Tag: stare

  • O industrie care se pregăteşte să explodeze în România. A crescut deja cu 55% în ultimii ani şi se pregăteşte de un nou boom

    Industria de sănătate şi fitness din România are o valoare estimată la 248 de milioane de euro, crescând în ultimii cinci ani cu aproximativ 55%, spune Kent Orrgren. „Estimăm că această creştere de 10-12% pe an va continua, în primul rând pentru că ştim că noi vom fi parte a acestei creşteri. Sunt convins că asta va determina şi alţi antreprenori să deschidă propriile cluburi şi, în cazul în care au succes, să treacă la mai multe unităţi. Noi încurajăm acest lucru şi susţinem colegii din industrie, nu ne deranjează să împărtăşim din cunoştinţele noastre”, a spus Kent Orrgren, CEO World Class. 

    Atunci când a intrat în această industrie, rata de penetrare a serviciilor de sănătate şi fitness era de 5% în Suedia; „e un procentaj foarte mic pentru orice industrie”, spune suedezul. Când a plecat de la Satz, rata ajunsese la 15%, iar acum e de aproximativ 25%. „În România, rata de penetrare e astăzi de 4%. Poate va ajunge la 15% în 15-20 de ani, dar se va ajunge acolo. Vedem comportamentul românilor, stilul lor de viaţă – e doar chestiune de timp ca industria să ajungă la un nivel ridicat. În Europa, rata medie de penetrare este de 10%, cu valori mai ridicate în Germania şi Marea Britanie; există astfel un mare potenţial de dezvoltare pentru piaţa locală.”

    World Class România, cea mai mare reţea de centre de fitness din ţară, controlată de fondul de investiţii polonez Resource Partners, a finalizat anul trecut cu afaceri de 27 de milioane de euro, iar pentru acest an ţinteşte afaceri de 33-35 de milioane de euro, potrivit oficialilor companiei. În ceea ce priveşte marja profitului, aceasta se ridică la 20-25% (calculată pe baza EBITDA). Datele oficiale de la Ministerul de Finanţe arată că în 2017 (ultimul an pentru care s-a depus bilanţul) numărul de angajaţi se ridica la 333 de persoane.

    O industrie care se pregăteşte să explodeze în România. A crescut deja cu 55% în ultimii ani şi se pregăteşte de un nou boom 

  • Mihai Constantinescu este în continuare în stare foarte gravă. Ce spun medicii despre starea artistului

    Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că starea de sănătate a interpretului de muzică uşoară Mihai Constantinescu este staţionară, dar foarte gravă.

    “Nici mai rău, nici mai bine ca ieri. Nu a făcut alte stopuri cardiace sau alte evenimente. Starea sa de sănătate e stabilă, nu s-a modificat nimic de aseară. E în stare stabilă, dar foarte gravă”, au precizat sursele citate, pentru MEDIAFAX.

    Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală luni, în urma unui stop cardio-respirator.

    Mihai “nu e la prima problemă de genul ăsta”, a declarat Adrian Daminescu pentru MEDIAFAX. “Dormea lângă soţie şi soţia şi-a dat seama că nu mai respiră. Mi s-a spus că a durat 10 minute până l-au resuscitat. Dacă sunt mai mult de trei-patru minute, cred că îţi pierzi memoria şi e greu să îţi mai recapeţi cunoştinţa”, a mai spus muzicianul.

    “Tot ce putem să facem acum e să stăm cuminţi şi să ne rugăm pentru el”, a completat Adrian Daminescu.

    Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai responsabile companii din România: Kaufland România – În stare de bine

    Motivaţie

    Obiectivul general al programului este creşterea calităţii vieţii locuitorilor din comunităţile rurale şi urbane, prin sprijinirea iniţiativelor culturale, sportive şi a activităţilor de promovare a unui stil de viaţă sănătos. 

    Descrierea proiectului

    În stare de bine a fost iniţiat anul trecut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Proiectul avut un buget alocat de aproximativ 1 milion de euro şi a oferit 26 de granturi nerambursabile pentru asociaţii şi fundaţii în domeniile sport, cultură şi viaţă sănătoasă. Programul de finanţare este unul adaptat organizaţiilor neguvernamentale mici şi mijlocii, prin care se oferă acestora atât finanţare, cât şi susţinere şi consultanţă pentru derularea activităţilor şi dezvoltarea capacităţii organizaţionale. Zona rurală, ca prioritate, este una dintre cele mai importante caracteristici ale programului: 46% din totalul proiectelor finanţate s-au adresat comunităţilor şi beneficiarilor din mediul rural.

    Abordarea programului (care are ca perioadă de implementare intervalul  04.04.2018 – 31.03.2019) se bazează pe trei direcţii complementare, astfel:

    1. Finanţare pentru proiecte derulate de ONG-uri în trei domenii: cultură (proiecte care stimulează expunerea şi implicarea cetăţenilor de toate vârstele în activităţi culturale, creaţia culturală, sau care contribuie la promovarea patrimoniului cultural, inclusiv imaterial, şi valorificarea sa pentru dezvoltarea rurală şi urbană); sport (proiecte care cresc participarea membrilor comunităţii la activităţi de educaţie fizică şi sport, inclusiv evenimente sportive la nivelul comunităţii); viaţă sănătoasă (proiecte care implică cetăţeni de toate vârstele în promovarea unui stil de viaţă sănătos, prin informare sau activităţi educaţionale, abordând tematici precum nutriţie, exerciţiu fizic, sănătate mintală, sănătatea relaţiilor şi comportament sexual, prevenirea consumului de substanţe).

    2. Sprijin pentru dezvoltarea capacităţii organizaţiilor în domenii precum comunicare, management de proiect, management financiar, scriere de proiecte, dezvoltare organizaţională etc.

    3. Comunitatea ONG-urilor sprijinite de Kaufland – un spaţiu de interacţiune, inspiraţie, învăţare reciprocă şi schimb de bune practici între organizaţiile care au beneficiat sau beneficiază de sprijinul Kaufland România.

    Rezultate

    Peste 25.700 persoane (în special copii şi tineri) au fost implicate în proiectele finanţate prin program în 140 de localităţi din ţară din 28 de judeţe. În anul 2018, primul an de derulare a programului În stare de bine, aproximativ 5,1 mil. de lei au fost investiţi de către Kaufland România.

    Cifră de afaceri netă (anul financiar 2017-2018)
    ~2,2 mld. euro

    Număr de angajaţi
    > 15.000

    Valoarea investiţiei
    1 mil. euro

    Intervalul de implementare a proiectului
    2018-2019

  • Dragnea: Există o stare de nemulţumire. Trebuie să discutăm în coaliţie despre Toader

    “Am luat decizia să dăm şansa opoziţiei să arate că au suficiente voturi ca să îşi treacă moţiunea. PSD nu îşi reglează problemele cu mâna Opoziţie. PSD nu putea vota o moţiune plină e minciuni. La o dată ulterioară se va discuta de moţiune, dar trebuie să avem o discuţie împreună cu premierul şi Tudorel Toader. Există o stare de nemulţumire pe care nu avem de gând să o ascundem pe care o vom rezolva săptămâna viitoare într-un fel sau altul”, a spus Liviu Dragnea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Emmanuel Macron decretează “stare de urgenţă ECONOMICĂ şi SOCIALĂ” după protestele violente ale “Vestelor Galbene”

    Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a admis, luni seară, că există o stare de nemulţumire împărtăşită de numeroşi cetăţeni, dar a denunţat comportamentul “iresponsabil” al protestatarilor violenţi şi a decretat “starea de urgenţă economică şi socială”, enumerând noi direcţii de reformare a statului.

    “În primul rând, nu uit că există o stare de furie, de indignare. Această indignare probabil este împărtăşită de mulţi francezi. Dar această stare nu trebuie să se reducă la comportamente iresponsabile, pe care eu le denunţ”, a declarat Emmanuel Macron, conform postului tv France Info.
     
    “Ştiu că i-am ofensat pe unii dintre voi prin declaraţiile mele. Dacă m-am luptat să reformez sistemul politic actual, am făcut acest lucru pentru că eu cred în ţara noastră şi o iubesc. Legitimitatea mea o am de la voi”, a adăugat Macron.
     
    “Începând de astăzi, vreau să decretez starea de urgenţă economică şi socială”, a afirmat preşedintele Franţei.
     
    “Vrem o Franţă în care oamenii să poată trăi cu demnitate din muncă. Cer Guvernului şi Parlamentului să facă ce este necesar. Salariul minim va creşte cu 100 de euro pe lună începând din anul 2019. Orele suplimentare vor fi plătite şi nu vor mai fi impozitate. Le voi cere tuturor angajatorilor care pot să ofere prime de sfârşit de an să facă acest lucru, fără a fi impozitate”, a subliniat Macron.
     
    “Efortul care le-a fost cerut pensionarilor a fost prea mare şi nu era corect”, a continuat Emmanuel Macron, anunţând eliminarea contribuţiilor sociale pentru pensiile mai mici de 2.000 de euro.
     
    “Intenţionez să continuăm ambiţia de a transforma ţara noastră, aşa cum poporul a optat acum 18 luni. Sunt necesare măsuri de reformare a statului, a sistemului de pensii, a indemnizaţiilor de şomaj. Pentru a reuşi, trebuie să ne unim eforturile şi să abordăm împreună toate problemele: reprezentarea politică, o lege electorală mai corectă (…). Vreau să se pună problema unui echilibru în sistemul fiscal, vreau măsuri pentru contracararea încălzirii climei, idei de organizare a statului (…). Vreau să abordăm problema imigraţiei. Trebuie să o înfruntăm”, a explicat Emmanuel Macron.
     
  • Noutăţi despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher: Am stat în faţa lui, l-am ţinut de mâini şi l-am privit. S-a mai împlinit la faţă

    Ex-pilotul german a fost în comă, a suportat mai multe operaţii şi acum este sub supravegherea specialiştilor neurologi. La domiciliul lui Schumacher, familia a amenajat o adevărată unitate medicală, tratamentul costând peste 130.000 de euro săptămânal.

    “Am stat în faţa lui, l-am ţinut de mâini şi l-am privit. S-a mai împlinit la faţă. Simte că e înconjurat de oameni care-l iubesc, care ţin la el şi care slavă Domnului ţin curioşii departe. În rugăciunile mele îl includ mereu pe Michael Schumacher şi pe familia sa”, a spus Georg Ganswein, conform presei internaţionale.
     
    Recent, Sabine Kehm, managerul lui Schumacher, a explicat de ce fanii pilotului nu primesc prea multe informaţii despre starea sa de sănătate.
     
    Schumacher s-a lovit la cap în decembrie 2013, când era la schi în Elveţia. De atunci nu s-au mai aflat detalii importante despre starea sa, familia limitânu-se la comentarii oficiale generale.
     
  • O poveste fascinantă de succes: Antreprenorul român care a pornit de la zero, a reuşit să se lupte cu multinaţionalele şi să câştige. Acum conduce un imperiu pe care vrea să îl lase moştenire copiilor

    Carte de vizită 

    După ce a absolvit Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, a lucrat ca profesor în Olteniţa timp de trei ani

    Primele sale încercări antreprenoriale au eşuat: a pierdut de două ori tot ce a investit, a treia oară a plecat la drum cu un chioşc, iar afacerile sale depăşesc azi 170 de milioane de euro

    Un punct de referinţă în istoria grupului Cris-Tim, activ în prezent pe piaţa mezelurilor, dar şi a lactatelor, a fost campania prin care s-a construit marca Salam Săsesc

    Antreprenorii care au creat în România afaceri de zeci de milioane de euro pe care le-au vândut şi acum o iau de la zero

  • Dragnea, despre un posibil nou refuz: Ne-am obişnuit cu Iohannis să fie în stare facă orice

    Întrebat dacă are rezerve că va accepta noile propuneri ale PSD pentru cele două ministere, Liviu Dragnea a răspuns: “Ne-am obişnuit cu domnul Iohannis să fie în stare să facă orice, dincolo de Constituţie şi lege, dar ar fi o încălcare flagrantă a legii şi a deciziei CCR. În cazul în care va calcă cu picioarele pe Constituţie, o să ne întâlnim şi o să vedem ce o să facem. Să ajungem în situaţia respectiv, nedorită de noi, şi vedem”.

    Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la finalul şedinţei CEx al PSD de miercuri, că o va propune pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Răstunare de situaţie în cazul lui “Busu”. Aproape externat, starea sa e în continuare foarte, foarte gravă! Anunţul făcut de medicul care l-a operat

    Actorul a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din Capitală, acolo unde a fost internat actorul Florin Busuioc, după ce a fost adus de la Craiova, şi de unde vin mai multe informaţii contradictorii.
     
    Florin Busuioc  nu a fost externat şi nici nu a intrat în sala de operaţie aşa cum s-a vehiculat. În urmă cu două săptămâni, actorul a suferit un infarct acut, urmat de alte trei stopuri cardiace şi a fost la un pas să piardă lupta cu viaţa. Prezentatorul Pro Tv a fost operat cu succes la Craiova, în clinica de Cardiologie Intervenţională a Spitalului Judeţean de Urgenţă de o echipă de trei medici tineri, conduşi de dr. Paul Traşcă. Medicul care l-a salvat pe Busu, a explicat  de ce colegii de la Instituitul de Boli Cardiovasculare ar fi luat în calcul varianta montării unui al doilea stent.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro