Tag: speranta

  • Grigore Horoi, preşedinte Agricola: “Cea mai mare realizare din carieră este faptul că am reuşit cu echipa pe care o conduc să manageriez într-un chip inspirat perioada crizei.” – VIDEO

    Nu contează admiraţia, mă simt foarte responsabil pentru oamenii care au speranţa unui loc de muncă, într-o zonă unde ofertele nu sunt foarte generoase. Sunt responsabil pentru familia mea pe care nu vreau să o dezamăgesc. Prima dată când am fost numit director pe subsidiarele grupului Agricola, îmi doream să rezist pe acea poziţie măcar un an, ca să mă pot lăuda copiilor şi nepoţilor mei că am fost şi eu director. Slavă Domnului, au trecut foarte mulţi ani de atunci şi sper să mai fie şi alţii. Cea mai mare realizare din carieră este faptul că am reuşit cu echipa pe care o conduc să manageriez într-un chip inspirat perioada crizei. Noi am transformat acel pericol într-o oportunitate.
    Am făcut împreună cu echipa alegeri strategice. Am mers pe strategie de diferenţiere. Noi venim cu un produse care să răspundă aşteptărilor.

    Îmi place să călătoresc în toate locurile pe care nu le-am văzut. Din păcate, mai mult îmi petrec timpul în vacanţe în afara ţării. Râvnesc să petrec timpul în România. Îmi place sportul, dar din păcate, din cauza unor afecţiuni fizice, nu prea mai pot juca chiar toate sporturile care îmi plăceau, dar joc ping-pong.

  • Fenomene meteo EXTREME. Schimbările climatice devin dramatice, iar investitorii speră să se îmbogăţească din asta

    Sectoarele unde aceştia îşi investesc banii oferă o privire asupra zonelor probabile de impact ale temperaturilor în creştere. „În primele faze, oamenii vor începe să se îngrijoreze. Iar randamentele o vor lua în sus“, spune Michael Cembalest, strateg la JPMorgan.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Caz grav de sclavie în Germania. Român obligat de angajator să doarmă pe bancă, în pădure

    Românul din judeţul Alba a ajuns în Germania după ce un vecin i-a promis un loc de muncă la firma la care lucra şi el, cu un salariu de 9 euro/ oră şi cazarea asigurată. Când bărbatul a ajuns la Offenbach, a aflat că lucrurile stăteau altfel, relatează stiridiaspora.ro.
     
    Bărbatului i s-a spus că trebuie să îi plătească românului ce l-a adus în Germania un comision de 250 € pe fiecare lună, plus chiria pentru patul de dormit în valoare de 250 € şi că în cameră va sta cu incă alţi trei români.
     
    După trei săptămâni şi jumătate, timp în care a lucrat câte 12-14 ore pe zi, inclusiv sâmbătă şi duminică, bărbatul a cerut contractul de muncă, pentru a se asigura că este angajat legal.
     
    Românul a povestit că în acel moment, vecinul său şi angajatorul – un cetâţean german de origine turcă – l-au dat afară din casă doar cu hainele de pe el.
     
    Fără niciun ban în buzunar, neavând posibilitatea să se întoarcă acasă, bărbatul a rămas în oraş, în speranţa că va găsi o sursă de venit. Astfel, timp de 3 săptămâni a fost obligat să doarmă pe o bancă din pădurea de lângă oraş.
     
    Bărbatul fost ajutat să se întoarcă acasă de Asociaţia AEBS, care luptă pentru drepturile românilor din Germania şi Austria. Mai multe detalii AICI.
  • Prefect, despre proteste: Am stat într-o clădire a guvernului. Am dat ordinul după 12 noaptea

    ”Violenţele care necesitau restabilirea ordinii publice s-au întâmplat mult mai târziu, când s-a dat foc la fel de fel de elemente de mobilier urban Nu are importanţă unde erau. (Ordinul – n.r.) Era de restabilirea ordinii publice. Nu putea să eliberăm un spaţiu şi pe străzi să se întâmple acte de vandalism sau de terorism. Cred că era după 12 noaptea (când am semnat ordinul – n.r.). (…) Nu ştiu ce spune MAI şi eu spun ce spun eu”, a spus Speranţa Cliseru.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Benjamin Netanyahu speră că Statele Unite vor recunoaşte anexarea Înălţimilor Golan

    Benjamin Netanyahu a declarat că nu a renunţat la speranţa că Statele Unite vor recunoaşte anexarea Înălţimilor Golan, ca răspuns la declaraţiile făcute de John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională.

    „Să renunţ la un lucru atât de important? În niciun caz”, a declarat prim-ministrul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum au încercat patru profesori de logică să-l asasineze pe Liviu Dragnea

    Însă, cum o veste bună nu vine niciodată singură, am primit şi una proastă: asupra preşedintelui Camerei Deputaţilor a avut loc anul trecut o tentativă de asasinat!

    Cu asasinatele nu ne jucăm, întrucât ele ne pot afecta emoţional şi, uneori, pot fi mortale.

    Patru persoane s-au cazat în aprilie 2017, timp de trei săptămâni, la Athenee Palace, ca să ducă la îndeplinire odiosul plan. De ce a fost nevoie de atâţia, ştiut fiind că trei săptămâni la Athénée Palace nu-şi poate permite decât Darius Vâlcov şi doar dacă şi-ar extrage un Picasso din perete?

    Erau patru, pentru că erau specializaţi: unul a citit manualul de utilizare, al doilea ar fi armat, al treilea ar fi luat în cătare şi, în sfârşit, al patrulea ar fi apăsat pe trăgaci. În condiţiile astea, nu-mi pot explica faptul că nu l-au nimerit.

    Investigând cazul în cursul nopţii, deşi pe întuneric, nu mi-a fost prea greu să-i identific pe asasinii plătiţi. Primul indiciu – chiar locul în care s-au cazat cei patru şi faptul că au citit-o cu toţii pe doamna R. G. Waldeck. Dacă vrei să mănânci şaorma te duci în Dristor, dacă vrei să mânânci bătaie – în Pantelimon. Dacă însă vrei să savurezi cele mai proaspete bârfe politice, dacă vrei să  miroşi toată floarea cea vestită a spionajului global, dacă vrei să admiri cei mai sofisticaţi asasini plătiţi, dacă doreşti să vezi şi să fii, la rându-ţi, văzut, te cazezi la Athenee Palace. Aţi putea obiecta că asta era în perioada interbelică, dacă nu ne-am afla şi acum între războaie.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, la ieşirea din Parchetul General: Nu am văzut ce se întâmplă la protest pentru că nu eram acolo

    „Aş vrea să fac câteva lămuriri. Eu vreau să vă asigur că am respectat legea cu stricteţe, contrar a ceea ce s-a încercat sau vehiculat în spaţiul public, nu înţeleg de ce au vrut să denigreze instituţia prefectului, noi nu facem politică, noi respectăm legea prefectului. Să aveţi încredere că noi respectăm legea. Nu pot detalia sau explica modul în care alte instituţii au acţionat. Eu vorbesc doar despre mine. Am respectat legea şi acel ordin de intervenţie a respectat legea. V-am răspuns că a fost legea respectată”, a declarat prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, la ieşirea din sediul Parchetului General.
     
    Aceasta a mai spus că nu a văzut evenimentele din Piaţa Victoriei, pentru că nu a fost prezentă la manifestare.
     
    „Nu m-am întâlnit (cu ministrul de Interne. n.r.). Nu pot să comentez, v-am spus doar că legea a fost respectată. (…) Nu am dat ordin să fie rănit cineva. (…) S-a respectat legea. Nu am văzut cu ochii mei (violenţele de la prostest, n.r.), pentru că nu eram în Piaţă”, a spus Speranţa Cliseru, refuzând să dea mai multe detalii privind această chestiune.
     
    Pe de altă parte, Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia jandarmilor la protest, a spus în urmă cu o săptămână că prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, s-a aflat în Piaţa Victoriei, care a observat desfăşurarea mitingului, iar ordinul de evacuare a zonei a fost semnat în jurul orei 20:00, atunci când situaţia a „degenerat”.
     
  • Începe CRIZA ECONOMICĂ. Băncile fac anunţul care CUTREMURĂ lumea

    Ameninţările sunt modeste, dar în creştere, de la starea fragilă a unor pieţe emergente evidenţiată de colapsul lirei turceşti, la o încetinire a economiei europene ce ar putea determina Banca Centrală Europeană să-şi amâne începutul propriilor majorări de dobânzi. Astfel, Fed-ul ar putea deveni singura bancă centrală majoră care-şi înăspreşte politica, făcând acest lucru într-un mediu global care ar putea împinge dolarul în sus şi îngreuna viaţa exportatorilor americani.

     
    „Condiţiile de pe scena geopolitică sunt dificile. Situaţia din Turcia este semnificativă, declinul rapid al lirei i-a luat pe mulţi prin surprindere, inclusiv pe noi”, a declarat preşedintele Fed Atlanta, Raphael Bostic.
     
    Acesta spune însă că deocamdată situaţia nu este suficientă pentru a-i schimba părerea că Fed-ul ar trebui să majoreze dobânzile încă o dată în acest an, având în vedere beneficiile pe care le vede venind de pe urma stimulentelor fiscale. Bancherii centrali ai lumii se vor întâlni în această săptămână în Wyoming, iar atenţia este aşteptată să se concentreze pe întrebarea cât va mai putea Fed-ul continua să-şi majoreze dobânzile dacă va fi singura bancă ce urmează o astfel de politică. Jucători mai mici, printre care Canada şi Marea Britanie, au majorat dobânzile pe baza circumstanţelor locale. Însă în lipsa unor măsuri similare luate de celelalte bănci centrale majore, în special de BCE, majorările de dobândă ale Fed ar putea avea efecte mai puternice. Dobânzile mai mari din SUA şi soliditatea economiei americane vor impulsiona probabil dolarul, punând exporturile ţării sub presiune şi sporind riscul de probleme în rândul ţărilor sau companiilor cu credite în dolari.
     
  • Merkel vrea acord flexibil privind Brexit

    Angela Merkel a exprimat speranţa că Uniunea Europeană şi Guvernul de la Londra vor ajunge la un acord negociat privind termenii ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar.

    “Sper că nu se va ajunge la o ieşire neordonată a Marii Britanii din UE, ci mai degrabă la un acord rezonabil, negociat”, a afirmat Angela Merkel.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce a păţit un bărbat fără adăpost care nu îşi găsea un loc de muncă după ce a apelat la un gest disperat

    David Casarez, absolvent al Universităţii A&M din Texas, s-a mutat în Silicon Valley în toamna anului trecut, în speranţa că va găsi un job în industria tehnologică. După aproape un an de încercări nereuşite, Casarez, care locuia pe atunci într-o camionetă şi se ocupa cu dezvoltarea de site-uri web, a luat o decizie neobişnuită.

    El a ieşit la colţul străzii cu o serie de copii după CV-ul său şi a început să le distribuie şoferilor, în timp ce purta, de asemenea, o pancartă pe care scria “Persoană fără adăpost, flămândă după succes. Ia un CV”.

    Unul dintre şoferii care au trecut pe lângă el i-a făcut poze, atât lui cât şi CV-ului, pe care le-a postat ulterior pe twitter. Postarea a strâns peste 137.000 de distribuiri şi un număr impresionant de cereri din partea unor potenţiali angajatori, primind peste 200 de oferte de muncă. 

    Casarez spune că este alegerea sa să trăiască ca un om fără adăpost, şi că  locuieşte într-o camionetă mai mult pentru a reduce cheltuielile, decât din necesitate. Înainte de a-şi părăsi serviciul la General Motors pentru a-şi căuta un loc de muncă în Silicon Valley, el trăia tot într-o camionetă.