Tag: sport

  • Ion Ţiriac: Cea mai mare problemă este că nu mai avem tehnicieni

    Ion Ţiriac a luat parte, duminică, la seminarul Upgrade România: Sănătate prin sport. Sportul, mina de aur a economiei”. Acolo, preşedintele Federaţiei Române de Tenis a prezentat soluţii pentru îmbunătăţirea sportului din România.

    ”Eu am fost peste tot şi am văzut că nu mai avem sportivi, dar nu mai avem tehnicieni, iar asta e cea mai mare problemă. M-am dus pe la Guvern ca pe vremea lui Maurer, de vreo 10 ori pe săptămână şi am ajuns la faimoasa concluzie că sunt bani pentru cele 1.000 de grădiniţe olimpice de care eu tot vorbesc. Dar din cauza birocraţiei ele nu există nici în ziua de azi”, a declarat Ion Ţiriac.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro.

  • Permissionless innovation: latura mai puţin ştiută a libertăţii de a inova

    Internetul a împlinit anul acesta 50 de ani. A creat între timp o revoluţie industrială şi socială şi a contribuit cu siguranţă la multe revoluţii populare. Se poate spune că internetul a dat startul unei noi ere. Iar această eră este marcată de un boom al inovaţiei. Internetul a oferit un mediu de viaţă şi dezvoltare propice inovaţiei. La rândul ei, inovaţia, mai ales în domeniul tehnologiei, a creat companii colosale, atât de puternice încât îşi creează propriile reguli şi se împotrivesc guvernelor care încearcă să le supravegheze activitatea şi să le limiteze libertatea de a inova, seva care le-a dat viaţă.

    Potrivit zeilor tehnologiei din Silicon Valley şi din alte centre tehnologice din SUA sau alte părţi ale lumii, inovaţia este, de obicei, leacul pentru aproape orice problemă socială, scrie The Washington Post. Dacă ar exista o frază inteligentă pentru a descrie acest mod de a gândi, aceasta ar fi „Tehnologia vine în ajutor!”.

    Singura problemă este că factorii de decizie guvernamentali şi autorităţile de reglementare, birocraţii din instituţiile statului, nu împărtăşesc întotdeauna această abordare. Primul lor instinct este de obicei să privească orice tehnologie nouă – drone, maşini fără şofer, inversarea extincţiei – ca pe ceva care poate prezenta un risc real pentru societate. Spun ei, tehnologia trebuie să fie reglementată şi controlată pentru a preveni ca lucrurile să nu scape de sub control.

    Aşa a apărut o nouă sintagmă – „inovaţie fără permisiune” – pentru a descrie abordarea politică favorizată de elita digitală. Sintagma înseamnă exact ceea ce pare că ar trebui să însemne: inovatorii nu ar trebui să ceară permisiunea nimănui înainte de a aduce o nouă tehnologie pe lume. În schimb, sarcina probei ar trebui să fie a autorităţilor de reglementare – acestea ar trebui să fie forţate să arate că există o ameninţare reală şi imediată pentru societate în acea tehnologie. Adică inovatorii vor să li se aplice principiul nevinovăţiei până la proba contrară. În lipsa unei astfel de dovezi, inovaţia ar trebui să fie lăsată să înflorească.

    În ultima jumătate de secol, companiile americane au ştiut o singură doctrină, răspândită de şcoala de ştiinţe economice de la Chicago: ele cunosc cel mai bine ce este de făcut,  iar reglementarea nu este bună la nimic. Concurenţa a încurajat inovaţia, care a devenit „inovaţie fără permisiune”, ceea ce a dus la „exploatare fără permisiune”, scrie John Letzing, editor pentru World Economic Forum, într-o analiză a schimbărilor din economia mondială din 1973, când fondatorul WEF, Klaus Schwab, a lansat primul manifest de la Davos, şi până în prezent. În urmă cu 50 de ani, o companie ca Patagonia, producător de top de articole outdoor care îşi identifică motivul existenţei cu salvarea planetei, n-ar fi avut probabil nicio şansă de supravieţuire.

    Refrenul lobbyului pentru companii sună şi astăzi de cele mai multe ori aşa: „deoarece reglementarea poate afecta profiturile, va afecta şi capacitatea noastră de a investi şi inova şi de aceea va afecta interesul public”. În SUA, refrenul apare la televizor, în reclamele marilor companii farmaceutice, scrie Tom Wheeler, fost preşedinte al Comisiei Federale pentru Comunicaţii din SUA, iar acum asociat la Center for Technology Innovation, pe blogul Institutului Brookings.

    Reţelele de telecomu-nicaţii şi furnizorii de internet se folosesc de argument pentru a ucide neutralitatea internetului. Marile companii de tehnologie se ascund în spatele principiului pentru a exploata intimitatea persoanei. Argumentul a primit forţe noi prin dezvoltarea internetului. Au apărut companii noi puternice, iar cele vechi, care au supravieţuit, s-au adaptat noilor condiţii. Tehnologia digitală a început să fie prezentată ca fiind ceva aproape magic. Orice interfera cu capacitatea companiilor de a-şi stabili propriile reguli pentru piaţa digitală ameninţa să distrugă această magie. Odată cu lupta companiilor pentru dereglementare, sau pentru evitarea regulilor impuse de guverne, a apărut termenul de inovare fără permisiune, motivul pentru care companiile se opun supravegherii activităţii lor de către guverne. Inovarea fără reguli ţine de mitul geniului din garaj, devenit imaginea întreprinzătorilor din lumea digitală. Rezultatul inovării fără permisiune a rezultat prea des în exploatare fără permisiune – modelul de business digital al companiilor a exploatat prea des utilizatorii transformând informaţii personale private în active corporate pentru a fi monetizate. Din cauza dereglementării, companiile au fost libere să-şi stabilească propriile reguli de comportament, inclusiv strângerea de date pentru crearea de monopoluri. Inovarea fără permisiune a devenit, în dogma corporate, baza „creşterii economice extraordinare” bazate pe internet. Orice tendinţă de reglementare sau de întărire a supravegherii în sector ar fi însemnat împiedicarea acestei creşteri sau chiar erodarea drepturilor omului. „Fără îndoială, inovarea fără permisiune a adus noi capabilităţi uimitoare”, spune Wheeler. Însă a adus şi „invazia fără permisiune” a intimităţii private, a produs „vătămări fără permisiune” unor pieţe cândva competitive şi „amestec fără permisiune” în procesele democratice.
    În 2014, John Naughton, profesor de înţelegerea tehnologiei la Open University din Marea Britanie, scria în The Guardian despre importanţa inovaţiei fără permisiune. Lucrul cel mai extraordinar despre internet este modul în care permite existenţa  inovaţiei fără permisiune. Acest lucru provine din două decizii cu efecte mari pentru viitor luate de creatorii internetului la începutul anilor ’70: că nu va exista proprietate sau control central şi că reţeaua nu va fi optimizată pentru o anumită aplicaţie: tot ce va face va fi să preia pachete de date dintr-o aplicaţie de la un capăt şi să facă tot posibilul pentru a livra pachetele respective la destinaţie. Dacă cineva avea o idee de aplicaţie care ar putea fi realizată folosind pachete de date (şi era suficient de inteligent pentru a scrie software-ul necesar), atunci reţeaua ar face-o pentru el, fără întrebări. Aceasta a avut ca efect coborârea dramatică a ştachetei pentru inovaţie şi a rezultat într-o explozie de creativitate.

    Ceea ce au creat designerii internetului, de fapt, a fost o maşinărie globală de răspândire a surprizelor. Webul a fost prima mare surpriză şi a venit de la un singur om – Tim Berners-Lee – care, cu un grup mic de asistenţi, a scris software-ul necesar şi a conceput protocoalele necesare pentru a implementa ideea şi apoi a lansat-o asupra lumii, punând-o pe serverul de internet al CERN în 1991, fără a fi nevoie să ceară permisiunea nimănui.

    În cartea sa din 2016 „Inovarea fără permisiune: cazul continuării libertăţii tehnologice cuprinzătoare”, Adam Thierer, cercetător la Mercatus Center, argumentează că dacă „principiul precauţiei” triumfă asupra „inovării fără permisiune”, rezultatul va fi mai puţine servicii, bunuri de calitate inferioară, preţuri mai mari, creştere economică mai lentă şi scădere în nivelul de trai în general.Atunci când politica publică este modelată de raţionamentul „principiului precauţiei”, spune el, aceasta reprezintă o ameninţare serioasă pentru progresul tehnologic, antreprenoriatul economic şi prosperitatea pe termen lung. În schimb, inovaţia fără permisiuni a alimentat succesul internetului şi cea mai mare parte a economiei moderne bazate pe tehnologie. „De asemenea, inovaţia fără permisiune va alimenta următoarea mare revoluţie industrială – dacă o vom permite.”
    Lucrurile s-au schimbat între timp. În lumea corporate a început să se dezvolte principiul inovării sociale, care ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra mediului şi societăţii. Tendinţa este izbitoare. Doar din 2014 numărul de companii certificate ca fiind „corporaţii de tip B”, companii cu angajamente verificate pentru echilibrarea profitului şi scopului existenţei prin abordarea unor probleme ca inegalitatea şi drepturile angajaţilor, a crescut cu 366%. Anul acesta, inovaţia socială a companiilor a luat forma capitalismului stakeholderilor – câteva zeci de companii mari americane s-au angajat să fie mai atente cu mediul, societatea, muncitorii, furnizorii etc. Este vorba de opusul „exploatării fără permisiune”, produsul „inovaţie fără permisiune”. Motivul schimbării de doctrină? În primul rând, investitorii activişti le fac viaţa din ce în ce mai grea companiilor. Apoi, politica şi opinia publică se schimbă în SUA, unde doi candidaţi principali ai democraţilor din cursa pentru alegerea în 2020 a concurentului final la preşedinţie, Bernie Sanders şi Elizabeth Warren, au promis schimbări majore în ceea ce priveşte modul în care sunt conduse companiile.
    Şi China practică inovaţia fără permisiune, spune belgianca Eleonore Pauwels, cercetătoare de etică la Universitatea Naţiunilor Unite din New York. În schimb, europenii „mizează pe a fi tipii buni”, spune ea. Acest lucru ar putea însemna, de exemplu, dezvoltarea de sisteme AI care necesită seturi de date mai mici, dar cu sporirea confidenţialităţii şi încrederii, şi care sunt mai transparente decât ale concurenţilor.

  • Antreprenorul care, pornind de la repararea de televizioare şi radiouri, a fondat o companie de miliarde de dolari

    Cu toate că şi-a dorit să devină un atlet de renume, Ken Xie Şi-A conturat cariera într-un domeniu total diferit de lumea sportului şi anume antreprenoriatul în industria securităţii cibernetice. Astfel, în urmă cu aproape două decenii, el a pus bazele Fortinet, o companie cu venituri anuale de 1,8 miliarde de dolari.

    Ken Xie s-a născut şi a crescut în China. Dintotdeauna a fost pasionat de sport, dar şi de inginerie electrică, aşa că, ori de câte ori avea ocazia, repara televizoare şi radiouri. Cu toate că a vrut să urmeze o carieră în atletism, părinţii săi, profesori la universitatea Tsinghua, au insistat să urmeze un master la o facultate de renume. Astfel, după ce a absolvit cursurile de licenţă şi master ale Universitatăţii Tsinghua în inginerie electrică, ulterior s-a înscris la cursurile unui program de master în acelaşi domeniu, în cadrul Universitatăţii Stanford.
    În 1993, Xie a fondat o companie de securitate cibernetică, Systems Integration Solutions (SIS). Trei ani mai târziu a construit prima aplicaţie de reţele virtuale (VPN), bazată pe limbajul de programare ASIC. În acelaşi an, dându-şi seama de limitările serviciilor de firewall instalate pe cele mai multe calculatoare şi servere, a dezvoltat NetScreen Technologies, o altă firmă de securitate online, alături de Yan Ke şi Feng Deng. Compania avea să fie achiziţionată în 2004 de multinaţionala Juniper Networks Inc. pentru 4 miliarde de dolari.
    În 2000, Xie a părăsit NetScreen pentru a fonda, alături de fratele său, Michael Xie, care profesa ca inginer electric, compania Fortinet. Cei doi au lansat primele produse în mai 2002 şi, până în 2005, businessul înregistrase vânzări de 100 de milioane de dolari, oferindu-şi serviciile pentru birouri din SUA, Canada, Europa şi Asia.
    În 2016, Ken Xie a deschis, în cadrul companiei
    Academia de Securitate Cibernetică, pentru a veni în întâmpinarea celor interesaţi să se specializeze pe acest domeniu. În iunie 2018, el a achiziţionat Bradford Networks, o firmă de securitate.
    Printre titlurile şi recunoaşterile pe care antreprenorul le-a câştigat de-a lungul anilor se numără cel de antreprenorul anului (2006), acordat de EY pentru regiunea Californiei de Nord, şi alegerea sa în 2013 ca membru al Academiei Naţionale de Inginerie. În ianuarie 2019, Xie a participat la discuţiile din cadrul Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, unde a vorbit despre forţa de muncă din domeniul securităţii cibernetice. În prezent, Ken Xie deţine funcţia de director general al Fortinet, iar fratele său, Michael, este preşedinte şi şef de tehnologie.
    Anul trecut, Fortinet a înregistrat venituri de 1,8 miliarde de dolari. În prezent, compania cu sediul în Sunnyvale, California, are peste 6.000 de angajaţi; începând cu 2019, valoarea acţiunilor Fortinet a crescut la 86,79 de dolari, faţă de 17 dolari, valoarea stabilită la oferta publică iniţială din 2009.
    Compania a ajuns şi în piaţa locală, în urmă cu 14 ani, prin intermediul antreprenorului Adrian Danciu, care a dezvoltat prezenţa businessului şi în Balcani şi în regiunea adriatică, preluând ulterior administrarea afacerile Fortinet în Europa de Sud-Est.

  • Un alt fel de ABC

    „Acvatic Bebe Club este o afacere de familie în care am investit mult suflet eu, soţul meu şi tatăl acestuia”, povesteşte Carmen Dumitru, proprietara şi directoarea clubului de înot. Dincolo de suflet însă, familia Dumitru a investit 150.000 de euro, sumă la care s-au adăugat 55.000 de euro în modernizări şi renovări anuale, dar şi în serviciile ulterioare incluse în business – salina, pentru salinoterapie, şi kinetoprofilaxia, adică prevenirea alterării stării de sănătate, prin masaj şi exerciţii fizice. Aşa a apărut, în 2013, primul – şi momentan singurul – spaţiu Acvatic Bebe Club, în Bucureşti, pe strada Delea Nouă, la numărul 15, în apropiere de Piaţa Muncii.
    „Ne dorim să putem oferi acest tip de activitate şi părinţilor din alte oraşe, prin susţinerea partenerilor, deţinători deja ale unor spaţii cu piscină sau dornici să investească în acest sens, dispuşi să primească consultanţă în acest domeniu nişat”, spune Carmen Dumitru.
    Acvatic Bebe Club i-a adus anul trecut o cifră de afaceri de 238.000 de euro, iar în prima jumătate din 2019 veniturile au fost de 134.000 de euro. Clubul de înot pentru copii şi salina funcţionează cu un număr mediu de 18 angajaţi.
    „Sunt studii care arată cum copiii care au început această activitate (înotul – n. red.) de la o vârstă timpurie au un nivel ridicat de creativitate şi dorinţă de explorare, reuşind chiar să performeze în anumite domenii, nu neapărat sportive”, spune fondatoarea Acvatic Bebe Club.
    Un abonament lunar costă între 170 şi 320 de euro, în funcţie de numărul de şedinţe şi intervalul orar în care pot veni copiii la cursuri. Un abonament anual poate ajunge la 3.300 de euro, acesta fiind cel mai scump din ofertă. Temperatura constantă în apă este de 32 de grade Celsius, iar procedurile de predare sunt dezvoltate împreună cu psihologi pentru copii şi personalizate în funcţie de obiectiv. Clubul de înot oferă cursuri pentru bebeluşi cu vârste de 4-36 de luni, dar şi pentru copii de 3-6 ani.
    „Clienţii sunt părinţii care doresc să investească în educaţia alternativă pentru copiii lor, care înţeleg beneficiile practicării acestei activităţi de la o vârstă timpurie şi care doresc să câştige siguranţa acvatică şi dezvoltarea armonioasă a celor mici”, spune Carmen Dumitru.
    Bebeluşii pot veni la „bălăceală” începând cu vârsta de patru luni, iar procedeele de înot pot fi exersate începând de la vârsta de trei ani şi jumătate – patru ani.


    Fructele Pământului – producţie de sosuri picante (jud. Giurgiu)
    Fondator: Andrei Teodorescu
    Investiţie iniţială: 50.000 de euro
    Cifră de afaceri în perioada decembrie 2018 – iulie 2019: 80.000 de lei (17.000 de euro)
    Prezenţă: Bucureşti, Timişoara, Iaşi


    Urzeală – atelier de haine cu motive tradiţionale (Bucureşti)
    Fondator: Oana Ivan
    Investiţie iniţială: 35.000-40.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 20.000 de euro
    Prezenţă: online, Bucureşti


    DVI Top Consulting – foodtruckuri (Bucureşti)
    Fondatori: Ioan Guşoi şi alţi doi fondatori
    Investiţie iniţială: 80.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2019: 420.000 de euro
    Prezenţă: naţională


    Colantări Ieftine – atelier pentru colantarea maşinilor (Bucureşti)
    Fondator: George Mircea
    Investiţie iniţială: 13.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti, cu acoperire naţională


    Liniidelână – producţie de decoraţiuni şi articole vestimentare croşetate (Bucureşti)
    Fondator: Cristina Dănescu
    Investiţie iniţială: 1.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru
    2019: 8.000-9.000 de euro
    Prezenţă: online (pe site-ul propriu şi pe eMAG)


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste
    1,7 milioane de locuri de muncă.     
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

  • Ţiriac spune că dacă ar fi ministrul Sportului s-ar urca pe masă la Guvern şi ar cere 1 la sută din PIB

    Ion Ţiriac a spus că în era comunistă era mai bine cu sportul şi învăţământul, chiar dacă erau celelalte restricţii îngrozitoare.

    „Eu nu vreau să ajungă tenisul ce a ajuns gimnastica, tenisul românesc are are o istorie lungă din tot, în 1892, Nicolae Mişu, un român a câştigat Monte Carlo. În 1929 România a fost una dintre primele ţări care a aderat la Federaţia Internaţională de Tenis. Avem un trecut în tenis, pe lîngă epoca Năstase – Ţiriac, Ruzici, Simionescu, Pavel până la Halep. Problema este extraordinar de gravă, pentru că nu le pasă, nimănui nu-i pasă unde ajunge sportul. (…) Sunt doi calificaţi din greşeală la Tokyo iar după mi-e teamă că ne ducem în neant dacă nu se fac niştre centre federale în care sute de copii să facă sport. (…) Nimănui nu îi pasă, în era comunistă era mai bine cu sportul şi învăţământul, chiar dacă erau celelalte restricţii îngrozitoare. Era sportul la sate, Spartachiade, azi nu mai există nimic”, a spus Ţiriac.

    Acesta a reclamat faptul că bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului este de numai 0,048% din PIB, menţionând că România are talent „dar numai cu excepţii nu poţi să trăieşti”.

    TIRIAC

    „Toată lumea plânge dar îşi dă cineva seama, dacă nu sunt toţi handicapaţi, ce se întâmplă cu tineretul? Sportul este o treabă care te lipseşte de medicamente, e pentru sănătate. Dar cu cine se poate vorbi, unde se poate vorbi? Gândiţi-vă ce se întâmplă după Halep, intrăm în Sahara exact cum am intrat cu celelalte sporturi”, a spus Ţiriac.

    Preşedintele Federaţiei Române de Tenis consideră că centrele federale de tenis ar trebui să fie la Cluj, Timişoara şi Iaşi, care să fie o pepinieră.

    „Tu trebuie să semeni ca să poţi să culegi, noi nu am semănat nimic de 30 de ani. (…) Suntem normali la cap? (…) Pentru mine, Viktor Orban este un erou pentru că a zis că sportul este prioritatea numărul unu în Ungaria. (…) Dacă mâine dimineaţă eu aş fi ministrul Sportului în prima şedinţă de Guvern m-aş urca pe masă şi le-aş spune dacă nu le e ruşine cu 0,048% şi nu m-aş da jos de pe masă până nu aş obţine 1 %, dacă nu să-şi facă ei treaba. Cu ăştia suntem, cu ăştia defilăm”, a mai spus Ion Ţiriac.

    Ion Ţiriac a participat, marţi, la Cluj-Napoca, alături de Simona Halep şi Ilie Năstase la un eveniment organizat de Federaţia Română de Tenis şi Winners Sports Club „Întâlneşte-ţi campionii”, în cadrul căruia cei trei au schimbat mingi de tenis cu aproape 200 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani.

  • Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania are un nou proiect: cu o investiţie de 19 mil. euro, fostul hotel Sport din Cluj se transformă într-un hotel de cinci stele operat sub brandul Radisson Blu

    Fostul hotel de două stele Sport, situat în centrul oraşului Cluj-Napoca, lângă Cluj Arena devine primul hotel de cinci stele operat sub brandul Radisson Blu din oraş, după o investiţie de aproximativ 19 milioane de euro, a spus pentru ZF Martin Melzer, director de comunicare pentru Europa Centrală şi de Sud în cadrul Radisson Hotel Group. Proiectul este dezvoltat de Winners Park Invest, companie controlată indirect de Horia Ciorcilă, preşedintele Banca Transilvania, unitatea urmând să fie inaugurată în primăvara anului 2021.

    Hotelul Sport din Cluj a fost achiziţionat în urmă cu aproximativ cinci ani de SIF Moldova (SIF2) într-o tranzacţie de 4,8 milioane de euro de la omul de afaceri Josef Goschy, potrivit datelor ZF. Toamna trecută, Winners Park Invest a cumpărat de la SIF Moldova hotelul Sport din Cluj, într-o tranzacţie care s-a ridicat la 3,6 milioane de euro, potrivit unui anunţ al societăţii de investiţii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cât cheltuie lunar angajatorii pentru beneficiile extra-salariale pentru angajaţi. Media lunară a acestor beneficii este de aproximativ 355 de lei

    Angajaţii care au folosit platforma de beneficii flexibile BenefitOnline în primul semestru al acestui an au cheltuit 111 milioane de lei, aproape cât bugetele cheltuite pe tot parcursul întregului an 2018 (114 milioane de lei), veniturile platformei majorându-se cu aproximativ 43%.

    Cea mai mare creştere a fost înregistrată de vacanţele în România, Sport & Wellness şi Sănătate, bugetele pe care angajaţii le-au cheltuit în categoria Sport & Wellness, de exemplu, crescând  cu aproape 100% în primul semestru din 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

    „Creşterile înregistrate în anumite categorii sunt, pe de-o parte, consecinţa bugetelor mai mari acordate de angajatori, dar, mai ales, sunt determinate de semnarea unor companii client cu mulţi angajaţi tineri (sub 30 de ani), care, statistic, îşi aleg beneficii precum Turism, Sport & Wellness, Sănătate, Tichete Culturale şi, mai nou, fac donaţii”, spune Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro.

    Sumele alocate lunar de angajatori pentru beneficiile angajaţilor variază între 200 de lei şi circa 750 de lei per angajat, media lunară in 2018 fiind de aproximativ 355 de lei.

    Citiţi mai mult pe zfcorporate.ro.

     

  • Deciziile pe care le iau producătorii de echipamente sportive care ar putea schimba cu totul industria

    Au apărut astfel pantofii de alergare realizaţi în proporţie de 30% dintr-un material obţinut dintr-o varietate de porumb, cauciuc natural şi alge, Vivobarefoot Primus Lite II Bio, cărămizi de yoga din plută de la Hugger Mugger sau Decathlon, costume de surfing în care cauciucul natural înlocuieşte neoprenul în proporţie de peste 80% cum ar fi cele de la Patagonia ori geci din resturi de material textil combinat cu fibre obţinute din sticle de plastic reciclate, propuse de Jack Wolfskin. 

  • De ce a ales Ioan Popa, fondatorul Transavia, să facă un business care este chiar şi pe placul lui Barack Obama

    „Golful este un sport excepţional de care nu te laşi, odată ce te-ai apucat, iar eu nu sunt pasionat de altceva în viaţă mai mult decât de golf, pe care îl practic de zece ani“, spunea acum doi ani Ioan Popa, proprietarul grupului Transavia din industria cărnii de pasăre. Afirmaţia era făcută cu puţin timp înainte ca antreprenorul să deschidă Theodora Golf Club, un complex turistic cu teren de golf. Construcţia complexului a durat aproximativ doi ani, iar numele proiectului a venit de la prenumele fiicei lui Ioan Popa, Theodora, care a moştenit de la tatăl său pasiunea pentru golf.

    Ioan Popa alături de familia sa a investit 15 milioane de euro în acest complex de golf, situat lângă Alba Iulia. Theodora Golf Club dispune şi de facilităţi de cazare (19 vile de patru stele), restaurant, lounge bar şi terasă, salon privat, sală de conferinţe, pavilion exterior pentru evenimente, piscină exterioară, simulator indoor şi magazin cu accesorii de golf.

    Investiţia a fost realizată din fonduri proprii, prin concesionarea unei părţi din teren de la primăria Ciugud, dar şi prin achiziţionare de teren de către omul de afaceri din Alba Iulia. La realizarea proiectului au implicaţi specialişti atât din ţară, cât şi din străinătate. Terenul de golf a fost deschis în primăvara lui 2018.
    „Golful este sportul nobil prin definiţie, iar cultura de golf este una de onestitate şi integritate. Este un sport excepţional, iar pentru mine reprezintă mai mult decât un hobby şi în tot ce am construit la Theodora Golf Club am căutat să realizez un loc perfect pentru mişcare şi relaxare“, spunea anterior Ioan Popa, care i-a transmis această pasiune şi fiicei sale. Theodora Popa conduce alături de tatăl său şi businessul din industria cărnii.

  • De ce au renunţat la costume pentru tricouri câţiva dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din România şi ce au descoperit ei în mijlocul naturii, departe de birourile lor

    În sailing, la fel ca în business, este important să oferi siguranţă, să comunici bine şi, mai ales, să fii un bun coleg. Pe barcă nu ai timp să iei lucrurile personal, nu există competiţie între membrii echipei, toţi lucrează ca unul, iar factorii externi trebuie „îmblânziţi” cu măiestrie.  Mai mult decât atât, se spune că atunci când eşti pe barcă, te simţi şi arăţi cine eşti tu cu adevărat. Cel puţin aşa ne-au spus pasionaţii de sailing pe care i-am întâlnit la Marina Life Harbour, înainte de Regata Ziarului Financiar, parte din Cupa României Alpha Bank 2019.

    Sute de oameni de afaceri, antreprenori sau din mediul corporate au înlocuit, în weekendul 5-7 iulie, costumele de business cu tricourile de sailing şi au luat-o pe drumul care duce înspre Marina Limanu. La ceas de seară, pe terasa marinei, înainte de competiţie, ierarhiile păreau să fi dispărut – iar discuţiile însufleţite de aici arătau că fac echipă bună colegi, parteneri de afaceri sau oameni pe care nu îi leagă absolut nimic altceva în afară de pasiunea pentru sailing. Conversaţiile încep de obicei prin întrebarea: „Cum va bate vântul mâine?” – fiindcă acesta poate asigura succesul dacă este stăpânit cu măiestrie în regată – şi se încheie cu poveştile înflăcărate din mijlocul valurilor.

    Peste 300 de competitori şi peste 45 de ambarcaţiuni cu vele s-au înscris la ediţia de anul acesta a Regatei Ziarul Financiar, care face parte din Cupa României Alpha Bank 2019, cea mai de amploare competiţie de iahting offshore din România, ce se plasează, ca număr de ambarcaţiuni şi participare a sportivilor, la acelaşi nivel cu orice campionat european de anvergură.
    „Ne-au adus împreună valorile comune, rigurozitatea, dar şi dorinţa de a susţine o activitate sportivă, care, după anii ’90, deşi este un sport elegant, frumos, care construieşte caractere, a avut o promovare mai scăzută”, descrie Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank România, motivele pentru care alături de colegii săi de la Alpha Bank, a decis să se implice în acest sport, în urmă cu şase ani. „Cred că este cea mai longevivă colaborare dintre o companie privată şi organizatorii competiţiilor din zona acestor sporturi”, adaugă el, vorbind despre necesitatea dezvoltării acestei pasiuni, la fel de serios ca, poate, o strategie din banking. 
    Preşedintele executiv al Alpha Bank spune că prin intermediul competiţiilor precum Cupa României şi-au propus să creeze o comunitate a pasionaţilor de sailing – în contextul în care consideră că găsirea pasiunii în România intră în datoria tuturor. „Ne-am propus să creăm un ecosistem, iar acesta are trei dimensiuni posibile: cei care îl practică, fanii, susţinători ai sportului, şi cei pe care ne dorim să îi atragem către acest sport. În acest ecosistem cultivăm pasiunea pentru navigaţie, iar a găsi pasiunea în România este nu doar o artă, ci şi o obligaţie, vrem să creăm un curent de opinie pozitiv”, spune Sergiu Oprescu. Potrivit acestuia, iahtingul este o activitate a cărei versatilitate inerentă aduce împreună oameni din toate domeniile, este un sport care aduce entuziasm şi adrenalină atât la nivelul echipei, cât şi personal, chiar dacă viteza este moderată şi determinată de viteză vântului. „Nu trebuie comparată cu participarea la o cursă de Formulă 1, dar cu siguranţă putem crea mediul în care fanii să se bucure de ceea ce înseamnă sportul acesta, pentru că sentimentul de a «intra» în cursă e acelaşi”, constată el.


    În ceea ce priveşte provocările aduse de acest sport, spune că acestea se leagă de promovarea lui: „Este văzut ca un sport greu de făcut, costisitor şi exclusivist, dar este doar o imagine diferită de ce se întâmplă în realitate. Orice sport dus la nivel de performanţă necesită investiţii, dedicare şi rigoare personală.  În ultimii ani, însă, se simte, atât în zona competiţională privată, cât şi în zona deschisă tinerilor care îşi doresc să atingă performanţă în acest sport, creşterea numărului celor implicaţi”.
    De altfel, pasiunea pentru navigaţie a lui Sergiu Oprescu a început în urma unei regate organizate de Alpha Bank, când s-a urcat pentru prima dată pe un velier, în Grecia, fiindcă „dacă toate drumurile duc la Roma, toate rutele marine duc prin Grecia”.

    Leadership în viteza vântului

    Sergiu Oprescu a observat încă de pe atunci că dacă din exterior sailingul poate părea floare la ureche, când eşti parte din echipaj, lucrurile sunt foarte diferite, iar navigaţia, şi mai cu seamă participarea la o cursă, aduce cu sine numeroase învăţături. „Este o lecţie de leadership şi o şcoală de business trăită pe viu pe parcursul unei curse. Sunt lideri şi lideri, skipperi şi skipperi, diferenţa o dă capacitatea acestora de a construi, antrena şi motiva echipa din care fac şi ei parte”, spune executivul.
    Spre exemplu, observă el, în sailing, la fel ca în business, este important să gestionezi aşteptările, comunicarea este foarte importantă, iar navigaţia oferă o ocazie aproape unică de a înţelege dinamica creată între manageri / lideri şi echipele lor. „Pe barcă poţi avea marinari cu experienţă, pricepuţi, profesioniştii dintr-o companie, dar şi novici, iar motivaţiile lor sunt diferite. Trebuie să înţelegi dinamica echipei, să o administrezi fără eşec în situaţiile de criză. Este o muncă 24/7 în serviciul echipei. Este despre a pune coroana pe capul echipei şi de a duce oamenii şi barca, indiferent de condiţiile de mediu, în siguranţă pe tot parcursul cursei, de a înţelege riscurile şi a ţi le asuma în condiţii de control.” 
    Sailingul poate fi privit astfel ca o metaforă a leadershipului: cum ar spune autori celebri, pesimistul se plânge de vreme, optimistul speră să se schimbe vremea, dar skipperul sau liderul unei organizaţii sau echipe este pragmaticul din poveste, ştie că trebuie să ajusteze poziţia velelor în funcţie de condiţiile de mediu şi să găsească traseul optim. 
    „Navigaţia îţi cere să fii integru, agil, onest, să oferi siguranţă şi să fii flexibil în comunicare şi, mai ales, să fii un bun coleg de echipă. Pe barcă nu ai timp să iei lucrurile personal, nu există competiţie între membrii echipei, toţi lucrează ca unul, fiecare pe postul său şi nu există un post mai important decât altul – asta dacă skipperul a reuşit să explice şi să transmită mesajul conţinut de strategie”, observă Sergiu Oprescu. Subliniază, de asemenea, că la fel ca în orice echipă, oamenii trebuie să adere la viziunea liderului şi să aibă încredere în el. 
    La fel ca în business, Sergiu Oprescu trasează universul sailingului în două zone: factorul extern, ce nu poate fi controlat, şi factorul intern, acele atribute care fac compania diferită de competiţie  şi care sunt în administrarea internă. „Drumul începe cu o strategie bine definită, care se bazează pe condiţiile de mediu în care te deplasezi şi pe echipă ca să o ajustezi în mod constant la realitatea din jur.”
    Condiţiile de mediu – vântul care lucrează în favoarea sau împotriva celui care navighează – presupun ca el să ştie cum să aleagă o rută, cum să sincronizeze mişcarea echipajului ca un singur tot în momentul manevelor. „Asta înseamnă să petreci timp alături de ei, să dai feedback continuu, să înţelegi fiecare membru al echipei şi mai ales să nu îţi fie frică să îţi arăţi şi tu la rândul tău slăbiciunile, pentru ca acestea să poată să fi compensate de punctele tari ale celor de lângă tine.”
    Ca în orice comunitate care deschide canalele către alte discuţii, şi ecosistemul celor care andochează în marinele româneşti reprezintă un bun prilej de networking. „Cu cât este mai mare comunitatea, cu atât îşi realizează efectul de platformă de business şi poate reprezenta o rampă de succes.”


    Lecţii de bancher, desprinse din sailing
    Ce lecţii de business  a extras din sailing Sergiu Oprescu, preşedinte executiv Alpha Bank România:

     Glumind, prima regulă este să ţii apa afară din barcă şi echipajul în barcă; apoi să ajungi la destinaţie respectând prima regulă. 
     Serios acum, o lecţie bună este că pe apă, ca şi în viaţă, te poţi îndepărta de o ţintă şi destinaţie în prima fază ca să ajungi mai repede la ea în final.  Câteodată drumul în zigzag care anticipează condiţiile de mediu de la pasul următor este drumul cel mai drept.
     Atunci când ţi se pare că te răstorni şi eşti bandat la unghiuri incredibile, cu întreg echipajul asigurând echilibrul pe boardul celălalt, poate chiar atunci iei avantajul necesar de viteză că să te desprinzi de concurenţă.  Cam ca în banking în perioada crizei, nu-i aşa? 
     Succesul este asigurat de o bună administrare a tuturor factorilor: mediu, pregătire, strategie, execuţie şi finalizare; să nu ne împiedicăm înainte de a ajunge la mal, căci dacă se întâmplă, arată slăbiciunea skipperului/liderului de a fi văzut şi folosit în cel mai bun mod posibil toţi factorii; nu este însă un eşec, este o lecţie, parte din evoluţia personală şi a grupului. 


    De la hobby, la business

    Mihai Marcu, preşedintele executiv şi  acţionarul principal al grupului MedLife, este, de ani buni, gazdă pentru regatele româneşti, prin Marina Life Harbour, marina privată devenită unul dintre principalele locuri în care andochează ambarcaţiunile pe litoralul românesc; este totodată şi coorganizator al Cupei României. Îşi ia cât se poate de în serios rolul de gazdă – îi ghidează pe angajaţii marinei, prevăzută cu un hotel şi restaurant, pe skipperii de aici şi este nelipsit şi din competiţii.
    Dincolo de faptul că porneşte, în fiecare an, cu barca spre Istanbul împreună cu fiul său, după cum a declarat într-un interviu acordat anterior revistei Business MAGAZIN, la capitolul experienţelor sale interesante de sailing încadrează şi momentul când a ales să vadă ce înseamnă experienţa de skipper, într-un training pe barcă la care participau manageri dintr-o corporaţie. Fără să ştie cine este, de fapt, Mihai Marcu, respectivii l-au tratat ca pe un angajat, potrivit interviului anterior: „Mihai, adu-mi o bere“, „Mihai, ţine berea la rece“ şamd. Antreprenorul spunea că a intrat în joc, iar seara, când a venit CEO-ul corporaţiei, acesta s-a aşezat lângă Marcu, la masa skipperilor, vorbind cu el ca prieten. Cel care în cursul zilei îi adresase numeroasele ordine s-a apropiat de preşedintele MedLife, încercând să-şi ceară scuze. El în schimb a răspuns că îi mulţumeşte, pentru că a avut o experienţă interesantă, oferindu-i-se prilejul să înţeleagă că viaţa skipperilor este mai grea decât credea. Mihai Marcu a început să navigheze pe bărci cu vele din 2008, iar la început era uzual pentru el să plece cu barca din Tomis, să intre pe la Sfântu Gheorghe sau Sulina – drum de 120 km sau 65 mile –, să stea trei zile în deltă şi să se întoarcă. „Nu erau prea mulţi care să facă treaba asta, am fost poate primul. Marea Neagră este o mare care se montează repede, are valuri apropiate; se spune că pe mare nu ţine omul cât ţine barca. Dacă nu ai exerciţiul de a te lovi de câteva ori de asta, te sperii. Nu cred în accidente, pentru că nu e un sport aşa periculos. Dar o dată pe lună o barcă se sperie şi cheamă paza de coastă. Trebuie să ştii marea, să te uiţi la vreme, să-ţi iei ce-ţi trebuie“, spunea antreprenorul anterior. Romanian Yachting School, Colegiul Nautic Român, NauticLife, LifeHarbour, Piking, terenuri şi diverse investiţii în imobiliare, „care m-am gândit eu că vor fi de viitor“, sunt câteva dintre investiţiile sale derivate din pasiunea pentru navigaţie. „Cumva, am trecut de la una la alta. Nu avem şcoală, hai să facem, nu avem loc de acostare, am făcut şi asta“, descria antreprenorul proiectele sale inspirate din sailing în interviul acordat anterior.
    În ceea ce priveşte relaţiile posibile de afaceri create pe barcă sau în contextul unei regate, el spunea: „Eu evit să fac afaceri pe barcă“. Adaugă că, fără dubiu, pasionaţii de navigaţie sunt oameni de afaceri, iar comunitatea acestora creşte într-un ritm alert. „Nu e niciun sport, cu excepţia ciclismului, care este un sport de masă, care să înregistreze o creştere aşa spectaculoasă a numărului de pasionaţi. Cred că în fiecare an se adaugă cam 100 de oameni noi în acest domeniu.“


    Regata oamenilor de afaceri
    În perioada 5-7 iulie 2019 a avut loc Regata Ziarul Financiar, eveniment care face parte din Cupa României Alpha Bank 2019. Această regată reprezintă etapa a II-a a Cupei României Alpha Bank, cea mai de amploare competiţie de iahting offshore din România. Competiţia este organizată de Marina Limanu în parteneriat cu Black Sea Sailing Association şi Marina Eforie, sub egida Federaţiei Române de Yachting. La aceste campionat au participat peste 45 de ambarcaţiuni cu vele şi peste 300 de competitori, rivalizând cu orice campionat european de anvergură.

    Câştigătorii regatei ZF

    ORC* A
    locul 1            Quebramar
    locul 2            SetSail
    locul 3            LZ Yachting

    ORC B
    locul 1            Incognito
    locul 2            Hope
    locul 3            Irony

    ORC C
    locul 1            Odessos
    locul 2            Adria
    locul 3            Aria

    Sursa: Federaţia Română de Yachting; * Offshore Racing Congress


    Poveşti din marină: „Fair Winds”

    „Fair Winds” este urarea adresată celor care încep o competiţie de sailing şi se referă la un vânt favorabil, care să bată în direcţia de călătorie dorită. Aflu despre termen de la Antonio Eram, fondatorul şi CEO-ul procesatorului de plăţi Netopia, pe care, anterior, îl asociam mereu cu regretul de a nu fi cumpărat Bitcoin la momentul potrivit, după ce mi-a povestit de potenţialul criptomonedelor într-un interviu din 2013. Acum l-am reîntâlnit înainte de regată, urcându-se în ambarcaţiune alături de skipperul pe care toată lumea din marină îl ştie drept „Blondu’”. Antonio Eram avea acum rolul de pitman – unul dintre principalele roluri de pe o ambarcaţiune.
    „Am descoperit că pot să fiu şi foarte calm”, răspunde râzând CEO-ul Netopia, pe care l-am întrebat care sunt calităţile sale scoase la suprafaţă de competiţiile pe valuri. Iar principala lecţie de business descoperită de el este: „În sailing este vorba despre a cunoaşte regulile şi a le folosi în favoarea ta”. 
    Pentru Antonio Eram, regatele şi sailingul (pe care îl practică de aproximativ trei ani) îi aduc aminte de ceea ce putea fi cariera sa, cu totul diferită faţă de ceea ce face acum. Originar din Constanţa, a absolvit liceul de marină şi Academia Navală, însă viaţa l-a purtat într-o cu totul altă direcţie. Nu s-a făcut navigator, opţiunile la acea vreme fiind limitate, însă acum face sailing din pasiune: „Este altfel să faci navigaţie pe nave comerciale faţă de sailingul de pasiune, la fel cum este altceva să faci sailing de pasiune şi să îl duci spre performanţă, aşa cum am făcut noi”.
    Parte din echipa SetSail, el a participat recent chiar şi la un campionat mondial, în luna mai, şi participă constant la regate internaţionale: „Avem antrenori care sunt campioni internaţionali, lucrurile sunt mai elevate.”
    Despre începuturile sale în sailing îşi aminteşte: „M-am întâlnit cu Vali (Valentin Oeru, cofondator al şcolii de sailing SetSail – n. red.) şi citisem un articol despre şcoala de navigaţie înfiinţată de el – am vorbit despre aceasta şi m-a invitat în weekendul următor la o regată. Aşa a început”. Antreprenorul îşi aminteşte în detaliu prima experienţă în lupta cu valurile şi vântul: „A fost groaznic, am avut o febră musculară foarte puternică, dar apoi lucrurile au evoluat”, spune el.
    Observă că din ce în ce mai mulţi oameni se alătură acestei comunităţi, iar marina din Limanu devine neîncăpătoare. „Este o pasiune, este un mijloc de relaxare, este chiar mai mult decât atât. Spre exemplu, eu îmi iau echipa de la birou şi participăm cu ea la regate. Este o foarte bună metodă de a antrena spiritul acesta de echipă, de a comunica, de a crede în echipă, este foarte interesant, depinzi de colegi, este un fel de team building la un alt nivel.”


    „DA”pe mare

    Pe Alin Copîndeanu, cofondator şi CEO al afacerii cu costume made to measure Tudor Personal Tailor, l-am întâlnit la întoarcerea dintr-o etapă a regatei. Renunţase la costumul cu care se consacrase în presa de business, însă de pe cămaşa sa nu lipseau modelele cu ambarcaţiuni.
    Primul lucru pe care îl asociază cu navigaţia este, potrivit lui, sentimentul de libertate pe care îl aduce practicarea sailingului. „Noi suntem un echipaj care se axează şi pe distracţie, nu doar pe competiţie, de aceea suntem la clasa de cruisere, nu la racere, şi chiar dacă nu ieşim pe primul loc, vrem să ne distrăm”, mărturiseşte Alin Copîndeanu.
    „Am pornit dintr-o vacanţă, în 2013, şi apoi am făcut cursurile de sailing, apoi ne-am înscris la regate, iar din 2014 până astăzi, participăm la regate”, descrie el modul în care a evoluat pasiunea sa pentru acest sport.  Într-o vară, participă la circa 10 astfel de concursuri, iar în rest iese cu barca pe mare de câte ori este posibil. În urmă cu câteva săptămâni însă, a dus totul la un alt nivel, când a decis să se şi căsătorească pe barcă, cununat fiind chiar de profesorul lui de sailing: „Am ieşit cu o mini-flotă de şase bărci, iar soţia mea a primit un curs de sailing pe care urmează să îl facă anul viitor”. În afară de partea de competiţie, şi vacanţele le petrec în fiecare an tot pe valuri.
    „Noi ne dăm cu o barcă veche, dar care a ieşit, trei ani la rând, pe podium, am cumpărat-o special pentru asta” şi a costat 16.000 de euro. El spune însă că înainte au avut o barcă de cruising „care era foarte leneşă”; cu noua ambarcaţiune au ocupat pentru prima etapă locul 2.
    Ei fac achiziţiile de ambarcaţiuni, precum şi întreţinerea acestora, printr-o asociaţie de 10 oameni, creată în jurul acestei pasiuni, majoritatea antreprenori ca şi el. „Am avut o echipă bună, care s-a dezvoltat de la an la an, şi apoi ne-am unit într-o asociaţie, ca să avem o structură care să ne permită anumite facilităţi.”
    În ceea ce priveşte afacerea sa, spune că nu a luat încă în calcul dezvoltarea unei linii de îmbrăcăminte pentru sailing, dar nu exclude o influenţă a acestora în costumele Tudor Personal Tailor. „E un sport care de la an la an creşte, e loc de idei bune şi de dezvoltare.”
    „Pe barcă lucrezi în echipă şi este foarte important ca fiecare persoană să îşi cunoască rolul şi să înţeleagă ce impact are fiecare acţiune pe care o face în deplasarea bărcii. Partea interesantă pe barcă, la fel ca şi în business, este că efectul acţiunilor nu se vede imediat, există o inerţie şi o întârziere, ca şi în business”, descrie Copîndeanu una dintre principalele lecţii de business desprinse de el din sailing.
    De asemenea, observă că sunt extrem de importante comunicarea în echipă şi modul în care sunt transmise toate informaţiile de către skipper (lider): „Cu cât există mai multă claritate, cu atât oamenii vor înţelege mai bine ce au de făcut şi vor greşi mai puţin”. Pe barcă mai este nevoie şi ca, atunci când apar probleme tehnice, să fie găsite soluţii rapid, să improvizezi, să fii creativ: „Nu există o singură cale corectă de a rezolva problemele”.
    Iar în momentele dificile, furtună, vânt puternic, se văd cu adevărat sinergia din echipă, capacitatea de efort şi rezistenţa: „Cei slabi vor renunţa, cei rezistenţi vor deveni mai puternici şi mai experimentaţi”.
    Lucian Mâţu, un alt antreprenor pasionat de navigaţie, proprietarul firmei de consultanţă Aside MCD face sailing de aproximativ şase ani, perioadă în care spune că a observat că acest sport a crescut foarte mult: „Sunt oameni pasionaţi care investesc, care au bărci, e un lucru extraordinar că deşi nu există nişte mize reale, este vorba despre pasiune şi este un lucru fantastic”, descrie el comunitatea din care face parte. A început să practice sailingul când numărul băncilor era mai redus. Cei de la SetSail au cumpărat o barcă nouă, au mutat tot echipajul de pe un cruiser pe racer şi, spune el, „De atunci, mi-a intrat microbul în sânge” şi a ajuns chiar şi la nivelul de a fi vicecampion naţional la cruisere. „Este un sport ieftin dacă îl practici ca hobby, este un sport scump dacă vrei să îţi cumperi barcă”, descrie el costurile implicate de navigaţie. Lecţiile de business în bătaia vântului au fost deprinse şi de către el rapid: „Sportul cu vele este extraordinar din punctul de vedere a câteva lucruri foarte clare: decision making – este un sport în care trebuie să iei decizii, te ajută să te orientezi în funcţie de ce fac alţii, tu poţi să ai strategia ta, dar contează foarte mult ceea ce fac şi ceilalţi, ai o provocare majoră: să stăpâneşti cele două elemente foarte importante, apa şi vântul, nu poate face oricine asta”.
    SetSail, şcoala şi echipa de la care Lucian Mâţu „a preluat microbul sailingului”, a fost înfiinţată de Ovidiu Drugan şi Valentin Oeru, care au acordat şi ei în trecut interviuri revistei Business MAGAZIN. Ei fac parte din rândul antreprenorilor care au avut curajul să îşi transforme pasiunea în business. Grupul SetSail deţine cea mai mare flotă de ambarcaţiuni la Marea Neagră şi i-au molipsit, la rândul lor, cu acest microb pe alţi pasionaţi de sailing. Ovidiu Drugan povestea anterior că a fost poreclit de colegii săi „Primarul Mării Negre“: se fac din ce în ce mai multe căsătorii, iar printre beneficiile mai puţin ştiute ale meseriei de skipper se află abilitatea de a oficia căsătorii.
    Businessul Set Sail School este unul cu istorie, început în familie: tatăl său, Sorin Drugan, este, potrivit lui Ovidiu, unul dintre cei mai experimentaţi navigatori pe ambarcaţiuni de agrement, iar sora sa lucra în domeniul relaţiilor publice şi comunicării. Responsabilităţile au fost astfel uşor de împărţit: tatăl lui Ovidiu Drugan, pe partea de practică, el, pe predatul teoriei, iar sora sa, pe aspectele administrative. Drugan a început businessul în paralel cu ocupaţia sa de bază, iar colegii săi au ajuns să glumească, referindu-se la pasiunea lui despre navigaţie cu cuvintele: „Eşti avocat în timpul liber, de profesie iahtman“. Acest lucru s-a adeverit; atât el, cât şi restul familiei au ajuns să să îşi dedice tot timpul afacerii. „Nu a fost o decizie foarte uşoară şi cel mai mult a cântărit faptul că în avocatură oamenii veneau cu probleme, trişti, supăraţi, iar în iahting toată lumea vine veselă şi pleacă veselă; atunci am zis că este mai plăcută activitatea în iahting“, a povestit Drugan.  Originar din Brăila şi fost practicant de caiac-canoe, Valentin Oeru, partenerul său de business, s-a gândit să se apuce de navigaţie după ce a văzut permisul unui prieten. După ce a ieşit prima oară cu ambarcaţiunea, i-a spus lui Ovidiu Drugan că îşi doreşte şi mai mult de atât, astfel că a participat şi la primele regate: „A venit la o cursă de bărci în care a fost foarte combativ – atât pe apă, cât şi la arbitraj; el ţinea morţiş să se respecte regulile, reguli care se respectau aşa, un pic cam după ureche, pe vremea aceea, fiind nişte întreceri mai mult prieteneşti“, îşi amintea Drugan amuzat, anterior.
    România se află printre ultimele locuri în Europa când vine vorba de numărul de ambarcaţiuni raportat la numărul de locuitori, iar acest lucru se leagă mai ales de trecutul nostru, potrivit lui Valentin Oeru. „Comunismul a distrus mai întâi iahtingul – cluburile sportive. Se considera atunci că în jumătate de oră poţi să fugi în Bulgaria cu barca mică şi gata, ai scăpat; şi atunci s-a pus o frână puternică, s-au distrus cluburile şi am rămas în urmă.“ De altfel, el a observat un detaliu referitor la modul în care vechiul regim privea Marea Neagră. „În România, vechile hoteluri sunt făcute cu spatele la mare. Intrarea e undeva dinspre oraş şi în loc să intri – cum e în Turcia sau Italia – de pe nisip, la noi sunt invers.“
    Un efect colateral pozitiv este însă dezvoltarea competiţiilor, a regatelor, printre cele mai ample din lume în acest moment. „Am ajuns să avem la fiecare regată în jur de 40 de ambarcaţiuni – în Italia nu mai sunt atât de multe, depăşim şi Grecia.“ Potrivit antreprenorilor, un merit important în dezvoltarea regatelor îl au cele două marine private, Marina Limanu şi Marina Eforie.