Tag: prostitutie

  • Viaţa în interiorul mafiei japoneze.”Îmi imaginam că Yakuza sunt nişte nebuni tatuaţi ce se bat cu săbii şi se împuşcă”

    Fotograful belgian, Anton Kusters, a primit acces în cercul sindicatului de crimă organizată, Yakuza, iar prin intermediul fotografiilor sale a dezvăluit viaţa tumultoasă a membrilor Yakuza, potrivit Daily Mail.

    Anton Kuster  a petrecut luni de zile în organizaţie şi povesteşte experienţa în cartea sa “Odo Yakuza Tokyo”. “Îmi imaginam ca toată lumea că membrii Yakuza sunt nişte nebuni tatuaţi ce se bat cu săbii şi se împuşcă, dar primul membru Yakuza pe care l-am văzut era îmbrăcat la costum şi era foarte politicos”, a mărturisit fotograful. “Mergea pe stradă foarte încrezători şi oamenii îl salutau. Mai târziu aveam să aflu că era unul dintre şefi, familia sa controla cartierul.”a adăugat el.

    Începuturile Yakuza se regăsesc încă din 1600 când membrii organizaţiei se ocupau de pariuri ilegale, însă acum sunt cunoscuţi ca  fiind unul dintre cele mai puternice sindicate de crimă organizată din lume. Sindicatul face miliarde de dolari în fiecare an din trafic de arme, prostituţie, pariuri ilegale sau santaj.

    Gangsterii Yakuza sunt recunoscuţi pentru brutalitatea lor, tatuajele complexe şi codul de onoare foarte strict. În prezent se estimează că circa 100.000 de persoane din toată Japonia fac parte din Yakuza.

    Recent, cea mai mare bandă din Yakuza, care avea în jur de 3.000 de membrii, s-a despărţit în două facţiuni rivale. Astfel, tensiunile sunt mari între cele două bande aflate în partea de vest a oraşului Kobe. În anii 80, în urma unui conflict asemnănător, au fost ucişi 20 de persoane şi 500 arestate.

    Pentru a primi acces în organizaţie, fotograful a negociat un an până să fie lasat să fotografieze membrii Yakuza.

    Membrii Yakuza îşi taie degetul mic, parte dintr-un ritual, dacă au ofensat unul dintre membrii seniori ai sindicatului. Majoritatea membrilor sunt bărbaţi, doar puţine femei acced în rândurile gangsterilor, acestea sunt numite “sora cea mare”

    Gangsterii japonezi din prezent respectă tradiţiile, dar s-au îndepărtat de modelul vechi, armele şi tatuajele fiind înlocuite de costume şi iPad-uri.

    Anul trecut, Un grup aparţinând Yakuza, şi-a lansat de curând o pagină web pentru a încerca să schimbe percepţia oamenilor asupra sa. Pe pagina web, cei interesaţi pot găsi filmări cu membri din timpul unor sărbători sau materiale cu aceştia filmate în timpul acţiunilor de salvare de după tsunami-ul din 2011. Nu este prima aventură în lumea media a Yakuza: anul trecut organizaţia a început să publice o revistă pentru membri săi ce include o pagină de poezie, un jurnal de pescuit şi mesaje din partea liderilor.

  • Deutsche Welle difuzează un documentar despre prostituţia forţată, inclusiv a româncelor, la Berlin

    Multe dintre tinere nu au paşapoarte şi nu vorbesc germana, iar în special cele din Europa de Est riscă să ajungă pe mâna unor traficanţi lipsiţi de scrupule, potrivit acestu documentar care a fost realizat pe parcursul unui an de zile.

    Ele sunt recrutate pe Internet şi ajung în Germania cu speranţa unui viitor mai bun pentru ele şi familiile lor. În ţările de origine, prostituţia este interzisă, însă, în toate oraşele importante funcţionează bordeluri ilegale, iar unele femei îşi vând corpul pe străzi. Fete care trăiesc în sărăcie devin astfel o pradă uşoară pentru traficanţi.

    Documentarul arată cum proprietari nemiloşi de bordeluri din Germania atrag tinere din România pe piaţa prostituţiei Germane, prin reclame pe Internet, cât se poate de legal.

    Parlamentul german a pus semnul egalităţii, prin legea prostituţiei din 2002, între operarea bordelurilor şi alte servicii mai “obişnuite”. De atunci, piaţa se află în căutare de noi prostituate, având în vedere că această abordare lipsită de orice inhibiţii a prostituţiei atrage turişti sexuali din întreaga Europă.

    Autorii documentarului, Nadya Luer şi Jo Goll, au petrecut peste un an, în contact cu aceste victime ale prostituţiei forţate.

    Unele dintre femei le-au povestit reporterilor, în discuţii ample şi confidenţiale, cum au fost atrase de traficanţi, în ţările lor de origine, cu promisiuni privind obţinerrea unui loc de muncă de chelneriţă sau infirmieră pentru pensionarii din prospera Germanie.

    Însă aceste vise se năruiesc la frontieră, unde paşapoartele – şi identităţile – le sunt confiscate.

    Documentarul, difuzat în Germania începând de miercuri şi care urmează să fie difuzat în toată lumea până vineri, relevă, totodată, cât de dificil este ca victimele să rupă acest cerc vicios al sexului forţat şi violenţei.

  • Controverse în Italia privind un proiect de creare a unor “zone de prostituţie” în marile oraşe

    Mai multe partide italiene propun crearea unor “zone speciale” pentru prostituţie în oraşe precum Roma, urmând să fie stabilite condiţii referitoare la verificarea sănătăţii prostituatelor şi evaluarea fiscală, informează site-ul agenţiei ANSA.

    Planul, susţinut de politicieni din cadrul partidului Forza Italia (centru-dreapta), Mişcarea antisistem 5 Stele şi Partidul Democrat (PD), urmează să fie dezbătut în comisii senatoriale. Unii politicieni susţin că este vorba de recunoaşterea unei realităţi. “Nu se gândeşte nimeni în Italia că prostituţia poate fi desfiinţată”, a declarat Pierpaolo Vargiu, din cadrul partidului Opţiunea Civică.

    Stabilirea zonelor va fi decisă de autorităţile municipale. În Roma a existat deja o dezbatere privind instituirea unei zone de prostituţie în apropierea cartierului EUR.

    “Vrem să combatem traficul de persoane şi reducerea la sclavie a femeilor de către grupurile infracţionale”, susţine senatoarea Maria Spilabotte (Partidul Democrat). “Aceste reglementări ar satisface şi nemulţumirile cetăţenilor care s-au săturat să vadă prostituţia peste tot”, adaugă Spilabotte.

    Însă criticii denunţă o tentativă de legalizare a prostituţiei prin legitimarea exploatării femeilor în scopuri economice. Potrivit criticilor, 80 la sută din prostituatele din Italia sunt străine, provenind din Nigeria, România, China, Albania şi Ucraina.

    “Obiectivul este de fapt legalizarea prostituţiei, printr-o serie de aşa-numite «intenţii bune» – combaterea traficului de persoane, ţinerea acestor practici departe de şcoli şi locaşuri de cult. Dar, din experienţa altor ţări, ştim că legalizarea acestei practici – chiar când este făcută din liberă alegere – este o formă de exploatare în scopuri economice”, arată, într-un editorial, cotidianul Avvenire, al Conferinţei Episcopilor Italieni.

    Organizaţiile care se opun traficului de persoane şi prostituţiei au contestat iniţiativa.

  • Europol: Traficanţii folosesc Facebook pentru a “înrobi” femeile. Multe victime sunt din România

    Traficanţii de persoane folosesc Facebook pentru a “înrobi” femeile, forţându-le să se prostitueze sau să comită alte activităţi infracţionale, a avertizat directorul Europol, Rob Wainwright. El a adăugat că anunţurile de pe reţelele de socializare care promit locuri de muncă pentru menajere sau dădace sunt utilizate de grupări infracţionale pentru a atrage tinere vulnerabile. Ulterior, traficanţii folosesc camere web pentru a-şi monitoriza victimele, controlându-le mişcările şi asigurându-se că îşi fac treaba.

    Wainwright a declarat la Centrul pentru Justiţie Socială din Londra că utilizarea tehnologiei moderne a permis “industrializarea” activităţilor traficanţilor, pentru că îi ajută să controleze tot mai multe victime. “Facebook este folosit în multe cazuri ca un mijloc de a atrage şi apoi de a înrobi tinere vulnerabile”, a afirmat el.

    “În loc să le viziteze în fiecare zi, aceştia pot folosi servicii webchat dar şi camere web pentru a confirma că femeile sunt acolo unde ar trebui să fie, în bordel, aşteptând următorul client”, a declarat directorul Europol. “În trecut, proxeneţii şi traficanţii erau nevoiţi să facă acest lucru vizitându-le. Acum o pot face apăsând un buton şi, prin urmare, pot controla 50 de victime mult mai uşor, în mod virtual”, a adăugat el.

    Wainwright a precizat că traficul de persoane este considerat o activitate “profitabilă cu riscuri mici” de grupările criminale, care obţin aproximativ 125 de miliarde de euro anual. La nivel mondial, 36 de milioane de persoane ar fi victimele unei forme de “sclavie modernă”, dintre care cel puţin 500.000 în Europa. Majoritatea victimelor din Europa sunt din România, Bulgaria şi Ungaria, în timp ce Marea Britanie, Germania, Belgia şi Olanda sunt principalele destinaţii pentru trafic.

  • România estimează contribuţia prostituţiei şi drogurilor în PIB de patru ori sub Marea Britanie

    Institutul Naţional de Statistică (INS) apreciază că includerea în PIB a activităţilor ilegale, cum sunt prostituţia, drogurile şi contrabanda, ar putea avea un impact de cel mult 0,2%, în timp ce Marea Britanie estimează că doar prostituţia şi drogurile au o contribuţie de 0,8% din PIB.

     Biroul de statistică din Marea Britanie a estimat că schimbarea metodologiei de calculare a PIB, care va intra în vigoare din septembrie, va conduce la o revizuire retroactivă în creştere a PIB din 2009 cu 2,3%, sau circa 33 de miliarde de lire sterline (55 de miliarde de dolari).

    Autoritatea pentru statistică a estimat că activităţile ilegale, cu precădere prostituţia şi importul, producţia şi distribuţia de droguri, vor avea un impact de 10 miliarde de lire în revizuirea pozitivă a PIB. Aproximativ 5,3 miliarde de lire sterline din această sumă reflectă impactul financiar al prostituţiei în economia britanică.

    România, alături de celelalte state europene, va include din septembrie mai multe activităţi în calculul PIB, potrivit ESA 2010, alături de cheltuielile de înarmare şi cercetare-dezvoltare figurând şi valoarea adăugată brută din activităţi ilegale, precum prostituţie, trafic de droguri şi contrabandă, potrivit agentiei MEDIAFAX.

  • Economia britanică creşte cu 10 miliarde de lire prin includerea drogurilor şi prostituţiei în PIB

     Biroul de statistică din Marea Britanie a estimat că schimbarea metodologiei de calculare a PIB, care va intra în vigoare din septembrie, va conduce la o revizuire retroactivă în creştere a PIB din 2009 cu 2,3%, sau circa 33 de miliarde de lire sterline (55 de miliarde de dolari).

    Agenţia nu a făcut calcule similare încă pentru perioada scursă din 2009 şi până în prezent.

    Autoritatea pentru statistică a estimat că activităţile ilegale, cu precădere prostituţia şi importul, producţia şi distribuţia de droguri, vor avea un impact de 10 miliarde de lire în revizuirea pozitivă a PIB, scrie portalul MarketWatch.

    Aproximativ 5,3 miliarde de lire sterline din această sumă reflectă impactul financiar al prostituţiei în economia britanică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

    Biroul de statistică a estimat contribuţia drogurilor şi a prostituţiei analizând date furnizate de poliţies sau obţinute prin sondaje.

    Rolul activităţilor ilegale este doar o parte a schimbărilor pe care le pregăteşte biroul de statistică. Noua metodologie include şi o reevaluare a impactului asociaţiilor caritabile şi altor organizaţii nonprofit.

    De asemenea, va fi schimbat modului în care sunt calculate stocurile şi investiţiile companiilor, în timp ce includerea în PIB a unor servicii bancare gratuite va aduce un impact pozitiv de 5 miliarde de lire sterline.

    Schimbările pregătite de statistica britanică fac parte dintr-o iniţiativă a UE de a alinia metodologia de calcul a statelor membre.

    Italia a anunţat, de asemenea, că va include începând din acest an prostituţia şi vânzările ilegale de droguri în calcularea PIB, conform normelor Uniunii Europene.

    Decizia ar ajuta în sfârşit Italia să înregistreze o creştere a PIB, după mulţi ani de stagnare economică, şi ar sprijini eforturile premierului Matteo Renzi de atingere a ţintelor de deficit bugetar.

    Drogurile, prostituţia şi contrabanda vor fi prezente în PIB pentru anul 2014, iar cifrele pentru anii următori vor fi ajustate astfel încât să reflecte schimbarea metodologiei, a informat biroul de statistică de la Roma.

  • Italia va include începând din acest an prostituţia şi vânzările de droguri în calcularea PIB

     Decizia ar ajuta în sfârşit Italia să înregistreze o creştere a PIB, după mulţi ani de stagnare economică, şi ar sprijini eforturile premierului Matteo Renzi de atingere a ţintelor de deficit bugetar, citat de Bloomberg.

    Drogurile, prostituţia şi contrabanda vor fi prezente în PIB pentru anul 2014, iar cifrele pentru anii următori vor fi ajustate astfel încât să reflecte schimbarea metodologiei, a informat biroul de statistică. Schimbarea este introdusă pentru a respecta regulile Uniunii Europene.

    Noua metodologie va include în PIB şi activităţile de cercetare şi dezvoltare, care până în prezent erau excluse, fiind catalogate drept costuri intermediare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fenomenul prostituţiei tinde să se accentueze în contextul crizei economice şi globalizării

    În raportul pe anul 2012, intitulat “Exploatarea sexuală, o ameninţare care se extinde”, Fundaţia Scelles a analizat situaţia prostituţiei în 66 de ţări.

    Reţelele de proxenetism au o mare capacitate de adaptare“, explică Yves Charpenel, preşedintele Fundaţiei. “Proxeneţii au acorduri comerciale între ei”, explică el, prezentând cazul unor proxeneţi români care vindeau tinere ecuadoriene unor francezi.

    Exploatarea sexuală este facilitată de circulaţia bunurilor şi persoanelor“, adaugă preşedintele Fundaţiei.

    Criza economică a accentuat sărăcia şi a banalizat corpul uman“, subliniază Sandra Ayad, directorul Centrului pentru studii internaţionale privind exploatarea sexuală.