Tag: semnalare

  • Statele Unite anunţă noi măsuri comerciale împotriva Chinei

    Până pe 15 iunie, Washingtonul va prezenta o listă de produse chineze, cu un volum de afaceri de 50 de miliarde de dolari, care vor fi vizate de taxe vamale de 25%, a comunicat marţi Preşedinţia SUA.

    În plus, Statele Unite vor continua acţiunile de litigiu împotriva Chinei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alertă meteo! Cod portocaliu şi galben de furtuni şi ploi torenţiale. Ce zone sunt lovite

    COD GALBEN


    Valabil de la : 01-05-2018 ora 16:10 până la : 01-05-2018 ora 17:30

    In zona : Judeţul Caraş-Severin: Reşiţa, Oraviţa, Anina, Bozovici, Caraşova, Lupac, Răcăşdia, Grădinari, Sasca Montană, Târnova, Ticvaniu Mare, Ciclova Română, Vărădia, Ciudanoviţa, Văliug, Goruia, Brebu Nou;

    Se vor semnala : Averse care vor depăşi 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici
    Fenomene asociate : intensificări ale vântului

    Valabil de la : 01-05-2018 ora 16:00 până la : 01-05-2018 ora 17:00

    In zona : Judeţul Suceava: zona joasă;
    Judeţul Suceava: Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Broşteni, Mălini, Frasin, Stulpicani, Vama, Moldoviţa, Slatina, Vatra Moldoviţei, Fundu Moldovei, Cacica, Şaru Dornei, Ostra, Frumosu, Mănăstirea Humorului, Pojorâta, Dorna-Arini, Crucea, Iacobeni, Suceviţa, Sadova, Breaza, Ciocăneşti;
    Judeţul Suceava: zona de munte de peste cota 1800 m;
    Judeţul Bacău: zona de munte;
    Judeţul Bacău: Oituz;
    Judeţul Botoşani: Bucecea;
    Judeţul Neamţ: : zona de munte de peste cota 1800 m;
    Judeţul Neamţ: Târgu Neamţ, Bicaz, Vânători-Neamţ, Pipirig, Răuceşti, Borca, Grumăzeşti, Bodeşti, Petricani, Crăcăoani, Agapia, Bălţăteşti, Poiana Teiului, Gârcina, Urecheni, Hangu, Timişeşti, Brusturi, Tarcău, Farcaşa, Alexandru cel Bun, Taşca, Ghindăoani, Ceahlău, Grinţieş, Negreşti, Drăgăneşti;

    Se vor semnala : Averse ce vor cumula 25…30 l/mp, grindină, frecvente descărcări electrice
    Fenomene asociate : intensificări de scurtă durată ale vântului

    Valabil de la : 01-05-2018 ora 15:45 până la : 01-05-2018 ora 17:00

    In zona : Judeţul Sibiu: Sibiu, Mediaş, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Sălişte, Răşinari, Copşa Mică, Şeica Mare, Şelimbăr, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Axente Sever, Slimnic, Gura Râului, Racoviţa, Loamneş, Porumbacu de Jos, Orlat, Cristian, Şura Mare, Turnu Roşu, Târnava, Moşna, Sadu, Păuca, Şura Mică, Boiţa, Valea Viilor, Şeica Mică, Apoldu de Jos, Ludoş;
    Judeţul Sibiu: zona de munte;

    Se vor semnala : frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici
    Fenomene asociate : Intensificări de scurtă durată ale vântului, averse de ploaie care vor cumula 15..20 l/mp

    COD PORTOCALIU


    Valabil de la : 01-05-2018 ora 15:55 până la : 01-05-2018 ora 17:00

    In zona : Judeţul Suceava: Cornu Luncii, Mălini, Păltinoasa, Slatina, Valea Moldovei, Berchisesti, Capu Câmpului;
    Judeţul Neamţ: Pipirig, Borca, Poiana Teiului, Farcaşa;

    Se vor semnala : Averse ce vor cumula 35…40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice
    Fenomene asociate : intensificări de scurtă durată ale vântului

    Valabil de la : 01-05-2018 ora 15:50 până la : 01-05-2018 ora 16:30

    In zona : Judeţul Sălaj: Cuzăplac, Sânmihaiu Almaşului, Agrij, Zimbor;

    Se vor semnala : ploi torenţiale care vor depăşi 35 … 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici şi medii, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie

  • Rusia trimite poliţia militară în suburbia Damascului în care a fost semnalat atacul chimic

    Administraţia Vladimir Putin a dispus trimiterea agenţilor poliţiei militare în orăşelul sirian Duma, situat la periferia Damascului, unde a avut loc presupusul atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad, care neagă orice implicare.

  • Mark Zuckerberg: Facebook are nevoie de “câţiva ani” pentru a rezolva problemele semnalate

    În cadrul unui interviu, Zuckerberg susţine că una dintre problemele platformei de media sociale este că este “idealistă” şi că se concentrează asupra aspectelor pozitive ale legăturilor dintre oameni.

    “Cred că acum oamenii se concentrează în mod corect asupra unor riscuri şi dezavantaje. Cred că vom ieşi din această groapă, dar va dura câţiva ani. Mi-aş dori să putem rezolva toate aceste probleme în trei sau şase luni, dar realitatea este că soluţionarea unor chestiuni va dura mai mult timp”, a spus Mark Zuckerberg.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale din Rusia, cu peste 76% dintre voturi | Senatul şi Ministerul de Externe au semnalat tentative de influenţare din exterior a scrutinului

    UPDATE 05.40: Preşedinţii din Serbia, China, Cuba şi Venezuela l-au felicitat pe Putin pentru victoria din alegeri

    Preşedinţii din Serbia, China, Cuba şi Venezuela l-au felicitat, luni, pe Vladimir Putin pentru victoria înregistrată în cadrul alegerilor prezidenţiale din 18 martie, în urma cărora liderul de la Kremlin a obţinut peste 76% dintre voturile exprimate.

    Preşedintele sârb Aleksandr Vucici a fost primul şef de stat care i-a transmis un mesaj lui Putin. Recent, Vucici a anunţat că Serbia va păstra legături strânse cu Rusia şi nu va impune niciodată sancţiuni împotriva Moscovei, chiar dacă negociază aderarea la Uniunea Europeană.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Trump, dispus să negocieze cu regimul din Coreea de Nord

    Kim Yong-Chol, un oficial nord-coreean responsabil de Afacerile intercoreene, a semnalat că Administraţia de la Phenian doreşte negocieri cu Washingtonul.

    Donald Trump a răspuns luni că pot fi lansate negocieri, însă “dacă sunt întrunite condiţiile”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns Disney să pună monopol pe industria de divertisment

    La jumătatea lunii decembrie 2017, Disney a făcut anunţul ce confirma zvonuri apărute încă de la jumătatea anului trecut: achiziţia Fox printr-o tranzacţie cu o valoare de zeci de miliarde de dolari.

    Tranzacţia a pus capăt celor peste cinci decenii de expansiune a mogulului media Rupert Murdoch, în vârstă de 86 de ani, care a transformat un ziar australian pe care l-a moştenit de la tatăl său, la vârsta de 21 de ani, într-un imperiu media şi de divertisment. În cadrul tranzacţiei, Disney va prelua studiourile de film şi televiziune Twentieth Century Fox şi cele 39% din acţiunile furnizorului de televiziune cu plată (pay TV) British Sky Broadcasting Group – BSkyB – din Marea Britanie, deţinute de Rupert Murdoch. În cadrul tranzacţiei, Fox vinde şi televiziunile sale FX şi National Geographic, precum şi compania media Star India.

    Pe bursă, reacţiile au venit imediat după anunţarea tranzacţiei: acţiunile Disney au crescut cu 1,8%, iar cele ale Fox au bifat plusuri de până la 3%.

    Tranzacţia oferă Disney control şi asupra unui catalog uriaş de producţii de succes, precum Star Wars, Avatar, Deadpool şi The Simpsons. După încheierea tranzacţiei, Murdoch rămâne proprietarul Fox News, al postului de sport FS1 şi al Fox Network. Decizia lui Murdoch de a încheia această tranzacţie a fost o surpriză în piaţa de profil, pentru că mulţi se aşteptau ca fiii săi, James şi Lachlan, să moştenească imperiul media.

    Divizia de cinema şi televiziune – inclusiv studiourile 20th Century Fox, reţeaua de televiziune Fox şi postul Fox News – a fost separată de cea care include ziarele şi operaţiunile de publishing ale grupului News Corp. Din grupul media News Corp. fac parte şi publicaţiile americane Wall Street Journal şi New York Post, dar şi ziarele britanice Sunday Times şi The Sun, precum şi editura HarperCollins.

    Un aspect interesant este acela că Fox se afla chiar ea în mijlocul unui proces de achiziţii: compania deţinută de Rupert Murdoch a oferit 15 miliarde de lire sterline pentru achiziţionarea Sky, o reţea britanică de televiziune. Momentan, tranzacţia este analizată de Consiliul Britanic al Concurenţei, iar cei de la Variety scriu că instituţia ar putea bloca afacerea. Există astfel şanse, mai scrie sursa amintită, ca Disney să încerce ulterior o preluare a Sky, deschizând astfel şi mai multe porţi către piaţa europeană.

    Încă de la momentul în care Disney a anunţat că va prelua majoritatea bunurilor deţinute de Murdoch, lumea a început să calculeze care ar putea fi impactul asupra industriei de divertisment.

    Înţelegerea – una dintre cele mai mari din istoria pieţei de profil – plasează bunurile Fox în apropierea valorii de 66 miliarde dolari, fiind incluse aici şi datorii de peste 13,5 miliarde. Cu toate acestea, reprezentanţii Disney se aşteaptă la economii de peste 2 miliarde de dolari după doar 24 de luni de la aprobarea tranzacţiei de către instituţiile abilitate.

    ”Consumatorul nu va beneficia de pe urma acestei tranzacţii“, crede Paul Verna, analist principal al eMarketer. ”Achiziţia are de-a face cu banii încasaţi de familia Murdoch şi de modul în care Disney îşi consolidează imperiul. Nu văd niciun beneficiu pentru cei care consumă producţiile. Mai mult, cred că rezultatul cel mai probabil este o mai mică varietate şi preţuri mai mari, din moment ce reprezintă strângerea conţinutului şi a drepturilor de distribuţie sub un singur acoperiş.“

    CEO-ul Disney, Robert Iger, va rămâne în funcţie până în 2021 pentru a supraveghea integrarea bunurilor conform strategiei deja existente. ”Preluarea acestei colecţii stelare de businessuri de la 21st Century Fox reflectă cererea tot mai mare din partea consumatorilor pentru experienţe de divertisment diverse care sunt mai accesibile decât în trecut“, a declarat Iger celor de la Forbes. ”Suntem onoraţi şi recunoscători că Rupert Murdoch ne-a încredinţat viitorul afacerii pe care a construit-o de-a lungul vieţii, fiind în acelaşi timp entuziasmaţi de oportunitatea extraordinară pe care o avem, şi anume aceea de a mări portofoliul de francize astfel încât să putem îmbunătăţi oferta către consumatori.“

    CEO-ul Disney a mai explicat că afacerea va creşte influenţa internaţională a companiei, atingând pieţe-cheie din jurul lumii.

    Jonathan Cohen, analist principal la compania de marketing tehnologic Amobee, crede că advertiserii vor putea să ţintească şi mai uşor fanii unui anumit gen. Spre exemplu, dacă o agenţie de publicitate vrea să transmită un mesaj pentru fanii genului cu supereroi, variantele sunt nenumărate: spoturi în timpul Agents of S.H.I.E.L.D. pe ABC, spoturi în timpul Legion pe FX sau unele în timpul Runaways pe Hulu – toate fiind deţinute de Disney. În acelaşi timp, cu cât vor vinde mai multă publicitate destinată unui anumit segment, cu atât cei de la Disney vor avea un mai mare interes să producă mai multe seriale sau filme destinate acelor spectatori.

  • Situaţie din ce în ce mai gravă: datoriile au crescut, creanţele au scăzut

    „Deţinerile de acţiuni şi alte participaţii ale statului s-au diminuat cu 1,1 puncte procentuale, ajungând la nivelul de 8,8% din PIB. Depozitele administraţiei publice au crescut cu 1,6 puncte procentuale, până la 8,7% din PIB, dar alte conturi de primit au scăzut cu 0,8 puncte procentuale, ajungând la un nivel de 6,1% ca pondere în PIB”, arată BNR în raportul pe trimestrul II privind conturile naţionale financiare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Merkel îl îndeamnă din nou pe Martin Schulz să accepte negocieri pentru prelungirea coaliţiei

    După aflarea rezulatului, Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat, a semnalat duminică seară intenţia de a trece în opoziţie. Însă Angela Merkel i-a recomandat liderului social-democrat să reanalizeze decizia privind trecerea în opoziţie, exprimând speranţa prelungirii coaliţiei guvernamentale.

    Luni, Martin Schulz a argumentat că Partidul Social-Democrat nu are altă opţiune decât să treacă în opoziţie “pentru a apăra democraţia de cei care exprimă dubii asupra ei şi o atacă”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod GALBEN de ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Vântul va bate în rafale de până la 65 km/h. UPDATE: ANM extinde ALERTA la încă patru zone din ţară

    Astfel, până la ora 12:00, vântul se va intensifica, aversele de ploaie vor depăşi 15-20 l/mp şi se va semnala grindină de mici dimensiuni în judeţele Braşov şi Sibiu.

    În judeţele Buzău, Teleorman, Argeş şi Dâmboviţa se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge la rafală 55 – 65 kilometri pe oră.

    Atenţionarea cod galben pentru judeţele Buzău, Teleorman, Argeş şi Dâmboviţa este în vigoare până la ora 15.00.

    După două ore, ANM a extins codul galben de ploi torenţiale şi vijelii în alte patru judeţe.

    Meteorologii au emis atenţionări de ploi torenţiale şi vijelii şi pentru judeţele Olt, Dolj, Mureş şi Harghita.

    Atenţionarea cod galben pentru judeţele Olt şi Dolj este în vigoare până la ora 14.00.

    În cele două judeţe se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55-60 kilometri pe oră.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro