Tag: RADET

  • Ministrul Economiei: Primăria Bucureşti să fie conştientă că, luni, RADET ar putea intra în faliment

    Ministrul Economiei Virgil Popescu a avertizat-o pe primarul general al Capitalei Gabriela Firea să fie pregătită în cazul în care instanţa va declara, luni, falimentul Regiei de Distribuţie şi Transport al Energiei Termice (RADET).

    “Mâine (joi – n.r.), la Ministerul Economiei, dar în sediul Ministerului Energiei, vor demara întâlnirile cu toţi producătorii ELCEN. ELCEN e pe primul loc. Eu vreau ca Primăria să fie foarte conştientă că s-ar putea ca luni instanţa să declare falimentul RADET. ELCEN este pregătit şi are stocuri suficiente să livreze energie termică pentru locuitorii Bucureştiului, numai că trebuie să fie pregătită, inclusiv Primăria Bucureşti, inclusiv în cazul în care RADET nu mai poate să funcţioneze declarându-se falimentul cine să cumpere acel agent termic pentru bucureşteni, s-o cumpere Primăria direct”, a afirmat Virgil Popescu, miercuri, la evenimentul preluării mandatului de la Ministerul Energiei.

    Luberalul a mai precizat că Gabriela Firea trebuie să se asigure ca toată subvenţia dată bucureştenilor să fie plătită către ELCEN.

    “Eu cred că se va găsi o soluţie la nivelul Ministerului pentru acest lucru şi prin dialog vom rezolva problema. Mi-aş dori să nu avem situaţia aceasta dar mă aştept ca Primăria să fie pregătită şi pentru acest scenariu”, a completat Popescu.

    RADET a solicitat Primăriei Capitalei plata subvenţiei pentru doar 32% din energia termică livrată de ELCEN, a anunţat, pe 31 octombrie, administratorul insolvenţei ELCEN, compania Sierra Quadrant.

  • Directorul RADET, despre noul sezon rece: Cu siguranţă vor mai exista avarii

    „Este foarte greu de spus cum va fi anul acesta. Ceea ce credem noi cu tărie este că va fi mai bine ca anul trecut, dar cu siguranţă vor mai exista avarii, însă lucrările pe care le-am făcut pe tot parcursul acestui an trebuie să ducă la diminuarea avariior. Problema RADET nu este de doi – trei ani de zile, ci este de 30 de ani, cam de atunci ar fi trebuit primarii să înceapă înlocuirea ţevilor, ceea ce nu s-a întâmplat, iar acum culegem ce am semănat, adică un sistem care şi-a depăşit de două ori durata de viaţă”, a declarat Alexandru Burghiu pentru MEDIAFAX.

    Potrivit directorului RADET, planul de modernizare din acest an prevede înlocuirea a 20 de kilometrui de reţea primară. Toată reţeaua primară are 1.000 de kilometri – dar nu toată este afectată.

    „Ce am început în acest an este cel mai ambiţios plan de înlocuire şi de reparaţii, în sensul că ne-am asumat că vom finaliza 20 de kilometri de reţea primară. Nu înlocuim o magistrală, să-i spunem de 8 kilometri, ci acolo unde au avut loc avarii. (…) Aeastă campanie trebuie continuată cinci ani, ca să revenim la o normalitate din punct de vedere al funcţionalităţii sistemului”, declară Burghiu.

    Potrivit acestuia, Magistrala 2 Sud a creat anul trecut cele mai mari probleme.

    „Cele mai cunoscute şi mai mai probleme anul trecut au fost Magistrala 2 Sud, în zona Fizicienilor, sectorul 3. Acesl tronson a fost, şi încă este înlocuit, este vorba de lucrarea pe care o face Compania Municipală Energetica, unde schimbă acea porţiune care ne-a produs mari neplăceri. (…) Pe lângă asta, au început lucrările în zona Danubiu”, explică directorul RADET.

    Burghiu mai spune că „sub nicio formă nu va exista în perioada imediat următoare o scumpire pentru plata gigacaloriei, pentru populaţie”.

    Iarna trecută, sistemul de termoficare din Bucureşti a avut mari probleme, din cazua avariilor care s-au ţinut lanţ. Zilnic, sute de blocuri au fost afectate de aceste avarii.

  • 1,3 miliarde litri/lună – pierderile de apă din reţeaua RADET în sezonul de iarnă

    “Indiferenţa Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) şi managementul defectuos al RADET sunt cele două cauze ale stării dezastruoase în care se află reţeaua de transport a energiei termice. În prezent, din cauza stării tehnice deplorabile în care se află ţevile din sistemul de termoficare, ELCEN este obligată să livreze apă de adaos – care să suplinească pierderile de apă înregistrate – la valori medii de 1.835 tone/h, în sezonul de iarnă şi de 1.225 tone/h în sezonul de vară”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Valorile maxime ale cantităţilor de apă de adaos livrate în sistem de ELCEN, în locul apei care se scurge în pământ, ajung iarna la 2.600 tone/h şi la 1.600 tone/h în perioada de vară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reabilitarea ţevilor RADET ar putea dura patru ani, iar costul este de peste un miliard de lei

    „În ultima perioadă, în cadrul reţelelor de transport a agentului termic s-au produs avarii repetate ce au condus la întreruperi în alimentarea cu căldură a consumatorilor şi la reducerea parametrilor de funcţionare a sistemului. Problemele apărute în funcţionarea şi explotarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti s-au produs din mai multe cauze”, se arată în proiectul de hotărâre al CGMB pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici necesari investiţiei de reabilitare a sistemului de termoficare.

    Astfel, potrivit proiectului, suma necesară pentru reabilitarea a peste 100 de kilometri de conducte este de 1,2 miliarde de lei, cu tot cu TVA.

    Durata lucrărilor este, potrivit proiectului, de patru ani.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria Capitalei transmite că Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, intrarea în faliment a RADET

    „Având în vedere faptul că Tribunalul Bucureşti a decis astăzi intrarea în faliment a RADET, Primăria Municipiului Bucureşti îi asigură pe bucureşteni că nu vor avea de suferit de pe urma acestei decizii, pentru că întreaga activitate a RADET va fi preluată, în cel mai scurt timp, de Compania Municipală Termoenergetică”, se arată într-un comunicat, transmis, miercuri, de Primăria Capitalei.
     
    Potrivit primarului general, Gabriela Firea, decizia Tribunalului nu ar avea consecinţe asupra furnizării agentului termic
     
    „Decizia de astăzi a instanţei nu are consecinţe asupra continuităţii furnizării agentului termic către populaţie pentru că am luat din timp măsurile necesare astfel încât bucureştenii să nu fie afectaţi. Concret, am propus, iar Consiliul General a aprobat recent, înfiinţarea Companiei Municipale Termoenergetică Bucureşti, care are că obiect exclusiv de activitate producerea, distribuţia, transportul şi furnizarea energiei termice.
     
    Mai mult decât atât, doresc să îi anunţ pe salariaţii RADET că nu vor resimţi nici ei această schimbare, nu se vor face disponibilizări, ci întregul personal angajat va fi preluat de noul operator”, transmite Gabriela Firea.
     
    Potrivit PMB, Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, falimentul RADET.
     
  • Consilierii generali au înfiinţat societatea Termoenergetica, care va fi „RADET 2”

    Potrivit proiectului, scopul înfiinţării unei noi companii este „raportat la necesitatea de a conserva continuarea şi funcţionarea serviciilor publice cu caracter economic, gestionate de întreprinderile publice înfiinţate, precum şi raportat la obligaţia Municipalităţii de a furniza servicii publice cu caracter economic, absolut necesare, esenţiale pentru asigurarea unui standard minim şi rezonabil de viaţă al locuitorilor din Municipiul Bucureşti”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat cu 37 de voturi pentru şi 8 împotrivă.

    Practic, potrivit proiectului, s-a aprobat divizarea prin transferul simultat al patrimoniului Companiei Municipale Energetica, către alte două societăţi, printre care şi Termoenergetica. În nota de fundamentare se arată că astfel se ţine cont şi de decizia definitivă a Curţii e Apel Bucureşti, prin care au fost anulate hotărârile CGMB de înfiinţare a celor 22 de Companii Municipale.

    „Scopul constituirii Societăţii Termoenergetica este prestarea şi furnizarea serviciului public de alimentare cu energie termică (…) producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice”, se arată în proiect.

    În expunerea de motive se menţionează faptul că falimentul RADET este iminent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria Capitalei: Falimentul RADET este iminent. Vrem să înfiinţăm o altă societate, Termoenergetica Bucureşti

    Potrivit proiectului, scopul înfiinţării unie noi companii este „raportat la necesitatea de a conserva continuarea şi funcţionarea serviciilor publice cu caracter economic, gestionate de întreprinderile publice înfiinţate, precum şi raportat la obligaţia Municipalităţii de a furniza servicii publice cu caracter economic, absolut necesare, esenţiale pentru asigurarea unui standard minim şi rezonabil de viaţă al locuitorilor din Municipiul Bucureşti”, se arată în proiectul de hotărâre.
     
    Practic, potrivit proiectului, se va supune spre aprobare divizarea prin transferul simultat al patrimoniului Companiei Municipale Energetica, către alte două societăţi, printre care şi Termoenergetica. În nota de fundamentare se arată că astfel se ţine cont şi de decizia definitivă a Curţii e Apel Bucureşti, prin care au fost anulate hotărârile CGMB de înfiinţare a celor 22 de Companii Municipale.
     
    „Scopul constituirii Societăţii Termoenergetica este prestarea şi furnizarea serviciului public de alimentare cu energie termică (…) producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice”, se arată în proiect.
     
    În expunerea de motive se menţionează faptul că falimentul RADET este iminent.
     
    „Municipiul Bucureşti propune aprobarea înfiinţării Companiei Municpale Termoenergetica Bucureşti, societate care să îndeplinească condiţiile unui Oparator Regional, dar şi condiţiile de atribuire directă a contractului de delegare a activităţii de producere, distribuţie, transport şi furnizare a energiei termice, în aceste condiţii, având în vedere iminenţa intrării în procedura falimentului a RADET”, se arată în expunerea de motive semnată de primarul general, Gabriela Firea.
     
  • Primarul Sectorului 6: Situaţia RADET, inacceptabilă. Zeci de mii de bucureşteni stau în frig în case

    ”În fiecare zi cei de la RADET sunt chemaţi la intervenţii în Sectorul 6. Lucrările se desfăşoară greoi şi sunt multe situaţii în care autoritatea locală este nevoită să acţioneze de urgenţă pentru a proteja cetăţenii de posibilele pericole pe care le prezintă lucrările din teren. Am primit sute de mesaje pe care le-am redirecţionat şi care nu suportă amânare. Familii cu copii mici stau în case sub limita de confort acceptabilă, aceasta este o stare de fapt creată de o gestionare ineficientă a situaţiei. Primăria Municipiului Bucureşti trebuie să acţioneze conform unul plan concret de măsuri de investiţii în această regie pe care o administrează. Situaţia a devenit inacceptabilă şi solicit intervenţia de urgenţă la toate avariile anunţate”, a transmis Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6, potrivit unui comunicat de presă.

    Conform Legii energiei termice 325/2006, furnizorii trebuie să asigure minimum 20 de grade în apartament. În perioada avariilor, oamenii au costuri suplimentare din cauza folosirii metodelor alternative de încălzire (calorifer în priză, dau drumul la aragaz). Furnizorul, în acest caz, RADET este obligat să acopere costurile suplimentare prin reducerile aplicate în facturile emise, potrivit sursei citate.

  • RADET vrea să majoreze tarifele pentru distribuţia energiei. Ajustarea trebuie aprobată de Consiliul General

    Potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de săptămâna viitoare, RADET vrea să ajusteze preţurile de alimentare cu energie termică astfel:

    „Se aprobă tarifele locale pentru serviciul public de alimentare cu energie termică prin sistemul centralizat de încălzire a Municipiului Bucureşti, după cum urmează: a) tariful pentru transportul şi distribuţia energiei termice furnizate prin puncte termice urbane, la un nivel de 167,87 lei/Gcal (fără TVA). b) tariful pentru transportul energiei termice pentru consumatorii alimentaţi din circuitul primar, la un nivel de 100,58 lei/Gcal (fără TVA).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zeci de blocuri şi imobile din Capitală au rămas, luni, fără căldură şi apă caldă. Când estimează RADET că vor fi remediate problemele

    RADET anunţă că, din cauza unei avarii din Capitală, mai multe blocuri şi imobile nu au în prezent apă caldă şi căldură. Este vorba despre 51 de blocuri şi 4 imobile, iar Regia estimează că problemele vor fi remediate marţi, la ora 8:00.
     
    Zonele afectate sunt situate pe următoarele străzi: Mieilor, Orzari, Mihai Bravu, Pompiliu Manoliu, Şoseaua Maior Coravu, Vatra Luminoasă, Ciurea, Nicolae Cerga, Tivejiei, Victor Manu, Matei Voievod, Medic Zlătescu, Aleea Lunguleţu şi Ilarie Chendi.
     
    Potrivit primarului general Gabriela Firea, problemele RADET sunt cunoscute, însă nu pot fi rezolvate în doi ani ceea ce nu s-a făcut de la „Revoluţie încoace”.