Tag: replica

  • Replica unui lider al opoziţiei la OUG anunţată de Toader: Este o ordonanţă dedicată infractorilor din România. Cei mai mulţi sunt în funcţii publice

    ”Este aceeaşi logică a statului infracţional în care este folosit Guvernul, pentru ca infractorii să îşi facă legi după nevoile lor. Ceea ce se însearcă acum este scoaterea din dosare a unor probe, pentru care nu există nicio reglementare sau vreo lege a statului român că nu ar fi legale. Dincolo de retorica televiziunilor de casă, există nişte probe, validate de instanţă, în baza cărora au avut loc decizii de condamnare, unele procese sunt în curs. Dar ceea ce se încearcă este crearea unui mecansim pentru ca probe pentru care nu există un temei legal că nu ar îndemplini cerinţele legale să fie elimininate din dosar, astfel persoanele asupra cărora nu există niciun dubiu din punct de vedere al instanţelor, să devină brusc spălate”, a declarat, joi, Dan Barna pentru MEDIAFAX.

    Preşedintele USR a mai spus că această ordonanţă de urgenţă, pe care vrea să o propună ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este o continuare a modificărilor aduse Codului Penal, fiind „ordonanţă dedicată infractorilor din România”

    „Este o continuare a aceea ce s-a întâmplat cu Codul Penal în Parlament, unde infracţiuni întregi au fost pur şi simplu şterse din Codul Penal, pentru ca persoane condamnate, cum e Liviu Dragnea, să devină brusc persoane <decente>. Este o ordonanţă dedicată infractorilor din România, dintre care mulţi sunt în funcţii publice. Deci, această ordonanţă se adresează persoanelor cu probleme penale reale, multe dintre ele aflate în funcţii publice, şi această ordonanţă nu face altceva decât să le subţieze dosarele de probe”, a mai spus preşedintele USR pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce NUMERE şi-ar pune Mircea Badea, în replică la scandalul plăcuţelor anti-PSD!

    Realizatorul emisiunii „În gura presei“ a anunţat pe Facebook că e pregătit să-şi facă plăcuţe personalizate dacă românii sunt de părere că „e foarte bine şi e cool“.
     
    Badea a spus şi la ce numere de înmatriculare s-a gândit, mesajele fiind cu ţintă directă către preşedintele României, Klaus Iohannis, către partidul Uniunea Salvaţi România (USR), dar şi către realizatorul Realitatea TV Rareş Bogdan şi consultantul politic Cozmin Guşă.
     

    „Să recapitulăm: am trei maşini. Vreau să mai iau una. Foarte probabil voi avea patru. Dacă îmi fac următoarele numere de înmatriculare: M***KLAUS, M***GUSA, FMMRARESBG, M***USR e foarte bine şi e cool. Atunci bine!“, a transmis Badea.

    Mesajul lui Mircea Badea postat pe Facebook:

     

    „Să recapitulăm: am trei maşini. Vreau să mai iau una. Foarte probabil voi avea patru. Dacă îmi fac următoarele numere de înmatriculare: M***KLAUS, M***GUSA, FMMRARESBG, M***USR e foarte bine şi e cool. Atunci bine!“, a transmis Badea.

  • Armata israeliană a bombardat poziţii militare din Siria ca ripostă la un atac cu obuze

    Obuze lansate din Siria în schimburile de focuri dintre armata siriană şi insurgenţi au căzut vineri pe frontiera Israelului.

    În replică, armata israeliană a bombardat poziţii militare ale armatei siriene.

    Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a subliniat că Israelul va rămâne în continuare neimplicat în războiul civil din Siria.

  • Drept la replică referitor la articolul intitulat: “Cluj: Peste 150 de membri PMP din judeţ s-au înscris în PNL “

    În ce-l priveşte pe domnul Rareş Rus (fost consilier judeţean PDL până în anul 2016) acesta a fost exclus din PMP cu majoritate de voturi încă din 2017. Aşadar, nu se poate aduce în discuţie plecarea să dintr-un loc de unde nu mai era deja membru. În acest sens preşedintele PMP Cluj, senatorul Cristian Lungu, declară: “Domnule Rareş Rusu, o scurtă lecţie de logică elementară: nu puteţi plecă dintr-un partid dacă nu sunteţi membru al acelui partid! Dumneavoastră aţi fost exclus din partid în 2017!”.

     Mai mult de atât şi informaţia că domnul Rareş Rusu, ar fi luat cu el 150 de membri este falsă. PMP Cluj precizează prin preşedintele său că : “Societatea clujeană nu poate fi convinsă de Rareş Rusu, care afirmă că 150 de oamenii l-ar fi urmat, pentru că dânsul nu a reuşit să adune într-o sală 150 de persoane pentru un eveniment că vizită preşedintelui din 2016. Cu atât mai mult cum ar putea, oare, să convingă 150 de oameni să îşi schimbe afilierea şi doctrina politică atâta timp cât nu poate convinge 150 de oameni să îl urmeze pentru 2 ore la un eveniment politic?”

     PMP Cluj mai menţionează că celelalte persoane menţionate în comunicatul de presă al domnului Rareş Rusu, nu ocupau la data comunicatului nici un fel de funcţie în PMP Cluj. Ele au fost înlocuite în urmă cu un an datorită slabei performanţe politice de care au dat dovadă în campaniile electorale din 2016.

  • Moment ŞOCANT în direct la TV. Ce a pătit un politician după replica „Închide gura, PROASTO”

    Liderul LDPR a numit-o pe contracandidata sa ,,prostă” şi ,,femeie uşuratică”. În replică, Ksenia Sobchak l-a stropit pe politician cu apa din paharul său. Jirinovski nu s-a oprit aici şi a continuat să compare dezbaterile cu reality show-ul moderat cândva de fosta jurnalistă.

    Cazul aminteşte de o întâmplare asemănătoare care a avut loc în 1995, la fel, în cadrul unei dezbateri electorale din Rusia. Atunci Vladimir Jirinovski l-a stropit cu sucul din pahar pe contracandidatul său, Boris Nemtsov.

     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică de film: “Viitorul e aproape, aşa că ar fi bine să te împrieteneşti cu el” – VIDEO

    Am ajuns la Marjorie Prime după ce am citit că a fost desemnat cel mai bun film al anului de către experţii din domeniul economiei comportamentale. Este vorba de o ramură a economiei care a intrat în vizorul majorităţii după ce premiul Nobel pentru economie i-a fost înmânat economistului american Richard Thaler, profesor al Universităţii Chicago, pentru aplicarea mecanismelor psihologice în economie.

    Marjorie Prime este un film SF care explorează relaţia lui Marjorie, o femeie de 85 de ani, cu o întruchipare a soţului ei decedat, Walter. Soţul reapare în viaţa ei sub forma de hologramă şi aceasta funcţionează datorită inteligenţei artificiale şi amintirilor lui Marjorie care-l fac pe Walter să pară real. „Este iubirea pe care ţi-o aminteşti la fel ca şi cea reală? Ce ne aducem aminte şi ce omitem din trecutul relaţiei?” sunt câteva dintre întrebările pe care filmul le propune spectatorilor. În rolurile principale joacă Lois Smith (Marjorie) şi Jon Hamm (Walter), în vreme ce filmul este regizat de Michael Almereyda şi se bazează pe o piesă de teatru scrisă de Jordan Harrison.

    E poate cea mai bună abordare a modului în care tehnologia ne schimbă viaţa de la Her, filmul semnat de Spike Jonze. Şi chiar dacă vorbim de o producţie la o scară mult mai mică, cu un sentiment mult mai sumbru, perspectiva oferită asupra unor teme precum îmbătrânirea, pierderea celor dragi sau chiar moartea este una excepţională.

    Jon Hamm, pe care îl cunoaşteţi cel mai probabil din Mad Men, aduce pe ecran cea mai bună versiune a sa. Recunosc, e un actor despre care am crezut că nu va putea să iasă din umbra lui Don Draper (personajul principal din Mad Men), dar care mi-a dovedit deja în mai multe rânduri că poate duce la capăt, cu succes, o varietate de roluri.

    Trebuie să remarc şi modul în care Sean Williams a filmat cadre lungi, fluide, marcate parcă de o paletă de culori care să inspire două lucruri: rutină şi siguranţă. În mare parte, acţiunea se desfăşoară în casa de pe plajă, dar prezenţa constantă a oceanului şi a cerului oferă un sentiment de libertate.

    Marjorie Prime e genul de film care impresionează prin poveste, interpretare şi tehnica celor aflaţi în spatele monitoarelor. Este o poveste pe care o veţi ţine minte şi care conţine elemente pe care le-am putea, în viitorul apropiat, întâlni în realitate.

    E bine că Hollywood mai produce şi astfel de filme, care cer şi contribuţia spectatorului şi refuză oferirea pe tavă a unei concluzii doar de dragul de a avea un final coerent.


    Notă: 8/10

  • Motivul incredibil pentru care acesta om de afaceri trăieşte ca un CAVALER MEDIEVAL

    Îmbrăcând costumul său de cavaler – o replică exactă a celor folosite acum sute de ani – Kingsley participă la zeci de turniruri în fiecare an.

    Un astfel de hobby ar fi potrivit unei persoane cu o slujbă în acelaşi registru, cum ar fi un cascador. Nimic mai greşit. Jason Kinsgley este CEO-ul uneia dintre cele mai mari companii de software din Marea Britanie, Rebellion Developments.

    Kingsley a pornit afacerea în Oxford, în 1992, alături de fratele său Chris. Astăzi, ei generează venituri de peste 25 de milioane de lire sterline. Printre jocurile produse de companie se numără Sniper Elite sau Rogue Trooper, populare şi în rândul gamerilor din România.

    De-a lungul ultimilor 17 ani, compania a produs şi seria de benzi desenate 2000 AD şi a publicat mai multe cărţi.

    Şi chiar dacă nu poartă o armură la birou, Jason Kinglsey spune că încearcă să conducă compania după un cod de conduită specific cavalerilor medievali. “La bază, codul se referă la ideea de a fi o persoană decentă. Iar asta se compune din trei părţi: curaj, cinste şi bunătate.”

    Sursa: bbc.com

  • Cronică de film: “Viitorul e aproape, aşa că ar fi bine să te împrieteneşti cu el”

    Am ajuns la Marjorie Prime după ce am citit că a fost desemnat cel mai bun film al anului de către experţii din domeniul economiei comportamentale. Este vorba de o ramură a economiei care a intrat în vizorul majorităţii după ce premiul Nobel pentru economie i-a fost înmânat economistului american Richard Thaler, profesor al Universităţii Chicago, pentru aplicarea mecanismelor psihologice în economie.

    Marjorie Prime este un film SF care explorează relaţia lui Marjorie, o femeie de 85 de ani, cu o întruchipare a soţului ei decedat, Walter. Soţul reapare în viaţa ei sub forma de hologramă şi aceasta funcţionează datorită inteligenţei artificiale şi amintirilor lui Marjorie care-l fac pe Walter să pară real. „Este iubirea pe care ţi-o aminteşti la fel ca şi cea reală? Ce ne aducem aminte şi ce omitem din trecutul relaţiei?” sunt câteva dintre întrebările pe care filmul le propune spectatorilor. În rolurile principale joacă Lois Smith (Marjorie) şi Jon Hamm (Walter), în vreme ce filmul este regizat de Michael Almereyda şi se bazează pe o piesă de teatru scrisă de Jordan Harrison.

    E poate cea mai bună abordare a modului în care tehnologia ne schimbă viaţa de la Her, filmul semnat de Spike Jonze. Şi chiar dacă vorbim de o producţie la o scară mult mai mică, cu un sentiment mult mai sumbru, perspectiva oferită asupra unor teme precum îmbătrânirea, pierderea celor dragi sau chiar moartea este una excepţională.

    Jon Hamm, pe care îl cunoaşteţi cel mai probabil din Mad Men, aduce pe ecran cea mai bună versiune a sa. Recunosc, e un actor despre care am crezut că nu va putea să iasă din umbra lui Don Draper (personajul principal din Mad Men), dar care mi-a dovedit deja în mai multe rânduri că poate duce la capăt, cu succes, o varietate de roluri.

    Trebuie să remarc şi modul în care Sean Williams a filmat cadre lungi, fluide, marcate parcă de o paletă de culori care să inspire două lucruri: rutină şi siguranţă. În mare parte, acţiunea se desfăşoară în casa de pe plajă, dar prezenţa constantă a oceanului şi a cerului oferă un sentiment de libertate.

    Marjorie Prime e genul de film care impresionează prin poveste, interpretare şi tehnica celor aflaţi în spatele monitoarelor. Este o poveste pe care o veţi ţine minte şi care conţine elemente pe care le-am putea, în viitorul apropiat, întâlni în realitate.

    E bine că Hollywood mai produce şi astfel de filme, care cer şi contribuţia spectatorului şi refuză oferirea pe tavă a unei concluzii doar de dragul de a avea un final coerent.


    Notă: 8/10

  • Camera Deputaţilor: Legea care modifică legea ANI a fost adoptată

    Deputaţii Opoziţiei au fluierat în timp ce se dădea votul. În replică, la final, la anunţarea rezultatului, parlamentarii PSD au aplaudat.

    Legea care modifică Legea ANI, de asemenea criticată de Opoziţie, prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia a desemnat nouă instituţii media americane drept “agenţi străini”

    Potrivit BBC News online, măsura implică faptul că respectivele entităţi media servesc interesele unui guvern străin, astfel că acestea vor trebui să-şi declare sursele de finanţare.

    Legea a fost adoptată rapid de Parlamentul Rusiei în doar două săptămâni şi a fost promulgată de preşedintele Vladimir Putin la finalul lunii noiembrie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro