Tag: senatori

  • Proiect: Punctul de amendă de circulaţie, pentru pensionari, stabilit la 10% din punctul de pensie

    Proiectul de lege pentru modificarea alin. (2) al art. 98 din OUG nr. 195 din 12/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, depus pe 8 mai la Senat, în procedură de urgenţă stipulează următoarele: “Art I – Alin. (2) al art 98 Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, pentru persoanele active şi 10% din punctul de pensie, stabilit prin ordonanţă sau hotărâre a Guvernului, pentru pensionari”, se arată document. Punctul de pensie este în prezent de 1.000 de lei, urmând să crească de la 1 iulie la 1.100 de lei.

    În prezent forma acestui text al legii aflate în vigoare este: “un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai folosit produs de către români VA DISPĂREA din magazine din luna iulie

    Senatorii au votat în luna februarie, cu unanimitate de voturi, un proiect de lege care prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2019, se interzice comercializarea pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner.

     ”Proiectul interzice, începând cu data de 1 iulie 2018, introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2019, se interzice comercializarea pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner. Pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională”, se arată în raportul proiectului de lege.

    Proiectul iniţiat de Guvern, care transpune o directivă europeană, a fost votat de senatori cu unanimitate de voturi.

     

  • Senatul a adoptat înfiiţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

    Iniţiativa legislativă a primit 72 de voturi “pentru” adoptare, 30 de voturi “împotrivă” şi o abţinere.

    Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a susţinut de la tribuna plenului că iniţiativa va beneficia de îmbunătăţiri, atunci când va ajunge la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional pe acest proiect de lege.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pensiile speciale rămân: senatorii au respins propunerea legislativă iniţiată de parlamentarii USR

    Propunerea a fost respinsă cu 81 de voturi „pentru”, 36 de voturi „împotrivă” şi o abţinere.

    Potrivit expunerii de motive a proiectului, numărul celor care beneficiază de pensii de serviciu instituite prin legi speciale este de 184.000 de persoane, iar bugetul total pentru aceste pensii speciale a fost de 6.6 miliarde de lei în 2017.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este oficial: Românii vor avea o nouă zi liberă! Senatul a votat încă o sărbătoare legală

    Senatorii au aprobat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea Codului Muncii, iniţiat de deputatul UDMR Szabo Odon, care prevede că Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui – să fie sărbătoare legală şi nelucrătoare.

    „Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene. În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 – 17 zile de sărbătoare legală. Şi în România ar trebui introdusă Vinerea Mare ca zi de sărbătoare legală, fiind unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase dintr-un an”, se arată în expunerea de motive semnată de deputatul UDMR Szabo Odon.

    Propunerea legislativă pentru completarea art. 139 din Legea 53/2003 – Codul muncii a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 86 voturi favorabile, unul împotrivă şi o abţinere.

    Iniţial, proiectul legislativ nu se afla pe ordinea de zi, fiind introdus la solicitarea liderului senatorilor UDMR, Cseke Attila. De asemenea, deşi legile organice sunt votate lunea, la solicitarea lui Cseke Attila, aceasta a fost aprobată în şedinţa de miercuri.

    Potrivit Codului Muncii, în prezent sunt 14 zile zile de sărbătoare legală şi nelucrătoare. Acestea sunt:

    – 1 şi 2 ianuarie;

    – 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;

    – prima şi a doua zi de Paşti;

    – 1 mai;

    – 1 iunie;

    – prima şi a doua zi de Rusalii;

    – Adormirea Maicii Domnului;

    – 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;

    – 1 decembrie;

    – prima şi a doua zi de Crăciun;

    – două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

  • Celentano din „Las Fierbinţi”, mesaj pentu ministrul Justiţiei: “Cred ca studenţii lu’ Tudorel se distrează rău la cursuri!:)) Noapte băi băiatule”

    Celentano are un mesaj şi pentru ministrul Justiţiei.
     
    Celentano din „Las Fierbinţi” este revoltat de ceea ce se întâmplă în anul centenar şi de deciziile luate de politicieni, potrivit Libertatea.
     
    “Am intrat în anul centenar. Şi? Am intrat cu un parlament care functioneaza ilegal. În 2009 a avut loc un referendum perfect valabil care a avut un rezultat simplu: 300 de parlamentari si parlament unicameral. Buna, rea,aceasta a fost vointa poporului. Aşa trebuia să se facă. Ca la Brexit,bun,rău, dracu să-l ia şi pe ala…sa se faca daca asa a vrut poporul.
     
    Desteptii astia de politicieni o tot scaldă că poporul sa nu iasa in strada,sa se manifeste la vot,ca asa e democratia….pai s-a votat intr-un fel si voi tot nu executati bai … care sunteti deputati şi senatori! De ce?
     
    Ca vă „place” privilegiile „care le aveti,nu?” S-a votat intr-un fel si e altfel, se iese în stradă şi degeaba,tot fac ce vor. Eu nu pot sa consider acest parlament ilegal? Ca votul de la referendum are putere juridica mare. Sa mai vorbim de UDMR care nu e partid politic si e în Parlament? 100 de ani de Romania,nu-mi dau seama daca e prea mult sau prea putin!?”, a scris Adrian Văncică pe blogul personal.
     
    “Cred ca studentii lu’ Tudorel se distreaza rau la cursuri!:)) Noapte bai baiatule”, a scris Celentano din „Las Fierbinţi”, pe contul de socializare, după discursul Ministrului Justiţiei în care a cerut revocarea Laurei Codruţei Koveşi.
  • Ce produs nu se va mai vinde in România de la 1 ianuarie

    ”Proiectul interzice, începând cu data de 1 iulie 2018, introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2019, se interzice comercializarea pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner. Pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională”, se arată în raportul proiectului de lege.

    Proiectul iniţiat de Guvern, care transpune o directivă europeană, a fost votat de senatori cu unanimitate de voturi.

    Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROIECT PSD. SUPERIMUNITATE în faţa DNA şi ANI pentru preşedinte, senatori, deputaţi şi primari

    Mai exact, este vorba de o modificare propusă la articolul 175 din Codul Penal, privind funcţionarul public, în sensul legii penale, din care sunt excluse „persoanele care au fost alese în funcţii de demnitate publică”. Mai exact, este vorba de preşedinte, senatori, deputaţi, europarlamentarii şi aleşii locali care nu vor mai putea fi cercetaţi pentru infracţiuni prevăzute în codul penal în condiţiile în care subiecţii de drept, potrivit legii penale, se circumscriu noţiunii de „funcţionar public”, scrie Gândul. 
     
    Iniţiativa a fost depusă pe 18 decembrie.
     
    De altfel, o astfel de modificare s-a încercat cu ocazia blitz-kriegului legislativ din „Marţea Neagră”, însă a picat la Curtea Constituţională. Cu acel prilej, în decizia sa, CCR releva că se instituie o „impunitate” în cazul preşedintelui, deputaţilor şi senatorilor, enumerând infracţiunile pentru care aceştia nu mai pot fi anchetaţi.
     
  • Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa

    Moţiunea a fost semnată de 39 de senatori de la PNL, PMP şi USR, care îi cer demisia ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa.

    Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, în discursul susţinut în faţa senatorilor, a afirmat că situaţia economică a României din 2017 este „incomparabil mai bună decât în anul 2016”. De asemenea, el a precizat că România înregistrează a doua creştere economică din UE, de 6,1%, după Malta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oamenii de afaceri RĂSUFLĂ UŞURAŢI: Senatul a decis ce firme vor aplica Split TVA

    Astfel, doar societăţile comerciale înregistrate ca plătotoare de TVA şi care au relaţii contractuale cu statul vor fi obligate să spliteze plata TVA, indiferent de ponderea respectivelor contracte publice în cifra de afaceri, celelalte companii – care nu au relaţii contractuale cu statul – fiind lăsate să aplice opţional măsura.

    Pe traseul de avizare, proiectul adoptat de senatorii din Comisia de Buget-Finanţe urmează să fie dezbătut în plenul Senatului, apoi să fie trimis la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.

    Eugen Teodorovici, preşedintele Comisiei şi iniţiator al amendamentului, a declarat: „Eu merg pe ideea să fie obligatoriu numai pentru firmele care au relaţii cu statul, apoi pentru restul să fie opţională această măsură, cu sau fără un termen anume. Dacă măsura este bună, celelalte firme se vor înghesui să o aplice”.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro