Tag: protocol

  • După publicarea protocolului Parchet – SRI, deputatul AKM cere rejudecarea tuturor dosarelor de după 2009

    “O să fac propunerea în Parlament. O să discut cu colegii mei şi vom vedea dacă putem face acest lucru prin proiect de lege. O să vorbesc şi cu ministrul Justiţiei despre acest subiect. Se poate face un proiect de lege in urma descoperirilor şi a faptului că judecătorii spun că e un lucru extrem de grav, ca să existe tabara de vară cu judecatori şi SRI, atunci există această mare, mare suspiciune şi nu numai, există suspiciuni suficiente ca să se ceară prin lege rejudecarea tuturor dosarelor din 2009. Eu personal mă gândesc că nu este suficient că noi am descoperit lucrurile astea. Lumea aşteaptă de la noi să vadă şi ce facem. Cei care au făcut poliţie politică şi cei care au facut aceste chestiuni să fie incrimaţi penal. Asta e poziţia mea ca parlamentar pe care o voi discuta cu colegii mei”, a afirmat Rădulescu pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

    Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, pe 30 martie, pe site, protocolul din 2009 încheiat între SRI şi Parchetul General, documentul având 18 pagini. În baza acestui act de colaborare, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani. Protocolul dintre Parchetul general şi SRI a fost semnat în 4 februarie 2009, de către procurorul general la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, adjunctul său, Tiberiu Niţu, şi şeful SRI, George Maior, şi prim-adjunctul Florian Coldea.

    Protocolul din 2009 dintre SRI şi Parchetul General are 18 pagini, prevede elaborarea de strategii comune, dar şi constituirea de echipe operative comune. În baza acestui protocol, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani.

    Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un amendament care modifică Legea ANI care prevede că faptele comise de persoanele aflate în funcţii şi demnităţi publice care duc la conflict de interese sau incompatibilitate se prescriu după trei ani de la săvârşirea acestora. Amendamentul a fost propus de către deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi semnată de mai mulţi parlamentari din arcul Puterii. Această propune introduce astfe referirea la prevederea din Codul civil privind prescripţia, potrivit căreia termenul prescripţiei este de trei ani, dacă legea nu menţionează un alt termen.

  • Daniel Morar: CSM trebuie să decidă implicaţiile protocolului în sistemul judiciar

    „Pornind de la faptul că existenţa acestui protocol a fost confirmată, iar dispoziţiile sale sunt acum cunoscute/declasificate, ca fost procuror şef DNA, cred că autoritatea competentă, Consiliul Superior al Magistraturii, trebuie să analizeze şi să decidă cu privire la substanţa şi implicaţiile acestui protocol în cadrul activităţii sistemului judiciar. Din punctul meu de vedere, acesta este elementul esenţial al problemei în acest moment, iar nu faptul că protocolul a fost pus în aplicare de către mii de procurori, aşa cum se susţine chiar de către semnatarul protocolului. Punerea în aplicare a protocolului de către procurorii care funcţionează pe principiul subordonării ierarhice nu poate fi un argument care să estompeze/ să înlăture discuţia de fond – redactarea, emiterea şi aprobarea/semnarea acestui protocol”, a spus Daniel Morar, pentru blogul jurnalistei Sorina Matei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sesizarea MEDIAFAX pe protocolul SRI-Parchet, dezbătută miercuri de comisia de abuzuri a Senatului

    “Da, am primit sesizarea şi v-a fi discutată în şedinţa de mâine a Comisiei”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, senatorul PNL, Costel Şoptica.

    Şi senatorul PNL, Marius Nicoară, şef al Comisiei pentru Drepturile Omului a confirmat pentru agenţia de presă primirea prin fax a sesizării, adăugând că au fost făcute copii care vor fi distribuite colegilor din Comisie pentru a putea studia textul şi a putea formula opinii. Dezbaterea propriu-zisă a sesizării urmează să aibă loc săptămâna viitoare, după sărbătorile de Paşte, când este posibil ca forul legislativ să se întrunească în şedinţa marţi dimineaţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reacţii dure după desecretizarea protocolului SRI-PG. Gîrbovan: Gravitatea e cutremurătoare

    Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, vineri, pe Facebook, că apreciează desecretizarea protocolului din 2009 dintre SRI şi Parchetul General, menţionând că va aprecia însă şi continuarea desecretizărilor.

    “Apreciem desecretizarea Protocolului SRI – Parchetul General – adevărul trebuie să iasă la suprafaţă ! Vom aprecia continuarea procesului de desecretizare !”, a scris, vineri, Tudorel Toader, pe Facebook.

    Şi preşedintele UNJR, judecătorul Dana Gîrbovan, a transmis, pe Facebook, că protocolul încheiat între Parchetul General şi SRI încalcă normele constituţionale de bază şi că aspectele prevăzute în acest document sunt „cutremurătoare”, aspect constatat chiar şi de cei fără studii juridice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vizita premierului Shinzo Abe în România, marcată de demisia lui Tudose şi de gafe de protocol / Diaconescu: Japonezii, tradiţional, sunt extrem de atenţi la detaliile procedurale | FOTO

    Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a fost întâmpinat la Aeroportul ”Henri Coandă” din Otopeni de secretarul de stat din MAE Dan Neculescu. Pe programul oficial vicepremierul Marcel Ciolacu era reprezentantul Guvernului desemnat pentru a-l întâmpina pe premierul nipon.

    ”Este un semnal de respect în a trimite pe cineva cu o funcţie apropiată a celui care se află în vizită în statul respectiv. Din păcate, (ceea ce s-a întâmplat – n.r.) e un gest care se alătură multor altora şi nu aş putea să spun exact din ce zonă a necunoaşterii regulilor diplomatice vine. Japonezii, tradiţional, sunt extrem de atenţi la detaliile procedurale, protocolare, sunt formalişti din foarte multe puncte de vedere. Dacă pentru alte state un astfel de gest ar putea să treacă neobservat, aşa cum îi ştiu pe japonezi, la ei nu va trece neobservat”, a declarat pentru MEDIAFAX fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Cel mai scump cadou primit de Klaus Iohannis în 2017

    Valoarea totală a bunurilor primite de şeful statului în 2017, cu titlu gratuit, este de 2.752 de euro (12.934,40 de lei).

    Cel mai scump cadou primit de preşedintele Iohannis, anul trecut, este un tablou reprezentând un peisaj de iarnă realizat de Givi Kolelishvili, estimat la 500 de euro.

    Obiectele primite de şeful statului cu prilejul unor acţiuni de protocol au rămas în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale.

    Potrivit listei publicate de Administraţia Prezidenţială, printre cadourile primite de Iohannis în 2017 se numără şi un decantor din sticlă transparentă, marca Tiffany&Co (250 de euro), o baionetă personalizată – Forţele pentru Operaţii Speciale din Armata Română, în casetă de prezentare, estimate la 200 de euro, o cască de protecţie personalizată, pentru activităţi de pompieri şi servicii de intervenţie în situaţii de urgenţă (150 de euro), butoni pentru cămaşă din aur de 14 K, lucraţi manual.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Sala Polivalentă Cluj-Napoca va purta numele Băncii Transilvania; banca plăteşte 600.000 de euro

    Directorul Sălii Polivalente Cluj-Napoca, Ionuţ Rusu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că procedura prin care firmele interesate puteau depune oferte pentru a da un nume sălii s-a derulat în perioada 1 septembrie – 9 octombrie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta Română va livra, la domiciliu, permise de conducere şi certificate de înmatriculare

    Valoarea acordului-cadru este estimată la 31.020.000 de lei, iar durata acestuia este de patru ani. Pe toată durata acordului-cadru se va livra o cantitate minimă de 600.000 de plicuri şi o cantitate maximă de 6.000.000 de plicuri.

    Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu, prin serviciul Prioripost, divizia de curierat rapid a Poştei Române. Pentru persoanele fizice, predarea permiselor de conducere sau a certificatelor de înmatriculare se face pe baza actului de identitate, iar pentru destinatarii persoane juridice, corespondenţa se va preda numai persoanei împuternicite.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă MATERIE pentru ELEVII din România

    Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public au elaborat un protocol care va sta la baza educaţiei juridice în şcoli, se arată într-un comunicat al MJ.

    “Educaţia juridică în şcoli va fi adaptată, potrivit prezentului protocol, la realităţile cu care se confruntă elevii zi de zi. Ei îşi vor cunoaşte mai bine drepturile, dar şi obligaţiile de cetăţeni. Conceptul de educaţie juridică în şcoli este menit să promoveze statul de drept şi democraţia în societate, în general, şi în rândul tinerelor generaţii, în special, prin comunicarea de noţiuni de educaţie juridică adaptate la nivelurile de învăţământ primar, secundar şi liceal, într-o manieră atractivă care să conţină informaţii relevante pentru elevi şi profesori”, se precizează în comunicat.

    Sursa citată arată că, printre domeniile care vor face obiectul educaţiei juridice în unităţile de învăţământ preuniversitar sunt: Constituţia României, drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil şi penal, formele răspunderii juridice, unele aspecte privind organizaţii şi relaţii internaţionale, elemente de prevenire şi combatere a corupţiei.

    “Educaţia juridică în şcoli va susţine, totodată, implicarea altor parteneri ai justiţiei în acest demers – instituţii şi autorităţi publice cu relevanţă pentru domeniul justiţiei, reprezentanţi ai profesiilor liberale precum: avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, mediatori, practicieni în insolvenţă, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile care sunt invitaţi să adere la obiectivul promovării educaţiei juridice în unităţile de învăţământ preuniversitar”, .

    Potrivit MJ, în cadrul programului de educaţie juridică în şcoli, pe lângă partea teoretică, vor fi organizate vizite ale elevilor la Ministerul Justiţiei, la Ministerul Public, la sedii ale altor autorităţi şi instituţii publice cu relevanţă pentru domeniul justiţiei, precum şi la instanţe şi parchete, scrie realitatea.net

  • Prima reţea publică LoraWan pentru dezvoltarea proiectelor IoT a fost lansată în Bucureşti

    Reţeaua LoRa Simfony va acoperi iniţial zona de Nord-Vest a Capitalei şi va permite oricui să conecteze senzori la reţea prin intermediul platformei web.

    Utilizatorul îşi face cont, adaugă senzorii în platformă şi configurează device-urile cu datele specifice furnizate de platformă. Datele trimise de senzori vor fi disponibile în Platforma IoT Simfony sau vor putea fi direcţionate către aplicaţii externe.
    Internet of Things (IoT) este un domeniu tot mai dinamic şi promite să schimbe radical societatea oferind oportunităţi de îmbunătăţire a modului în care lucrăm, colaborăm, facem cumpărături şi ne petrecem timpul liber.

    Una din tehnologiile relativ noi care contribuie la expansiunea rapidă a Internet of Things este LoRaWAN. Aceasta permite transmiterea de date prin intermediul undelor radio în benzi de frecvenţă nelicenţiate sub pragul de Gigahertz, precum 169 MHz, 433 MHz, 868 MHz (Europa) şi 915 MHz (America de Nord).

    Reţeaua Simfony permite accesul public oricărui utilizator care vrea să dezvolte un proiect folosind această reţea, persoană fizică sau juridică. Astfel, LoRa Simfony se adresează companiilor care vor să dezvolte proiecte IoT, în special cele de tip Smart City (dar nu exclusiv), cât şi pasionaţilor de tehnologie care vor să experimenteze cu tehnologia LoRaWAN.

    În faza pilot, accesul la reţea este semiautomat şi necesită contactarea echipei de suport Simfony Mobile pentru activarea serviciului, însă în următoarea fază va deveni posibil accesul automat la platformă / reţea. Utilizatorii îşi vor putea conecta inclusiv propriile gateway-uri dacă vor să îşi creeze o reţea locală proprie. Limitările legate de viteza de transfer a datelor şi volumul limitat al acestora, adică faptul că device-urile LoRa trimit cantităţi mici de date la intervale lungi de timp, explică parţial şi multiplele beneficii ale LoRa – acoperire mare, costuri reduse, conectarea de senzori şi dispozitive autonome / consum de curent foarte mic. În privinţa echipamentului, la reţea se pot conecta orice dispozitive compatibile LoRaWAN, care pot fi achiziţionate direct de la vendori sau de la parteneri Simfony Mobile (Libelium, NAS, ELSYS, MiroMicro etc.).

    În faza pilot, accesul la reţea este gratuit. Planurile de viitor pentru reţeaua LoRaWAN de la Simfony includ o lansare publică odată cu extinderea geografica a reţelei pe baza cerinţelor si feedback-ului din piaţă.

    Prin reţeaua LoRaWAN, Simfony Mobile urmăreşte să dezvolte proiecte şi să deschidă noi oportunităţi de contact cu alte persoane sau companii care doresc să dezvolte proiecte IoT precum şi facilitarea dezvoltării mediului IoT în general. Reţeaua LoRaWAN vine în completarea ofertei existente de servicii ale Platformei  IoT Simfony, o platformă disponibilă online care oferă un set complet de instrumente, de la transmitere la vizualizare de date, pentru dezvoltarea rapidă şi eficientă de proiecte IoT sau M2M.

    „Reţeaua LoRa Simfony este deschisă tutoror celor care vor sa  dezvolte un proiect IoT, de uz propriu sau oferit ca serviciu altor companii, persoane. Ca să ofer cateva exemple: o companie vrea să dezvolte o soluţie de monitorizare şi plată automată pentru o parcare privată unde să aibă diferiţi senzori LoRaWAN sau un serviciu de monitorizare de bunuri pe raza Bucureştiului sau poate o soluţie de citire la distanţă a contoarelor (gaz, energie, apă) – în toate aceste scenarii, reţeaua LoRaWAN poate fi folosită eficient.”- Bog dan Bălan, CEO Simfony Mobile.