Tag: sarcina

  • Finanţe: Deficitul bugetar a urcat la 8,14 miliarde de lei – 0,88% din PIB – în primele 5 luni

    Potrivit MFP, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 110,9 miliarde de lei, reprezentând 11,9% din PIB, sunt cu 12,7% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

    „Se înregistrează creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+35,5%) şi din veniturile nefiscale (+11,4%). Începând cu luna februarie, încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017”, precizează, într-un comunicat, Ministerul Finanţelor.

    De asemenea, „în luna mai 2018 se constantă o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA, astfel acestea au crescut cu 16,8% faţă de luna mai 2017, ajungând la o valoare de 21,98 miliarde de lei pe primele cinci luni ale anului, ceea ce reprezintă o creştere cu 4% faţă de perioada similară a anului precedent”.

    „Veniturile din accize au fost în sumă de 11,06 miliarde de lei (1,2% din PIB) cu 13,7% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent”, iar „încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017”, mai arată MFP.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pippa Middleton, sora mai mică a ducesei de Cambridge, a confirmat că este însărcinată

    Pippa Middleton, sora mai mică a ducesei Catherine de Cambridge, a confirmat că este însărcinată cu primul ei copil şi al soţului ei, milionarul James Matthews, potrivit public.fr.Informaţia despre sarcina Pippei a fost dată publicităţii de cotidianul britanic The Sun, citând o sursă, în aprilie, în timp ce sora mai mare a acesteia, ducesa Catherine de Cambridge, se pregătea să nască al treilea său copil şi al prinţului William al Marii Britanii. Prinţul Luis de Cambridge s-a născut pe 23 aprilie.

    Într-un articol publicat joi în Waitrose, Pippa a confirmat sarcina, adăugând că, spre deosebire de ducesa Catherine de Cambridge, care a suferit de o formă gravă de greţuri matinale, ea a trecut de primul trimestru fără să aibă probleme de sănătate.

    Pippa, în vârstă de 33 de ani, şi Matthews, în vârstă de 41 de ani, s-au căsătorit pe 20 mai 2017, la Biserica St. Mark din Englefield.

    O sursă a declarat anterior pentru publicaţia People că Pippa şi Matthews aşteaptă cu nerăbdare să devină părinţi.

    Pippa Middleton a devenit celebră după ce a fost aleasă ca domnişoară de onoare la nunta surorii sale, actuala ducesă de Cambridge, cu prinţul William, în 2011.

  • Cronică de film – Solo: A Star Wars story. Bun, dar nu destul de bun

    Ca film de sine stătător, Solo: A Star Wars Story e o producţie reuşită, mult peste media celor de astăzi – comparând filmul cu altele de acelaşi gen, evident. Ca parte a universului Star Wars, nu cred că va fi unul dintre episoadele de care să se vorbească ani de-a rândul.

    Alden Ehrenreich joacă bine, chiar mai bine decât m-aş fi aşteptat, iar asta e clar un plus pentru film. E mai bun decât Harrison Ford? În niciun caz.

    Urmărind filmul, aveam impresia că văd un alt personaj implicat într-o cu totul altă serie de aventuri. Nu l-am identificat nicio secundă pe Ehrenreich cu Han Solo, iar asta spune multe mai ales despre modul în care Harrison Ford şi-a însuşit acest rol. A făcut acelaşi lucru şi în cazul seriei Indiana Jones, un alt exemplu de filme în care nu cred că protagonistul poate fi înlocuit.

    Trecând de partea legată de interpretare, Solo: A Star Wars Story e un film dinamic, plin de efecte speciale, dar cu destul de multe lipsuri în zona de umor. Din acest punct de vedere, e mult mai apropiat de Rogue One: A Star Wars Story decât de The Force Awakens sau The Last Jedi.

    Legăturile cu tema centrală a universului Star Wars, Jedi vs. Sith, sunt puţine şi foarte puţin exploatate. Rămâne de văzut dacă publicul o să perceapă asta într-un sens pozitiv sau unul negativ.

    Spuneam, la început, că s-a muncit extrem de mult pentru ca Solo: A Star Wars Story să ajungă în sălile de cinema. Phil Lord şi Christopher Miller au ocupat în primă fază scaunele de regizori, dar cei de la Disney au fost atât de dezamăgiţi de rezultat încât au adus un alt realizator, Ron Howard, şi i-au cerut să refilmeze 70% din film. Ca urmare, costurile au crescut extrem de mult, transformând Solo într-una dintre cele mai scumpe producţii realizate în istoria cinematografiei. Problemele au continuat să se adune, la un moment dat punându-se chiar problema ca întreg proiectul să fie anulat.

    În condiţiile date, cred că Solo: A Star Wars Story e un film reuşit.

    În concluzie, aş spune că cei de la Disney şi-au asumat un risc prea mare încercând să dea o nouă faţă unui personaj atât de cunoscut. Mărturisesc că sunt extrem de curios cum vor exploata, pe viitor, universul creionat de George Lucas.


    Nota: 7,5/10

  • Graţiela Gavrilescu, sarcină de partid pentru tinerii din ALDE: Să fiţi la concurenţă cu #rezist

    ”Suntem la trei ani de existenţă, scorul nostru se dublează, aţi văzut sondajele – 12-13% este un scor bun astăzi, dar insuficient pentru 2020. Voi, viitorul politicii româneşti, viitorul ALDE, trebuie să luptaţi alături de noi ca scorul în 2020 să fie ca ALDE să fie al doilea partid puternic din România. Cred că putem să demonstrăm lucrul acesta”, a spus Graţiela Gavrilescu în cadrul Galei premiilor TDLE, acţiune care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.

    Ea le-a mulţumit tinerilor din ALDE pentru că, în zi de duminică, au venit la acţiunea de partid.

    ”Eu vă mulţumesc că astăzi, în zi de duminică, aţi reuşit după o seară în care, poate, aţi vrut să vă duceţi cu prietena la discotecă sau la un spectacol, dar totuşi aţi reuşit să vă treziţi devreme şi să fiţi prezenţi aici, în această sală. Asta înseamnă că vă doriţi, voi tinerii liberali, să trăiţi în pace în această frumoasă ţară, să trăiţi în democraţie.

    De aceea o să vă rog ca, aşa cum #Rezist postează zilnic împotriva noastră pe Facebook şi pe toate reţelele de socializare, împotriva poporului român, împotriva unităţii noastre, aşa să postaţi dvs în permanenţă cu sigla ALDE şi promovaţi-vă. Aveţi posibilitate. Meritaţi pentru ca noi şi dvs să putem să păstrăm această minunată ţară aşa cum există ea astăzi pentru viitoarele generaţii. Vă mai rog ceva (…) să fiţi la concurenţă cu #rezist, trebuie, pentru că ALDE merită. Aşa vom putea să fim a doua putere politică a României în 2020”, a mai spus Gavrilescu.

  • Gravidele vor primi 2.000 de lei de la Primăria Capitalei. Află care sunt condiţiile!

    Potrivit unui proiect de pe ordinea de zi CGMB, de aceste vouchere, poate beneficia orice femeie cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în Bucureşti sau viză de reşedinţă de cel puţin 6 luni pe raza Capitalei, la data depunerii cererii, după săptămâna a 10-a de sarcină.

    Voucherele au fiecare o valoare de câte 1.000 de lei, împărţite fiecare în tichete de câte 50 de lei, acordându-se de două ori: după procesarea cererii, se acordă primul voucher în valoare de 1.000 de lei, iar după intrarea în a 24-a săptămână de sarcină, se acordă al doilea voucher, la cererea femeii gravide. Este interzisă acordarea de rest în bani la vouchere.

    Ajutorul este denumit în proiect Voucher-ul Materna Bucureşti, iar sumele necesare implementării programului de sprijin financiar vor fi asigurate prin bugetul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, scrie doctorulzilei.ro

  • PMB vrea să acorde vouchere de 2.000 lei gravidelor pentru achitarea medicamentelor şi serviciilor

    “Prin acest proiect femeile gravide vor beneficia, începând cu săptămâna a 10-a de sarcină, de vouchere în valoare de 2.000 de lei pentru cheltuielile cu eventuale tratamente medicamentoase şi analizele medicale necesare monitorizării şi ducerii la bun sfârşit a sarcinii”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de vineri, 4 mai, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

    Ajutorul este denumit în proiect Voucher-ul Materna Bucureşti, iar sumele necesare implementării programului de sprijin financiar vor fi asigurate prin bugetul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Confesiunile unei angajate Facebook: am avut parte de cea mai toxică experienţă de muncă din viaţa mea

    Să lucrezi pentru Facebook pare o oportunitate pe care nu trebuie să o ratezi, însă lucrurile nu par a fi chiar aşa, potrivit unei foste angajate Facebook care a spus pentru The Guardian că acolo a avut parte de cea mai toxică experienţă de muncă.

    Sarcina ei în cadrul diviziei de “Trending” era să aleagă ce link-uri să apară în caseta „trending” a Facebook.  „În fiecare zi, analizam sute de subiecte (sau cuvinte cheie), despre care Facebook îmi spunea că sunt în tendinţe pe platformă. Apoi, alegeam o poveste, compuneam un titlu şi un scurt rezumat care apăreau în casetă”, mărturiseşte tânăra.

    Fosta angajată spune că în departamentul în care lucra tronau favoritismul, sexismul şi intimidarea. Mediul de muncă devenise inconfortabil, angajaţii erau nervoşi, deprimaţi şi nu aveau dreptul să îşi exprime opiniile. Părerile femeilor erau ignorate şi nu li se recunoşteau meritele şi competenţa în soluţionarea problemelor, spune fosta angajată. “Am constatat că, atunci când raportam o problemă sau o discrepanţă, raportul meu nu era luat în considerare. Numai că atunci când un bărbat făcea acelaşi lucru compania se mobiliza în a rezolva acele chestiuni. Această ignorare era devastatoare. Am ajuns la un punct în care nici nu mă mai oboseam să raportez probleme”, adaugă ea.

    O femeie a raportat o problemă cu pontarea la locul de muncă, dar supervizorul său a spus că nu este nicio problemă. Săptămâna următoare mai mulţi angajaţi au semnalat faptul că le lipsesc ore din program.

    Afirmaţiile acesteia sunt susţinute şi de faptul că din 2014 până acum, 15 din cei 45-50 de angajaţi ai departamentului Trending şi-au dat demisia, iar zece din 15 au fost femei.

    Salariile pentru asemenea poziţie se învârteau în jurul a 55.000 şi 65.000 de lire pe an

  • Decizie de ultimă oră privind transferul contribuţiilor sociale în sarcina angajatului

    “În ultima perioadă am avut consultări cu mediul de afaceri şi vă propun astăzi o hotărâre de Guvern prin care temrenul să fie prelungit până la 31 martie 2018. Decizia vine în sprijinul angajatorilor, încât aceştia să aibă timp să transmită toate datele. În REVISAL sunt înregistrate 5,5 mil contracte. În cadrul acestor noi modificări, în cazul contractelor nou încheiate, ele trebuie să fie transmise înainte cu o zi înainte ca angajatul să înceapă activitatea.”, a declarat ministrul Muncii.

     

  • Salariul minim va fi majorat săptămâna aceasta la 1.900 de lei

    „Vom avea această Hotărâre de Guvern referitoare la salariul minim, care rămâne la 1.900 de lei, exact cum s-a stabilit, pentru că este vorba şi de întoarcerea sarcinii fiscale. Motivul amânării acestei Hotărâri de Guvern nu a fost altul decât că ea trebuie să stea o anumită perioadă pe site în dezbatere publică. Din câte ştiu, s-a cerut transparenţă şi s-au efectuat mai multe etape în acest sens”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la Palatul Parlamentului.

    Întrebată de jurnalişti dacă în următoarea şedinţă de Guvern va fi discutat şi bugetul, Vasilescu a spus că responsabil în acest caz este ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vezi aici cum va arăta salariul tău de la 1 ianuarie 2018: Calculator complet de salarii, după ce a fost adoptată Revoluţia Fiscală

    Astfel, contribuţiile sociale vor rămâne CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă, celelalte urmând să fie abrogate. Concomitent, se va mari si nivelul venitului brut pentru care se acorda deducere personala de la 3000 lei la 3600 lei.

    Vedeţi AICI calculatorul de salarii

    Acest lucru ar însemna pentru angajator reducerea costurilor salariale totale, inclusiv taxe, cu aproximativ 1 % în cazul în care decide menţinerea nivelului salariului net al angajatului. Daca insa nu se va renegocia salariul brut astfel incat sa reflecte modificarile legislative, costurile angajatorului ar scadea cu aproximativ 17%, insa cam cu acelasi procent va scadea si salariul net al angajatului, potrivit unei analize a Romanian Software.

    În acest context, autorităţile ar urma să ia în continuare masuri doar in ceea ce priveste mentinerea nivelului net al salariului minim pe economie, prin marirea propusa a nivelului brut la 1900 RON, incepand cu anul viitor.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro