Tag: Siemens

  • Cine este noul CEO al Siemens România

    De-a lungul carierei sale, Cristian Secoşan a ocupat poziţii de management în cadrul unora dintre cele mai importante companii din domeniul energiei şi ingineriei. Anterior, el a mai ocupat poziţia de CEO Siemens SRL în perioada iulie 2009 – august 2012. Ca CEO al Siemens SRL, Cristian Secoşan va continua dezvoltarea direcţiilor strategice ale companiei: electrificare, automatizare şi digitalizare.

    Până la debutul mandatului lui Cristian Secoşan, responsabilităţile poziţiei de Chief Executive Officer din cadrul Siemens SRL sunt preluate de către Titus Loew, CFO al companiei. Activitatea reprezentanţei Siemens din Republica Moldova va fi coordonată pe perioada tranziţiei de Dr. Otto Oberparleiter. George Cătălin Costache a părăsit compania Siemens începând cu data de 30 iunie 2018.

     

     

  • Siemens se luptă pentru fiecare euro câştigat: Gigantul german ar putea tăia 7.000 de joburi în încercarea de a restructura divizia de energie

    Siemens a transmis că a ajuns la un acord de principiu cu sindicatele în legătură cu planul de a concedia mii de oameni şi de a restructura divizia de energie (PG) din Germania, potrivit Reuters.
     
    Compania germană încearcă să îşi reducă costurile cu câteva sute de milioane de euro în cadrul programului de restructurare, în contextul unei cereri în scădere şi a trecerii la energie regenerabilă.
     
    În luna noiembrie a anului trecut Siemens a transmis că va concedia peste 6.900 de oameni în toată lumea, în principal din cadrul diviziei PG, care a cunoscut gloria în deceniile anterioare, când furniza turbine pentru generarea de energie.
     
  • Capitalistul săptămânii: Ernst Werner von Siemens

    Născut în 1816 la Lenthe, în apropierea oraşului german Hanovra, Ernst Werner von Siemens a crescut într-o familie numeroasă, având 13 fraţi şi surori. După finalizarea studiilor primare, Siemens a vrut să se înscrie la Academia din Berlin, dar situaţia materială a părinţilor nu a permis acest lucru; prin urmare, el s-a încris la Academia Militară din Prusia, la secţie de artilerie şi inginerie. Siemens şi-a demonstrat încă din acei ani inventivitatea, dezvoltând minele subacvatice care aveau să fie folosite în timpul mai multor conflicte.

    Întorcându-se acasă, el a decis să se dedice perfecţionării unor tehnologii deja existente, devenind un nume cunoscut pentru rezultatele sale. În 1843, a vândut drepturile asupra primei sale invenţii; cu banii rezultaţi în urma tranzacţiei, Siemens a dezvoltat un telegraf care în loc de codul Morse folosea un ac pentru a semnaliza literele. Pe baza invenţiei, germanul a fondat o companie ce a devenit repede un reper la nivel internaţional.

    În 1848, compania construia deja primul telegraf pe distanţă mare din Europa, legând Berlinul de Frankfurt. Fratele mai tânăr al lui Werner, Carl Wilhelm Siemens, a deschis o reprezentanţă la Londra. În deceniul următor, organizaţia a câştigat mai multe contracte în Rusia şi a deschis o altă filială la Sankt Petersburg.

    Un moment important în istoria Siemens a fost finalizarea liniei telegrafice indo-europene, în 1867, ce lega Calcutta de Londra. Siemens este astăzi cel mai mare producător industrial din Europa, având patru divizii principale: industrie, energie, sănătate, infrastructură şi oraşe. Compania este cunoscută îndeosebi pentru produsele medicale pe care le dezvoltă. Pe lângă invenţiile legate de telegraf, Werner von Siemens este considerat unul dintre părinţii ingineriei electrice. El a construit primul lift electric din lume în 1880 şi este creditat cu dezvoltarea troleibuzului. Numele lui a fost folosit pentru a denumi unitatea de măsură a conductivităţii electrice, siemensul.

    Werner von Siemens a fost căsătorit de două ori şi a avut trei copii care au preluat, alături de unchiul lor, Carl, conducerea companiei după 1890. Familia von Siemens deţine şi astăzi 6% din acţiunile companiei Siemens, fiind cel mai mare acţionar.

  • Una dintre cele mai mari multinaţionale concediază 6.900 de oameni

    Cele mai mari tăieri, aproximativ 6.100, vor fi făcute la divizia de Energie şi de Gaze, care în urmă cu puţină vreme era în plin boom, datorită turbinelor de gaze care generau electricitate. Însă, odată cu creşterea impactului energiei solare şi eoliene, acestea au început să scadă. 
     
    “Divizia de energie trece printr-o disrupţie fără precedent, atât în amploare cât şi în viteză. Având în vedere puterea de inovare şi extinderea rapidă a capacităţilor de generare a energiei regenerabile, presiunea pe orice formă de energie pe bază de gaz este extrem de mare”, a spus Lisa Davis, membru în boardul de management al Siemens. 
     
  • Povestea omului care a creat o companie cu venituri de 80 de miliarde de euro şi 360.000 de angajaţi

    Născut în 1816 la Lenthe, în apropierea oraşului german Hanovra, Ernst Werner von Siemens a crescut într-o familie numeroasă, având 13 fraţi şi surori. După finalizarea studiilor primare, Siemens a vrut să se înscrie la Academia din Berlin, dar situaţia materială a părinţilor nu a permis acest lucru; prin urmare, el s-a încris la Academia Militară din Prusia, la secţie de artilerie şi inginerie. Siemens şi-a demonstrat încă din acei ani inventivitatea, dezvoltând minele subacvatice care aveau să fie folosite în timpul mai multor conflicte.

    întorcându-se acasă, el a decis să se dedice perfecţionării unor tehnologii deja existente, devenind un nume cunoscut pentru rezultatele sale. în 1843, a vândut drepturile asupra primei sale invenţii; cu banii rezultaţi în urma tranzacţiei, Siemens a dezvoltat un telegraf care în loc de codul Morse folosea un ac pentru a semnaliza literele. Pe baza invenţiei, germanul a fondat Telegraphen-Bauanstalt von Siemens & Halske, companie ce a devenit repede un reper la nivel internaţional.

    în 1848, compania construia deja primul telegraf pe distanţă mare din Europa (500 de kilometri), legând Berlin de Frankfurt. Fratele mai tânăr al lui Werner, Carl Wilhelm Siemens, a deschis o reprezentanţă la Londra. în deceniul următor, organizaţia a câştigat mai multe contracte în Rusia şi a deschis o altă filială la Sankt Petersburg.

    Un moment important în istoria Siemens a fost finalizarea liniei telegrafice indo-europene, în 1867, ce lega Calcutta de Londra.
    Siemens AG este astăzi cel mai mare producător industrial din Europa, având patru divizii principale: industrie, energie, sănătate şi infrastructură şi oraşe. Compania este cunoscută îndeosebi pentru produsele medicale pe care le dezvoltă şi face parte din indexul bursier Euro Stoxx 50. Siemens şi subsidiarele sale are peste 360.000 de angajaţi la nivel global, iar în anul 2016 a raportat venituri de aproximativ 79,6 miliarde de euro.

    Pe lângă invenţiile legate de telegraf, Werner von Siemens este considerat unul dintre părinţii ingineriei electrice. El a construit primul lift electric din lume în 1880 şi este creditat cu dezvoltarea troleibuzului.

    Ca urmare a rezultatelor sale excepţionale, Werner von Siemens a primit un titlu nobiliar în 1888; s-a retras din cadrul companiei doi ani mai târziu. Numele său a fost folosit pentru a denumi unitatea de măsură a conductibilităţii electrice, siemensul. în sistemul internaţional de unităţi, Siemensul (Si) este unitatea de măsură pentru conductanţă şi admitanţă, adică mărimi inverse ale rezistenţei electrice. Ca şi în cazul fiecărei unităţi al cărei nume este derivat din numele propriu al unei persoane, prima literă a simbolului său este S majusculă.

    Werner von Siemens a fost căsătorit de două ori şi a avut trei copii care au preluat, alături de unchiul lor Carl, conducerea companiei după 1890. Familia von Siemens deţine şi astăzi 6% din acţiunile companiei Siemens, fiind cel mai mare acţionar.
     

  • „Singurul lucru elegant, modern şi de bun gust estetic, venit din partea CFR Călători în 2017”

    Pe Facebook, Jurnal Feroviar a scris: „Dragi prieteni si nu numai, astazi va prezentam singurul lucru elegant, modern si de bun gust estetic, venit din partea CFR Calatori in 2017. EA 318 Siemens, a revenit la tractiunea trenurilor de calatori dupa aproape 4 ani de pauza.

    Datorita personalulul de la Depoul BC, locomotiva a fost repusa in functiune si revopsita conform schemei de vopsire Siemens, aplicata initial in anul 1999 la Electroputere Craiova.

    In total au fost 24 de locomotive modernizate de Siemens la Electroputere Craiova in anii 1999/2000. In 2005 s-a inceput retehnologizarea acestor locomotive cu echipamente ICOL, configuratie adaptata mai bine pentru infrastructura, relieful si clima din Romania.

    Seria 45 Siemens a fost cel mai mare salt tehnologic la care a fost supusa intreaga serie de locomotive 060 ASEA pe tot parcursul duratei lor de exploatare din 1965 pana in prezent. Tehnologie moderna, digitala, dar care fara un program de mentenanta bine pus la punct si infrastructura dedicata, in Romania nu a rezistat mult.”

  • Jurnalistul român Florin Caşotă a câştigat trofeul Siemens CEE Press Award 2017

    Câştigătorii din acest an ai competiţiei Siemens CEE Press Award sunt, în ordine alfabetică:

    • Alfred Bankhamer, Austria: „Lumea 4.0“, publicat în revista trend
    • Florin Caşotă, România: „Între carul cu boi şi agricultura 4.0“, publicat în revista Business Magazin
    • Ora Coren şi Amitai Ziv, Israel: “Vin roboţii!”, publicat în The Marker.

    Siemens CEE Press Award 2017 s-a derulat în Austria, Bulgaria, Croaţia, Israel, Muntenegru, R. Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, tema competiţiei fiind Digitalizare/ Industria 4.0.

     “Prin această competiţie ne dorim să răsplătim expunerea jurnalistică de calitate pe subiecte cheie pentru societatea contemporană şi să încurajăm schimbul de experienţă între jurnaliştii din regiune”, explică Michael Braun, Head of Internal and External Communication, Siemens Austria.

    “Lumea devine din ce în ce mai conectată. Miliarde de dispozitive inteligente şi maşini generează cantităţi uriaşe de date, creând o punte între lumea reală şi cea virtuală. Transformarea acestor date în valoare este factorul cheie pentru succes. Ne dorim să încurajăm jurnaliştii să investigheze toate problematicile specifice acestor subiecte şi să le promoveze mai departe către publicul lor”, a adăugat Braun.

    Competiţia Siemens CEE Press Award se află la a doua ediţie. Juriul din România a fost format anul acesta din Ionuţ Bonoiu, Forbes România, Roxana Popescu-Anghel, Siemens România, Ioan Salomie, profesor universitar Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Marc Ulieriu, Stiinţă şi Tehnică.

    România câştigă pentru al doilea an consecutiv trofeul Siemens CEE Press Award. Printre cei trei câştigători ai ediţiei din 2016 a competiţiei s-a numărat şi Oraan Mărculescu, jurnalist Ştiinţă şi Tehnică, cu un articol despre maşinile autonome.

     

     

  • Jurnalistul român Florin Caşotă a câştigat trofeul Siemens CEE Press Award 2017

    Câştigătorii din acest an ai competiţiei Siemens CEE Press Award sunt, în ordine alfabetică:

    • Alfred Bankhamer, Austria: „Lumea 4.0“, publicat în revista trend
    • Florin Caşotă, România: „Între carul cu boi şi agricultura 4.0“, publicat în revista Business Magazin
    • Ora Coren şi Amitai Ziv, Israel: “Vin roboţii!”, publicat în The Marker.

    Siemens CEE Press Award 2017 s-a derulat în Austria, Bulgaria, Croaţia, Israel, Muntenegru, R. Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, tema competiţiei fiind Digitalizare/ Industria 4.0.

     “Prin această competiţie ne dorim să răsplătim expunerea jurnalistică de calitate pe subiecte cheie pentru societatea contemporană şi să încurajăm schimbul de experienţă între jurnaliştii din regiune”, explică Michael Braun, Head of Internal and External Communication, Siemens Austria.

    “Lumea devine din ce în ce mai conectată. Miliarde de dispozitive inteligente şi maşini generează cantităţi uriaşe de date, creând o punte între lumea reală şi cea virtuală. Transformarea acestor date în valoare este factorul cheie pentru succes. Ne dorim să încurajăm jurnaliştii să investigheze toate problematicile specifice acestor subiecte şi să le promoveze mai departe către publicul lor”, a adăugat Braun.

    Competiţia Siemens CEE Press Award se află la a doua ediţie. Juriul din România a fost format anul acesta din Ionuţ Bonoiu, Forbes România, Roxana Popescu-Anghel, Siemens România, Ioan Salomie, profesor universitar Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Marc Ulieriu, Stiinţă şi Tehnică.

    România câştigă pentru al doilea an consecutiv trofeul Siemens CEE Press Award. Printre cei trei câştigători ai ediţiei din 2016 a competiţiei s-a numărat şi Oraan Mărculescu, jurnalist Ştiinţă şi Tehnică, cu un articol despre maşinile autonome.

     

     

  • Florin Caşotă, jurnalist Business Magazin, s-a calificat în finala competiţiei Siemens CEE Press Award 2017

    Acest articol a obţinut cel mai mare punctaj dintre cele înscrise, conform evaluărilor membrilor juriului local. Tema din acest an a concursului a fost Digitalizarea/Industria 4.0.

    Articolul  „Între carul cu boi şi agricultura 4.0” analizează cum modul în care agricultura inteligentă a devenit deja o realitate în ţări precum Olanda şi Germania, unde tractoarele care ară pe pilot automat sau fertilizatoarele care distribuie îngrăşământ după hărţi digitale nu sunt o raritate; în România, majoritatea fermierilor români practică agricultura de subzistenţă, folosind încă la arat plugul tras de boi.

    Materialul lui Florin Caşotă urmează să fie evaluat de un juriu regional, alături de celelalte 11 articole calificare în finală. Cei trei câştigători regionali vor fi anunţaţi în seara de 28 septembrie, în cadrul unei ceremonii de gală, ce va avea loc în Viena.

    Concursul regional se află la a doua ediţie; acesta este organizat  în 12 ţări din Europa Centrală şi de Est – Austria, Bulgaria, Croaţia, Israel, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Ungaria. În fiecare ţară a existat un juriu de experţi compus din jurnalişti cunoscuţi din România şi dintr-un reprezentant al Siemens.

    Puteţi citi articolul integral aici

  • Liberty Technology Park Cluj ajunge la un grad de ocupare de 100%

    IBM se adaugă unor companii precum Siemens, KPMG, Arvato Bertelsmann, Altran, Halcyon Mobile şi Control Data Systems, care au ales parcul tehnologic inaugurat în urmă cu mai bine de trei ani la Cluj-Napoca pentru a-şi dezvolta operaţiunile locale. În total, 33 de companii mature şi start-up-uri, atât româneşti, cât şi din străinătate, totalizând peste 1.700 de angajaţi, alcătuiesc ecosistemul complex al Liberty Technology Park Cluj.

    Proiectul dezvoltat pe 4,5 hectare include cinci corpuri de clădiri, totalizând 17.000 de metri pătraţi de spaţii de birou clasa A. 70% dintre rezidenţi sunt companii IT, iar mai bine de jumătate au departamente de dezvoltare software şi R&D (cercetare şi dezvoltare). Parcul tehnologic găzduieşte şi start-up-uri cu finanţare românească şi străină. În total, în cadrul Liberty Technology Park Cluj lucrează peste 1.700 de persoane, dintre care aproape 200 sunt străini relocaţi (expaţi), iar până la sfârşitul anului se estimează un total de 2.000 de angajaţi care să-şi desfăşoare activitatea aici.

    Peste jumătate din suprafaţa totală este ocupată cu spaţii verzi, teren de sport, zonă de grill şi de cowork, facilităţi indoor şi în aer liber. Parcul tehnologic are un grad ridicat de eficienţă energetică şi a primit numeroase distincţii atât pentru design, cât şi funcţionalităţi, iar anul trecut a obţinut certificarea BREEAM „Excelent” pentru corpurile D şi E, dezvoltate în cea de-a doua etapă a proiectului. Tot anul trecut,  Liberty Technology Park Cluj a fost declarat cel mai inovator proiect în pieţele secundare la Gala Forbes Best Office Buildings, a fost dublu nominalizat pe lista scurtă la SEE Real Estate Awards, singura competiţie dedicată domeniului imobiliar din regiunea de sud-est a Europei, şi a câştigat premiul pentru abordare sustenabilă în dezvoltarea unui parc tehnologic, acordat în cadrul galei Forbes Green Awards. Suprafaţa medie închiriată de companii este de 550 mp, în timp ce doi chiriaşi ocupă peste 2.000 mp fiecare, iar alţi doi peste 1.000 mp fiecare.

    Liberty Technology Park Cluj, ce reimaginează fostul activ al fabricii Libertatea, a fost lansat în 5 decembrie 2013 şi a adus peste 17.000 de metri pătraţi de spaţii de birou clasa A pe piaţa locală, în urma unei investiţii de peste 15 milioane de euro. Proiectul este o iniţiativă Fribourg Capital, sub patronajul omului de afaceri Ion Sturza.

    Gradul de ocupare a parcului tehnologic este de 100%, iar majoritatea rezidenţilor sunt companii IT: Siemens, IBM, Halcyon Mobile, Altran, Iron Mountain Romania, Control Data Systems, Digital Ventures Development, Luminos Software, Voquz, SmartUp. Activează aici şi companii din zona serviciilor conexe – GTS Telecom (Data Center), Arvato Bertelsmann (Contact Centers), KPMG (Accounting and Business), Regal Beloit (Marketing), Impact Hub (Community & Business), Wörwag Pharma (Pharma), Medicover (Health), Liberty Fitness (Gym). Parcul tehnologic găzduieşte şi acceleratorul Spherik, precum şi start-up-uri, printre care Planable, SuppOffice, Primul Medic.