Tag: rasturnare

  • RĂSTURNARE de situaţie în cazul românilor care muncesc în STRĂINĂTATE. Ce se va întâmpla dacă trimiţi în România mai mult de 2.000 de EURO! Este OFICIAL!

    “Ceea ce am auzit în weekend, că statul DOREŞTE SĂ CONFIŞTE sumele care trec de 2.000 de euro este O MINCIUNĂ cum nu mi-am închipuit că poată să vină din partea unui politician. Nimeni din partea statului nu are o astfel de abordare. Este vorba de transpunerea unei directive. Sunt discuţii, au fost discuţii şi probabil că vor fi discuţii în continuare şi în Parlament, aici unde va ajunge proiectul de lege, pentru transpunerea acelei directive, vizavi de plafon. Atât! În rest, ceea ce aţi auzit în spaţiul public este doar minciună”, a precizat ministrul de Finanţe, la Palatul Parlamentului.

    Întrebat dacă acest proiect era necesar, Eugen Teodorovici a precizat că era OBLIGATORIU.

    “Era obligatoriu, pentru că de un an de zile, cel puţin suntem cu termenul depăşit vizavi de transpunerea directivei europene. Suntem ULTIMUL STAT care nu a transpus acest act normativ şi, ştiţi foarte bine, vor fi penalităţi destul de mari pe zi, bani pe care nu are sens să îi plătim nejustificat. Dar, în rest, tot acest subiect că cineva cere informaţii suplimentare nu este adevărat. Oamenii nu trimit alte informaţii decât cele pe care le trimiteau până în prezent. Doar acele structuri prin care se transferă bani în ţară RAPORTEAZĂ la Oficiul Naţional pentru Prevenirea Spălării Banilor anumite informaţii pe care aceştia le prelucrează în vederea prevenirii, stopării şi combaterii faptelor de TERORISM”, a mai spus Teodorovici.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • RĂSTURNARE de situaţie pe piaţa de telefonie din România. Mutarea şoc cu care Orange vrea să ia faţa concurenţei. Toţi abonaţii trebuie să ştie asta

    Conform datelor din platformă, Telekom este al doilea jucător de pe piaţă, cu viteze medii pentru upload şi download de 13,99 Mbps, respectiv 25,73 Mbps, potrivit sursei citate.
     
    Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa mobilă, este doar pe al treilea loc în clasamentul Netograf, cu viteze medii de 23,91 Mbps pentru download şi de 12,74 Mbps pentru upload.
     
    De notat este că de anul trecut toţi cei trei jucători menţionaţi, Orange, Vodafone, şi Telekom, susţin că au cea mai bună reţea mobilă din România, după criterii precum viteza serviciilor de date sau performanţa la accesarea clipurilor video, afirmaţii susţinute de certificări furnizate de diferite companii de audit.
     
  • RĂSTURNARE de situaţie pentru şoferii din Capitală. Decizia luată ASTĂZI de Primărie pentru maşinile cu motoare Euro 1- Euro 4

    ”Referitor la documentul care circulă în mediul online ca proiect de hotărâre cu privire la interzicerea circulaţiei unor anumite categorii de autovehiculelor maşini în Bucureşti, începand cu anul 2019, Direcţia de presă a PMB este împuternicită să facă următoarele”

    Primăria Municipiului Bucureşti nu are în vedere adoptarea, în perioada imediat următoare, a unor reglementări referitoare la accesul în Capitală autovehiculelor încadrate în anumite categorii de poluare.
    Astfel de prevederi se adoptă, ca orice decizie care vizează restricţii aplicate cetăţenilor, după o analiză temeinică. Aşa cum municipalitatea a comunicat în trecut, intenţia este de a demara un sondaj de opinie sau o altă formă de consultare publică, eventual studii de impact cu privire la acest subiect.
    Iniţiativa preluată în presă în ultimele zile aparţine unui consilier general, fiind depusă în nume personal, fără ca etapele de fundamentare să fi fost parcurse. Din acest motiv, precizăm că documentul nu are valoare oficială, nu include contribuţia aparatului de lucru al primarului general, aşadar nu prezintă punctul de vedere al municipalităţii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Răsturnare de situaţie în piaţa muncii: Cel mai vânat job de acum câţiva ani e părăsit pe capete acum

    Rata demisiei în sectorul bancar a ajuns în 2017 la 19%, astfel că procentul plecărilor voluntare din sistem a ajuns la acelaşi nivel cu cel din 2008, după ce în 2011 scăzuse la 9,1%, arată datele studiului Saraotga realizat de firma de audit şi consultanţă fiscală PwC România.
     
    Specialiştii spun că situaţia este însă complet diferită faţă de anul 2008, când fluctuaţia de personal era generată mai degrabă de creşterea numărului de oportu­nităţi de pe piaţa muncii pentru angajaţii din bănci.
     
    „Situaţia nici nu se poate compara cu ce era în 2008, când sectorul era în creştere, acum este procesul invers. Meseria de bancher nu mai este atât de «fancy» cum era considerată pe vremuri, pentru că, ştie toată lumea, sistemul bancar din România este mai populat decât ar trebui. Şi va continua să se micşoreze, probabil că vor mai rămâne 7- 8 bănci, judecând după opiniile unor bancheri“, a explicat Radu Furnică, preşedintele companiei de executive search Leadership Development Solutions. El spune că sistemul bancar actual – care numără în prezent 37 de bănci – va ajunge la un număr restrâns, iar băncile mici vor fi înghiţie de alţi „peşti mai mari“ sau vor dispărea, pentru că nu este sustenabil pentru o bancă să rămână cu o cotă de piaţă foarte mică, de sub 1%.
     
  • RĂSTURNARE masivă de situaţie în cazul poliţistului pedofil. A aşteptat până s-a liniştit scandalul, iar acum BOMBA a explodat

    Din nou, magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au respins, vineri, cererea lui Eugen Stan de ridicare a măsurii arestului preventiv.

    Între timp, ancheta de la Parchetul General continuă, având loc mai multe audieri, însă nefiind pusă sub învinuire alţi poliţişti, bănuiţi că l-ar fi favorizat pe Eugen Stan.
     
    La mijlocul lunii ianuarie, procurorii de la Parchetul General au anunţat că au extins cercetările în cazul poliţistului suspectat de acte de agresiune sexuală asupra unor minori, verificându-se dacă poliţiştii de la Secţia 18 l-au favorizat în cazul din 2016.
     
    “Procurorii urmează să verifice modul în care au fost efectuate cercetări de către Poliţia Sector 5 Bucureşti, Secţia 18 Poliţie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală împotriva unei persoane vătămate, la data de 10 decembrie 2016. În mod concret, procurorii urmează să stabilească dacă inculpatul Stan Eugen a fost ajutat în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor efectuate în cauză ori în scopul împiedicării tragerii sale la răspundere penală”, a transmis Parchetul General la acea vreme.
     
    Totodată, un raport amplu efectuat de către Corpul de Control al Ministerului de Interne arată că s-a propus declanşarea cercetării prealabile faţă de 18 poliţişti.
     
  • Răsturnare de situaţie în cazul morţii subite a fotbalistului Davide Astori

    Rai Sport scrie că moartea neaşteptată a sportivului ar fi putut surveni din cauza unei probleme cerebrale: „Având în vedere starea calmă in care a fost găsit corpul neînsufleţit al lui Davide Astori, decesul ar fi putut surveni din cauza unei probleme cerebrale, ci nu una cardiacă, aşa cum s-a crezut iniţial”. Sursa citată precizează, însă, că autopsia şi examinarile ulterioare vor clarifica cauza care a dus la o astfel de tragedie.

    Fundaşul italian Davide Astori, căpitanul echipei Fiorentina, a fost găsit decedat, duminică, în camera sa de hotel, la vârsta de 31 de ani.

    Astori ar fi murit în timpul somnului, duminică dimineaţă, într-un hotel din Udine, unde echipa din Florenţa ar fi urmat să întâlnească formaţia locală, în aceeaşi zi, în etapa a 27-a din campionatul Italiei. Astori ar fi murit din cauza unui stop cardiac.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • BREAKING NEWS! Răsturnare de situaţie la numai o zi după măsurile şoc ale guvernului. Anunţul făcut de ministrul Muncii Olguţa Vasilescu

    Întrebată dacă Guvernul va renunţa la Pilonul II de pensii, ministrul Muncii a răspuns că nu se intenţionează acest lucru.
     
    „Nu există aşa ceva. Până la urmă, Pilonul II este al statului, chiar dacă are management privat. Cum să renunţăm? E o legislaţie. Sunt foarte mulţi români care aparţin de acest pilon de pensii. Nu se pune problema să îl desfiinţăm”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
     
    Procentul de plată către Pilonul 2 de pensii va fi redus de la 5,1 la 3,7%, fără a fi afectată valoare nominală din prezent, a anunţat ministrul Muncii la începutul şedinţei de Guvern de joi, precizând că suma care este achitată azi către administratorii Pilonului 2 va fi cel puţin aceeaşi la anul, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creşterii salariului brut cu 20%.
     
    „Acel procent a fost pus într-o perioadă în care Pilonul II avea nevoie de resurse. Acum, după atâţia ani, nu cred că mai este cazul să urcăm procentul în fiecare an”, a explicat ministrul la finalul conferinţei organizată vineri.
     
    Întrebată dacă procentul la pilonul II de pensii va scădea pe măsură ce va creşte salariul minim, Vasilescu a răspuns: „Nu neapărat, dar anul acesta a fost vorba de întoarcerea sarcinii fiscale”.
     
  • O nouă TELEVIZIUNE în România, care vrea să spulbere televiziunile tradiţionale. Răsturnare totală de situaţie în piaţă

    Primele emisiuni vor avea o durată scurtă şi au fost realizate cu un buget redus, dar Facebook finanţează şi show-uri scumpe, asemănătoare celor produse de staţiile TV, acestea urmând să fie disponibile mai târziu pe site. Secţiunea va include şi conţinut generat de utilizatori.

    Ţinta companiei este să genereze un conţinut mai bun decât cel disponibil pe YouTube dar nici la nivelul de la care să poată concura cu Netflix sau HBO.

    Prin această mutare Facebook îşi doreşte să obţină o cotă mai mare din bugetele de publicitate de peste 70 mld. dolari alocate televiziunilor.
     
    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • BREAKING NEWS: O nouă TELEVIZIUNE în România, care vrea să spulbere televiziunile tradiţionale. Răsturnare totală de situaţie în piaţă!!!!