecut 3,9 milioane de turişti, un număr semnificativ având în vedere că populaţia insulei este de doar 1,2 milioane de persoane. Cu o strategie de promovare clară, Cipru reuşeşte să atragă turişti de trei ori peste populaţia ţării. Dintre aceştia, 80.000 de turişti au fost români. Ce îi atrage cel mai mult pe turişti în insulă? Ca insulă, Ciprul este mărginit de coastă, astfel că oriunde te-ai afla pe insulă,  şansele de a găsi o plajă în apropiere sunt destul de mari. Chiar dacă plajele sunt aproape la fiecare pas în Cipru, acestea se diferenţiază de la regiune la regiune. De la culoarea şi claritatea apei, nuanţa nisipului sau a stâncilor, facilităţi şi peisaj, fiecare plajă din Cipru are ceva al său. Coasta Ciprului se joacă cu forme, culori şi reliefuri. De la plaje întinse cu nisip fin, la stânci impunătoare de care apa se sparge ca şi când ar vrea mereu să învingă, însă sfârşeşte mereu învolburată. Peisajul este completat, pe alocuri, în multe dintre regiunile de la mare ale Ciprului, cu grote şi peşteri ascunse printre stâncile costiere, ferite parcă de privirea turiştilor aflaţi pe ţărm, mai mult descoperite de către cei care se aventurează pe mare, în plimbări cu barca. Pentru aceştia, fiecare peşteră e o nouă descoperire, care îi atrage spre a o pătrunde.

    Totuşi, ceea ce au în comun plajele este calitatea lor. An de an, plajele din Cipru se află în topul clasamentelor din Europa, calitatea şi siguranţa apei fiind printre cele mai bine cotate de pe continent. O plajă celebră a Ciprului este chiar locul unde se spune că Afrodita s-a născut, direct din valurile înspumate ale mării, ieşind din apă într-o cochilie de scoică. Petra Tou Romiou sau Locul de Naştere al Afroditei, în apropiere de Pafos, este o plajă unde stâncile maritime se joacă într-un dans armonios cu marea şi soarele. Se spune că, în anumite condiţii meteorologice, valurile se ridică, se sparg şi formează o coloană de acare se dizolvă într-un stâlp de spumă, cu puţine imaginaţie, aceasta arată ca o formă umană efemeră. De dragul legendelor sau de frumuseţea locului, plaja este vizitată anual de mulţi turişti străini. Pafos atrage turişti şi pentru obiectivele turistice istorice, care amintesc de civilizaţia greacă antică. În oraş se găseşte complexul de mozaicuri antice, parte din oraşul antic care astăzi este inclus în patrimoniul cultural UNESCO. Mozaicurile prezintă scene din mitologia greacă şi datează din secolul al II-lea şi până în al V-lea, fiind într-o stare foarte bună. La o mică distanţă de complexul de mozaicuri se găsesc criptele şi mormintele regale subterane, în jurul cărora există mult mister şi legende antice. Pafos însă oferă şi experienţe în natură, în apropierea oraşului existând o rezervaţie naturală unică. Golful Lara este locul în care din mai şi până în august ţestoasele îşi depun ouăle în nisip, care sunt atent păzite de angajaţii centrului de cercatere al Staţiei de Conservare a Tutle Lara Bay. Pentru a descoperi rezervaţia naturală este necesară deplasarea cu un SUV sau un vehicul ce ar putea traversa cu uşurinţă porţiuni accidentate de drum. Din Pafos pot fi rezervate experienţe de tip Jeep Safari care includ în itinerarii şi rezervaţia naturală. Totuşi, cele mai populare destinaţii de plajă sunt Agia Napa şi Protaras, aflate în estul insulei, în apropiere de Larnaca, acolo unde se află şi unul dintre cele două aeroporturi de pe insulă, cel de-al doilea fiind în Pafos, pe coasta de vest a Ciprului. Cele mai multe zboruri internaţionale sunt operate de pe aeroportul din Larnaca, de unde Wizz Air operează săptămânal zboruri directe din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca.

    Pe lângă plajele cu nisip fin şi un albastru al apei aproape orbitor, Agia Napa a devenit şi o destinaţie a celor care caută, pe lângă relaxare, distracţie şi viaţă de noapte. Acest tip de turism a crescut odată cu numărul tot mai mare de străini care au ales staţiunea. Ciprul este însă o opţiune şi pentru iubitorii de natură şi de munte, existând multe trasee de hiking sau ciclism, care străbat munţii ce adăpostesc o faună şi floră bogate. Cu puţin noroc, turiştii pot vedea şi muflonul de Cipru, o specie de oaie sălbatică. Zonele montane şi de deal se găsesc satele specifice Ciprului, multe dintre ele fiind recunoscute pentru diferite meşteşuguri, de la producţia de dantelă, argint, vin, scaune sau multe altele. Satele, care adună câteva sute de persoane, au un farmec aparte, de la liniştea ce planează asupra micilor gospodării şi până la arhitectura uniformă, păstrată şi respectată de localnici cu sfinţenie. Specifice Ciprului mai sunt şi pisicile, care nu au o evidenţă în statisticile naţionale, însă se apropie de numărul locuitorilor. Oriunde aţi merge în Cipru, sigur veţi găsi o pisică dornică să primească atenţie. De asemenea, iubitorii de gastronomie îşi pot găsi locul în Cipru, insula oferă o diversitate culinară care poate satisface orice preferinţă. Unul dintre produsele naţionale ale Ciprului este faimoasa brânză halloumi, făcută de unii localnici după metodele proprii. Turiştii pot vizita casele localnicilor şi pot vedea procesul prin care se face brânza halloumi. Ciprul reuşeşte printr-o diversitatea naturală şi culturală să atragă turişti străini, în număr tot mai mare de la an la an. Însă fără o strategie clară de promovare turistică, Ciprul nu ar mai fi descoperit de atât de mulţi turişti. Ciprul are şi unde nu avea, a creat. Turismul este una dintre cele mai importante industrii pentru insulă, iar statul a înţeles că nu este suficient ca să aibă ceea ce i-a oferit natura şi istoria, trebuia şi lumea să afle.    

    Cu o suprafaţă totală de 9.250 de kilometri pătraţi, cât o regiune din România, Ciprul a atras peste 3,9 milioane de turişti, de trei ori populaţia insulei. Ciprul adună în acelaşi loc loc istorie, cultură, mituri şi legende, gastronomie, natură, distracţie şi câte un pic pentru fiecare tip de turist.

    În Pafos se găseşte complexul de mozaicuri antice, parte din vechiul oraşul antic care astăzi este inclus în patrimoniul cultural UNESCO. Mozaicurile prezintă scene din mitologia greacă şi datează din secolul al II-lea şi până în al V-lea, fiind într-o stare foarte bună.

  • Trei investitori de retail străini despre trei lucruri la care se uită în 2024

    Au înţeles în ultimul an cât de importante sunt menţinerea investiţiilor şi răbdarea în piaţa de capital şi că investitorii activi pot beneficia de oportunităţi de pe urma comportamentelor iraţionale de pe piaţa bursieră. Ce ar mai putea învăţa trei investitori de retail străini în 2024 şi la ce aspecte sunt atenţi în acest an profund electoral? Am face bine să rămânem vigilenţi, consideră unul dintre ei.

     

    Cristià Calle Mercado:

    Născut şi crescut în Spania, Cristià a studiat dreptul şi business management la Madrid, înainte de a călători prin lume pentru a-şi găsi un loc de muncă, stabilindu-se în cele din urmă în Sydney. El şi-a descoperit adevărata pasiune pentru investiţii abia în ultimii ani, după ce dorinţa sa de a studia companiile şi de a citi despre modul în care acestea funcţionează a devenit tot mai evidentă. Cristià foloseşte analiza cantitativă şi calitativă pentru a determina valoarea intrinsecă a unei companii şi a produce propria sa valoare estimată. Dacă nu poate determina singur acest lucru, este simplu: nu investeşte.

     

    Ce a învăţat în 2023:

    Menţinerea investiţiilor s-a dovedit, încă o dată, a fi un comportament foarte important pe piaţa bursieră. Poate că titlurile din media abundă în motive pentru a vinde, dar există o mulţime de alte motive pentru a menţine investiţiile, pe care nu le veţi vedea vehiculate de media la fel de des. Comportamentele iraţionale de pe piaţa bursieră generează mari oportunităţi pentru investitorii activi. Acesta este cazul unor companii precum Meta. În 2022, naraţiunea era că Meta pierdea cotă de piaţă în favoarea TikTok şi că îşi irosea banii în Metaverse. Acest lucru a dus la scăderea acţiunilor cu 64% în 2022. La aproximativ un an după aceea, oamenii au uitat de asta, iar acţiunile au crescut cu peste 180%. Dacă puteţi vedea dincolo de zgomotul creat de media, randamentele dvs. pot fi îmbunătăţite remarcabil datorită reacţiilor iraţionale ale pieţei.

     

    Trei lucruri la care se uită în 2024:

    Relaţiile dintre SUA şi China

    Companii precum NVDIA ar trebui să beneficieze de pe urma îmbunătăţirii relaţiilor dintre cele două superputeri, având în vedere că sunt afectate de interdicţiile de export impuse de SUA. Companiile chinezeşti precum Alibaba ar putea beneficia, de asemenea, de un ecosistem comercial mai bun între cele două ţări.

    Ratele dobânzilor şi nivelurile de îndatorare ale ţărilor

    Ratele dobânzilor sunt aşteptate să scadă în cursul anului 2024, dar va trebui să urmărim cu atenţie. Dacă acestea continuă să crească sau îşi menţin nivelurile actuale, bugetele naţionale pot fi afectate puternic din cauza plăţilor mai mari ale dobânzilor, afectând negativ pieţele.

    Fondurile de investiţii imobiliare

    Fondurile de investiţii imobiliare au fost afectate în cursul anului 2023 din cauza dobânzilor mai mari la împrumuturile lor. Dacă ratele dobânzilor scad, vor scădea şi plăţile de dobânzi ale acestora, ceea ce s-ar putea traduce prin dividende mai mari plătite acţionarilor – sau prin mai multe investiţii care să crească.

     

    Zech Zheng:

    Este un expert în finanţe din Melbourne, cu experienţă în domeniul bancar de investiţii şi cu mai mult de un deceniu de experienţă în tranzacţionare. Este al şaselea cel mai copiat trader de pe platforma eToro, peste 11.000 de investitori individuali fiind atenţi la mişcările sale de pe piaţă. Cu un masterat în finanţe, o licenţă în contabilitate şi o diplomă în domeniul bancar şi financiar, Zech este, de asemenea, membru al societăţii Mensa, o organizaţie a persoanelor cu IQ ridicat, fiind un mare susţinător al lecturării cărţilor de finanţe de renume şi al utilizării resurselor online credibile.

     

    Ce a învăţat în 2023:

    Având ca exemplu achiziţia Twitter de către Elon Musk anul trecut, piaţa de arbitraj de fuziuni pare foarte subevaluată. Pentru context, comercianţii de arbitraj de fuziuni investesc, în esenţă, în rezultatele probabile ale tranzacţiilor între companiile listate la burse. Tranzacţia Microsoft-Activision din octombrie a reprezentat, de asemenea, o oportunitate ratată pentru mulţi din domeniul arbitrajului. În general, SUA au continuat să domine, depăşind restul lumii şi cred că acest lucru va continua şi în 2024.

    Trei lucruri la care se uită în 2024:

    China şi SUA

    Alegerile din SUA vor fi interesante. China încearcă o redresare economică cu un succes limitat, iar o schimbare a preşedintelui SUA ar putea avea un impact masiv asupra actualului impas comercial şi de export dintre cele două ţări. Ratele dobânzilor. La nivel global, oamenii se întreabă dacă şi când vor reduce băncile centrale ratele dobânzilor anul acesta. Piaţa preconizează reduceri de 100 de puncte de bază (1%) în SUA, dar Fed semnalează rate mari pe termen mai lung, ceea ce înseamnă că pieţele vor acţiona probabil cu o anumită prudenţă.

    Acţiunile „verzi”

    Acţiunile din domeniul energiei regenerabile au fost lovite din cauza percepţiei tot mai mari a investitorilor că este o tehnologie neprofitabilă. Există o fărâmă de speranţă în 2024 pentru investiţiile verzi, care ar putea să se redreseze dacă vor avea loc reduceri semnificative ale ratelor dobânzilor în cursul anului.

     

    Heloise Greeff:

    În prezent stabilită în Marea Britanie, Heloise este un inginer pasionat de date şi a obţinut în mod constant rezultate extraordinare în portofoliu datorită utilizării sofisticate a tehnologiei de ultimă oră. Heloise este în mod special pasionată de instrumentele de investiţii bazate pe inteligenţa artificială. Ea crede că IA poate facilita o analiză sofisticată a modelelor financiare care ar putea să nu fie uşor de perceput de investitorii umani sau de instrumentele analitice existente. Acest lucru poate egaliza condiţiile de concurenţă şi poate face ca investiţiile să fie mai accesibile pentru o gamă mai largă de persoane.

     

    Ce a învăţat în 2023:

    Anul 2023 mi-a reamintit din nou cât de importantă este răbdarea pe pieţele de capital. Este o mantră de lungă durată a mea în materie de investiţii: „răbdare şi disciplină”. Cu un an în urmă, majoritatea prognozelor se aşteptau la o recesiune în 2023, având în vedere înăsprirea agresivă a politicii monetare a Fed. Cu toate acestea, a fost o piaţă foarte agitată. Pentru mine, asumarea şi consecvenţa în ceea ce priveşte deciziile mele de investiţii dă întotdeauna roade.

    Trei lucruri la care se uită în 2024:

    Încetinirea creşterii pieţei

    Ajustaţi aşteptările privind randamentele, deoarece vremurile nefavorabile ar trebui să ducă la o creştere mai lentă şi la o încetinire a pieţei forţei de muncă, dar, în mod ideal, nu ar trebui să se ajungă la o recesiune.

    Inteligenţa artificială

    Mă aştept la o potenţială creştere a productivităţii cauzată de utilizarea inteligenţei artificiale în multe sectoare, cu jucători inteligenţi care să o ia inaintea reglementărilor.

    Inflaţia

    Răcirea continuă a inflaţiei nu va fi lipsită de puncte de presiune. Investitorii ar face bine să rămână vigilenţi pe măsură ce pieţele se adaptează la răcirea preţurilor.

  • O avere de dat: O moştenitoare austriacă lasă 50 de străini să decidă soarta celor 25 de milioane de dolari primiţi de la bunica sa. ”Consiliul cetăţenilor” va decide unde ar trebui să ajungă banii

    Marlene Engelhorn, moştenitoarea austriacă a imperiului lui Friedrich Engelhorn, fondatorul din secolul al XIX-lea al gigantului chimic german BASF SE, are o perspectiva diferită asupra averii sale, faţă de alţi milionari. Ea nu s-a gândit niciodată ca banii îi aparţin, ci că mai degrabă sunt ai familiei sale. Acum, ea plănuieşte să-şi doneze averea către comunitatea austriacă, şi vrea ca 50 de oameni să-şi spună cuvântul în această chestiune, scrie Bloomberg.

    Marlene a adunat un grup de 50 de străini, toţi austrieci, care vor decide ce se va întâmpla cu banii săi. Ea a moştenit de la bunica sa peste 25 de milioane de euro şi de atunci a plănuit redistribuirea averii sale. „Consiliul Cetăţenilor”, format din cei 50 de austrieci a fost ales printr-un proces statistic derulat de grupul de cercetare Foresight şi variază în funcţie de locaţie, vârstă, mediu socio-economic şi alţi factori demografici aleşi în încercarea de a fi reprezentativi pentru întreaga populaţie austriacă.

    Scopul lui Engelhorn nu este doar de a dona 25 de milioane de euro, ci şi de a stârni discuţii despre inegalitatea imensă dintre bogaţi şi săraci. Ea este frustrată de faptul că averea sa nu a fost impozitată – Austria a eliminat impozitul pe moştenire în 2008 – şi nu consideră că filantropia tradiţională este o soluţie bună, deoarece aceasta îi oferă încă prea multă putere.

    „Sunt doar o singură persoană, aşa că pentru mine este o uşurare imensă să ştiu că procesul de redistribuire este mult mai legitim, mai temeinic şi mai democratic decât aş putea să îl fac eu vreodată. Nu avem nevoie de fundaţii”, a declarat moştenitoarea.

    Abordarea lui Engelhorn este un exemplu dramatic al modurilor în care moştenitorii averilor dinastice aleg o cale diferită faţă de generaţiile anterioare. Strămoşul ei, Friedrich Engelhorn, a părăsit BASF la sfârşitul secolului al XIX-lea şi şi-a investit averea în predecesorul Boehringer Mannheim, care a fost cumpărat de gigantul farmaceutic elveţian Roche Holdings AG pentru 11 miliarde de dolari în 1998.

     O parte din dorinţa sa de a-şi dona averea provine de la lacunele fiscale de care familia sa a profitat în timpul acelei vânzări, a spus ea.

    „Cunoaşterea modului în care a fost acumulată averea în aceste companii şi, prin intermediul lor, în familia mea, mi-a întărit convingerea că averea extremă ca putere trebuie reglementată”, a spus Marlene.

    Engelhorn a învăţat şcoli private şi apoi la Universitatea din Viena, unde a studiat literatura şi limba germană. Ideea de a crea Consiliul Cetăţenilor i-a venit după ce a citit despre adunările cetăţenilor, un instrument democratic care câştigă popularitate în Europa. În absenţa impozitării, i s-a părut cea mai echitabilă modalitate de a-şi împărţi averea.

    „Nu pot aştepta ca guvernul meu să mă impoziteze. Nu vor face asta prea curând. Dar avem nevoie ca această bogăţie să fie redistribuită în societate”, a declarat Marlene Engelhorn.

    Proiectul a fost anunţat în ianuarie, când echipa Consiliului, cu ajutorul Foresight, a trimis invitaţii la 10.000 de persoane selectate aleatoriu în toată Austria. Engelhorn a ţinut o conferinţă de presă în care a anunţat acest demers pentru ca oamenii să nu creadă că este o înşelătorie.

    Răspunsul a fost imediat: În primele două zile au primit 700 de e-mailuri de la persoane care au auzit de plan, multe dintre ele împărtăşindu-şi propriile idei despre cum să cheltuiască banii, a declarat Alexandra Wang, care conduce proiectul. (Wang şi Engelhorn s-au întâlnit când prima era fundraiser pentru un think tank austriac progresist la care cel de-al doilea era donator).

    Din cele 10.000 de persoane cărora le-a fost trimisă invitaţia, 1.424 s-au înregistrat pentru a participa, ceea ce reprezintă o rată de răspuns neobişnuit de mare, a declarat Martin Haselmayer, cercetător la Foresight. O rată de 5% până la 7% este normală pentru adunările cetăţenilor, a spus el.

    Cele 50 de persoane care au fost selectate în cele din urmă se vor întâlni în total de şase ori până în iunie. Primele două întâlniri vor fi în primul rând educaţionale: Week-endurile care urmează vor implica o conversaţie filozofică mai amplă despre cum arată o societate echitabilă, a declarat Wang, care speră că proiectul va crea un model de urmat pentru alţii.

    „Acesta este un proiect far care sper că va inspira câţiva oameni de acolo să îşi regândească valorile”, spus ea.

    Începând cu al treilea weekend, participanţii vor săpa cu adevărat în soarta banilor lui Engelhorn şi îşi propun să decidă ce să facă cu cele 25 de milioane de euro până în vară. Dacă toţi cei 50 de membri nu se pot pune de acord asupra destinaţiei banilor, aceştia îi vor fi returnaţi, însă Engelhorn şi Wang nu se aşteaptă ca acest lucru să se întâmple.

    În afară de faptul că este imaginea proiectului, Engelhorn nu mai este implicată în proces, dar va ţine un scurt discurs pentru a le mulţumi participanţilor în acest prim weekend.

    „Nu sunt atât de fixată pe rezultat. Cel mai important lucru pentru mine este discuţia publică despre bogăţie şi egalitate”, a spus ea

     

     

     

  • Surpriză uriaşă în Statele Unite. Cine este al doilea cel mai mare proprietar de pământ din ţară, cu peste 80.000 de hectare

    Un miliardar chinez care şi-a făcut averea din jocurile de noroc online a devenit unul dintre cei mai importanţi deţinători străini de terenuri în SUA, scrie Bloomberg.

    Chen Tianqiao deţine  80,000 de hectare de terenuri forestiere în Oregon, ceea ce îl situează sus în topul celor mai mari proprietari de proprietăţi din ţară, potrivit ultimului clasament al Land Report.

    Chen, în vârstă de 50 de ani, a achiziţionat suprafaţa de teren de la Fidelity National Financial Ventures pentru 85 de milioane de dolari în 2015. Registrele fiscale din Oregon au dezvăluit luna trecută numele beneficiarului real ca fiind Shanda Asset Management, aceeaşi denumire cu cea a grupului de holdinguri cu sediul în Singapore al lui Chen.

    Terenurile deţinute în Oregon îl fac pe miliardarul chinez unul dintre cei mai mari proprietary străini din SUA. Doar familia Irving din Canada deţinând mai mult pământ.

    Vânzarea terenurilor din SUA către non-americani – în special a terenurilor utilizate pentru agricultură – a devenit un subiect politic sensibil în ultimii ani. Aproximativ 16 de milioane de hectare de terenuri agricole americane erau deţinute de personaje din afara SUA în 2021, potrivit celor mai recente date ale Departamentului Agriculturii, entităţile din China deţinând echivalentul a 0,03% din toate terenurile agricole din SUA.

    Unii legislatori au făcut presiuni pentru adoptarea unor norme naţionale care să restricţioneze investiţiile străine în proprietăţile agricole americane. Senatul a votat în iulie pentru a interzice vânzarea de terenuri agricole dincolo de o anumită suprafaţă sau valoare către persoane sau întreprinderi din China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord, dar măsura nu a fost în cele din urmă promulgată. Aproape jumătate din toate statele au un fel de restricţii privind proprietatea străină.

    Originar din provincia Zhejiang, Chen a înfiinţat o companie de jocuri online, Shanda Interactive, în 1999. În cinci ani, aceasta a devenit una dintre cele mai mari companii din mediul online din China şi a fost listată la Nasdaq în SUA. Chen a privatizat compania în 2012 şi a mutat sediul grupului său din China în Singapore.

    Potrivit site-ului web al Shanda, investiţiile sale cuprind acţiuni publice şi private, capital de risc şi imobiliare. El şi soţia sa, Chrissy Luo, au făcut o donaţie iniţială de 115 milioane de dolari pentru a fonda în 2016 Institutul Tianqiao şi Chrissy Chen pentru Neuroştiinţe de la Institutul de Tehnologie din California, cu misiunea de a avansa înţelegerea creierului.

    Investitorii ultra-bogaţi care caută o acoperire împotriva inflaţiei şi active necorelate s-au îndreptat din ce în ce mai mult către terenurile agricole şi alte proprietăţi rurale în ultimii ani. Valoarea medie a terenurilor agricole din SUA a crescut cu 8,1% anul trecut şi a crescut cu peste o treime din 2020, potrivit USDA.

    Câştigurile sunt determinate de cererea de alimente şi de inflaţia ridicată, dar şi de interesul pentru proprietăţi rare, cum ar fi fermele clasice din vestul ţării, care oferă atât recreere, cât şi potenţial de randament investiţional.

    Cel mai mare proprietar de terenuri din ţară este familia Emmerson, proprietara imperiului forestier Sierra Pacific Industries, urmată de miliardarii John Malone, Ted Turner şi Stan Kroenke.

     

     

     

     

     

  • China se extinde peste tot: Un miliardar chinez a ajuns al doilea cel mai mare proprietar de pământ din Statele Unite

    Un miliardar chinez care şi-a făcut averea din jocurile de noroc online a devenit unul dintre cei mai importanţi deţinători străini de terenuri în SUA, scrie Bloomberg.

    Chen Tianqiao deţine  80,000 de hectare de terenuri forestiere în Oregon, ceea ce îl situează sus în topul celor mai mari proprietari de proprietăţi din ţară, potrivit ultimului clasament al Land Report.

    Chen, în vârstă de 50 de ani, a achiziţionat suprafaţa de teren de la Fidelity National Financial Ventures pentru 85 de milioane de dolari în 2015. Registrele fiscale din Oregon au dezvăluit luna trecută numele beneficiarului real ca fiind Shanda Asset Management, aceeaşi denumire cu cea a grupului de holdinguri cu sediul în Singapore al lui Chen.

    Terenurile deţinute în Oregon îl fac pe miliardarul chinez unul dintre cei mai mari proprietary străini din SUA. Doar familia Irving din Canada deţinând mai mult pământ.

    Vânzarea terenurilor din SUA către non-americani – în special a terenurilor utilizate pentru agricultură – a devenit un subiect politic sensibil în ultimii ani. Aproximativ 16 de milioane de hectare de terenuri agricole americane erau deţinute de personaje din afara SUA în 2021, potrivit celor mai recente date ale Departamentului Agriculturii, entităţile din China deţinând echivalentul a 0,03% din toate terenurile agricole din SUA.

    Unii legislatori au făcut presiuni pentru adoptarea unor norme naţionale care să restricţioneze investiţiile străine în proprietăţile agricole americane. Senatul a votat în iulie pentru a interzice vânzarea de terenuri agricole dincolo de o anumită suprafaţă sau valoare către persoane sau întreprinderi din China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord, dar măsura nu a fost în cele din urmă promulgată. Aproape jumătate din toate statele au un fel de restricţii privind proprietatea străină.

    Originar din provincia Zhejiang, Chen a înfiinţat o companie de jocuri online, Shanda Interactive, în 1999. În cinci ani, aceasta a devenit una dintre cele mai mari companii din mediul online din China şi a fost listată la Nasdaq în SUA. Chen a privatizat compania în 2012 şi a mutat sediul grupului său din China în Singapore.

    Potrivit site-ului web al Shanda, investiţiile sale cuprind acţiuni publice şi private, capital de risc şi imobiliare. El şi soţia sa, Chrissy Luo, au făcut o donaţie iniţială de 115 milioane de dolari pentru a fonda în 2016 Institutul Tianqiao şi Chrissy Chen pentru Neuroştiinţe de la Institutul de Tehnologie din California, cu misiunea de a avansa înţelegerea creierului.

    Investitorii ultra-bogaţi care caută o acoperire împotriva inflaţiei şi active necorelate s-au îndreptat din ce în ce mai mult către terenurile agricole şi alte proprietăţi rurale în ultimii ani. Valoarea medie a terenurilor agricole din SUA a crescut cu 8,1% anul trecut şi a crescut cu peste o treime din 2020, potrivit USDA.

    Câştigurile sunt determinate de cererea de alimente şi de inflaţia ridicată, dar şi de interesul pentru proprietăţi rare, cum ar fi fermele clasice din vestul ţării, care oferă atât recreere, cât şi potenţial de randament investiţional.

    Cel mai mare proprietar de terenuri din ţară este familia Emmerson, proprietara imperiului forestier Sierra Pacific Industries, urmată de miliardarii John Malone, Ted Turner şi Stan Kroenke.

     

     

     

     

     

  • eJobs: 140.000 de muncitori străini ar putea veni să lucreze în România în 2024, în creştere cu 40% an/an. Cei mai mulţi se angajează în retail, HoReCa şi servicii, unde salariile medii nete variază între 2.600 şi 3.600 de lei

    Contingentul de muncitori străini care vor putea veni la muncă în România în 2024 ar putea atinge 140.000, în creştere cu 40% faţă de pragul admis pentru acest an, respectiv 100.000.

    Cei mai mulţi se angajează în retail, HoReCa, servicii, construcţii, transport / logistică sau turism, pe poziţii din segmentul entry level, care necesită maximum doi ani de experienţă, arată o analiză eJobs, principala platformă de recrutare online din România.

    „Cu toate că nu mai vedem un număr atât de mare de români care să aplice pentru joburile din străinătate, sunt domenii în care angajatorii au în continuare probleme în a acoperi necesarul de personal cu forţa de muncă existentă în România. În plus, toate sunt domenii afectate şi de o fluctuaţie mare de personal. Pentru aceste industrii, importul de forţă de muncă din străinătate, mai ales din afara Europei, a reprezentat o soluţie utilă, în special pentru a rezolva problema stabilităţii angajaţilor. Sunt, totodată, sectoare care au, anual, volume mari de angajări”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.

    Statistic, din cele aproape 350.000 de joburi postate de la începutul lui ianuarie şi până la sfârşitul lunii noiembrie, 86.000 au fost postate de angajatorii din retail, 51.000 de companiile din servicii, 40.000 de cele din industria alimentară, 37.000 de cele din turism, 32.000 de angajatorii din transport / logistică şi 28.000 de cei din construcţii.

    Mediile salariale nete, la nivel naţional, pentru un angajat care ocupă o poziţie entry level în aceste domenii sunt cuprinse între 2.600 şi 3.600 de lei, potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs.

    Astfel, pentru cei care lucrează în retail salariul mediu net ajunge la 3.000 de lei, 3.600 de lei pentru angajaţii din construcţii, 3.000 de lei pentru industria alimentară şi horeca, 3.100 de lei pentru transport şi distribuţie şi 2.600 de lei pentru turism.

    „Muncitorii care vin din afara spaţiului european au aceleaşi drepturi cu muncitorii români. La acestea se adaugă, însă, obligativitatea angajatorului de a le asigura cazare şi de a le oferi un salariu minim echivalent salariului minim pe economie din România. Chiar dacă recrutarea lor presupune o perioadă mai îndelungată de timp şi costuri suplimentare şi deşi angajatorii sunt conştienţi că, în unele cazuri, România reprezintă pentru cei care vin din Asia o punte de acces spre pieţe mai mari din Europa, recurg la această soluţie, pe fondul unui deficit adânc de candidaţi la nivel local”, explică Roxana Drăghici.

    2022 a fost anul în care a crescut cel mai mult numărul de permise de lucru alocate muncitorilor din afara ţării, în condiţiile în care, în 2021, contingentul de lucrători străini nou admişi pe piaţa muncii a fost de 50.000, dublu faţă de anul precedent. Potrivit datelor oficiale, anul trecut au fost înregistrate peste 96.000 de contracte de muncă pentru angajaţi veniţi din afara Uniunii Europene.

     

  • Capitala nu reuşeşte să intre pe harta europeană a destinaţiilor turistice

    Capitala a atras în prima jumă­tate din acest an 410.000 de vizitatori străini în hoteluri şi alte unităţi de cazare, în creş­tere faţă de semestrul unu de anul trecut când s-au cazat doar 275.000 de străini.

    ♦ În cel mai bun an, 2019, Capitala reuşea să atragă în hoteluri şi alte unităţi de cazare jumătate de milion de străini în primul semestru, cifră mult sub nivelul înregistrat de capitalele din regiune.

    Capitala a atras în prima jumă­tate din acest an 410.000 de vizitatori străini în hoteluri şi alte unităţi de cazare, în creş­tere faţă de semestrul unu de anul trecut când s-au cazat doar 275.000 de străini. În cel mai bun an din turism, 2019, Bucureştiul atrăgea jumătate de milion de străini în prima jumătate a anului, arată datele de la Statistică şi calculele ZF.

    Deşi Bucureştiul are cea mai dezvoltată infrastructura hotelieră din ţară, capacita­tea de cazare fiind de 11.000 de camere în hoteluri, dintre care jumătate sunt clasifi­ca­te la patru stele, oraşul nu reuşeşte să intre pe harta europeană a destinaţiilor turistice, alături de Praga, Varşovia sau Budapesta

    Spre comparaţie, Praga, capitala Cehiei, unul din cele mai vizitate oraşe din regiune, a atras 1,7 milioane de străini în prima ju­mă­tate a acestui an, de aproa­pe patru ori mai mult faţă de Bucureşti, potrivit datelor pu­bli­ce. În anul 2019, cel mai bun an din tu­rism, Capitala a primit 1,1 milioane de stră­ini în hoteluri şi alte facilităţi de cazare. Spre comparaţie, înainte de pandemia COVID-19, în anul de referinţă 2019, Praga atrăgea 6,8 milioane de vizitatori străini, în timp ce Budapesta atragea 4 milioane de străini.

    „Străinii se cazează sub două nopţi la hotel, asta e media sejurului, deşi am făcut inves­tiţii în diferite facilităţi pentru a atrage cli­en­ţii pe şedere mai lungă. Avem centru cu piscină, saună, masaj, terase, suntem ca un resort în oraş. Ne-am dori să avem mai mulţi străini, dar Bucureştiul nu este pro­movat ca destinaţie turistică, Nu există inte­res să atragem turişti străini“, a spus Octa­vian Lazăr, acţionarul complexului hotelier Caro Hotels, de pe strada Barbu Văcărescu din zona de nord a Capitalei. Complexul are o capacitate de cazare de 188 de came­re, două restaurante şi 14 săli de conferinţe.

    Anul trecut, Praga, una din cele mai vizitate destinaţii europene, a demarat chiar o campanie pentru a atrage străinii, „Stai în Praga“, prin care promova atracţiile ora­şului şi încuraja străinii să petreacă mai mul­te nopţi în oraş. Campania era orga­nizată atât de biroul de turism Prague City Tourism, cu  aeroportul din Praga şi Czech Tourism, aşa cum arătau datele de pe site-ul oficiului de turism.

    Autorităţile române nu au însă nicio strategie de promovare a Capitalei, unde cei mai mulţi străini vin în interes de afaceri şi mai puţin pentru vacanţe. Mai mult, operatorii din turism afirmau la începutul anului că războiul de la graniţă îşi va pune amprenta pe tot turismul de incoming, percepţia străinilor fiind că suntem foarte aproape de ce se întâmplă în Ucraina.

    Bucureştiul nu are un brand turistic şi nu s-a poziţionat de destinaţie de incoming pe harta Europei. Mai mult, neaderarea la spaţiul Schengen îi ţine pe turişti departe de România ca destinaţie turistică. În toată ţara s-au cazat în prima jumătate din acest an 930.000 de străini, faţă de 657.000 de străini în S1 anul trecut şi 1,2 milioane de străini în ianuarie-iunie în 2019, cel mai bun an din turism, arată insse.ro şi calculele ZF.

    Daniel Ben –Yehuda, şeful hotelului de cinci stele Sheraton din Bucureşti şi al com­plexului hotelier Parc Hotels, ce include unităţile de patru stele Ramada Parc şi Ramada Plaza din nordul Capitalei, spunea în prima parte a anului că dacă România intra în Schengen şi turismul local ar fi crescut, străinii ar fi venit şi cu maşinile, fără să stea ore la vamă. Acum principalii străini vin din Israel la hotelurile din Capitală.

    România are în turism un deficit de 1,6 miliarde de euro în primele şase luni din acest an, potrivit BNR. Străinii au cheltuit în ţară 2,1 miliarde de euro, faţă de 1,8 miliarde euro în ianuarie-iunie anul trecut şi dublu faţă de nivelul din S1 2019, anul de referinţă din turism de dinainte de pandemia COVID-19. Pe de altă parte, românii au cheltuit 3,7 miliarde de euro pe deplasări în străinătate în prima jumătate din acest an, nivel aproape dublu faţă de perioada similară din 2019, an de referinţă în turism şi în creştere cu 14% faţă de S1 anul anterior, arată datele de la BNR şi calculele ZF.

    Cele mai mari agenţii de turism fac bani din trimiterea românilor în călătorii în străinătate (outgoing), pe piaţa locală fiind foarte puţine companii care aduc străini în ţară. În sezonul de vară avioanele charter duc turiştii  în Grecia, Turcia şi alte destinaţii.

  • Expaţii sunt fancy, muncitorii de rând străini nu?

    În cea mai recentă destinaţie în care am călătorit – Sri Lanka, am întâlnit un ghid musulman care ne-a condus cu tuk-tuk-ul la un templu budist. Ajuns acolo, înainte de a coborî din vehicul s-a descălţat, respectuos, şi-a luat pantofii în mână şi ne-a prezentat, în şosete, întreaga suprafaţă a obiectivului, aparţinea unei cu totul alte religii, care nu l-ar fi obligat cu nimic la acest gest de respect.

    Poate unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la ţările din Asia este faptul că am ocazia să văd o multitudine de naţionalităţi care coexistă în armonie, împletindu-şi obiceiurile şi tradiţiile şi respectându-se reciproc, fie ei localnici, străini stabiliţi în ţări mai calde decât ale lor ori nomazi digitali. România însă mai are de lucrat la capitolul „deschidere” faţă de străini. Dar aici nu vorbesc de expaţii cu funcţii înalte din multinaţionale. Nu…aceia ne laudă până peste poate ospitalitatea. Ci de muncitorii străini care, prinşi în mirajul unui trai mai bun, descoperă o altă faţă a naţiei noastre.

    Ca şi noi, românii care mergem în Vest şi mai nou prin Orient şi nu numai pentru un trai mai bun, fie că ni-l clădim acolo, fie la întoarcere, după ce reuşim să strângem banii pe care ni-i dorim pentru casă, afacere sau alte visuri, aşa şi cei peste 100.000 de lucrători străini (potrivit ZF) au transformat România într-un hub din ce în ce mai mare al forţei de muncă de pe alte continente, în special Asia (Bangladesh, Nepal, Pakistan, Vietnam, Sri Lanka etc.) şi Africa (Egipt, Maroc etc.).

    Însă tot noi, românii, care ne situăm în top 20 de naţionalităţi cu cel mai mare număr de emigranţi (statistică a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie la nivelul anului 2020), care am inventat proverbul „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”, care ne plângem tinerii plecaţi peste hotare, suntem cei care dăm dovadă de lipsă de respect şi empatie faţă de muncitorii străini aflaţi în aceeaşi situaţie.

    Însă tot noi, românii care ne situăm în top 20 de naţionalităţi cu cel mai mare număr de emigranţi (statistică a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie la nivelul anului 2020), care am  inventat proverbul „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”, care ne plângem tinerii plecaţi peste hotare, suntem cei care dăm dovadă de lipsă de respect şi empatie faţă de muncitorii străini aflaţi în aceeaşi situaţie.

    Pe internet – şi nu numai – circulă tot mai multe poveşti şi exemple de rău tratament aplicat de diverşi şefi/angajaţi colegilor lor din aceste categorii. De ce? Pentru că nu vin în poziţii fancy, de expaţi ai marilor corporaţii, de IT-işti, ci în fabrici, în bucătăriile restaurantelor sau pe bicicleta de livrator.

    Dacă vine directorul neamţ/francez al unui lanţ de retail la raion, i se vorbeşte cu dumneavoastră şi românul angajat se face luntre şi punte pentru a-i intra în graţii. Dacă vine colegul lui care a făcut eforturi uriaşe pentru a reuşi să ajungă să lucreze aici, într-o ţară cu o cultură total diferită, îl tratează de sus. De ce îi respectăm mai mult pe cei care vin aici într-o poziţie bine plătită, cu fel de fel de beneficii la care mulţi doar visăm, şi celor care muncesc cot la cot cu noi le arătăm un nejustificat dispreţ?

    La urma urmei, ei sunt un semn că ţara, că economia avansează. Că noi putem avea posturi mai bune. Am avut ocazia să lucrez în Marea Britanie o perioadă, şi am observat că în marile depozite un procent foarte mic din angajaţi erau britanici, majoritatea fiind români, polonezi, lituanieni, slovaci şi tot aşa. Cumva, aici începe să se contureze, timid, acelaşi trend.

    Cred că va veni o vreme când graniţele nu vor mai conta. Că întreaga planetă va deveni, într-un viitor incert, un imens Babilon. Aşa că odată şi-odată trebuie să ne deschidem mintea, lăsând la o parte culoarea pielii, orientarea sexuală sau religioasă, ţara de provenienţă şi să acceptăm diversitatea.
    Pentru că reprezintă un
    trend ireversibil, chiar şi în România. 

    Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

    (andra.stroe@businessmagazin.ro)

  • La mulţi ani cu România! Un spaniol, un american, un belgian, un turc, un german – toţi îndrăgostiţi de ţara noastră. Sunt şefi de companii care ar putea să locuiască aproape oriunde în lume, dar aleg conştient să se stabilească în România. Putem învăţa de la ei cum să ne bucurăm iar de viaţa de aici?

    Business MAGAZIN a lansat anul acesta interviurile „Expat în România”, în care ne-am propus să vedem ce i-a determinat pe executivi străini cu ani buni de experienţă ca, după ce şi-au construit cariere de succes la nivel internaţional, să rămână în România. Răspunsurile lor au fost uneori surprinzătoare, alteori evidente, dar în orice caz, ne-au făcut să ne gândim puţin mai mult la felul în care ne privim ţara.

    Iată poveştile primilor expaţi despre care am scris – continuăm şi de acum încolo! La mulţi ani, România!

    Pentru Javier Garcia del Valle, CEO şi, de un an, şi proprietar al agenţiei de turism Happy Tour, România a devenit, în 2008, al doilea loc căruia îi spune „acasă”. Deşi îi lipsesc tapasurile spaniole savurate alături de prietenii din ţara natală pe malul mării, nici experienţele din România nu se lasă mai prejos, oferindu-i doze memorabile de adrenalină când străbate Transfăgărăşanul şi Transalpina pe motocicletă. Cât de provocatoare a fost plecarea în „cealaltă parte a continentului” şi cum se vede, prin ochii săi, evoluţia pieţei locale în ultimul deceniu şi jumătate?

    ·      „Îmi plac foarte mult românii, sunt nişte oameni ospitalieri, vorbesc engleza, sunt similari nouă, spaniolilor, sunt deschişi şi nu te fac să te simţi ca un străin. Din punct de vedere profesional, sunt muncitori, excelează în anumite domenii şi sunt profesionişti.” 

    ·      Aici, mâncarea sa preferată este ciolanul de porc şi zacusca, iar ca destinaţie de vacanţă îi place foarte mult Transilvania şi Delta Dunării şi, când prinde ocazia, străbate ţara pe două roţi. „Am motocicletă şi ador să merg pe Transfăgărăşan sau Transalpina.” Despre personalităţile româneşti pe care le admiră cel mai mult, spune că îi este foarte greu să nominalizeze doar o singură persoană. „Sunt sportivi care excelează şi sunt de admirat, precum Nadia Comăneci, Năstase, Halep, Virgil Stănescu, Hagi, mari compozitori precum Enescu, scriitori mari, Eminescu, Cioran şi alte personalităţi precum Henri Coandă, aproape de domeniul meu de activitate, şi mulţi alţii. În zona de business, i-am urmărit şi îi admir pe fraţii Pavăl.”

    Întâlnirea lui Bryan Jardine cu România, în 1996, nu a fost cea mai reuşită: l-a primit un aeroport sufocant, similar celor pe care le văzuse în America Centrală, iar apartamentul său din acea perioadă, cu vedere spre Casa Poporului, îl trimitea cu gândul la gloria apusă a micului Paris. A vrut să cunoască însă mai bine ţara şi bine a făcut, fiindcă România l-a recompensat cu o viaţă (cât 10) pe care ar lua-o oricând de la capăt aici.

    ·      „Să impui comunismul unei culturi precum a românilor, după război, după părerea mea, în ultimă instanţă, a fost lipsit de legitimitate şi nu avea şanse de reuşită din start. Românii nu vor să asculte neapărat de o autoritate centrală – uitaţi-vă la felul în care conduc prin Bucureşti. Au o abordare de genul „Live and let live”, de aceea sunt atraşi de americani, care cred că împărtăşesc în mod natural acest tip de atitudine. Când vii cu o atitudine sau o identitate impuse, nu cred că poate fi îmbrăţişată cu uşurinţă – cu excepţii, desigur.“

    ·      „O cafea în Bucureşti este mult mai ieftină decât în München – în Iaşi, Cluj, este şi mai ieftină. Vinurile româneşti câştigă premii internaţionale. Dacă eşti o persoană tânără, la 20 de ani, şi poţi lucra remote – De ce să nu vii la Bucureşti? Oamenii sunt primitori, locul acesta ar fi în top – din perspectiva vieţii sociale. Totul este la un Uber distanţă acum.“

    Amanda Zhang vorbeşte cu uşurinţă despre mutarea în România, uşurinţă pe care doar un „cetăţean global” poate să o aibă. De când s-a născut, a schimbat continentele de cinci ori, fie la decizia părinţilor, fie pentru studii sau profesie. Mutarea în România vine însă cu două premiere: trăieşte experienţa de expat alături de familia sa şi este pentru prima dată când preia un rol de CEO – este CEO al Mercedes Benz România. 

    ·      „Sibiu, Bucovina, Delta Dunării, Marea Neagră, Cluj, Braşov, Târgu Mureş, Craiova, Iaşi, Suceava, Baia Mare, Vâlcea, Timişoara” – enumeră cu mândrie Amanda Zhang locurile pe care le-a vizitat de la numirea sa la conducerea Mercedes-Benz România, în martie 2021 (până la interviul cu Business Magazin). Este un bun punct de plecare pentru discuţia cu oricine – atât prieteni rămaşi în ultima ţară pe care a numit-o acasă, Germania, cât şi pentru a înţelege felul în care „funcţionează” noii săi colegi.

    ·      „Ţara este foarte primitoare, oamenii, de asemenea, îmi place mediul de aici şi am luat o decizie conştientă împreună cu familia să ne mutăm în România. Vrem să acumulăm experienţe noi, să absorbim cât mai mult posibil din ţară  pentru a înţelege cultura românească şi contextul fiindcă sunt de părere că asta este cea mai bună metodă prin care să te conectezi cu oamenii. Trebuie să înţelegem „de ce-urile” din spatele acţiunilor fiecărui om.” 

    Johan Gabriels a ajuns în România pentru prima dată în 2009, în plină criză, iar de atunci, şi-a petrecut majoritatea vieţii aici. Executivul, care coordonează strategia de expansiune a fintechului B2B belgiano-francez iBanFirst  în regiunea Europei de Sud – Est, a găsit aici una dintre principalele calităţi pe care le apreciază atât la un coleg, cât şi la el însuşi: Motivaţia. Despre aceasta vorbeşte deseori şi în boardurile străine, indiferent de compania pentru care lucrează.

    ·      „Atunci când aterizez pe Otopeni, se simte totuşi ca a doua casă pentru mine. Cred că este greu de descris de ce este aşa – că e vorba despre felul meu de a fi, despre modul în care observ locurile. Unii oameni urăsc să fie într-un zbor Ryanair dinspre Bruxelles spre Bucureşti, în aglomeraţie – mie mi se pare amuzant, observ atitudinile şi felul în care oamenii se comportă. Este principiul: vezi paharul pe jumătate plin sau gol”. A găsit aici oameni extraordinari încă de la început, lucru care s-a păstrat pe tot parcursul carierei de altfel – acum, la iBanFirst, lucrează mai ales cu tineri ce avansează rapid în roluri de senior. Se consideră pentru ei un mentor sau chiar un „părinte în business” , îi place să dea mai departe din cunoştinţele pe care le-a dobândit. 

    ·      Apoi, îi place, de asemenea, să reprezinte România în şedinţele de board ale acestor companii – indiferent de compania pentru care lucrează. „Dacă eşti cineva din board în Franţa sau în Regatul Unit, te uiţi la România diferit – fiind din Europa de Vest, eu consider că am avut un avantaj în a promova România – este mai uşor pentru mine să o fac decât chiar un român. Este puţin nedrept, înţeleg asta, dar de aceea încerc să compensez – în ceea ce priveşte Fintech-urile, acestea se dezvoltă bine aici, la iBan, au avut o evoluţie bună şi vor să se extindă şi mai mult în această regiune, în Europa de Est.”

    „Cred că e mai uşor să găseşti oameni motivaţi în România, decât în Europa de Vest. În Vest suntem răsfăţaţi – nu mai suntem obişnuiţi să suferim. Totul este acolo, la îndemână, au un job uşor. Cred că în ţări precum România, unde vrei să faci următoarea mişcare, vrei să îţi construieşti o carieră, vrei un loc care este mai potrivit copiilor tăi. Drive-ul acesta este mult mai prezent aici.” 

    În toamna anului 1999 a acceptat o ofertă de muncă în sectorul bancar local, iar după primii 15 ani petrecuţi în România, Utku Ogrendil, aflat în prezent la cârma operaţiunilor locale ale operatorului de plăţi în numerar şi încărcare electronică PayPoint, a devenit cetăţean român. Azi, după 23 de ani petrecuţi pe meleaguri autohtone, executivul se declară încă îndrăgostit de România.

    ·      „Mă bucur să văd că oamenii au rămas la fel de primitori şi deschişi. Cred că acest lucru este extrem de important atât în business, cât şi pe plan personal. Mi-a plăcut aici atât de mult, încât de 15 ani sunt cetăţean român şi iubesc România.” 

    ·      „Ca destinaţii de vacanţă, nu pot să aleg un singur loc. Am tot vizitat România în anii aceştia, de când sunt aici, şi pot spune că mai am încă multe de văzut. Sunt şi foarte multe exemple de preparate delicioase din bucătăria românească pe care le servesc cu plăcere.”