Tag: Somalia

  • Libanezul care a lăsat Franţa pentru România vinde cafea de peste un milion de euro

    Lângă un expressor de cafea, libanezul Sherif Abdala, în vârstă de 48 de ani, se simte în largul său. Poate vorbi despre cafea ore în şir, vădit fiind că nu este vorba doar despre domeniul pe care l-a ales pentru afaceri, ci şi de o pasiune a sa. Îşi presară povestea cu glume, spunând de pildă că este suplu pentru că bea mai multe cafele pe zi. Stăpâneşte bine limba română; în fond, şi-a petrecut aici aproape jumătate din viaţă. Drumul până în România, povesteşte Abdala, a fost „interesant„. Mărturiseşte că nu a văzut ţara noastră ca o destinaţie, ci ca pe un loc de trecere.

    INTRE DOUĂ LUMI. Născut în Somalia, a absolvit Universitatea de Literatură în ţara natală şi a continuat cursurile de masterat în literatură arabă şi engleză, în Irak; în 1990 a început Războiul din Golf şi a trebuit să plece. Dar tot atunci avea loc şi un război civil în Somalia. „Acasă nu puteam să mă întorc, iar acolo nu puteam să rămân.”

    Avea un unchi în Franţa la care spera să ajungă, pentru ca apoi să-şi finalizeze studiile la Sorbona. N-a reuşit însă să obţină viză din Iordania („singura ţară de ieşire„), decât pentru România, aceasta fiind cea mai apropiată de destinaţia vizată atunci, Franţa. „Şi aici am rămas„, deşi planurile de la acea vreme erau diferite. „Trebuia să primesc în România invitaţie din partea unchiului meu, care era în Franţa„, explică Abdala, însă la ambasadă documentul s-a dovedit a fi insuficient, pentru că el nu era rezident în România.

    Pentru a obţine rezidenţa, s-a înscris la o şcoală de limba română, la Sala Dalles, însă apoi au apărut alte piedici: pe foaia de rezidenţă mai era necesară o ştampilă de la primărie; iar când toate demersurile de aici au fost finalizate, a aflat că unchiul său din Franţa murise. „Aşa am rămas în România. Mă simţeam blocat şi aveam în buzunar vreo 400 de dolari. Familia mea fugise din Somalia şi se afla într-o tabără de refugiaţi în Kenya.

    Prin urmare, nu puteam să le cer ajutorul, ci dimpotrivă, ei aveau nevoie de al meu.„ Trebuia să se descurce într-un fel, aşa că a început să-şi caute de lucru. „Erau pe atunci mulţi studenţi arabi care au început afaceri, cu importuri de cafea, de pildă.„ A fost angajat ca să vămuiască mărfurile care veneau pentru cafeaua Alvorada, o marcă populară la acea vreme, ocupaţie pe care a avut-o în jur de doi ani. Acesta a fost primul contact cu cafeaua, „în afară de cel de acasă, unde aveam un adevărat ritual, cu care nu m-am mai întâlnit niciodată„.

    În Somalia mama lui cumpăra cafea verde, o prăjea într-o tigaie specială, o măcina într-un butoi şi adăuga tot felul de condimente – scorţişoară, cuişoare, ghimbir; dimineaţa prepara cafeaua, „din care beam chiar şi când eram copil, cu mult lapte„. În plus, povesteşte Sherif Abdala, Somalia a fost vreme de 60 de ani colonie italiană, iar cultura aceasta se regăseşte şi în ce priveşte consumul de cafea: „Lângă fiecare cinematograf existau 2-3 cafenele unde se putea consuma cappuccino sau espresso„.

  • Raidul american în Somalia viza un lider kenyan Al-Shabaab

     Totuşi, rezultatul operaţiunii nu este clar.

    “Operaţiunea nu s-a soldat cu capturarea lui Ikrima”, s-a limitat să declare purtătorul de cuvânt al Pentagonului George Little.

    Potrivit unor relatări de presă, Abdulkadir Mohamed Abdulkadir a fost ucis, însă militarii de elită americani au fost nevoiţi să părăsească locul operaţiunii înainte de a putea confirma decesul acestuia.

    “Militarii americani au condus această operaţiune cu o precizie inegalabilă şi au demonstrat că Statele Unite pot aplica o presiune directă asupra liderilor Al-Shabaab în orice moment”, a adăugat Little.

    Unul dintre membrii liderilor Al-Shabaab, Moalim Abdirahman Abu-Isa, a confirmat, la rândul său, uciderea unuia dintre combatanţii săi, însă nu a precizat identitatea acestuia, şi a afirmat că mai mulţi militari americani au fost răniţi în timpul asaltului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Miliţiile Al-Shebab acuză serviciile de securitate că au utilizat arme chimice în mallul din Nairobi

     Organizaţia islamistă Al-Shebab, afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, susţine că serviciile de securitate kenyane au utilizat gaze extrem de toxice în mallul Westgate, demolând mai multe etaje ale centrului comercial şi îngropând de vii 137 de ostatici.

    “Dat fiind că nu au reuşit să învingă mujahedinii în mall, serviciile de securitate au utilizat arme chimice pentru a pune capăt asediului”, afirmă organizaţia Al-Shebab într-un comunicat citat de site-ul israelian Ynetnews.

    Guvernul de la Nairobi a respins acuzaţiile, explicând că forţele de ordine au verificat fiecare încăpere a centrului comercial.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Islamiştii somalezi shebab, afiliaţi Al-Qaida, au ameninţat Kenya cu noi atacuri

     “Adresăm un avertisment Guvernului kenyan şi tuturor celor care îl susţin”, declară Sheikh Ali Mohamud Rage, un purtător de cuvânt shebab, referindu-se la sângerosul atac revendicat de mişcarea sa împotriva centrului comercial Westgate de la Nairobi.

    “Dacă vor pacea, să plece de pe teritoriul nostru, să nu se mai amestece în afacerile noastre, că ne elibereze prizonierii şi să înceteze orice formă de luptă împotriva religiei noastre”, enumeră el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coloana oficială a preşedintelui somalez, atacată de către islamişti shebab

    Luptele cu escorta prezidenţială continuă, a precizat un purtător de cuvânt al islamiştilor zomalezi shebab, Abdulaziz Abu Musab, care a anunţat că două vehicule au fost distruse de lansatoare de grenade. El nu a precizat dacă s-au înregistrat victime.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful piraţilor somalezi şi-a dat demisia

    “Suntem în acest business murdar de prea mult timp şi am resimţit consecinţele negative. Atât ceilalţi camarazi cât şi eu am decis să renunţăm”, a declarat Mohamed Abdi Hassan.

    Într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Hassan era descris drept “unul dintre cei mai influenţi lideri ai centrului pirateriei din Somalia, de la Hobyo”.

     “Vreau să încurajez cât mai mulţi dintre colegii mei să renunţe la meseria de pirat şi să predea toate materialele pe care le-au folosit: arme, bărci”, a mai spus Hassan.

    Somalia se află în stare de conflict din anul 1991, când lipsa de putere a autorităţilor centrale a permis dezvoltarea de grupuri înarmate, bande de piraţi şi structuri paramilitare care controlează diverse teritorii. În lupta cu piraţii somalezi, România a decis să se implice activ pentru a reinstaura pacea în traficul naval din Oceanul Indian. Prin vocea preşedintelui Traian Băsescu, România a cerut NATO să îşi retragă fregata cu care participa la operaţiunea “Active Endeavour” din Marea Mediterană, pentru a o putea disloca în zona Cornului Africii.

     

  • RAPORT: Islamişti somalezi shebab au furat material umanitar britanic în valoare de 550.000 de euro

     Acest furt, dezvăluit “cu scris mărunt” în raportul financiar anual al Departamentului pentru Dezvoltare Internaţională (DFID) riscă să alimenteze temeri cu privire la modul de gestionare de către Marea Britanie a ajutorului său extern, într-o perioadă de reduceri bugetare.

    Raportul menţionează “furtul în perioada noiembrie 2011-februarie 2012 de către (islamişti) shebab, în sudul Somaliei, de material şi furnituri umanitare finanţate de către DFID, din sedii şi depozite ale unor organizaţii partenere, cărora DFID le-a furnizat fonduri în vederea realizării de proiecte şi programe”.

    “Partenerii DFID nu au fost avertizaţi cu privire la aceste furturi de furnituri şi nu au avut timpul să transfere acest material altundeva, cu scopul de a împiedica aceste furturi”, se poate citi în raport.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport ONU: Aproape 260.000 de somalezi, jumătate copii, morţi în urma unei crize alimentare

     “Foametea şi grava insecuritate alimentară din Somalia au ucis 258.000 de persoane în perioada octombrie 2010-aprilie 2012, dintre care 133.000 de copii cu vârsta sub cinci ani”, se arată într-un raport realizat de FAO, Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură, şi Reţeaua de Alertă pentru Foamete (Fews-Net), finanţată de Statele Unite.

    Potrivit acestei “prime estimări ştiinţifice” cu privire la bilanţul crizei alimentare, “4,6% din populaţia totală şi 10% dintre copiii cu vârsta de până în cinci ani au murit în sudul şi centrul Somaliei”.

    În regiunile Shebelle Inferior, Mogasdiscio şi Bay, cele mai grav afectate, criza alimentară a ucis, respectiv, 18,17 şi 13% dintre copiii cu vârste de până în cinci ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce se lasă de meserie piraţii somalezi. România atacă ameninţător cu o treime din forţele navale: o fregată

    Acţiunile armate ale piraţilor somalezi, desfăşurate în Oceanul Indian şi insulele Seychelles, le-au adus acestora câştiguri de zeci de milioane de dolari anul trecut.

    “Este o misiune mult mai dură, pentru că se înscrie în efortul statelor UE de a pune în siguranţă liniile de navigaţie din Oceanul Indian, din Golful Aden. Cu informarea partenerilor din NATO, vom redistribui capabilităţile noastre din Mediterană în Oceanul Indian”, a precizat Băsescu.

    Potrivit gândul, în prezent, fregata care participă la misiunile NATO din Mediterană este “Regina Maria”, deci se poate presupune că aceasta va fi nava care va lupta contra piraţilor din zona Golfului Aden. Detalii privind misiunile din zona Africii nu au fost încă făcute publice. România dispune de trei fregate, din care doar două sunt de tip 22 – “Regina Maria” şi “Regele Ferdinand” (trimisă recent în largul coastelor Libiei). Cea de-a treia, fregata Mărăşeşti, este de obicei mai activă în Marea Neagră.

  • Situatie critica in Somalia: Peste 40.000 de persoane s-au indreptat in iulie catre Mogadiscio in cautare de apa si hrana

    “Alte aproximativ 30.000 de persoane au ajuns deja in tabere
    instalate la 50 de kilometri de centrul capitalei”, a precizat
    Vivian Tan, apreciind ca in ultimele doua luni in capitala somaleza
    au ajuns cel putin 100.000 de refugiati. Potrivit UNHCR, 1.000 de
    persoane aflate in cautare de hrana ajung zilnic la Mogadiscio,
    unde stocurile de alimente sunt insuficiente, situatie care
    “provoaca busculade serioase si jafuri”. “Rezultatul este ca multe
    persoane, dintre cele mai slabe si mai vulnerabile, raman cu
    mainile goale, in pofida tuturor eforturilor agentiilor umanitare
    si de caritate”, a precizat UNHCR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro