Tag: profesionist

  • Vrei să faci bani de acasă fără să mai mergi la muncă? O tânără povesteşte cum reuşeşte să câştige bani de acasă după ce a renunţat la siguranţa unui job într-o corporaţie

    Ruth Hinds, o tânără de 30 de ani din Durham, Marea Britanie, a renunţat la siguranţa unui job într-o corporaţie pentru a încerca să facă bani online, de pe urma unor site-uri precum eBay.

    Înainte de a deveni liber profesionist, Hinds lucra în rolul de consultant în resurse umane, petrecând mult timp în deplasări. “Am presupus că o carieră de succes înseamnă să obţii o diplomă şi ai un job decent. Însă m-am trezit într-o bună zi şi m-am întrebat: <cum va fi viaţa mea peste 40 de ani>?”, a declarat tânăra într-un interviu acordat celor de la DailyMail.

    Ea spune că în prezent obţine între 6.500 şi 10.000 de euro pe lună din activităţi precum blogging sau intermediere de produse. Vara trecută, Hinds a câştigat 12.500 de euro dintr-un curs online în care îi învăţa şi pe alţii să îi urmeze “reţeta”.

    “Am mai mult timp liber”, a declarat ea pentru DailyMail. “Există o parte constantă a veniturilor, ceea ce înseamnă că pot genera bani şi fără a munci.”

    Deşi sunt mii de site-uri care oferă sfaturi de economisire, Ruth Hinds spune că vrea să ajute femeile oferindu-le diverse sfaturi.

  • Tommy Haas, unul dintre cei mai importanţi jucători nemţi au ultimilor decenii, şi-a anunţat retragerea din tenis

    În vârstă de 39 de ani, sportivul german şi-a anunţat decizia într-un discurs emoţionant la scurt timp după victoria lui Roger Federer asupra lui Chung Hyeon.

    “Mă consider extrem de norocos pentru că am avut şansa de a-mi câştiga existenţa jucând tenis pentru mai bine de două decenii. a consider extrem de norocoasa ca am jucat tenis profesionist pentru o viata mai mult de doua decenii. Sportul mi-a adus prieteni foarte apropiaţi şi şansa de a călători peste tot în lume. Mi-am creat amintiri incredibile şi am învăţat foarte mult despre cum să faci faţă provocărilor, cum să te lupţi cu ele şi cum să le depăşeşti. Pentru părinţii, familia, soţia şi copiii mei: vă mulţumesc pentru toată dragostea şi sprijinul pe care mi le-aţi oferit de-a lungul anilor. Şi, pentru fani, vă mulţumesc că m-aţi încurajat pe tot parcursul carierei mele.”, a declarat Haas în faţa unei mulţimi impreionante în care şi-au făcut loc şi foştii mari sportivi Rod Laver si Pete Sampras.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi metode de a fura din banii publici? Ce LUCRURI INUTILE a construit un PREŞEDINTE în satul natal cheltuind milioane de euro

    Din funcţia de premier, Orban şi-a făcut din clubul tinereţii o forţă de dezvoltare a fotbalului maghiar. A construit în satul copilăriei un stadion de fotbal extravagant, o operă de artă costisitoare şi scump de întreţinut. A vrut şi o linie de tren care să lege satul copilăriei de un alt sat apropiat şi a construit-o, cu bani europeni. Stadionul ”sătesc“ are o capacitate dublă în comparaţie cu populaţia satului. În prima lună de funcţionare, linia de tren a atras turişti cât să-i numeri pe degete.

    Unii compară proiectele de dezvoltare din satul copilăriei lui Orban cu ambiţiile lui Ceauşescu de a face din Scorniceşti un monument al dezvoltării socialiste. Şi Scorniceştiul are un stadion de fotbal, care acum 30 de ani rivaliza cu cea mai mare arenă a ţării. Acum construcţia este o ruină.

    Ambiţiile lui Orban, şi banii europeni cheltuiţi pentru ele, au atras atenţia Parlamentului European şi a biroului antifraudă al Uniunii Europene. Revista Politico povesteşte un episod din ancheta europarlamentarilor.

    O excursie de rutină în Ungaria a unor europarlamentari responsabili cu supravegherea cheltuirii fondurile UE a devenit o sursă de tensiune între Budapesta şi Bruxelles.

    Membrii Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, organism însărcinat cu asigurarea că banii contribuabililor UE sunt folosiţi în spiritul principiilor UE, s-au dus luna trecută în Ungaria pentru a vizita mai multe proiecte finanţate de blocul comunitar.

    Însă decizia lor de a vizita o cale ferată care leagă două sate cu o importanţă aparte pentru premierul Viktor Orban – care şi-a petrecut primii 14 ani din viaţă acolo – a înfuriat guvernul, care i-a acuzat pe eurodeputaţi că încearcă să se amestece în politica maghiară înainte de alegerile din primăvară.

    ”Mi se pare deosebit de scandalos că dintre mii de investiţii cofinanţate se întâmplă să alegeţi să examinaţi un proiect implementat în satul primului-ministru al Ungariei“, i-a scris lui Ingeborg Grässle, eurodeputatul care conduce comisia parlamentară, János Lázár, şeful de personal al lui Orbán. Lázár este unul dintre cei mai de încredere locotenenţi ai premierului. El a criticat faptul că delegaţia şi-a ales propriile obiective pentru vizită în loc să urmeze lista sugerată de guvern. I-a dat ordin şi ambasadorului Ungariei la UE să intervină pentru a o convinge pe Grässle să-şi schimbe obiectivele. Lázár este responsabil cu distribuirea fondurilor UE din 2014.

    Atunci când Grässle a condus ultima dată o misiune de anchetă în Ungaria, în 2011, ministerul pentru dezvoltare naţională al Ungariei a organizat o petrecere în onoarea delegaţiei sale. Grässle este europarlamentar din 2004 şi se presupune că este foarte influentă. Ea pune accent în special pe transparenţă şi responsabilitate. Şase ani mai târziu, nemţoaica a venit fără invitaţii de la partid, deşi politic face parte din aceeaşi familie cu Orbán – Partidul Popular European. Mesajul lui Lázár n-a impresionat-o.

    Era într-o marţi dimineaţa când Grässle şi alţi opt deputaţi europeni au pornit să viziteze calea ferată uşoară din Valea Válului, la nici o oră de mers, spre vest, de Budapesta. Uniunea Europeană a contribuit cu  2 milioane de euro (aproximativ două treimi din costuri) la finanţarea căii ferate de doar 5,7 kilometri care leagă satele Felcsút şi Alcsútdoboz.

    Felcsút, cu o populaţie de 1.600 de locuitori, este locul în care Orbán a crescut şi unde are o casă de vacanţă. De asemenea, satul găzduieşte un stadion de fotbal de 3.500 de locuri (adică mai mult decât dublul populaţiei din Felcsút). Satul Alcsútdoboz are o populaţie de aproximativ 1.400 de locuitori. Stadionul – Pancho Arena – se află chiar peste drum de nou construita casă de vacanţă a lui Orban.

    Criticii liderului maghiar spun că linia ferată este doar un proiect realizat din vanitate, aproape imposibil de folosit. Guvernul se justifică spunând că este o modalitate utilă de a stimula turismul.

    În timp ce mergea pe câmp pentru a ajunge la trenul cu două vagoane – adus special pentru europarlamentari, pentru că în mod normal în septembrie merge doar după-amiaza – Grässle a oprit pentru a face o fotografie activiştilor din opoziţie care fluturau un semn pe care se putea citi: ”Viktor Orbán a devenit cel mai bogat maghiar prin furtul banilor contribuabililor din UE. Orbán este hoţul, nu poporul maghiar!“.

    Criticile puternice aduse vizitei sale au atras nu doar atenţia protestatarilor, ci şi a eurodeputaţilor care nu intenţionau să meargă în această călătorie.

    ”I-a făcut pe unii dintre membrii comisiei să ridice din sprâncene, spunându-şi că ar putea fi ceva putred la mijloc dacă autorităţile maghiare au o problemă cu venirea lor în control“, a povestit un oficial din parlament, care a vorbit sub condiţia anonimatului.

    Proiectul feroviar a fost ales pentru că este ”o chestiune dezbătută în presa maghiară, unde este pusă sub semnul îndoielii utilitatea proiectului. Lumea se întreabă dacă banii UE au fost cheltuiţi pe ceva necesar“, a adăugat sursa citată.

    În copilăria lui Orban linia de tren cu ecartament îngust încă era circulată, dar din cauza traficului insuficient compania feroviară de stat MAV a închis-o undeva prin anii 1970.

  • 10 fotografii realizate la momentul perfect – GALERIE FOTO

    Sunt unele fotografii care ne fac să înţelegem că anumite lucruri nu pot fi evitate. Nu trebuie să fii profesionist pentru a surprinde astfel de imagini, trebuie doar să fii la momentul potrivit în locul potrivit.

    Sursa: Brightside.me

  • Puştoica de 9 ani care este fotograf profesionist.” A făcut primele poze la vârsta de doar trei ani “

    La vârsta de nouă ani, Regina Wyllie ştie că s-a născut cu un talent aparte pentru fotografie. Încă de la vârsta de trei ani, copila a luat una dintre camerele de fotografiat ale tatălui său şi l-a întrebat cum se foloseşte. Pe 15 aprilie anul acesta a avut primul său shooting la o nuntă.

    „A pus pentru prima oară mâna pe cameră la trei ani, când a vrut să mă însoţească la o cursă de biciclete de munte pe care trebuia să o fotografiez”, spune tatăl Reginei pentru Hufiington Post. „De atunci, a început să îmi ia camera mereu, rugându-mă să îi arat cum se foloseşte. Pur şi simplu a crescut cu asta, iar eu m-am asigurat că nu o împing deloc, ci am preferat să o las pe ea să pună toate întrebările”.

    S-a remarcat pentru prima dată ca fotograf oficial pe 15 aprilie, când a fost invitată la o nuntă alături de tatăl său, pentru a-l ajuta cu pozele. Cuplul, apropiaţi ai familie, îi văzuseră anterior fotografiile şi şi-au dorit ca nunta lor să fie primul ei eveniment oficial.

    „A trebuit să mă mişc foarte rapid, ceea ce a fost o provocare şi mi-a plăcut tare mult. A fost foarte distractiv”, a declarat Regina Kevin. „M-am gândit mereu că fotografia va fi un hobby, eu voiam mereu să devin designer, dar acum mă gândesc serios că aş putea deveni fotograf profesionist, la fel la ca tatăl meu”, mai spune ea pentru Huffington Post.

    Cuplul a fost foarte încântat, a spus tatăl Reginei, şi după acest eveniment mai multe cupluri îi solicită acum serviciile fetiţei sale, iar următorul shooting îl are pe 1 iulie, tot la o nuntă.

    Însă Regina nu vrea să se specializeze doar pe evenimente, ci se „bucură să înveţe cât mai multe lucruri diverse despre fotografii şi artă”, după cum menţionează ea însăşi.

  • 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Andrei Pitiş, Fitbit

    El consideră că reputaţia în business este vitală deopotrivă pentru companii şi pentru managerii care le conduc. „Companiile cu o bună reputaţie sunt acelea cu care îţi doreşti să lucrezi, cu care vrei să te asociezi şi să dezvolţi o relaţie de business stabilă. Un manager cu o reputaţie bună înseamnă un profesionist în care poţi avea încredere.

    O astfel de persoană ştie să atragă de partea sa oameni de calitate şi, prin munca depusă, să ofere valoare”, observă el. Consideră că un lider poate avea atât abilităţi înnăscute, cât şi altele formate în timp, prin experienţă şi o continuă specializare în domeniul în care activează. Pentru el însă, una dintre cele mai importante calităţi arătate de un profesionist este onestitatea: „Având o astfel de calitate, cred că un profesionist bun poate deveni şi un lider bun, având posibilitatea de a conduce un proiect, o echipă sau o companie la standarde ridicate”.

    Andrei Pitiş este fondatorul start-up-ului Vector Watch, cel mai mare pariu tehnologic şi comercial al unor antreprenori români în industria globală a gadgeturilor purtabile. La începutul acestui an, start-up-ul a fost cumpărat de gigantul Fitbit, care a integrat echipa Vector Watch în cadrul gigantului american, extinzându-şi astfel operaţiunile la Bucureşti. Andrei Pitiş a fost director al companiei de IT Ixia în anii ‘90, iar apoi a devenit antreprenor. Una dintre cele mai recente investiţii ale sale înainte de Vector Watch a fost aplicaţia de administrare online a comenzilor de taxi Clever Taxi.

  • Cât durează şi care sunt costurile formării unui florist în România

    Potrivit datelor FlorideLux, perioada de pregătire a floriştilor durează aproximativ trei luni din momentul angajării şi chiar dacă media de investiţie pentru fiecare florist, în vederea pregătirii şi a training-ului specific, este de cel puţin 2.000 de euro, investiţiile pentru formarea începătorilor sunt mult mai mari, uneori atingând pragul de 5.000 de euro.

    În plus, periodic, FlorideLux organizează sesiuni de pregătire cu un master florist olandez, care atrag după sine investiţii de 3.000 de euro.

    „Evoluţia pieţei de HR în floristică este una atipică, având în vedere faptul că nu există şcoli profesionale dedicate, facultăţi sau colegii, ci doar cursuri şi specializare la locul de muncă. De aici şi importanţa pe care o acordăm pregătirii profesionale a echipei noastre”, a declarat Marius Dosinescu, CEO şi fondator FlorideLux.

    Conform CEO-ului FlorideLux, training-urile se desfăşoară la sediul companiei, sub formă de ore de pregătire dedicate, dar şi de pregătire la locul de muncă. Pentru că se lucrează intensiv cu majoritatea tipurilor de flori, învăţăceii acumulează rapid atât noţiuni ce ţin de întreţinerea plantelor, cât şi de realizarea buchetelor şi aranjamentelor florale.

    „Observăm, de la an la an, că interesul românilor pentru meseria de florist este în continuă creştere. Mulţi dintre ei, însă, aleg să lucreze pe cont propriu, fără forme legale. Pentru ca balanţa să se echilibreze în favoarea florăriilor, este necesar ca acestea să ţină cont de nevoile şi dorinţele angajaţilor, lucru pe care FlorideLux deja îl face. Credem cu tărie că performanţa se poate realiza doar în grupuri mari, sub îndrumarea unor specialişti”, a declarat Vlad Iliescu, General Manager al Centrului de Creaţie Atelierele Ilbah.

    De asemenea, în plus faţă de training-urile de specialitate, echipei FlorideLux i se oferă şi salarii direct proporţionale experienţei, bonusuri în funcţie de orele suplimentare petrecute la locul de muncă, bonuri de masă în perioadele aglomerate, asigurări medicale, iar celor din provincie li se asigură cazare gratuită în Bucureşti.

    „Foarte mult timp floriştii au fost văzuţi ca vânzători de flori, nu artişti. Prin intermediul sesiunilor de training pe care le organizăm încercăm să le oferim poziţia pe care o merită, astfel încât să fie clară diferenţa dintre ei şi comercianţii de flori”, a adăugat Marius Dosinescu.

    În prezent, echipa FlorideLux este formată din 15 persoane, iar până la finalul anului compania doreşte să recruteze 6 florişti cu experienţă de minim patru ani, dar şi 3 florişti fără experienţă, care vor participa la sesiuni de formare la locul de muncă.

    Grupul FlorideLux are o experienţă de peste 14 ani de zile în industria de flori şi cadouri.

  • Opinie Gabriel Pantelimon: Leadershipul faţă cu millennialii

    Gabriel Pantelimon este country general manager, Xerox România

    Dar acolo unde sunt diferenţe, e loc de învăţare, după părerea mea. Şi cred că procesul de învăţare trebuie să se manifeste în ambele direcţii – şi dinspre millennials către decreţeii autohtoni, care sunt acum în poziţii de conducere, dar şi dinspre decreţei către millennials. Începutul carierelor noastre a fost marcat de o schimbare bruscă de regim politic şi de deschidere internaţională. Am crescut cu vorbe care ne hrăneau ambiţia şi dorinţa de performanţă cu orice preţ – le ştiţi şi voi, ”sky is the limit“ (cerul e limita), ”greed is good“ (lăcomia e bună), ”work hard, play hard“ (munceşte din greu, petrece ca un nebun) şi aşa mai departe. Nu-i vorbă, că am valorificat această schimbare, am demonstrat, am făcut performanţă şi asta ne-a ajutat, într-adevăr, să creştem profesional foarte mult şi foarte repede. Dar orice efort intens de durată costă şi acum, cu experienţa acelor ani în urmă, ne gândim că poate am fi obţinut la fel de mult cu mai puţină încrâncenare, deşi nu cu mai puţină perseverenţă.

    Dacă ne ascultaţi discursurile, veţi vedea că vorbim mult despre work/life balance (echilibrul dintre carieră şi viaţa personală), că ne plângem şi deplângem burnoutul şi, ca lideri, căutăm soluţii să-l atenuăm cât mai mult posibil. Suntem tot mai preocupaţi – unii de ceva vreme, alţii mai recent – de construirea unor culturi organizaţionale autentice, în care performanţa să fie susţinută de colegialitate, de un efort bine dozat, de o distribuire justă a responsabilităţilor şi în care beneficiile financiare să fie dublate de o atmosferă de lucru care să promoveze dezvoltarea personală a fiecăruia dintre angajaţi.

    Nu e o treabă uşoară… Performanţele companiilor trebuie să rămână la cote înalte, în condiţiile în care pe fiecare domeniu de activitate nu trece o lună fără să aflăm de o nouă descoperire sau un nou jucător care ar putea zgudui iremediabil piaţa. Iar responsabilităţile angajaţilor de cursă lungă includ, deja de la sine înţeles, creativitatea, capacitatea de a genera idei noi în condiţiile în care numai ideile noi pot menţine organizaţia în care lucrează, şi pe ei personal, în formă bună.

    Mărturisim, suntem invidioşi pe deschiderea cosmopolită a colegilor noştri mai tineri, pe uşurinţa cu care îşi însuşesc şi folosesc noile tehnologii, şi tocmai de asta suntem uimiţi câteodată când observăm că nu toţi valorifică aşa cum ar putea resursele de cunoaştere imense şi globale care le stau la dispoziţie. Pe de altă parte, ei ne văd înregimentaţi şi şablonarzi câteodată şi ne readuc cu picioarele pe pământ, chiar şi atunci când ne-ar fi mai confortabil să stăm în birourile noastre din zgârie-norii din Pipera. Şi pentru asta le mulţumim.

    Noua generaţie de angajaţi ne reaminteşte că există viaţă şi după încheierea orelor de program, că tehnologia şi jargonul profesional sunt utile în măsura în care le stăpâneşti tu pe ele, nu ele pe tine, ne trag de mânecă să ne transformăm, cu adevărat, din manageri de procese şi proiecte în lideri care să inspire şi să stimuleze creativitatea echipelor.

    Au însă, şi ei, nevoie de timp şi de consecvenţă ca să construiască şi să-şi construiască evoluţiile profesionale. Jack Welch vorbea despre un atu esenţial al profesionistului, care îi permite să migreze după cum îşi doreşte şi să-şi împlinească toate dorinţele profesionale şi personale – employability. Pe româneşte, valoarea lui de piaţă.

    Welch scria despre acest concept acum aproape 20 de ani, dar el rămâne în continuare valabil pentru organizaţii şi este, poate, singurul lucru foarte important de care un profesionist aflat la început de drum trebuie să ţină cont. Orice este posibil, cu condiţia să te asiguri că valoarea pe care o aduci unei organizaţii compensează beneficiile pe care ţi le doreşti ca individ sau ca profesionist. Iar valoarea se construieşte în timp, asumându-ţi încercări temerare şi căutând din proprie iniţiativă să-ţi însuşeşti din experienţa celor din jurul tău.

    Lipsa de complexe, de inhibiţii şi de falsă modestie a profesioniştilor care încep acum o carieră, libertatea cu care se manifestă şi se exprimă, autenticitatea pe care o reclamă ne ajută pe toţi să mergem înainte, cu condiţia ca aceleaşi măsuri intransigente să fie folosite şi în evaluarea liderilor, dar şi în autoevaluare.