Tag: raul

  • Antreprenorul care a transformat o fabrică falimentară într-o companie lider pe piaţa lactatelor

     Anul trecut, Albalact a ajuns lider pe piaţa lactatelor; un rol esenţial au jucat mărcile pe care le-a construit, investiţiile în producţie şi diversificarea portofoliului. După ce peţitorii au bătut ani în şir înaintea crizei la uşa familiei Ciurtin, proprietarii majoritari, a urmat o perioadă de linişte, pe vremea când investitorii nu mai aveau elan.
     
    2015 se dovedeşte a fi momentul în care antreprenorul a primit o ofertă pe gustul său, iar compania va intra în proprietatea grupului francez Lactalis, care a mai cumpărat, în 2008, afacerea Dorna Lactate de la Jean Valvis.
     
    Mai nou, acţionarii Teraplast Bistriţa (TRP), cel mai mare procesator de PVC de pe piaţa locală, au aprobat numirea lui Ciurtin în boardul companiei. Pentru Raul Ciurtin, aceasta ar fi a doua numire în consiliul de administraţie al unei companii, după cea din cadrul Policolor, companie controlată de fondul de investiţii RC2. Fondul de investiţii şi familia Ciurtin au fost şi cei mai mari acţionari ai Albalact înainte de vânzarea companiei către Lactalis, într-o tranzacţie de peste 340 de milioane de lei.
     

    Cel mai mare producător român de lactate se vinde gigantului francez Lactalis, într-o tranzacţie şoc la începutul anului

  • CE aprobă finanţarea liniei de metrou Râul Doamnei-Eroilor în două tranşe, prima de 170 mil. euro

    Comisia Europeană a aprobat marţi modificarea proiectului magistralei 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv Valea Ialomiţei, în sensul eşalonării în două faze, cu o valoare totală de 480 milioane euro.

    Astfel, prima fază este inclusă în perioada de programare 2007-2013, iar cea de-a doua va fi finanţată în perioada de programare 2014-2020.

    Ca urmare a deciziei Comisiei Europene, prima fază a proiectului are o valoare eligibilă de aproape 200 de milioane de euro, din care aproximativ 170 de milioane reprezintă cofinanţarea din partea Uniunii Europene, prin Fondul european de dezvoltare regională.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CE aprobă finanţarea liniei de metrou Râul Doamnei-Eroilor în două tranşe, prima de 170 mil. euro

    Comisia Europeană a aprobat marţi modificarea proiectului magistralei 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv Valea Ialomiţei, în sensul eşalonării în două faze, cu o valoare totală de 480 milioane euro.

    Astfel, prima fază este inclusă în perioada de programare 2007-2013, iar cea de-a doua va fi finanţată în perioada de programare 2014-2020.

    Ca urmare a deciziei Comisiei Europene, prima fază a proiectului are o valoare eligibilă de aproape 200 de milioane de euro, din care aproximativ 170 de milioane reprezintă cofinanţarea din partea Uniunii Europene, prin Fondul european de dezvoltare regională.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai frumos râu din lume – GALERIE FOTO

    Râul columbian Caño Cristales este considerat de mulţi ca fiind cel mai frumos din lume. Numit deseori “curcubeul lichid”, râul îşi originea în lanţul muntos Sierra de la Macarena, Columbia, iar cursul apei este plin de culoare datorită unor plante de apă dulce, macarenia clavigera.

    Verde, albastru, negru, roşu şi galben sunt culorile ce pot fi văzute în timpul sezonului călduros, iar râul Caño Cristales poate fi vizitate de turişti în perioada iunie-noiembrie.

    Râul are aproape 100 kilometri lungime şi cel mult 20 de metri lăţime

  • Invenţia a trei clujeni facilitează radical înfiinţarea de firme. Tinerii îşi propun să revoluţioneze birocraţia din România

    Trei tineri clujeni au realizat, în urmă cu două luni, un site de completare automată de formulare, sub deviza “PFA în 5 minute”. Orice doritor îşi poate înfiinţa sau desfiinţa un PFA sau o intreprindere individuală într-un timp foarte scurt. Pornind de aici, tinerii intenţionează să îmbunătăţească şi chiar să revoluţioneze sistemul birocratic din România şi din întreaga lume, scrie Vocea Transilvaniei.

    “Noi activăm în domeniul IT şi, la început, avem nevoie de PFA-uri. Ne-am dat seama că lucrurile merg foarte greu, însă am realizat că se poate automatiza. Iar eu am fost primul client al site-ului. Iar acum dorim să ajutăm şi alte persoane”, a declarat Raul Pop, unul dintre fondatorii site-ului www.approd.ro 

    Site-ul este creaţia a trei tineri de 25 de ani, Raul Pop, Alin Vlaşin şi Mihai Negrean, foşti colegi de facultate. 

    “Marele avantaj este faptul că, în cinci minute poţi completa toate formularele le scoţi la imprimantă, le semnezi. Noi le spunem celor care accesează şi unde să meargă cu ele, unde să le depună, oferim sfaturi şi recomandări despre activitatea ulterioară”, adaugă Pop.

    Citiţi continuarea pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Sfatul de business al săptămânii de la Raul Ciurtin, Albalact: „E important să nu pierzi nicio oportunitate şi să fii dispus să înveţi tot timpul“

    Raul Ciurtin, preşedintele Albalact, este unul dintre puţinii antreprenori locali care s-a luptat, ani la rând, de la egal la egal cu multinaţionalele şi le-a depăşit. Albalact a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului producătorilor de lactate, depăşind rezultatele financiare înregistrate de Danone România în 2014. Antreprenorul român a preluat frâiele Albalact în 1999, moment în care compania se afla într-o situaţie precară, iar de atunci compania a lansat branduri şi produse, a creat tendinţe şi s-a impus pe piaţa locală a lactatelor.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    Nu cred că am întâmpinat încă cel mai dificil moment din carieră, dar cu siguranţă un moment dificil a fost atunci când am virat brusc pe un alt drum în viaţă şi am preluat o afacere care stătea să se sfârşească, fără să am habar despre ce înseamnă fabrică de lapte sau ce înseamnă să faci afaceri.

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Dacă îţi doreşti cu adevărat să faci ceva sau să ajungi undeva, e important să nu pierzi nicio oportunitate şi să fii dispus să înveţi tot timpul, fie din propriile greşeli, fie de la alţii.

    CARE ESTE CARTEA PREFERATĂ?

    Mi-au plăcut şi am apreciat mai multe cărţi de-a lungul timpului, în special cărţi care vorbesc despre modele şi experienţe culturale, spirituale, profesionale. Cărţile, alături de călătorii, îţi deschid foarte mult mintea. Sunt fascinat de psihologia umană, individuală sau colectivă; întotdeauna am căutat să descopăr şi să înţeleg resorturile mentale şi spirituale ale oamenilor. Ca atare, ultima carte care mi-a căzut în mână şi pe care încă o studiez este „Psihologia poporului român“, coordonată de Daniel David. Cred că noi, românii, suntem un popor care reacţionează foarte puternic emoţional.

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Greşelile pe care nu le repetă.

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Cea de medic, pentru care m-am pregătit de fapt, dar pe care nu am mai ajuns s-o practic.

    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Nu am o profesie pe care s-o detest, dar cu siguranţă există meserii care nu mi s-ar fi potrivit niciodată.

    UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

    Să-şi urmeze visul, oricât de greu li s-ar părea la început, să înveţe mult şi cât mai repede, orice li se pare folositor, să-şi asume riscuri, să‑şi aleagă lângă ei oamenii potriviţi cu care să construiască ceva. Să fie încăpăţânaţi în sensul bun al cuvântului, adică să nu abandoneze niciodată ideea despre care cred ei că e câştigătoare. Să caute să evalueze şi să monitorizeze cât mai realist contextul în care se află şi potenţialul lor de a-l exploata. Să nu piardă timpul. Şi mai ales să aibă curaj să facă următorul pas şi să o ia înaintea altora, pentru că stând pe loc nu-şi pot atinge ţelurile.

  • Povestea antreprenorului care a abandonat meseria de medic în favoarea unei afaceri aflate în pragul falimentului

    În 2007, fostul medic Raul Ciurtin spunea în textul ce îi descria profilul din catalogul tinerilor manageri că are un obiectiv clar: păstrarea identităţii companiei Albalact, alături de ritmul de dezvoltare. El preluase frâiele Albalact în 1999, într-un moment când compania se afla într-o situaţie precară.

    În 2007, Ciurtin conducea deja o afacere de circa 29 de milioane de euro şi 508 de angajaţi. A reuşit să îşi îndeplinească obiectivul, în special datorită celor două mărci lansate şi promovate intens, Fulga şi Zuzu. Evoluţia companiei, înfiinţată în 1971 şi privatizată în 1999, a luat o turnură spectaculoasă în momentul când conducerea companiei a hotărât să intre, din 2004, pe segmental lactatelor UHT şi să lanseze un brand care să se deosebească de celelalte de pe piaţă: „Aşa s-a născut Fulga, văcuţa care se mişcă, vorbeşte şi face glume“. Prezenţa mărcii în portofoliul de produse a avut un efect imediat: cifra de afaceri a companiei a crescut de la 6,4 milioane de euro în 2003 la 11 milioane de euro în 2004 şi 16,5 milioane de euro în 2005. Bazându-se tot pe strategia unui brand jovial, au decis în 2006 să lanseze marca Zuzu. Gama Zuzu a adus o creştere de 70% în 2006 a cifrei de afaceri, care a depăşit pragul de 29 de milioane de euro.

    Despre abandonarea meseriei de medic în favoarea unei cariere în management, Ciurtin spune că a fost cea mai dificilă decizie din viaţa sa, pentru că „nu ştii niciodată dacă va fi un loz câştigător sau nu“, dar între timp a ajuns la concluzia că „traseul meu de până acum a fost mai bun decât cel pe care îl visam“. Albalact este în prezent al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa lactatelor, cu o cifră de afaceri 423 milioane de lei (aproximativ 96 de milioane de euro) în 2013.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Raul Ciurtin, Albalact: Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalţi şi mai mult decât alţii

    A venit mai repede decât mă aşteptam şi m-a găsit nepregătit. Dar asta m-a obligat să mă adaptez şi să învăţ ce nu ştiam mai repede decât credeam că pot. Experienţa în afaceri am căpătat-o pas cu pas, văzând şi făcând, uneori greşind. Am avut flerul de a alege oamenii potriviţi la momentul potrivit. Ca proaspăt medic învăţam să scriu reţete, ca antreprenor am învăţat că o afacere reuşită nu se bazează pe reţete. Eu am reuşit să aduc compania unde este astăzi pentru că am avut curajul să merg mereu mai departe, de fiecare dată când am avut un scop, un obiectiv pe care l-am atins, 
mi-am ales altul şi mai ambiţios. Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalţi şi mai mult decât alţii, am avut încredere în oamenii pe care i-am ales să-mi fie alături şi am învăţat să aşez lucrurile în perspectivă. Nu e uşor să fii vizionar, dar şi asta se construieşte.

    Aşadar, sfaturile pe care le-aş da oricărui tânăr care doreşte astăzi să devină antreprenor sunt sfaturile pe care mi le-aş da şi mie la 20 de ani cu experienţa de astăzi. Să înveţe repede, de unde poate şi orice i se pare folositor, să-şi asume riscuri, să-şi aleagă lângă el oamenii potriviţi cu care să construiască o strategie şi o direcţie bine definite, privind permanent piaţa nu doar pe termen scurt, dar şi pe termen lung. Să pună consumatorul în centrul strategiei, nu doar afacerea şi profitul. Consumatorul te ajută să creşti. Să investească permanent, să creeze o identitate solidă a companiei sale şi a brandurilor şi să comunice deschis, nu doar cu publicul, ci şi cu partenerii şi angajaţii săi. Să aibă curaj să facă următorul pas, pentru că stând pe loc nu se poate. Să fie încăpăţânat în sensul bun al cuvântului, adică să nu abandoneze niciodată ideea care crede că e câştigătoare. Să nu repete aceeaşi greşeală de două ori. Să caute să evalueze şi să monitorizeze cât mai realist contextul economic în care se află şi potenţialul său sau al companiei sale pentru a lua decizii de investiţie corecte.

  • Cine este Eduard Raul Hellvig, politicianul nominalizat de Iohannis la şefia SRI

    Hellvig s-a născut pe data de 27 octombrie 1974 în Zalău. Din 1993 până în 1997 a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii “Babeş Bolyai” din  Cluj-Napoca. În anul 2003 a obţinut doctoratul în Relaţii Internaţional la SNSPA, pentru ca în 2006 să absolve Colegiul Naţional de Apărare din cadrul Universităţii Carol I.

    Tot în anul 2006, Eduard Raul Hellvig a devenit absolvent SES al Centrului European de Studii de Securitate “George C.Marshall”.

    Klaus Iohannis: L-am propus pe Eduard Hellvig DIRECTOR la SRI

    Hellvig, despre priorităţile SRI: Combaterea corupţiei şi întărirea statului de drept

     

    În perioada 2001-2003 Eduard Hellvig a ocupat poziţia de Director General al Institutului de Studii Sociale, iar în 2004 a devenit Directorul Executiv Sintezis România. În perioada 1998-2000 a fost consilier politic al fostului vicepreşedinte PNL Horia Rusu şi al Ministrului de Interne Constantin Dudu Ionescu. El a făcut parte din staff-ul lui Mugur Isărescu în timpul campaniei electorale pentru preşedinţia României.

    În 2004 a fost ales deputat de Bihor, ocupând în timpul mandatului funcţiile de secretar al Comisiei pentru Apărare şi cea de membru al Adunării Parlamentare a NATO. Hellvig a fost ales ca unul dintre primii europarlamentari ai României în anul 2006; în acest rol, el a făcut parte din Comisia de Comerţ Internaţional (INTA) şi Subcomisia pentru Securitate şi Apărare (SEDE).

    Din 2008 este membru al Partidului Naţional Liberal, în 2009 devenind consilierul preşedintelui PNL Crin Antonescu. În perioada 7 mai 2012 – 19 decembrie 2012, Hellvig a făcut parte din guvernul Ponta, conducând Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Raul Ciurtin, locul al nouălea

    Compania pe care o conduce se luptă de la egal la egal cu multinaţionalele din domeniu, deşi în momentul în care familia Ciurtin a preluat activele Albalact firma era falimentară.

    Antreprenorul a spus în repetate rânduri că nu este dispus să vândă afacerea, compania fiind una dintre cele mai lichide dintre cele prezente la tranzacţionare pe secţiunea RASDAQ a Bursei de Valori Bucureşti, cu o capitalizare bursieră de 174,2 milioane de lei. În ultimele şase luni acţiunile Albalact au crescut cu peste 62% graţie rezultatelor financiare bune raportate de companie în primul semestru.

    Compania a încheiat primul semestru cu o cifră de afaceri de 228,3 milioane de lei, în urcare cu 11,6% comparativ cu acelaşi interval din 2013, graţie creşterii vânzărilor. Societatea şi-a triplat profitul net, care a ajuns la 13,3 milioane de lei, de la 4,4 milioane de lei în primele şase luni ale anului trecut. Albalact deţine două unităţi de producţie, în Câmpulung Moldovenesc şi în localitatea Oiejdea din judeţul Alba.


    Raul Ciurtin face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .