Tag: Rihanna

  • Se poartă mare. Mare de tot (FOTO)

    Prezentările multor case de modă printre care Prada, Jonathan Saunders, VFIles ori Thom Browne, au pus accentul pe silueta care pare mai mare decât este, scrie The New York Times. Experţii în domeniul modei susţin că tendinţa nu este deloc surprinzătoare, întrucât “gigantismul” afişat de manechinele îmbrăcate în haine prea mari sau de celebrităţile care deja au în garderobă asemenea articole vestimentare e de fapt o reacţie la îmbrăcămintea prea strânsă pe corp care s-a purtat multă vreme.

    În plus, hainele mai mari, unde intră mai mult material, tind să apară în vremuri de reviriment economic, cum ar fi colecţia New Look a lui Christian Dior din 1947.

    Alteori, cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei, astfel de tendinţe apar atunci când purtătorii doresc să-şi arate puterea economică sau statutul social, cum s-a întâmplat cu croielile de haine cu umeri supradimensionaţi şi coafurile mari din moda anilor ’80.

    Preferinţa actuală pentru hainele supradimensionate se manifestă printr-o intrepretare a hainelor masculine adaptate la silueta feminină, cu blazere lungi şi largi şi mâneci care trec lejer de încheietura mâinii, dar şi prin accesorii uriaşe, cum ar fi rucsacul afişat recent de Rihanna.

    Unii creatori de modă susţin că atunci când au realizat astfel de haine nu au vrut decât să se joace cu proporţiile şi să-i provoace pe cei ce le privesc să regândească ideea de normalitate vestimentară. Mai există şi voci care spun că asemenea haine au avantajul de a se potrivi cu uşurinţă pe multă lume, indiferent de siluetă, şi implicit le pot face pe purtătoare să pară mai slabe.

  • Picioarele Rihannei sunt evaluate de asigurători la un milion de dolari

    Picioarele solistei Rihanna au fost evaluate de asigurătorii americani la un milion de dolari, după ce cântăreaţa a decis să îşi protejeze prin poliţe speciale anumite părţi ale corpului.

    Printre vedetele ale căror picioare au fost evaluate la cele mai mari sume se numără Tina Turner, Heidi Klum şi Mariah Carey.

    Rihanna şi-a lansat primul album discografic în 2005, iar primul ei single devenit nr.1 a fost piesa “S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: “Umbrella”, “Take a Bow” şi “Disturbia”. Înainte de “Loud”, din 2010, cântăreaţa a lansat albumul “Rated R”, în noiembrie 2009. Cele mai recente albume ale sale sunt “Talk That Talk” (2011) şi “Unapologetic” (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu şapte premii Grammy. La începutul acestui an, Rihanna a colaborat cu Shakira pentru melodia “Can’t Remember to Forget You”, de pe albumul în pregătire al cântăreţei de origine columbiană, intitulat “Shakira”.

    Asiguratorii nu refuza insa nici clientii care vor sa-si asigure ”bunuri” mai inedite, precum zambetul, mustata sau starea civila. Cu toate acestea, cei care vor o asigurare atat de neobisnuita trebuie sa si plateasca o prima pe masura, in conditiile in care sumele asigurate ajung la sute de mii, milioane sau chiar zeci de milioane de euro. De cele mai multe ori, clientii sunt persoane celebre, iar acesta tendinta este in voga in special in strainatate.

    Cea mai scumpă asigurare a unei părţi corporale include picioarele artistei Mariah Carey, evaluate de un gigant al asigurărilor din SUA la un miliard de dolari. În top urmează fundul lui Jennifer Lopez şi picioarele lui Cristiano Ronaldo.

  • Ce parfum preferaţi – Lady Gaga sau Rihanna?

    Mare parte dintre actori, cântăreţi sau alte celebrităţi doresc să-şi asocieze numele cu un parfum, pentru ajutorul pe care li-l poate da acesta la construirea brandului personal, scrie The New York Times. Pe piaţă se găsesc parfumuri de care se leagă numele unor staruri ca Jennifer Lopez, Sarah Jessica Parker sau Gwen Stefani, Lady Gaga ori Rihanna, dar şi al artistei specializate în tatuaje Kat von D or al lui Nicole Polizzi (Snooki din reality show-ul “Jersey Shore”).

    Parfumurile vedetelor se promovează prin participarea la anumite evenimente, prin intermediul social media, prin ştiri sau publicitate, iar acolo unde este posibil, lansarea unui astfel de produs este aranjată să coincidă cu lansarea unui proiect în care a fost implicată vedeta, cum ar fi apariţia unui nou album.

    Vânzările de astfel de parfumuri sunt foarte bune, rivalizând uneori cu cele ale unor mărci de la case cu tradiţie în domeniu ca Hermès sau Prada, chiar dacă vedeta care l-a lansat nu este una de top, ca în cazul actriţei Kate Walsh din seriale ca “Private Practice” sau “Grey’s Anatomy” cu al său “Boyfriend”.

    Inflaţia de parfumuri asociate celebrităţilor le face însă succesul efemer: fiindcă nu pot concura cu ceva de talia unui Chanel no.5, mereu e nevoie să fie lansate altele. Aşa se face că deja există 14 parfumuri Paris Hilton în cei opt ani care au trecut de la punerea în vânzare a primului astfel de produs, 11 de la Britney Spears ori 18 de la Jennifer Lopez.

  • Doamnă, smochingul dumneavoastră! (FOTO)

    Primul pas a fost făcut acum mulţi ani, odată cu lansarea de către Yves Saint Laurent a aşa-numitului “Le Smoking” pentru femei, care a introdus un stil androgin. Mai nou însă, creatorii de modă propun ţinute inspirate din smochingul purtat de bărbaţi, scrie Financial Times.

    Astfel, actriţa Tilda Swinton a putut fi văzută la Globurile de Aur îmbrăcată într-o ţinută liliachie, compusă dintr-o jachetă cu revere ca de smoching.

    Gwyneth Paltrow s-a afişat, la un alt eveniment, într-o salopetă neagră cu decolteu generos, care avea şi ea revere ce aminteau de cele ale acestui articol vestimentar masculin.

    Rihanna a apărut şi ea cu un blazer cu aer masculin, semnat Stella McCartney.

    Foarte apreciate sunt şi rochiile-smoching, căutate pentru simplitatea lor şi nota aparte de rafinament pe care o dau. În plus, purtătoarele unor astfel de rochii le consideră mult mai feminine decât o simplă jachetă cu aer de smoching, preferându-le pentru farmecul lor subtil. Alte femei caută smochinguri adaptate lor pentru că lucrează într-un mediu cu foarte mulţi bărbaţi şi astfel reuşesc să se impună, ori pentru că li se pare că un simplu costum compus din jachetă şi pantaloni este prea masculin şi atunci un smoching peste o rochie sau combinat cu bluză şi fustă le dă eleganţa pe care o caută.

    Oricare ar fi motivul pentru a adopta asemenea elemente vestimentare, cert este că vânzările acestora au crescut mult în ultima vreme şi la fel şi numărul creatorilor care le includ în colecţiile lor, sub diverse forme şi combinaţii coloristice.

  • Celebrităţi vopsite în culori trăsnite (GALERIE FOTO)

    Specialiştii spun că această tendinţă nu e deloc surprinzătoare, dat fiind că atunci când prea multă lume adoptă o modă văzută altădată ca o alternativă pentru cei care doresc să iasă din cotidian, cei ce au adoptat-o primii vor căuta opusul ei, scrie Financial Times. Aşa se face că în ultima vreme, o serie de vedete le-au cerut celor ce se ocupă de coafura lor să le redea culoarea naturală. Juliette Binoche, Kristin Scott Thomas, Charlotte Church sau Laetitia Casta au revenit la culoarea naturală a podoabei lor capilare, renunţând la blondul nefiresc, negrul-corb sau roşul aprins cu care au cochetat o perioadă. Mai nou, nici Rihanna nu mai are părul negru sau de culoarea focului, întorcându-se la castaniul ei natural.

    Celebrităţi vopsite în culori trăsnite (GALERIE FOTO)

    Iar tendinţa prinde şi la publicul larg. Unele cliente recurg la această soluţie pentru a reduce costurile de întreţinere a părului, altele pentru că s-au săturat să tot caute soluţii de machiaj, dat fiind că le era tot mai greu să împace machiajul cu noua culoare de păr, iar altele nu mai doresc să se vopsească doar ca să placă unui bărbat ori li se pare că, întors la culoarea lui de la început, părul e mai sănătos. Coafori de lux ca John Frieda din Marea Britanie sau Julien Farel din SUA spun că o mulţime de bancheriţe, avocate, femei de carieră abandonează culorile tari în care îşi vopseau părul, inclusiv din motive financiare, întrucât întreţinerea unui păr vopsit cere vizite dese la coafor.

    Specialiştii din domeniu le avertizează pe cele care întreprind acest demers să o facă treptat, în primul rând pentru că e mai sănătos pentru păr, şi în al doilea rând ca să evite un eventual şoc estetic provocat de schimbarea bruscă. Unii coafori, ca John Frieda, recomandă pur şi simplu lăsarea părului vopsit să crească, netratat în niciun fel, până când culoarea naturală devine predominantă, iar alţii recomandă vopsirea lui într-o culoare mai apropiată de cea naturală şi abia apoi lăsarea părului să crească, pentru un efect mai omogen.

  • Topul celor mai bine vânduţi muzicieni pe internet (GALERIE FOTO)

    Fanii au descărcat în acest interval 47,5 milioane de piese sau albume ale cântăreţei din Barbados, conform celor mai noi date publicate de Nielsen SoundScan şi preluate de Fox News.

    Topul celor mai bine vânduţi muzicieni pe internet (GALERIE FOTO)

    Pe locul al doilea s-a situat trupa Black Eyed Peas, cu 42,4 milioane de piese sau albume vândute prin internet. Lady Gaga este abia în poziţia a patra, în timp ce Beyonce ocupă poziţia a opta.

    Foto galerie: Sodahead.com

  • Cat de bogata este…? Astazi: Rihanna (VIDEO)


    Luna trecuta, Rihanna a semnat un acord pe mai multi ani cu
    Autoritatea de Turism din Barbados pentru promovarea insulei ca
    destinatie turistica, dupa ce in mai semnase un contract in valoare
    de 500.000 de dolari ca sa promoveze apa de cocos Vita Coco, intr-o
    campanie alaturi de Madonna si Anthony Kiedis de la Red Hot Chili
    Peppers.


    Tot anul acesta, Rihanna a devenit purtatoarea de cuvant a
    campaniei 100 Years Skincare a Nivea. Astfel de contracte intregesc
    averea, apreciata de unele surse la 60 de milioane de dolari
    (Celebrity Net Worth), de altele la 143 de milioane de dolari
    (IMDB, care citeaza o estimare Forbes), a uneia dintre cele mai
    bine vandute cantarete ale momentului.

    Robyn Rihanna Fenty s-a nascut in 1988 la Saint Michael, in
    Barbados, dintr-o mama originara din Guyana si un tata cu origini
    irlandeze, intr-o familie modesta cu sase copii, marcata de
    dependenta de alcool si droguri a tatalui.

    A inceput sa cante la o varsta frageda, inspirata fiind de
    muzica reggae, si a abandonat liceul, dorind sa se dedice
    cantatului. A inregistrat cateva demo-uri pe care primul ei
    producator muzical le-a trimis catorva case de discuri, intre care
    si Def Jam Recordings, condusa de Jay-Z, cu care Rihanna a si
    semnat primul contract, in 2005.

    Se muta apoi in State, unde primul ei single, “Pon de Replay”,
    ajunge nr. 2 in topul Billboard Hot 10 si in topul britanic al
    single-urilor.

    Albumul de debut, “Music of the Sun”, scos in august 2005, se
    vinde in peste 2 milioane de exemplare in toata lumea. In 2007,
    Rihanna e deja o vedeta de talie internationala, ajunsa la al
    treilea album, “Good Girl Gone Bad”, care a generat opt single-uri,
    toate ajunse intre primele opt piese din topul Billboard Hot 100,
    inclusiv faimosul “Umbrella”. Cel mai recent album, “Loud”, iesit
    pe piata in noiembrie 2010, s-a vandut inca din prima saptamana in
    207.000 de exemplare, iar single-ul “Only Girl (In the World)” a
    ajuns pe prima pozitie in topurile din nu mai putin de zece tari,
    intre care SUA si Marea Britanie.

    Anul trecut, Rihanna a scos pe piata o carte ilustrata
    autobiografica, intitulata chiar “Rihanna”, anul acesta a fost
    lansata linia de parfumuri Reb’l Fleurs, in colaborare cu compania
    lui Jay-Z, Iconic Fragrances, iar in 2012 va fi lansata adaptarea
    pentru cinema a jocului Battleship, in care va juca si
    Rihanna.

    Revista Forbes o plaseaza pe lista celor mai bine platite vedete
    sub 30 de ani, calculand la 29 de milioane de dolari incasarile ei
    numai din perioada mai 2010 – mai 2011 de pe urma concertelor, a
    vanzarilor de albume si a contractelor de reclame cu diverse
    branduri, de la bauturile Fuze Drinks si pana la aparatele de ras
    Venus Razors. In acelasi timp insa, Rihanna are o cota importanta
    si la bursa filantropilor, prin intermediul fundatiei sale,
    Believe, infiintata in 2006 in beneficiul copiilor suferinzi de
    boli incurabile.