Tag: prognoza

  • Veşti bune pentru şoferi. Se lansează o platformă care te anunţă când ţi se va strica maşina

    AD Auto Total, unul dintre principalii importatori si distribuitori de piese auto din România, a dezvoltat, alături de Garrett – Advancing Motion, o platformă de mentenanţă predictivă care anunţă utilizatorii când se vor strica autovehiculele –  Predyct – ajutând astfel maşinile conectate să petreacă mai mult timp pe şosea şi mai puţin timp în service. Serviciul va fi disponibil la nivel naţional prin reţeaua AD Auto Total începând de la finalul anului 2019 şi se adresează preponderent flotelor auto (transportatori de persoane sau mărfuri, societăţi de leasing operaţional sau furnizori de servicii rent-a-car).

    Compania a făcut primul pas spre dezvoltarea acestui produs a în 2016, când, prin sistemul Telematrix (TMX), a început să ofere companiilor româneşti răspunsuri la problemele de gestionare a flotelor auto. Prin intermediul platformei sale de management al flotelor, AD Auto Total administrează peste 30.000 autoturisme şi autoutilitare aparţinând unor institituţii de stat sau private. Telematrix include funcții de monitorizare GPS, posibilitatea de diagnoză la distanță, în timp real, a stării tehnice a autovehiculului, oferă analiza stilului de condus şi asociere rută-șofer. Toate operaţiunile se fac de la distanţă: citiri coduri de eroare sau parametri în regim dinamic, înregistrări valori şi generare de analize grafice pe perioade predefinite. În service, personalul calificat demarează procedura de diagnoză, având posibilitatea să observe în timp real atât comportamentul vehiculului, cât şi istoricul său, în diverse condiţii de rulare. Baza de date în care sunt salvate traseele şi informaţiile rezultate din diagnoză este disponibilă clientului pe o perioadă de 2 ani.
     
    Înglobând acum expertiza Garrett – Advancing Motion în domeniul prognozei şi diagnozei aeronautice, platforma Predyct va oferi, alături de diagnoză, şi funcţia de prognoză a defectelor asistată de inteligența artificială, adică identificarea problemelor vehiculului auto înainte ca ele să apară. Portofoliul Garrett – Advancing Motion (fostă Honeywell Transportation Systems) include monitorizarea a 85% dintre sistemele Boeing 777, înregistrând performanţe notabile (80% reducere a erorilor de diagnosticare, reducerea timpului de reparaţii la jumătate, şi 1,2 milioane de dolari economii la costurile de mentenanţă per aeronavă).

     

  • BNR prognozează scăderea inflaţiei la 3,8% în acest an şi la 3,1% în 2020

    BNR prognozează o rată a inflaţiei de 3,8% în decembrie 2019, cu 0,4 puncte procentuale sub prognoza din august, şi de 3,1% în decembrie 2020, cu 0,3 puncte procentuale sub prognoza precedentă, a anunţat vineri guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

    Guvernatorul BNR a spus că evoluţia înflaţiei în cel de-al treilea trimestru al anului a fost influenţată de ieftinirile înregistrate pe segmentul legumelor, pe fondul unei recolte bune pe plan european, de corecţia cotaţiei petrolului, indusă de incertitudinile asociate mediului extern, pecum şi de reducerea consistentă a preţului gazelor naturale, în contextul măsurilor de plafonare a tarifului de vânzare

    Influenţe negative au avut scumpirea ţigaretelor, şocurile de ofertă pe segmentul cărnii de porc, alături de dinamică anuală robustă a veniturilor salariale şi de excedentul consistent de cerere agregată.

    Potenţialele cauze de abatere a ratei inflaţiei de la traiectoria proiectată sunt evoluţiile economiilor externe: ritmul de decelerare a economiei zonei euro şi a celei globale (în particular a Germaniei şi Chinei); escaladările recurente ale conflictelor comerciale şi tehnologice dintre SUA şi China, configuraţia finală a Brexit, precum şi posibilă relaxare a conduitei politicii monetare de către principalele bănci centrale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pesimist în privinţa economiei europene, FMI menţine prognozele pentru România

    FMI a menţinut, în perspectivele asupra economiei europene lansate miercuri, o prognoză stabilă pentru economia României, cu o creştere economică de 4% în acest an şi o inflaţie de 4,2%. 

    Prognozele sunt acelaşi din ediţia din octombrie a World Economic Outlook şi cele făcute publice la finele lunii august, după vizita de evaluare a unei misiuni a instituţiei la Bucureşti.

    În Regional Economic Outlook: Europe, prezentat miercuri, FMI avertiează Europa să pregătească planuri de urgenţă pentru o criză economică, pe măsură ce riscurile afectează perspectiva regiunii iar politicile monetare şi-au epuizat arsenalul. „Având în vedere riscurile ridicate, planuri de urgenţă ar trebui să fie gata de pus în aplicare în cazul în care aceste riscuri se vor materializa, nu numai în contextul în care domeniul de acţiune efectivă a politicii monetare s-a diminuat”, a declarat FMI. „Un răspuns fiscal sincronizat” poate fi necesar, spune fondul în raport, subliniind pericolele generate de protecţionismul comercial, de Brexitul haotic şi de către geopolitică.

    Avertismentele vin după ce ultimele date economice au arătat că economia zonei euro dovedeşte mai multă rezistenţă decât s-a anticipat, din cauza expansiunii robuste din ţări precum Franţa. Totuşi, Germania a intrat probabil într-o recesiune tehnică în ultimul trimestru, în timp ce piaţa muncii din cea mai mare economie a continentului a început să se deterioreze.

     

  • Consilierii economici din Germania prognozează o creştere uşoară a economiei în 2020

    Consiliul economic al guvernului german şi-a redus prognoza de creştere pentru 2020 la 0,9%, cu un punct procentual sub rata prognozată în octombrie, potrivit ziarului Frankfurter Allgemeine, relatează Reuters.

    Organismul, care consiliază Ministerul Finanţelor în privinţa politicii, se aşteaptă la o creştere de 0,5% în acest an, relatează sursa citată.

    În document, cei cinci economişti academicieni susţin că văd evoluţia actuală ca pe o recesiune temporară şi nu se aşteptă la o „recesiune largă şi profundă”. Cu toate acestea, ei au cerut prudenţă cu privire la faimoasa politică bugetară echilibrată „black zero” din Germania, prin care nu se fac noi împrumuturi.

     

  • Meteorologii anunţă vreme rece, cu temperaturi maxime de 5 grade

    Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală, fiind anunţate temperaturi scăzute cu maxime de 5 grade şi minime de 2 grade pentru ziua de joi. ANM anunţă şi ploi temporare cu vânt care va amplifica senzaţia de rece. 

    De marţi până miercuri dimineaţă, temperaturile vor scădea uşor, iar maxima va fi de 17-18 grade. Temperatura minimă va fi de 8-10 grade. Cerul va avea înnorări, iar spre sfârşitul nopţii va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, anunţă ANM.

    Meteorologii anunţă vreme rece şi pentru ziua de miercuri, când maxima va ajunge la 10 grade.

    „Cerul va fi noros, temporar va ploua, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (cu viteze la rafală în jurul a 45 km/h) amplificând senzaţia de rece. Temperatura minimă va fi de 4…5 grade”, mai arată ANM.

    Pentru ziua de joi, meteorologii anunţă vreme închisă şi deosebit de rece, temperatura maximă urmând a se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă în jurul a 2 grade.

    „Îndeosebi ziua temporar va ploua, iar vântul va avea intensificări (cu viteze la rafală de 45… 50 km/h) amplificând senzaţia de rece”, se mai arată în sursa citată.

  • Prognoză specială pentru Capitală: Meteorologii anunţă temperaturi de până la 8 grade Celsius. Cât ţine vremea rea

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o prognoză specială pentru Capitală. Temperaturile coboară până la 8 grade, fiind anunţat şi vânt.

    Potrivit ANM, începând de vineri de la ora 11.00 până sâmbătă la ora 9.00, vremea în Capitală va fi rece pentru această perioadă din an.

    Pe parcursul zilei, temperatura aerului se va menţine la valori de 11 – 12 grade, iar spre dimineaţă va coborî spre 8 – 9 grade.

    Înnorările vor persista, temporar va ploua şi se vor cumula 8…10 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • ALERTĂ ANM: O masă de aer polar va traversa România. Sunt aşteptate temperaturi negative şi brumă

    „O masă de aer de origine polară va aborda spaţiul georgrafic al ţării noastre, începând de marţi. Totuşi, de luni, vremea se va încălzi în toată ţara. Marţi, vremea se răceşte în jumătatea de Nord a ţării, unde valorile termice diurne se vor situa uşor sub cele normale ale acestei perioade, iar în jumătatea sudică va fi mult mai cald decât în mod obişnuit. Astfel, valorile termice vor fi de la 17 – 18 grade în Maramureş, Nordul Moldovei şi al Transilvaniei, până 32 -33 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Pe lângă răcirea din jumătatea de Nord, acolo va şi ploua, marţi”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, Constanţa Vâlciu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    Potrivit sursei citate, de miercuri se răceşte şi în jumătatea de Sud, şi se ajunge la temperaturi de 26 de grade, de la 32, iar pe partea de Nord vor fi 16 grade, în scădere de la 18 grade.

    Miercuri spre joi, cu precădere joi dimineaţa, în depresiunile intramontate vor fi temperaturi sub zero grade şi brumă.

    „De vineri, vremea intră într-o uşoară ameliorare, cu dimineţi răcoroase, dar zilele vor fi plăcute”, mai spune meteorologul.

  • Vreme frumoasă, dar rece în acest sfârşit de săptămână. Care sunt zonele cu cele mai scăzute temperaturi

    ROMÂNIA, SÂMBĂTĂ

    SCAD TEMPERATURILE ÎN NORDUL ŢĂRII

    Vremea se răceşte în nordul ţării, unde temperaturile se vor apropia de cele normale aceastei perioade. În restul ţării vremea va fi caldă, cu cer variabil şi temperaturi maxime cuprinse între 19 grade în nordul Moldovei şi 32 de grade în sudul Olteniei.

    ROMÂNIA, SÂMBĂTĂ NOAPTEA

    CER VARIABIL, VÂNT SLAB ŞI MODERAT

    La noapte cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. În Carpaţii Orientali, Moldova, Maramureş, Crişana şi Transilvania sunt condiţii de ploaie. Temperaturile minime vor avea valori cuprinse între 4 şi 18 grade, cu cele mai mici valori în depresiuni, unde sunt condiţii ce ceaţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vremea se răceşte începând de astăzi/ Regiunile în care sunt prognozate furtuni şi ploi abundente

    ROMÂNIA, MIERCURI

    VREME INSTABILĂ ŞI ÎN RĂCIRE

    Vântul va sufla cu intensificări în sud, în Transilvania, Moldova, Oltenia şi Muntenia, unde la rafală poate atinge 45 de km/h. Maximele termice vor fi cuprinse între 18 în Transilvania şi 30 de grade Celsius în Oltenia. .

    La noapte, cerul va fi variabil şi sunt condiţii de ploi izolate în zonele montane. Vântul va sufla cu intensificări locale iar minimele vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade Celsius.

    BUCUREŞTI

    VREME ÎN RĂCIRE, AVERSE, VÂNT CU INTENSIFICĂRI

    În Capitală vremea se răceşte accentuat de azi, astfel încât maxima zilei va fi de 25 de grade Celsius. În a doua parte a zilei sunt prognozate averse şi descărcări electrice iar vântul va sufla cu intensificări cu viteze de 45 km/h.  Vremea se păstrează la fel şi mâine, iar vineri temperatura aerului va creşte până la 29 de grade iar şansele de precipitaţii vor fi reduse.

    LITORAL

    VREME INSTABILĂ

    Vremea se răcoreşte şi la malul mării, unde maxima nu mai trece de 27 de grade Celsius iar vântul va sufla cu intensificări. În a doua parte a zilei sunt prognozate şi ploi în averse şi descărcări electrice. La noapte cerul redevine senin iar minima va fi în jur de 18 grade Celsius.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • METEO de Weekend: Caniculă în vest şi sud, averse în zonele montane

    ROMÂNIA, SÂMBĂTĂ

    Astăzi cerul va fi senin, iar disconfortul termic va creşte la orele prânzului. În vestul, sudul şi sud-estul ţării maximele vor ajunge şi la 36 de grade Celsius. În zonele montane sunt prognozate averse torenţiale şi descărcări electrice.

    ROMÂNIA, SÂMBĂTĂ NOAPTEA

    Noaptea va fi una tropicală, cu minime de 22 de grade în Oltenia, Muntenia, Banat şi Crişana. Cerul se va păstra senin iar vântul va sufla slab şi moderat. În depresiunile din Transilvania minima termică va fi de 12 grade iar spre dimineaţă va fi ceaţă.

    ROMÂNIA, DUMINICĂ

    Şi ziua de duminică va fi una caniculară cu maxime de 34-36 de grade Celsius în vest şi sud. Cerul va fi variabil în vestul ţării şi senin în rest. Spre seară instabilitatea atmosferică va cuprinde zonele montane dar şi vestul şi sud-vestul ţării unde va ploua torenţial, vântul va sufla cu putere şi sunt prognozate şi descărcări electrice. Noaptea de duminică spre luni va fi una caldă cu minime între 12 şi 20 de grade Celsius.

    BUCUREŞTI

    În Capitală următoarele două zile vor fi caniculare, cu disconfort termic ridicat şi maxime de până la 34 de grade la umbră. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Nopţile vor fi şi ele calde, cu minime între 18 şi 21 de grade Celsius. Prima zi a săptămânii viitoare aduce tot vreme călduroasă, 33 de grade în termometre şi cer mai mult senin.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro