Tag: roger federer

  • Finala de la Indian Wells. Cine îl aşteaptă pe Federer în ultimul act al turneului

    Elveţianul în vârstă de 36 de ani se va duela pentru trofeul cu numărul 6 la IW cu argentinianul Juan Martin Del Potro. “Delpo” s-a impus în penultimul act în faţa canadianului Milos Raonic, scor 6-2, 6-3.

    În meciurile directe, Federer (1 ATP, 36 de ani) îl conduce pe Del Potro (8 ATP, 30 de ani), scor 18-6.

  • Tommy Haas, unul dintre cei mai importanţi jucători nemţi au ultimilor decenii, şi-a anunţat retragerea din tenis

    În vârstă de 39 de ani, sportivul german şi-a anunţat decizia într-un discurs emoţionant la scurt timp după victoria lui Roger Federer asupra lui Chung Hyeon.

    “Mă consider extrem de norocos pentru că am avut şansa de a-mi câştiga existenţa jucând tenis pentru mai bine de două decenii. a consider extrem de norocoasa ca am jucat tenis profesionist pentru o viata mai mult de doua decenii. Sportul mi-a adus prieteni foarte apropiaţi şi şansa de a călători peste tot în lume. Mi-am creat amintiri incredibile şi am învăţat foarte mult despre cum să faci faţă provocărilor, cum să te lupţi cu ele şi cum să le depăşeşti. Pentru părinţii, familia, soţia şi copiii mei: vă mulţumesc pentru toată dragostea şi sprijinul pe care mi le-aţi oferit de-a lungul anilor. Şi, pentru fani, vă mulţumesc că m-aţi încurajat pe tot parcursul carierei mele.”, a declarat Haas în faţa unei mulţimi impreionante în care şi-au făcut loc şi foştii mari sportivi Rod Laver si Pete Sampras.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Roger Federer a rescris istoria tenisului mondial, revenind pe prima poziţie a clasamentului ATP

    Elveţianul l-a învins aseară în cadrul turneului ATP 500 de la Rotterdam pe olandezul Robin Haase, scor 4-6, 6-1, 6-1 într-o oră şi 20 de minute, depăşindu-l astfel ca număr de puncte de Rafael Nadal.

    Roger Federer şi-a apărat la finalul lunii ianuarie titlul la Australian Open, devenind primul jucător din istorie care câştigă 20 de titluri de Mare Şlem în Era Open. Apoi, elveţianul a decis să revină mai devreme în circuit, la turneul ATP 500 de la Rotterdam, pentru a-şi depăşi eternul rival – Rafael Nadal – în clasamentul ATP şi a face rocada în tenisul mondial.

    Federer trebuie să îl învingă vineri seară pe olandezul Robin Haase (42 ATP), pentru a reveni pe prima poziţie ATP începând de luni – după o pauză de cinci ani şi 106 zile. Elveţianul a câştigat fără emoţii precedentele două meciuri directe cu Haase. În primul tur de la Rotterdam, Federer l-a măcelărit pe belgianul Bemelmans (locul 116 ATP), în 47 de minute, apoi a înregistrat a 13-a victorie a carierei, din 13 partide, împotriva lui Philipp Kohlschreiber.

  • Roger Federer explică succesul de la Australian Open şi dezvăluie tactica secretă. Sfatul pe care-l dă jucătorilor mai tineri

    Federer, în vârstă de 36 de ani, a lipsit o perioadă semnificativă din circuit în 2016, după o accidentare la genunchi, iar la revenire a jucat în doar 12 turnee, iar această tactică pare să fi dat roade.

    Federer, care tocmai ce a cucerit cel de-al 20-lea titlu de Grand Slam din carieră a explicat cum de se menţine la un nivel înalt chiar şi după 15 ani de activitate.

    “Poţi juca întotdeauna cât de mult vrei. Dar la fel de bine, îţi poţi alege un program ceva mai lejer. Sper doar ca oamenii să înţeleagă faptul că nu pot începe la 25, ceea ce fac eu la 36. Eu am jucat absolut toate meciurile din 1998 până la accidentarea din 2016. Filosofia mea este simplă: joc doar atunci când sunt pregătit să o fac.”, a declarat Federer pentru The Guardian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Roger Federer: Un program mai lejer m-a făcut să devin mai bun

    Federer, în vârstă de 36 de ani, a lipsit o perioadă semnificativă din circuit în 2016, după o accidentare la genunchi iar la revenire, a jucat în doar 12 turnee iar această tactică pare să fi dat roade.

    Federer, care tocmai ce a cucerit cel de-al 20-lea titlu de Grand Slam din carieră a explicat cum de se menţine la un nivel înalt chiar şi după 15 ani de activitate.

    “Poţi juca întotdeauna cât de mult vrei. Dar la fel de bine, îţi poţi alege un program ceva mai lejer. Sper doar ca oamenii să înţeleagă faptul că nu pot începe la 25, ceea ce fac eu la 36. Eu am jucat absolut toate meciurile din 1998 până la accidentarea din 2016. Filosofia mea este simplă: joc doar atunci când sunt pregătit să o fac.”, a declarat Federer pentru The Guardian.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mesaj emoţionant al lui Roger Federer pentru Simona Halep după finala dramatică de la Australian Open

    “A fost genul de meci pe care îl aşteptam. Când lupţi pentru primul tău titlu, cum a fost cazul cu Wozniacki sau Halep, el nu vine uşor, nu va fi 6-2, 6-2. Trebuie să lupţi pentru el. Mă bucur pentru Caroline, dar în acelaşi timp sunt foarte trist pentru Simona. Ambele jucătoare au avut un turneu brutal. Să cucereşti primul tău titlu de Grand Slam e ceva special, sunt sigur că e în al nouălea cer, cum şi trebuie de altfel. Acest trofeu trebuie sărbătorit ca şi cum ar fi ultimul. Nu o spun în sens negativ, doar că nu ştii dacă vei mai simţi vreodată aceleaşi emoţii”, a spus Federer, potrivit DigiSport.

    Roger Federer, în vârstă de 36 de ani, a fost copleşit de emoţii după cucerirea celui de-al 20-lea titlu major al carierei şi a spus că această realizare este un alt vis pe care şi l-a îndeplinit.

    Citeste continuarea pe www.gandul.info

  • Acest om e plătit cu 8 MILIOANE DE DOLARI pe an ca să mănânce un singur fel de paste

    Jucătorul de tenis Roger Federer, locul 2 în ierarhia ATP, a semnat recent un contract de sponsorizare cu Barilla, companie producătoare de paste.

    Valoarea contractului valabil 5 ani este de aproximativ 40 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă că Federer va încasa 8 milioane de dolari pe an.

    Jucătorul elveţian de tenis are cel mai impresionant portofoliu de sponsori, având contracte semnate cu firme precum Nike, Mercedes-Benz, Rolex, NetJet sau Lindt.

    De-a lungul carierei, Federer a câştigat numai din premii peste 110 milioane de dolari, ocupând primul loc în această ierarhie. Sponsorizările i-au adus însă sume mult mai mari: Roger Federer câştigă, în medie, 65 de milioane de dolari anual din contractele menţionate.

    În clasamentul Forbes al celor mai valoroase branduri sportive, Federer se află în top 20 cu o valoare de peste 37 de milioane de dolari.

  • FELICITĂRI! Horia Tecău, câştigător alături de Roger Federer la premiile anuale ATP

    Numărul opt mondial în proba de dublu, Tecău şi-a concentrat eforturile pentru a oferi condiţii mai bune şi acces la educaţie copiilor din ţara natală. Ambasador UNICEF în România începând din aprilie 2017, Tecău susţine ideea că orice copil ar trebui să aibă posibilitatea de a merge la grădiniţă şi la şcoală.

    “Horia Tecău este mai mult decât un campion al tenisului, este un campion al copiilor”, a spus Sandie Blanchet, reprezentant UNICEF România

    Horia Tecău va juca pentru a treia oară la ATP Finals, alături de olandezul Jean Julien Rojer. Favoriţi trei la ediţia 2017, campionii de la US Open vor intra în competiţie duminică.

  • Roger Federer a fost eliminat de Juan-Martin Del Potro, în sferturi la US Open

    Del Potro îl va întâlni în semifinale pe spaniolul Rafael Nadal, principalul favorit al competiţiei şi locul 1 ATP, care s-a impus, scor 6-1, 6-2, 6-2, în faţa rusului Andrei Rublev, locul 53 ATP.

    De altfel, Federer şi Nadal nu s-au întâlnit niciodată la US Open şi nu o vor face nici în acest an. În urma eliminării lui Federer, spaniolul îşi va păstra poziţia de lider mondial şi la finalul celui de-al patrulea Grand Slam al anului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată soţia lui Roger Federer – GALERIE FOTO

    Roger Federer a fost surprins petrecand cateva clipe de relaxare alaturi de sotia sa, Mirka, la plaja in Italia. Cei doi s-au bucurat de razele soarelui si au profitat la maximul de momentele in care au fost singuri.
     
    Federer si-a intalnit viitoarea sotie in 2000, pe vremea cand amandoi participau la Jocurile Olimpice de la Sydney, reprezentand Elvetia, iar de atunci si pana acum cei doi au parut la fel de indragostiti ca in prima zi de fiecare data cand au aparut in public.