Printre acestea se numără, scrie Financial Times, aşa-numitul apartament al păsărilor, realizat de compania japoneză Nendo, care este, de fapt, o căsuţă în copac, prevăzută într-o parte cu locuinţe pentru păsări şi în cealaltă cu un spaţiu în care poate sta un om care să admire păsările prin nişte găurele din peretele despărţitor. Aceste adăposturi includ şi mobilă pentru hrănit păsările Green & Blue, formată din nişte bile colorate ceramice prevăzute cu spirale metalice pe care să stea vrăbiuţe, piţigoi sau alte păsări mici ori un turn pentru lilieci, care seamănă la formă cu un astfel de animal şi este prevăzut în partea superioară cu spaţii de acces pentru aceştia, ce le permit să intre şi să doarmă agăţaţi de tavan.
Tag: stea
-
Statiunea din Romania unde sute de persoane merg zilnic. Mulţi dorm în maşină ca să stea mai multe zile
Sute de persoane merg, zilnic, la Băile Valea Stelii din Băicoi, pentru curele cu nămol, acesta având proprietăţi pentru tratarea afecţiunilor reumatice. Unele persoane dorm în maşină ca să stea mai multe zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Băile Valea Stelii, deschide recent, situate în cartierul Ţintea din Băicoi, au devenit punctul de atracţie al localităţii.Oameni din toate colţurile ţării merg să facă renumitele cure cu nămol, benefice mai ales în afecţiunile reumatice.”Am venit în fiecare an. Şi am venit şi acum. Trebuie mai întâi să ne dăm cu nămol. Stăm aşa 15 minute, apoi facem baie în bazinul cu nămol, iar apoi în cel cu apă sărată”, explică procedura un bărbat.
-
Anunţ de angajare în România: “Căutăm un om viu, care să se uite la filme şi să stea degeaba”
“Căutăm un om viu, care să se uite la filme şi să stea degeaba, cu riscul de a fi deranjat din când în când de un client.” Cu acest anunţ amuzant, reprezentanţii unui hostel din Cluj au reuşit să atragă numeroase comentarii, dar şi atenţia unor candidaţi, informează Stirile Pro Tv.
Lăsând gluma la o parte, criza de personal din România se adânceşte în prag de sezon estival, iar cea mai mare nevoie de angajaţi se simte deja pe litoral.“Candidatul ideal trebuie să fie om viu. Printre responsabilităţile lui se număra să se uite la filme, să-şi invite prietenii şi să nu facă nimic, dar există posibilitatea să fie deranjat de câteva ori pe zi de oameni care vor să-i dea bani în schimbul unei chei de la cameră” – aşa sună anunţul care a avut mare succes pe Facebook.Cătălin, proprietar hostel: ”Şi am menţionat la sfârşit că poate fi deranjat de câte un client, să nu se sperie.” -
Noua stea a burselor: o companie din Taiwan producătoare de componente electrice a urcat cu 800% din 2017 încoace
Un producător taiwanez de componente electronice utilizate în orice, de la smartphone-uri la computere, are cele mai „fierbinţi” acţiuni pe fondul cererii mari pentru produsele oferite de acesta, scrie Ziarul Financiar.
Acţiunile Yageo au crescut cu 817% de la începutul anului 2017 încoace, cea mai mare creştere din indicele global MSCI, ceea ce a dus compania la o capitalizare de 8,1 miliarde de dolari. Yageo, care produce condensatoare şi rezistoare esenţiale pentru funcţionarea oricărui produs electronic, şi-a crescut profitul de peste cinci ori în primul trimestru din 2018 faţă de anul trecut, după ce competitorii lor au redus producţia.
În China, producţia acestor componente a fost redusă după ce guvernul a implementat un plan de a reduce poluarea. Acest context a creat un deficit pe piaţă de care Yageo a profitat, potrivit lui Allan Lin, asistent vicepreşedinte în cadrul Concord Securities.
Miercuri la ora 18.00, acţiunile Yageo se tranzacţionau la 25,7 dolari per acţiune, în creştere cu 7,1%, la o capitalizare de piaţă de 9 miliarde de dolari.
-
Statiunea din Romania unde sute de persoane merg zilnic. Mulţi dorm în maşină ca să stea mai multe zile
Sute de persoane merg, zilnic, la Băile Valea Stelii din Băicoi, pentru curele cu nămol, acesta având proprietăţi pentru tratarea afecţiunilor reumatice. Unele persoane dorm în maşină ca să stea mai multe zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Băile Valea Stelii, deschide recent, situate în cartierul Ţintea din Băicoi, au devenit punctul de atracţie al localităţii.Oameni din toate colţurile ţării merg să facă renumitele cure cu nămol, benefice mai ales în afecţiunile reumatice.”Am venit în fiecare an. Şi am venit şi acum. Trebuie mai întâi să ne dăm cu nămol. Stăm aşa 15 minute, apoi facem baie în bazinul cu nămol, iar apoi în cel cu apă sărată”, explică procedura un bărbat.
-
Cum a ajuns să valoreze 80 milioane de dolari o piatră găsită de un puşti de 12 ani pe care a folosit-o 9 ani ca opritor de uşă
Când Roy Spencer, un băieţel de 12 ani, a găsit în 1938, în Queensland, Australia, o piatră neagră, tatăl său, miner într-un centru de exploatare minieră a bijuteriilor, nu şi-a dat seama că ceea ce părea un simplu cristal negru era de fapt un safir de 1, 156 carate.
Tratat timp de nouă ani ca răţuşca cea urâtă din povestea lui Hans Christian Andersen, safirul stea a fost folosit ca opritor pentru uşă în casa familiei Spencer. Abia când Harry Spencer, tatăl copilului, a aflat că safirele pot fi găsite în toate culorile curcubeului (mai puţin cele roşii, acelea fiind rubine), şi-a dat seama că poate obţine o avere, găsind cumpărătorul potrivit. Acesta nu a întârziat să apară.
Aflând de safirul scos la vânzare, bijutierul armean Harry Kazanjian a călătorit din Los Angeles în Queensland, oferindu-i minerului 18,000 de dolari (aproape 185,000 de dolari în valoarea actuală).
Convins că sub forma brută a pietrei se află ceva mai preţios, după doua luni de gândire, Kazanjian s-a decis să taie safirul, în urma acestei operaţii găsind înăuntru modelul unei stele cu şase colţuri, care poate fi văzut privind safirul cu o singură sursă de lumină deasupra capului.
Chiar daca a trebuit să sacrifice 423 de carate tăind piatra, valoarea de după a safirului stea era de 1 milion de dolari în 1949.
“The Black Star of Queensland” (Steaua neagră a Queensland-ului n-red.), cum a fost numit preţiosul safir, a fost transformat într-un pandativ încadrat de 35 de diamante şi este unul dintre cele mai faimoase din lume, valoarea lui actuală fiind de aproape 80 de milioane de dolari.
-
Cel mai bogat bucătar din lume NU VREA să îşi lase AVEREA copiilor săi. Nu ii lasă nici măcar să mănânce în restaurantele pe care le deţine
Ramsay a declarat că le va da copiilor săi doar 25% din banii pentru un apartament pentru că îşi doreşte ca aceştia „să lucreze din greu“ pentru lucrurile lor. Chef-ul, în vârstă de 50 de ani, a mai spus: „Averea mea nu va fi lăsată pur şi simplu copiilor, doar pentru simplul motiv că nu vreau să fie răsfăţaţi”.
„Ultima dată când am fost la Royal Hospital Road, restaurantul din Chelsea, a fost la ziua fiicei mele Megan, când a împlinit 16 ani. A fost prima dată când am mâncat aici împreună cu copiii. De asemenea, nu au stat niciodată cu noi la first class. Nu au muncit până acum atât de mult încât să îşi permită asta, iar acestea sunt nişte lucruri pe care le apreciezi altfel după ce ai muncit pentru ele”, a mai spus acesta.
Domnul Ramsay s-a născut în Scoţia şi a avut un tată violet şi alcoolic, după spusele sale. La 42 de ani s-a căsătorit cu Tana, iar cei doi au patru copii împreună. „Nu pot spune că stau şapte nopţi pe săptămână acasă să gătesc cu copii. Ce am încercat să îi învăţ şi pe ei este, însă, munca etică. Aşadar, timpul nostru împreună este limitat, dar este de calitate”, a declarat chef-ul.
În 2016 a câştigat la fel de mult ca Beyonce, anume 54 de milioane de dolari, ambii clasându-se pe locul 34 al celor mai bogate 100 de vedete din lume.
Acesta câştigă zeci de milioane de dolari din cele 25 de restaurante pe care le deţine. 7 din cele 25 de restaurante au stele Michelin. Ramsay a creat un imperiu şi în televiziune cu ajutorul a trei hituri- Hells Kitchen, MasterChef şi MasterChef Junior. Cele trei show-uri au ratinguri mari, iar Ramsay are un salariu de 400,000 de dolari per episod (51 de episoade pe an înseamnă o sumă importantă). De asemenea, acesta a scris mai multe cărţi de bucate care se vând foarte bine.