BusinessMagazin

Tag: Sorin Paslaru

  • Am spart Calea Ferată la sfatul Băncii Mondiale. Ce am obţinut după 15 ani de reforme?

    Neplata salariilor de către CFR S.A. la începutul acestui an, una din companiile care au rezultat în urma restructurării Căilor Ferate în anul 1998, nu este decât vârful aisbergului unui sistem aflat la limita funcţionării. Din 2007 şi până în prezent numărul de călători pe calea ferată a scăzut de la 85 de milioane la 50 de milioane. Fiecare dintre cele trei companii care au rezultat din împărţirea fostei societăţi naţionale a căilor ferate din România (SNCFR SA), şi anume CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă, este pe pierdere. În ultimii patru ani, de când şi CFR Marfă a intrat pe minus, aceasta fiind până în 2008 singura dintre cele trei entităţi care a prezentat un bilanţ pozitiv, au avut pierderi totale de 300 de milioane de euro.

    Zilnic trenurile de călători înregistrează întârzieri de zeci şi sute de minute, iar cele de marfă stau cu zilele prin gări. Viteza medie pe calea ferată la trenurile de călători a scăzut de la 86 de km pe oră în 1998 la 43 de kilometri/oră. La trenurile de marfă viteza medie a ajuns la doar 25 de kilometri/oră.

    La 15 ani de la spargerea căilor ferate pentru aşa-zisa eficientizare a sistemului, la sfaturile Băncii Mondiale, rezultatul este un dezastru. Când SNCF francez sau Deutsche Bahn au trenuri cu viteze de 300 km pe oră, noi mergem înapoi.

    Din păcate, Banca Mondială nu vine azi să analizeze rezultatul reformelor pe care le-a propus acum 15 ani pentru calea ferată din România, ci, aşa cum s-a întâmplat într-o conferinţă care a avut loc ieri în Bucureşti, ne transmite că este nevoie în continuare de reforme, şi mai ales de aşa-numitele “reforme structurale”. O poveste fără sfârşit aceste “reforme structurale”, aşa cum a subliniat în prezentarea sa economistul-şef al Raiffeisen, Ionuţ Dumitru, prezent la conferinţă.

    Dar după 23 de ani de reformă şi tranziţie cui şi cât mai poţi să “vinzi” ideea că România are în continuare nevoie de reforme structurale? Facem reforme structurale, dar din când în când, măcar o dată la cinci ani, poate că ar trebui să vedem rezultatul acestor reforme structurale.

    Altfel, ca un şcolar care nu este lăsat niciodată singur în faţa foii de hârtie, ci permanent este cineva în spate care îi spune ce este de făcut, statul român a deveni neajutorat. Nici nu mai ştie ce este bine şi ce este rău, nu mai gândeşte cu capul lui. Sunt oameni, tineri, angajaţi în funcţii înalte în statul român care spun chiar că fără să fim permanenţi ghidaţi de la spate de FMI, Banca Mondială sau Comisia Europeană nu putem înainta.

    Posibil, deşi este de mirare ca, din punct de vedere tehnic, doi-trei oameni alocaţi României din aceste instituţii să ştie mai bine ce este de făcut decât 100 dintr-un minister din România. Şi dacă e aşa, este foarte rău. Dar să avem măcar o evaluare a ceea ce ni s-a propus să facem.

    Nu ar fi cazul în sfârşit, după o perioadă rezonabilă de timp (15 ani), să fie evaluat rezultatul acestor reforme structurale? Teoretic ideea ar fi fost ca, odată despărţită partea de infrastructură de cea de călători şi marfă, să fie scoase la iveală pierderile, să fie scoase la iveală zonele de profit, să fie identificate punctele de dezvoltare ale sistemului de căi ferate. Şi să avem în final o creştere a vitezei medii pe calea ferată, să avem mai mulţi călători transportaţi şi nu mai puţini.

    Realitatea nu a corespuns cu ceea ce au gândit dintr-un birou funcţionarii Băncii Mondiale, mulţi dintre ei probabil neutilizatori ai căilor ferate româneşti. Astfel, regionalele de căi ferate, care administrau atât reţeaua feroviară, cât şi transportul de marfă şi de călători până la spargerea SNCFR, pur şi simplu şi-au multiplicat directorii cu trei, precum şi personalul administrativ aferent.

    Pentru o decizie care era luată anterior de directorul regional de căi ferate şi care pleca imediat în sistem către regulatoarele de circulaţie, acum trebuie schimbate hârtii între trei directori.

    La nivelul staţiilor de cale ferată situaţia este chiar hilară. De multe ori, vânzătorii de bilete, personal al CFR Călători, nu ştiu de la ce linii pleacă trenurile pentru că nu îi anunţă impiegatul de mişcare. În fiecare staţie există trei şefi, faţă de unul anterior. Birourile de informaţii s-au desfiinţat, iar în gări mari precum Buzău sau Galaţi nu mai există serviciul de bagaje de călători.

    În iarna grea a anului trecut, când un tren plecat de la Galaţi a ajuns după două zile la Bucureşti, directorul de la CFR SA îşi arunca responsabilitatea către cel de la CFR Călători şi invers. Acum, la cerinţa FMI a fost de trei zile numit management privat la una din aceste companii, CFR SA. Confruntaţi după două zile de la preluarea mandatului cu o situaţie de criză în compania lor, membrii consiliului de administraţie tac mâlc. Bancheri de profesie, ei ar fi teoretic chemaţi să identifice căile de reformare a acestei companii.

    Deocamdată răspunderea i-a revenit tot ministrului pentru a explica această situaţie. Atunci pentru ce au mai fost numiţi manageri privaţi?

    Până acum nicio instituţie nu a făcut o analiză a căii ferate şi a modului cum se poate îmbunătăţi serviciul public de cale ferată. Doar în urma unui astfel de raport, care să fie urmat de propuneri şi de obiective, ar fi trebuit definit mandatul pentru managerii privaţi de la CFR SA.

    Să explice acest raport de ce viteza pe calea ferată s-a înjumătăţit, de ce numărul de călători care folosesc serviciile de căi ferate a scăzut cu 40% şi de ce gările arată deplorabil. Dar cine să facă acest raport? Poate o să apeleze statul român, nu-i aşa, tot la Banca Mondială.

    Mai multe opinii pe zf.ro/opinii

  • Câţi bani se câştigă din macarons (VIDEO)

  • Întâi puneţi datele pe masă, apoi veniţi cu propuneri şoc

    Aşteptat cu soluţii, guvernul Ponta ar fi trebuit să pună pe masă până la această oră măsuri de relansare a economiei şi de reducere a risipei bugetare, aşa cum a vorbit de pe margine timp de patru ani că o va face. Dar acestea să se bazeze pe analize solide şi nu pe simple vorbe în vânt, lungi prilejuri de ipoteze. Încă nu iese dintr-o situaţie de aşteptare, parcă nu şi-a dat seama că a intrat pe terenul de joc. Până la această oră fiecare minister ar fi trebuit să pună pe masă o analiză a ceea ce s-a întâmplat în sectorul pe care îl conduce în ultimii patru ani.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Ţara şi-a căutat oamenii, acum îşi caută PIB-ul

    Premierul Ponta s-a trezit că nu mai iese PIB-ul pe care se baza în estimările pentru 2013. Dar ca să scoţi ceva, trebuie să acţionezi, nu să aştepţi inerţia statisticii. Când Statistica a venit în martie 2012 cu un PIB pe 2011 de 578 miliarde de lei, cu 30 miliarde de lei mai mare decât cel estimat de Comisia de Prognoză şi luat în calcul pentru buget, nu au fost proteste. Nimeni din guvernul din “umbră” al USL de atunci, vreun specialist, nu şi-a exprimat surpriza. Dimpotrivă, atunci când au preluat puterea, în mai 2012, situaţia a convenit de minune. Dintr-o dată, PIB-ul pe 2012 a devenit mai mare. În loc de 579 miliarde de lei cât era PIB-ul iniţial estimat pentru 2012, veniturile, cheltuielile şi deficitul bugetar s-au împărţit la 608 miliarde de lei. Şi aşa au putut fi majorate salariile fără să fie afectat prea mult deficitul bugetar. Când au venit datele semidefinitive în decembrie 2012, cu 22 miliarde de lei mai reduse decât estimările, deodată a devenit o problemă faptul că PIB-ul pe care se baza bugetul pe 2012 şi cel pe care se va baza bugetul pe 2013 este mai mic.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Construcţia bugetului pe 2013 va arăta dacă guvernul Ponta are curaj să înceapă relansarea economică a României printr-o scădere de taxe sau contribuţii sociale

    Dacă însă, aşa cum a anunţat, guvernul va merge conservator pe o bază fiscală identică cu cea din 2012, fără nicio schimbare semnificativă, 2013 ar putea fi un an nu pierdut, dar mediocru pentru creşterea economică. Întreprinzătorii aşteaptă fie o reducere a contribuţiei de asigurări sociale, fie o reducere a TVA. Amânarea unei astfel de reduceri înseamnă nu prudenţă, ci nefolosirea unei ferestre de oportunitate pe care o oferă condiţiile externe neaşteptat de bune. Statele Unite au depăşit in extremis criza deficitului, iar în Europa nu mai sunt multe voci care să spună că situaţia nu se detensionează. Intervenţia Băncii Centrale Europene din toamnă a fost de bun augur, iar prezenţa lui Mario Draghi la cârma BCE a dat siguranţă pieţelor financiare. Chiar dacă în zona euro nu se aşteaptă o creştere economică de peste 1%, situaţia macro este stabilă şi România poate atinge o creştere de 4% a exporturilor prin direcţionarea livrărilor la extern către alte pieţe, non-UE, unde exporturile au crescut în ultimii doi ani cu rate duble faţă de cele în UE.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Sorin Pâslaru: Premierul Ponta a preferat ieri să nu rişte

    În loc să fi desfiinţat instituţii, ministere, agenţii şi inspectorate, guvernul le-a înmulţit. În loc să fi desfiinţat de exemplu Casa de Asigurări de Sănătate şi să o fi scufundat în cadrul Ministerului Sănătăţii, pentru a nu mai avea trei direcţii la care trebuie să raporteze acum un spital şi de la care să vină banii (Casa de Sănătate, ministerul, primăria), noua putere creează noi instituţii. Când devine din ce în ce mai clar că sunt necesare politici centralizate pentru a avea eficienţă mai mare – vezi iniţiativa fostului de acum ministru al sănătăţii Raed Arafat de a crea o centrală de achiziţii pentru spitale – acum avem 22 de ministere în loc de 11 şi 26 de miniştri.Este evident că Ministerul Finanţelor şi cel al Economiei au fost sparte pentru a avea şi liberalii, şi social-democraţii câte un portofoliu. Nu a reieşit de nicăieri până acum raţiunea împărţirii Finanţelor în Ministerul Bugetului şi Ministerul Finanţelor.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Defazarea alegerilor parlamentare de prezidenţiale poate să se transforme într-un avantaj

    Preşedintele Traian Băsescu a fost oricum în aceşti ani, de multe ori, ca o voce a opoziţiei pentru propriul său guvern. De acum va avea ocazia să facă opoziţie în realitate, mai ales că în Parlament este firavă. Situaţia are dezavantajul creării unei surse de instabilitate politică din nesfârşita ciorovăială care va exista fără îndoială între cele două puteri, guvernamentală şi prezidenţială. Pe de altă parte, are avantajul că activitatea guvernului va putea fi amendată de către Preşedinte. Legile trebuie promulgate prin decret de preşedinte, iar ordonanţele de urgenţă trebuie aprobate prin lege, chiar dacă nu există termene limită pentru aprobarea lor în Parlament. În plus, şi foarte important, este bine ca miniştrii să ştie că au un “duşman” la Cotroceni care are informaţii despre eventualele abuzuri. Se tot vorbeşte despre principiul împărţirii puterilor în stat – iată, ce împărţire mai bună decât aceasta, cu două tabere la putere. Din acest punct de vedere, este bună ruperea alegerilor de la Preşedinţie de cele de la Parlament.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Sorin Pâslaru: Un semnal prost: a început goana după funcţii la nici 24 de ore de la instalarea la putere

    Aşa de bine a fost sfătuit acel preşedinte, că după patru ani nici nu a mai candidat. La mai puţin de 72 de ore de la câştigarea alegerilor cu o majoritate covârşitoare, singurul mesaj care vine dintre USL este bătaia surdă pe posturi bine plătite. Astfel, nu era cea mai mare grijă a pieţei financiare din România desfiinţarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a Comisiei de Valori Mobiliare şi a celei de Pensii Private şi reunirea lor într-o singură instituţie, dar după opt ani de opoziţie, 2004-2012, nici o nu mai puteau aştepta “cadrele”. Prea mari sunt salariile vehiculate – pornind de la 5-6.000 de euro net lunar în cazul CNVM şi CSSPP şi până la 20.000 de euro pe lună în cazul CSA – ca să nu fie o atracţie. Sigur, alibiuri se pot găsi – convergenţa instituţională cu Uniunea Europeană, economiile care pot fi făcute sau dezvoltarea redusă a celor trei pieţe, care se ridică la doar 10% din activele întregului sector bancar.

  • Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Noul guvern va trebui să fie cu un ochi pe deficite şi cu unul pe dezvoltare

    Dar dezicerea de propriul premier a fost catastrofală pentru acest partid, pentru că a arătat că nici oamenii lui nu au avut încredere în politica sa, este adevărat, otova. Dacă Emil Boc ar fi putut spune, în decembrie 2012, iată, am tăiat salariile în 2010, dar am revenit după doi ani, şi dacă ar fi promis şi o revenire a TVA în jos cu 2-3 puncte, probabil că nu ar mai fi fost atât de jos în sondaje azi. Propunerea de după, cu Mihai Ungureanu şi echipa sa interimară, nu a mai funcţionat pentru că era evident că se cam terminase benzina soluţiilor. Banii împrumutaţi au fost cheltuiţi, iar drama este că, într-un mod parcă desprins de ceea ce se întâmpla înainte de ’89, când până şi ideile de schimbare erau încurajate şi controlate strâns de centrele puterii, reforma statului român, a administraţiei, a fost epuizată ca subiect fără să fie făcută, deşi era nevoie de ea. Guvernul Boc a pus pe masă în prima şedinţă de guvern salariile de la companiile de stat şi faptul că trebuie reduse până la nivelul unui secretar de stat. Erau date ca exemple de risipă a banului public.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Mai pleacă trenurile din gară şi se mai dă ora exactă la radio? Mai este administrată această ţară?

    În 2012 derapajul a început de la aiuritoarea plecare a guvernului Boc înainte cu doar nouă luni de finalul mandatului, în plină iarnă de grad zero, cu drumuri blocate şi trenuri prinse în zăpadă zile la rând.

    Trebuie să vină altcineva, se spunea, cineva care să salveze partidul, ţara. Un Mesia. Mihai Răzvan Ungureanu s-a poticnit însă în doar trei luni într-o privatizare eşuată, Cupru Min, de care nimeni nu vorbise până atunci şi de care nimeni nu a mai vorbit de atunci încoace.

    De la 1 iunie au venit alţii, care au fost atât de pregătiţi de pe margine încât au schimbat de trei ori ministrul învăţământului, iar acum au alunecat într-un război instituţional total, încolţiţi fiind de acuzaţiile privind titlurile academice ale liderului. Când miza ar trebui să fie fondurile europene şi banii care sunt cheltuiţi fără niciun rezultat în infrastructură -adică resursele fără de care mâine chiar că nu mai pleacă trenurile din gări – ei se bat în Parlament în sesiuni extraordinare. Fonduri europene şi autostrăzi?

    Chiar ieri a fost anunţată oprirea rambursărilor pe patru axe la fonduri europene. Adică în loc să intre în economie de la Bruxelles măcar şi 100-200 de milioane de euro lunar, cât intrau până acum (faţă de ţinta de 300 milioane de euro lunar asumată la începutul anului pentru a nu pierde bani începând din decembrie 2012), de acum nu vor mai intra (aproape) deloc.

    Şi chiar ieri la Compania de Drumuri şi Autostrăzi, care are un buget anual de 1,7 miliarde de euro, a fost schimbat directorul, la numai două săptămâni de la numire. Mai contează cine este, de unde vine şi eventual dacă are doctoratul? Ce vânzoleală, ce nebunie. Chiar nu pricepeţi că totul, dar totul se decontează în îndatorare şi în fuga românilor din România? Acutizarea războiului instituţional nu este decât o expresie ultimă a atacului politic asupra capacităţii administrative. Realitatea este că, an după an, administraţia românească decade şi trage după ea ţara cu totul.

    “Cum să apreciezi activitatea unui administrator de ţară altfel decât cu ce datorii lasă atunci când pleacă?”, spune un tânăr antreprenor, proprietar al unei firme de curierat. “Sau, dacă vreţi, pentru un guvern, populaţia reprezintă clienţii. Când scade numărul de clienţi, adică atunci când populaţia scade, înseamnă că administratorul companiei sau al ţării este un prost manager, nu?” Simplu.

    Românii sunt cu 2,4 milioane mai puţini faţă de 2002, iar datoria publică a crescut între timp de la 10 miliarde de euro la 50 de miliarde de euro.

    Din acest punct de vedere, cel mai bun test pentru cea mai proastă administraţie pe care a avut-o România vreodată este dezastrul de la organizarea recensământului. Dacă nici să îşi mai numere oamenii cărora trebuie să le acorde servicii nu mai este în stare administraţia românească, atunci ce pretenţii să mai ai de politici publice?

    “Felul în care a fost organizat şi s-a desfăşurat recensământul este expresia fidelă a stării societăţii româneşti în anul 2011: o societate profund marcată de criza economică, socială şi politică, divizată, disoluţia autorităţii instituţiilor, indiferenţa populaţiei, frecvente cazuri de spirit civic îndoielnic, atitudine iresponsabilă din partea unor oameni politici faţă de recensământ, o presă în bună măsură superficială în tratarea problemelor recensământului, cu vizibilă şi violentă atitudine antirecensământ. La modelul general, eşecul unui recensământ nu este numai acela al guvernării, ci este unul al întregii societăţi, pentru că recensământul populaţiei este singura operaţiune statistică în care este implicată toată populaţia”, avertizează profesorul Vasile Gheţău de la Facultatea de Sociologie în lucrarea “Drama noastră demografică. Populaţia României la recensământul din octombrie 2011”, care va fi astăzi subiectul unei dezbateri la Academia Română.

    România nu mai ştie să se numere, nu mai ştie să-şi protejeze industriile vitale şi le aruncă în insolvenţă cum a făcut cu Hidroelectrica, nu mai este în stare să găsească 100 de oameni competenţi într-un partid de 200.000 de membri care să preia la orice oră o funcţie de ministru şi să nu poată fi contestaţi.

    Din acest tablou nu mai lipseau decât publicaţiile străine care au ajuns pur şi simplu să facă agenda internă a ţării. Ce mai urmează? Mai este mult până la administrarea străină? În acest ritm nu.