Tag: sovata

  • Marea Moartă a Transilvaniei sau cum s-a construit afacerea care atrage 80% din turişii care ajung în Sovata

    n Sovata, oraş cu aproximativ 15.000 de locuitori, sosesc anual circa 65.000 de turişti, potrivit datelor Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear, iar majoritatea aleg să viziteze Lacul Ursu, cel mai mare lac sărat helioterm din Europa. Fenomenul de heliotermie se explică prin existenţa peliculei de apă dulce la suprafaţa lacului, care acţionează ca izolator termic pentru apa sărata încălzită de razele solare. Astfel, apa lacului aflată la adâncimea de până la 20 de metri poate atinge temperatura de 50-60 de grade Celsius la începutul sezonului, răcindu-se treptat până la 25-30 de grade la finele verii.

    Dincolo de Lacul Ursu, o altă “curiozitate” care pune Sovata pe radarul turiştilor este faptul că deşi oraşul este aşezat pe un masiv de sare, nu este lipsit de vegetaţia foioasă, pădurile din incinta staţiunii creeând o ambianţă plăcută.

    Cu aceste particulariţăţi, Sovata era o destinaţie foarte populară înainte de Revoluţia din ’89, regimul de trimiteri pe bază sindicală fiind reţeta pe care s-a bazat succesul staţiunii.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Unde-şi petrec românii concediul

    În perioada 23 noiembrie 2015 – 22 ianuarie 2016, site-ul de rezervări HotelGuru.ro a realizat un studiu pentru a stabili care au fost cele mai apreciate unităţi de cazare din România în anul 2015. Câştigătorul detaşat în preferinţele celor peste 2.400 persoane care au votat a fost Hotelul Afrodita Resort & SPA din Băile Herculane, pe care l-au votat 6,3% dintre respondenţi.

    Ce-şi doresc românii: zonă SPA, confort şi mâncare bună

    În cadrul studiului, cele mai votate unităţi de cazare din România au fost hoteluri şi resorturi de 3* din zone montane, în special din regiunile Băile Herculane, Sovata, Bran şi Poiana Braşov. Românii au apreciat în primul rând zona SPA, confortul şi preparatele culinare servite la restaurantele hotelurilor. Ospitalitatea personalului, aspectul camerelor şi localizarea au contat mai puţin în alegerea unităţii de cazare preferate.

    Prima opţiune: staţiunea Băile Herculane

    Românii preferă să-şi petreacă zilele de concediu în resorturile din staţiunea balneo-climaterică Băile Herculane, unde se pot relaxa la SPA şi beneficiază de tratamente cu ape termale. Conform specialiştilor, apele termale ajută în tratarea afecţiunilor aparatului digestiv şi urinar, precum şi a unor afecţiuni metabolice şi endocrine.

    Afrodita Resort & SPA 3*, cel mai votat hotel din cadrul studiului HotelGuru.ro, a fost renovat recent şi a primit premiul pentru noutate la Gala Turismului Românesc 2014, făcând parte din proiectul Roman Thermal Spas of Europe. Situat în mijlocul munţilor Domogled, în centrul staţiunii Băile Herculane, resortul oferă 2 restaurante cu preparate tradiţionale româneşti şi cu specific internaţional, camere cu vedere spre munte, centru SPA cu piscină, saună, cadă de hidromasaj, centru fitness şi loc de joacă pentru copii. Izvoarele cu apă termală se află la cel mult 2 km distanţă.

    Printre hotelurile nominalizate se numără şi Hotel Szeifert 3* din Sovata, Club Vila Bran 3*, Hotel Alpin 4* din Poiana Braşov şi Danubius Health Spa Resort 4* din Sovata.

    Studiul a fost realizat pe un eşantion de peste 2.400 de persoane care au votat voluntar pe site, fără a exista variante sau opţiuni de vot, ci fiind necesară numirea hotelului considerat ca fiind cel mai bun din România.
     

  • O staţiune din România, considerată mai frumoasă decat multe alte locuri turistice din Europa

    Deşi mulţi ani a fost perecepută drept o staţiune pentru pensionari, Sovata este una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă. Mulţi turişti care ajung acolo pentru prima dată rămân plăcut impresionaţi şi declară, fără nicio reţinere, că în Sovata… “E mai frumos ca-n Croaţia”!

    Recunoscută la nivel european încă din 1850, Sovata este o staţiune pentru orice sezon. Lacurile cu ape clorurate şi sodice – cât şi nămolul din ele –  au proprietăţi terapeutice pentru o multitudine de afecţiuni, în speciale pentru cele ginecologice.

    Cititi mai multe pe one.ro.