Tag: STAT ISLAMIC

  • Stat Islamic revendică comiterea atentatului de la Nisa de către un “soldat” al reţelei teroriste

    “Autorul operaţiunii de la Nisa este un soldat al Statului Islamic. A executat operaţiunea ca reacţie la apeluri de a lansa atacuri împotriva cetăţenilor ţărilor participante la coaliţia contra Statului Islamic”, anunţă agenţia de ştiri Amaq, aparţinând organizaţiei teroriste care ocupă teritorii în Irak şi Siria unde a proclamat “un califat”.

    Reţeaua teroristă sunnită pare să sugereze că autorul atentatului de la Nisa, soldat cu 84 de morţi şi peste 200 de răniţi, nu avea legături directe cu ierarhia grupului fundamentalist, fiind însă un simpatizant. Atentatul de la Nisa a fost comis de Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, un francez de origine tunisiană în vârstă de 31 de ani împuşcat mortal de poliţie după ce a lovit intenţionat cu un camion sute de persoane.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MANUALUL SECRET al ISIS: Cum vor jihadiştii să cucerească lumea. Avertismentul unui expert militar – FOTO

    Astfel, se conturează imaginea grupului terorist care, deşi se situează sub semnul violenţei brutale în numele Jihadului, este axat, în mod egal, pe probleme ce ţin de aspectul social al unei organizaţii, cum ar fi sănătatea, educaţia, comerţul, comunicaţiile sau locurile de muncă. Pe scurt, este vorba despre construirea unui stat, scrie The Guardian.

    Charlie Winter, cercetător la Georgia State University, care a văzut documentul ISIS, a declarat că manualul demonstrează o mare capacitate de premeditare. 
     
    “Departe de a fi o armată de fanatici iraţionaţi, însetaţi de sânge, ISIS este o organizaţie politică profund calculată cu o infrastructură extrem de complexă şi bine planificată în spate”, a declarat Charlie Winter.   Potrivit The Guardian, manualul intitulat “Principii în administrarea Statului Islamic” are 24 de pagini şi este gândit pentru a instrui “cadrele din administraţie”, în lunile de după momentul în care liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, a declarat crearea “califatului islamic” zone din Irak şi Siria, la 28 iunie 2014.
     
    Documentul schiţează modul de organizare a sectoarelor guvernamentale, inclusiv educaţia, resursele naturale, industria, relaţiile externe, relaţiile publice şi taberele militare.

    În perioada iulie – octombrie 2014, se pune accentul pe modul în care ISIS va construi taberele de antrenament pentru trupele regulate, precum şi pentru cele de luptători veterani. Astfel, se arată că războinicii veteranii trebuie să participe la cursuri de perfecţionare timp două săptămâni în fiecare an, pentru a fi instruiţi în “cele mai recente tehnici de folosire a armelor, de planificare şi tehnologie militară”.

    Islamic State blueprint

    Perfecţionarea trebuia să cuprindă, se arată în manual, “descrirea detaliată privind tehnologiile” inamicului şi “modul în care soldaţii Statului Islamic pot profita de acestea”. Manualul recomandă constituirea un departament pentru administrarea taberelor militare, aranjament complex care, aşa cum este descris, merge cu mult dincolo de capacităţile al-Qaida din Afganistan, existente la momentul atentatelor din 11 septembrie.  

    Documentul relevă faptul că ISIS a avut în plan de la început instruirea copiilor pentru luptă, iar propaganda jihadiştilor a arătat cum sunt aceştia obligaţi să se antreneze. Textul este explicit cu privire la intenţia de a face acest lucru până la sfârşitul lui 2014. Copiii, se precizează în document, vor fi “antrenaţi să poarte arme uşoare” şi “cei care se remarcă” vor fi “selectaţi pentru misiuni de securitate, inclusiv în puncte de control sau patrulare”.

    În plus, manualul arată modul în care grupul terorist a pus la punct construirea unui stat în sine în Irak şi Siria, cu ministere guvernamentale, o trezorerie şi un program economic. Documentul obţinut The Guardian dezvăluie planul pentru stabilirea de relaţii externe, operaţiunile de propagandă şi control centralizat asupra petrolului, gazelor şi a altor părţi vitale ale economiei.  

    Manualul redactat anul trecut fixează principiile după care este alcătuită administraţia Statului Islamic şi stabileşte obictivele de construcţie statală a ISIS, arătând modul în care această grupare jihadistă a reuşit să devină cea mai bogată şi mai destabilizatoare din ultimii 50 de ani.

    Textul subliniază necesitatea ca ISIS să devină o cultură unificată cuprinzând străini şi localnici şi stabileşte necesitatea de auto-gospodărire prin stabilirea propriilor “fabrici pentru producţia militară şi alimentare locale” independente, dar şi crearea de “zone sigure izolate”.    

    Documentele au fost furnizate de un afacerist care a lucrat în cadrul ISIS, prin intermediul Aymenn al-Tamimi, şi demonstrează că ISIS este construit pe princiipiile de funcţionare a unui stat înrădăcinat în teologia fundamentalistă: “un proiect care se străduieşte să guverneze. Scopul final nu este doar lupta fără sfârşit”.

    Generalul britanic Stanley McChrystal, care a condus unităţile trupele în Irak în perioada 2006 – 2008, a declarat: “În cazul în care documentul este într-adevăr autentic, este fascinant şi ar trebui să fie citit de oricine – în special de factorii de decizie din Vest”.  

    “Principiile care guvernează administraţia Statului Islamic pun accent pe educaţie (într-adevăr îndoctrinară) începând cu copiii, dar şi prin rândurile lor, o recunoaştere a faptului că o guvernanare eficace este esenţială, o preocupare de a utiliza tehnologia pentru a stăpâni informaţii (propagandă), precum şi dorinţa de a învăţa din greşelile anterioare”, a subliniat el.

    “Pare inspirat din lucrările lui Mao, practicile Viet Minh în Indochina sau alte mişcări pentru care acţiunile vizibile era doar vârful unui iceberg mult mai nuanţat când vine vorba de organizare”, a mai spus generalul Stanley McChrystal.

    “În cazul în care Occidentul vede ISIS în stereotip, ca pe o bandă de criminali psihopaţi, riscăm să îi subestimăm în mod dramatic”, a avertizat expertul militar.

  • ANALIZĂ: De unde are gruparea Stat Islamic armament – FOTO

    Site-ul bussinesinsider.com relatează că, potrivit ultimelor estimări, în jur de 100.000 de oameni ar face parte din această organizaţie teroristă şi încearcă să răspundă la întrebarea cum a reuşit un grup abia cunoscut în urmă cu câţiva ani să ocupe teritorii vaste din Irak si Siria şi să organizeze mai multe atacuri teroriste în lume.

    Potrivit sursei citate, succesul organizării celei mai mari grupări teroriste din lume începe cu destrămarea fostei Uniuni Sovietice şi are la bază cultura Orientului Mijlociu şi succesul unor grupări în zonele de război.

    Este cunoscut faptul că în Orientul Mijlociu se află foarte multe arme. Unele estimări arată că doar în 2015, în statele arabe a fost comercializat armament în valoare de 18 miliarde de dolari, lucru deloc surprinzător dacă ţinem cont de faptul că în state precum Yemen sau Irak civilii au acces necondiţionat la arme de luptă, iar pistoalele sau mitralierele sunt lăsate moştenire urmaşilor sau vândute la piaţă.

    Toate aceste condiţii au fost favorizate în special de achiziţiile Irakului din timpul războiului cu Iran din anii ’80, când statul din Orientul Mijlociu a devenit cel mai mare cumpărător de armament din zonă.

    Prăbuşirea sistemului sovietic din 1991 a făcut ca pe piaţa neagră să apară o avalanşă de arme, de la AK-47 la rachete şi chiar componente nucleare.

    La scurt timp după ce Statele Unite au invadat Irakul, în martie 2003, atât guvernul cât şi armata statului din Orient s-au destrămat, lăsând în urmă uniforme şi armament, preluate rapid de civilii care au contribuit la haosul zilelor noastre.

    Pe măsură ce SUA înainta către Bagdad, insurgenţii luau cu asalt fabricile de armament, cum a fost cazul unei locaţii ce se ocupa cu producerea de arme, ce a fost prădată de 40.000 de tone de muniţie.

    Pe lângă toţi aceşti factori, ce au contribuit la aprovizionarea masivă cu armament a ceea ce avea să devină organizaţia Stat Islamic, au existat şi alte forţe ce au contribuit la stocul de muniţie al insurgenţilor, cum este cazul Iranului, care, potrivit bussinesinsider.com, ar fi oferit training combatanţilor despre cum să pună la punct bombe care să distrugă vehiculele americanilor.

    În scurt timp, ISIS a devenit recunoscută pentru bombele puternice amplasate pe autovehicule, foarte ieftine, uşor de produs şi cu un impact major.

    Gruparea Stat Islamic deţine controlul asupra aproximativ unei treimi din suprafaţa Siriei. Anul trecut, aceasta a preluat controlul asupra uneia dintre provinciile siriene – Rakka (nord-est) – la frontiera cu Irakul. Capitala provinciei, oraşul Rakka, a fost proclamată sediul “califatului” SI, care se întinde de o parte şi de alta a frontierei dintre Siria şi Irak.

    Gruparea este puternic prezentă în provincia vecină, Deir ez-Zor.

    Ambele provincii sunt bogate în petrol şi constituie bastionul SI în Siria, cu acces la frontieră.

    Gruparea, din care fac parte sute de luptători arabi şi occidentali, este prezentă de asemenea în provincia Alep (nord), unde a luptat cu grupări rebele.

    Ea şi-a stabilit şi o prezenţă strategică în provinca Homs (centru), unde a preluat controlul asupra oraşului antic Palmira în mai, iar de curând asupra oraşului-cheie Qaryatan, care-i oferă posibilitatea să înainteze către Damasc, Homs şi alte oraşe importante.

  • Reţeaua teroristă Stat Islamic REVENDICĂ atentatele din Paris: “Sunt un miracol”

    “Atentatele comise la Paris sunt un miracol”, a transmis Centrul media Al-Hayat, agenţia de propagandă a reţelei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant), revendicând atacurile teroriste de la Paris.

    Centrul de propagandă teroristă a anunţat că va difuza în scurt timp o înregistrare video.

    Autorităţile franceze au centralizat 128 de morţi în urma atentatelor comise vineri seară la Paris, conform unui bilanţ provizoriu, care precizează că 200 de persoane sunt rănite, 99 fiind în stare critică.

  • AVERTISMENTUL şefului MI5: Ameninţarea teroristă e fără precedent. “Jihadiştii plănuiesc atentate în masă. Ei folosesc o gamă năucitoare de platforme pentru a pune la punct atacurile”

    Andrew Parker a declarat că, în ultimul an, serviciul secret pe care îl conduce a dejucat şase atacuri teroriste în Marea Britanie şi mai multe în străinătate.

    “Nu putem să fim siguri că am oprit totul”, a avertizat el, miercuri seara, în cadrul unui discurs. De altfel, el a subliniat că ameninţarea jihadiştilor este la un nivel foarte ridicat, una fără precedent în cariera sa de 32 de ani.

    Potrivit Daily Mail, şeful MI5 susţine că există acum o “ambiţie mai mare” în rândul jihadiştilor de a efectua atacuri teroriste care să provoace ucidere în masă şi nu există “nici un semn de atenuare” a acestui val.

    “Este posibil să nu fi ajuns încă la nivelul maxim”, a adăugat Andrew Parker, explicând că jihadiştii folosesc o gamă “năucitoare de dispozitive şi platforme digitale pentru a pune la punct atacurile teroriste” şi că MI5 a trebuit să recurgă la piraterie informatică pentru a putea accesa reţelele de comunicare folosite de grupările extremiste.

    Operatorii de internet au o “responsabilitate etică” pentru a ne ajuta în combaterea terorismului, a subliniat directorul serviciului de spionaj britanic. Acesta a reliefat faptul că Marea Britanie se confrunta cu o ameninţare pe trei niveluri: fanaticii din ţară, teroriştii care vin din afara graniţelor şi ameninţarea on-line.

    Parker a arătat că “exploatarea sofisticată” a tehnologiei moderne de către ISIS a radicalizat adolescenţi britanici şi reprezintă o ameninţare majoră. În acelaşi timp, el a avertizat că pericolul reprezentat de militanţii Al-Qaida “nu a dispărut”.

    Acte îngrozitoare au fost “comise de persoane care s-au născut şi au crescut aici, în Marea Britanie, dar din motive neînţelese au decis să facă din propria ţară un inamic”, a mai spus Andrew Parker, atrăgând atenţia că 3.000 de jihadişti suspectaţi au reprezentat un “pericol substanţial”.

    “Peste 750 de cetăţeni britanici au plecat în Siria ca să se alăture organizaţiilor extremiste. Creşterea ameninţării nu prezintă nici un semn de atenuare”, a declarat el. De asemenea, Andrew Parker a subliniat faptul că evoluţia tehnologică a reprezentat “provocare enormă” pentru serviciul pe care îl conduce deoarece a a permis teroriştilor să poată comunica pe internet fără a fi “văzuţi”, iar dezvăluirile lui Edward Snowden despre colectarea de informaţii le-a dat “inamicilor noştri un avantaj”.

    Andrew Parker este o apariţie rară pe scena publică, acesta fiind al treila discurs pe care l-a susţinut de la numirea sa în fruntea MI5, în 2013.

  • Reţeaua teroristă Stat Islamic ameninţă Statele Unite şi Rusia cu atentate

    “Rusia va fi învinsă în Siria”, a declarat Abu Mohamed al-Adnani, purtătorul de cuvânt al reţelei teroriste Stat Islamic, într-o înregistrare audio difuzată marţi seară.

    “Îndemnăm musulmanii din întreaga lume să lanseze jihadul (războiul sfânt, conform terminologiei islamice – n.red.) împotriva ruşilor şi americanilor”, a adăugat al-Adnani, potrivit ziarului Le Figaro.

    “Statele Unite vor simţi gustul tragediei. Barack Obama este un idiot, un ratat lipsit de soluţii”, a adăugat reprezentantul organizaţiei teroriste sunnite.

    În aceeaşi înregistrare, al-Adnani a confirmat moartea unuia dintre liderii organizaţiei fundamentaliste sunnite, Fadhil Ahmad al-Hayali, vizat la sfârşitul lunii august de un raid aerian american efectuat în Irak.

    Marţi dimineaţă, organizaţia islamistă Frontul al-Nusra, afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, a îndemnat militanţii fundamentalişti din Caucaz să comită atacuri împotriva Rusiei ca reacţie la raidurile aeriene efectuate în Siria.

    O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia.

    Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.

  • Statul Islamic a anunţat următoarele ţinte: “Vor simţi gustul tragediei”

    Reţeaua teroristă Stat Islamic a anunţat unde plănuieşte să comită noi atentate.

    “Îndemnăm musulmanii din întreaga lume să lanseze jihadul. Vor simţi gustul tragediei”, a  a declarat Abu Mohamed al-Adnani, purtătorul de cuvânt al Statului Islamic.

    Statul Islamic a anunţat următoarele ţinte: “Vor simţi gustul tragediei”

  • Oficiali irakieni declară că liderul Stat Islamic NU se afla, cel mai probabil, în convoiul bombardat duminică

    Armata din Irak a spus că Baghdadi a fost îmbarcat într-o maşină după asaltul lansat asupra membrilor organizaţiei sale, care a avut loc într-un oraş din apropiere de graniţa siriană.

    Ofiţeri de securitate au spus că informaţii preliminare indică acum faptul că în convoi se aflau persoane de rang inferior din cadrul organizaţiei Stat Islamic, condus de Abu Saad al-Karbouli, un poliţist din cadrul grupării.

    Unul dintre ofiţeri a spus că după analizarea tuturor informaţiilor primite de la surse, există o posibilitate mai mare ca în convoi să nu se fi aflat Abu Bakr al-Baghdadi. “Încă derulăm eforturi extinse pentru a clarifica situaţia”, a adăugat acesta.

    Localnici şi surse medicale au declarat anterior, de asemenea, că liderul organizaţiei, Abu Bakr al-Baghdadi, nu pare să fie printre cei ucişi.

    Forţele aeriene irakiene au bombardat duminică un convoi cu care se presupunea că se deplasa liderul grupării teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, în provincia Anbar, a informat un comunicat al armatei. “Forţele aeriene irakiene au bombardat convoiul teroristului Abu Bakr al-Baghdadi în timp ce se îndrepta spre Karabla, pentru a participa la o reuniune cu comandanţii SI”, se arăta în comunicat.

    Karabla este un oraş din provincia irakiană Anbar, un fief al grupării Stat Islamic.

    Armata a precizat că forţele aeriene au bombardat de asemenea locul în care Baghdadi urma să se întâlnească cu comandanţii grupării Stat Islamic, în apropiere de frontiera siriană.

    Un luptător al grupării SI, contactat telefonic, a declarat însă că nu poate confirma dacă Baghdadi se afla în convoiul bombardat, dar a adăugat că gruparea va continua să lupte, indiferent de soarta sa: “Chiar dacă a fost transformat în martir, nu va afecta Statul Islamic. Vom pierde un lider, dar sunt mii de Baghdadi”, a afirmat luptătorul. “În fiecare minut se naşte câte un lider în Statul Islamic”, a adăugat el.

    Informaţii potrivit cărora al-Baghdadi a fost vizat de atacuri aeriene au mai aparăut de două ori în ultimul an. În noiembrie, oficialii irakieni au afirmat că acesta a fost rănit într-un raid aerian. În martie, Ministerul irakian de Interne a anunţat că forţele aeriene irakiene l-au rănit pe al-Baghdadi într-un atac aerian asupra oraşului Al-Qaem. De fiecare dată, însă, pe reţelele de socializare au apărut înregistrări audio cu al-Baghdadi, la numai câteva zile după raidurile respective.

    În octombrie 2011, Statele Unite l-au catalogat oficial pe al-Baghdadi drept “terorist” şi au oferit o recompensă de zece milioane de dolari pentru informaţii care conduc la capturarea sau uciderea sa.

    Gruparea Stat Islamic a ocupat teritorii vaste în Siria şi Irak, unde a proclamat un califat. Baghdadi susţine că a acceptat jurămintele de credinţă din partea mai multor susţinători din Libia, Egipt, Yemen, Arabia Saudită şi Algeria.