BusinessMagazin

Tag: sah

  • Care este şi unde a apărut primul joc al omenirii

    Go este considerat primul joc al omenirii a fost jucat prima oară în China, în urmă cu aproximativ 3000 de ani şi constă în folosirea de pietre albe şi negre, aşezate de către jucători pe un grătar.

    Jocul constă în aşezarea pieselor şi în conjurarea pieselor adversarului cu piesele lor. Regulile sunt mai simple decât cele folosite în şah, dar, spre deosebire de acesta, unde jucătorul trebuie să aleagă din 20 de mişcări, în cazul Go numărul acesta poate ajunge şi la 200. Câştigătorul este greu de stabilit şi mulţi dintre jucătorii de top se bazează pe instinct.

    Jocurile ce domină prezentul sunt însă cele video, ce se îndreaptă spre o valoare de 100 de miliarde de dolari în 2017, potrivit celui mai recent studiu în domeniu.  

    Vezi aici ce rol au jocurile în business

  • Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Nasser al-Din Shah Qajar a fost şah al Iranului din 1848 până în 1895. El a fost cel mai longeviv lider din istoria de 3000 de ani a Iranului.
     
    Haremul lui Nasser avea aproape 100 de femei, dar acestea ieşeau din tiparele “frumuseţii obişnuite” ale vremii.
     
    Foto: bigpicture.ru
     
    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

     

     

  • Efectul Şarapova produce hohote de râs în România: federaţiile de şah şi bridge, avertizate de Agenţia Naţională Anti-Doping că meldonium e interzis. Cazuri incredibile de dopaj la noi în ţară, la şah şi bridge

    Luni după-amiază, Bucureşti, ora 13:00, cu aproape 9 ore înainte ca lumea sportului să fie zguduită de mărturisirea Mariei Şarapova, care a anunţat că a luat substanţa interzisă meldonium, scrie Prosport.

    În sediul Federaţiei Române de Şah se aflau câţiva funcţionari, în momentul în care pe o adresă de email a instituţiei a intrat un mail nou. Era o avertizare bizară. Sub antetul Guvernul României, Agenţia Naţionale Anti-Doping (ANAD), federaţia de şah era informată că, începând cu 1 ianuarie 2016, Meldonium – substanţa care avea să devină celebră peste doar câteva ore – a intrat pe lista neagră  a Agenţiei Mondiale Anti-Doping (WADA), la capitolul S4. Adică hormoni şi modulatori metabolici.

    Mesajul semnat de preşedintele ANAD, Graţiela Elena Vâjială, a produs hohote de râs în sediu. Sportivii care îşi deformează coloana vertebrală, stând ore întregi pe un scaun de pe care mută pe o tablă de lemn nişte piese de lemn cântărind fiecare în jur de 30 de grame, sunt avertizaţi că ar putea să fie prinşi dopaţi dacă folosesc o substanţă utilizată de sportivii din spaţiul ex-sovietic pentru mărirea rezistenţei la efort.

    Comicul situaţiei a fost complet. Cine ar lua Meldonium pentru a da mat unui rege de lemn? „A venit hârtia asta, dar e o situaţie caraghioasă. Cum se ne dopăm la şah? Ok, se mai trotilează câte unul la un concurs, dar chiar să luăm substanţe care ajută la efort nu am mai pomenit. Serios acum, singura noastră problemă este că la concursuri au apărut sportivi care folosesc tot felul de device-uri electronice. Calculatoarele în şah sunt din ce în ce mai bune şi unii vor să trişeze folosind inteligenţa artificială”, a declarat, pentru ProSport, antrenorul federal Constantin Ionescu

    Citiţi continuarea pe www.prosport.ro

  • Omul care a creat locul de muncă ideal pentru angajaţi. Aceştia au o cameră pentru dormit, un patinoar şi chiar un studio de înregistrări

    “Biroul nostru este foarte “fun” încă de la intrare unde avem o tablă gigantică de şah. Avem o fântână japoneză, un studio de înregistrări, sală de sport şi un bar uriaş. Chiar avem şi o cameră unde oamenii pot dormi pentru o jumătate de oră dacă au nevoie”, a declarat Lawrence Jones, şeful UKFast, companie ce oferă servicii de web hosting şi cloud, potrivit Daily Mail.

    Multimilionarul a înfiinţat compania alături de soţia lui acum 16 ani şi crede că un mediu relaxat contribuie foarte mult la productivitatea companiei. În plus, acesta spune că niciunul dintre cei 255 de angajaţi nu şi-a luat nicio zi liberă pe motiv că sunt bolnavi.
    “Plănuim să adăugăm şi un loc unde oamenii pot să-şi lase animalele de companie. Cred că este necesar să creem un loc distractiv de muncă pentru ca echipa să fie productivă şi am încredere în angajaţii mei că o să-şi facă treaba cum trebuie”, a mai spus el.

    Dacă asta nu era îndeajuns, pe timpul veri, compania a transformat parcarea într-o plajă, pentru care s-au adus 120 de tone de nisip, iar la petrecerea de Crăciun din 2014 a oferit premii în valoare de 77.000 de lire sterline.

    “Anul trecut am cumpărat un hotel în Elveţia pentru a putea aranja călătorii distractive. Angajaţii pot să-şi aducă prietenii şi familiile dacă vor. Am o echipă dedicată şi vreau să le arăt oamenilor că sunt apreciaţi. Dacă nu au o zi bună pot să plece acasă mai devreme, dacă nu se simt bine pot să meargă la sală”, a spus el. “Cu siguranţă sunt cel mai “fun” şef din Marea Britanie”, a adăugat el.

    Iar acum, pentru Crăciun, Jones a aranjat un patinoar de 200 de metrii pătraţi unde angajaţii îşi pot invita prietenii şi familia să patineze, după orele de muncă.

    “Am început compania într-un dormitor, iar acum este evaluată la 250 de milioane de lire sterline. Asta dovedeşte că dacă îţi tratezi bine angajaţii şi afacerea o să crească”, a încheiat Jones.

  • A deosebi modestia de capacul de canal

    De aceea a fost o surpriză pentru mine să citesc undeva despre o schimbare interesantă, zic eu. Este vorba de modul în care Google îşi angajează acum oamenii; veţi fi ţinând minte articolele pe care le întâlneai prin mai toate publicaţiile despre întrebările-capcană care sunt puse la interviul de angajare de la Google, de la forma capacelor de canal la numărul blonzilor din lume. Or’ Laszlo Bock, senior vice president of people operations la Google, vorbea despre lipsa de relevanţă a punctajelor obţinute în şcoli sau la teste, care nu prezic mare lucru despre evoluţia ulterioară a angajatului.

    Mai mult, Bock vorbea despre o creştere a numărului de angajaţi fără studii superioare la Google, care sunt acum 14% din total. Sigur, spune senior vice president, studiile şi rezultatele bune la teste nu fac rău, iar aptitudinile de programare şi cunoştinţele matematice sunt, pentru zona tehnică, ceva absolut necesar. Dar pentru orice fel de slujbă, primul lucru la care se uită acum angajatorii companiei este abilitatea cognitivă (nu IQ-ul, să fim înţeleşi), capacitatea de a învăţa, puterea de a procesa lucrurile rapid, din zbor, ştiinţa de a combina părticele disparate de informaţie.

    În continuare pe lista companiei se află leadershipul, şi nu într-o abordare tradiţională; vor colaborare cu echipa sau tăria de a preda conducerea cuiva mai potrivit într-un moment critic. Şi asta nu este totul. Vor modestie şi implicare. Simţ al responsabilităţii, al comuniunii cu echipa, ce poate face echipa în întregul ei, ştiinţa de a contribui fără să îţi însuşeşti merite. Modestia de a admite că mai ai de învăţat. Mulţi oameni comit o eroare de atribuire, zice senior vice president: dacă lucrurile merg bine este din cauză că sunt un geniu, dar dacă merg rău, este din cauza unui alt idiot.

    Pe scurt, Bock spune că excepţionalitatea fiinţei umane nu ţine cont musai de pregătire, ci trebuie descoperită şi pusă la lucru.Mi se pare o reţetă interesantă, într-o lume cu apucături din ce în ce mai hedoniste şi care uită de fleacuri burgheze precum cumpătarea, prudenţa, munca tenace, o idee bună şi o marfă folositoare celorlalţi. Credem că banii rezolvă totul, şi uităm de alte atribute menite să mişte societatea – credinţa în valorile enumerate mai sus, manierele, statutul.

    Ne lipseşte o autodefinire a conştiinţei de sine. Aplaudăm comportamente haotice sau deviante, fără o ordine şi o segmentare de obiceiuri, năzuinţe şi aspiraţii. Acesta este şi unul din motivele pentru care a devenit aproape o modă să ne văităm: când nu prea ştii ce-ţi doreşti şi cum să ajungi acolo, nici nu ştii când să fii mulţumit că ţi-ai atins obiectivul.

    Puterea de a deosebi între modestie şi forma capacului de canal.
    Tabloul pe care vi-l prezint este un autoportret al Laviniei Fontana, prima pictoriţă recunoscută a lumii, prima femeie care a pictat nuduri feminine şi mamă a 11 copii, dintre care a îngropat, din păcate, opt. Autoportretul, una din capodoperele sale, a fost realizat pentru contele Zappi din Imola, socrul ei, dar înainte de mariaj. Puteţi deosebi mesajul ascuns al tabloului: în partea dreaptă, sus, se vede şevaletul care acoperă cumva lada de zestre din colţ. Lavinia îi spunea contelui că este bogată, dar nu în valori lumeşti, ci în talente; era, dacă vreţi, un soi de interviu de angajare.
     

  • Când vrei să impozitezi ceea ce nu te-a preocupat

    Natura umană este uluitoare; modul în care oamenii aleg să acţioneze, ignorând realitatea şi alegând orice altceva în afara soluţiei logice, este o manifestare fascinantă şi, dacă nu ar avea efecte asupra societăţii, ar fi distractiv. Dar de multe ori efectul este distructiv.

    Să încerc să explic: crowdfundingul este o industrie care a ajuns să valoreze miliarde de dolari, înregistrând în ultimii 4 ani o creştere de 167%. Principalele calităţi sunt eliminarea distanţelor şi testarea produselor sau ideilor chiar înainte de a prinde viaţă. Distanţele: am citit un studiu care releva că în general între un antreprenor sau un artist începător, care ar avea nevoie de finanţare, şi un potenţial investitor există în medie o distanţă de 5.000 de kilometri. Chiar în epoca internetului 5.000 de kilometri este o distanţă prohibitivă, în măsură să stingă orice elan investoricesc.

    Doi, publicul decide ce îi place sau nu, ce îl atrage sau nu, iar reacţia oamenilor este crucială pentru orice idee, afacere sau antreprenor. În cazul în care ideea prinde, ai deja o bază de plecare, o mulţime care îţi poate asigura resursa iniţială de hype.

    În al treilea rând, fără legătură cu cele de mai sus, banii. Crowdfundingul este o industrie în plină expansiune; am văzut estimări, poate mai vechi, de peste 5 miliarde de dolari şi altele, recente, de peste 16 miliarde de dolari; chiar şi varianta pesimistă, de 5 miliarde, tot este extrem de relevantă – toate acele mici afaceri şi proiecte au obţinut finanţări facile, fără bătaie de cap, acte şi evaluări bancare. Dar Europa nu înseamnă chiar aşa de mult: fără Marea Britanie, unde crowdfundingul, influenţat, desigur de Statele Unite, este în plină expansiune, iar numărul platformelor este dublu faţă de a doua clasată europeană, Franţa, bătrânul continent contabilizează doar 620 de milioane de euro (iar Marea Britanie, singură, 2,3 miliarde de euro). Piaţa pe care vor europenii să o impoziteze, aşa-numita “reward-based crowdfunding”, a adunat anul trecut 120 de milioane de euro. 

    Cred că avem aici un soi de dimensiune culturală, fragmentarea restului Europei contrastând cu pragmatismul anglo-saxon. Şi cu moduri diferite de a privi lucrurile: Congresul american a ales să sprijine prin măsuri legale strângerea de fonduri de acest tip, în timp ce, iată, europenii se gândesc să impoziteze ceea ce nu i-a preocupat.
    Fără crowdfunding, proiecte importante, de genul Nest, Oculus sau Pebble Watch (care a adunat 30 de milioane de dolari), poate că nu ar fi fost posibile. Punând o piedică de genul taxării, câte proiecte europene vor fi eliminate, câţi investitori descurajaţi şi câte start-up-uri de potenţial succes se vor prăpădi? Cât va pierde Europa în ansamblu impozitând 120 de milioane de euro acum şi renunţând la efectul pe care cele 120 de milioane l-ar avea în timp asupra economiei şi pieţei muncii?

    La un moment dat un economist, un fizician şi doi studenţi au emis o parabolă, cea a maimuţelor şi copacilor, pe care am mai prezentat-o cu ceva vreme în urmă. Şi-a păstrat actualitatea: spaţiul de producţie este pădurea, fructele copacilor sunt bunurile, antreprenorii sunt maimuţele. Ţările, pădurea, se dezvoltă pe măsură ce maimuţele trec dintr-un copac în altul, din zonele sărace ale pădurii în cele mai productive, cu fructe mai mari. Dar, pentru a uşura mersul maimuţelor, ar trebui ca pădurea să aibă o anume densitate, iar distanţele dintre copaci să permită maimuţelor să facă salturi uşoare. Echipa de cercetători crede că tocmai în nordul bogat al lumii pădurea are o dispunere inegală, există zone unde concentraţia de arbori este mult prea mare şi alternează cu „luminişuri” ce blochează drumul maimuţelor (gândiţi-vă aici la tot ansamblul de control, birocratic, ce funcţionează în Europa).

     

  • Poker pe dezbrăcate cu maşinile

    Cercetătorii de la Carnegie Mellon University au pus la punct un program numit Claudico, iar acesta a jucat 80.000 de mâini cu patru jucători profesionişti de poker, Doug Polk, Dong Kim, Bjorn Li şi Jason Les. Premiul pentru oameni a fost de 100.000 de dolari; pentru maşină, nu ştiu.

    Oamenii de ştiinţă spun că pokerul a devenit un soi de benchmark pentru studiile privind inteligenţa artificială, „ceea ce a fost odată şahul“, zice unul dintre ei şi asta e o afirmaţie cu multe înţelesuri, care ar trebui să dea de gândit. Întrecerea a început pe 25 aprilie şi s-a terminat pe 8 mai; oamenii, trebuie să spun din capul locului, au câştigat, înregistrând un plus de 730.000 de dolari. Pare o sumă importantă, dar în timpul celor 80.000 de mâini jucate valoarea totală a mizelor a ajuns la 170 de milioane de dolari, bani virtuali, desigur, aşa că valoarea premiului se înscrie, în aceste condiţii, mai degrabă în marja de eroare. De fapt se poate spune că victoria este a maşinii; computerul a blufat şi a jucat în aşa fel încât cei patru profesionişti nu au putut descoperi în strategia sa vreo slăbiciune pe care să o exploateze.

    Ceea ce înseamnă, iarăşi spun, o victorie a computerului. Şi este acesta semnalul că se dezvoltă ceea ce economistul şi profesorul universitar Alex Tabarrok numeşte „inteligenţa opacă“, cu algoritmi care devin atât de sofisticaţi încât oamenii nu pot înţelege ce fac aceştia de fapt şi unde diferenţa dintre logică şi imbecilitate nici nu mai poate fi deosebită. În jocul de poker au fost mâini pe care Doug Polk spunea că nu le-a înţeles: „să mizezi 19.000 de dolari ca să câştigi 700 este ceva ce niciun om nu ar face“.

    Riscul de a pierde suma aceea mare de bani este prea mare, iar posibilitatea de a câştiga câteva sute nu justifică acţiunea. Dar asta este gândire tipic umană.

    Şi mai pot da un exemplu: este vorba de curierii de la UPS care sunt îndrumaţi de un algoritm pe numele său Orion. Iar experienţa este frustrantă pentru oameni, care nu pot înţelege logica software-ului, de ce sunt puşi să facă o livrare într-un cartier dimineaţă, să meargă apoi în alte zone şi să se întoarcă spre seară în primul cartier pentru o altă livrare. Probabil că sunt aici câştiguri în timp şi bani accesibile maşinii, dar pe care omul nu le înţelege. Şi din nou ne putem întoarce la diferenţa infimă dintre logică şi imbecilitate.

    În 1985 Gari Kasparov învingea fără probleme 32 de computere la şah. 11 ani mai târziu, învingea supercomputerul Deep Blue. Un an mai târziu, în 1997, IBM dubla puterea de calcul al lui Deep Blue şi Kasparov pierdea. Astăzi există în magazine programe care pot învinge un mare maestru fără probleme. Asta pentru că numărul de mutări posibile este, în şah, de 10 la puterea 40, iar numărul jocurilor posibile 10 la puterea 120. Imens dar limitat, totuşi. Puterea imensă de calcul a maşinii a depăşit talentul jucătorului uman. Iar şahul nu mai este acum un joc tocmai la modă, pentru că maşinile l-au dezbrăcat de mister; pentru că maşina te poate anunţa, rece, că te face mat în 10, 100 sau 200 de mutări. Gândirea tipic umană nu a mai avut loc.

    Şi mă gândesc că oamenii au ratat ţinta reală, o maşină care să joace şah sau poker nu ca o maşină, ci ca un mare maestru sau ca un profesionist.

    „Îndrăgostiţii“ lui René Magritte îmi par a ilustra bine tema.

  • Şahul va fi introdus în şcoli ca materie opţională, din toamnă

     Acordul a fost a fost semnat luni, cu ocazia deschiderii Campionatului Naţional Şcolar de Şah.

    “În urmă cu aproximativ o lună, am semnat ordinul de ministru prin care a fost aprobată programa şcolară pentru primii doi ani de studii de şah, iar astăzi am semnat acordul prin care asigurăm cadrele didactice pentru această disciplină, respectiv profesorii care sunt legitimaţi la FRS vor putea să predea această disciplină”, a spus ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, prezent la eveniment.

    El a mai anunţat că Federaţia Internaţională de Şah, prin intermediul federaţiei române, va dota 500 de şcoli din mediul rural cu table, piese, manuale şi tot echipamentul necesar pentru studierea şahului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Educaţiei: Elevii din învăţământul primar vor putea învăţa şah la şcoală

    Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a aprobat, luni prin ordin de ministru, Programele şcolare pentru disciplina opţională “Educaţie prin şah”, anul I şi anul al II-lea de studiu. Acestea intră în curriculum la decizia şcolii pentru învăţământul primar şi vor putea fi folosite începând cu anul şcolar 2014 – 2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai curajos avocat al crizei. A început în 2008, acum e în top 5 în România

    “Trebuie să anticipezi patru-cinci mişcări în avans, altfel eşti bătut înainte să te aşezi la masă„, descrie avocatul Francisc Peli, managing partner al firmei de avocatură PeliFilip, modul cum decurg lucrurile în şah, pasiunea lui din liceu, dar şi principala sa sursă de principii şi de strategie după care s-a ghidat în cariera de 15 ani.

    Spiritul de anticipare şi pragmatismul câştigate în cei cinci ani de joc de şah, dar şi sfaturile unui prieten de familie, absolvent de drept şi filosofie din perioada interbelică, care îi vizita familia în Braşov şi îi aducea cărţi, cu care vorbea despre liberalism şi cu care asculta Europa Liberă, l-au îndemnat spre Facultatea de Drept. După absolvirea liceului de matematică-fizică din Braşov în 1994, a început cursurile în cadrul Universităţii din Bucureşti, unde a intrat în lumea puternic teoretizată a şcolii de drept. „Era cam aceeaşi facultate care exista în 1964 şi care va exista şi în 2014: puteai învăţa lucrurile de bază, dar nu te pregătea deloc pentru viaţă, iar profesorii erau preocupaţi să inventeze speţe mai degrabă decât să le ia din lumea reală”, îşi aminteşte Peli.

    Impactul cu lumea reală a venit odată cu întoarcerea în Braşov, unde a profesat timp de un an în domeniul avocaturii de litigii. Îşi aminteşte că a câştigat majoritatea cazurilor din acea perioadă şi a ajuns, în primele şase luni de stagiatură, să pună concluzii atât la Judecătorie, cât şi la Tribunal şi la Curtea de Apel. După un an, a considerat că este timpul să se întoarcă la Bucureşti şi a început un alt stagiu, de această dată în cadrul firmei de avocatură Cobuz şi Asociaţii, sub ghidarea lui Marcel Cobuz. S-a confruntat pentru prima dată cu proiecte din domeniul pieţei de capital, dar şi cu listări şi cu restructurări de companii şi a făcut astfel primul pas către avocatura de business.

    Un interviu din anul 2000 cu avocatul canadian Michael Schilling, şef al biroului Linklaters (firmă de avocatură veche de 175 de ani şi una dintre cele mai importante la nivel global), dar şi cu Ioan Miculiţi avea să îi definească traseul de mai târziu al carierei. „Linklaters era o insulă cu totul altfel decât lumea avocaturii din România, un mediu anglo- saxon în care ceea ce urma să mi se întâmple era experienţa unei altfel de academii”, îşi aminteşte Francisc Peli. A întâlnit acolo oameni „pregătiţi să te pregătească şi angajaţi să te angajeze„ şi a avut oportunitatea de a lucra cu avocaţi anglo-saxoni veniţi la Bucureşti tocmai ca să pregătească avocaţii români. Astfel, dacă în general în firmele româneşti se spune că avocatura se fură, avocaţii din cadrul Linklaters urmau o programă în care calitatea trebuia învăţată şi trebuia să se regăsească de la modul cum scriau materialele şi engleza folosită până la spiritul comercial aplicat. În 2005, a plecat de la Linklaters, iar în timp ce colegii lui s-au orientat spre firme internaţionale sau au ales joburi mai puţin solicitante, Francisc Peli a ales să se alăture lui Ioan Nestor în NNDKP.

    „Diferenţa între Linklaters şi firma Nestor în acel moment era ca între a fi într-un castel şi în câmp deschis.” Nestor era în curs de organizare, proces în care Peli consideră că a avut un cuvânt important de spus. A aprofundat acolo specializarea pe segmentul de imobiliare şi, dacă în momentul când a ajuns în firmă această practică era acoperită de două persoane, la plecarea lui erau 20. „Când am ieşit din firmă, 90% din măsurile incluse în memo-ul de 14 pagini pe care îl scrisesem la început erau implementate.„ 2008 a fost anul când a simţit că a acumulat suficient şi este momentul să îşi înfiinţeze propriul birou de avocatură.

    PeliFilip a luat naştere după ce Francisc Peli a părăsit NNDKP împreună cu patru parteneri: Carmen Peli, specializată pe finanţări, concurenţă comercială şi fuziuni şi achiziţii, Cristina Filip, responsabilă cu domeniul energiei şi fuziuni şi achiziţii, Monica Iancu, specializată în energie, şi Oana Albotă, specializată în imobiliare.