În acest număr al revistei am făcut un alt infografic care arată că în vremea lui Ştefan cel Mare la noi erau mai multe vite pe cap de locuitor decât în prezent. Scăderea este accentuată după 1990 şi se manifestă mai oriunde în lume, numai că noi stăm de două ori mai rău decât francezii sau bulgarii.
Sunt date simple, scoase din context, dar grăitoare în simplitatea lor. Nu trebuie să îmi spună cineva cum e cu modernizarea sau cu creşterea populaţiei sau care este diferenţa dintre o autostradă şi un drum pietruit. Dar pietrarii lui Carol I nu lucrau cu basculante sau cu alte utilaje moderne, iar faptul că răzeşii lui Ştefan puteau ţine o vacă de familie, iar ţăranii de astăzi nu, chiar nu-l pricep.
Şi vreau să mai ofer alte câteva date simple, scoase din context. Nu înainte de a remarca uluitoarea muncă depusă de cei ce au re-alizat unul dintre cele mai folositoare situri din România, în opinia mea; este vorba de Biblioteca Digitală a Bucureştilor – www.digibuc.ro, unde veţi putea găsi colecţii impresionante de publicaţii şi cărţi vechi, disponibile gratuit. Colecţia ziarului Adevărul începând cu 1888, Albina sau Furnica, anuare şi almanahuri, Moftul Român sau Monitorul Oficial, o uluitoare colecţie de istorie şi viaţă, din poate cea mai bună perioadă a României.
De ce spun poate cea mai bună perioadă a României? Pentru că, răsfoind toate acele publicaţii, simţi o lume vie, activă, în eferves-cenţă, conectată, conştientă de cine este şi care este locul ei în lume. Numele care semnau, relaţiile pe care le invocau, problemele discutate, ba chiar şi banalele reclame, care ar apărea stângace astăzi, dar care promovau mărfuri şi produse şi producători locali.
O ”Revistă a fundaţiilor regale„ din 1940 vorbeşte cu mândrie de marina comercială, formată din ”26 vase de Mare, reprezentând 58.204 tone registru net, şi 963 vase de Dunăre cu 541.333 tone motrice„. Câte tone motrice or fi acum?
În acelaşi număr Ionel Teodoreanu adresa o epistolă poetică unui confrate scriitor din anul 2200: ”Camarad de dincolo, pleacă-te din depărtarea ta peste adâncul în care mă aflu şi ascultă glasul meu stins, rămas întru tine„.
Şi mai departe: ”Analele economice şi statistice„ din iulie – decembrie 1939 vorbeşte de întreţinerea a 5.136 de cantine şcolare, unde mâncau 158.273 de copii. Curios, am căutat să aflu dacă există aşa ceva şi acum; o ştire a unei televiziuni mă informa că numărul cantinelor şcolare din Bucureşti s-a dublat. ”Uau„, am exclamat, dar mi-am înghiţit rapid ”uau„-ul – era vorba de 40 de unităţi.
Şi mai departe. Aceleaşi anale economice au câteva date despre consumul de alimente: pe cap de locuitor consumul de lapte era în 1939 de peste 44 de litri. Astăzi este 12 litri. Consumul de brânzeturi era de 6,7 kilograme. Astăzi este undeva la 5 kg. Există şi un revers al medaliei: consumul de carne era atunci de 22,6 kilograme/cap de locuitor, astăzi este puţin peste 40 de kilograme.
În 1929, în România Mare se cultivau
3 milioane de hectare cu grâu; astăzi se cultivă în jur de 2 milioane. În acelaşi 1929 România era pe locul cinci în topul mondial al producătorilor de petrol, cu o producţie de
4,3 milioane de tone. Astăzi producem tot cam atât. Me-diul era cât se poate de concurenţial – erau 10 rafinării, mici, ce-i drept, dar zece (astăzi mai sunt 3 mari şi una mai mică). Statul avea pro-priile terenuri petrolifere, pe care le exploata cu mai mare succes decât privaţii.
Se năşteau în România Mare 600.000 de copii pe an (astăzi se nasc sub 200.000), dar mortalitatea era uriaşă.
Nu vreau să compar mere cu pere – sunt conştient de tot ce separă acele vremuri de perioada de acum. Dar, repet, citiţi acele publi-caţii cu inima şi veţi descoperi o lume cu probleme, dar în care sunt tentat să spun că oamenii erau şi reprezentau mai mult decât acum – orice va fi însemând asta.
Ilustrez cu un tablou semnat de Cecilia Cuţescu – Storck, ”Casa familiei de la Balcic„, un loc care m-a vrăjit prin mister şi frumuseţe, chiar dacă timpul şi nepăsarea oamenilor l-au marcat.
